SACCSIV – blog ortodox

Starea de alertă reactivată în penitenciare: deținuții vor fi obligați să respecte măsurile de distanțare și să poarte echipamente de protecție individuală

Posted in Coronavirus by Vali on aprilie 30, 2022

Sursa: https://www.national.ro/coronavirus/starea-de-alerta-reactivata-in-justitie-si-in-penitenciare-760899.html

Pe motiv că măsurile au fost bune și că ar exista o incertitudine privind evoluția pandemiei, Guvernul a decis să reintroducă starea de alertă în sistemul de justiție și în penitenciare. Astfel, timp de un an, procesele civile se vor desfășura online, iar în penitenciare deținuții vor fi obligați să respecte măsurile de distanțare și să poarte echipamente de protecție individuală.  

Pe o perioadă de un an de zile, aproape toate măsurile impuse în starea de alertă vor fi reintroduse în justiție și în penitenciare. Justificarea Executivului este aceea că reglementările din ultimii doi ani s-au dovedit benefice pentru bunul mers al justiției și valorificarea drepturilor cetățenilor, fluidizând procedurile și simplificând căile de realizare a drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor și persoanelor juridice.

În acest sens, s-a dispus reluarea aplicabilității măsurilor prevăzute la art. 3-11 din Legea nr. 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de Covid-19, considerându-se că acest lucru ar sprijini instanțele judecătorești în asigurarea sănătății magistraților, a tuturor celorlalte categorii de personal, precum și a justițiabililor.

Măsurile vor avea și un scop preventiv, susține Guvernul, ”în condițiile inexistenței unei certitudini cu privire la involuția epidemiologică, a latenței efectelor pandemiei de Covdi-19 după încetarea stării de alertă, mai ales în medii predispuse contaminării în masă, constând în posibilitatea reapariției fenomenelor de propagare a contaminărilor”. Astfel, potrivit proiectului de lege emis de Guvern, ședințele de judecată în cauzele civile se vor desfășura prin mijloace de telecomunicație audiovizuală, termenele vor fi mai scurte, de pe o zi pe alta sau chiar în aceeași zi, iar comunicarea actelor de procedură, precum și cererile de chemare în judecată se vor transmite prin poșta electronică.

Covidul amână judecarea

Potrivit actului normativ, amânarea judecării cauzelor va putea fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare, în carantină sau este spitalizată, în contextul pandemiei de Covid-19. Totodată, dosarul cauzei se va trimite instanței delegate în format electronic, iar când este posibil ședințele de judecată publice se pot transmite în direct, prin mijloace audio-video.

”Este evident că încetarea stării de alertă nu înseamnă în mod automat și o încetare bruscă a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2. Fluctuația nivelului infectărilor este, încă, semnificativă, motiv pentru care, cel puțin o perioadă de timp, riscul apariției de focare de infecție este încă actual. Analiza a avut în vedere faptul că, în condițiile încetării stării de alertă, este utilă reluarea aplicabilității unora dintre soluțiile instituite în acea perioadă, însă, trebuie luat în considerare faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, justificabile la acel moment, nu mai este de actualitate într-o perioadă de normalitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Lockdown în închisori

Deținuții din penitenciare vor fi cei mai afectați de noua stare de alertă. Acestora le vor fi impuse reguli de distanțare socială și măsuri de prevenție și siguranță medicală. Astfel, activitățile din programul zilnic, programele educative, culturale, școlare, profesionale, moral-religioase, dar și plimbările zilnice se vor desfășura în grupuri restrânse, cu purtarea echipamentului de protecție individuală și respectarea regulilor de distanțare socială. Vizitatorii deținuților vor purta obligatoriu echipament propriu de protecție individuală, iar paza și supravegherea persoanelor private de libertate internate în unități sanitare publice se va realiza prin monitorizare video de la distanță.

