INNA face si ea semne … Presa romaneasca: Inna, unealta unei organizatii secrete. De ce este acuzata artista ca trasmite mesaje subliminale

Iata ce aflam din articolul Inna, unealta unei organizatii secrete. De ce este acuzata artista ca trasmite mesaje subliminale:

Inna este din nou amintita in presa internationala, dar de aceasta data fara referiri la succesul sau. Artista este acuzata alaturi de alte vedete precum Lady Gaga, Jessie J, Britney Spears, cum ca ar fi instrumentul unei orgnizatii secrete.

Femeile ce nu pot suferi copiii: „Maternitatea le spală unor mame creierele” …

   Iata ce aflam din articolul Femei ce nu pot suferi copiii: „Maternitatea le spală unor mame creierele”:

Pentru ele, statutul de mamă nu e la fel de dulce ca libertatea şi fericirea în doi.

Educate, cu o situaţie financiară bună, preocupate să cunoască lumea călătorind şi nedispuse să împartă afecţiunea partenerului – acesta este portretul sumar al femeilor ce decid că maternitatea nu este pentru ele. Nu le impresionează bebeluşii rubiconzi, nu înţeleg şi nu tolerează smiorcăielile puştilor şi maimuţăreala părinţilor şi nici nu se topesc de drag când nepoţii le spun, peltic, o poezie. Pentru astfel de femei, există hoteluri ce nu acceptă copii mai mici de 16 ani şi comunităţi virtuale în care se dezbate opţiunea „familie fără copii”.

6 decembrie – SFANTUL NICOLAE. La multi ani tuturor celor ce poarta numele Ierarhului

Cititi va rog si:

Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, făcătorul de minuni

 

ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (05.12.2011)

Apologeticum:

Romania, diagnosticata de acad. Dinu C Giurescu. Roadele politicii antiromanesti la comanda FMI si UE

Baza industriala existenta in 1989 a disparut. Numeric, cel putin 80% din capacitatile de productie au fost date la fier vechi. In Bucuresti existau in decembrie 1989 cel putin 47 mari intreprinderi. Au disparut complet 34 Tot efortul de industrializare …

Florin Stuparu: Romania – judet al Republicii Socialiste Europa – partea a III-a: umanism, ateism, ecumenism

continuare de aici DAR LUCRURILE nu au mers atit de repede pe cit s-ar fi dorit si, in timp, s-au facut nenumarate „proiecte de instaurare a pacii generale. Cel mai cunoscut [dintre ele], care a devenit un important punct de …

Parintele Cleopa ne vorbeste despre dreapta credinta a neamului romanesc.Vesnica pomenire la 13 ani de viata alaturi de sfinti

Marturia lui Emil Cioran despre apostolul si voievodul Corneliu Zelea Codreanu

APEL UMANITAR (continuare)

Am primit pe e-mail:

MA numesc Ala Starcu. Eu am fost acea persoana care te-a rugat sa postezi acel APEL UMANITAR cu privire la Liuba Stratan, cea care sufera de epilepsie si are nevoie de o operatie in Germania pentru fetita ei. Intre timp am rezolvat problema cu conturile bancare si alte treburi personale. Vreau sa te rog foarte mult sa repostezi acel anunt umanitar si sa pui si conturile bancare acolo. Revin cu aceeasi rugaminte, fiindca am vazut ca au fost cateva persoane care au fost interesate sa ajute. Am vorbit cu Liuba pe telefon. Cand am vorbit prima oara, mi-a zis ca tocmai cu 5 minute in urma si-a pus plapuma in cap si a inceput sa urle de disperare. A zis ca sunetul meu a venit ca de la Dumnezeu. Nu stiu eu daca oi fi eu chiar un instrument, dar in momentul acela mi-a fost greu sa o las pe ea in disperarea ei de a lupta singura. Am multa nadejde ca pe blog-ul tau se aduna oameni cumsecade de a oferi o clipa de speranta. De atunci am vorbit cu ea aproape in fiecare zi, si am ramas socata sa aflu ca avea crize in fiecare zi. Am intrebat-o daca poate lucra ceva manual, ca sa putem vinde lucrurile ei, si a spus ca a incercat dar a avut accidente grave cu andrelele, si si-a stricat si dintii.

Iti atasez anuntul cu adaosurile necesare.

Te rog foarte mult.

Dumnezeu sa te binecuvanteze inmiit pentru lucrul pe care il faci.

Ala Starcu

or. Floresti

str. Dacia 32/34

+373 25026195

Anunt umanitar

VIDEO – Parintele Ilie Cleopa: Care este cea mai mare intelepciune?

 

MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE

Reiau interal MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE de Dyonysios Farasiotis

CUVÂNT CĂTRE CITITOR

Mă socotesc pe mine însumi fericit pentru faptul de a fi cunoscut de-a lungul vietii oameni de seamă, precum bătrânul Paisie. Ei m-au ajutat foarte mult în drumul meu. Mi-au dăruit experiente minunate si au răspuns în acest fel dificilelor întrebări cu care m-am luptat vreme de multi ani: De ce există lumea? Există Dumnezeu? Cum trebuie să trăiesc? Cine sunt? In ce constă firea mea? Voi înceta să exist după moarte?…

Trăiam si mă miscăm cufundat într-o taină. Lumea, viata, mi se revelau ca o uriasă taină… Dar cea mai intimă taină a mea eram eu însumi. Sinele meu… acest necunoscut. îmi era pur si simplu cu neputintă să trăiesc fără a dobândi răspunsuri la asemenea întrebări. în jurul meu, în societate, oamenii manifestau un acut dezinteres pentru acest tip de probleme. Viata societătii se conformează unui program având la bază o serie de valori „economice“. Viata indivizilor se subordonează aceluiasi program. Viata mea era asadar inevitabil programată. Altii se gândiseră pentru mine, înaintea mea. Voi obtine diploma de licentă, îmi voi satisface stagiul militar, îmi voi procura un serviciu bun, mă voi căsători, voi avea copii, voi pleca în câteva excursii si vacante, voi iesi la pensie, voi muri… Proiectul era astfel finalizat… Dar care să fie rostul adevărat al tuturor acestor etape? în fond, care este sensul, scopul vietii?

Stereotipiile fiecărei zile sunt consternante: dis-de-dimineată pornim grăbit spre locul de muncă, unde petrecem opt ore de lucru – care de obicei nu ne furnizează nici o satisfactie si ne absorb toată energia -apoi casă, mâncare, putin somn de după-amiază, lâncezeala televizorului, fotbal, scenete umoristice, nelipsitele stiri menite să ne spună ce ar trebui să ne intereseze si ce părere ar trebui să avem despre diverse chestiuni absolut secundare, apoi somnul… si iarăsi de la capăt. Din când în când mai întâlnim si câte un prieten, mergem împreună la o tavernă, spunem un banc… Cine are mintea sau cutezanta de a pune măcar în discutie si probleme serioase?… Trece si această zi „fără nici o durere“ si „în mod plăcut“, si astfel se scurge întreaga noastră viată. Acesta este tabloul activitătilor omului occidental contemporan.

Asa ceva n-am putut tolera. Mă exaspera gândul că într-un chip asemănător se va consuma si viata mea, fără să înteleg ce mi ce întâmplă. Sufeream cumplit… întregul cancer al societătii, uriasa multime inertă si obedientă, mă obligau să mă conformez si să-mi ignor întrebările, să renunt la strădania de a afla răspunsuri. Mă simteam precum Sisif, prizonier al unui efort zadarnic… încercam din răsputeri să rezist, dar fără succes. Mă apropiam de prăbusire. Exact atunci l-am cunoscut pe bătrânul Paisie. Atunci au venit minunatele experiente, darurile duhovnicesti. Se spulbera astfel nestiinta, si aflam răspunsurile îndelung căutate.

Am petrecut ani de zile bucuros si fericit în „singurătatea“ mea. Purtam în suflet aceste daruri duhovnicesti. Din când în când le scoteam din „vistieria“ inimii, mă minunam si mă bucuram de ele… Ce-mi dăruise Dumnezeu! încet-încet am început să mă gândesc si la ceilalti oameni…

Mă frământam încercând să-mi dau seama dacă ar trebui scoase sau nu la iveală toate acestea. Nu dati cele sfinte câinilor, nici nu aruncati mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare si, întorcându-se, să vă sfâsie pe voi, a spus Hristos (Matei 7, 6). Cunosc sensul acestor cuvinte din experienta personală. Cunosc, de asemenea, si împotrivirea oamenilor, căci le-am vorbit unora dintre ei despre toate lucrurile acestea. E primejdios, dobândesti dusmani atunci când vorbesti despre Adevăr. Epoca noastră iubeste mai curând minciuna…

Trebuia să scriu, să vorbesc. Tăcerea ar fi fost vinovată, egoistă. De altfel, nu se cuvenea ca toate aceste întâmplări minunate să se piardă în adâncul întunecat al uitării. Ele sunt deosebit de pretioase.

De vreme ce omenirea cheltuieste atâta hârtie si cerneală pentru a tipări mormane de maculatură (ziare de scandal, reviste pornografice, periodice de modă, jurnale sportive etc.) care distrug mintile omenesti, apreciez că tipărirea acestor rânduri si oferirea lor oamenilor nu este lipsită de valoare.

I-am spus-o bătrânului Paisie, întrucât intentiile mele îl priveau si pe el în mod direct, si mi-a dat binecuvântare să scriu o carte. Am discutat de câteva ori despre aceasta. O dată m-a rugat chiar să mă opresc din scris, iar după câteva luni mi-a îngăduit să continui.

Scriu de asemenea si pentru mine însumi; spre aducere aminte, spre a nu uita mai târziu, spre a întelege mai bine. Precum se pare, aceste întâmplări îmi sunt izvor nesecat de cunoastere. Pe de altă parte, există oameni cărora le pasă de mine, si as fi vrut să le ofer prieteneste ceea ce am, căci comunicarea este si o necesitate a mea; apoi, îmi doresc ajutorul lor spre a fi evaluate aceste lucruri. Voiesc, în acelasi timp, să am pe drumul vietii însotitori care să mă cunoască si pe care să-i cunosc fiintial, în profunzime.

Oare nu există suflete surori, de care să fiu atasat, desi nu le cunosc personal? Cine stie dacă nu se vor naste oameni care să aibă aceleasi întrebări si aceleasi nelinisti? Poate că nu-i un ajutor substantial, dar este un indiciu, o mărturie… „Priviti, este cineva care spune că există aceste minuni uriase, că nu sunt mituri, basme, închipuiri“… Le-am trăit, le-am auzit, le-am văzut cu ochii mei, le-am simtit pe pielea mea. Nu este oare un semn de curaj a continua drumul? Căutati si veti afla (Luca 11, 9). Eu am căutat si am aflat cu adevărat.

Nu am avut si nu am nici un fel de calităti deosebite. Am vrut numai să aflu, să stiu: Cine sunt? Unde mă găsesc? Ce se întâmplă cu această lume? Unde voi merge? Ce se întâmplă după moarte? Cum trebuie să trăiesc? Ce este esential si ce nu este esential?

Am dobândit, sau mai precis mi-au fost dăruite toate aceste răspunsuri ca un dar nepretuit, si astfel pot trăi astăzi mai departe, plin de recunostintă pentru cei care mi-au împărtăsit viată, cunoastere, iubire.

Este adevărat că m-am gândit si la copiii mei. Socotesc că această carte va fi un însemnat dar adus lor.

în sfârsit, mi-as dori ca acest infim obol al meu să fie o pietricică adusă la temelia uriasei mele familii, Adamul lui Dumnezeu, omenirea întreagă. Să prelucreze această pietricică în mintea si sufletul ei, apoi să o iubească sau să o uite.

Ceea ce urmează să fac este o dezgolire, o dezvelire de sine; sunt bucăti foarte scumpe din sufletul meu. Mă tem să nu fiu rănit din neatentie sau nestiintă. îmi voi lua măsurile mele de precautie, voi păstra o anumită distantă, dar voi duce lupta comunicării până la sfârsit. Voi face tot ceea ce depinde de mine. Pentru rezultat nu sunt răspunzător numai eu, ci si felul în care se proiectează intentia cititorului.

Aceste întâmplări, aceste experiente au adus în mine multe transformări. „Tu te-ai schimbat cel mai mult dintre noi toti“, mi-a spus o prietenă după ce lipsisem doi ani. într-adevăr, fusesem cu totul altfel în trecut. Mai tânăr, cu un alt mod de viată, cu o altă minte, foarte diferit, de nerecunoscut în comportament, în înfătisare, în asumarea unor valori. Si totusi – ce taină! – rămân aceeasi persoană, păstrez acelasi caracter.

