SACCSIV – blog ortodox

Evreul ALEXANDRU NICOLSCHI (Boris Grunberg) – vinovat de exterminarea în închisori a mii de români – un articol de Marius Oprea

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 12, 2015

nicolschi-3

   Iata ce putem citi la CINE SUNT AUTORII HOLOCAUSTULUI ASUPRA ROMÂNILOR? Evreul ALEXANDRU NICOLSCHI (Boris Grunberg) – vinovat de exterminarea în închisori a mii de români – un articol de Marius Oprea:

Un studiu amplu (48 p.) cititi aici: Evreul NICOLSCHI ALEXANDRU (GRÜNBERG BORIS) – ilegalist comunist, spion sovietic, general de securitate, unul din autorii morali ai reeducărilor prin tortură

Vinovat de exterminarea

în închisori a zeci de mii de români:

Evreul ALEXANDRU NICOLSCHI / Boris Grunberg

un articol de Marius Oprea

Boris Grunberg, alias Alexandru Nicolschi s-a născut la 2 iunie 1915, în Chişinău. Ca şi în cazul lui Teohari Georgescu, copilăria a fost una marcată de frustrări. Mama, Rozalia, şi tatăl, morarul evreu Alexandru Grunberg, nu au putut să ofere condiţii prea bune micului Boris: morarul se îmbolnăvise, iar în familia sa domnea sărăcia. Fără să strălucească la vreun obiect de studiu şi avînd mari dificultăţi atît cu achitarea taxelor şcolare, cît şi cu învăţarea limbii române, Boris a absolvit totuşi opt clase de şcoală în oraşul natal, după care, datorită piedicilor materiale, a fost nevoit să se angajeze în 1930 calfă într­un atelier de gravură în metal. Peste un an, a intrat ucenic la un giuvaergiu, unde a lucrat pînă în 1937, cînd a fost recrutat. Şi­-a satisfăcut serviciul militar la Iaşi, în cadrul Regimentului 2 Transmisiuni, fiind lăsat la vatră la începutul anului 1940 cu gradul de caporal, absolvent al şcolii militare de telefonie.

Ocuparea Basarabiei în urma ultimatumului din 27 iunie 1940 şi instaurarea puterii sovietice în România de peste Prut nu l­au afectat deloc pe tînărul Grunberg, care activase încă din 1932 în rîndurile extremei stîngi, ocupînd chiar funcţii în ierarhia locală a UTC şi mai apoi în aceea a partidului comunist din Basarabia. A şi fost arestat în martie 1933, fiind eliberat însă după 5 zile şi o corecţie serioasă. La instalarea sovieticilor în Basarabia, buna sa pregătire în domeniul telefoniei, cît apartenenţa la comunişti au dus la aprecieri din partea noilor autorităţi, Boris fiind angajat la centrala telefonică din Chişinău, ca tehnician. A lucrat aici pînă în decembrie 1940, cînd, ca semn al încrederii pe care o aveau în el bolşevicii, a fost racolat la sugestia secretarului de cadre de la primăria oraşului, I.A. Efimov, de RAZVDEKA, direcţie din NKVD care se ocupa exclusiv cu activităţi de spionaj şi a fost trimis într­un centru de instruire a spionilor, înfiinţat la Cernăuţi.

Într­o autobiografie din 1944 prezintă succint pregătirea sa ca spion: „în luna decembrie am fost trimis la lucru într­o altă instituţie”. Instruirea agentului Boris Grunberg, alias Nicolschi, a constat în 60 de lecţii a cîte trei ore fiecare, la sfîrşitul acestora el fiind oarecum familiarizat cu realităţile din România, învăţînd să se poarte pe stradă, în restaurante, trenuri, hoteluri etc. Pe 2 aprilie 1941, într­o cameră a hotelului „Palace” din Cernăuţi, Boris Grunberg, îmbrăcat în uniforma celor din Narodnîi Komisariat Vuntrenîh Del (Comisariatul Poporului Pentru Afaceri Interne, prescurtat NKVD) primea de la instructorul său, căpitanul Andreev, 500 de ruble ­ un fel de indemnizaţie, înainte de a fi trimis în prima sa misiune: spionaj pe teritoriul românesc: „în luna mai 1941 am plecat cu o misiune în România. Cînd am fost prins, ca să­mi pot ascunde trecutul şi misiunea, mi­am schimbat numele în Nicolschi Alexandru Sergheevici, originar din Tiraspol. Sub acest nume am fost cercetat de organele Biroului II Contrainformaţii de la Bucureşti şi sub acest nume mă recomand pînă astăzi, 14 octombrie 1944”. Autobiografia de mai sus e semnată de Alexandru Nicolschi.

Nicolschi trecuse în România în noaptea de 26 mai a anului 1941, cu acte false pe numele de Vasile Ştefănescu. La numai două ore după intrarea frauduloasă pe teritoriul românesc, a fost găsit de doi grăniceri dormind într­o căpiţă de fîn. La ancheta preliminară, acesta avea să le declare ofiţerilor români de contrainformaţii: „Eu, fiind decăzut din punct de vedere fizic şi moral, am mers numai o mică distanţă, nu ştiu cît, şi am hotărît să nu merg mai departe” (înainte de a trece graniţa, chefuise alături de căpitanul Andreev, în casa cîrciumarului evreu din Proboteşti). În raportul care i s­a întocmit la pichetul de grăniceri Hilişeu­Curt, grănicerii care l­au prins povestesc că suspectul, după ce a fost observat dormind în căpiţa de fîn, la numai două ore de graniţa cu URSS­ul, a încercat să se ascundă, lungindu­se într­o văioagă, printre bălării. În timpul interogatoriilor, s-a prezentat drept Alexandru Nicolschi. Chestionarele îl descriu astfel: „Talia 1.70m, părul castaniu, sprîncenele castanii, fruntea lată, ochi căprui, nas potrivit, bărbia ovală, faţă smeadă, fără semne particulare”. Ancheta s­-a derulat cu repeziciune. Probele administrate fuseseră adunate în Dosarul de trimitere în judecată 1358/41. După trecerea lor în revistă, procurorul a cerut în baza acestora pedepsirea exemplară a lui Alexandru Nicolschi, dovedit ca spion, mergîndu­se pînă la condamnarea la moarte, întrucît delictul de care s­a făcut vinovat este deosebit de grav, mai ales într­o vreme în care războiul bate la uşă. Găsindu-i-se circumstanţe atenuante, a fost condamnat prin sentinţa cu nr. 481/7 iulie 1941 la muncă silnică pe viaţă, pentru spionaj.

A fost transferat la sfîrşitul lunii septembrie 1941 în închisoarea din Aiud, unde îşi ispăşeau pedeapsa ruşii depistaţi ca agenţi secreţi infiltraţi pe teritoriul nostru. Aici era cît pe ce să fie acuzat pentru tentativă de evadare: foştii deţinuţi de drept comun din celula în care fusese băgat Nicolschi slăbiseră zăbrelele ferestrei. Numai bunăvoinţa şefului închisorii nu a dus la un deznodămînt nefericit pentru el. Curînd, fostul spion a ajuns chiar un protejat al conducerii, fapt datorită căruia ulterior, sub comunişti, comandantul Penitenciarului Aiud şi familia acestuia au fost protejaţii lui Nicolschi, deşi acesta figura pe listele negre ale Securităţii. Porţile închisorii Aiud s­au deschis pentru agenţii serviciilor secrete sovietice în 28 august 1944, la cinci zile după insurecţie. Atunci, părăsea Aiudul îndreptîndu­se direct către Bucureşti şi Alexandru Nicolschi. În interviul pe care realizatorii serialului „Memorialul durerii” au reuşit să i­l ia în 1991, Alexandru Nicolschi, ajuns la 76 de ani, arătîndu­se sîcîit de acuzele care i se aduceau pentru exterminarea în închisori a miilor de români, a dat din mînă a lehamite şi a răpuns: „Lăsaţi că ştiu foarte bine cum a fost acolo. Am stat şi eu la închisoare!”. Nu a precizat că pentru spionaj în favoarea URSS­ului.

Alexandru Nicolschi a avut o ascensiune fulgerătoare în aparatul represiv comunist. Imediat după ce a dezbrăcat zeghea, a fost încadrat ca ajutor de responsabil politic al Formaţiunilor de Luptă Patriotică, organizaţie paramilitară a partidului comunist. La 17 octombrie 1944 locuia la Bucureşti, la fostul hotel „Paris” din strada Academiei. Într­o „adeziune” semnată la această dată, pentru a putea fi încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei, afirma: „Vreau să lupt în cadrul Partidului Comunist Român, pentru dezrobirea clasei muncitoare, pentru dreptatea socială, să construim o societate nouă, unde să nu existe exploatarea omului de către om”. Succesele sale în organizarea grupurilor de provocatori comunişti înarmaţi, avînd scopul de a dezorganiza, dezbina şi intimida, acţiuni încununate de instalarea guvernului Groza la 6 martie 1945, i­au adus promovarea, Nicolschi fiind numit în funcţia de şef al Corpului de Detectivi din Direcţia Generală a Poliţiei. Acest organism era direct subordonat fruntaşilor comunişti şi consilierilor sovietici în „probleme contrarevoluţionare” (în fapt, agenţilor NKVD).

La 1 septembrie 1946 a fost numit în funcţia de Inspector General la Direcţia Poliţiei. Tot atunci, Nicolschi se mută din camera de hotel într­o casă arătoasă de pe strada Al. Donici, la numărul 39 şi se căsătoreşte cu Iozefina Marcovici, militantă comunistă angajată în Direcţia Generală a Poliţiei: el avea 32 de ani şi ea 40. Alexandru Nicolschi munceşte pînă la epuizare, afirmînd deseori în şedinţele de partid „dorinţa de a participa la lupta dreaptă a proletariatului, pentru dezrobirea din jugul capitalist şi construirea socialismului”, în timp ce ordona sau aviza zeci de mii de arestări şi deportări, sau racola şi pregătea viitoarele cadre de nădejde ale Securităţii.

Între timp, prin reorganizarea şi modernizarea aparatului represiv comunist, conform noilor structuri, Nicolschi devine Inspector General al Poliţiei de Siguranţă în 17 aprilie 1947 şi mai apoi, la 1 septembrie 1948 ­ după încheierea fazei de „gestaţie” a instituţiilor comuniste ­ este numit subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Trecuseră abia trei ani de cînd dezbrăcase zeghea Aiudului, unde îşi ispăşea pedeapsa pentru spionaj în dauna intereselor României. Partidul îi aprecia activitatea. Într­o caracterizare a Biroului Organizaţiei de Bază nr. 9 din cadrul MAI, unde era înscris, se spune: „Alexandru Nicolschi are muncă de conducere în Direcţia Generală a Securităţii Poporului din 1945 şi pînă în prezent. Munca profesională şi­a însuşit­o bine. Este vigilent faţă de duşmanii Partidului şi ai clasei muncitoare. Este ridicat politiceşte şi are cunoştinţe. Este uneori nervos şi distant. Din cauza muncii profesionale de care este absorbit, nu participă regulat la şedinţele de partid. În general este un tovarăş de încredere şi cu multă putere de muncă. În munca sa din mai a adus multe servicii cauzei partidului”.

După numirea ca subdirector în Direcţia Generală a Securităţii Poporului, la 1 septembrie 1948, Alexandru Nicolschi a devenit prin puterea discreţionară a aparatului represiv pe care­l dirija, unul dintre cele mai temute vîrfuri ale noului regim. Îndepărtarea Anei Pauker şi a grupării ei de la conducere cu acordul Moscovei l­-a găsit pregătit: nu a ezitat să ordone arestarea şi anchetarea chiar şi a unuia dintre foştii săi protectori, Vasile Luca, precum şi a ex­ministrului de interne Teohari Georgescu. În calitatea sa de fost agent sovietic, subdirectorul Securităţii poporului a fost şi unul dintre pilonii agenturii KGB care funcţiona pe teritoriul românesc. În 1968 avea să iasă la iveală că Pintilie şi Nicolschi ordonaseră în 1949 instalarea de microfoane chiar şi în locuinţa şi biroul lui Dej (ASRI, fond D, dos.9604, f.4). Participase la instructaje KGB în Bulgaria şi Polonia, primind misiunea de a supraveghea obedienţa noilor conducători. În ceea ce priveşte „munca” sa depusă în acţiunile de reprimare duse la capăt de Securitate, ea a fost deseori recompensată: Nicolschi primea, la scurtă vreme după înfiinţarea Securităţii Poporului înalta şi nou creata distincţie „Steaua Republicii”. Asta, deşi nu renunţase la cetăţenia sovietică, după „redobîndirea” celei române.

De la crearea Securităţii poporului şi pînă în 1953, Nicolschi a fost subdirector al acesteia. În 1953, în urma „succeselor” dobîndite a fost promovat, devenind secretar general al MAI. Între timp, a absolvit şi o facultate (Institutul de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1959). În 1961, pe 31 ianuarie, prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri, Nicolschi a fost trecut în rezervă cu gradul de general locotenent cu drept de a purta uniforma. Avea 46 de ani. Îndepărtarea sa din Securitate se datorează afirmării naţional-comunismului. Ca şi Pintilie Gheorghe, pînă în 1989 s-a aflat sub supravegherea foştilor săi colegi, pentru a nu putea lua legătura cu agentura KGB din România. I se fixase o pensie substanţială (4200 lei) şi trăia într-un apartament luxos din str. Olga Bancic nr.7, care îi fusese repartizat încă din vremea în care era subdirector al Securităţii Poporului.

În toamna anului 1991, Procuratura Generală, în urma sesizării Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, instrumentează un dosar penal, după o prealabilă documentare care dezvăluie abuzurile în funcţie şi crimele lui Alexandru Nicolschi. Între timp, în două interviuri acordate presei, Nicolschi îşi clamase nevinovăţia, susţinînd că el a luptat doar împotriva legionarilor şi a fasciştilor. Cu toate acestea, Direcţia I de cercetări penale a Procuraturii Generale a emis în 15 aprilie 1992 o citaţie pe numele său, pentru audieri. În aceeaşi zi, citaţia era înmînată personal lui Nicolschi de procurorul Şerban Niculescu.

Pe 16 aprilie, în zori, cu o zi înaintea termenului de prezentare la Procuratură, Alexandru Nicolschi a murit în somn, în urma unui infarct, după constatarea medicului legist. Vineri, 17 aprilie, Procuratura a procedat la recunoaşterea cadavrului. Acesta era întins pe o masă din sufragerie. Iozefina, soţia defunctului, în vîrstă de 85 de ani înnebunise. Ţipa, cerînd ca acel străin mort în casa ei să fie scos afară. Generalul a fost incinerat a doua zi la crematoriul „Cenuşa”.

(vezi Marius Oprea, O biografie a terorii: de la spionul sovietic Grunberg la securistul Nicolschi, în Cuvîntul, nr.113 – 117, martie – aprilie 1992 şi Istoria secretă. Viaţa securistului Alexandru Nicolschi, în Lumea liberă, New York, nr. 553 – 559, mai – iunie 1999. De asemenea, D.Jela,Lexiconul…, p.199-202. Se cuvine să corectăm afirmaţia autoarei, potrivit căreia „în 17 aprilie 1992, cînd era aşteptat la Procuratură, familia lui s-a prezentat cu un certificat de deces. Nu cunoaştem însă pe nimeni care să-i fi văzut corpul neînsufleţit”. Întrucît am colaborat la instrumentarea dosarului Nicolschi, pot certifica faptul că moartea a fost verificată de procurorul Niculescu. De altfel, o fotografie a lui Nicolschi pregătit pentru incinerare a apărut la vremea respectivă în revista „Zig-Zag”).

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

HOLOCAUSTUL EVREILOR IMPOTRIVA ROMANILOR: Evrei in structurile de decizie ale statului român. Din culisele reale ale istoriei

Evreul MIHAIL ROLLER, bestia din spatele lui Gheorghe Gheorghiu- Dej

Foto: evreica ANA PAUKER in revista TIME din 20 septembrie 1948 – “CEA MAI PUTERNICA FEMEIE DIN LUME”

Personalitati si organizatii: SILVIU BRUCAN (SAUL BRUCKNER)

COINCIDENTA? 14 mai 1948 – infiintarea statului Israel. 14 mai 1948 – 10 000 de arestari in Romania

MIHAI EMINESCU si EVREII

Ce scria JULES VERNE in “Castelul din Carpati” despre EVREI si TARANII ROMANI DIN TRANSILVANIA

RASCOALA de la 1907 si EVREII arendasi

Principalii folcloristi si lingvisti romani au fost … evrei

Florin Stuparu: C. A. ROSETTI despre Revolutia Franceza si … evrei

VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …

 

72 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on august 12, 2015 at 9:52 am

    Supranumită “Pasionaria Balcanilor”, Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn in 1893) a fost o comunistă convinsă, o iluminată a religiei politice bolșevice, a militat in Comintern (Internaționala a III-a, 1919-1943) cu pasiune, a servit scopurile stalinismului fără rezerve. “Devierea de dreapta”, soldată cu eliminarea ei, a lui Vasile Luca și a lui Teohari Georgescu din vârful piramidei, a fost de fapt expresia unor diferențe de optiuni tactice, iar nu a unui conflict de strategii. Niciodată, sub nici o formă, Ana Pauker nu a exprimat vreo urma de căință, vreo remușcare pentru uzurparea violentă a puterii, pentru lichidarea opoziției politice democratice, pentru instituirea unui regim terorist intemeiat pe himerele staliniste, pentru politica de aneantizare a intelectualității care refuza inregimentarea. Scopul era sanctificat, atingerea sa justifica absolut orice mijloace.

    http://www.contributors.ro/global-europa/dincolo-de-infrangerile-temporare-ana-pauker-%C8%99i-mistica-politica-stalinista/

    Apreciază

    • geo said, on august 12, 2015 at 8:05 pm

      „Scenariul e organizat sub forma flashback. Marginalizata la mijlocul anilor 50, eroina priveste inapoi si reflecteaza asupra menirii unui activist si om politic – indiferent de orientare. De unde am plecat? De ce am facut ce am facut? Stiam ca se va ajunge aici? Mi-am servit idealurile? Am facut bine tarii? Unde am gresit? Pentru ea, socialismul epocii Dej era deja unul fara busola, preocupat de putere. Ana Pauker e un personaj care si-a trait viata pe muchie de cutit. Ganditi-va: evreica intr-o tara profund antisemita, comunista intr-o societate fara proletariat, femeie intr-un partid de barbati; stalinista cu sot trotkist ucis de Stalin, o mama care si-a abandonat copii ca sa serveasca revolutia. A fost impuscata, torturata, a stat ani in puscarie doar ca sa fie tradata si marginalizata de proprii ei tovarasi de partid.”
      „Doar ca Pauker era mai pragmatica. Stia ca idealismul nu e suficient sa faci revolutie. Priviti prin ochii ei, eroii lui Closer to the Moon nu erau buni comunisti. Erau elitisti. Ana Pauker reprezinta un caz de auto-transformare revolutionara. Orice urma de aroganta intelectuala e stearsa. Are opinii proprii, dar se supune disciplinei de partid; e educata, dar vorbeste, scrie si se imbraca muncitoreste. Ii detesta pe Dej si pe nationalisti, dar coopereaza cu ei; iar cand e marginalizata, se retrage fara planuri de razbunare.”
      „Cel mai mult imi doresc ca, in timpul vizionarii, publicul sa uite ca Pauker e comunista. Sa o vada ca om, traind vremuri tulburi si violente. Sa simta ca s-au intalnit cu un personaj complex si credibil si ca au invatat ceva despre lumea in care traiesc. Filmul este insa si o poveste de dragoste intre Ana si Marcel Pauker – una foarte frumoasa, cred eu, pentru ca e intre doi oameni care vor sa schimbe lumea.”

      http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20352716-autorul-unui-proiect-film-despre-ana-pauker-publicul-vada-vada-povestea-dragoste-intre-ana-marcel-tismaneanu-trait-murit-revolutionara-tip-bolsevic-sotii-ceausescu-sau-goebbels-ramas-fideli-credintei-.htm

      Nu vumva intra sub incidenta recentei legi a lui crin antonescu???

      Apreciază

      • Ionut said, on august 13, 2015 at 5:19 pm

        Probabil ca si Ana Pauker e rezultatul unui experiment de spalare a creierului in genul celui de la Pitesti, altfel nu-mi explic cum i-a putut sluji pe stalinisti, cei care i-au asasinat sotul. Chiar si cand ne vine greu sa acceptam si sa credem, Dumnezeu are dreptate, asa cum are intotdeauna. Nu trebuie sa uram oamenii, ci pacatul care le intuneca mintile si acopera cu noroi chipul lui Dumnezeu ascuns in ei.

        Apreciază

      • geo said, on august 14, 2015 at 9:57 pm

        Si cine ma rog l-a dat pe mina calailor? Seamana cu Stalin care si el a preferat ca fiul sau sa moara in lagarele naziste…

        Apreciază

  2. Alin said, on august 12, 2015 at 10:06 am

    Apreciază

  3. geo said, on august 12, 2015 at 10:11 am

    Cesa ne mai miram de nicolschi si uneltele sale abjecte cind pm al nostru defileaza cu imagine lui guevarra pe tricou http://www.mondonews.ro/exclusiv-mondo-news-ponta-nu-poti-sa-fii-crestin-ortodox-si-sa-ti-pui-basca-cu-che-guevara-vezi-cine-spune-asta/ si laudind pc chinez pentru realizari deosebite…http://www.cotidianul.ro/ponta-a-spus-ca-admira-partidul-comunist-chinez-246415/

    Apreciază

  4. geo said, on august 12, 2015 at 10:14 am

    În primii lui ani, Hitler a avut unele rezultate economice net pozitive; dar acestea nu fac nazismul mai puțin criminal. Comunismul nu a produs bunăstare nicăieri în lume; dar, chiar dacă ar fi produs, nu ar fi fost mai puțin criminal.

    Comunismul a produs autostrăzi mai puține și mai proaste decât capitalismul; a pierdut fără drept de apel orice competiție economică și industrială cu acesta (încercați să numiți la repezeală trei produse tipic rusești – fie ele mașini, electrocasnice sau alimente; e și acesta un indicator empiric al eșecului economic al comunismului); a produs universități mai puțin competitive decât cele occidentale; a generat condiții de viață cotidiană net inferioare celor ale cetățeanului occidental, pentru care foamea și frigul nu făceau parte din cotidianul imediat.

    Dar nu aceste eșecuri economice reprezintă adevăratul eșec al comunismului. Chiar dacă ar fi fost superior capitalismului sub orice raport – economic, industrial, academic, calitate a vieții private etc. -, comunismul tot ar fi fost un eșec.

    Fiindcă eșecul fundamental al comunismului stă nu în falimentul lui economic – ci în falimentul lui moral.


    Reiau & rezum: chiar dacă ar fi avut succes economic și industrial, comunismul tot un enorm faliment ar fi fost. Fiindcă e o lume construită pe o enormă crimă. Exact la fel ca și nazismul, și ca toate totalitarismele secolului trecut. A vorbi despre eventualele lor „realizări majore” înseamnă a accepta că e OK să ucizi clase sau rase întregi dacă reușești să construiești suficiente linii de metrou după moartea lor.

    http://www.contributors.ro/editorial/%E2%80%9Esa-ucizi-in-chinuri-o-singura-faptura-plapanda%E2%80%9D-noua-stanga-%C8%99i-pactul-karamazovilor/

    Apreciat de 1 persoană

  5. geo said, on august 12, 2015 at 10:18 am

    “Comunismul nu este decat prezenta satanei pe pamant. Comunistii au facut din ideologia lor o religie, care, in opozitie cu aceea crestina, este religia urii, a minciunii si a crimei, ridicate la rangul de „virtuti”; si nu se raspandeste decat prin minciuna, neincredere, teroare si frica.