Comentariu saccsiv:
Cititi va rog si:
https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/04/LG-7.pdf

Ludovic Orban cere încetarea stării de alertă și ridicarea tuturor restricțiilor odată cu depășirea valului 5

Posted in Coronavirus, LUDOVIC ORBAN, Romania by Vali on februarie 8, 2022

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25351586-ludovic-orban-cere-incetarea-starii-alerta-ridicarea-tuturor-restrictiilor-odata-depasirea-valului-5.htm

Ludovic Orban Foto: Facebook

Ludovic Orban susține că, după depășirea valului 5 al pandemiei de COVID-19, guvernul trebuie să renunțe la prelungirea stării de alertă și să ridice toate restricțiile impuse. „E timpul să revenim la o viață normală”, spune liderul Forței Dreptei.
„Deja cunoaștem aproape tot ce este de cunoscut despre COVID 19. Știm cum se transmite. Știm cum să ne protejăm. Știm ce riscuri prezintă. Putem să ne vaccinăm gratuit. Putem să ne întărim sistemul imunitar dacă nu vrem să ne vaccinăm. Deja este o problemă a fiecăruia dintre noi cum ne raportăm la virus. Deja, tot mai multe țări decid sau sunt pe cale să decidă anularea măsurilor de protecție sanitară care restrâng drepturile și libertățile cetățenilor lor. E momentul ca și România să facă același lucru. Libertatea presupune și responsabilitate individuală. E momentul ca guvernul să își arate încrederea în cetățenii noștri, în responsabilitatea lor și să anuleze restricțiile impuse prin starea de alertă, odată cu depășirea valului 5”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.
Starea de alertă s-a prelungit în România, începând cu 7 februarie, și rămân în vigoare majoritatea măsurilor, între care interdicția de organizare a evenimentelor private și obligativitatea măștii de protecție inclusiv în aer liber. O modificare importantă însă este că vor putea avea acces în supermaketurile din malluri și persoanele care nu au certificat COVID, adică cele care nu s-au vaccinat, nu au trecut prin boală sau nu au test.

de C.D.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ludovic Orban isi denumeste grupul FORTA DREPTEI si are un discurs anti certificat verde si anti vaccinare obligatorie

De ce Ludovic Orban joaca cartea nationalist-crestina?

 

CNSU: Starea de alertă, prelungită în România din 7 februarie. Fără certificat verde la supermarket în mall. Alte măsuri

Posted in certificat verde, stare de urgenta by Vali on februarie 4, 2022

În România redevine obligatorie masca de protecție în toate spațiile, dar doar tip medical sau FFP2 / Se prelungește starea de alertă. Lista restricțiilor – DOCUMENT

Posted in Coronavirus, Romania, stare de urgenta by Vali on ianuarie 6, 2022

Sursa https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25279153-romania-redevine-obligatorie-masca-protectie-dar-doar-tip-medical-sau-ffp2-lista-restrictiilor-deccise-autoritati-fata-valului-5-document.htm

Foto: Dreamstime.com

În România redevine obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile, iar aceasta trebuie să fie doar tip medical sau FFP2. Decizia a fost luată miercuri de Comitetul pentru Situații de Urgență, care a stabilit prelungirea stării de alertă și restricțiile care vor fi în vigoare în contextul valului 5 al pandemiei.
Decizia CNU vizează prelungirea stării de alertă în România pentru alte 30 de zile, începând cu 8 ianuarie. Noile măsuri decise de CNSU urmează să fie aprobate prin hotărâre de guvern.
Magazinele și restaurantele pot rămâne în continuare deschise până la ora 22.00.
Vor exista limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole sau evenimente sportive, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. La incidență COVID sub 1 la mia de locuitori, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.

De asemenea, CNSU propune ca, „pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate”.

Reprezentanții Grupului de comunicare strategică spun că testarea săptămânală a angajaților va fi obligatorie doar în instituțiile care gestionează infrastructura critică, nefiind vorba despre școli, poliție sau IGSU.
„Orice entitate economică funcţională, care oferă produse, bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un impact major în plan economico -social, la nivel micro și macro regional. Cu titlu de exemplu, Centrala de la Cernavodă este infrastructura critică”, au răspuns reprezentanții GCS, întrebați care sunt instituțiile ce gestionează infrastructura critică.

