SACCSIV – blog ortodox

Comunicat de presa al Arhiepisopiei Tomisului in legatura cu acuzatiile impotriva IPS Teodosie

Posted in IPS TEODOSIE by saccsiv on decembrie 1, 2011

   Iata ce aflam din articolul Comunicat de presă al Arhiepisopiei Tomisului:

Arhiepiscopia Tomisului consideră ultimele atacuri la adresa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Teodosie privind presupuse acte de corupție sexuală ca fiind nefondate, ele constituind, probabil, ca și celelalte atacuri din ultimii ani, o încercare disperată de denigrare, de a-l scoate la periferia vieții bisericești și de a zdruncina, chiar în perioada Postului Nașterii Domnului, încrederea în valorile credinței creștine și în slujitorii Bisericii Ortodoxe.

Se face trimitere la o faptă care s-ar fi petrecut în urmă cu 15 ani la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, când Înaltpreasfințitul Teodosie nici nu se afla măcar în Dobrogea, alegerea și înscăunarea la Tomis având loc abia în anul 2001.

Așa-zisa victimă își ascunde identitatea fiind prezentată de către RTV cu spatele, iar vocea îi este denaturată. Prin mijloace tehnice specifice, inginerii de sunet au stabilit că vocea din înregistrarea RTV, postată pe net, aparține de fapt unui tânăr orfan de etnie rromă, originar din părțile Tulcei, numit Stănescu Ciprian, pe care Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul de asistență socială, l-a ajutat, în ultimii ani, să-și termine studiile liceale întrucât provenea de la casa de copii. Gravele sale probleme de comportament și labilitatea psihică evidentă au determinat conducerea Arhiepiscopiei Tomisului să nu-i acorde binecuvântarea necesară înscrierii la Facultatea de Teologie. Acest lucru l-a făcut să uite foarte repede, ajutorul care i s-a oferit timp de câțiva ani și, drept răzbunare, să ofere presei o poveste halucinantă, hărțuindu-l totodată și telefonic pe Părintele Arhiepiscop, pentru că nu i s-a oferit posibilitatea să studieze Teologia.

În colajul știrii prezentate de RTV apare și vocea unui fost angajat al Arhiepiscopiei Tomisului, identificat în mod mincinos și tendențios cu „unul din capii Arhiepiscopiei Tomisului”: inginerul Mihăileanu Laurențiu care s-a pensionat la începutul acestui an, dar care nutrește puternice resentimente față de conducerea Arhiepiscopiei Tomisului pentru că în perioada martie 2002 – iunie 2004 a fost dat afară din instituție pentru „lipsă de profesionalism în exercitarea atribuțiilor de serviciu și constatarea unor nereguli de natură financiară”. El a fost reangajat ulterior din motive umanitare. Această persoană, plină de venin, cântărește, chipurile, spusele victimei.

În ceea ce privește presupusa plângere penală formulată pentru astfel de fapte, pe numele Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Teodosie, la Parchetul General,  s-au făcut deja adrese pentru a se vedea dacă ea există cu adevărat și, eventual, ce anume conține, pentru a putea urma demersurile legale împotriva postului RTV.

În pofida tuturor acestor afirmații defăimătoare, Arhiepiscopia Tomisului, prin ierarhul său, adresează tuturor credincioșilor și clericilor din Dobrogea un îndemn de continuare a rugăciunilor și a postului în liniște, pentru a întâmpina marele praznic al Nașterii Domnului cu bucurie, iertare și binecuvântare.

Preot Dr. Boc Alin-Constantin

Secretar eparhial și reprezentant al instituției în relația cu mass-media

Cititi va rog si:

UN TIGAN il acuza pe IPS Teodosie ca l-ar fi obligat sa intretina relatii sexuale pe cand era minor, acum 15 ani. ASA SE RASPLATESTE FACEREA DE BINE …

15 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. acelas said, on decembrie 1, 2011 at 3:21 pm

    Teodosie…

    unde te gandesti ?

    Apreciază

    • saccsiv said, on decembrie 1, 2011 at 3:26 pm

      acelas

      Multumesc mult. Asa se intampla cand faci doua lucruri in acelasi timp. Vorbeam cu cineva pe mess …

      Apreciază

  2. saccsiv said, on decembrie 1, 2011 at 3:22 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  3. Prahovean said, on decembrie 1, 2011 at 5:26 pm

    Sper să nu fie adevărat ce s-a spus despre vlădica Teodosie, deși, sincer, nu m-aș mira să fie.

    Apreciază

    • saccsiv said, on decembrie 1, 2011 at 5:56 pm

      Prahovean

      Fratele meu, te-ai infuriat foarte de cele ce spunea parintele Arsenie Papacioc despre parintele Arsenie Boca, dar iti trece prin minte ca acuzatiile acelui tigan ar putea fi adevarate?

      Apreciază

      • Prahovean said, on decembrie 1, 2011 at 6:42 pm

        Frate, este o anumită carte, oarecum intrată în legendă, rară, știu prigonită de sistem, a unui preot, Ioan Buga. Nu am citit din ea, dar știu pe cineva care a apucat și acolo se spuneau niște lucruri despre vlădica Teodosie… Nu știu, nu cunosc prea multe, de aceea am spus „Sper să nu fie adevăr, dar nu m-ar mira să fie.”