    Pe plan spiritual, scopul sau este dezumanizarea omului, iar pe plan material: mizerie, foamete si lipsa. Cum s-ar explica altfel atata ura, bestialitate, cinism si placere sadica de a-ti chinui semenul si a-l ucide? “ (Marturisiri din mlastina disperarii- Dumitru Bordeianu)

    http://epochtimes-romania.com/news/de-ce-este-comunismul-un-spectru-malefic–13865

    Apreciază

  6. geo said, on august 12, 2015 at 10:19 am

    O întrebare esenţială: câţi oameni au cu­noscut ororile lagărelor de exterminare şi ale puşcăriilor politice? Invocând numărul avansat în lucrarea Cu unanimitate de vo­turi, sentinţe adnotate și comentate (au­tori Marius Lupu, Cornel Nicoară, Gheor­ghe Onişoru – FAC, 1997, p. 20-22) în te­me­iul materialelor din arhiva filialei AFDPR Iaşi, ca și cel comunicat de Constantin Ticu Dumitrescu, pe atunci preşedintele AFDPR, Romulus Rusan conchide: cifra de circa 600.000 de condamnări politice pa­re cea mai plauzibilă pentru actualul sta­diu al cer­cetărilor, iar cifra internărilor ad­mi­nis­trative (estimate la o treime din nu­mărul condamnărilor juridice) se ridică la 200.000 (Cronologia și geografia re­pre­siu­nii co­mu­niste în România. Recen­să­mân­tul po­pu­laţiei concentraţionare – 1945-1989, FAC, 2007, p. 62). Aceasta – în afara țăranilor ares­tați pentru refuzul de a se înscrie în „co­lectivă“ (circa 80.000, du­pă însuși Gheor­ghiu-Dej) ori pentru ne­da­rea cotelor. Cu foarte mari dificultăţi, cer­cetătorii Cen­tru­lui Internaţional de Studii asupra Co­mu­nismului din cadrul Me­mo­rialului Sighet au reuşit să descopere 93.000 de fişe pe­nale ale unor foşti de­ţinuţi politici, în con­diţiile în care nici pâ­nă astăzi nu sunt accesibile toate fondurile de arhivă.

    Nici astăzi nu se ştie câţi oameni şi-au gă­sit sfârşitul în cele nouă lagăre de ex­ter­mi­nare de pe traseul Canalului Dunăre – Ma­rea Neagră, unde, pe lângă condamnaţi, au muncit şi „administrativi“, reţinuţi ab­solut arbitrar pe o perioadă între 12-60 de luni, fără proces, în urma deciziei unei „troici“ a Securităţii. Ce-l va fi determinat pe Gheorghiu-Dej, ajuns la apogeul puterii sale dictatoriale, să decidă eliberarea „politicilor“? Potrivit pastorului Richard Wurmbrand, punerea în libertate a deţinuţilor s-a datorat „unui alt așa-zis «dezgheţ» între Est și Vest“ şi – ceea ce ignoram atunci – „unei ve­ritabile schimbări de mentalitate din par­tea primului nostru ministru, Gheorghiu-Dej. După ce aderase ani la rând la dog­ma comunistă, el revine la credinţa co­pilăriei sale căreia mama sa îi rămăsese mereu fidelă. Dej fusese convertit de una dintre slujnicele sale și de unchiul aces­teia, un bătrân cumsecade care îi vorbea adesea despre Biblie“ (Mes prisons avec Dieu, Ed. Casterman, Paris, 1969, trad. Al. Mihalcea). Este o opinie de-a dreptul na­ivă, nu foarte îndepărtată de părerea lui Gheorghe Apostol, înduioşat de cum­se­cădenia lui Dej.

    Nu sentimentele lui Gheorghiu-Dej – care, în 1956, după re­voluţia budapestană, autorizase chiar folosirea armelor de foc împotriva eventualilor ma­ni­festanţi împotriva regimului său – au dus la eliberarea inamicilor politici.

    Acesta a fost un act politic important, con­secinţă a ieşirii treptate, prudente şi di­fi­cile de sub tutela „Marelui Frate“ şi a apro­pierii, moderate, de Occident. Un mo­ment deosebit în relaţiile româno-so­vie­tice, şi aşa tensionate, este publicarea De­claraţiei cu privire la poziţia PMR în pro­blemele mişcării comuniste și munc­i­to­reşti internaţionale, faimoasa Declaraţie din aprilie 1964 care a iritat enorm Krem­linul. Spre a explica poziţia României faţă de URSS şi aliaţii acesteia, la Washington a fost trimis Gheorghe Gaston Marin, iar la Paris Ion Gheorghe Maurer. Economia ro­mânească avea nevoie de tehnologia Vestului, iar golirea puşcăriilor era un gest menit să întărească convingerea can­ce­la­riilor occidentale că România este alt­ceva decât un stat bântuit de moştenirea sta­li­nismului. Era de fapt o iluzie. Îndepărtarea de Moscova nu însemna şi despărţirea de comunism. Adevăratele elite ale României, de la mari intelectuali la cei mai harnici din­tre ţărani, fuseseră distruse. Partidul unic devenise stăpânul necontestat, ab­so­lut al statului. Securitatea îşi va diversifica și rafina metodele, iar cei eliberaţi se vor convinge curând că schimbaseră puşcăria cu o închisoare generalizată la dimen­siu­nile ţării.

    http://www.revista22.ro/50-de-ani-de-la-eliberarea-detinutilor-politici-anticomunisti-43668.html

    Apreciază

  7. geo said, on august 12, 2015 at 10:50 am

    Imposibila independenţă: aspecte ale politicii externe româneşti în perioada comunistă

    Dă clic pentru a accesa 12.pdf

    De la monarhie la republică populară: România în intervalul 1945-1947. O retrospectivă politică

    Dă clic pentru a accesa 21.pdf

    Rezistenţa armată anticomunistă din Munţii Făgăraş – versantul nordic. „Grupul carpatic făgărăşan”/Grupul Ion Gavrilă (1949/1950-1955/1956)

    Dă clic pentru a accesa 25.pdf

    Morţii penitenciarului Aiud, 1945-1965

    Dă clic pentru a accesa 09.pdf

    Dosarele de cadre ale nomenclaturii comuniste: Prim-secretarii comitetelor regionale/judeţene ale PMR/PCR (1950-1989)

    Dă clic pentru a accesa 04.pdf

    Apreciază

  8. Andrei said, on august 12, 2015 at 10:50 am

    University of Bucharest, Faculty of Psychology and Educational Sciences
    Psychology, Psychology, 9.32/10
    2011 – 2014

    Graduation thesis: The influence of the biological sex and gender identity on self-esteem levels

    iata ce teza dau ei poponarii de la psihologie teza propoponari

    Apreciază

  9. geo said, on august 12, 2015 at 10:52 am

    Am fost surprins cind citind materialul de mai jos am vazut ca majoritatea gardienilor de la Sighet erau romani maramureseni, sau din judetele invecinate, dacii liberi cum le place sa li se zica…

    Personalul administrativ al penitenciarului Sighet (1950-1955). Profiluri umane

    Dă clic pentru a accesa 24.pdf

    Apreciază

    • geo said, on august 12, 2015 at 7:52 pm

      Este surprinzator stiindu-se rezistenta pe care au opus-o invadatorilor comunisti…explicatia este chiar in text:

      Transformarea penitenciarului din Sighet într-o închisoare cu un caracter exclusiv politic, la începutul lunii mai 1950, a însemnat şi transferarea unei echipe noi de gardieni proveniţi din diverse zone ale ţării, angajaţi
      în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor în intervalul 1949-1950. Merită remarcat faptul că toţi
      gardienii transferaţi la Sighet la începutul lunii mai 1950 erau absolvenţi ai Şcolii de Gardieni de la Jilava, din lunile martie-aprilie 1950. Ulterior, pentru completarea necesarului de gardieni, în condiţiile creşterii nu
      mărului deţinuţilor politici şi a transferării gardienilor din echipa iniţială la alte penitenciare din ţară, au fost angajaţi numeroşi tineri din zonă, provenind din familii sărace din mediul rural, cu o educaţie precară, dar atraşi de un post sigur şi relativ bine plătit. O trăsătură comună majorităţii personalului penitenciarului a fost patima băuturii, fapt ce reiese atât din consultarea dosarelor de cadre, cât şi din mărturiile foştilor
      deţinuţi. Încercând să găsească o explicaţie, istoricul Constantin C. Giurescu considera că ,,utilizarea alcoolului întâlnită la mulţi din personalul închisorii, începând cu directorul şi isprăvind cu gardienii de rând, era şi un mijloc ca să-şi mai adoarmă conştiinţa, să-şi adoarmă grijile, să nu se mai gândească, în special, la ceea ce vor trebui să plătească pentru toate fărădelegile înfăptuite cu concursul lor şi, uneori chiar de ei.”

      Deci saraci, cu educatie precara.

      Mai departe sint si descrieri ale gardienilor, unii mai omenosi altii mai ciinosi…ca or fi fost iobagi sau nobili nu am de unde sa stiu…

      Iar datele sunt luate din arhive…daca ele, arhivele si documentele, mint minte si cercetatoarea, pe care vreau sa o cred onesta, chiar daca este de origine maghiara, in demersul sau, mai ales ca studiul a aparut intr-o publicatie girata de Academia Romana…

      Apreciază

  10. geo said, on august 12, 2015 at 10:55 am

    În acord cu mandatul încredinţat prin Legea 293/2008, pentru informarea opiniei publice, cunoaşterea adevărului istoric şi sprijinirea cercetării ştiinţifice, C.N.S.A.S. pune la dispoziţia specialiştilor, a jurnaliştilor şi a publicului larg rezultatele investigaţiilor proprii asupra rolului Securităţii în instaurarea şi menţinerea regimului comunist din România. Astfel, pot fi accesate mai jos informaţii privind MODUL de ORGANIZARE a D.S.S. / C.S.S. în perioada 1945-1989, precum şi LISTA CADRELOR şi LISTA COLABORATORILOR SECURITĂŢII, aşa cum au rezultat în urma desfăşurării atribuţiilor curente ale Consiliului, stabilite prin Art. 1, Art. 3 şi Art. 14 lit.h din legea de funcţionare.
    LISTA CADRELOR SECURITĂŢII cuprinde numele ofiţerilor şi subofiţerilor a căror verificare a fost solicitată de persoanele care şi-au exercitat dreptul de acces la dosar, precum şi numele fostelor cadre ale aparatului represiv comunist care deţin în prezent o funcţie publică prevăzută de Art. 3 din Legea 293/2008. În cazul persoanelor care nu au calitate procesuală (deoarece nu mai sunt în viaţă), s-au reţinut ca relevante datele biografice, gradele şi funcţiile deţinute în structurile D.S.S./C.S.S., conform documentelor studiate şi fişelor profesionale. În cazul ofiţerilor şi subofiţerilor pentru care Consiliul a solicitat instanţelor de contencios administrativ constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în urma încălcării drepturilor fundamentale ale omului, pot fi accesate direct acţiunile în constatare. Deciziile definitive ale instanţelor de judecată din România cu privire la aceste cazuri pot fi consultate în varianta publicată în Monitorul Oficial, Partea III.
    LISTA COLABORATORILOR SECURITĂŢII cuprinde numele persoanelor care deţin funcţii sau demnităţi publice prevăzute de Art. 3 din Legea 293/2008 şi pentru care Consiliul a solicitat instanţelor constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, ca urmare a transmiterii de informaţii către Securitate, prin care s-au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
    Listele vor fi actualizate periodic, pentru a face imediat accesibile publicului rezultatele activităţii C.N.S.A.S. şi pentru a contribui totodată la cunoaşterea profundă a trecutului recent, fără de care înţelegerea prezentului societăţii româneşti nu este posibilă.
    La data de 08.06.2015 sunt postaţi:
    – 3012 de ofiţeri şi subofiţeri de Securitate;
    – 383 de colaboratori ai Securităţii.

