SACCSIV – blog ortodox

Ludovic Orban isi denumeste grupul FORTA DREPTEI si are un discurs anti certificat verde si anti vaccinare obligatorie

Conform CAPITAL, Ludovic Orban, fostul președinte al liberalilor, a vorbit despre certificatul verde COVID. Fostul premier a declarat, la Realitatea Plus, că:

„Eu nu susţin certificatul verde şi mi se pare o măsură care încalcă grav câteva principii. Noi măsurile de restricţie (…) le-am luat în numele protejării dreptului la viaţă, care este un drept fundamental, le-am luat temporar, numai în perioade care erau necesare şi ele au fost valabile pentru toţi, pentru că, de fapt, nu aveau obiectivul decât să protejeze sănătatea şi să împiedice răspândirea virusului”.

„Asta cu certificatul verde, nici nu ştiu, a apărut de la nivel european în primă fază, deşi nu este adevărat, aşa cum susţin mulţi, că ne impune Comisia Europeană. Ăla este un certificat de circulaţie internaţională, dar nu este un certificat prin care să restrângi dreptul la muncă, dreptul la cultură, dreptul la educaţie, dreptul la protecţie socială. După aia, n-ai o justificare”.

„Se ştie clar că persoanele care sunt vaccinate sunt persoane care pot să transmită virusul. Eu nu pot, din punct de vedere epidemiologic, să justific o diferenţiere, o discriminare între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, atât timp cât şi persoanele vaccinate şi persoanele nevaccinate pot să transmită virusul. Să afectezi dreptul la muncă, asta e o chestiune fără precedent, pentru că este o gravă afectare”.

Tot el a anuntat recent înființarea noului său partid: Forța Dreptei:

„Numele formaţiunii politice pe care l-am convenit sigur că e un nume care va fi valabil până la organizarea Congresului noului partid, este Forţa Dreptei, este numele moţiunii cu care m-am prezentat în faţa Congresului PNL.”

Cititi va rog si:

De ce Ludovic Orban joaca cartea nationalist-crestina?

 

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Apa trece, pietrele rămân said, on decembrie 16, 2021 at 3:48 pm

    Dă-le, Doamne, cuvânt cu putere multă tuturor celor care vor să apere firescul vieții omenești! Căci, până la urmă, despre asta e vorba: există tendința să fim atrași spre nefiresc. Certificatul verde este nefiresc atâta timp cât nu face altceva decât să demonstreze supușenia, renunțarea la logică și la principii și acceptarea sclaviei pentru a putea avea anumite drepturi. Certificatul verde este umilitor pentru un om.

    Apreciază

  2. pioni said, on decembrie 16, 2021 at 5:35 pm

    De la pion negru, la pion alb. De la stânga stângii, la dreapta stângii.

    Apreciază

  3. Paul said, on decembrie 17, 2021 at 1:57 am

    Aceeași Marie cu alta pălărie!

    Apreciază

  4. […] Ludovic Orban isi denumeste grupul FORTA DREPTEI si are un discurs anti certificat verde si anti vac… […]

    Apreciază

  5. […] Ludovic Orban isi denumeste grupul FORTA DREPTEI si are un discurs anti certificat verde si anti vac… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.