Reactia istoricilor din Piata Victoriei: “Apelul Academiei Romane este nociv” / Fratilor, asistam la un incredibil experiment social in Piata Victoriei
Intr-un apel catre poporul roman, al unui numar insemnat de membri ai Academiei Romane, putem citi in introducere:
îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale)
Paragraful de mai sus este considerat ca fiind nociv, de catre niste istorici simpatizanţi şi participanţi la protestele ultimelor zile din Piaţa Victoriei.
Deci nu trebuie sa ne mire:
VIDEO EDIFICATOR: Bannerul catre ANAF si reactia protestatarilor din Piata Victoriei
Dar sa vedem in detaliu despre ce ar fi vorba.
Iata ce putem citi la http://www.acad.ro/com2017/apelAR/d0208-ApelAR.pdf
ACADEMIA ROMÂNĂ Calea Victoriei, nr. 125 | sector 1 | 010071 | Bucureşti |Tel: +40 21.212.86.40 (centrala AR)
IDENTITATE, SUVERANITATE ŞI UNITATE NAŢIONALĂ
Apelul unor academicieni români
Către Poporul Român,
Către instituţiile Statului Român
Având în vedere poziţia Academiei Române, de instituţie identitară fundamentală, aflată de un secol şi jumătate în serviciul Naţiunii Române,
semnatarii acestui Apel,
îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale),
preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de „regionalizare” a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone,
ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acţiuni,
ne pronunţăm cu tărie în favoarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale,
solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept.
Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toţi locuitorii acestui pământ,
ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înţelepciune şi de patriotism,
ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României,
cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor româneşti, eveniment pe care poporul român l-a aşteptat, pentru care a suferit, a lucrat şi a luptat atâtea veacuri şi pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.
Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.
Aşa să ne judece viitorul!
Iniţiat de academicienii Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop, Gheorghe Păun
şi semnat de un mare număr de membri ai Academiei Române
8 februarie 2017 ACADEMIA ROMÂNĂ Calea Victoriei, nr. 125 | sector 1 | 010071 | Bucureşti |Tel: +40 21.212.86.40 (centrala AR)
Semnatari ai Apelului Academicienilor Români:
Acad. Victor Voicu
Acad. Ioan-Aurel Pop
Acad. Eugen Simion
Acad. Gheorghe Păun
Irinel Popescu, MC al Academiei Române
Acad. Nicolae Breban
Mircia Dumitrescu, MC al Academiei Române
Mircea Martin, MC al Academiei Române
Acad. Nicolae Ghilezan
Acad. Nicolae Cristescu
Acad. Constantin Ionescu-Târgovişte
Acad. Octavian Popescu
Dumitru Mihalache, MC al Academiei Române
Acad. Sabina Ispas
Gheorghe Chivu, MC al Academiei Române
Voicu Lupei, MC al Academiei Române
Acad. Victor Spinei
Mircea Dumitru, MC al Academiei Române
Ioan Tomescu, MC al Academiei Române
Acad. Gheorghe Benga
Valeriu Matei, MO al Academiei Române
Petre T. Frangopol, MO al Academiei Române
Acad. Florin Filip
Costin Cernescu, MC al Academiei Române
Mihail Voicu, MC al Academiei Române
Acad. Dan Tufiş
Gheorghe Ştefan, MC al Academiei Române
Acad. Gheorghe Tecuci
Acad. Alexandru Balaban
Ovidiu Băjenaru, MC al Academiei Române
Ioan Dumitrache, MC al Academiei Române
Nicolae Dabija, MO al Academiei Române
Marius Guran, MO al Academiei Române
Acad. Dorel Banabic
Acad. Marius Andruh
Acad. Dinu C. Giurescu
Acad. Cristian Hera
Mircea Flonta, MC al Academiei Române
Acad. Nicolae Panin
Acad. Păun Ion Otiman
Acad. Alexandru Zub
Acad. Marius Sala
Acad. Maria Zaharescu
Iata si ce putem citi la Replica unui grup de istorici, simpatizanţi ai „Pieţei“, faţă de Apelul academicienilor EXCLUSIV de pe Adevarul:
Un grup de istorici, simpatizanţi şi participanţi la protestele ultimelor zile din Piaţa Victoriei, printre care Ioana Boca, Florian Matei-Popescu şi Cristian Vasile, au redactat o declaraţie prin care răspund, punct cu punct, celor afirmate în „apelul“ semnat de peste 80 de academicieni şi explică de ce demersul colegilor lor este unul nociv.