    http://www.cnsas.ro/fosta_securitate.html

    Apreciază

  11. geo said, on august 12, 2015 at 10:56 am

    Început în septembrie 1949, experimentul de la Piteşti a fost precedat de antecedentele de la penitenciarele Suceava şi Târguşor, unde s-a folosit pentru prima oară termenul de „reeducare”, intenţionându-se convertirea ideologică la noile comandamente ale puterii comuniste. La început legate inextricabil de anchetă, de descoperirea suspecţilor încă nearestaţi, convertirile, care erau finalizate printr-o declaraţie de desolidarizare, şi-au schimbat mai târziu recuzita şi miza. Evenimentele de la Suceava dovediseră că multe din „desolidarizări” puteau fi formale, în ciuda presiunilor şi regimului dur de anchetă. Cum „elementele” cele mai active, recalcitrante şi intratabile erau studenţii încarceraţi, apropiaţi sau membri ai Mişcării Legionare, s-a decis transferarea acestora la Piteşti şi debutul unei formule de „reabilitare pe baze noi”. Primele grupuri de studenţi deţinuţi au fost transferate la Penitenciarul din Piteşti pe 4 februarie 1949.
    Reeducarea de la Piteşti a fost strâns legată de evoluţia structurii de contrainformaţii din penitenciar, numită iniţial „Biroul Operativ” (martie 1949) şi ulterior Serviciul Inspecţii (mai 1950). Piteştiul a constituit prima încercare consolidată de aplicare a strategiilor informativ-operative, în mediu controlat, având ca principale mize destructurarea conştiinţelor şi obţinerea informaţiilor compromiţătoare, cu orice risc, independent de consecinţe. Strategiile informativ-operative ale Securităţii au fost transferate în rândul deţinuţilor prin practica recrutărilor şi a culegerii de informaţii, pe fondul unui scenariu ritual, marcat de cruzimi greu imaginabile. Coordonarea întregii acţiuni a fost făcută de Teohari Georgescu (ministrul de Interne), Marin Jianu (ministru adjunct al M.A.I.), Gheorghe Pintilie (şeful D.G.S.P.), Al. Nicolschi (subdirector general în D.G.S.P.), Iosif Nemeş (primul şef al Serviciului Operativ, înlocuit de lt.col. Tudor Sepeanu şi apoi de mr. Coman Stoilescu), colonelul Mişu Dulgheru (şeful Direcţiei Anchete Penale) şi Gavril Birtaş (şeful Direcţiei I, Informaţii Interne).
    Trebuie precizat, însă, că activitatea informativă a deţinuţilor n-a fost decât un pretext şi instrument al disciplinarii conştiinţelor, neavând o valoare operativă care să justifice amploarea cruzimilor, la fel cum educarea „marxistă” n-a avut, prin ea însăşi, nici o miză. Totuşi, asta nu a împiedicat organele Securităţii să folosească „informaţiile” culese de la deţinuţi în varii contexte de anchetă.
    Organizarea reeducării a fost puternic marcată de improvizaţie şi dezordine, vizibilă nu doar din cartarea intenţiilor sub care a stat întreg experimentul, ci şi din funcţionarea însăşi a unităţii de contrainformaţii, aflată la confluenţa nedecisă dintre autoritatea directorului penitenciarului (deci a D.G.P.M.) şi Securitate. Abia în vara lui 1950 (la mai bine de 10 luni de la debutul operaţiunilor), Tudor Sepeanu, aflat în inspecţie la Piteşti, i-a comunicat directorului penitenciarului, Alexandru Dumitrescu, să nu se mai implice în munca de reeducare, sarcina fiind preluată integral de slt. Mircea Mihai (şeful Biroului Inspecţii). Nu au existat directive clare, direcţii de acţiune sau planuri de măsuri care să vizeze, în ansamblu, operaţiunea derulată la Piteşti şi, ulterior, extensiile ei din celelalte penitenciare.
    Eugen Ţurcanu, un fost legionar convertit oportunist la noile comandamente ideologice, fost membru al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, o organizaţie de comunizare a vieţii studenţeşti, primit în Partidul Comunist, cu un rol mai curând periferic la penitenciarul Suceava, devine la Piteşti un actor central. În iulie 1949, Ţurcanu face o cerere prin care solicita cercetarea situaţiei sale. Este momentul în care ofiţerii de contrainformaţii din penitenciar îl aleg ca principal pion în operaţiunea ce urma să fie declanşată. În faţa problemei simulării, a falselor aderenţe, a tacticii „banditeşti” prin care deţinuţii mascau convertirea la noua ideologie, păstrându-şi priorităţile simbolice şi politice intacte, Ţurcanu a găsit o rezolvare fără fisură. Singura cale sigură, în faţa căreia simularea putea fi fructificată (fabularea era intens uzitată şi apreciată) sau folosită pentru amplificarea blamului, era folosirea bătăii şi torturii. În faţa torturii nu exista simulare eficace.
    „A sparge unitatea legionară”, odată cu care realizare „deţinuţii dezbinaţi se vor demasca reciproc”, a constituit miza acţiunii ofiţerilor Biroului Inspecţii. Aparentul eufemism („a sparge”) ascunde, în fapt, intenţii deloc sofisticate. Se pare că ideea i-ar fi aparţinut lui Iosif Nemeş, comunicată celor de la Piteşti cu ocazia unei inspecţii din noiembrie 1949. Tot el este cel care a autorizat folosirea bătăii pentru obţinerea demascărilor.
    Scopul torturilor, al bătăilor, al umilirii simbolice etc. a fost – în primă instanţă – obţinerea demascărilor. Realizarea lor nu garanta, însă, oprirea cruzimilor, cel implicat putând fi oricând subiectul violenţelor. N-a existat un scop real al operaţiunii de la Piteşti, altul decât exterminarea fizică a deţinuţilor sau exerciţiul sadic al cruzimii.
    La sfârşitul lui august 1951, operaţiunile de la Piteşti se încheie prin transferul tuturor deţinuţilor implicaţi la penitenciarul Gherla.
    Au existat mai multe încercări de „exportare” a metodelor destructurante puse în practică la Piteşti. Folosindu-se pretextul obţinerii de informaţii, primii deţinuţi „reeducaţi” de la Piteşti sunt transferaţi la penitenciarul Braşov (martie-februarie 1951). Urmează, cum s-a amintit mai sus, momentul Gherla, cea mai importantă etapă post-Piteşti (iunie 1950-decembrie 1951), marcată de acelaşi tip de măsuri brutale. Una din diferenţele importante încercate aici provenea din faptul că ofiţerii Securităţii învăţaseră din propriile greşeli. La Gherla s-a dorit ca sarcinile directorului penitenciarului (D.G.P.C.M.) să nu se suprapună cu cele ale ofiţerilor de Securitate (Biroul Inspecţii). Exigenţa unei mai bune conspirativităţi l-a determinat pe Sepeanu să ordone, totodată, transmiterea prin curier special a materialelor informative obţinute şi nu prin poşta militară cum se obişnuise până atunci. Se pare, însă, că necesitatea acestor precauţii n-a fost tot timpul resimţită cu putere. Aşa se face că administraţia penitenciarului a ştiut şi a participat şi aici la toată gama măsurilor informativ-operative, inclusiv la torturi, în ciuda unor iniţiale ezitări (episodul demiterii directorului penitenciarului, Tiberiu Lazăr).
    Un alt spaţiu carceral unde metodele piteştene au fost aplicate a fost penitenciarul de la Tg. Ocna (ianuarie 1951). Absenţa unor reglementări clare privind regimul unităţilor de contrainformaţii din penitenciare (pentru intervalul 1949-1951) face ca responsabilitatea aplicării măsurilor destructurante să revină atât angajaţilor Securităţii cât şi celor ai D.G.P.C.M.
    Întrebarea firească este de ce s-a stopat întreaga operaţiune. Sunt două tipuri de explicaţii care se pot oferi, cele de context şi cele punctuale. Informaţiile de context conţin tensiunile intestine ale relaţiei dintre Securitate şi P.C.R., iar cele punctuale se referă la recuzita eşecului total al întreprinderii. Astfel, informaţiile despre decesele din penitenciare, irelevanţa informaţiilor culese de la deţinuţi în urma aplicării măsurilor specifice, improvizaţia, cruzimea şi incompetenţa cadrelor, scurgerea unor detalii în presa occidentală etc., au contribuit la oprirea „experimentului”. O altă întrebare crucială se referă la responsabilitatea implicată de o atare operaţiune. În primul rând, ea trebuie atribuită conducerilor Ministerului de Interne, Securităţii şi a Serviciului Inspecţii, respectiv a directorilor penitenciarelor implicate, neomiţând, însă, culpa deţinuţilor, victime şi torţionari deopotrivă.
    Ceea ce face excepţională (în sens strict) operaţiunea destructurantă de la Piteşti este identitatea ideologică a victimelor. Nu e defel întâmplător, constituind – în mod paradoxal – unul din ingredientele cruzimii, trecutul legionar al deţinuţilor implicaţi în torturi. Existenţa unui ethos specific, marcat de o anumită cultură a violenţei, un sistem de ierarhizare strict, ritualizarea vieţii de grup, fanatismul, cultul şefilor, cultura conspirativităţii şi sectarismul, au contribuit, toate, la coregrafia ororilor din celulele Piteştiului. Rafinamentul, regia minuţioasă a momentelor torturii, dexteritatea şi imaginarea multiplelor „scenete” ale violenţelor au aparţinut deţinuţilor implicaţi activ în reeducare.
    Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti şi extensiile sale sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul fond Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul fond Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Ambele unităţi arhivistice, precum şi dosarele personale ale actorilor implicaţi (deţinuţi sau ofiţeri) se găsesc în arhiva C.N.S.A.S.
    Nici unul din aceste dosare nu poate fi citit ca o descriere onestă și suficientă a celor petrecute între zidurile penitenciarului Piteşti. Atât grila falsificatoare vizibilă în scenariul pus la lucru în procesul actorilor reeducării, care acredita ideea complotului legionar (simist) şi deculpabilizarea organelor represive, cât şi decupajul operat în procesul „cadrelor” nu sunt în măsură să contribuie la clarificarea exploziei de violenţă din penitenciarul Piteşti. Cercetătorul trebuie să parcurgă cu discernământ şi precauţie „concluziile” celor două anchete, fiind atent la suita factuală şi recuzita cruzimii.

