Saccsiv – Weblog

De ce este pacat sa credem in SUPERSTITII? „Se canonisesc de Biserica ca si vrajitoria”

Posted in rubrica incepatorului, SUPERSTITII by saccsiv on Decembrie 1, 2011

   Reiau integral articolul De ce este păcat să credem în superstiţii?:

Superstiţiile reprezintă unul din cele mai des întâlnite tipuri de credinţe populare cu care s-au obişnuit poporul nostru. Chiar dacă majoritatea creştinilor frecventează astăzi slujbele Bisericii, se roagă zilnic acasă, aprinzând lumânări în faţa sfintelor icoane, în acelaşi timp foarte mulţi cred şi în unele „semne” care le-ar prevesti ghinioane sau succese şi care nu au nimic comun cu credinţa creştină.
Poporul nostru adeseori creştin numai cu numele s-a obişnuit să „încreştineze” tot felul de obiceiuri şi tradiţii care sunt total străine credinţei creştin-ortodoxe Nu-i deajuns că săvârşim păcate peste păcate, dar le mai şi „încreştinăm”. Beţivul zice: „nu-i păcat să bei vin că-i sângele Domnului”. Cel stăpânit de păcatul lacomiei zice: „nu-i păcat să mănânci miecurea şi vinerea carne… că nu ce intră în gură spurcă pe om, ci, ce iese din gură”. Fumătorul zice: nu-i păcat să fumezi, că nu scrie nicăieri că-i păcat…”. Uite-aşa facem din patimi şi din obiceiuri păcătoase tradiţii populare care nu sunt deloc creştine. Desfrânatul zice: „de ce-i păcat să desfrânezi?.., doar aşa a lăsat Dumnezeu…”.
Mai sunt şi unii care zic: „aşa-i că nu-i păcat să curveşti? Eu ştiu că-i păcat să preacurveşti, da să curveşti nu-i păcat, aşa-i?”. Aceştia nu ştiu că-i nici măcar cu gândul nu-i permis să păcătuim, căci Însuşi Hristos spune: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).
Necunoscund deloc învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, astfel de oameni se aseamănă cu vrăjmaşii din pilda semănătorului, seamănând neghină (Matei 13, 25) în inimile creştinilor slabi şi  împiedicându-i să urmeze calea cea adevărată a mântuirii (Matei 13, 24).

Cum să nu vină peste poporul nostru necazuri şi suferinţe, dacă noi nu numai că nu cunoaştem învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, dar o mai şi schimonosim. Facem din Evanghelia lui Hristos o „evanghelie după placul nostru” atrăgându-ne asupra noastră anatema1 Bisericii (Galateni 1, 9).
Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul superstiţiilor. Prezenţa supestiţiilor în viaţa de zi cu zi a creştinilor este un semn că ei nu-îşi cunosc deloc credinţa strămoşească. Şi aceasta se poate observa foarte uşor de preot atunci când oficiază Taina Sfântului Botez. Un părinte mai în vârstă îmi spunea că aproape de fiecare dată Crezul sau Simbolul Credinţei pe care ar trebui     să-l rostească naşii copilului, mărturisind astfel pentru el credinţa în Preasfânta Treime, îl rosteşte el sau cântăreţul de la strană.
Mamele şi bunicuţele noastre în loc să-l înveţe pe copil să-şi facă cruce corect, să ştie rugăciunea „Tatăl nostru”, Simbolul Credinţei sau Crezul şi cât mai multe rugăciuni, îl învaţă să creadă în tot felul de superstiţii. „Mama mea, zice bunicuţa, m-a învăţat că „dacă nu-i merge copilului la şcoală, să-i legăm un fir de aţă roşie ca să nu se deoache”.
De fiecare dată când copilul grăbindu-se să ajungă la timp la şcoală îşi aminteşte că a uitat să-şi ia un caiet sau căciula, aude din gura mamei sau a bunicuţei: „nu te întoarce înapoi că n-o să-ţi meargă! Lasă că ţi-o aduc eu numai să nu te întorci înapoi!”.
Sau dacă se piaptănă cineva din familie marţi, aceeaşi bunicuţă nu întârzie să spună: nu te pieptăna azi că te pieptăni spre sfadă. Sau unii zic că nu-i bine să ştergi masa cu mâna goală ca va fi ceartă. Astfel de bătrâne lipsite de credinţa cea adevărată tulbură şi liniştea mirilor, când le spun că acel soţ va muri mai repede la care lumânarea va arde mai repede la cununie, de parcă ar hotărâ lumânarile mirilor soarta lor.
Vedeţi cum ajunge prin viclenia diavolului lumânarea din ofrandă adusă lui Dumnezeu, instrument al diavolului? Vedeţi cum ajung bunicuţele slugi ale întunericului, invocatoare ale blestemului lui Dumnezeu asupra urmăşilor săi?
Mai există şi unii care cred că dacă vor întâlni un mort pe stradă şi vor trece înaintea lui, sau îi vor tăia calea vor păţi şi ei ceva rău, ceva de moarte. Această superstiţie este cunoscută şi în cazul în care drumul mirilor spre Biserică este tăiat de un mort. Câte gânduri nu-şi fac mirii? Oare ce-o să fie? Oare ce semn mai este şi acesta? – se întreabă ei. Iar eu îi întreb: Oare unde este credinţa ta? În loc să zici un „Dumnezeu să-l ierte”, tu-l tratezi pe cel mort ca pe un obiect de superstiţie.
Şi ce să facem ca să nu mai întâlnim procesiuni de înmormântare pe stradă? Să înconjurăm cinci – şase străzi ca să nu trecem pe lângă el?
Creştineşte ar fi corect să procedăm aşa: să spunem în gând o scurtă rugăciune pentru cel adormit şi să cerem în continuare mila lui Dumnezeu pentru a încheia cu bine taina Sfintei Cununii. A fi creştin în astfel de situaţii înseamnă a-ţi face o cruce, a te ruga o clipă pentru cel adormit chiar dacă mergi să te cununi, iar după aceasta mergi cu pace şi urmează-ţi drumul pe care ţi l-ai propus să-l faci cu ajutorul lui Dumnezeu. Iar a înconjura strada pe care trece mortul, sau a crede că acesta trebuie să fie un semn sunt lucruri total străine credinţei ortodoxe. Nicăieri în Sf. Scriptură şi în Sfânta Tradiţie nu spune că astfel de semne sunt semne de la Dumnezeu. Astfel de întâmplări nu pot fi catalogate decât ca nişte întâmplări reale şi uneori inevitabile în zilele noastre (despre aceasta vor vorbi într-un artucol aparte).
Şi acum să vedem care este definiţia ştiinţifică a superstiţiei şi care este etimologia acestui cuvânt? De unde au apărut astfel de credinţe în sufletul poporului nostru şi ce spune Biserica despre ele?
I. Superstiţiile. Definiţie şi etimologie.
Supertiţiile sunt nişte prejudecăţi care ar decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice (adică fixate de destin) sau în alte rămăşiţe ale animismului2 şi ale magiei; Din fr. superstition, lat. Superstitio.3
În ceea ce priveşte etimologia cuvântului „superstiţie”, acesta vine de la latinescul „superstitio” care înseamnă „a sta deasupra”, „a supravieţui” sau „a fi martor” (aceştia erau la romani ostaşii care rămâneau în viaţă în urma unei lupte, fapt pentru care erau numiţi „superstitiani”, pentru că se considera că erau deasupra morţilor).
Cuvântul «superstitio» (de la „super” – peste, deasupra, şi „sisto” — a şedea peste ceva) şi «superstes» (de la supersto — a şedea deasupra unui lucru) din punct de vedere semantic sunt foarte apropiate: primul evoluează de la semnificaţia de „cinste câştigată de cineva” la «superstiţie» în sensul pe care îl are astăzi acest cuvânt, al doilea („supersto”) înseamnă «cel care rămâne, este nemuritor», şi care mai târziu va avea sensul de «martor», «cel care asistă».4
Dacă vom analiza cuvântul „superstitio” ţinând cont de sensul pe care-l are astăzi cuvântul „superstiţie” vom putea să înţelegem mai uşor că al doilea cuvânt are într-adevăr un înţeles necreştin.
În limba rusă cuvântul superstiţie se traduce prin „суеверие“, de la „суе” (înzădar, fără folos, în deşert), şi „верие” (credinţă), şi înseamnă credinţă greşită, deşartă, falsă, inutilă.5 Probabil cuvântul „sueverie” a apărut în vocabularul rus în timpul în care ruşii fuseseră deja încreştinaţi, lucru de care ne putem da seama din etimologia lui şi semnificaţia lui.
Originea superstiţiilor. Superstiţiile au apărut pentru prima dată în sânul religiilor păgâne. Apariţia superstiţiilor în lumea păgână se explică prin faptul că păgânii obişnuiau să căute răspunsul zeilor la întrebările ce-i frământau prin observarea semnelor din lumea exterioară. Aceştia credeau că vor primi răspuns la litaniile7 lor prin observarea semnelor din natură, prin anumite semne exterioare din viaţa de zi cu zi. Mai mulţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii mărturisesc acest lucru (dar despre aceasta vom vorbi în unul din articolele următoare).
II. Poziţia Bisericii faţă de superstiţii.
Încă din primele secole ale creştinismului Biserica prin glasul Sfinţilor Părinţi a condamnat superstiţiile ca pe nişte credinţe şi practici păgâne înşelătoare care-l îndepărtează pe om de Dumnezeu, de adevăr şi de mântuire. Părinţii celui de-a VI-lea sinod ecumenic (680-681) de la Constantinopol ne învaţă că:
Suprestiţiile sunt credinţe şi practici greşite moştenite din lumea păgână care necunoscând adevărul lui Dumnezeu şi nici adevărurile ştiinţelor naturii şi ale vieţii au rătăcit pe oameni întru neştiinţa lor. Orice fel de credinţe deşarte şi superstiţioase se canonisesc de Biserica ca şi vrăjitoria (VI 61, 65)”.
Exemple de superstiţii: „nu este bine să te întorci înapoi; nu este bine să mături prin casă seara că-ţi mături norocul din casă. Nu este bine să dai foc cu împrumut. Nu este bine să coşi vinerea. Sau „este bine să se pună potcoave de cai la uşa prăvăliei pentru a aduce noroc şi mulţi bani”; „este bine să arunci cu mac în locul unde îţi vânzi marfa pentru că astfel îţi vei atrage mai mulţi cumpărători  şi vei avea venit mai mare”. „Nu este bine să laşi cheile pe masa pe care mănânci că va fi ceartă”.
Unii poartă în portofel o monedă care aduce noroc şi bani, alţii diferite obiecte care, zic ei, „scapă” din necaz” cum este talismanul. Alţii cred că dacă vor tăia drumul preotului vor avea succes în toate, alţii cred în ceasuri bune şi ceasuri rele (sunt foarte cunoscute expresiile „a fost într-un ceas rău”, „să fie într-un ceas bun”), ş.a. Foarte răspândită este superstiţia potrivit căreia, dacă va cădea jos cuţitul de pe masă va veni în ospeţie un bărbat, iar dacă va cădea o furculiţă va veni o femeie.
În realitate există mult mai multe superstiţii decât cele amintite mai sus. Am putea chiar să le clasificăm după momentele pe care le parcurge fiecare om în viaţă. Există superstiţii la naşterea copilului, există superstiţii de cununie, superstiţii au şi oamenii de afaceri („nu se împrumută bani de luni”, sau „nu se dă salariul de luni, ca să nu-l dai toată săptămâna”, sau „nu trebuie să dezvălui nimănui nimic despre afacerea ta pentru că astfel vei avea eşec”) ş.a.m.d.
Toate acestea sunt fapte care dau dovadă de necredinţă în Dumnezeu. Ba unii îndrăznesc să ghicească cu cheia Bisericii, cu Psaltirea şi cu alte obiecte sfinte ca nişte speculanţi de cele sfinte şi necredincioşi: „aceştia cred că pot să bea paharul demonilor şi totodată şi paharul Domnului Iisus şi să ia parte şi la masa Domnului şi la masa dracilor” (I Corinteni 10, 21).8
Credinţa în superstiţii este echivalată de Biserica Ortodoxă cu păcatul vrăjitoriei sau a magiei. Aşa ne învaţă părinţii Sinodului al VI-lea ecumenic (canonul 61,65). Vrăjitoria ca şi superstiţia provoacă sufletului o boală duhovnicească asemenea cancerului. În cazul cancerului ştim cu toţi ca alimentele (mâncarea calitativă) nu-l pot salva pe om de această boală, chiar dacă îi menţin pentru un timp viaţa. Aşa se întâmplă şi în cazul cancerului sufletesc.
Din neştiinţă, omul care crede în superstiţii încearcă să-şi alimenteze sufletul cu rugăciune, dar această hrană este zădarnică pentru că sufletul său este uscat de superstiţii, de răul acestor credinţe şi în cele din urmă de hule împotriva lui Dumnezeu. El nu primeşte nici un folos din rugăciune pentru că fiinţa lui este bolnavă de necredinţă şi de superstiţie. Mulţi din astfel de oameni se roagă dar nu primesc ceea ce cer de la Dumnezeu, plâng dar nu află mângâiere pentru că ei se închină şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei 6, 24; Luca 16, 13), adică diavolului.
Din această cauză Biserica a rânduit ca, rana provocată sufletului de păcatul credinţei în superstiţii să primească acelaşi tratament ca şi cea provocată de păcatul vrăjitoriei. Pentru a arăta cât de grav este păcatul vrăjitoriei şi al credinţei în superstiţii Părinţii Sfintei noastre Biserici au rânduit următorul canon:
„… Celor ce se îndeletnicesc cu vrăjitoria sau farmecele, se scurtează cu trei ani canonul de pocăinţă (de cinci ani), dacă se silesc să postească zilnic cât mai mult timp şi dacă gustă hrană uscată de post după ceasul ceasul al noulea şi să trăiască în cea mai desăvârşită evlavie, şi să facă şi câte 250 de metanii, atingând  pământul cu fruntea. Tot aşa se canonisesc şi femeile care fac amulete (talismane) şi se îndeletnicesc cu ghicirea norocului” I. Post. 22 (P. 32).
„Cei ce se duc la vrăjitori, sau la aşa numiţii sutaşi precum şi la alţii asemenea, spre a învăţa de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de şase ani de la Sfânta Împărtăşanie, potrivit cu cele hotărâte de Părinţi în privinţele lor. Sub aceeaşi pedeapsă trebuie să cadă însă, şi cei ce poartă urşi sau alte animale ca să joace, înşelând pe cei mai neştiutori şi prezicând norocul, soarta sau spiţa neamului, şi multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciţi, precum şi cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii şi fermecătorii.
Însă dacă vor rămâne în acestea şi nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri ruinătoare şi păgâneşti, hotărâm să se îndepărteze cu totul de la Biserică precum poruncesc sfintele canoane: „Căci ce părtăşie are lumina cu întunericul” – cum spune apostolul – sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu şi idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înţelegere poate fi între Hristos şi Beliar” I Corinteni 6, 15 (Sinodul VI ecumenic, canonul 61).
În articolul următor vom vedea în ce constă gravitatea păcatului încrederii în superstiţii. De asemenea vom vorbi şi despre efectul negativ al superstiţiilor asupra vieţii noastre duhovniceşti şi asupra psihicului uman.
Mulţi oameni din zilele noastre, în special femeile s-a obişnuit să-şi petreacă timpul zilei după prescripţiile horoscoapelor, a zodiacului, a ghicitului în cărţi sau în cafea. Există „creştini” care, atunci când se scoală dimineaţa îşi fac o mică cruce sau nu-şi fac deloc, şi în timp ce – şi beau ceaiul pornesc imediat radioul ca să vadă ce-i aşteaptă în ziua care le stă înainte. După ce ascultă buletinul de ştiri, aceştia stau ochi şi urechi unii la televizor sau la radio ca să afle cum trebuie să-şi petreacă cu bine ziua, „de ce trebuie să se ferească”, şi „cum să evite” anumite „situaţii” etc. Toate aceste preocupări dau în vileag dorinţa lumii de a cunoaşte viitorul: ce va fi astăzi, ce va fi mâine sau peste câţiva ani.
În aceeaşi categorie de căutări se incadrează şi superstiţia care apare şi ea ca un mijloc fals de a cunoaşte viitorul sau cele ce au să se întâmple.
– De ce este păcat să credem în superstiţii?
– Crezând în superstiţii noi călcăm porunca întâi din Decalog, luând în deşert numele Domnului (Ieşire 20, 1-3) prin faptul că ne îndoim de purtarea Lui de grijă faţă de noi (Matei 10, 29-30). Fiind aşezată de Sfinţii Părinţi în rând cu păcatul vrăjitoriei, credinţa în superstiţii poate fi catalogată ca un păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că se bazează pe necredinţa omului în Dumnezeu. Ea nu face altceva decât să-l depărteze pe om de Dumnezeu şi de „viaţa cea veşnică” (Marcu 10, 17).
Apoi, despre superstiţii nu au propovăduit nici prorocii Vechiului Testament, n-a vorbit nici înţeleptul Solomon, nici Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nici ucenicii Săi – Sfinţii Apostoli, şi nici de urmaşii acestora. De exemplu Mântuitorul Hristos Şi-a început activitatea de provopăduire cu următoarele cuvinte: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 4, 17). Acelaşi mesaj l-au transmis poporului evreu şi prorocii Vechiului Testament (Ezdra 10, 11; Iezechiel 18, 30; Ioil 2, 14; Osea 14, 3), şi de asemenea şi Sfinţii Apostoli atunci când au vestit neamurilor Evanghelia lui Hristos (Faptele Apostolilor 2, 38; Faptele Apostolilor 3, 19).
De la începutul propovăduirii Sale până după înălţarea Sa la cer Mântuitorul nu a învăţat pe nimeni niciodată să creadă în superstiţii sau în credinţe asemenănătoare celor prezente în tradiţia noastră populară: „să nu te întorci înapoi că n-o să-ţi meargă!”. Sau, „să nu scapi sare pe jos c-o să fie ceartă”. Sau să pui pe cineva să ghicească în ce ureche îţi chiuie ca să ştii ce veste te aşteaptă (bună sau rea), sau să fii atent ca nu cumva să nu-ţi treacă o pisică prin faţă ca să nu ai ghinion, şi nici să nu tai calea mortului niciodată ca să nu păţeşti ceva rău, etc. Nicăieri în Sfânta Scriptură şi în Scrierile Sfinţilor Părinţi nu există astfel de învăţături.
Nu scrie nimic în Sfânta Scriptură sau în Scrierile Sfinţilor Părinţi despre faptul că ar fi bine să prinzi un bold la haină ca să te ferească de rău, sau că nu-i bine să speli haine vineri sau sâmbătă ca să nu faci apă morţilor pe cealaltă lume. Este într-adevăr păcat când îţi speli hainele în zi de sărbătoare, într-o zi în care se prăznuieşte un praznic împărătesc sau un Sfânt Mare al Bisericii, sau în sâmbăta morţilor, dar nu înseamnă că este păcat să te speli şi în celelalte sâmbete etc.
Astfel de învăţături şi credinţe populare de origine păgână îl determină pe creştinul zilelor noastre să gândească ca un păgân şi chiar să trăiască ca un păgân. Crezând în superstiţii omul ajunge să se îndoiască de mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi în cele din urmă se leapădă de credinţa sa strămoşească alunecând în păcatul hulei de Dumnezeu, pentru care în Vechiul Testament la evrei se aplica pedeapsa uciderii cu pietre (Levitic 26, 14).
Lupta cea duhovnicească în urma încrederii în superstiţii se încheie cu o înfrângere şi cu o „supărare pe Dumnezeu”. Astăzi aceasta este ispita cea mai puternică care vine asupra creştinilor vremurilor noastre. Foarte mulţi creştini chiar din cei mai râvnitori „se supără” pe Dumnezeu că nu le-a împlinit rugăciunea, fără să-şi dea seama de ce rugăciunile lor nu au fost ascultate şi împlinite de Dumnezeu.
Multe din astfel de rugăciuni sunt făcute cu necredinţă şi cu încrederea în superstiţii şi horoscoape sau în zodii şi în chiromanţie şi în ghicitul cu cafea şi cu cercetarea lunii. Fetele cred că atunci când se uită la ceas şi văd că este oră fixă înseamnă că le iubeşte cineva, altele aşteaptă cu nerăbdare să vină sărbătoarea Sf. Andrei ca să-şi viseze ursitul după ce vor fi pus sub pernă o oglindă ca să le fie visul mai clar. Iată cum se depărtează tinerii noştri de credinţa şi nădejdea în Dumnezeul adevărat şi se încred în oglinzi şi ceasuri – lucruri făcute de mâini omeneşti (Psalm 113, 12).
Gravitatea păcatului încrederii în superstiţii este mare pentru că noi nu suntem păgâni, ci creştini botezaţi în numele Preasfintei Treimi. Fiind botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, suntem datori zi şi noapte să credem şi să nădăjduim în izbăvirea Lui (Psalm 77, 26), căci Dumnezeul nostru este „Singurul Care face minuni” (Psalm 71, 19; Psalm 76, 13). Dar crezând în supesrtiţii noi ne lepădăm de Hristos în al cărui nume ne-am botezat (Romani 6, 4; Galateni 3, 27; Coloseni 3, 10) şi călcăm în picioare toată învăţătura Bisericii noastre.
Greutatea păcatului încrederii în superstiţii este arătată în mai multe locuri din Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament superstiţia era considerată de aceeaşi gravitate cu păcatul închinării la idoli.
1. A crede în superstiţii înseamna „a lua în deşert numele Domnului” (Ieşire 20, 1-3). În prima porunca a Legii Dumnezeu îi porunceşte poporului Israel spunând: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!.. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Ieşire 20, 3).
Crezând în superstiţii, noi ajungem să uităm de toate binefacerile (de izbăvirea din robia morţii veşnice (Evrei 2, 15) şi de alte multe izbăviri din necazuri pe care ni le-a arătat Dumnezeu în trecut, şi să-L luăm îndeşert sau să luăm în râs numele Lui şi purtarea Lui de grijă faţă de noi. În loc să credem în izbăvirea Lui, noi nădăjduim în semne şi îndumnezeim asemenea păgânilor animalele şi natura, care nu fac altceva decât să ne înşele şi să ne facă să înnebunim atrăgându-ne mânia lui Dumnezeu peste capetele noastre.
Dumnezeu, fiind Făcătorul cerului şi al pământului este Atotputernic. De ce să nu nădăjduim în El atunci când simţim că vine peste noi vreo tulburare sau necaz? Crezând în superstiţii automat te îndepărtezi de Dumnezeu. Gândeşte-te şi singur în cine ar trebui să crezi şi să-ţi pui nădejdea: în Dumnezeu care a creat întreg Universul sau în pisica care ţi-a ieşit în cale? În Cel care a creat timpul şi chiar şi fiecare clipă din viaţa ta, sau în „semnele” babelor şi în faptul că te-ai întors înapoi şi pentru aceasta, zic ele că n-o să-ţi meargă.
Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele. A făcut universul, stelele luna, soarele, toate animalele şi târâtoarele pământului (Psalm 103), şi în cele din urmă, în a şasea zi i-a zidit pe protopărinţii noştri, pe Adam şi Eva. El ne-a zidit nu prin poruncă aşa cum a făcut când a creat lumea întreagă, ci prin a Sa participare personală la creaţia noastră. Ne-a făcut nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Sa (Facere 1, 26-27).
Deci crezând în semnele arătate nouă de animale şi în alte semne din natura înconjurătoare noi practic ne lepădăm de ce-L ce ne-a zidit în pântecele maicii noastre căci aşa spune fericitul şi dreptul Iov: „Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine; Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea?” (Iov 10, 10).
2. A crede în superstiţii înseamnă a te depărta de Dumnezeu. Ca şi în cazul oricărui altui păcat, a te încrede în superstiţii înseamnă a te îndepărta de Dumnezeu Care este Izvorul Vieţii şi a tot Binele: „Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă” (Ieremia 2, 13-14); pentru că, spune în altă parte Sf. Apostol Iacob „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacob 1, 17).
Atât semnele din lumea exterioară precum şi de exemplu talismanele nu pot aduce omului fericire şi cu atât mai mult o fericire veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu poate, pentru că El pentru asta ne-a şi zidit pentru ca să fim fericiţi veşnic în Împărăţia Sa. Talismanul şi natura nu ne pot da nimic nici din cele pământeşti şi nici din cele veşnice şi dumnezeieşti.
Talismanul sau „amuletul este un obiect făcut de oameni, sau luat din natură, în care superstiţioşii cred că le-ar aduce noroc, sau îi apără de pagube sau boli, dar în realitate este semnul văzut al necredinţei în Dumnezeu şi se canoniseşte ca şi vrăjitoria (Matei 23, 5), fiindcă este urâciune înaintea Domnului (Deut 18, 9; Sinodul VI ec. 61.).
În timpul proorocului Isaia, femeile evreilor obişnuiau să poarte talismane şi să creadă asemenea păgânilor că talismanele sau amulete le-ar aduce fericire şi noroc. În cele din urmă Dumnezeu le mustră spunându-le prin profetul Isaia: „Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: Cercei, brăţări, … talismane,    atunci va fi în loc de miresme, putreziciune… şi în loc de frumuseţe: pecete de robie… Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie…, Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.” (Isaia 3, 18-21).

Iată cât de mare este mânia lui Dumnezeu asupra celor ce cred în talismane şi nu în Cel ce a făcut Cerul şi Pământul, cele văzute şi cele nevăzute.
În Noul Testament, Mântuitorul Hristos n-a învăţat pe nimeni niciodată să creadă în superstiţii, în semne ale naturii, şi nici să poarte talismane la ei (de genul: „Visul Maicii Domnului”, vezi ce scrie la sfârşitul acestei cărţulii: „cine va purta talismanul acesta la el, va fi ferit de toate relele”). Când a vorbit despre semne de izbăvire, Hristos a arătat că singurul semn de izbăvire de moartea ce veşnică şi din necazuri este Sfânta Cruce: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Matei 10, 38; Matei 16, 24; etc.). Sfânta Cruce este singurul semn de mântuire al tuturor creştinilor, care ne poate ajuta (Ieşire 17, 10-12; – Ioan 3, 16-17) în lupta noastră împotriva păcatelor şi a necazurilor.
Domnul nostru Iisus Hristos a trăit în vremea în care lumea romană era plină de superstiţii. În unele momente ale propovăduirii sale El condamnă orice gândire superstiţioasă. Aşa de exemplu îi mustră pe evrei pentru că aceştia credeau că este păcat să faci bine în zi de Sâmbătă (Matei 11, 12), sau că este păcat dacă nu-ţi speli mânile înainte de mâncare (Matei 15). Iar atunci când vine la El tatăl cu fiul lunatic şi acesta Îi mărturiseşte că copilul său are demon, ce-i spune Mântuitorul? „O neam păcătos şi desfrânat, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda?”.
Hristos spune aceste cuvinte pentru că tatăl copilului credea în lună plină şi-i arată că aceasta este cauza pentru care se şi chinuia copilul său: din cauza credinţei în lună plină. Ce fel de credinţă avea acest tată, în ce credea el? Acesta chiar dacă era de neam evreu, credea în superstiţia „lunii pline care aduce necazuri”, aşa cum cred mulţi dintre creştinii noştri.
Iată aşadar că nicăieri în Biblie nu se spune că trebuie să credem în superstiţii, dimpotrivă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament credinţa în superstiţii este condamnată ca un mare păcat care atrage mânia lui Dumnezeu şi-l îndepărtează pe om de mila Lui.
Nici în Vechiul Testament şi nici în cel Nou nu există nici un temei care i-ar îndreptăţi pe cei superstiţioşi să creadă în superstiţii. Prezenţa superstiţiilor în tradiţia poporului nostru subliniază starea de infantilitate duhovnicească de care dă dovadă neamul nostru.
„S-a întâmplat odată ca o creştină înţeleaptă şi harnică  dar, cam superstiţioasă, să meargă să se spovedească duhovnicului ei. După ce îngenunche şi-şi mărturisi păcatele, începu a cârti împotriva preotului paroh zicând: „Cinstite Părinte, am mare necaz cu preotul nostru… În predici, adeseori, combate felurite credinţe deşarte. Ba că-i păcat a crede în planetă, în zodii ş.a. Ne-a plictisit de toate acelea. Chiar totul e păcat?!”
Duhovicul ascultând-o cu blândeţe o sfătuise aşa: „Preotul tău te învaţă bine şi trebuie să-l asculţi, ca nu cumva să te trezeşti într-o confuzie asemenea iudeilor care au ajuns în Babilon datorită păcatelor lor, şi să ajungi şi tu afară din Biserica lui Hristos, din Ierusalimul cel Ceresc.
Adevărat este că multe obişnuinţe rele din poporul nostru sunt păcate rele care tulbură mintea, întunecă sufletul şi împiedică mântuirea. Deci trebuie să le cunoaştem şi să ne ferim de ele ca să nu ajungem asemenea orbilor din pilda Mântuitorului: Dacă orb pe orb se vor conduce amândoi vor cădea în groapă (Matei 15, 14). Este ştiut că nu toate ciupercile şi buruienile sunt bune, ci multe sunt veninoase şi otrăvitoare.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu credinţa cea adevărată. Pe lângă ea mai există şi multe alte credinţe rele, îmbolnăvitoare şi pierzătoare de suflet. Dumnezeul cel Adevărat este numai unul, iar dumnezeii cei mincinoşi sunt mulţi (Ieşire 20, 3-5). Aşa şi credinţa cea adevărată este numai una singură, iar credinţele deşarte sunt multe, rele, primejdioase şi pierzătoare. Adevărata credinţă cuprinsă în „Simboul Credinţei” şi în adevărata explicare a lui, este credinţa care trebuie a o ţine, fiindcă aceasta ne foloseşte şi vremelnic şi veşnic (Mărturisirea Ortodoxă I; Învăţătură de credinţă creştină, Bucureşti 1952; Privelişti Apocaliptice”, cap. 4, 11, explicarea Simbolului Credinţei de acelaşi autor).
Mari sunt isprăvile credinţei! Cu această adevărată credinţă, Sfinţii Bisericii Luptătoare a Vechiului şi a Noului Testament au făcut multe lămuriri minunate (Vezi pe larg Evrei 11, Istoria Bisericească, Vieţile Sfinţilor, Sinaxarele, Proloagele ş.a). Aceasta este credinţa cea adevărată. De această credinţă unită cu fapte bune, ţine-te fiică, şi te vei mântui şi ferici. Celelalte credinţe, care sunt afară de dreapta credinţă creştinească, sunt credinţe deşarte, păgubitoare şi primejdioase pentru mântuirea noastră. De acele credinţe deşarte, drăceşti, fereşte-te… Ascultă învăţătura creştinească, cinsteşte pe preot şi teme-te de Dumnezeu, aleargă înainte pe calea vieţii şi a mântuirii, ca să te foloseşti (Isus Sirah 7, 30-31).3
Cum să procedăm în cazul în care suntem stăpâniţi de superstiţii?
Care este efectul superstiţiilor asupra vieţii noatre duhovniceşti?

După ce în prima parte a articolului am arătat care este definiţia şi este etimologia cuvântului superstiţie, v-am prezentat de asemenea poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de superstiţii, iar în a doua parte v-am vorbit „Despre superstiţii în Sfânta Scriptură”, acum vă voi vorbi despre efectul negativ al superstiţiilor asupra vieţii noastre duhovniceşti şi asupra psihicului uman în general.
Mai în glumă, mai în serios, putem observa şi astăzi că superstiţiile s-au infiltrat foarte bine în viaţa de zi cu zi a creştinilor noştri, împingându-i pe cei „slabi în credinţă” spre deznădejde şi uneori spre sinucidere. Probabil că superstiţiile au rămas întipărite în tradiţia folclorului nostru încă din vremea în care poporul nostru se afla în perioada de încreştinare, începând cu Dacia lui Trăian, continuând cu invaziile slavilor din sec. VI ş.a.m.d.
Dacă cineva îţi spune că iată nu-i semn bun cutare lucru şi că vei păţi aşa, vrei nu vrei, spui tu, ajungi să crezi că este adevărat ceea ce se spune în popor. Şi singur mărturiseşti şi-mi spui: „Ia-uite! Am scăpat aseară sare prin casă şi s-a început o sfadă mare!” sau: „ca să vezi: m-am întors din drum şi nu mi-a mers toată ziua!”. Şi stai şi te întrebi: „De ce oare se întâmplă acest lucru? De ce se împlinesc cele prevestite de superstiţii?”.
Întrebarea ta se urcă până la cer. Ajungi să-l întrebi şi pe Dumnezeu: „De ce Doamne mi s-a întâmplat răul acesta?”.
Şi ce-ţi va răspunde Domnul Care este mult Milostiv şi Îndelung rabdător?
– „Fie ţie după credinţa ta! Dacă tu ai ales să crezi în pisica neagră sau în sarea care aduce sfadă şi să te lepezi de Mine pentru aceste rele credinţe, fie ţie după cum crezi! În loc să te încrezi în Mine tu te în crezi în basmele cele lumeşti şi băbeşti” (I Timotei 4, 7).
Ia aminte la credinţa lui Abel! care anume prin credinţă în Mine Mi-a adus mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Eu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit.
Ia aminte la credinţa lui Enoh! care anume pentru credinţa lui s-a învrednicit a fi luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bine-plăcut lui Dumnezeu.
Ia aminte la credinţă lui Noe! care a primit înştiinţare de la Mine despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din credinţă s-a făcut moştenitor.
Ia aminte la credinţa lui Avraam, care atunci când l-am chemat, M-a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge. Şi prin credinţă a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu.
Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au născut atâţia urmaşi – mulţi „ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării” (Vezi Epsitola către Evrei a sfântului Apostol Pavel, cap. 11).
Iată atâtea exemple de urmat… de aceea le-am şi dat acestora după credinţa lor, iar ţie după a ta rea-credinţă necredinciosule!”. Iată ce răspuns primesc cei ce se încred în superstiţii.
Să vedem în contiuare cât de grave sunt urmările superstiţiilor asupra celor ce cred în ele şi să ne imaginăm ce fel de viaţă trăieşte superstiţiosul:
Cât de întunecată este mintea omului care-şi împovărează sufletul cu superstiţii! Iată în dimineaţa asta s-a întors înapoi din drum, şi astfel se aşteaptă la un necaz: „n-o să-mi meargă pentru că m-am întors înapoi”. Şi stă toată ziua îngrijorat: „oare ce-o să mi se îmtâmple?”. În loc să-şi pună încrederea în Dumnezeu, superstiţosul încearcă permanent să fie atent dacă nu cumva a mers vreo pisică neagră prin faţa lui, sau a trecut vreun mort, sau se teme să iasă din casă în ziua de treisprezece. Ce nădejde de izbăvire are el? Care este scăparea lui atunci când el şi-a uitat talismanul acasă sau l-a pierdut sau a scăpat sare pe jos, sau şi-a uitat cheile pe masă?
Ce fel de viitor va avea un astfel de om dacă el din întâmplare a măturat seara prin casă sau şi-a scuturat ţolul din greşeală seara uitând că potrivit relei superstiţii, cei ce-şi scutură ţoalele noaptea, îşi scutură de fapt norocul din casă? Soarta unor astfel de oameni este sfâşiată de duhul superstiţiilor, iar Dumnezeu văzând necredinţa lor se retrage din viaţa lor şi astfel apar necazurile.
Dumnezeu lipseşte din viaţa unui astfel de om. Acest om se roagă, dar nu mai ştie cui, el bolboroseşte rugăciuni dar se închină şi idolului superstiţiilor, alunecând în prăpastia neştiinţei de Dumnezeu.
– Cum să procedăm în cazul în care încă mai suntem stăpâniţi de credinţa în superstiţii?
– Părinţii şi duhovicii contemporani, ca şi de altfel cei mai simpli şi necunoscuţi nouă duhovnici (care nu sunt mari teologi sau scriitori bisericeşti, dar care au o adâncă experienţă duhovnicească) ne recomandă ca atunci când suntem ispitiţi să credem în superstiţii în primul rând să ne spovedim mai des şi să rostim neapărat în timpul unor astfel de ispite în gând Simbolul Credinţei sau Crezul formulat la primele două sinoade ecumenice (din 325 Niceea şi din 381 de la Constantinopol).
Acest simbol al credinţei pe lângă faptul că mărturiseşte Cine este Dumnezeul nostru, al creştinilor, ascunde în el şi puterea minunată a credinţei pe care au avut-o acei Sfinţi Părinţi care l-au formulat. Simbolul credinţei pe care-l rostim noi la fiecare slujbă sau la fiecare Sfântă Liturghie a fost alcătuit de nişte oameni care au pătimit pentru Hristos.
Istoricii bisericeşti spun că printre cei ce au participat la aceste sinoade erau părinţi care aveau scos un ochi, sau o mâină tăiată, care purtau pe trupul lor semne de schingiuire, de tortură pentru numele lui Hristos. La aceste sinoade ei au mărturisit din adâncul inimii credinţa într-un Singur Dumnezeu: Tatăl Atotţiitorul Făcătorului cerului şi al pământului, Fiul Unul Născut şi Duhul Sfânt, şi în Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, în învierea morţilor şi în viaţa viaţa veacului ce va să fie. Amin”.
Rostind Simbolul Credinţei în momentul în care te chinuie deznădejdea cauzată de superstiţie, vei reuşi să scapi de toată reaua întâmplare prezisă ţie de superstiţie şi de toate superstiţiile în general. Iată soluţia împotriva tuturor superstiţiilor păgâne care tulbură minţile creştinilor.
Când se întâmplă să ne întoarcem înapoi, sau să observăm tot felul de semne pe care altădată le credeam ca vestitoare de ghinioane sau succese, trebuie să ne facem corect semnul Sfintei Cruci şi să rostim Crezul sau Simbolul credinţei, sau măcar o scurtă rugăciune care să ne întărească credinţa în Dumnezeul Cel Adevărat, închinat în Sfânta Treime: în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.
– Care este efectul superstiţiilor asupra vieţii noatre duhovniceşti?
Odată ce creştinul neglijează rugăciunea şi-şi îndreaptă atenţia spre superstiţii el îşi atrage mânia lui Dumnezeu pe capul lui şi pierde binecuvântarea lui Dumnezeu pentru care Biserica se roagă zilnic. În primul rând apare stresul, îşi face simţită prezenţa o nelinişte tulburătoare, se răceşte inima, slăbeşte credinţa, creşte mânia, intervine obsesia la fiecare semn sau întâmplare „stranie”. Omul stăpânit de credinţa în superstiţii nu mai poate trăi liniştit şi cu nădejde în Dumnezeu, ci permanent este îngrijorat de cele ce au să se întâmple, se teme de orice şi devine nesigur pe sine în orice situaţie.
Să facem acum o comparaţie între un superstiţios şi un creştin adevărat.
Superstiţiosul permanent se află într-o stare de îngrijrare, iar creştinul într-o stare de pace şi linişte care izvorăşte din credinţa şi nădejdea în Dumnezeu şi în izbăvirea Lui (Psalm 4, 8; 28, 11).
Superstiţiosul se umple de mânie pentru vestirea eşecului care-l aşteaptă, iar creştinul se bucură de orice încercare (Psalm 56, 10) şi nădăjduişte în Domnul pentru că ştie că „fericiţi sunt cei ce nădăjuiesc în Domnul” (Psalm 2, 12).
Superstiţiosul devine obsedat şi îngreuiat de semne şi prevestiri, creştinul însă trăieşte această viaţă ca în sânul lui Avraam pentru că el crede că Dumnezeu îl va izbăvi din toate necazurile: „strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din toate necazurile lor i-a izbăvit. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul” (Psalm 33, 16, 18).
Superstiţiosul este pe cale de a înnebuni din cauza „semnelor”, iar creştinul este pe cale de a ajunge fericit întru Domnul chiar din această viaţă (Matei 17, 21). Superstiţiosul trăieşte viaţa aceasta ca un bletemat asemenea lui Cain, iar creştinul primeşte binecuvântarea lui Avel. Primul pierde binecuvântarea lui Dumnezeu şi se ajunge hulitor de Dumnezeu şi de cele sfinte, iar cel de-al doilea ajunge îndestulat în toate şi primeşte făgăduinţa fericirii celei veşnice pentru credinţa în cele nevăzute, căci scris este fericiţi ce-i ce n-au văzut pe Hristos dar cred în El (Ioan 20, 29).
Cel superstiţios trăieşte o viaţă plină de necazuri şi probleme, de certuri în famiie şi la lucru, iar creştinul adevărat este înconjurat în fiecare clipă a vieţii de mila lui Dumnezeu căci aşa spune şi sfântul proroc David: „Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă” (Psalm 31, 11-12).
Ce ar fi spus Hristos astăzi celor stăpâniţi de credinţa în superstiţii:  „O, neam necredincios! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?” (Matei 9 ,19).
Cu adevărat cu noi se împlineşte cuvântul Scripturii: „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalm 13, 3).
Iată aşadar că credinţa în superstiţii nu poate să ne aducă nimic bun, pentru că Însuşi Hristos spune în mai multe locuri din Sfânta Evanghelie: „fie vouă după credinţa voastră”, sau „fie ţie după credinţa ta”. Iar dacă noi nu voim să credem în Dumnezeu ci alegem credinţa în superstiţii, Dumnezeu se retrage din viaţa noastră şi totul se întâmplă după cum am ales să credem, după credinţa noastră, adică după tonul dat de superstiţiile în care credem.
Astfel, viaţa noastră se întunecă pentru că noi am refuzat să-L primim pe Hristos Soarele Dreptăţii în sufletul nostru, întunecându-ne mintea cu norii negri ai necredinţei noastre. Iar când în sufletul nostru este întuneric, cine ne poate salva pe noi?
Să zicem aşadar mai des Simbolu Credinţei, să lecturăm cuvântul Evangheliei, să frecventăm mai des slujbele Bisericii! Numai aşa vom putea scăpa de necazurile şi frământările psihologice chinuitoare pricinuite nouă de superstiţii.