„Începând cu 31 ianuarie 2017, o mişcare de o amploare fără precedent a scos pe străzile marilor oraşe din ţară sute de mii de oameni. Printre aceştia, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Alba-Iulia, ca să dăm doar câteva exemple, s-au aflat foarte mulţi istorici afiliaţi sau nu unor institute de cercetare (printre care şi cele aparţinând Academiei Române) sau universităţi.
O parte a acţiunilor acestui guvern, precum şi declaraţiile publice ale unor lideri ai coaliţiei de guvernare, a indus în spaţiul public teama că această direcţie, singura menită, din punctul nostru de vedere, a asigura securitatea internă şi internaţională a României, precum şi creşterea nivelului general de bunăstare al tuturor cetăţenilor, ar putea fi pusă în discuţie sau, mai grav, abandonată.
În aceste condiţii, publicarea „Apelului unor academicieni români” (http://www.acad.ro/com2017/apelAR/d0208-ApelAR.pdf; http://www.agerpres.ro/comunicate/2017/02/08/comunicat-de-presa-academia-romana-14-45-15) pe data de 8 februarie, un apel semnat iniţial de 84 de academicieni, mulţi dintre ei istorici, a avut darul de a crea nelinişte şi nedumerire în spaţiul public. În numele identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, se atacă tocmai nevoia de modernizare a României, într-un spirit care ne inspiră vremuri apuse. Principalele pericole identificate ar fi, în opinia academicienilor semnatari ai apelului, globalizarea şi corectitudinea politică, „rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei”, dar şi „încercările recurente de «regionalizare» a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice”, cerându-se, totodată, instituţiilor statului român „să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept”.
Toate aspectele invocate în apel sunt false probleme, care au ca efect divizarea şi mai accentuată a societăţii româneşti, adâncirea unor divergenţe dintre comunităţile etnice care locuiesc în România. De asemenea, se aruncă în derizoriu orice demers istoriografic care ar putea fi identificat drept neconform cu o prezumtivă direcţie istoriografică oficială. Apelul către instituţiile de forţă ale statului, care ar trebui să vegheze inclusiv ca istoria să nu fie rescrisă, este cu totul inoportun şi provenit dintr-o perspectivă pe care o consideram până de curând ca făcând parte din istoria istoriografiei. Similar dreptului la liberă exprimare, libertatea de conştiinţă a istoricului ţine în primul rând de propriul set de valori şi de deontologia profesională şi în niciun caz de afilieri sau imperative de moment!
Întrucât apelul la care facem referire se încheie cu invocarea Centenarului Marii Uniri, noi, cei care manifestăm pentru democraţie şi susţinerea luptei anti-corupţie în principalele oraşe din ţară, ne întrebăm cum se poate crea solidaritate şi unitate, când apelul împarte cetăţenii României în buni şi răi, în noi şi ceilalţi, în cei care apără valorile româneşti şi cei care se pronunţă pentru globalizare şi corectitudine politică, între istoricii care scriu istoria adevărată („oficială”) şi cei care rescriu tendenţios, lacunar şi mistificator istoria.
Nevoia de democratizare şi dezvoltare a României nu are legătură cu afirmarea obsesivă a păstrării identităţii româneşti, devenită slogan.
Pentru noi este evident faptul că există multiple identităţi: locale, regionale, profesionale sau de gen, printre acestea inserându-se şi identitatea naţională, care este un corolar, nicidecum ceva definitoriu în mod absolut pentru un individ.
Soluţiile pe care noi le considerăm viabile sunt: consolidarea statului de drept, continuarea luptei anti-corupţie, integrarea coerentă şi responsabilă în structurile euro-atlantice, continuarea politicilor publice de modernizare a structurilor statului român, la nivel local, regional şi naţional, şi a societăţii în ansamblul ei, iar lista poate continua în acest sens.