    http://www.cnsas.ro/reeducarea.html

    Apreciază

  12. geo said, on august 12, 2015 at 10:57 am

    Fidel misiunii sale legale de a da publicităţii documente care reflectă activitatea structurilor represive ale statului comunist, C.N.S.A.S. anunţă lansarea unui nou proiect de publicare din oficiu a unor documente relevante pentru istoria recentă. Instituţia a demarat digitalizarea şi publicarea integrală pe site-ul instituţiei a dosarelor care cuprind deciziile şi propunerile de internare în unităţi şi colonii de muncă în anii 1950-1960.
    Unităţile şi coloniile de muncă au fost un important instrument represiv utilizat de autorităţile comuniste împotriva celor care erau consideraţi „duşmani ai regimului”. Internările administrative în aceste unităţi în care era folosită muncă forţată se făceau pe baza unor acte normative abuzive, secrete, şi în urma unor anchete şi decizii ale Ministerului Afacerilor Interne, fără să fie nevoie de o decizie în justiţie. Conform statisticilor oficiale ale Securităţii identificate de C.N.S.A.S. au fost internate în unităţi şi colonii de muncă cel puţin 29.000 de persoane.
    Dosarele publicate provin din Fondul Documentar al Arhivei C.N.S.A.S. şi conţin, în cea mai mare parte, tabele cu decizii sau propuneri de internare în unităţi şi colonii de muncă. Documentele mai cuprind informaţii importante privind cadrul legislativ al măsurilor cu caracter administrativ, rapoarte, statistici, precum şi date despre dislocările de populaţie decise de autorităţile comuniste şi regimul de domiciliu obligatoriu. Proiectul se adresează în primul rând petenţilor care fac obiectul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, precum şi cercetătorilor, profesorilor şi studenţilor interesaţi de funcţionarea sistemului represiv comunist. Publicarea pe site se va face gradual, prima tranşă cuprinzând peste 90 de volume.
    Reamintim, C.N.S.A.S. a lansat proiecte similare pentru a publica pe site-ul propriu Acte normative referitoare la funcţionarea Ministerului de Interne (1948-1989), informaţii despre colaboratori şi ofiţeri de Securitate, periodicele „Studii şi documente” şi „Securitatea”, materiale didactice, alte resurse privind regimul comunist.

    http://www.cnsas.ro/colonii.html

    Apreciază

  13. geo said, on august 12, 2015 at 11:08 am

    Biserica Română Ortodoxă şi modernitatea. Procesul secularizării şi caracteristicile sale

    Dă clic pentru a accesa 06.pdf

    Reformele religioase ale lui Alexandru Ioan Cuza

    Dă clic pentru a accesa 01.pdf

    Mişcarea legionară în Bucovina după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu (1939-1940)

    Dă clic pentru a accesa 19.pdf

    Ocuparea oraşului Odessa de către armata română şi măsurile adoptate faţă de populaţia evreiască, octombrie 1941 – martie 1942

    Dă clic pentru a accesa 20.pdf

    Concluziile Comisiei de anchetă pentru „Cercetarea neregulilor săvârşite cu ocazia evacuării evreilor din Cernăuţi” (1941)

    Dă clic pentru a accesa 12.pdf

    Distrugerea documentelor românilor ardeleni pentru a-i elimina din istorie 1848-1854

    Dă clic pentru a accesa 15.pdf

    Apreciază

  14. geo said, on august 12, 2015 at 1:02 pm

    Repatrierea deportaţilor evrei din Transnistria şi chestiunea integrării lor în România postbelică

    Dă clic pentru a accesa 23.pdf

    Consideraţii privind procesul de ghetoizare a evreilor din Cernăuţi

    Dă clic pentru a accesa 07.pdf

    Diplomatul Constantin I. Karadja şi situaţia evreilor români din statele controlate/ocupate de cel de-al III-lea Reich, 1941-1944

    Dă clic pentru a accesa 08.pdf

    Apreciază

  15. geo said, on august 12, 2015 at 1:37 pm

    Fiindca veni vorba:

    Traian Brăileanu, grupul de la Cernăuţi şi revista „Însemnări sociologice” (debutul unor dezbateri)

    http://www.revistadesociologie.ro/index.php?option=articles&lgg=ro&cntid=1291

    Traian Braileanu in documente

    Dă clic pentru a accesa 16%20Bruja%20RadU.pdf

    Dă clic pentru a accesa 23_Bruja_radu.pdf

    Dă clic pentru a accesa 22_Braileanu.pdf

    Dă clic pentru a accesa 20_Bruja.pdf

    A fost atacat furibund fiind considerat antisemit.
    http://www.b365.ro/carti-care-promoveaza-miscarea-legionara-publicate-pe-biblioteca-digitala-a-bucurestilor_230513.html
    Insa cum se poate vedea din primul articol nici vorba de asa ceva: era in linia curentului vremii. Dovada revista Insemnari sociologice:
    Citeva exemple:
    http://digibuc.ro/proxy/?px=aHR0cDovL2RpZ2l0b29sLmRjLmJtbXMucm86MTgwMS93ZWJjbGllbnQvRGVsaXZlcnlNYW5hZ2VyP3BpZD0xMDQyODQ3JmFtcDtjdXN0b21fYXR0XzI9ZGlyZWN0
    http://digibuc.ro/proxy/?px=aHR0cDovL2RpZ2l0b29sLmRjLmJtbXMucm86MTgwMS93ZWJjbGllbnQvRGVsaXZlcnlNYW5hZ2VyP3BpZD0xMDQyODQ5JmFtcDtjdXN0b21fYXR0XzI9ZGlyZWN0
    http://digibuc.ro/proxy/?px=aHR0cDovL2RpZ2l0b29sLmRjLmJtbXMucm86MTgwMS93ZWJjbGllbnQvRGVsaXZlcnlNYW5hZ2VyP3BpZD0xMDQyODQ2JmFtcDtjdXN0b21fYXR0XzI9ZGlyZWN0
    Restul colectiei pe digibuc.ro
    dar nu numai:
    TRAIAN BRĂILEANU – FILOSOF ŞI TRADUCĂTOR
    http://www.institutuldefilosofie.ro/request.php?435
    http://www.institutuldefilosofie.ro/request.php?434
    http://www.institutuldefilosofie.ro/request.php?433
    http://www.institutuldefilosofie.ro/request.php?432
    http://www.institutuldefilosofie.ro/request.php?431

    Apreciază

    • geo said, on august 12, 2015 at 1:40 pm

      Observ ca link-urile de pe digibuc nu mai functioneaza…scuze…

      Apreciază

  16. AKRITAS said, on august 12, 2015 at 1:52 pm

    Acesta este textul pentru care vor să-l interzică pe Petre Țuțea: Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?

    Miercuri, 12 august 2015, 09:06
    Facebook Twitter
    În 1935, Petre Țuțea și alți patru autori scriau Manifestul Revoluției Naționale. Textul este o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern. Țuțea și ceilalți co-autori afirmă că România modernă este o creație a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc.

    Aceștia fac o aprigă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie”. În volum sunt criticate liberalismul, bolșevismul, dar și conservatorismul. Zilele trecute, directorul Institutului „Elie Wiesel”, domnul Alexandru Florian, spunea despre Țuțea că face parte dintre „autorii morali” ai crimelor din perioada interbelică și cultul său trebuie interzis.

    Iată prefața acestui volum:

    Rostul nostru
    Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român

    Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

    Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

    Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?
    Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma”.

    Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

    Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă”.

    Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

    http://m.activenews.ro/stiri-politic/Acesta-este-textul-pentru-care-vor-sa-l-interzica-pe-Petre-Tutea-Statul-acesta-ii-apara-pe-straini-de-noi.-Ca-n-colonii.-Aici-sta-cauza-indolentei-noastre-in-EXPLOATARE.-De-ce-si-pentru-cine-sa-muncesti-in-plus-123784

    Apreciază

    • geo said, on august 13, 2015 at 8:27 pm

      Temniţa lui Corneliu: preambul al temniţelor comuniste

      Pentru revoluţionarea făpturii noastre româneşti, pentru realizarea în fiecare din noi, a unor noi valori de viaţă sufletească, Căpitanul întrebuinţează ca mijloace tehnice de educaţie: cuibul, tabăra, temniţa, care toate trei sunt trepte de introducere pentru înglobarea noastră definitivă în cea de-a patra comunitate, care le depăşeşte pe toate: Legiunea…

      Temniţa este a treia comunitate de închegare a sufletului legionar: cea mai importantă. Spiritualitatea profund creştină care însufleţeşte viaţa legionară aici îşi are verificarea cea mai luminoasă: în acceptarea temniţei şi a suferinţei. Desigur, pentru idealul lor curat, adevăraţii legionari suferă în viaţa lor de toate zilele viaţă de aşteptare, de neisprăvite privaţiuni, de hulă, de ironie. Suferă în viaţa de tabără, care e viaţa de efort şi constrângere. Dar suferinţa în înţeles extrem de încercare, suferinţa în înţeles de pătimire, de abia de la închisoare înainte se arată… De la temniţă înainte începe adevărata verificare legionară: pătimirea şi jertfa…

      Legionarismul este în primul rând credinţă în Dumnezeu, în sensul cel mai pur, în sensul tradiţiei noastre creştine. Aşa e veşnic sufletul omenesc: are nevoie de înălţimi. (cf. Victor P. Gârcineanu: „Din lumea legionară”).

      Mărturii emoţionante avem despre trăirea creştină a legionarilor din temniţele carliste (1933-1940), antonesciene (1941-1944) şi comuniste. În iadul închisorilor şi torturilor ei au ţinut aprinsă flacăra spiritualităţii creştine Mărturii despre săvârşirea Sfintei Liturghii, împărtăşirea cu Sfintele Taine, sărbătorirea Crăciunului sau a Învierii Domnului în temniţe sunt zguduitoare. Din primele două perioade dăm doar două titluri de cărţi: Preot Ilie Imbrescu, „Biserica şi Mişcarea Legionară” (cât pe ce să fie ucis de regimul Carol II!) şi Roth Jelescu, „Şi cerul plângea…”.

      Sunt mulţi care au ajuns pe treptele sfinţeniei încă înainte de regimul comunist şi au fost ucişi ca martiri, dar mărturiile nu sunt atât de abundente ca în timpul comunismului (a se vedea mai jos listele cu nume). Adevărate pilde vii şi îndrumători spirituali, mulţi ar putea fi trecuţi în rândul sfinţilor alături de trăitori ca Valeriu Gafencu, Traian Trifan sau Virgil Maxim. De altfel ultimul arată în cartea sa „Imn pentru crucea purtată” că exista o trăire adânc creştină în închisori încă de la începuturi. Căci educaţia legionară nu însemna altceva decât practicarea virtuţilor creştine la maximum în viaţa de zi cu zi: dragostea, credinţa, rugăciunea, asceza trupului şi a sufletului. Ceea ce deranja stăpânirile anticreştine ale secolului XX. Nu este de mirare că mulţi s-au hotărât să păşească pe calea strâmtă a desăvârşirii intrând în monahism.

      Între anii 1927-1940 au căzut ucişi peste 500 de legionari. Carol II a ordonat masacrul din 21/22 septembrie 1939, în care într-o singură zi au căzut 254 de legionari absolut nevinovaţi pe tot cuprinsul ţării, unii scoşi din spitale sau din lagărele unde erau închişi şi împuşcaţi fără judecată. Trupurile neînsufleţite au fost ţinute timp de trei zile la răspântiile drumurilor cu stigmatul de trădător de ţară. Aceasta sub pretextul împuşcării primului ministru Armand Călinescu de către echipa lui Miti Dumitrescu (9 persoane). Miti a respectat codul onoarei: după ce au anunţat la radio că a fost împuşcat de o echipă de legionari „dintr-o dureroasă necesitate”, s-au predat (faptele lui Armand au atins disperarea maximă a întregii ţări: a fost mâna şi mânia lui Dumnezeu ce a oprit răul fatal prin pedeapsa exemplară a asasinului mason, anticreştin, Călinescu). Cei 9 au fost schingiuiţi barbar şi în final executaţi, expuşi la locul faptei; timp de trei zile, oficialităţi, copii de scoală, funcţionari şi public au fost obligaţi să privească îngroziţi macabrul spectacol. Ei au săvârşit fapta cu conştiinţa creştină, au postit, s-au mărturisit, s-au împărtăşit cu conştiinţa că săvârşesc un mare păcat. În scrisoarea lui Miti Dumitrescu adresată familiei, el scrie: „Sper că Bunul Dumnezeu ne va ierta pentru fapta noastră, deoarece am săvârşit-o nu din ură personală, ci din nemărginită dragoste de Neam…Nu ştiu cum va judeca istoria fapta noastră, dar să nu uitaţi că am plătit-o cu preţul vieţii noastre”.

      Totuşi, asasinii fiind pedepsiţi, era de aşteptat liniştirea lucrurilor, dar Carol aştepta doar pretexte pentru crime: n-au ajuns cei 9 ucişi fără judecată în chinuri inimaginabile (rupte bucăţi de carne din ei) dar au plătit şi alţi peste 250, elita sfinţitoare am putea spune a acelor vremuri.

      Temniţele au rămas pline până la venirea comunismului. Se poate vedea că majoritatea Sfinţilor închisorilor comuniste provin din „bandiţii legionari” închişi de Carol şi Antonescu. Reeducarea de la Piteşti din anii 1949-1951 seamănă izbitor de mult cu reeducarea de la Aiud din anii 1941-1944 deşi mai puţin sângeroasă. În timp ce deţinuţii comunişti de aici erau trataţi foarte bine, cu ajutoare ale Internaţionalei Comuniste, deţinuţii legionari erau obligaţi să asculte prelegerile despre reeducarea „duşmanilor” mareşalului Antonescu. În mare parte şi aici au refuzat dezicerea de Legiune la fel ca la Piteşti. Şi asta datorită unor formatori de opinie şi trăitori autentic creştini ca Traian Trifan, Traian Marian, Marin Naidim sau Valeriu Gafencu.

      http://www.marturisitorii.ro/2014/09/13/la-picioarele-lui-iisus-viata-si-moartea-capitanului-miscarii-legionare-corneliu-zelea-codreanu-13-septembrie-1899-30-noiembrie-1938/

      Apreciază

  17. Andrei said, on august 12, 2015 at 2:20 pm

    Referitor la prostia ca gardienii erau romani maramureseni, trebuie sa rectific. Nu erau. Romanii maramureseni nemesi, urmasii voievozilor moldovei, au niste nume clasice: Sarb, Bud, Tamas, Barsan, Petrovay, Filipascu, Borodi, Rednic, Codrea, Stan, Nan, Saplontai(cu diverse redactii), Maris, Ghenghe, Urda, Leordean….in lista facuta de un ungur filocatolic in acel articol nu apare nici unul din aceste nume nobiliare, de oameni cu stema conferita acum 800 de ani, si mari aparatori ai ortodoxiei. Asa ca daca sunt romani, sunt romani iobagi, din Chioar sau Lapus, de pe mosiile Teleky, iar nu nobilii Maramuresului istoric.

    Apreciază

  18. Andrei said, on august 12, 2015 at 2:26 pm

    Iobagii erau slugile nobililor, chiar daca in sec. XX aratau aproape la fel, caci nemesii saracisera. SI se ruralizasera. Au fost adusi in sec. XVIII din Ungaria sau Transilvania. Nu sunt Maramureseni nemesii. Maramuresenii sunt urmasii unei mari nobilimi bizantino-sarbe, de limba romaneasca, ce e legata de filonul iliro-dacic din Balcani cu influenta pana in sudul Rusiei Kieviene unde e Maramuresul. Multi nobili rusi la invazia tatara s-au refugiat in Maramures si s-au romanizat cu romanii de acolo. Ca zestre, dadeau fetelor lor casatorite cu boieri romani tarani ucraineni, ce inca sunt pe mosiile Petrovay si Urda si Szaplonczay de la Ruscova, Poienile de sub Munte, Craciunesti, sau in Maramuresul furat de Slovacia de la noi si acum de Ucraina si de la noi si de la Rusia. Nu mai plangeti jigodiile de catolici de la Sighet…nu ii mai plangeti…

    Apreciază

  19. Andrei said, on august 12, 2015 at 3:35 pm

    Familia Petrovay se trage din Dragos si Bogdan prin voievodul Ivan de Rozavlea. Azi umple satele Petrova, Leordina, Dragomiresti si Barsana. Sunt rude cu toti regii si nobilii europei, si sunt rusticizati, fiind cel mai spectaculos caz din Europa de rusticizate de familie regala. Sunt rude cu familiile maghiare PErenyi, si Banffy, si Teleky, iar castelul de la Dolha din Transcarpatia ce va fi eliberata de fascistii NATO de fortele numite Rutenia Aurie de care inca putini stiu, si va fi unita cu cine trebuie, a fost al lor. Familia Borodi si Berinde au avut pretendenti la tronul moldovenesc, si sunt in satele Sarbi, Budesti, Calinesti, fiind descendenti din rudele luiBOgdan de pe Cosau(Kosovo in Origine, de unde Kosau). Ca de la Bakov Bacau

    Sa nu ne jucam cu Maramuresul. Maramuresul a fost centrul ortodoxiei in Rusia Rosie. familiile Man si Sas si Chindris si Ioodi de Ieud si Sieu sunt rude cu regii Ungariei. Sa nu ne jucam. Si toate sunt ortodoxe.

    Aviz amatorilor si SCLAVILOR care vorbesc…papa e un SCLAV si IOBAG si numai ortodocsii sunt adevaratii nobili, iar catolicii sunt niste vanduti evreilor antihristi…iar nobilimea din Ardeal toata a fost ORTODOXA< dar din cauza sasilor murdari cu cetatile lor partea invecinata cu ei(mai putin eroii din Hateg si Fagaras), dar secuii si ungurii din Kukollo(Tarnava Mica) si Mezoszeg(campia Transilvaniei) si Salaj adica familiile Banffy, Kornis, Teleky, Thormay, Tharnoczy, Thoroczkay, Boer, Wesselenyi, Wass, Puy, Kendeffy, Kenderessy, Ilosvay, Szaplonczay(ramura), Petrovay(ramura), Pogany, Rhedey, Kalnoky, Miko, NEmes, de HIdveg, Bors, Damokos, etc…au trecut in sec. XIIII-XIV la venirea sasilor la erezia papistilor spurcati mancatori de satane scarbavnice si violatori de copii…dar s-au inrudit pana la1918 intens cu familiile de nobili ortodocsi din Maramures mentionate mai sus si prin aceste inrudiri lasau voie iobagilor ortodocsi de pe mosiile lor, numiti romani sau valachi, sa fie credinciosi, caci sotiile lor ii implorau, sotiile ortodoxe din Maramures, si multi chiar erau criptoortodocsi si se rugau in bisericile iobagilor(de aceea multe mosii ardelene maghiare nu au biserici latine sau protestante)

    DAr SCLAVII GRECO-CATOLICI uniti cu ROMA, LABARII PAPEI nu stiu asta, si ei au distrus acest construct ortodox….si acuma nemesii ca au fost la SIghet si au dat cate-o scatoalca la sclavii papei…ba sclavilor…papa e un rob si la Sighet vroiau sa ii elibereze de papa SCLAVILOR eterni si renegati niciodata nu veti fi nici nobili si romani papistasilor..a.fara cu voi din europa si Romania….mergeti in AMERICA de SUD renegatilor fascisti….care ati intinat si MIscarea SFANTA legionara asa cum pr. Matei a spus si care din cauza exceselor voastre catolice a ajuns sa se lepede de ea…din cauza voastra PAPISTILOR…lasa ca vedeti voi

    Gabriel Bethlen, marele PRincipe ardelean avea bunica Ilosvay pe o parte si strabunicul KEndeffy pe cealaltaa, era roman…si de aceea a luptat cu austria catolica in Razboiul de 30 de ani si i-a prins pe iezuitii dintr-un oras si Slovacia si i-a ars de vii si i-a jupuit..si a pus episcop ortodox mare in Maramures pe o ruda a lui ….din familia Sztojka…SCLAVILOR voi nu stiti nimic…ce a fost Ardealul ortodox…niciodata catolic in inima papa a vrut sa il faca cu iobagii catolic dar nu va merge

    Apreciază

  20. sky said, on august 12, 2015 at 3:37 pm

    Bine de salvat, documentarul despre reeducarea de la Pitesti:

    Apreciază

  21. Andrei said, on august 12, 2015 at 3:49 pm

    In Maramures s-a spus in 1918 cand masonii catolici de la Alba Iulia cum bine a spus Mota vor sa uneasca Ardealul cu Romania ca sa faca pe toti romanii greco-catolici, s-a spus asa…mai bine unguri ortodocsi decat romani papistasi…caci multi in Maramures desi ortodocsi in ascuns aveau constiinta maghiara etnica desi descendenti din Bogdan din cauza multelor inrudiri…dar apoi au venit unii din Bucovina si au spus nu ca toti catolicii vor veni la ortodoxie si s-au invoit la Unire..dar nu toti..Rutenia Rosie adica Tisa Superioara, si Lipcea si Ilosva, si Dolha, de unde e familia Lipcsey ce inca are tarani ortodocsi cu stema in Rona de Jos, in Maramures, s-au opus si au zis mai bine la Cehoslovacia decat la Romania greco-catolica…problema e ca sfantul Nicolae Balan al Ardealului si-a tinut cuvantul…in Maramures era o idee…toti ungurii sa se faca ortodocsi, aristocratia, protestanta si catolica, ca era dezbinata religios, si vroiau o religie unicasi adevarata, si apoi sa se uneasca cu Rusia..dar Rusia a cazut ca l-au impuscat pe Sf. Tar Nicolae, si atunci a inceput deruta..la Budapesta a venit evreu mare comunist si romania cu serbia l-a scos de acolo, dar a ramas problema greco-catolica..si inca mai e vad…nu va legati papistilor de SFANTUL MARAMURES ca v-ati ars SCLAVILOR

    Apreciază

  22. Andrei said, on august 12, 2015 at 3:59 pm

    balada medievala maramureseana care se canta la curtea luii Bogdan din Cuhea, fondatorul moldovei, in cinstea stramosul sau pe linie feminina, si a intregului MAramures nobiliar, al vaii Izei si Viseului si Marei, si Barzavei si Latoritei, Cneazul OLEG DE KIEV AL RUSIEI vedeti ritmul si comparati cu ce se canta azi in Maramures

    Apreciază

  23. Radu Humor said, on august 12, 2015 at 3:59 pm

    Acesta este textul pentru care vor să-l interzică pe Petre Țuțea: Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?

    Patru profesori din Timişoara nu vor ca o stradă din oraş să poarte numele lui Petre Ţuţea Patru profesori din Timişoara nu vor ca o stradă din oraş să poarte numele lui Petre Ţuţea
    Pe cine au arestat comuniștii: Petre Țuțea, ONORAT de doi regi și un mareșal. Distincțiile primite de marele filozof FOTO Pe cine au arestat comuniștii: Petre Țuțea, ONORAT de doi regi și un mareșal. Distincțiile primite de marele filozof FOTO
    După Ţuţea, a fost luat la ţintă Mircea Vulcănescu: se doreşte demolarea statuii sale din Bucureşti! După Ţuţea, a fost luat la ţintă Mircea Vulcănescu: se doreşte demolarea statuii sale din Bucureşti!
    În 1935, Petre Țuțea și alți patru autori scriau Manifestul Revoluției Naționale. Textul este o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern. Țuțea și ceilalți co-autori afirmă că România modernă este o creație a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc.

    Aceștia fac o aprigă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie”. În volum sunt criticate liberalismul, bolșevismul, dar și conservatorismul. Zilele trecute, directorul Institutului „Elie Wiesel”, domnul Alexandru Florian, spunea despre Țuțea că face parte dintre „autorii morali” ai crimelor din perioada interbelică și cultul său trebuie interzis.

    Iată prefața acestui volum:

    Rostul nostru
    Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român

    Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

    Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

    Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?
    Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma”.

    Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

    Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă”.

    Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

    Apreciază

  24. Andrei said, on august 12, 2015 at 4:11 pm

    cantec medieval maramuresean de asta data din zona familiile de pe Iza despre stramosul lor Sviatoslav cneazul Kievului ccantat de nobilii Stanislau de Barsana(Barsan) si Bogdan Dolha de Petrova si David Urda de Leordina ai caror urmasi umplu azi compact Maramuresul voievodal si nobil si ORTODOX asta e stramosul muzicii de azi maramuresene cu zongora

    Apreciază

  25. Andrei said, on august 12, 2015 at 4:25 pm

    muzica veche a Rusovlahiei conservata in valea Izei

    Lista nobililor Romaniei pe judete. Cine se stie sa vina in Legiune si sa ne eliberam de corporatiile BASHINOASE acum la lupta in LEgiunea Sfantului Arhanghel!

    Mehedinti:

    Burnaz, Boamba, Glogoveanu, Haldan, Hargota, Cutui, Balteanu, Babeanu, Bengescu, Argintoianu, Varvoreanu, Ciupagea, Ciocazan tot urmasii lui Basarab Tepelus si ai lui Vlad Dracul

    Dolj: Zatreanu, Bratescu, Izvoranu, Filisanu, Farcasanu,

    Olt: Falcasanu, Falcoiannu

    Valcea: Olanescu, Hurezeanu, Buzescu

    Gorj: Ciocazan, Dijmarescu si multe de la Mehedinti, Corbu, etc..

    Arges: Vladescu, Buzescu, Calinescu, Carpenisanu

    Buzau: Sarateanu, Rusen, Vernescu, Ciohodaru, Babeanu, Paltineanu, Teisanu, Catuneanu

    Ploiesti: Brezoianu, Ghica, Dolete

    Regiunea Cernauti: Teutul, Motoc, Onciul, Ciornohuz, Esan, Blanar, Vasilco, Tumurug, Sendrea descendenti din Musatini, Braescu, Arapu, Albota, Ciudin

    Neamt: Hudici, Bors, Motoc, Tumurug, Porcescu

    Galati: Sendrea, Duda, Tudur, Ghenghea,

    Botosani: Isacescu, Pisoschi, Arapu

    Iasi: Badarau

    Vaslui: Albota Ciudin, satul Danesti, MOian

    Brasov: Ciungarea, Barsan, Balan, Urs,

    Hateg: Zudor, Nopcea, si toate satele Silvas

    Maramures a fost mai sus

    Secuime a fost mai sus

    Asta e doar 0,5 la suta din nobilimea noastra ce inca e in sate…lista ar fi imensa e doar un exemplu

    La LUPTA!

    Apreciază

  26. Alin said, on august 12, 2015 at 4:34 pm

    in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale

    Serpii Maicii Domnului – Kefalonia

    In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului „Langouvarda” este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.

    Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.

    Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.

    In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.

    Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.

    Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi „telescopus fallaxspecies”, numita si „sarpele-pisica european”. Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.

    Apreciază

  27. Gabriel said, on august 12, 2015 at 6:55 pm

    Pr Vulcanescu recidiveaza… spune despre Sfantul Justin: ”ca om a gresit si el” https://www.facebook.com/valentin.vulcanescu/posts/1648682458688777

    Apreciază

  28. Gabriel said, on august 12, 2015 at 7:00 pm

    Apreciază

    • Altul said, on august 12, 2015 at 11:11 pm

      Pai si parintele Iustin nu putea sa greseasca? E zeu, semi-zeu sau a avut vreo infailibilitate permanenta?

      Apreciază

      • valentin said, on august 14, 2015 at 2:47 am

        una e să fie om și să fie posibilitatea de a greși , iar alta e să fie folosită această posibilitate pentru a direcționa pe cei ce trebuie să asculte cuvintele sale spre o altă direcție din motiv că direcția lansată de părintele Iustin a fost una greșită.

        Apreciază

      • valentin said, on august 14, 2015 at 3:07 am

        de ce nu au spus direct – ” ceea ce a încercat părintele Iustin să facă a fost în ansamblu greșit.” Dar dacă spun că poate că a greșit că era bătrân, sau nu era infailibil … deci poate că ei greșesc că sunt mai tineri și nu știu câte știa el – cade orice logică de tipul ăsta prin răspuns cu aceeași monedă – în stilul ei nu au acea calitate pe care vor să o denigreze la el – sfințenia, înțelepciunea, vârsta ș.a.m.d

        Apreciază

  29. geo said, on august 12, 2015 at 8:06 pm

    NATO a aparat miercuri numeroasele exercitii militare pe care le desfasoara in Europa, contestand analiza potrivit careia acestea „cresc posibilitatea unui razboi” si reamintind ca ele sunt un „raspuns la agresivitatea in crestere a Rusiei”, dupa anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea, scrie AFP.

    http://www.hotnews.ro/stiri-international-20352524-nato-nu-cautam-pornim-razboi-europa-exercitiile-sunt-raspuns-agresivitatea-crestere-rusiei.htm

    Cine i-a zgindarit pe rusi??? Acum tot ei sunt de vina ca se pregatesc de aparare…

    Apreciază

  30. geo said, on august 12, 2015 at 8:09 pm

    Acesti bolnavi care ne conduc:

    Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, intenționează să îi amendeze în fiecare săptămână pe proprietarii care nu își reabilitează imobilele monument istoric lăsate în paragină.

    http://www.diacaf.com/stiri/actualitate/timisoara-primarul-orasului-pregateste-amenzi-pentru-proprietarii-imobilelor-istorice_30112897.html

    A început amendarea proprietarilor care nu repară faţadele clădirilor

    • sancţiunile nu sunt foarte mari, însă Poliţia Locală spune că le va aplica în mod repetat, până când cei vizaţi vor trece la treabă • printre motivele pentru care imobilele sunt lăsate să se degradeze se numără şi statutul juridic al unora dintre ele

    După o perioadă în care a făcut o inventariere a clădirilor cu probleme de pe raza municipiului şi le-a împărţit somaţii proprietarilor, Poliţia Locală Brăila a început să îi amendeze pe cei ce lasă faţadele să se degradeze.

    http://www.obiectivbr.ro/a-inceput-amendarea-proprietarilor-care-nu-repara-fatadele-cladirilor_id106501?fb_action_ids=10153189756968717&fb_action_types=og.comments

    Apreciază

  31. lastunnegru said, on august 12, 2015 at 8:12 pm

    off topic

    Autobuzul Nemuriri

    Zoltan Istvan candidatul tranhumanist pentru presedentia SUA in 2016 va face un tur prin America cu un autobuz – sicriu urias pentru promovarea transhumanismului si extensia vietii.

    https://www.indiegogo.com/projects/immortality-bus-with-presidential-candidate-zoltan#/story

    http://www.huffingtonpost.com/zoltan-istvan/why-a-presidential-candidate-is-driving-a-giant-coffin-called-the-immortality-bus-_b_7928826.html

    ( traducere google translator )

    https://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://www.huffingtonpost.com/zoltan-istvan/why-a-presidential-candidate-is-driving-a-giant-coffin-called-the-immortality-bus-_b_7928826.html&prev=search

    The Immortality Bus with US Presidential Candidate Zoltan Istvan

    Apreciază

  32. ines said, on august 12, 2015 at 10:50 pm

    Ce sfarsit interesant a avut Nicolschi…Sa moara in somn cu o zi inainte de prezentarea la procuratura…ce chestie…N-a mai apucat sa-si ispaseasca pedeapsa pe pamant pentru toate crimele atroce facute

    Apreciat de 1 persoană

  33. Aurora said, on august 13, 2015 at 1:29 am

    Iulia, fata bolnava de leucemie pe care parintii o tot sileau sa ia cardul, a murit ieri. A suferit mult, dar nu l-a luat. Sa ne rugam pentru sufletul ei. Dumnezeu s-o ierte !

    Apreciază

    • el said, on august 13, 2015 at 9:48 am

      vesnica ei pomenire ! Dumnezeu sa o ierte si sa o bucure !

      Apreciază

    • STOP RFID said, on august 13, 2015 at 2:37 pm

      Iulia este fata despre care am vorbit cu Vasile si a murit dar nu a luat cardul. A primit adeverinta dar nu dorea sa semneze nici retete electronice cu cod de bare. Dumnezeu s-o ierte.

      Apreciat de 1 persoană

      • cca70 said, on august 13, 2015 at 7:50 pm

        E clar ca avem de a face cu un nou tip de mucenici…MUCENICII ANTIPECETE

        @ saccsiv…ar trebuii popularizat acest caz, chiar si cu o poza si multe detalii ( atit cate se pot confirma)

        E mare sufletul acesta in Imparatia lui Dumnezeu daca a murit fara sa cedeze

        Apreciat de 3 persoane

    • G-man said, on august 13, 2015 at 4:40 pm

      Aurora si Stop , mai multe detalii despre aceasta fata Iulia , se poate ?
      s-ar putea sa vorbim deja de mucenicii noii ere.

      Apreciază

  34. geo said, on august 13, 2015 at 9:20 am

    S-a stins din viata prozatoarea Oana Orlea ((Maria-Ioana Cantacuzino), fiica legendarului aviator Constantin “Bâzu” Cantacuzino, nepoata prin alianta a lui George Enescu si legatara sa testamentara, autoarea rascolitoarei carti “Ia-ți boarfele și mișcă!”, un lung interviu realizat de regretata poeta Mariana Marin, aparuta in versiunea franceza cu titlul “”Les Anées volées – dans le Goulag roumain à seize ans”. Fiinta de un curaj formidabil, a fost arestata ca eleva, la 16 ani, pentru raspandire de manifeste anticomuniste, a primit o pedeapsa de patru ani de temnita. A fost o marturisitoare din familia spirituala a unor Margarete Buber-Neumann, Alice Voinescu, Monica Lovinescu si Nadejda Mandelstam. Regimul comunist a vazut in oameni ca ea, asa-numitii “fosti”, inamicii care trebuiau eliminati, starpiti cu orice pret. Sadica pedagogie a urii a stat la baza tuturor regimurilor totalitare. Amintirile Oanei Orlea ar trebui sa fie bibliografie obligatorie in liceele romanesti.

    http://www.contributors.ro/cultura/lupta-de-clasa-ca-rasism-social-in-memoriam-oana-orlea-1936-2014/

    http://flashvideo.rferl.org/clips/MD/2014/07/27/a70978f1-54c2-421c-92de-074c7bd43bf0.mp3?download=1

    https://mariahulber.wordpress.com/2011/07/23/oana-orlea-ia-ti-boarfele-si-misca/

    http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_lacramioara-stoenescu-copiii-dusmani-ai-poporului_8313.html

    http://www.contributors.ro/global-europa/robert-conquest-%C8%99i-onoarea-sovietologiei/

    Arestată la numai 16 ani (1954), sub sub acuzaţia de “complot şi acţiune subversivă împotriva statului”, Maria-Ioana Cantacuzino este condamnată la patru ani de pușcărie. Este eliberată după trei ani, pentru a mai fi, încă o data, “reținută” (1960) în legătură cu celebrul “Caz Ioanid”, cu care nu avusese nicio legătură.

    Universitățile Oanei s-au numit Văcărești, Jilava, lagărul de muncă Pipera, croitoria pușcăriei Târgșor, Mislea, Malmaison etc.

    Ce se petrecea în mintea acelei adolescente? Cum încerca să administreze informațiile atât de contradictorii pe care le primea, pe de-o parte, de la mama ei și, pe de altă parte, din partea “reprezentanților puterii populare”?

    Iată o mărturisire:

    “Generaţia mamei şi cea a părinţilor ei s-au trezit brusc în infern – oameni umiliţi, spoliaţi de toate bunurile, de orice drept, alungaţi din case numai cu un geamantan sau două, huliţi, ajunşi în cîteva ceasuri fără adăpost, găzduiţi de rude, de prieteni, pînă cînd erau şi aceştia aruncaţi în stradă. Inventarul făcut la luarea în primire a unei proprietăţi este un document impresionant : veselă, tablouri, cărţi – toate adunate de generaţii –, arhive de familie, oi, vite, ce să mai vorbim de lucrurile neconsemnate, care au fost pur şi simplu furate. Li se spunea şi li se repeta acestor oameni că sînt ruşinea naţiunii. Iar eu, mlădiţă a acestei ruşini, eram sfîşiată între nedumerire şi furia de a nu şti care era adevărul. Pe de o parte, mi se spunea că totul fusese roz şi idilic înainte, pe de alta, nu auzeam decît orori despre ai mei. În satul Rogoaza, bunica mea, Annie Diamandy, clădise un cămin cultural, o casă parohială, se pregătea acolo ridicarea unei şcoli – astea le trăisem doar. Şi atunci ? Din ambele părţi mi se părea că sînt minţită – în cel mai bun caz, prin omisiune –, fiecare parte fiind cînd de bună, cînd de rea credinţă. Mă pierdeam într-un labirint de întrebări fără răspuns.”

    http://www.dorintudoran.com/oana/

    http://www.romlit.ro/cine_este_oana_orlea

    http://adevarul.ro/cultura/istorie/amintiri-adolescenta-oanei-orlea-fiica-bazu-cantacuzino-3-ani-detentie-13-puscarii-1_53a59b240d133766a8c682f7/index.html

    http://www.elle.ro/lifestyle/scriitoarea-oana-orlea-o-cantacuzino-picardia-360608/2/

    http://www.europalibera.org/content/article/24094712.html

    http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2321

    http://adevarul.ro/cultura/istorie/apostolii-stalin-moartea-tragica-misterioasa-celor-mai-puternici-comunisti-romania-1_55843708cfbe376e3574082c/index.html

    http://www.memoria.ro/carti/aparitii/de_pe_bancile_scolii_in_inchisorile_comuniste/65878/

    http://www.romanialibera.ro/aldine/history/din-scoala–in-inchisorile-comuniste-143786

    În cartea „De pe băncile şcolii în închisorile comuniste“, Lăcrămioara Stoenescu vorbeşte despre tinerii care s-au împotrivit regimului comunist şi care au plătit cu libertatea pentru curajul lor. Volumul este realizat sub formă de interviuri, concepute, după cum spune autoarea, ca pe un „Decameron din Infernul închisorilor“.

    Lăcrămioara Stoenescu a descoperit că, în perioada 1947-1959, activau împotriva sistemului totalitar mai multe organizaţii şcolare, din care făceau parte descendenţi ai unor familii princiare sau copii de ţărani sau muncitori. Aceştia au ţinut piept regimului, iar pentru atitudinea lor, considerată de Securitate „subversivă“, au făcut ani grei de temniţă. Mircea Gebăilă, secretarul organizaţiei „Amicii Americii“, înfiinţată în anul 1948, povesteşte: „În clasa a VII-a de liceu am fost arestat şi dus la Tribunalul Militar, la Curtea Marţială şi apoi la Jilava. La Văcăreşti m-am întâlnit cu marile loturi de tineri din Bucureşti (…).

    http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/copiii-nchisorile-comuniste-carte

    „Tu eşti duşman al poporului şi nu ai voie să frecventezi şcoala. Eşti exmatriculată!” Cu aceste cuvinte, în urmă cu 60 de ani, într-o toamnă mohorâtă, Lăcrămioara Stoenescu a fost dată afară din şcoala de la Rădăşeni, judeţul Suceava. Avea 10 ani şi trecuse în clasa a cincea. Venise de puţin timp la şcoala din Rădăşeni, unde fusese deportată din Giurgiu împreună cu toată familia.

    Ceea ce i s-a întâmplat Lăcrămioarei Stoenescu li s-a întâmplat multor copii în perioada 1952- 1960, dar despre asta cărţile de istorie vorbesc prea puţin.

    http://www.gandul.info/reportaj/intalnirea-de-60-de-ani-a-unor-copii-nascuti-batrani-intr-o-noapte-am-fost-urcati-in-vagoane-de-vite-si-trimisi-intr-o-destinatie-necunoscuta-10343281

    http://www.romlit.ro/stigmate_exemplare

    http://www.sferapoliticii.ro/sfera/172/art21-Recenzie3.php

    Comunismul nu a distrus numai adulti ci mai grav si copii…

    Apreciază

    • geo said, on august 13, 2015 at 10:49 pm

      Ce urmează după august 1944 pentru Traian Brăileanu pare să fie o periclitare de destin venită din afară, împotriva voinţei lui. Numai că, potrivit afinităţii secrete de care vorbeam la început, convingerile unui om atrag acele întîmplări care răspund vederilor sale intime, şi nu e accident care să cadă pe capul cuiva fără ca pe dinlăuntru condiţiile căderii să nu fi fost coapte. Prin urmare, Brăileanu şi-a provocat destinul, oroarea de marxism făcînd din el o ţintă predilectă: invazia sovietică a fost însoţită de răzbunarea tocmai acelor marxişti împotriva cărora se ridicase în decembrie 1920. Infiltraţi după 1945 în toate posturile-cheie ale societăţii, ei au curăţat ideologic România de scoriile vetuste ale gîndirii reacţionare. Şi cum curăţarea s-a făcut la propriu în manieră pozitivistă, Brăileanu este inclus în procesul guvernului Antonescu şi condamnat la 20 de ani de închisoare. Astfel sociologul devine o peripsema socială, adică o scîrnăvie trecută în categoria rebuturilor umane. Este dus la Văcăreşti şi apoi la Aiud, unde, în urma unei crize de ulcer, face hemoragie internă. Transportat la spitalul închisorii din Braşov, colectivul medical consideră cazul benign şi respinge tratamentul medical. Readus la Aiud, moare pe 3 octombrie şi este înhumat în groapa comună de pe Dealul Robilor. Familia află locul îngropării şi, printr-un ingenios plan de sustragere a cadavrului, reuşesc să-l aducă la Cimitirul Sfînta Vineri din Bucureşti. Proprietăţile familiei din Bilca sînt confiscate şi cei patru fii ai lui Brăileanu vor trage după ei reputaţia malefică a genitorului lor, făcînd închisoare politică în calitate de descendenţi. Soţia Emilia îi va supravieţui pînă în 1972, trăind pe picior proletar, într-o cămăruţă destinată servitorilor, cu fereastra dînd în mansarda WC-ului.
      Posteritatea lui Brăileanu e ingrată pînă la inexistenţă, fără ca măcar o monografie să-i fie dedicată. Vorba lui Leon Ţopa, ginerele şi discipolul sociologului: „Cine mai poate vorbi, fără ton denigrator, despre Grupul de la Cernăuţi sau despre opera lui Brăileanu? Despre profesor s-a vorbit numai ca om politic, deşi politica lui a însemnat trei luni de guvernare şi restul puşcărie.” (p. 104)
      Dincolo de detalii biografice, rămîne o chestiune de fond: cît din frîngerea unei vieţi depinde de capriciul istoriei şi cît de coptura vieţii interioare? La Traian Brăileanu răspunsul înclină spre a doua soluţie.

      http://www.romlit.ro/peripsema

      Copiii „dusmanilor de clasa” au purtat stigmatul parintilor fiindu-le distruse copilaria, educatia, viitorul…dupa mascarada din ’89 copiii comunistilor, securistilor si militienilor o duc bine merci, ajungind oameni de afaceri, parlamentari, politicieni, ministri…sub lozinca „ce, copiii sint vinovati de ce au facut parintii???” neaplicanduli-se si lor acelasi tratament…

      Apreciază

  35. SD said, on august 13, 2015 at 3:45 pm

    A inceput sezonul degroparii mortilor . Oricum , biografia lui Nicolschi e mult mai complicata si foarte cenzurata pentru ca arhivele au ajuns la liberali si taranisti din CDR -ul lui E. Constantinescu si nu numai. Nicolschi a avut mai mult decat o moarte sub semnul intrebarii pentru ca stia multe despre toti si ce stia le cauza la toti probleme.

    Apreciază

    • el said, on august 14, 2015 at 10:52 pm

      SD

      te supara ca se afla informatii despre MONSTRUL nikolscki si cei ca el din aceeasi categorie de crimnalli si indraciti tradatori ? ar trebui ignorate astfel de fapte pentru totdeauna dupa parerea ta? se spune ca cine nu-si cunoaste istoria risca sa o repete…

      va place tacerea despre crimele securistilor si ale tradatorilor ? sa nu se afle sa nu se stie si urmasii lor sa conduca in contiunare poporul indobitocit…. esti cumva ruda „spirituala” cu nikolski sau lucrati in acelasi structuri ?

      Apreciază

  36. Ionut said, on august 13, 2015 at 5:26 pm

    Holocaustul romanilor continua si in zilele noastre.
    In Romania a avut loc un singur holocaust (cu tot ceea ce inseamna asta, inclusiv etimologic – „incinerare completa”) si anume holocaustul celor nenascuti, holocaust de care, intr-adevar, poporul roman e vinovat.
    Nu mai vorbim de viata celor ramasi in tara sau de cei care si-au luat lumea in cap.

    Apreciază

  37. G-man said, on august 13, 2015 at 9:52 pm

    Zece membri de partid
    Visau viaţă nouă
    Unul a vorbit în vis,
    Şi-au rămas doar nouă.

    Nouă membri de partid
    De marxism s-au copt!
    Unul s-a răscopt din ei,
    Şi-au rămas doar opt!

    Opt membri de partid
    Au trecut la fapte …
    Unul a trecut la Tito!
    Şi-au rămas doar şapte!

    Şapte membri de partid
    Fac afaceri grase,
    Unul a intrat la zdup
    Şi-au rămas doar şase!

    Şase membri de partid
    Au strigat lozinci,
    Unul a strigat greşit
    Şi-au rămas doar cinci!

    Cinci membri de partid
    Când au fost la teatru,
    Unul n-a aplaudat
    Şi-au rămas doar patru!

    Patru membri de partid
    Şi cam toţi evrei,
    Unul a plecat în Eretz
    Şi-au rămas doar trei!

    Trei membri de partid
    Vorbeau de război!
    Unul a vorbit cam mult,
    Şi-au rămas doar doi!

    Doi membri de partid
    Mândri ca păunul.
    Unul a înnebunit,
    Şi-a rămas doar unul!

    Un membru de partid,
    Cel mai lămurit.
    A plecat cu Onete-ul
    Şi n-a mai venit!

    ZERO membri de partid,
    Luptă pentru pace.
    Că partidul nostru drag
    Ştie el ce face!

    Pastorel Teodoreanu

    Apreciat de 1 persoană

  38. Aurora said, on august 14, 2015 at 12:57 am

    O sa incerc sa aflu mai multe despre Iulia. Deocamdata nu stiu mai mult. Sa ne rugam pentru ea. A fost o fata curajoasa si din cate am auzit, se pare ca era o luptatoare si i-a cerut lui Dumnezeu sa faca ceva pentru ca sa se mantuiasca, asta inainte sa se imbolnaveasca. Poate se simtea slaba in fata tavalugului antihristic si de aceea i-a cerut lui Dumnezeu sa aleaga pentru ea. Si se pare ca in urma acestei cereri Dumnezeu i-a dat crucea bolii pe care ea a dus-o fara cartire. Eu ma cutremur in fata unor astfel de cazuri. E un mare curaj si tarie de caracter sa poti sa-i ceri lui Dumnezeu : „Doamne, da-mi ce crezi Tu ca e mai bine pentru mine, oricat de greu mi-ar fi, numai sa ma mantuiesc !”

    Apreciat de 1 persoană

  39. Irina said, on septembrie 10, 2015 at 11:02 am

    Prigoana a fost, prigoana va veni.

    Apreciază

  40. octavpelin said, on septembrie 30, 2017 at 10:44 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.