Sfantul Ioan Gura de Aur despre indiferenţi
Dintr-un e-mail trimis de fratele Felix:
„Cel este indiferent şi nepăsător la suferinţa aproapelui nu este cu nimic mai bun decât un mort. Acela nu este blând, nici binevoitor. A trece cu vederea pe cei nedreptăţiţi, a nu se îndurera pentru ei, nici a se mânia pe cei ce îi batjocoresc, aceea nu este virtute, ci răutate. Aceea nu ţine de blândeţe, ci de laşitate” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Doxologia, Iași, 2011, p. 573).
Sursa:
https://marturieathonita.ro/blandetea-virtutea-de-care-se-tem-cel-mai-tare-dracii/
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Sfantul Nicolae Velimirovici:
Toate forțele care luptă pentru putere asupra lumii prezintă altora într-o lumină roz idealul lor, lumea noua (New Age), argumentând că numai în ea este posibil să se realizeze bunăstarea universală.
Asta pretind ei.
Și pentru a-i atrage pe creștini la ficțiunea lor despre New Age, ei se referă la cuvintele Apostolului Ioan despre împărăția milenarista (de o mie de ani) a lui Hristos (Apoc. 20).
Ah, frații mei, nu vă lăsați păcăliți. Împărăția milenarismului (de o mie de ani) lui Hristos, caci nu poate fi o consolare pentru întreaga lume, ci doar pentru „sufletele celor martirizati pentru mărturisirea lui Iisus Hristos și a cuvântul lui Hristos Dumnezeu” (Apoc. 20, 4).
Ei vor fi primii care vor fi înviați și vor domni împreună cu Hristos timp de o mie de ani.
Dar unde vor domni nu se spune.
Nici nu spune că ei vor domni pe pământ; nu se pune problema participării tuturor oamenilor la această domnie, dar se spune numai de marii mucenici martirizati pentru Hristos „care nu s-au închinat fiarei, nici icoanei fiarei, și nici nu au primit semnul fiarei pe fruntea sau pe mâna lor dreapta”.
Nu se poate pune problema împărăției atot-planetare a lui Hristos pentru întreaga omenire sau că ea va fi posibila pe pământ.
Dar aceasta este tactica unei stratageme de a deturna atenția de la cele ușor de înțeles, asupra misterului și ambiguitatii.
Cu toate acestea, în Evanghelia după Matei, Domnul a descris în mod clar starea lumii înainte de sfârșitul vremurilor (Matei 24).
Este posibil ca Domnul să ingaduie unificarea exterioară a popoarelor într-o singură Lume.
Dumnezeu a îngăduit adesea oamenilor să meargă pe calea lor și ei s-au abătut de la căile Sale.
„Gândurile mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre nu sunt căile Mele”, spune Domnul.
Dar, așa cum cerul este mai înalt decât pământul, tot așa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre și gândurile Mele sunt mai înalte decât gândurile voastre (Isaia 55, 8-9).
Cineva este nerăbdător și vrea să schimbe chiar și cele mai bune circumstanțe pământești, si își dorește întotdeauna altceva, nou, iar când vine acel ceva nou, plânge dupa vechile, „vremuri bune”.
Respectând libertatea omului, Domnul lasa împrejurările după dorința oamenilor, dar nu va ingadui controlul asupra lumii sa fie in mâinile diavolului.
Dumnezeu îi cunoaște pe oameni.
El știe că oamenii din cărările lor își vor drena puterea, vor deveni săraci, vor muri de foame și vor striga către El după ajutor.
Dumnezeu știe că toate drumurile nebănuite ale fiilor oamenilor duc în New Age, dar le îngăduie să meargă la un pas de prăpastie, în care toate iluziile lor vor fi spulberate și demonii vor scrasni îngrozitor.
Există o diferență uriașă între pacea pe care ne-o dăruieste Hristos și pacea lumii pe care oamenii o doresc.
Prima pace protejează o persoană de corupție, iar a doua pace creează corupție, ducând la noi rebeliuni și războaie.
O pace amagitoare este tata războiului.
În mod ideal, pacea este mai bună decât războiul, dar lumea coruptă nu este mai bună decat razboiul, pentru că nu aduce secerisul Domnului.
Prin urmare, stabilitatea păcii este doar un răgaz de o clipa pana la izbucnirea războiului, după cum spune Biblia:
„Și pământul s-a linistit de război” (Iosua 14, 15).
Până când?
Până când oamenii nu a intinat intreaga lume cu păcatele lor.
Sodoma a fost distrusă nu în timp de război, ci în timpul păcii și prosperității.
Pe timp de pace, cu bunăstarea și puterea exterioară a Imperiului Roman, pacatele societății l-a condus la disperare pe împăratul Marcus Aurelius, filosoful stoic.
Și el a prevăzut dispariția statului.
S-a micsorat coruptia si în statele creștine pe timpul lui Carol cel Mare și Ludovic al XIV-lea, și așa a fost peste tot atunci când oamenii căutau un paradis pământesc, în loc de împărăția cerurilor.
Oamenii au transformat imediat fiecare paradis pământesc în iad și Domnul a schimbat circumstanțele de dragul înmulțirii secerișului.
Așa va fi când vor crea o guvernare unică, cu un singur guvern, cu o limbă comună – esperanto, o armată comună, cu un nou calendar comun, cu legi comune.
Războiul va fi condamnat ca nebunie și barbarie și nu va mai amenința oamenii.
Va fi pace in lume, încredere și prosperitate”, ne spun noii profeți New Age, după cum ne spun si rătăcitorii, iar ideea unei astfel de Noi Ordini Mondiale este susținută si de câțiva păstori „creștini”.
Din ignoranță, ei cred că lumea a devenit prea mică și este mai bine pentru Domnul să aibă un domeniu mai mare – această lume in intregul ei – decât mai multe domenii mici.
Ca și cum cei care au fost necredincioși în cele mici vor putea fi credincioși în cele mari! (Luca 16, 10)
Domnul poate îngădui ca această dorință a oamenilor să devină realitate.
Chiar și atunci, El nu va rămâne fără secerișul Său.
Numai ca atunci va fi secerisul în timpul furtunii.
Căci în acea Noua Ordine Globală vor începe astfel de coruptie cum istoria
nu-și amintește, vicii aduse moralității și rațiunii, pe care Apostolul Pavel le-a văzut și descris clar pentru sfarsitul veacurilor.
Apostolul a vorbit despre vremurile din urmă, dar iată, acest nou arhitect New Age consideră că idealul lui este ultima fază a istoriei umane.
Cetățenii acestui presupus guvern mondial vor patimi mai rău decât cetățenii Imperiului Roman, mult mai rău.
În locul păcii, liniștii și prosperității proclamate, vor exista neliniște, oamenii vor deveni mai neliniștiți și mai nefericiți ca niciodată, pentru că dacă nu au reușit să restabilească ordinea în micile lor state, cum vor face ei, aceiași oameni impatimiti, întreaga lume fericită și pacificata? Și vor fi necazuri, revolte, indignări pe tot globul pamantesc.
Parlamentarii nu vor putea să-i reglementeze, pentru că vor fi împotmoliti în nesfârșite
certuri, acuzatii și, prin urmare, din când în când vor transfera puterea, voluntar sau sub amenințarea sabiei, unui dictator care va restabili „ordinea în lume” prin foc și sabie.
Oamenii vor căuta mântuirea doar în politică și in schimbari sociale, încercand din nou toate experimentele politice vechi.
Pentru o lungă perioadă de timp, aceste schimbări dictatură, totalitarism, democrație, oligarhie și așa mai departe vor continua.
În cele din urmă, in amurgul istoriei, va veni dictatorul lumii „fiul pierzaniei, pe care Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale” (II Tes. 2, 8)
Și în loc de pace și fericire, „va fi o mare întristare, care nu a fost de la începutul lumii până în zilele noastre și nu va mai fi” (Matei 24, 21).
Acest necaz îi va face pe mulți să se pocăiască și să se întoarcă la Domnul Mantuitorul.
Și in ei, va afla ultimul seceriș Domnul.
Guvernul Mondial va duce o luptă aprigă împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale.
Căci va afla un impediment in Hristos egalizatorii oamenilor, națiunilor și religiilor, in Hristos cel Neegalat și Neunificat.
Cum sa echivalezi minciuna și adevărul?
Minciuna nu se impotriveste acestei unificarii, ci se străduiește pentru asta, dar adevărul este împotriva lor. Iată, adevărul și minciuna nu pot cultivate pe acelasi câmp și nu pot dormi intr-un pat.
Biserica lui Hristos va fi scoasă în afara legii și vor fi impuse pedepse crude pentru pomenirea publică a numelui lui Hristos.