Ne aflăm la sfârşitul unui ciclu istoric major şi la începutul altuia, care pare o provocare la adresa regimurilor democratice şi a stabilităţii regionale. În aceste condiţii, ne afirmăm dorinţa de a apăra cu orice preţ un regim politic fundamentat pe valorile universale ale democraţiei şi respectării drepturilor omului.
Avem convingerea că solicitările istoricilor coborâţi în „agora” însumează în mare parte obiectivele majorităţii cetăţenilor români.“
Ioana Boca
Florina Panait-Bîrzescu
Iulian Bîrzescu
Andreea Cârstea
Ştefan Ciobanu
Mihai Constantinescu
Cătălin Dobrinescu
Mihai Duca
Vasilica Lungu
Florian Matei-Popescu
Radu Mârza
Cătălin I. Nicolae
Andrei Opaiţ
Vasile Octavian Opriş
Raluca Popescu
Alina Raţiu
Alexandru Raţiu
Raluca Sidon
Andrei Soficaru
Alina Streinu
Marius Streinu
Bogdan Şandric
Eugen Silviu Teodor
Almira Ţentea
Ovidiu Ţentea
Cristian Vasile
Maria Alexandrescu-Vianu
Decebal Vleja
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Nicolae Steinhardt:
Nici idealismul nu e o chezășie, dacă ideea nu e subordonata lui Dumnezeu. Drieu La Rochelle: „Ideea e ahtiată de sânge.”Ideea poate fi tot atât de însetată de sânge ca și zeii revoluției franceze din titlul cărții lui Anatole France. Nici cele mai înalte și nobile idei nu fac excepție, dimpotrivă. Numai Fiul, (toiag din rădăcina lui Iesei) după trup, al celui ce a spus „Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele” îi poate feri și pe intelectuali și pe idealiști de logica și ispita folosirii oricăror mijloace pentru realizarea scopului lor și de atracția sângelui menit să compenseze uscata lor viață și bicisnicul lor trup. De-a lungul veacurilor se găsesc întodeauna intelectuali care să enunțe teoriile necesare satisfacerii instinctelor sadice ale oamenilor. Le trebuie acestora numai lozinci în numele cărora să poată – liniștiți – ucide, schingiui, arde pe rug, spânzura de limbă, trage în țeapă, răstigni, jupui de viu, tăia cu securea sau cu ferăstrăul sau cu foarfecele, extermina, înfometa, frige pe grătar și orbi pe semenii lor. Și o fac, pentru că cei desemnați drept victime de succesivele teorii nu se închină la idoli, se închină la idoli, practică vrăjitoria, sunt catolici, sunt protestanți, nu sunt de rasă superioară, sunt nobili, sunt contra revoluționari, sunt negri, sunt albi, sunt deviaționiști, sunt de stânga, sunt de dreapta, sunt de mijloc. Iar călăii, seara cu inima împăcată de conformarea la teorie, cinează cu poftă, dorm duși ori, fac dragoste mai bine ca de obicei. Teoriile sunt simple și necesare pretexte ale veșnicul fanatism și nepieritorului sadism. Se schimbă, se înlocuiesc, se mai și contrazic, dar n-au altă valoare, alt scop decât de a fi scuza unui instinct mereu viu. Aflați, domnilor, ca dracul stă și el la ușă, întocmai ca Domnul. Numai că în loc să i se aplice Apocalipsa 3, 20 adică discretul și nobilul „iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva și va deschide …”, i se aplică Facerea 4, 7 adică grosolanul: „stă la pândă la ușa ta”. Iar nebunia — care e plecarea duhului, a suflării divine -, fiica dreaptă a diavolului, stă și ea cu geamantanul făcut ori, după caz, cu traista-n băț, gata oricând să intre — posomorâtă ori deșănțată, ori paparuda — în casă, în minte, în membre. Hop țup. Atât asteaptă, să fie chemați. Și binele și diavolul și nebunia. Deosebirea e de manieră: boierească la primul, mahalagească la ceilalți. Numai că, acei din veacul al XX-lea au putut constata că nu e atât de „șarmant” pe cât credea progresistul poet. Maurras: civilizațiile sunt la fel de vulnerabile ca indivizii, ajunge un pumnal înfipt în spate ca să piară. Echilibrul mintal al indivizilor și al colectivităților nu e mai puțin fragil, stă pe aceeași muche de cuțit. (Poate ca nu întîmplător apare din nou obiectul acesta care se folosește si pentru a omorî.)