Redăm integral hotărârea adoptată miercuri de CNSU:

(more…)

Curtea Constituțională a României: STAREA DE ALERTA este NECONSTITUTIONALA

Posted in Coronavirus, Curtea Constituţională by saccsiv on octombrie 21, 2021

Sursa: https://inpolitics.ro/bomba-de-la-ccr-starea-de-alerta-e-neconstitutionala_186705652.html

Magistrații Curții Constituționale a României (CCR) au admis, azi, sesizarea făcută de 50 de parlamentari AUR și PSD și au constatat că hotărârea de încuviințare a stării de alertă din luna mai 2020, după ieșirea din starea de urgență, este neconstituțională.

„Pentru pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional”, transmit judecătorii CCR, conform Mediafax.

Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.

„Hotărârea Guvernului nr.394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituțională nu are competența a se pronunța, fiind adoptată în executarea art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, iar prezenta decizie a Curții vizează exclusiv modificările și completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020”, explică CCR motivele pentru care HG nr. 394/2020 rămâne în vigoare.

Decizia CCR nu înseamnă, însă, că problema a fost tranșată, în condițiile în care legislația românească nu permite Parlamentului să aprobe hotărîri de guvern și acesta e și mesajul CCR.
Anulînd hotărîrea parlamentului privind aprobarea hotărîrii de guvern, CCR lasă guvernul în ofsaid, pentru că drepturile constituționale nu pot fi restricționate prin HG, ci doar prin lege.
Cum surogatul de lege numit HP 5/2020 devine nul prin decizia CCR, HG-ul cu declararea stării de alertă poate fi, de acum, atacat în contencios administrativ ca fiind în afara legii, cu șanse totale de reușită. (B.I.)

Curtea Constituțională a amânat pentru 8 iunie decizia pe Legea 55/2020 privind starea de alertă

Posted in Romania, STIRI by Vali on mai 20, 2021

Sursa: https://www.secundatv.ro/actualitate/curtea-constitutionala-a-amanat-pentru-8-iunie-decizia-pe-legea-55-2020-privind-starea-de-alerta-193581.html/

foto: Jean-Mihai Pîlșu

CCR a amânat joi, pentru 8 iunie, luarea unei decizii pe sesizările de neconstituționalitate primite pentru Legea 55/2020 privind starea de alertă.

Pe tot parcursul dezbaterilor, protestatarii s-au aflat în fața sediului Curți, pe trotuarul de la Parlament, intrarea spre Senat.

CCR decide pe neconstituționalitatea Legii 55/2020 privind starea de alertă, cu susținerea protestatarilor

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a pledat în fața Curții pentru Legea 55/2020, pe care chiar el a conceput-o.

Judecătorii CCR au dezbătut, până la ora 13.00, cele 5 sesizări venite de la instanța de judecată și încă două sesizări, dintre care una depusă de parlamentarii AUR.

A urmat ședința pentru deliberare, care a început la ora 13.00, iar la ora 15.00 a decis să amâne cu aproape 3 săptămâni luarea unei hotărâri.

Iată sesizările, potrivit ordinii de zi a ședinței de joi a CCR:

Dosar nr.1160D/2020 – Excepţia de neconst. a disp. art.62 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale art.56 alin.(1) lit.a), b) și c) și alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr.1/2011, precum și a altor acte normative 3.

Dosar nr.2357D/2020 – Excepţia de neconst. a disp. Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Dosar nr. 1956D/2020 – Excepţia de neconst. a disp. Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, ale Legii nr.453/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.36/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență instituite prin Decretul nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ale Ordonanței Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, ale art.5 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, precum și ale Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 4 22.

Dosar nr.2500D/2020 – Excepţia de neconst. a disp. art.13 lit.a) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale art.13 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 23.

Dosar nr.22D/2021 – Excepţia de neconst. a disp. art.13 lit.a) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale art.13 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020.

Dosar nr.764D/2021 – Excepţia de neconst. a disp. Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și prelungirea stării de alertă (inclusiv modificările și completările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020).

de

Se prelungeste cu 30 zile starea de alerta. Pana cand este valabila decizia

Posted in Coronavirus, Romania by Vali on ianuarie 13, 2021

Sursa: https://ziare.com/stiri/coronavirus/se-prelungeste-cu-30-zile-starea-de-alerta-pana-cand-este-valabila-decizia-1655997

Guvernul a aprobat, in sedinta de marti, 12 ianuarie, prelungirea cu 30 de zile a starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 13 ianuarie.