Dar numai cei care nu vor conteni a chema numele Domnului Iisus vor fi mântuiți.
Și când Fiul Omului va veni in mod neasteptat si-l va ucide pe „fiul pierzaniei”, ultimul tiran al lumii, va mai găsi El credință ortodoxa in pace pe pământ?
O va afla, dar nu in chip vadit.
O va afla, dar nu în biserici maiestuoase, așa cum este acum, ci în peșteri și in pustie.
O va afla, dar nu incuviintata si protejata, ci persecutata și condamnata.
O va afla dar nu în fastul Liturghiei strălucitoare, ci în templele inimilor oamenilor și în șoaptele de pe buzele lor, căci Biserica Sa a început cu martiriul și se va sfârși în martiriu, frații mei.
Potrivit previziunii Apostolului Pavel, vor fi mulți iudei printre mucenici pentru Hristos în vremurile din urmă, pentru că cu iudeii a inceput istoria Bisericii.
Numărul creștinilor din Biserica pământească va scădea considerabil și va veni vremea când se va împlini cuvântul lui Dumnezeu: „Cel nelegiuit să mai facă nelegiuire; cei necurați să se spurce în continuare” (Apocalipsa 22:11), fiindca va inceta chemarea celor nelegiuiți la pocăință.
Dar Biserica din Cer va fi plina la pana la refuz, nenumărate mulțimi de națiuni, neamuri și generații se vor bucura in Cer ca într-un liman liniștit.
Cartea Vietii va fi plina din scoarță în scoarta.
În ultimele pagini ale acelei Cărți, vor fi inscrise numele ultimilor creștini pe care Domnul îi va găsi pe pământ când Se va arata in puterea si in slava Sa, înconjurat de toți sfinții îngeri.
Și diavolul va fi aruncat în iadul de foc, împreună cu slujitorii săi in chip de om, și neomenesc.
Și pământul va arde cu foc, si Domnul se va bucura.
Iar Biserica Cerului, recolta nenumarata, vie si cuvantatoare a Domnului, va fi imbracata in haine albe de curatie si bucurie si va canta pentru totdeauna, marea slavoslovie Sfintei Treimi catre Singurul Dumnezeu, iar Domnului Iisus Hristos Mantuitorul, drama universala a lumii create de la inceput pana la sfarsit.
Ferice de cei care în zilele din urmă nu se vor teme de vrăjmașii lui Iisus, în care nu există viață.
Acestia vor fi partasi vesnicei slave și bucurii a Domnului lor.
Жатвы Господни – святитель Николай Сербский (Велимирович) – читать, скачать
https://azbyka.org/otechnik/Nikolaj_Serbskij/zhatvy_gospodni/#0_8
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sfantul Ioan Gura de Aur
Omilii la Epistola catre Filipeni
Omilia V
Nimic nu poate fi mai fericit si totodata mai curajos ca sufletul Apostolului Pavel.
Toti ne infricosam de moarte:
unii din cauza pacatelor – si aici ma numar si eu – altii din cauza micimii sufletului si a meschinariei lor – dintre care eu nu voi face niciodata parte,
caci acestia sunt oameni trupesti care sunt lasi din cauza fricii.
Deci moartea, de care ne ingrozim cu totii, Apostolul Pavel o dorea si se grabea a se duce mai curand la Hristos, zicand ca a se desparti de trup este cu mult mai bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Extras din Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Pregătirea
pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Predici la Triod:
Ce trebuie să facem cu noi înşine pentru a merita acest har al întoarcerii la Dumnezeu, cu ce trebuie să ne ostenim, la ce trebuie să ne silim pentru a-I arăta atoatevăzătorului Dumnezeu că dorim şi căutăm şi însetăm de atotlucrarea Lui cea mântuitoare în noi?
Vă voi arăta asta pe scurt. Să îl luăm pe om în starea în care i-a venit numai gândul simplu: „Chiar să nu mă ocup deloc de mine şi să nu mă gândesc la îndreptarea vieţii mele?”
Un simplu gând, fără nici o încuviinţare a omului faţă de el, nici dorinţă de a urma
imboldurilor lui. Aşa, doar o cerinţă a raţiunii: însă oricât ar cere raţiunea asta, omul nu va trece la fapte până când nu se va trezi râvna, energia conştiinţei adormite. Tocmai spre aprinderea acestei râvne să ne purtăm acum sufletul pe care l-a cercetat nu se ştie cum, ca un oaspete nepoftit, gândul la mântuire.