Sfântul Nicoale Velimirovici:
Naționalismul modern e totdeauna gata să treacă în imperialism, și este pretutindeni nedespărțit de materialism. În forma sa denaturată, el înseamnă nu atât dragoste față de propriul popor – ceea ce ar fi un lucru absolut firesc – cât ura trufașă față de popoarele vecine – ceea ce e, firește, o urâciune înaintea Celui ce a făcut toate popoarele. În ceea ce privește imperiul ca idol, el a cuprins nu doar popoarele și oamenii mari, ci și popoarele și oamenii mici. Imperialismul înseamnă să răpești pământ străin pentru dominație, comerț, strategic – pentru materie. Precum l-a născut pe Pluton legendarul Zeus, așa a născut materialismul european imperialismul european. Și, într-adevăr, ceea ce este Zeus între divinitățile păgâne, aceea este materialismul între idolii moderni. Și cum setea de imperiu a multor popoare este nemăsurată, iar planeta Pământ este mărginită, nu este de mirare că iau naștere între popoare invidia, răutatea, ura, fricțiunile și lupta reciprocă. Iar acestea sunt, așa cum am mai spus, bacili ce duc în mod inevitabil la incendiul războiului. Națiunea ca idol îl exclude pe Dumnezeu, așa cum îl exclud pe Dumnezeu toți idolii.
Sfântul Iustin Popovici:
Ura orbeşte ochii, astfel că omul nu l mai vede pe aproapele său nici ca fiinţă raţională, nici ca frate al său; tot aşa cum şi lumea, firea înconjurătoare, nu o mai vede ca făptura lui Dumnezeu, ci doar ca un rezultat al hazardului, al unei puteri oarbe sau al unei anumite necesităţi. Dar toate aceste concepţii nu-s decât nişte dumnezei falşi, nişte idoli: ideile sunt idoli, ideile sunt dumnezei, iar idolatrii sunt de fapt închinători la dumnezei falşi sau la dumnezei morţi. Cu adevărat aceştia umblă în întuneric, nu ştiu unde merg, atât ei, cât şi această minunată lume a lui Dumnezeu. De fapt, prin toate păcatele lui, omul nu face altceva decât să împlinească voia creatorului tuturor păcatelor – diavolul. Voia lui, a diavolului, e aceea care trage pe om către toate cele muritoare, către tot ceea ce se trece. Mai întâi de toate, păcatul distruge şi tulbură în om toate cele prin care omul gândeşte: acesta începe să devină nebun, începe să catalogheze toate lucrurile caduce, ideile şi patimile devin divinităţile lui, grija lui de căpătâi, ţelul şi sensul vieţii lui. Aici se află cauza de căpătâi a tuturor idolatriilor omeneşti – culturale şi ştiinţifice, filozofice şi artistice, politice şi religioase
Părintele Sofronie Saharov:
Când răspundem la violenţă cu violenţă, nu facem nimic. Tăcerea mucenicească va arăta în timp biruinţa. Dacă şi noi îi constrângem pe ceilalţi, îi obligăm să pregătească un al doilea atac, mai mare. Orice luptă internațională sau de clasă este legată de violență: «Loviți-i pe vrăjmași». Însă porunca lui Hristos spune: «Iubiți pe vrăjmașii voștri». Această poruncă nu îngăduie deloc să coborâm Evanghelia la nivelul diviziunii fratricide a bunurilor materiale. Atunci când în rândurile luptătorilor intră clericii, teologii, credincioșii creștini, în general, aceștia îi consideră mici la suflet și fricoși pe cei care evită să participe la acest fel de acțiuni. Cu cât mai primejdioasă este încăierarea cu opresorii, cu atât mai mult misiunea umanitară este considerată «mucenicie» pentru Hristos. Însă nu numai moartea trupească pentru mărturisirea Numelui Lui și a Evangheliei în vreme de prigoană este mucenicie, dar și fiecare scârbă suferită de creștin pentru înfăptuirea biruinței dragostei lui Hristos în această lume. Dragostea pentru vrăjmași este mucenicie. O astfel de dragoste devine firească sufletului prin lucrarea într-însul a suflului veșniciei. A ne ruga pentru cei care ne necăjesc și ne prigonesc, a face bine celor care ne urăsc, a binecuvânta pe cei care ne blestemă, a nu ne împotrivi răului, și altelele asemenea, sunt în egală măsură mucenicie.