        Apreciază

      • Stefan said, on decembrie 2, 2011 at 9:52 pm

        Prahovean, in aceea carte a lui Ioan Buga, autorul indrazneste sa-l considere pe Sf.Ap. Petru criminal (ucigas folosind puterea Sfantului Duh) in episodul cu Anania si Safira. Mai departe tragi tu concluziile

        Apreciază

    • nelu ploesteanu said, on decembrie 2, 2011 at 10:29 am

      pravovene ori nu te duce mintea ori esti pervers :saccsiv iti spune clar ca ce s a vazut la p arsenie tu zici ca nu i adevarat dar la ce nu se vede adica la un act sexul incepi sa crezi !! tu nu ai un stil de comunicare tu doar decizi ,nu ai dubii,iar cand spui sper ce speri ? iti poate aduce cineva o dovada tie de act sexul facut in urma cu 15 ani? ce tot speri ! nu te gandesti ca is ar trebui sa speri despre tine ceva mai bun ?

      Apreciază

  4. catalin_b said, on decembrie 1, 2011 at 6:05 pm

    Off topic!

    Stați departe de conservele de pește King Oscar ce se găsesc la Carrefour sau, probabil și în alte magazine. Eu am făcut o gripă care mă ține de vreo trei zile cu febră de 38…39 de grade de la o conservă de șprot în ulei King Oscar.

    Apreciază

  5. emilian said, on decembrie 2, 2011 at 11:10 am

    E o mizerie aruncata la adresa IPS Teodosie. Nu e nici prima si nici ultima.

    Apreciază

  6. CIPRIAN said, on decembrie 26, 2011 at 11:42 pm

    DRAG ZIAR SACCSIV WORD PRES .COM, COMUNICATUL DE PRESA FACUT DE OAMENII ARHIEPISCOPIEI TOMISULUI REPREZINTA DEJA DUPA MAI MULTE MARTURII ADEVARATE SI DE ALTE SUFLETE RACITE DE HRISTOS DOMNUL NOSTRU CIT SI DE DUMNEZEU SI DE MAMA BISERICA ORTODOXA CARE PRIN OAMENII IERARHII NOSTRI AU DARIMAT AU RUINAT SI VOR SA DEA CREDINTA CIT SI BISERICA MAMA SPRE PIERZANIE .POPORUL CRESTIN NU A INTELES INCA CA MULTI IERARHI AU COLABORAT CU SECURITATEA ,SI FAPTUL CA PROVIN DIN EUL ACELA DE COMUNISTI CARE PE VREMEA ACEIA NU AU AVUT DE SUFERIT TURNATORII SI SECURISTI CINE CREDETI VOI CA A AVUT DE SUFERIT .SFINTA SI DUMNEZEIASCA BISERICA ORTODOXA CARE NEVINOVATA FIIND PRIN PREZENTA EI ,ACESTI ARHIEREI AU DISTRUS IN MASA FIINTA UMANA SUFLETEASCA SPIRITUALA DUHOVNICEASCA .MULTI AU FRICA SA MARTURISEASCA ADEVARUL MIZERIILOR CARE SE PETRECE INCONTINUARE IN BISERICA ORTODOXA .SA LUAT ATITUDINE PRIN COMUNICATUL DE PRESA AL ARHIEPISCOPIEI TOMISULUI SI SA VAZUT CLAR CA SUNTEM MANIPULATI ATIT IN PRESA ROMANEASCA CIT SI IN MAREA MASMEDIE SI MAI PE INTELESUL TUTUROR OAMENII BISERICI CUM SUNT ARHIEREI OAMENI DE AFACERI SI PUTERILE POLITICE NU VIN SA STEA DE VORBA CU OAMENII DE RIND CI CU OAMENII MARI CA PRIN ACEASTA SITUATIE SA SE FACA BINE VAZUTI SI SA NU VA PIERDETI PIINEA SAU SA DATI FALIMENT DRAG ZIAR DISCRIMINATOR RASIAL FATA DE PREZENTA MEA FATA DE HRISTOS .SI CUM SE ADUCE LA CUNOSTINTA CA EU LA-M DENIGRAT SAU CA MA-M RAZBUNAT NU ESTE ADEVARAT .SI DUPA SPUSELE PURTATORULUI DE CUVINT AL ARHIEPISCOPIEI TOMISULUI COMENTARIUL SUSTINUT DE IPS TEODOSIE PRECUM CA SUNT LABIL PSIHIC CA AM NISTE APUCATURI IESITE DIN COMUN SI CA SUNT BOLNAV PSIHIC NU ESTE ADEVARAT SUNT NEFONDATE ACESTE ARGUMENTARI FACUTE CALATORI PE IZMENE DE TEODOSIE ARHIEPARHUL TOMISULUI DRAG ZIAR WORDPRES SACCSIV VA ROG CAUTATIMA SI SA DISCUTAM ASA CUM ESTE NORMAL SI VETI VEDEA CARE VA FI TREABA SERIOASA SI SINCERA VA DORESC SA NU VA SMINTITI SI UN CRACIUN FERICIT SI LA MULTI ANI

    Apreciază

  7. ioana09mihalache said, on mai 18, 2015 at 11:09 pm

    Vai de noi ca nu mai avem pastori buni…! Ăstia sunt ca părinții aia care își paralizează copiii în bătaie pt ca nu au vrut sa facă cutare lucru. Se cred pe tarlaua lu’ ma’sa si ta’su, au uitat ca biserica e a lui Hristos. Dumnezeu sa îi lumineze pe pastorii ăsta care pun ciomagul pe pastorii iar copiilor sa le dea mantuire. Sa ia exemplu de la Evanghelistul iubirii, care ajuns la vârstă înaintată, nu a pregetat sa alerge după un fiu care greșise. ..

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: