SACCSIV – blog ortodox

LA MULTI ANI, romani! Care ati mai ramas romani…

Posted in Romania by saccsiv on decembrie 1, 2019

Spunea Mihai Eminescu in poezia Doina, in 1883:

De la Nistru pân la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul frate cu Românul
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca
Sarac în tara saraca!

Cine-au îndragit strainii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ntreaga, noaptea ntreaga,
Doar s a ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

Ei bine, la peste 136 de ani, e mai rau. Care mai este semnificatia zilei nationale? A intrat in vigoare Tratatul de la Lisabona. E gata. S-a terminat. Despre ce stat mai vorbim? Suntem componenta neinsemnata intr-un imperiu. Sau mai exact spus, din punct de vedere economic, o colonie:

Ilie Serbanescu: ROMANIA a devenit o COLONIE

Dar o colonie in care cea mai mare parte a neamului s-a lepadat:

In 2018 romanii s-au lepadat. Acum a inceput urgia lui Dumnezeu

Iar unii dintre ei nu doar ca s-au lepadat, dar au si pornit razboi impotriva celor ce n-au facut-o:

Revolutia ÜBERMENSCH: Votantii lui Klaus Johannis sunt supraoameni. Ceilalti sunt suboameni… Ce mai pregatesc PAPUSARII pentru neamul romanesc?

Iar acestia din urma sunt din ce in ce mai multi. O dovedeste si rezultatul alegerilor:

Klaus Iohannis – 66,09%

Un scor urias pentru un presedinte a carui lozinca in campanie a fost foarte clara: drumul european

 

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. adriandirnescu said, on decembrie 1, 2019 at 12:14 pm

    La mulţi ani! Doamne ajută!

    Apreciat de 1 persoană

  2. IV said, on decembrie 1, 2019 at 12:48 pm

    La mulți ani!

    Apreciază

  3. gabimdi said, on decembrie 1, 2019 at 1:00 pm

    La Mulți Ani tuturor românilor!

    Apreciază

  4. […] daca ne-ar vinde avioane mult mai noi si mult mai scumpe. Romania sigur ar accepta, caci e colonie condusa de marionete. De ce n-o fac? Apoi, daca tot ni se spune ca Rusia este cel mai mare dusman al Romaniei, Romania […]

    Apreciază

  5. vlad tepes said, on decembrie 1, 2019 at 2:21 pm

    La multi ani, Romania! Cat inca mai este intreaga!

    Apreciază

  6. hthtny said, on decembrie 1, 2019 at 6:42 pm

    …de la Nistru pan’ la Tisa, la Multi Ani Romania..

    Apreciază

  7. mariusga said, on decembrie 1, 2019 at 6:50 pm

    La multi ani frate mult iubit! Sa ne traiesti ca sa trezesti cati mai multi dintre noi sa ne putem bucura in Hristos impreuna! Doar El ne poate lumina calea!

    Apreciază

  8. abc said, on decembrie 1, 2019 at 6:56 pm

    La multi ani tuturor dacilor (romanilor).
    Tara mea are 6000 de ani, nu 101.
    Stramosii nostri sunt primi copii ai fiilor lui Noe.
    Cred ca noi romanii, dacii, vorbim limba ce a vorbitoo Adam cu Dumnezeu, prima limba de pepamant.

    Apreciază

    • ciprian p. said, on decembrie 1, 2019 at 7:35 pm

      abc,
      Limba vorbita de Adam e aramaica parcă ! apoi ebraica !
      Asta cu stramosii de la Noe de unde ai scos-o „? din hronograful lui Chedrinos?

      Apreciază

      • abc said, on decembrie 1, 2019 at 8:35 pm

        ciprian p,
        nu poate fi aramaica limba vorbita de Adam, prin simplu fapt ca aramaica s-a nascut in peninsula arabica, tocmai acolo unde Dumnezeu le-a incurcat limbile.
        De la potop pana la adormirea lui Noe au trecut 300 de ani, timp in care lui Noe i s-au nascut sute si sute de nepoti. Binenteles ca multi dintr ei, care vorbeau limba lui Adam, au plecat pe tot pamantul si binenteles in Dacia, care era vecina cu locul unde s-a oprit arca lui Noe.
        Doar celor ce au ramas in arabia, acelora le-a incurcat Dumnezeu limbile, celor de aici din Dacia, Dumnezeu nu le-a incurcat limba, fiindca noi nu ne-am mandrit si nu am incercat sa facem un turn ca sa-l ispitim pe Domnul.
        Noi, dacii, am fost smeriti de la inceputuri.

        Apreciază

      • ciprian p. said, on decembrie 2, 2019 at 9:36 am

        abc, nu stiu ! Tu de unde ai citit asta?
        Oricum , Dumnezeu a vorbit apoi doar cu alesii Săi : Avraam, Isaac, Iacov si apoi numai cu neamul acesta al lui Avraam care au devenit evrei , nu? Moise , ce era? Dac? Ce limba vorbea Moise? sau proorocii David, Isaia, Ieremia, Iezechiil etc… Unde a venit Mântuitorul? Nu din Iuda a venit( trupeste vorbind), nu din scaunul lui David ? Radacina lui Iesei ! Poporul ales au fost evreii . asa ca nu mai contează limba si neamul pământesc acu …ci neamul lui Iisus suntem noi toti care credem drept in Domnul 🙂 Rusii îs mai alesi decât noi ! noi suntem pe la mijloc dupa evrei rusi si greci:)

        Apreciază

      • ciprian p. said, on decembrie 2, 2019 at 9:43 am

        abc, iubite frate român,
        ui ce găsîi :

        https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cea-mai-veche-limba-pe-care-vorbit-o-stramosul-adam

        Apreciază

      • abc said, on decembrie 2, 2019 at 11:55 am

        Da frate iertare

        HRONOGRAF, pg 142,
        Pentru că S-a pogorît Domnul şi le-a amestecat limbile lor, în 71 (şaptezeci şi una) de limbi. Iar pe cea a 72-a limbă a lăsat-o lui Ever care de la Adam s-a început, fiindcă Ever nu era părtaş celor ce zideau turnul, deci şi limba strămoşească într-însul şi în seminţia lui întreagă s-a păzit. Şi de atunci seminţia lui s-a numit evrei, iar limba aceluia s-a numit limba evreiască

        Eu mersesem pe urmatoarea logica


        Sfîntul Noe în anul vieţii sale 930, iar în anul facerii lumii (după Gheorghe Chedrinul) 2572, prin Dumnezeiască poruncă i-a chemat pe fiii săi: Sem, lafet şi Ham şi le-a împărţit lor pămîntul.
        1. Lui Sem i-a poruncit să ia ASIA;
        2. Lui lafet – EUROPA;
        3. Iar lui Ham – AFRICA.
        …………
        A trăit dreptul Noe după potop 350 de ani
        ……
        In anul 2800 s-a zidit Turnul Babei

        M-am gandit ca fii lui Iafet, au plecat intre timp, de la porunca lui Noe din anul 2572, pana la zidirea turnului in anul 2800, in Europa si deci ei nefiind la zidirea turnului gandeam ca nu le-a incurcat Dumnezeu limbile

        Vasile sterge te rog comentariile mele referitoare la limba

        Apreciază

      • saccsiv said, on decembrie 2, 2019 at 1:59 pm

        abc

        Daca le sterg, nu se mai intelege nimic. Eu zic sa le lasam, caci de aia ne straduim sa fim precum o comunitate, ca sa dezbatem chestii.

        Apreciază

      • ciprian p. said, on decembrie 2, 2019 at 2:25 pm

        abc, nu-i nimica…stai linistit .
        e bine sa nu ne luam dupa logica noastră , mai ales cu privire la Vechiul Testament . De aceea totdeauna sa cercetam bine pe Sfintii Parinti…sa intrebam încoace si.incolo , niciodată sa nu ne luam numa dupa ideile noastre .
        De aia nici eu la multe( aproape toata Biblia) treburi de astea nu intelegeam nimic si cautam de la Sfinti sa citesc si sa aflu ca sa nu ma poticnesc . Nici acu multe nu le inteleg …da asta e… daca mi prost capul 🙂
        lasă comentariile pt smerenie…

        Apreciază

      • abc said, on decembrie 2, 2019 at 7:17 pm

        ciprian p, Vasile,
        Am zis sa stergi ca nu cumva sa smintesc pe cineva.
        Imi parfea foarte logic ca dacii, tracii sau inaintasii lor sa fie cei ce vorbeau limba lui Noe, privind lucrurile in logica expusa mai sus, dar daca Sfintii parinti au zis asa, atunci asa este.
        Doamne ajuta.

        Apreciază

  9. Marius L. said, on decembrie 1, 2019 at 7:31 pm

    La multi ani!

    Apreciază

  10. Duhul Căpitanului said, on decembrie 1, 2019 at 7:44 pm

    Trăiască România Legionara!

    Apreciază

  11. Cosmin said, on decembrie 1, 2019 at 10:00 pm

    La Multi Ani Romania !!! Sa dea Domnul sa ne trezim si sa fim iar ce am fost si mai mult decat atat !!!

    Apreciază

  12. isa said, on decembrie 2, 2019 at 1:35 pm

    La mulți ani, fraților! Doamne, ocroteste-i pe români!

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.