Potrivit unei informari de presa a Executivului, hotararea privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepand cu data de 13 ianuarie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptata in forma introdusa pe agenda sedintei de Guvern.

In nota de fundamentare a actului normativ aprobat de Guvern, masurile de prevenire si control al infectiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, conditiile concrete de aplicare si destinatarii acestor masuri, precum si institutiile si autoritatile publice care pun in aplicare sau urmaresc respectarea aplicarii masurilor pe durata starii de alerta prevazute in anexele nr. 1-3 la proiectul hotararii, sunt pe fond similare cu cele in vigoare si cuprinse in anexele nr. 1 – 3 la HG 1065/2020.

„Acestea includ masurile de prevenire si control al infectiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, respectiv masurile non-medicale care si-au dovedit eficienta si eficacitatea la nivel mondial, cum sunt portul mastii si reducerea interactiunii fizice intre persoane, care sa fie aplicate in special in zonele cu aglomerari de persoane. Astfel, in conditiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile si completarile ulterioare, in spatiile publice, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca pastreaza obligativitatea purtarii mastii de protectie, astfel incat sa acopere nasul si gura”, se arata in nota de fundamentare.

de Teodor Serban

Avocatul Poporului: Starea de alerta se tot prelungeste din luna in luna. Constitutia prevede posibilitatea restrangerii de drepturi si libertati o perioada limitata

Posted in Romania, STIRI, virus by Vali on septembrie 17, 2020

Sursa: https://ziare.com/renate-weber/avocatul-poporului/avocatul-poporului-starea-de-alerta-se-tot-prelungeste-din-luna-in-luna-constitutia-prevede-posibilitatea-restrangerii-de-drepturi-si-libertati-o-perioada-limitata-1631512

Foto: Hepta.ro

Avocatul Poporului, Renate Weber, a subliniat, miercuri, ca posibilitatea constitutionala a restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati vizeaza o perioada limitata de timp, iar starea de alerta instituita in contextul epidemiei de COVID-19 se „tot” prelungeste lunar.

„Suntem astazi in situatia in care vedem ca starea de alerta se tot prelungeste din luna in luna. Noi nu avem o legislatie clara sa ne spuna care este limita maxima. Ma intreb: Daca pandemia mai dureaza inca 2 ani jumatate – 3, vom avea stare de alerta o perioada atat de lunga? Pentru ca posibilitatea constitutionala a restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati e aceea de a fi pe o perioada de timp limitata. In momentul in care insa ne ducem cu aceste restrangeri pe durate de timp atat de mari intrebarea se pune daca nu cumva insasi esenta acelui drept este in realitate atinsa”, a explicat Weber, la prezentarea Raportului Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor omului si masurile exceptionale dispuse in perioada starii de urgenta si a starii de alerta (16 martie – 10 septembrie 2020).

Intrebata de jurnalisti cat ar trebui sa fie limita, ea a raspuns ca acesta este un aspect pe care Parlamentul va trebui sa il decida.

„Asta ar trebui sa fie, in general, in legatura cu orice solutie – adica legi clare, facute de Parlament, dezbatute. (…) Votul este al parlamentarilor, dar, pana la acel vot, cred ca la elaborarea lor ar trebui sa fie consultati specialisti din diferite domenii, nu doar experti medicali, ci si experti in drept constitutional, experti in drepturile omului, adica ar trebui sa facem politici publice serioase, in asa fel incat legea, atunci cand este data, sa nu fie o lege ad-hoc. Asa au fost. Daca va uitati pe Legile 55 si 136, ele sunt legi pentru aceasta pandemie. Bine, 136 se doreste un pic mai acoperitoare, dar sunt date acum, imediat. Nu. Ar trebui sa facem legislatie care sa dureze perioade lungi de timp si pe care sa o putem folosi in siguranta”, a mentionat Renate Weber.

In opinia sa, numarul de amenzi date in starea de urgenta este foarte mare (310.000), insa raportat la totalul populatiei reprezinta un procent infim, ceea ce arata ca imensa majoritate a oamenilor au respectat regulile.

„Noi ne-am obisnuit foarte mult in Romania sa punem accentul pe sanctiune, ca si cum respectarea legii ar fi o chestie asa la aprecierea fiecaruia si numai de frica sanctiunii eventual respectam legea. Nu, asta e gresit. Respectarea legii trebuie sa se faca pentru ca trebuie sa avem incredere ca legea e buna, e in folosul nostru si atunci sanctiunea ar trebui sa fie strict o chestiune in extremis. Pe de alta parte, uitati-va si dumneavoastra (…) la sumele – eu nu stiu ce s-a colectat la buget sau nu – dar la sumele date in aplicarea acelor sanctiuni. Totusi se poate justifica in vreun fel faptul ca Romania a avut cel mai mare numar de amenzi? Nu sunt suntem tara din Europa cu populatia cea mai numeroasa. 310.000 de amenzi in cuantum de 120 de milioane de euro. Chestia asta chiar nu ne spune ca ceva nu e in ordine, la un venit lunar stiti si dumneavoastra cat?”, a sustinut Avocatul Poporului.

Weber a adaugat ca nu este sigura ca exact aceia care nu au respectat legea au fost sanctionati. „Agentii constatatori s-au purtat si ei cat au inteles si cum au inteles sa aplice aceste prevederi. Au dat excesiv, au dat acolo unde nu trebuia. Nu sunt foarte sigura ca exact cei care nu respectau legea au fost sanctionati, ci ma tem ca, asa cum se intampla de foarte multe ori, exact aceia care erau mai amarati au fost si cei care au fost sanctionati”, a sustinut ea.

 

Exclusiv cristoiuTv. Lumea s-a săturat până-n gât de Covid, nu mai vrea să audă

Posted in Romania, virus by Vali on iulie 9, 2020

Sursa: https://www.cristoiublog.ro/exclusiv-cristoiutv-lumea-s-a-saturat-pana-n-gat-de-covid-nu-mai-vrea-sa-auda/

Oricât ar fi de monstruos un lucru, o nălucire, o angoasă, o anxietate, după un timp ajungi la un sentiment de familiaritate cu ea, cu angoasa, anxietatea, și nu-ți mai este frică, a spus, miercuri seara, avocatul Gheorghe Piperea la cristoiuTv.

El crede că populația nu va mai fi dispusă să accepte noi restricții și crede că asta au observat și autoritățile.
„Ne-am săturat într-un hal fără de hal de Covid. 95 la sută din ce se întâmplă în viața noastră, reală sau virtuală, este despre Covid. Lumea s-a săturat până-n gât de această chestiune și nu mai vrea să audă. Dacă are consilieri buni domnul președinte, a observat această stare de spirit. Care s-a schimbat. Nu mai e aceeași din 14 martie, când toată lumea era foarte speriată. Acum, a prelungi starea de alertă sau a băga o stare de urgență și mai restrictivă nu va mai fi acceptată. În alte țări se iese în stradă. Ieri, când la sârbi s-a anunțat o nouă stare de urgență, lumea s-a dus la televiziunea publică și i-a dat foc. Pe motiv că minte, că manipulează. Au fost zeci de mii de oameni, nu sute, în Belgrad. Eu nu cred că aceste lucruri nu se observă”, a explicat invitatul.

Piperea a vorbit și despre faptul că și în ceea ce privește cauza deceselor există tot mai multe suspiciuni că ar fi fost de Covid-19 și nu cu această boală. El a primit foarte multe documente de la oameni, care confirmă asta și are chiar un caz de malpraxis de care se ocupă ca avocat.

Întreaga emisiune o puteți urmări aici:

Carantina, izolarea și internarea obligatorie, declarate neconstituționale de CCR

Posted in Romania, virus by Vali on iunie 25, 2020

Sursa: https://www.smartradio.ro/carantina-izolare-si-internarea-obligatorie-declarate-necunstitutionale-de-ccr/

Parlamentul nu poate acționa asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă, a decis astăzi Curtea Constituțională.
Judecătorii au spus că izolarea, carantina sau internarea obligatorie nu pot fi impuse prin ordin de ministru.
Anterior, articolele din legea stării de alertă prin care se stabilesc contravențiile și amenzile, cât și articolul prin care Parlamentul aprobă starea de alertă prin hotărâre de guvern, au fost contestate la CCR de către Avocatul Poporului.
Decizia nu are efect imediat.