Nu sunt scriitor profesionist, nici nu am veleităti si pretentii literare. Relatez pur si simplu istoria mea. Nu expun teorii, nu produc idei noi, nici nu sondez cuceritoare probabilităti. Nu emit reflectii, nu sustin anumite puncte de vedere. Mă limitez la a expune întâmplările pe care le-am trăit. Niste întâmplări care sunt de necrezut pentru omul contemporan obisnuit.

îmi propun să realizez o simplă descriere; valorizarea ei vă revine dumneavoastră. Există anumite părti scrise chiar atunci când s-au petrecut faptele. M-am străduit să le articulez într-un întreg inteligibil, întâmplările sunt uluitoare, de vreme ce eu însumi nu le pot pătrunde cu mintea. Mai presus de fire, uimitoare, stranii, izbitoare, aducătoare de cunoastere, ele produceau adevărate furtuni în fiinta mea. De aceea voi releva si sentimente personale, de vreme ce si ele sunt rezultatul acestor întâmplări.

Desigur, evenimentele experientei sunt cărămizile cu care individul îsi clădeste edificiul întelegerii, conform schitei preexistente – constând în caracterul omului si viziunea sa asupra lumii – ce functionează în acest caz asemenea patului lui Procust.

Omul obisnuit… Acest Procust care urmăreste să aducă totul la măsurile lui, pentru a nu fi incomodat în „fericita“ sa letargie. Va ironiza, va calomnia, va denatura, va urî, va combate, va înlătura tot ceea ce îl depăseste. Nu acceptă să gândească, televizorul 1-a făcut să urască ratiunea. Nu admite să se problematizeze, e prea epuizant. Civilizatia contemporană 1-a fragilizat considerabil, le vrea pe toate usor. în felul acesta rămâne la suprafata vietii, încătusat numai în lucrurile materiale.

Este mort duhovniceste. „Trăieste“ într-un sens strict biologic, numai cu trupul. Tot interesul lui este centrat doar în aria functiilor fiziologice. Astfel dobândeste o tot mai pronuntată alipire de materie, de lucrurile materiale. El a dispretuit realitatea cea mai înaltă a fiintei sale, sufletul său vesnic, si s-a atasat exclusiv de trupul său. Astfel a ajuns numai trup si s-a condamnat pe sine la o viată lipsită de demnitate. Omul fiind în cinste n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte si s-a asemănat lor, spune Scriptura (Ps. 48, 12).

Există însă cu adevărat oameni care îsi pot elibera mintea si sufletul din atractia hipnotică a modului contemporan – materialist – de viată, care pot comunica si primi mesaje duhovnicesti, care au puterea si tăria de a schimba tot ceea ce trebuie schimbat spre mai bine, care au îndrăzneala de a face marele salt, care au smerita năzuintă de a ajunge la izvorul duhovnicesc al lumii, la izvorul vietii, la Duhul Cel Sfânt, la Dumnezeu.

Acestia salvează măretia omului în epoca noastră -a trivialitătii si ignorantei. Mă plec în fata lor ca un umil slujitor, si le cer dintru început iertare pentru lipsurile si neajunsurile mele.

Cartea este autobiografică. întâmplările care sunt descrise s-au petrecut pe durata a aproximativ zece ani si sunt expuse condensat. Este ca si când as fotografia evenimentele mai importante, le-as dispune într-o oarecare ordine cronologică si le-as prezenta apoi într-o relatie de interconexiune. Se creează astfel posibilitatea formării unei viziuni de ansamblu si a aprofundării unora dintre întâmplări.

Este de domeniul evidentei faptul că trăim în epoca reclamei, si nu a calitătii produselor. Eu încerc să mă comport ca o fiintă cugetătoare în fata „produselor“ religioase; cuget însă în lumina experientelor pe care le-am trăit.

Aduc calde multumiri tuturor celor care au ajutat la realizarea acestei cărti, fie cu propuneri, fie cu recomandări si sfaturi, fie îndreptând greselile si neajunsurile mele, punându-si la dispozitie talentul si cunostintele lor. In spiritul celei mai nobile modestii, au preferat anonimatul… Să-i răsplătească Dumnezeu.

Autorul