Evitarea ne este dictată de conștiința că orice schimbare de situație în relațiile sociale care se face printr-o modalitate revoluționară, adică violentă, în cele din urmă va dovedi că o violență se înlocuiește cu alta. Experiența istorică a dovedit aceasta într-un mare număr de cazuri. Deja am observat în cursul vieții noastre cum ideea dreptății i-a însuflețit pe oameni în lupta cu despotismul și exploatarea, pentru libertatea și deplinele drepturi pentru toți. Cu toate acestea, revoluțiile au sfârșit sau s-au preschimbat în regimuri teroriste, care au suprimat uriașe mase de populație, lipsindu-le de cele mai elementare drepturi și cele asemenea. Oricât de profundă ar fi tulburarea noastră pentru nedreptățile vreunui sistem, schimbarea lui trebuie să fie legată de îndelungata procedură de ridicare a nivelului moral al oamenilor în general. Nu avem dreptul să săvârșim fapte de violență – chiar și asupra celor violenți – în numele lui Hristos. Însă a mustra nedreptatea, trăind cu intensitate, pentru a păzi dreptatea față de toți, o putem face când vedem folos din cuvântul nostru. Săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, care este Jertfă pentru mântuirea tuturor oamenilor, este cea mai înaltă participare dintre toate la greaua slujire adusă umanității. Nu ne este îngăduit să ne abatem de la scopul nostru, care este rămânerea în lumina poruncilor Domnului. Dacă vom deveni una din puterile întunericului care luptă pentru dominarea asupra fraților, vom umbri lumina pe care Dumnezeu a adus-o pe pământ. Și tocmai această crimă este, dintre toate, cea mai vătămătoare pentru noi. Lumea nu are nevoie de «Biserică politică». Caracterul degradat al Bisericii lui Hristos, observat în ultimele secole a dus la depărtarea de ea a unei mari mulțimi de credincioși. Putem restabili marea strălucire a Bisericii numai prin străduința ostenitoare de a trăi creștinește, evanghelicește, fără să ne abatem luarea-aminte și să cercetăm cum se comportă contemporanii noștri. Dacă creștinii nu vor dobândi harismele duhovnicești autentice, și mai întâi sfințenia, predica cu cuvinte va rămâne un «chimval răsunător». Evenimentele exterioare sunt de fapt manifestarea stărilor duhovnicești ale omenirii. Cu neputință este a vindeca omenirea prin mijloace politice, căci rădăcina bolii este în planul duhului. Prin urmare câtă vreme se va ignora acest plan, boala lumii nu va face decât să înainteze.
Sfântul Iustin Popovici:
În cultura ortodoxă divino-umană nu există nimic mecanic și neasumat. Nu o impunere din afară, constrângătoare și mecanică, ci o adoptare interioară, voluntară și personală a Domnului Hristos. Pentru că nu trebuie să ne înșelăm: papismul este tată atât al fascismului, cât și al comunismului și al tuturor organizațiilor și mișcărilor care vor să facă ordine și să încânte umanitatea, cucerind-o prin mijloace mecanice și forțate. Fascismul este idolatria poporului; comunismul – idolatria unei clase muncitoare. Ambele vor să pună ordine și să cucerească umanitatea prin foc și prin sabie; ambele socotesc păcatul egal cu păcătosul, și din cauza păcatului îl omoară pe om. Și știți cine i-a învățat aceasta? Însuși părintele lor – papismul, pentru că papismul medieval a descoperit primul acest [lucru], el chiar fiind cel dintâi care l-a și pus în practică prin intermediul «Sfintei» Inchiziții: păcătoșii erau arși din cauza ereziei, și toate se petreceau ad majorem Dei gloriam, cu un scop: ascensiunea monarhiei papale mondiale. Și totuși, trebuie să fim drepți: papismul este mai rău și decât fascismul și decât comunismul, deoarece în timp ce fascismul își distruge dușmanii în numele poporului și comunismul în numele clasei muncitoare, papismul își distruge dușmanii în numele blândului și blajinului Domn Iisus. Nicăieri iubirea de stăpânire nu-i un păcat atât de înfricoşător ca în Biserică. Căci se strecoară în inima omului, stârpeşte iubirea din ea, dimpreună cu iubirea de adevăr – şi în locul lor, toată puterea o ia răutatea. Dar în Biserică puterea este iubire şi adevăr: cel mai mare în iubire slujeşte celui mai mic; cel care-i cel mai bătrân, acela e slujitorul tuturor – totdeauna urmându-se pilda Mântuitorului, care n-a venit în lumea aceasta pământească «să I se slujească, ci ca să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi» (Matei 20, 26-28). Aceasta deosebeşte Biserica de orice instituţie a lumii acesteia; şi aceasta face ca ea să nu fie din lumea aceasta şi o vădeşte ca fiind întreagă dintr-o altă lume – din lumea iubirii dumnezeieşti şi a adevărului lui Hristos.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Cum spuneam
https://saccsiv.wordpress.com/2017/02/09/informatie-de-ultima-ora-radeni/comment-page-1/#comment-344491
Să zicem că nu sunt toți masoni în Academia Română, ca Răzvan Theodorescu, dar nici în colaborare cu Marea Lojă Naţională din România http://mlnr.ro/ nu este?
În caz că ați uitat:
http://www.tvrplus.ro/emisiune-gala-premiilor-marii-loji-nationale-din-romania-7672
ApreciazăApreciază
Spaceman
In rest, ce crezi? Academia a zis bine sau istoricii din Piata Victoriei?
ApreciazăApreciază
@saccsiv
Eu nu sunt simpatizant sau participant la protestele recente din Piața Victoriei sau de oriunde în România, iar Academia Română este o scârbă înaintea mea din cauza membrilor săi masoni și a colaborării acesteia cu masoneria, așadar nu mă interesează ce au spus în acest caz nici unii nici ceilalți. Politica nu mă interesează, nu am votat! Vreau doar să am o perspectivă obiectivă și reală în privința evenimentelor, atât din România cât și din lume, care ne afectează și să nu mă las manipulat în vreun fel, nici de manipulatori nici de cei care manipulează manipularea. De ex:
Cine a adus acel banner profesional cu ANAF printre manifestanții din Piața Victoriei? Erau foarte bine informați și finanțați, așadar puteau face parte din trei „organizații”:
1. PSD, având interesul stopării protestelor și a continuării guvernării Grindeanu, informația cu manipularea protestelor în interesul corporațiilor străine Adrian Năstase a „transpirat-o”
2. SRI, din motive lesne de înțeles
3. „agenturili” lui Putin, prin punerea în „lumina potrivită” a protestelor de care s-au folosit „democrațiile occidentale” pentru a-l ataca pe președintele american Trump prin care se speră la… relații relaxate Moscova-Washington
– de aici și reacția Academia Română vs. Istorici „simpatizanți protestatari”.
ApreciazăApreciază
Spaceman
E esentiala reactia pietei la acel paragraf al academicienilor.
N-am inteles nimic din ce zici despre bannerul cu ANAF.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tind sa cred ca Academia a zis bine dar ADEVARUL E DEPARTE DE NOI, fiind lepadati suntem pierduti!
ApreciazăApreciază
Spaceman
Masoneria e un fel de secta, iar membrii acesteia se sustin si se promoveaza unii pe altii in detrimentul celorlalti. Atitudinea de genul asta netezeste calea celorlalti. In timp ce pe noi nu ne intereseaza, se pare ca pe altii ii interseaza foarte mult si au ajuns sa ne „calareasca”.
Sunt de parere ca o persoana publica (demnitar, academician etc.) ar trebui (ca si magistratii, politistii, militarii) sa spuna din ce organizatii face parte, fie si doar pentru a inlatura suspiciunea ca promoveaza pe cineva din aceeasi „gasca” si nu pe baza meritelor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@saccsiv
Nu am vorbit despre bannerul ANAF nici despre reacția „protestatarilor de serviciu” la acesta ci despre cei care au avut interesul ca acel banner profesional cu ANAF să fie afișat, înclin peste 80% spre varianta 3.
ApreciazăApreciază
@Ionut
Mi se rupe-n c..oate de masonerie, este dovedit faptul că masonii se închină satanei, sunt liberi, treaba lor. Nicio persoană publică din România nu poate fi obligată să spună dacă este mason ori colaborează cu masoneria. Însă clericii, care se pretind a fi creștini ortodocși, drept-măritori și slujitori ai Domnului Iisus Hristos, ar trebui să aibă obligația de a da o declarație oficială precum că nu fac parte din masonerie, nu au și nici nu aspiră la relații de colaborare cu aceștia sau cu vreo organizație afiliată masoneriei. Nu poți sluji la doi stăpâni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
nici unii nici altii ! o” Europa unita ” cu nationalism ,cu pastrarea traditiilor si respectul fata de valorile traditionale si cultul eroilor nationali este o utopie un non-sens. ”Europa unita” se bazeaza tocmai pe dezavuarea acestor valori .
ApreciazăApreciază
victor.s
Pe aia din piata nu propozitia cu ue i-a deranjat.
ApreciazăApreciază
https://www.facebook.com/events/1816729675217734/
https://www.facebook.com/profile.php?id=100008393685860
https://www.facebook.com/nicolae.panait.7
https://www.facebook.com/iuri.floroiu
https://www.facebook.com/profile.php?id=100009724212209
https://www.facebook.com/nicolae.panait.7
https://www.facebook.com/floriniulian.oltean
https://www.facebook.com/mariustomescu2001?fref=ts
https://www.facebook.com/nicoleta.dinu.1654
https://www.youtube.com/watch?v=bRoWIZ7sGN4&feature=share PROTEST un clip închinat României, poporului român și lui Dumnezeu…
ApreciazăApreciază
Doamne ajută,
Ce-ar fi zis Corneliu Vadim Tudor dacă ar fi fost printre noi în această perioadă grea ?
Doamne ajută!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Evident că așa zisa academie română este o cloacă masonica, da ia să vedeți și la așa zisa asociație ,, omenia” unde președinte onorific este danutz, să vedeți ce colcăie și acolo cu masoni
ApreciazăApreciază
Nicolae Steinhardt:
Suntem îndreptăţiţi să pretindem oamenilor să nu facă exces de zel. Le putem cere mai puţină conştiinciozitate. Asta este de reproşat: o conştiinciozitate fanatică, absolută, imbecilă. Mai cu seamă românilor le-aş cere mai puţin zel: un popor domol, înzestrat cu darul ironiei, care niciodată nu a pus mare preţ pe coinciderea formei cu fondul. Lor le putem cere să aplice ordinele alene, iavaş-iavaş iată bacalâm, cu rea şi leneşă voinţă. Asta da, asta suntem în drept a le cere. Când colo! Viteză maximă, străşnicie, polonic, vigilenţă absolută, denunţuri. Vai, românii s-au molipsit de la alții, i-a apucat şi pe ei eficienţa, conştiinciozitatea, aplicarea necruţătoare a tuturor gugumăniilor şi absurdităţilor. Am devenit mai riguroşi, mai regulamentari, mai disciplinaţi decât germanii! Vai nouă, popor mereu ferit de excese, mereu predispus către soluţii tranzacţionale, băşcălie, relativitate. Asta-i nenorocirea, că ne-am pierdut bunul-simţ, indulgenţa, superficialitatea, împăcarea cu forma fără fond. Cât de preţioasă şi blândă poate fi o civilizaţie a formei care nu ia fondul în tragic. Din senin ne-au lovit zelul şi conştiinciozitatea!
Aceasta nu mă împiedică să văd că libertatea și ordinea – cuplu invariabil – își au fundamentul în moralitate și că izvoarele ei sunt trei: religia, datoria, onoarea. Dacă dispare morala, rămâne doar anarhia, ori tirania, și începe decadența. Dacă o faptă nu mai atrage după sine oprobiul, disprețul și condamnarea înseamnă că lumea nu mai are decât o religie: religia succesului, în care mijloacele oricare ar fi ele – asigură scopul, și cultul forței ia locul respectului purtat justiției. Când morala dispare din relațiile particulare, dispare și din politică și forța se identifică cu dreptatea și succesul justifică orice. Tirania provine din depravarea conștiințelor individuale. De îndată ce formele nu mai sunt respectate, ce morala nu mai e considerată ca suprema însușire, de îndată ce, dimpotrivă, imoralitatea stăpânește, ea fiind cea elegantă și cea simpatică, urmează tirania a cărei primă grijă e desfințarea drepturilor individuale. E ridicol să ceri neconvențialismul moral, adică lăbărțarea și cinismul, și apoi să reclami respectarea de către stat a drepturilor individuale fundamentale. Dacă nu e lăsată morala să mențină coeziunea socială, o va menține forța polițienească.
Printre cei care contribuie la nenorocirile noastre sunt și secăturile grave. Derbedeii nu sunt mereu frivoli, veseli și bonomi. Există un derbedeism serios, sistematic, filosofic. Sunt oameni care se recrutează din rândurile agenților provocatori, morfinomanilor, slugilor concediate, lucrătorilor alcolizați, aruncătorilor de bombe, comentatorilor la viața înaltului cler, gazetarilor cu manii militare, snobilor arhimilionari prinși de plictiseală și numeroșilor șomeri care fac din agitația politică o meserie. Pseudo-reacționarii transformă statul într-o mașină revoluționară și fac din nesiguranță baza vieții sociale. Pentru fantastice planuri și intenții necinstite se găsesc totdeauna formule pompoase: Există fraze pentru toate prostiile, pentru toate nebuniile, pentru toate nelegiuirile!
ApreciazăApreciază
Nicolae Steinhardt:
Credințele ne șoptesc că ideile nu trebuie luate prea în serios; că nu trebuie să mergem prea departe cu principialitatea, conștiinciozitatea și seriozitatea; că viața e mai de preț – și bunătatea mai sigură – decât un principiu de oarecare cruntă politică ( după furie întotdeauna, vine momentul când toți încep să tânjească după bunurile și bucuriile simple a le vieții); că esența vieții acesteia nu e stricta conformitate cu moda clipei, ci stă în imboldurile supte de la doică, de la credințe, de la ceea ce se numește conștiință sau inimă sau suflet și care împing spre iertare, împăcare, nițică nepăsare și stăruitoarea impresie că nu e rău să fie bunăvoință între oameni.
După cum în imponderabilitate sau în apropiere de zero absolut legile fizice obișnuite se modifică, și în stările politice anormale principiile clasice nu mai funcționează în sensul lor dintotdeauna. Valorile își schimbă semnul algebric, din minus, în plus, și invers. Mita, chiulul și delăsarea pot căpăta pe plus (+) , seriozitatea, spiritul de datorie pe minus(-).
Într-o perioadă istorică normală, într-o societate liniștită și într-un regim politic legitim, întemeiat pe respectarea valorilor omenești tradiționale, firește că mita, lipsa de conștiinciozitate, încălcarea legii sunt calamități. Dar când legile devin strigător la cer de nedrepte, când statul se preface în vrăjmaș declarat al unei părți a națiunii, când violența și persecuțiile sunt oficializate, când absurdul stă în scaunul de domnie, atunci mita, lipsa de conștiinciozitate și ocolirea legii devin nu numai îngăduite ci iau aspect de fapte bune, de stavilă pusă în calea dezlănțuirii demonismului. Ele se arată ca forme de reacție ale sufletului omenesc tradițional împotriva demențelor unei clipe dezechilibrate de istorie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
[…] Reactia istoricilor din Piata Victoriei: “Apelul Academiei Romane este nociv” / Fratilor, asista… […]
ApreciazăApreciază
[…] se pare că libertatea de a exprima opinii diferite nu se numește democrație, ci diviziune chiar și în rândul istoricilor. De fapt, vehemența scinziunii între părinți și copii (fiecare cu exagerările lor), între […]
ApreciazăApreciază
[…] Reactia istoricilor din Piata Victoriei: “Apelul Academiei Romane este nociv” / Fratilor, asista… […]
ApreciazăApreciază