Aşadar, a venit gândul îndreptării: conştiinţa l-a insuflat, sau îngerul păzitor l-a adus – nu-l lepăda, ci apucă-te de el îndată şi începe să-ţi faci nişte operaţii, ca să zic aşa, care să dea acestui gând putinţa de a pune stăpânire pe toate puterile fiinţei tale. Să lucrezi în cursul acestei experienţe în mod opus celui în care lucrează păcatul, în general în mod opus acelei rânduieli a dispoziţiilor sufleteşti care îl ţin pe om în păcat. Păcatul încurcă sufletul în multe curse ori se ascunde de el sub multe văluri – fiindcă el este slut în sine şi de la început ar putea să facă pe oricine să fugă de el. Vălurile acestea sunt: vălul cel mai adânc şi apropiat de inimă, alcătuit din amăgirea de sine, nesimţire şi nepăsare; deasupra lor şi mai aproape de suprafaţa sufletului sade împrăştierea împreună cu grija de multe; urmează vălul de deasupra -precumpănirea trupului şi rânduiala vieţii exterioare, văl hrănit de păcate şi patimi.
Păcatul trăieşte în inimă, de acolo pune stăpânire pe tot sufletul, pătrunde în trup şi în toate faptele şi relaţiile noastre, altfel spus în întreaga purtare.
Aşadar, începe să înlături aceste văluri unul după altul, cu scopul de a scoate la lumină duhul încurcat în ele, aşa cum din pământ se înlătură strat după strat pentru a se ajunge la comoara ascunsă.
Începe chiar de la vălul dinafară.
Curmă pentru o vreme treburile şi relaţiile tale obişnuite, mai ales pe cele din care se hrăneşte patima ta stăpânitoare. Ochi, ureche, limbă – iată principalele canale pe care vine mâncarea păcătoasă. Taie-le prin însingurare.
După aceea, apucă-te de trup: refuză-i nu numai plăcerile, ci micşorează-i îndestularea chiar şi în trebuinţele indispensabile ale somnului şi mâncării. Vei subţia trupul, sufletul se va elibera din legăturile materiei, va deveni mai mobil, mai uşor şi mai receptiv faţă de impresiile bune. Tocmai asta va fi urmarea postirii cu dreaptă socotinţă.
Însingurarea şi postirea uşurează sufletului întoarcerea către sine însuşi. Intrând în sine, el întâlneşte acolo, însă, o tulburare cumplită, pricinuită de grija de multe şi de împrăştierea cugetului. Grijile ba de una, ba de cealaltă se îngrămădesc în inimă şi nu lasă sufletul să se ocupe de sine, nu-l lasă să se oprească, ci îl tot gonesc înainte. Iată, este nevoie să le înăbuşim, să le alungăm din suflet şi din inimă, măcar pe vremea postului. Câtă vreme nu am făcut lucrul acesta, nu putem face în continuare nici un fel de lucrări asupra noastră, sau aceste lucrări vor rămâne cu totul neroditoare. Grija strânge sau roade inima; dar şi când n-avem griji, gândurile deşarte hoinăresc prin cap unul după altul, sau unul împotriva altuia, şi pricinuiesc acolo o tulburare ca un vifor sau o furtună, într-o astfel de stare nu se poate semăna în suflet nimic temeinic şi statornic. Ca atare, trebuie să adunăm pe fiii noştri cei împrăştiaţi – gândurile noastre – laolaltă, aşa cum adună păstorul oile sau cum o lentilă convexă adună razele împrăştiate ale soarelui, şi să îi întoarcem pe toţi asupră-ne. Asta se săvârşeşte prin luare-aminte sau trezvie.
În fine, grijile să se ostoiască, gândurile să se liniştească, mintea să se adune în sine şi să se statornicească asupra unui singur lucru. Trei sau patru văluri au fost deja ridicate, înaintea ta se află omul tău cel lăuntric, cufundat în somnul nepăsării, nesimţirii şi orbirii.
Apropie-te acum cu bărbăţie şi osteneşte-te fără lenevie, începe lucrarea principală – trezirea din somn.
Înainte de toate, grăbeşte-te să ridici de pe ochii minţii vălurile care o ţin în orbire. De ce nu se teme omul şi nu se îngrijeşte pentru sine însuşi? Fiindcă nu vede primejdia pe care o presupune starea sa. Dacă ar vedea-o, n-ar putea să rămână liniştit, aşa cum nu poate sta liniştit în casă cel care vede că e cuprinsă de flăcări casa. Iar omul păcătos nu vede primejdia pe care o presupune starea sa pentru că, din oarecare amăgire, se vede într-o stare mulţumitor de bună. Se furişează în el închipuiri mincinoase care îl linguşesc, care-i încurcă mintea precum o plasă şi îl ascund pe om de sine însuşi. Aceste închipuiri, sau gânduri subţiri, sunt foarte multe. Unii, de pildă, spun: „Eu sunt creştin”, şi rămân liniştiţi, asemenea iudeilor care spuneau: „Sămânţa lui Avraam suntem”; îşi însuşeşte întâietăţile şi făgăduinţele creştineşti fără creştinism, altfel spus pune pe seama numelui, locului şi a hainelor ceea ce se poate întemeia numai pe putere şi pe vrednicia lăuntrică. Altora le vine în gând starea îmbunătăţită dinafară sau le cad sub ochi calităţile lor trupeşti – puterea şi frumuseţea – dimpreună cu înzestrările sufleteşti – intelectuale şi estetice, care îi orbesc cu atât mai puternic cu cât se deosebesc mai mult prin ele de cei ce-i înconjoară. Alţii sunt orbiţi de oarecare fapte văzute sau chiar virtuţi făptuitoare, cum ar fi înţelepciunea şi chibzuinţă – mai ales când acestea i-au atras cinstire, uneori nu doar din partea celor simpli. Iar alţii, în fine, se întemeiază pe faptul că nu sunt singuri: „Şi cutare este la fel ca mine, şi cutare, şi chiar cutare”; se amăgeşte cu faptul că obiceiurile păcătoase sunt răspândite, de parcă mulţimea celor care păcătuiesc face mai puţin păcătos păcatul. Gândurile acestea şi cele asemănătoare lor ţin mintea în orbire. Ca atare, intrând în tine însuţi şi adunându-ţi luarea-aminte, începe să îndepărtezi aceste temeiuri ale orbirii, să strici aceste nădejdi deşarte sau, altfel spus, „îndreptăţiri ale răspunsurilor celor din păcate”, împotriva cărora se ruga prorocul David. Scoate-o la mijloc cu gândul pe fiecare dintre ele şi loveşte-o cu sănătoasa cugetare creştinească. Convinge-te de următorul lucru: nu contează că eşti creştin dacă trăieşti rău; calităţile tale, dacă nu sunt întoarse spre slava lui Dumnezeu, mai mult te vor osândi decât te vor îndreptăţi; nici cinstirea, nici răutatea celorlalţi nu îţi vor ajuta. Chibzuind astfel, încetul cu încetul îţi vei uni gândurile şi te vei înfăţişa unit înaintea privirii minţii şi conştiinţei, care vor ridica glas puternic împotriva ta, mai ales atunci când, comparând ceea ce eşti cu ceea ce ar trebui să fii, vor afla că nu eşti bun de nimic. Dacă în urma acestui fapt vei începe să simţi teamă pentru tine însuţi, e un semn bun – e prevestirea fugii de păcat, aşa cum clătinarea rândurilor de ostaşi vesteşte grabnica fugă a întregii oştiri.
În acest fel, odată cu vederea de sine în lumina cea adevărată ia naştere instinctul conservării duhovniceşti. Ca atare, neîntrerupând cugetările care îţi dau în vileag orbirea, în urma primei mişcări loveşte-te şi mai mult şi zguduie inima ta cu idei ce pot să te întoarcă de la păcat şi să-ţi stârnească dezgustul faţă de el.
Închipuie-ţi cât mai viu ce este păcatul în sine. Este o boală, cea mai rea dintre toate bolile: el îl desparte pe om de Dumnezeu, aruncă în neorânduială sufletul şi trupul, dă conştiinţa chinurilor, îl supune pe om necazurilor în viaţă, în moarte şi după moarte, îi închide raiul, îl aruncă în iad. Poate că prin aceste gânduri se va înfiripa în inimă dezgustul faţă de acest monstru.
Cercetează legătura dintre păcat şi diavol, şi vezi ce prieten şi despot slut îţi dobândeşti prin păcat. Diavolul este în vrăjmăşie cu Dumnezeu. El pare că îi spune Celui Preaîndurat: „Tu le dai toate, dar ei tot se abat de la voia Ta; iar eu nu le dau nimic, însă îi fac să îmi lucreze cu atâta osârdie”. El este un amăgitor. Acum, aruncându-ne în păcate, făgăduieşte în schimbul lor oarecare dulceaţă, iar dincolo ne va pune în faţă aceleaşi păcate, râzând răutăcios, dacă nu ne vom pocăi. El se cutremură de bucurie răutăcioasă atunci când cineva îi cade în gheare. Adu-ţi aminte toate acestea, poate că vei simţi şi tu ură faţă de acest urător al nostru şi al lucrării lui în noi, care este păcatul.
Întoarce-te, în fine, către Dumnezeu şi judecă ce este păcatul înaintea feţei Lui, Atoateştiutorului şi Pretutindenea-Fiitorului, Preabunului şi Preaînduratului, Purtătorului de grijă şi Răscumpărătorului nostru. După ce ţi-ai scos la lumină nelegiuita neluare-aminte, nefrica şi nerecunoştinţa faţă de El, poate că vei stârni în tine jale mântuitoare şi întristare după Dumnezeu.
Atunci când, în acest chip, ne vom înghesui în inimă unul după altul, chiar cu de-a sila, simţămintele care frâng inima – fie dezgustul şi ura faţă de păcat, fie frica şi groaza de începătorul păcatului, fie jalea şi întristarea în Domnul -, inima se va încălzi şi pune în mişcare, puţin câte puţin. Curentul electric împărtăşeşte trupului o anumită încordare şi
excitabilitate; aerul curat şi răcoros împărtăşeşte o anumită prospeţime şi vioiciune: aşa şi simţămintele acestea pun în mişcare energia adormită a puterilor lucrătoare, în fine, ele dau naştere în om dispoziţiei de a se scula şi a lucra spre mântuirea sa. Acestea sunt primele mişcări ale grijii de mântuirea sufletului. Când vor avea loc, nu întârzia să lucrezi asupra ta şi din această parte: alungă somnul nepăsării. Sileşte-te în fel şi chip să-ţi încordezi puterile sufletului şi să te apuci de treabă pe loc, fără întârziere. Dacă vei amâna, mai rău va fi: mai mult te vei deprinde cu păcatul, păcatul va da în tine ramuri din ce în ce mai stufoase, iar lanţurile păcatului vor deveni din ce în ce mai încurcate. Până la urmă, păcatul te va împovăra atât de mult că nici nu o să te mai scoli: te vei duce pe urma dracului, de unde poate că nu va mai fi întoarcere. Deci, grăbeşte-te!
Adu-ţi aminte, totodată, de „cele mai de pe urmă ale tale”. Spune-ţi: „Iată moartea; unul, altul mor lângă tine; iată că acum-acum vine şi rândul tău. Lovitura morţii stă gata ca o sabie asupra capului şi te va lovi pe neaşteptate. După aceea vine judecata; cele tăinuite ale tale se vor vădi înaintea îngerilor şi a tuturor Sfinţilor. Acolo vei fi singur cu faptele tale. În urma lor vei fi îndreptăţit sau osândit – vei ajunge fie în rai, fie în iad. Ia seama: în rai nu se intră cu păcate, iar iadul este pecetluit cu pecetea lepădării Dumnezeieşti. Acolo este chin fără sfârşit şi fără bucurie. Oare nu este vremea să lepezi această povară, care îţi pregăteşte asemenea necaz?”
Pentru ca lucrarea tuturor acestor gânduri să aibă cât mai mari sorţi de reuşită, adună-le pe toate într-un chip oarecare şi poartă-le în minte ca pe un imbold statornic, închipuie-ţi, spune sfântul Tihon, că deasupra ta este sabia dreptăţii Dumnezeieşti, sub tine este iadul, gata să te înghită, înaintea ta moartea, înapoi adâncul păcatelor, de-a stânga şi de-a dreapta mulţime de vrăjmaşi răi. Dacă îţi vei pune o asemenea rânduială în minte, vei auzi neîncetat înăuntrul tău un glas îndemnător: „Oare se cade ţie să fii în nepăsare?”
ApreciazăApreciază
[…] Sfantul Ioan Gura de Aur despre indiferenţi […]
ApreciazăApreciază
[…] Sfantul Ioan Gura de Aur despre indiferenţi […]
ApreciazăApreciază