Note:
1 Cuvântul anatema în traducere din lb. greacă înseamnă „cu tot cu trup în iad”. Este pedeapsa cea mai mare pe care o dă Biserica celor ce încearcă să schimbe sau să schimonosească adevărul Evangheliei lui Hristos (Galateni 1, 9).
2 Animismul – „credinţă primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forţelor şi fenomenelor naturii” (Noul dicţionar explicativ al limbii române, Colectiv, Editura Litera Internaţional, 2002).
3 Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1975-1998.
4 F. W. J. Schelling, Introducere în filosofia mitologiei, 1825. (Vezi: Шеллинг Ф. В. И., Сочинения,  Т. 2. – Мoскова,.: Мысль, 1989, p. 340).
5 Даль В., Толковый словарь живого великорусского языка, тт. 1-4. Мoсква, 1978, p. 514. (Dicţionarul lui Vladimir Dali este unul din cele mai vechi dicţionare ruseşti şi are 140 de ani de la prima tipărire – 1863-1866).
6 Litanie – rugăciune din cadrul unei procesiuni religioase, rostită alternativ de sacerdot şi ceilalţi participanţi ai cultului.
7 Ieromonahul Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, Edit. Valea Prahovei, Jud. Prahova, 1999, p. 483.
8 Ibidem., p. 513-514.

Cititi va rog si:

VRAJITORIA, cumplit pacat … Nu va lasati amagiti, fugiti de ea, indiferent cum se numeste: magie neagra, alba, farmece, astrologie si alte rataciri new age

Anunțuri

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on Decembrie 1, 2011 at 6:30 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Marcu said, on Decembrie 1, 2011 at 7:52 pm

    SUPERSTIȚIILE, ÎNTRE IGNORANȚĂ ȘI ADEVĂR

    Greu este canonul Bisericii pentru cei care practică magia, vrăjitoria dar și pentru adepții superstițiilor.Supersițiile există aproape de când lumea și deși ne aflăm în acest secol, pentru unii parcă s-a oprit timpul în loc și ne jucam de-a superstițiile, precum strămoșii noștri de pe vremea totem-urilor și a tabu-urilor.

    Pisica neagră, marțea cu cele trei ceasuri rele, roșu să nu te deochi, să nu lași geanta jos că poartă ghinion și aduce pagubă, Preotul pe care dacă-l întâlnești îți merge rău, lunea să nu dai bani că dai toată săptămâna, usturoiul care alungă spiritele rele și…nu ne ajung 50 de pagini să enumerăm superstițiile pe care românii le îmbrățișează cu multă credință…mai multă decât au în însuși Dumnezeu! Dacă ne gândim bine, majoritatea celor care ”practică” superstiția nici nu știu mai mult despre Dumnezeu decât că l-a pus pe bietul ”popă” să te cunune și să te îngroape…De fapt, superstiția cu ghinionul ce te paște dacă întâlnești preotul vine tot din teama de a nu fi îngropat. Dar să ne gândim: cui îi este frică de preot și chiar îi poartă ghinion dacă nu diavolului însuși? Întâlnirea noastră cu părintele nu poate fi altceva decât o binecuvantare nicidecum un ghinion, pentru că părintele e sfințit și te sfințește iar dacă îi dai binețe te binecuvântează și cu semnul Sfintei Cruci care poartă ghinion, da, dar nu nouă ci ăluia cu coarne. Aceasta este înșelarea cu preotul.

    Dar măcar să nu faci ceva în zi de 13, spun unii, că este număr cu ghinion. De unde această convingere? De la învățătura păgână egipteană și nu numai, la fel cum numărul 17 le purta ghinion. S-a străduit mult diavolul să facă rău în aceste zile de 13 tocmai pentru ca unii să creadă. Trebuia să-și certifice cumva înșelarea. Sigur că acest număr, 13, a purtat ghinion satanei pentru că 12 au fost apostolii și cu Mântuitorul 13. De acolo i s-a tras și nu poate uita asta și nici să nu urască acest număr sfânt de altfel. Chiar după ce a căzut Iuda în înșelare, s-a tras la sorți și tot 12 apostoli au fost, împreună cu Mântuitorul 13… și cu Duhul Sfânt mai apoi. Da, pentru el e un numar cu ghinion dar pentru om e binecuvântare, unul din semnele mântuirii dacă vrem să judecăm după numere. Totuși, ”joaca” cu numere, după modelul numerologiei este tot unul din bunurile celui rău. Numerologia zilelor noastre este o altă ramură a magiei, a ocultismului. Atribuirea unor puteri magice numerelor e principiul satanei, motiv pentru care conduce și va conduce lumea cu ajutorul lor. La Dumnezeu, totul are nume, până și zilele, pe când la diavol, nimic nu are valoare; totul se reduce la număr, la cât are, câte suflete deține, câte proprietăți, etc…numărul lui favorit fiind 666, care înseamnă de fapt supunerea tuturor celor ce pot fi supuse, puteri despre care nu e cazul să vorbim aici. Rău este că, din neștiință, unii folosesc aceast număr, tot ca o superstiție, cum că le-ar purta noroc. Astfel, poți vedea pe clădirile sau taxiurile din New York 666 mai peste tot…ca să le poarte noroc…desigur că poartă noroc și nu aduce mântuire, pentru că noroc a fost considerat un zeu.

    Cum se întâmplă totuși să ai ghinion ? Păi, simplu, se întâmplă ceea ce crezi și te conduce cel căruia îi sevești – în cazul nostru diavolul – și bineânțeles că a avut puterea de a împlini ceea ce ai crezut, că dacă nu ai fi crezut nu s-ar fi întâmplat.

    Zic unii că dacă folosești usturoi, de exemplu, te păzești astfel de spiritele rele, de demoni, moroi, etc. Ne întrebăm noi, ca și creștini – și chiar fără să fim creștini dar cu capul pe umeri – cum este posibil ca usturoiul să aibă altă proprietate în afara celei curative? Adică, în loc de rugăciune, fapte bune, iertare, Sfânta Cruce, post și alte sfinte ingrediente dumnezeiești, să ne ajute banalul usturoi? Păi, dacă are asemenea sfințenie usturoiul, eu zic să îl luam cu post și cu binecuvântare de la duhovnic, că sfințenia nu se consumă oricum…ce nevoie mai avem de agheasmă și anafură?! Vedem care este înșelarea? Usturoi în loc de cele Sfinte…ca să nu-l deranjăm pe încornorat! Sigur că dacă folosești usturoi sau altceva pe post de agheasmă nu mai pățești nimic rău multă vreme…nu riscă el diavolul să nu te ajute, că altfel te îndrepți spre cele sfinte după ajutor și-l arde!

    Se mai spune și că dacă nu găsești un obiect prin casă, să întorci mătura sau paharul și le vei găsi…lucru care în cele mai multe cazuri se și întâmplă. Adică…mătura care adună tot praful și gunoiul și care e departe de curățenie să facă asemenea minuni?! Ajută demonii și în acest caz, doar să nu te rogi cumva la Dumnezeu, Maica Domnului sau la Sfinți și să te piardă de mușteriu dar… râd dracii de se strică atunci când ne văd că încă mai credem în astfel de lucruri! Fac discotecă-n iad de bucurie că ne-au înșelat!

    Și copiii noștri…dragii de ei, trebuiesc protejați, în special cât sunt mici și-atunci, vine câte o băbuță de la țară care doarme la Liturghii duminica și bârfește, dar nu doarme când e vorba de lucrarea celui rău și te învață să pui ceva roșu copilului ca să nu se deoache, mai ales dacă nu e botezat. Și dacă nu e botezat, ce? Dumnezeu este prezent doar unde există Botez în cazul acestor copii? Dar rugăciunea noastră, ca părinți…credința noastră și Sfânta Cruce a lui Hristos, ce rol mai au dacă nu le folosim, unul secundar?

    Să nu dai bani lunea și să nu ieși marțea din casă că îți merge rău? Cum așa? Dacă ai angajați și nu le dai banuții, nu este oare un păcat mai degrabă și abia în acest caz îți poate merge rău? Și dacă trebuie să dai bani toată săptămâna, dai, că e scris: ” Dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va rasări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei” – Isaia 58. Ghinionul vine abia atunci când nu dai, când ești zgârcit, că din zgârcenie și din neștiință credem în aceste superstiții. Mai bine ar fi zgârcenia o superstiție, că ar fi de mare folos. Dacă ești zgărcit ai pagubă în casă. Nu vă luați după cei ce strâng averi, ne spune Mântuitorul…

    Cât despre cele trei ceasuri rele de marțea…să fim serioși, toate zilele ale lui Dumnezeu sunt. Dumnezeu a făcut și zilele și nopțile și toate câte sunt. E adevărat că și pe cel rău tot Dumnezeu l-a făcut ,dar bun nu căzut; căderea a ales-o singur.

    O superstiție foarte des întâlnită la doamnele noastre privește locul în care ar trebui să stea poșeta, sau mai bine zis, unde se crede că nu ar trebui să stea, adică pe jos, cum că ar aduce pagubă în casă. Paguba, după spusele Domnului, e adusă de păcat și deseori – cu îngăduința lui Dumnezeu ca școală și examen – de cei care ne-o doresc și ne-o urează ceas de ceas cu blesteme, nicicum de o geantă lăsată pe jos. Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: ” Văzând un om oarecare, repede îl poți condamna la îndemnul nefast al superstiției, dar nu vezi cursa diavolească ce ți-a fost întinsă. De ce te faci vrăjmaș fratelui tău fără motiv și nu înțelegi cât de mare este batjocura, cât de mare este rușinea și, mai mult, cât de mare este primejdia? De multe ori omul are un coșmar și vede o pisică neagră sau alte lucruri și crede că acestea ar prevesti ceva rău. Aceasta este o lucrare diavolească, pentru că nu ceea ce vede omul face ziua rea, ci petrecerea în păcate. Prin urmare, când ieși din casă, să te păzești de a păcătui. Dacă vom păcătui va veni și căderea noastră.”

    Așadar, păcatul este cel care aduce așa numitul ghinion – care de fapt nu e ghinion ci consecința faptelor noastre – nu o pisică neagră sau orice altceva.

    Dacă mă gândesc la pisicile negre, îmi amintesc o discuție pe care am avut-o cu o persoană care lucrează în televiziune chiar și care mi-a lovit și alungat una din cele două pisicuțe ale mele – pe atunci pui – numai pentru că era neagră. M-a întrebat de ce o cresc, pentru că pisicile negre sunt blestemate și aduc răul în casă…că sunt ținute doar de vrăjitori…etc. M-a cam surprins atitudinea acestei persoane care, până la urmă, nu era chiar străină de Biserică. Nu am reușit să o conving, chiar dacă i-am explicat că animalele sunt create de Dumnezeu, că nu au conștiința căreia să i se atribuie săvârșirea păcatului și că, așa negre, doar Dumnezeu le putea face iar Dumnezeu nu creează nimic blestemat ci doar binecuvântat, nimic cu ghinion. În plus, a salva niște animale fără apărare și a le crește îți aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și nu ghinion. Așa că să nu mai facem trei pași în spate când le întâlnim, să nu mai scuipăm de trei ori și să nu le lovim sau blestemăm, pentru că ele sunt de Dumnezeu date nouă spre ajutor. Pisicile ajută mult omul iar diavolul le urăște de moarte, atât pentru faptul că sunt companie omului cât și pentru capacitatea lor extraordinară de a detecta răul. E de înțeles astfel de ce a inventat diavolul o asemenea teorie despre pisici și a condimentat-o cu ideea că cele negre aduc ghinion. Am vorbit ceva mai mult despre această superstiție pentru că, alături de aceea cu geanta, este cea mai des întâlnită. Și, fie că este vorba despre pisici sau alte animale, fie că este vorba despre o altă creație a lui Dumnezeu, dacă le blestemăm și le facem rău, răul se întoarce imediat asupra noastră pentru că animalele sunt fără de păcatul pe care să se prindă blestemele. Se spune și că ele ne blesteamă dacă le facem ceva rău. Nu, ele nu ne blesteamă ci așa cum am spus, fiind fără păcat, ni se întoarce răul împotrivă. Mare păcat este și să atribui unor animale – ca pe vremea strămoșilor noștri care credeau în totem – calități pe care nu le au, calități, sau mai bine spus virtuți, pe care le are doar omul cu conștiință.

    În categoria superstițiilor, într-o oarecare măsură intră și numerologia și astrologia și multe altele. Aceste practici fiind păgâne, credința în ceva material care îți conduce viața, nu fac altceva decât să se încadreze în sfera magiei – fie ea albă sau neagră, că tot păcat este – a vrăjitoriei și a supertiției care, tot din ocultism provine. Dacă ocult înseamnă ascuns, e lesne de înțeles câtă valoare poate avea…

    Orice explicație în ceea ce privește veridicitatea supertiției poate fi anulată, demolată dacă vrem, de credința în Dumnezeu. Dumnezeu în Treime, bineânțeles. Orice temere, orice act, oricât ar fi de plauzibil în acest sens, nu poate avea fundament deoarece iubirea este aceea care aduce binele – ”iubește-ți vrăjmașul” – și păcatul, așa ca acela de a atribui obiectelor și animalelor puteri magice, ”ghinionul” fiecăruia.

    Lelia Bratu

    Apreciază

  3. nea Anderthal said, on Decembrie 1, 2011 at 10:07 pm

    Am fost superstitios(in copilarie si o parte din tinerete) mult timp.Credeam in vise care de multe ori se adevereau.Aveam o carte veche de talmacire a viselor si in fiecare dimineata dupa ce ma trezeam cautam ce ar putea insemna visele.Asta pina intr-o zi cind,venind in tara,am cumparat o carte pe care n-am terminat-o niciodata dar am inteles ca sunt amagit.De atunci n-am mai visat nimic si cind mai apare cite o naluca mie ciuda si ignor total.

    ps:cartea este scrisa de pr. C.Tesu si o recomand tuturor.Titlul ei nu-l retin exact dar este despre vise,vedenii si alte inselatorii

    Apreciază

  4. marian said, on Decembrie 1, 2011 at 11:05 pm

    In afara temei articolului, va supun atentiei, urmatoarele:
    1) Portavionul american g w bush A PLECAT din apele Siriei, aflandu-se din cate relateaza site-ul STRATFOR, undeva in Mediterana de Vest, fiind pe cale sa se alature flotei a 6-a americane.
    2) Rusia si China condamna atitudinea satanicului vest fata de Iran
    3) China face apel la retinerea de la exprimarea prin reactii emotionale a vestului in scandalul extradarii diplomatilor iranieni din anglia. Acestia au cerut protectia politiei pentru a parasi anglia in termenul de 48H, acordat. Norvegia si-a redeschis ambasada din Teheran la o ora dupa inchiderea acesteia(!), -anunta PRESS TV.
    4) China a facut manevre militare 14-27 Noiembrie 2011 in apropierea granitei Pakistanului in vederea descurajarii americanilor masati la frontiera pakistaneza.
    imagini ale puterii militare chineze, pe site chinezesc de stiri:

    http://www.junshijia.com/article/201111/83165_3.html

    Articolul ” Chinese Government Official: ‘US Threat To Pakistan Is Threat To China’ „, la adresa:
    http://www.prisonplanet.com/chinese-government-official-us-threat-to-pakistan-is-threat-to-china.html

    Apreciază

  5. marian said, on Decembrie 2, 2011 at 12:10 am

    Potrivit cartii chipurilor, caldarea plutitoare gw bush, purtatoare de avioane americane, a depasit Stramtoarea Gibraltar. Baietii de la bord au avut liber in Marsilia iar acum se delecteaza cu un concert de country. Speram sa ramana cat mai departe de noi.

    Apreciază

  6. un pacatos said, on Decembrie 2, 2011 at 6:56 am

    Cred ca tema aceasta cu superstitiile nu are legatura cu „AUDIO: Parintii Arsenie Papacioc si Ioanichie Balan criticandu-l pe parintele Arsenie Boca. CREDEA PARINTELE ARSENIE BOCA IN REINCARNARE?”

    Apreciază

  7. Mircea said, on Decembrie 2, 2011 at 8:32 am

    Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).
    Pai daca o luam asa,ne ducem toti la vale,nu?CIne nu pofteste,hai sa fim seriosi,numai daca te`ai uitat si ai vazut ca merge putin cu fundu inapoi te gandesti din start…

    Apreciază

  8. Ioan C. said, on Decembrie 2, 2011 at 8:42 am

    UN TEXT BIBLIC LA CARE AR TREBUI SĂ LUĂM AMINTE

    “1. Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. (…)
    13. Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.
    14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
    15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.
    16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
    17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
    18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
    19. Iar FAPTELE TRUPULUI sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
    20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
    21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
    22. IAR ROADA DUHULUI este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
    23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
    24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
    25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.
    26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.”
    ( Galateni 5: 1, 13- 26)

    Duhul= Duhul Sfânt ( Care sălăşluieşte în credincios).

    Apreciază

  9. costel said, on Decembrie 2, 2011 at 8:57 pm

    La intrarea in Manastirea Sambata de Sus, in curte, este un mic magazin. Vara trecuta am cumparat de acolo un talisman pe care scrie : „Produse import grecia; Iconita brodata – meteora; OCROTITOARE SI APARATOARE IMPOTRIVA VRAJMASILOR TALISMAN; COD 2/4S SFINTIT MUNTE ATHOOS; Toate drepturile rezervate(C); PRODUS PROTEJAT IMPOTRIVA COPIERII, REPRODUCERII; PRODUCATOR : EKLESSIA BIZANTINOS-BRASOV, TEL/FAX 0268 548033; 0744402042.”
    Intrebare: de ce se vinde asa ceva in curtea unei manastiri??? Ce ar trebui sa fac, sa-l arunc??? Este ca o pernuta cam 2/2 cm, pe care este brodat Iisus Hristos (cred)! Doamne iarta-ne!

    Apreciază

  10. Ioan Teodoru said, on Decembrie 3, 2011 at 8:41 am

    Da, este rău să credem în superstiții. Însă oamenii trebuie să învețe adevărul care se află în biserică…

    https://vatopaidi.wordpress.com/2011/12/01/spod55/

    …însă nu prea au dispoziție pentru asta. Lenea e cucoană mare…

    Apreciază

  11. […] De ce este pacat sa credem in SUPERSTITII? „Se canonisesc de Biserica ca si vrajitoria” […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: