SACCSIV – blog ortodox

Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului”

Posted in APOCALIPSA, PROFETII by saccsiv on noiembrie 19, 2017

Baricadistii ne spun ca prin revolutie vom invinge noua ordine mondiala. Am scris despre ei la:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Iar unii ortodocsi ne spun ca va veni un imparat bun care va invinge noua ordine mondiala si va instaura o lume ortodoxa peste intreg Pamantul. Ar fi vorba despre un imparat om, nu despre Iisus Hristos si Parusia.

Pentru acestia, iată un cuvînt al Cuviosului Ierarh Averchie Tauşev:

 

„Încă în veacul al 19-lea, Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne atrăgea luarea aminte, zicînd că «lucrarea credinţei pravoslavnice poate fi recunoscută ca apropiindu-se de sfîrşitul hotărîtor». […] Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului. Vasele Sfîntului Duh au secat pentru totdeauna pretutindeni, chiar şi în mănăstiri, aceste tezaure de evlavie şi daruri harice. Or, substanţa Duhului dumnezeiesc poate fi înnoită numai prin uneltele Sale. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amînat deznodămîntul de pe urmă pentru cei rămaşi care se vor mîntui. Între timp, cei ce putrezesc sau au putrezit vor atinge deplina putreziciune. Cei ce vor să se mîntuiască trebuie să înţeleagă bine acest lucru şi să folosească timpul dat spre mîntuire, căci timpul scurt este, iar trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare din noi.”

 

15 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. tom beron said, on noiembrie 19, 2017 at 10:47 pm

    off topic
    scuzeee..dar trebuie sa vedeti asta: pe net sau tube cautati „q-anon”.Se pare ca a inceput rafuiala .Pe 13 a fost un accident de avion(cu un elicopter) pe mosia lui „Rotten child”. /cei care cunosc engleza sa ajute cu traducerea.

    Apreciază

  2. sherlock_holmes said, on noiembrie 20, 2017 at 8:40 am

    ‘Cred ca cei care asteapta o reinviere a crestinismului se bazeaza pe unele ” proorocii ” ale unor sfinti,precum Iosif Vatopedinul ( imparatul Ioan cel Milostiv si inviat ) si altii. Eu unul sint sceptic in privinta aceasta.Cred ca in zilele noastre si cu atit mai mult miine,multe asa zise profetii or sa apara,atribuite unor sfinti sau oameni cu traire crestina….desi ele vor fi scrise in tot felul de laboratoare de tot felul de „ingineri”,pentru a semana confuzie si a ne indeparta de cele adevarate.

    Noi oamenii,in loc sa ne bucuram ca o sa vedem in curind Crucea pe Cer si pe Iisus Hristos Dumnezeu,si pe Iisus Hristos Dumnezeu si Sfintul Duh Dumnezeu terminind cu antihristul si tot raul pe pamint si oriunde ar fi el,despartind intr-o clipita binele de rau,frumosul de urit,dreptatea de nedreptate,patima de virtute,minciuna de adevar…intr-un cuvint caprele de oi, noi parca tot pe ale caprelor le tinem.Tot la lumea aceasta si ce tine de ea,si pamintul acesta si ce tine de el,si planeta aceasta si ce tine de ea ne gindim.
    Cerul si Imparatia Lui prea putin ne incinta,de zici ca suferim de rau de inaltime.

    Daca unii crestini se gindesc la reinvierea crestinismului pentru mintuirea a cit mai multi,aceasta este un lucru bun,desi rautatea si nebunia conducerilor in mai toate tarile lumii arata tocmai nepocainta oamenilor si inclinarea lor spre cele rele,adica avem conducerile pe care le meritam. Ca sint si oameni care se pocaiesc si il iubesc pe Dumnezeu si se vor mintui,iar este adevarat,dovada ca lumea inca mai exista. Ca vor exista reinvieri locale,iar este posibil ( daca ne gindim si la cei 144 000 de evrei ce se vor crestina si aceasta chiar in zilele lui antihrist ).

    Apreciază

    • contracurent said, on noiembrie 20, 2017 at 11:22 am

      care sfant Iosif Vatopedinul ?!?! in nici un calendar ortodox nu exista acest sfant

      Apreciază

  3. octavpelin said, on noiembrie 20, 2017 at 10:54 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  4. paul said, on noiembrie 20, 2017 at 6:55 pm

    Germania a interzis smartwatchurile pentru copii

    https://www.activenews.ro/stiri-it-c/Germania-a-interzis-smartwatch-urile-pentru-copii-147589

    Apreciază

  5. STOP RFID (Viorel Ghica) said, on noiembrie 20, 2017 at 10:27 pm

    Apreciază

  6. […] Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului” […]

    Apreciază

  7. […] Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului” […]

    Apreciază

  8. […] Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului” […]

    Apreciază

  9. […] Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului” […]

    Apreciază

  10. […] Sfantul Ignatie Briancianinov: “Nu avem de unde aştepta reînvierea Creştinismului” […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.