Este Biserica Ortodoxă Sârbă un obstacol pentru SUA în Balcani?

Maidanul din Kosovo – o pictura slavă reprezentativă a unei femei care își caută iubitul printre morți și răniți, după bătălia de la Kosovo. Foto: Wikipedia

ORTHODOX CHRISTIANITY: IS THE SERBIAN ORTHODOX CHURCH AN OBSTACLE FOR THE U.S. IN THE BALKANS?

Este Biserica Ortodoxă Sârbă un obstacol pentru SUA în Balcani?                                                                                           

MatfeyShaheen

Un general american consideră influența Bisericii Ortodoxe Sârbe în Serbia ca o problemă pentru SUA și Occident.

Fostul comandant al Armatei SUA din Europa, generalul Ben Hodges, a afirmat într-un articol că „Moscova” „exercită presiuni prin intermediul clerului [ortodox”] în Serbia. Aceasta (afirmație) este legată de situația aprinsă dintre Serbia și Kosovo, Kosovo fiind centrul tradițional a Serbiei ortodoxe, occidentul făcând presiuni asupra Serbiei pentru ca acesta să fie recunoscut ca stat, după invazia NATO.

Acest lucru promovează în esență povestea neîntemeiată a occidentului că Rusia destabilizează prin anumite mijloace alte națiuni. Îndeosebi o parte a acestei povești spune că Biserica Ortodoxă, în special Biserica Ortodoxă Rusă, este un instrument al Kremlinului, și o amenințare pentru SUA.

În mod ironic, această narațiune specifică a apărut pentru prima dată în timpul relației suspecte dintre Patriarhia Ecumenică și Guvernul SUA sub patriarhul Athenagoras și președintele Truman. Președintele Truman a considerat Patriarhia Ecumenică drept un partener influent „în promovarea intereselor internaționale ale SUA”, precum și „un mijloc de a zădărnici eforturile politice ale Moscovei de lansare a Bisericii Ortodoxe Ruse drept un rival internațional al Constantinopolului”.

În ceea ce privește Serbia și Kosovo, situația este foarte complicată, însă un lucru este foarte clar. Dacă se examinează în mod obiectiv efectul invaziei și bombardamentelor NATO, și cel al sprijinului occidental pentru Kosovo, devine evident faptul că poziția occidentală a atacat și a slăbit direct prosperitatea Ortodoxiei în Balcani, în beneficiul musulmanilor. Istoria nu face decât să ilustreze de ce creștinii sârbi apără atât de mult Kosovo.

Kosovo este pentru Serbia ceea ce este Kievul pentru Rusia, sau Constantinopolul pentru Grecia; este inima spirituală și patria ortodoxiei sârbe, care adăpostește unele dintre cele mai mari biserici și pe cei mai importanți sfinți și evenimente. Nu ar fi o exagerare să spunem că, parafrazând cuvintele Patriarhului sârb, nu există Serbia fără Kosovo.

Ce s-a întâmplat de fapt aici? În Kosovo toți creștinii pot învăța o lecție minunată, deoarece aici sârbii îl sărbătoresc pe unul dintre cei mai mari eroi ai lor, pe martirul și țarul Sfântul Lazăr, precum și legendara bătălie de pe câmpurile de la Kosovo, sărbătorită de Vidovdan sau ziua Sfantului Vitus.

Bătălia de la Kosovo a fost o mare victorie a poporului sârb, care a dus la moartea marelui lor rege și erou, la divizarea pământurilor lor, la sacrificarea în masă a poporului, și la anihilarea aproape totală a Serbiei ca stat independent. Și da, ei o numesc o victorie, și iată de ce:

Pe câmpurile (bătăliei) de la Kosovo, Serbia a avut de ales între a câștiga o bătălie spirituală și una fizică. A câștiga gloria pentru națiunea și statul lor, sau (a câștiga) cununa martiriului; ei au ales-o pe aceasta din urmă.

Țarul Lazăr ar fi putut încerca să încheie o înțelegere cu sultanul otoman, care i-ar fi putut cruța atât viața cât și regatul, dar a înțeles că acest lucru ar fi însemnat să ajungă sub controlul unui conducător musulman, acest lucru riscând să amenințe credința sârbă.

În schimb, țarul Lazăr a hotărât că este mai bine să moară ca un creștin liber, decât să fie sclavul musulmanilor. Sultanul a murit și el în luptă, împreună cu regele sârb, și ambele armate au fost aproape anihilate până la ultimul om, dar pentru hoarda turcă numeroasă, aceste efective puteau fi reînnoite, dar pentru națiunea sârbă minusculă, ei au pierdut aproape întreaga armată, și odată cu aceasta capacitatea lor de a rezista din punct de vedere militar invaziilor ulterioare.

Este posibil ca, într-un fel, o parte din Serbia să fi murit pe acel câmp de luptă, dar prin această națiune minusculă a murit un colos, rămânând credincioasă lui Hristos. În schimbul credincioșiei lor, Domnul a binevoit să păstreze poporul sârb și, în ciuda întregii suferințe și a distrugerii pe care le-au experimentat ei și confrații lor slavi, Serbia nu a dispărut niciodată de pe pământ.

Bătălia de la Kosovo și Sfântul Lazăr sunt o lecție care spune că merită să mori în orice luptă pământească pentru câștigarea Împărăției Cerurilor, și că nu merită să-ți pierzi sufletul pentru nici o victorie de pe pământ,și că este mai bine ca trupul tău să moară și sufletul să rămână curat.

Din acest motiv, și nu dintr-un naționalism mărunt, sârbii iubesc Kosovo, pe lângă faptul că este centrul culturii lor.

Serbia a fost timp de secole, la fel ca Ucraina, prinsă între forțele musulmane și catolice, în special austro-ungarii. Împăratul rus Nicolae al II-lea și-a amintit întotdeauna de frăția dintre ruși și sârbi, iar Imperiul rus a intrat în Primul Război Mondial, știind de fapt cât de catastrofal poate fi, pentru a-i salva pe frații lor ortodocși sârbi.

Nu trebuie să uităm niciodată că acest război, unul dintre cele mai catastrofale pentru Rusia, a fost dus, după cum ar spune polonezii „pentru libertatea noastră și a voastră”, pentru libertatea sârbilor și rușilor.

Serbia, pentru prima dată după secole, și-a recăpătat în secolul XX pământurile istorice, dar apoi a pierdut din nou Kosovo, de această dată în fața de puterilor occidentale, care au cerut ca Kosovo să devină independent după ce ei bombardaseră Serbia.

Acum, în Kosovo-ul „democratic”, atacurile asupra bisericilor ortodoxe sunt întâmplări obișnuite, care rareori sunt investigate de autoritățile musulmane. Aceste atacuri nu sunt niciodată pe prima pagină a mass mediei occidentale, motiv pentru care majoritatea occidentalilor nici nu aud despre ele și, prin urmare, nu văd Serbia drept victimă.

Cu toate acestea, până în ziua de azi, Kosovo este subiectul multor frumoase cântece populare sârbe (unele disponibile cu subtitrare în limba engleză), și a fost mereu ținut de sfinții sârbi ca fiind pământ sârbesc. Luăm ca exemplu acest videoclip al unei tinere femei sârbe care cântă despre Kosovo împreună cu un turist rus și apoi cântă imnul religios popular rus „Kon”.

Nu ar trebui să șocheze pe nimeni faptul că creștinii ortodocși ruși sprijină pe creștinii ortodocși sârbi în apărarea drepturilor Bisericii îndurerate a Kosovo-ului. Totuși, acest sprijin se găsește adânc înrădăcinat în inimile și sufletele creștinilor ortodocși, și nu constituie nicidecum un complot sinistru rus de destabilizare a Balcanilor.

Totuși, Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși a scris că generalul american consideră Biserica Sârbă ca fiind o amenințare pentru SUA în regiune. Generalul a fost ferm (în a susține) că Rusia îl influențează pe președintele sârb, cu ajutorul clerului, ca să nu recunoască Kosovo.

Deși nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Biserica Sârbă nu susține inițiativa unei alianțe militare cu cei care i-au bombardat – pentru ca să-și recunoască inima țării lor ca pe o țară musulmană străină, aceasta nu are nicio legătură cu influența rusă.

Episcopul sârb Photius al Zvornikului și Tuzla a fost citat de Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși spunând: „Ne-am intersectat cu Napoleon și Hitler, și cu mulți alții care mărșăluiau împotriva Rusiei, iar în acestă etapă se desfășoară un scenariu similar. Acum, echilibrul de putere în lume este în așa fel încât occidentul se apropie și lovește din nou spre Est, și suntem în calea lor, și din această cauză am suferit de multe ori.”

Mai mult, episcopul Photius consideră că orice apropiere a sârbilor de NATO este imorală: „Oamenii noștri au spus deja că nu vom putea accepta acest lucru, deoarece am supraviețuit bombardamentului NATO. Mulți dintre noi am fost traumatizați atunci, și cu siguranță nu a fost moral. ”Ierarhul este de asemenea sceptic față de Uniunea Europeană.

Având în vedere istoria pe care am discutat-o, acest lucru nu ar trebui să surprindă, dar occidentul continuă adesea să acționeze confuz, atacând valorile culturale și religioase ale națiunilor pe care le-au bombardat, și care nu doresc să se alinieze intereselor lor.

A apărut o tendință a Statelor Unite care pledează pentru obiectivele sale de politică externă în țările ortodoxe – obiective care adesea contrazic viziunea tradițională ortodoxă a lumii – și atunci când Biserica locală protestează în legătură cu unele probleme specifice, cum ar fi lobby-ul forțelor liberale pentru paradele gay, oficialii americani avertizează că aceasta este influența Kremlinului.

În Georgia, de exemplu, am relatat cum un oficial al Departamentului de Stat al SUA a spus:

Astăzi eforturile noastre sunt îndreptate în principal spre orașele din Georgia. Dar există o mulțime de oameni la țară care nu folosesc mijloacele de socializare media. Biserica Ortodoxă pentru ei este un conducător indirect al influenței Rusiei. Trebuie să facem mai multe pentru a le explica acestor oameni: Occidentul nu este indiferent față de tradițiile și credințele societății georgiene. Pe termen lung este necesar să câștigăm în detrimentul Rusiei. Avem multe de făcut, dar este clar că georgienii au ales viitorul occidental, și au nevoie de ajutor.

Având în vedere că Biserica Ortodoxă Sârbă a adoptat o poziție de sprijin foarte puternică în favoarea Bisericii Ortodoxe canonice ucrainiene, acest lucru favorizează probabil modul ostil în care puterile occidentale văd Biserica, care a clarificat de care parte este în conflictului bisericii ucrainene.

Dacă ortodocșii aruncă o privire clară asupra istoriei și evenimentelor curente, devine evident care sunt forțele care încearcă constant să-i saboteze, iar acest lucru influențează în mod firesc relațiile lor în lume.

MatfeyShaheen

7/26/2019

 

Comentariu saccsiv:

Atenagora a fost masonul de grad 33 ce a ridicat anatema de la 1054.

In zi Sfanta de Pasti, americanii scriau pe bombele lansate impotriva sarbilor “Paste Fericit“: