HILIASM – EREZIA despre Imparatia de 1 000 de ani a lui Iisus Hristos pe Pamant, dintre a doua Sa venire si sfarsitul lumii

Iata ce putem citi la Hiliasmul si incoerentele lui:

Hiliasmul si incoerentele lui

Sub numele de hiliasm este cunoscuta credinta gresita, potrivit careia Iisus Hristos, dupa cea de a doua venire a Sa si inainte de sfarsitul lumii, va in­temeia pe pamant o imparatie in care va domni cu dreptii o mie de ani.

Grefat pe invatatura Bisericiidespre parusia sau a douavenire a Domnului, hiliasmul constituie in timpurile noastre principala invatatura a unora dintre formatiunile protestante mai noi. Sustinatorii acestei false doc­trine pornesc de la gresita interpretare a unor profetii din Vechiul Testament (Isaia, Ezechil, Daniil), privind viitoarea imparatie mesianica, si a cuvin­telor rostite de Mantuitorul si de sfintii apostoli in legatura cu evenimentele care vor avea loc la sfarsitul lumii.

[…]

Incoerentele hiliasmului   si contradictiile   lui cu Revelatia dumnezeiasca

1. Hiliasmul in teologia protestanta

Hiliasmul se prezinta sub aspecte diferite, care se pot reduce, la doua forme generale: hiliasmul moderat si hiliasmul strict.

Cel dintai asteapta venirea lui Hristos la sfarsitul erei de desavarsire a lumii (istoriei). Va veni un timp in care crestinismul va avea o putere de stapanire peste lume, ideile crestine vor strabate ideile de viata si institutiile umane. Toate acestea sunt efectul lui Hristos cel inaltat si a domniei Lui pe care o exercita nevazut din cer, prin parusia Lui „spirituala”. Dar ve­nirea Lui personala, vizibila, inca nu s-a produs, deci nici invierea si trans­figurareacomunitatii crestine.

Dupa cel de al doilea, mileniul incepe cu venirea lui Hristos, cu invierea si prefacerea credincio­silor, cu restabilirea comunitatii transfigurate pe pamant. Hristos revenit, va exercita o stapanire imparateasca pe pamant.

Sub ambele aspecte, hiliasmul apare contradictoriu in sine si ca atare nu se poate sustine din punct de vedere teologic. Fata de hiliasmul mode­rat se poate spune: daca desavarsirea lumii, a Bisericii si a istoriei, in genere, are loc inainte de venirea lui Hristos, pentru ce se mai asteapta  venirea  lui  Hristos?

Fata de hiliasmul strict, se pune intrebarea: Oare nu inseamna veni­rea lui Hristos ca atare si invierea de obste, in mod necesar, sfarsitul istoriei si al chipului acesta al lumii, o noua lume? Unde ar mai fi deci loc pentru o imparatie intermediara? Sau daca ea e desavarsirea finala, ce mai are sa aduca in plus imparatia care urmeaza mileniului? Nu se slabeste astfel nadejdea dupa imparatia finala?

2. Hiliasmul cultelor neo-protestante

Din cele doua variante hiliasmul profesat astazi de cultele neo-protestante se incadreaza in varianta a doua, aceea a hiliasmului strict, potrivit careia desavarsirea si fericirea lumii din timpul mileniului incepe odata cu venirea lui Iisus Hristos. Cu foarte mici deosebiri, hiliasmul apare in aceasta forma la toate cultele neo-protestante care au aceasta invatatura.

In general, dupa invatatura hiliasta, evenimentele din urma se vor desfasura in trei mari etape, dupa cum urmeaza:

In etapa I-a se vor petrece evenimentele de la inceputul celor o mie de ani, cand vor avea loc: invierea dreptilor, a doua venire a lui Hristos, luarea dreptilor la cer, nimicirea nelegiuitilor si legarea Satanei.

In etapa a II-a, se vor desfasura evenimentele din timpul celor o mie de ani. Descrierile care infatiseaza aceste evenimente se deosebesc, insa, intre ele. Dupa unele, aceste evenimente se vor petrece in cer, unde sfintii vor judeca pe nelegiuiti; in tot acest timp, pamantul va fi pustiu, nelocuit. Dupa altele, insa, dimpotriva, pamantul binecuvantat va deveni locul impa­ratiei de o mie de ani, in care Hristos va domni impreuna cu dreptii, care vor fi partasi unei depline fericiri trupesti. Se mai vorbeste despre in­toarcerea lui Israil din diaspora in Canaan si de restabilirea imparatiei lui prin Iisus Hristos cei revenit. Israil va exercita stapanirea sub regele mesianic, si va pasi  din nou  in fruntea intregii crestinatati.

In fine, in etapa III-a, se vor desfasura evenimentele de la sfarsitul celor o mie de ani, cand vor avea loc: deslegarea satanei, aducerea nelegiuitilor inaintea judecatii lui Dumnezeu, nimicirea pacatului, curatirea  si  reinnoirea pamantului.

1. Erorile hiliaste privitoare la cele doua invieri, la cele doua parusii (veniri) ale Domnului si la cele doua judecati de apoi.

Am vazut ca hiliastii incep descrierea evenimentelor, care, dupa ei, vor precede imparatia de o mie de ani, prin a arata ca, la inceput, va avea loc „invierea dreptilor” sau „prima inviere”  (Apoc. XX, 4, 5). Cartile lor se exprima clar in aceasta privinta, aratand ca „invierea dreptilor si cea a nedreptilor… nu vor avea loc in acelasi timp…, ci sunt separate una de alta printr-un interval de o mie de ani. Expresia „prima inviere”, cu referire la cei drepti, o aflam in Apoc. XX, 4, 5; cea despre o „a doua inviere” se poate deduce din acelasi capitol, vers. 5. Hiliastii (milenistii) invata ca la a doua venire a Domnului, care va avea loc la inceputul mileniului, dreptii care au murit in credinta lui Hristos vor invia si impreuna cu cei aflati in viata, care vor fi schimbati in corpuri nemuritoare, se vor sui la cer, in timp ce pacatosii vor fi ucisi de aratarea Domnului. La sfarsitul celor o mie de ani, dreptii se vor cobori din cer impreuna cu cetatea lui Dumnezeu. Ceea ce trebuie retinut, este faptul ca hiliastii vad in prima si a doua inviere, doua invieri de apoi, despartite printr-un inter­val de o mie de ani (mileniul). Prima este rezervata dreptilor, iar a doua pacatosilor. In sprijinul acestei erori sunt citate, doua texte eshatologice din epistolele pauline.  „Domnul, la glasul arhanghelului, se va cobori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai…”. Aceste cuvinte ar indica, dupa milenisii, prima inviere, a celor drepti, iar a doua inviere, a pacatosilor, ar urma dupa o mie de ani. Este adevarat, ca aici nu se vor­beste decat despre invierea celor drepti si ca despre cea a pacatosilor nu se aminteste nimic, dar nu pentru ca ei ar invia mai tarziu, peste o mie de ani, ci pentru ca pe Apostol nu-l interesa decat soarta celor „morti in Hristos”.

Este gresita invatatura hiliastilor, potrivit careia vor fi doua parusii (veniri) ale Domnului si doua judecati, care n-au nici o legatura cu judecata particulara si cu judecata de apoi, marturisite de Biserica.

In Sfanta Scriptura se spune lamurit ca venirea Domnului va fi o sin­gura data. Insusi Mantuitorul zice: „Nu va mirati de aceasta, caci vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul lui, si vor iesi cei ce au facut fapte bime la invierea vietii, iar cei ce au facut fapte rele, la invierea judecatii” (Ioan V. 28-29). Cuvintele acestea arata ca un singur glas va fi rostit odata pentru invierea  dreptilor si pacatosilor. Toi asa de clar este si textul din Matei XXV, 31-46, in care se vorbeste de o singura parusie urmata de judecata de apoi, la care se vor infatisa, in acelasi timp, dreptii si pacatosii. Toti vor fi judecati odata, iar nu la un interval de o mie de ani unii de altii. Acelasi adevar l-a infatisat Mantuitorul in pilde, spunand ca va fi un singur seceris pentru grau si pentru neghina (Mt. XIII, 30; 41-43); Mirele va veni o singura data pentru toate fecioarele (Mt. XXV, 1-13); o singura data va veni Stapanul ca sa ceara socoteala tuturor lucratorilor din via Sa (Mt. XXI, 33-41); in acelasi timp va cere tuturor socoteala despre talantii pe care i-a incredintat (Mt. XXV. 14-30; XVIII, 23-35).

Invatatura hiliasta despre cele doua judecati, este straina de invatatura Bisericii despre: 1. judecata particulara, deoarece, in conceptia hiliastilor, sufletele nu sunt judecate individual dupa moartea omului si nu primesc o sentinta provizorie pana la judecata universala, ci sunt judecate, mai intai, toate sufletele dreptilor, iar dupa o mie de ani, cele ale pacatosilor si cu acest prilej primesc sentinte definitive; este straina si de invatatura despre 2.judecata universala, potrivit careia, la a doua ve­nire a Domnului, toti oamenii – drepti si pacatosi – vor primi o sentinta definitiva de fericire sau osanda.

1. Imparatia de o mie de ani si lupta cea mai de pe urma. Viziunea grosiera si caracterul pur terestru al acestora in conceptia hiliasta.

Imcoherentele hiliaste apar, in deosebi, in descrierile care infatiseaza imparatia de o mie de ani si modul in care dreptii vor domni cu Hristos in acest timp. Am aratat ca in aceasta privinta exista doua directii: una, care ar parea sa fie mai spiritualista, sustine ca in timpul mileniului dreptii vor petrece in cer, in prezenta lui Hristos; alta, mai vulgara, situeaza im­paratia de o mie de ani pe pamant. In tot acest timp, cei alesi vor duce, dupa toate normeleacestei lumi, o viata trupeasca, putin sau chiar de loc deosebita, de cea preconizata de ereticul Cerint.

Falsa spiritualitate a directiei hiliaste se vadeste si prin faptul ca, desi ea vorbeste de schimbarea celor drepti in corpuri nemuritoare, spi­rituale, inainte de suirea lor in Ierusalimul ceresc, totusi, cand aminteste de coborarea acestui Ierusalim pe muntele Maslinilor, la sfarsitul mileniului, vorbeste de bogatiile, comorile si odoarele poporului lui Dumnezeu. Ce sens, sau ce importanta pot prezenta pentru acesti drepti, imbracati in nestricaciune, niste bunuri strict materiale? Dupa ce acesti drepti s-au bu­curat de vederea lui Dumnezeu, timp de o mie de ani in cer, cum se vor putea multumi apoi cu o bucurie infinit inferioara celei ceresti, pe care le-ar oferi-o aceste bunuri materiale?

Comentariu saccsiv:

   Ce mai e gresit si fotografia asta cu hiliasmul? Lipseste antihrist …

Sau in unele variante, daca totusi apare, are treaba strict cu pacatosii ramasi pe pamant. Iar in alte variante, apare dupa anii de fericire crestina pe pamant, asa, din senin si fara nici o pregatire prealabila a terenului.

Altfel spus, hiliasmul nu este de fapt decat inca una din multele variante de prostire a maselor tocmai pentru acceptarea … antihristului. Caci antihristul va veni la inceput nu ca un dictaror ci ca mare aducator ce pace, iubire si bunastare pe Pamant pentru oamenii ce il vor accepta:

ANTIHRIST inseamna CEL CE ESTE IN LOC DE HRISTOS

Iata si comentariul fratelui el postat la articolul 74 de ani de la deportarile din Basarabia si Nordul Bucovinei:

Evreul LAVRENTI BERIA – cel mai mare calau din istorie. Incarnarea terorii comuniste, artizanul gulagurilor. A ordonat masacrul celor peste 15.000 de ofiţeri polonezi de la Katyn. Un obsedat sexual cu accente de sadism

Foto: http://www.certitudinea.ro/articole/istorie/view/directivele-nkvd-pentru-tarile-din-europa-de-est

   Winston Churchill, Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:

   “Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman, conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu.“

   Iata ce putem citi la Lavrenti Beria: apogeul terorii:

Orice gen de introducere către un personaj precum Lavrenti Beria păleşte pur şi simplu în faţa amplorii răului prezent în acţiunile sale. Individul a fost atât de malefic, încât faptele sale frizează incredibilul. La urma urmei este vorba despre Lavrenti Beria, încarnarea terorii comuniste, artizanul gulagurilor şi mâna dreaptă a lui Iosif Stalin, cel mai mare călău din istorie.

Mingrelianul
Cel mai rău dintre cei răi, cum este numit de istoricii ruşi, Lavrenti Beria s-a ridicat pe deplin la înălţimea acestei expresii. Dacă Stalin a fost călăul popoarelor URSS-ului şi al altor naţiuni învecinate colosului comunist, Beria a fost cu siguranţă securea din mâna sa. Până şi un personaj istoric cumva asemănător precum Ivan cel Groaznic păleşte dacă îl aşezăm lângă Beria.

Cel care avea să devină una dintre cele mai odioase figuri ale secolului XX a văzut lumina zilei pe data de 29 martie 1899, în satul Merkheuli, de lângă oraşul Suhumi, provincia Abhazia, care pe atunci aparţinea Georgiei. Astăzi, Merkheuli aparţine de districtul Gulprish din Republica Abhazia, care s-a rupt de Georgia în urma unui conflict sângeros derulat între anii 1992-1994.

Pe numele său iniţial Lavrenti Pavles dze Beria, sinistrul personaj şi-a rusificat numele în tinereţe, recomandându-se Lavrenti Pavlovici Beria.

Din punct de vedere al etniei, Beria era un georgian aparţinând grupului mingrelienilor. Născut, la fel ca Iosif Stalin, într-o familie creştin-ortodoxă, mama sa fiind o femeie foarte evlavioasă, cerberul de mai târziu nu a avut nici cea mai mică rezonanţă cu valorile creştine sau măcar cu cele elementar umane.

După ce absolvă o şcoală cu profil tehnic din Suhumi, Beria ajunge student al Universităţii Politehnice din Baku, Azerbaijan, unde se remarcă atât prin pasiunea sa pentru matematică şi ştiinţele exacte, cât şi inteligenţa nativă, dublată însă de caracterul său duplicitar. Înrolat în Armata Imperială Rusă cu ocazia primului Război Mondial, dezertează pe când era detaşat pe frontul din România şi fuge înapoi în Rusia, unde ia parte la Revoluţia Bolşevică. Se înscrie în rândurile Partidului Comunist şi, pe baza originii sale caucaziene, participă la revoltele comuniştilor locali din Georgia natală şi Azerbaijan.

Se remarcă în rândul comuniştilor prin inteligenţă, dar şi prin ferocitatea sa unică, astfel incât este primit cu braţele deschise în temuta CEKA, poliţia secretă a bolşevicilor, precursoarea NKVD-ului şi KGB-ului de mai târziu. Se evidenţiază prin reprimarea sângeroasă a mişcărilor naţionaliste georgiene, reprimare care s-a soldat cu peste 5.000 de morţi. Dar acest episod sumbru nu era decât începutul dezastrului.

În anul 1924, demonul de mai târziu era deja la conducerea CEKA din Georgia natală. Nu se mulţumeşte cu atât, vrea să devină şeful poliţiei secrete de pe întregul teritoriu al URSS. Şi a reuşit.

Malefic şi îndrăzneţ fără limite, Beria ajunge în anul 1930 lider suprem al poliţiei secrete. În acest scop, nu s-a dezis de nicio metodă. A excelat în şantajele la adresa propriilor şefi, totul pentru a câştiga susţinere politică şi a promova fără probleme.

A intrat în istorie şi pentru modalităţile în care înscena aventuri galante cu femei căsătorite şefilor săi din vârful piramidei comuniştilor din Kremlin, după care îşi şantaja superiorii. Dezgustaţi şi terorizaţi la gândul de a cădea în dizgraţia lui Stalin, aceştia demisionau, iar ambiţiosul mingrelian le lua locul fără să-şi facă vreo problemă de conştiinţă.

Nu era doar un vicios fără margini, ci şi un aducător de moarte şi durere. Oriunde era detaşat pe întinsul teritoriu al Uniunii Sovietice, mulţi oameni erau executaţi sumar sau dispăreau fără urmă…
„Nu există copac pe care să nu-l pot doborî” – Lavrenti Beria
În anul 1926, Beria îl întâlneşte în sfârşit, faţă în faţă, pe cel pe care l-a slujit zelos până la sfârşitul zilelor sale: Stalin, în momentul în care acesta se relaxa într-o vacanţă în Georgia. Circulă o variantă conform căreia Beria l-a salvat pe Stalin de la o „încercare de asasinat”, regizată chiar de Beria, care dorea astfel să se facă remarcat de compatriotul său care deţinea puterea supremă.

Unii istorici pun pe seama naţionatităţii comune a celor doi prietenia şi suţinerea de care s-a bucurat Beria. Oricare ar fi fost adevărul, cei doi caucazieni au reprezentat fără doar şi poate cel mai sângeros şi periculos cuplu din întreaga istorie a omenirii.

În anul 1938, Beria este propulsat la Moscova în rolul de deputat, cu ajutorul lui Nikolai Ejov, nimeni altul decât şeful Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD). În acelaşi an, Ejov este arestat şi executat la ordinele lui Stalin, iar Beria este astfel răsplătit pentru loialitatea sa. Conform unei versiuni a istoricilor ruşi, se pare că Beria în persoană l-a strangulat pe Ejov…

Stalin a observat din prima clipă caracterul şi cruzimea compatriotului său, aşa că l-a folosit drept instrumentul său favorit de epurare a partidului de elementele care-i păreau suspecte. Beria era în culmea fericirii, văzând în acest rol o oportunitate perfectă de a elimina bolşevicii din vechea gardă care-i fuseseră odinioară rivali pe linie politică.

Dar rolul său malefic nu s-a limitat la doar la eliminarea comuniştilor incomozi.

Beria a fost cel care a întocmit şi supervizat construirea cumplitelor lagăre de exterminare din perioada comunistă, cunoscute sub denumirea de gulaguri. El şi şeful său Stalin au fost aceia care au pus la punct diabolicul sistem care doar în Rusia şi republicile învecinate a dus la moartea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi. Nici măcar genocidul coordonat de Mao împotriva propriului popor nu a numărat atâtea victime câte au ucis cei doi călăi care deţineau puterea în Kremlin.

Beria nu a arătat îngăduinţă nici faţă de cei din subordinea sa, trimiţând astfel la moarte peste 500 de agenţi NKVD şi 30.000 de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Roşii.

Perioada de teroare a regimului celor doi este caracterizată cum nu se poate mai bine de o mostră de umor negru rusesc din acea perioadă (umor negru care te putea trimite în gulag instantaneu, dacă erai auzit şi denunţat):

„Odată, în timpul unei vizite a lui Stalin la o uzină din Urali, dictatorul a observat că-i lipsea pipa după baia de mulţime printre muncitori. L-a sunat din birou pe Beria şi i-a transmis scurt:

-Lavrenti, pipa mea a dispărut după ce m-am întâlnit cu muncitorii.
-Am înţeles, tovarăşe Iosif Visarionovici. Voi lua imediat măsurile cuvenite.

Zece minute mai târziu, Stalin caută un dosar într-un sertar şi descoperă acolo pipa, pe care tot el o uitase. Distrat şi amuzat, dictatorul îl sună pe Beria:

-Lavrenti, mi-am găsit pipa, o uitasem în sertar…
-Ce păcat, tovarăşe Stalin, tocmai acum când absolut toţi au recunoscut că au furat-o, încheia Beria, în stilul său cunoscut”.

În afară de campaniile sale interne, soldate cu milioane de crime, Beria a pus bazele unui sistem de spionaj internaţional extrem de eficient, axat pe culegerea de informaţii din ţările occidentale. În acest scop nu s-a ferit de la nicio metodă disponibilă, de la asasinate până la corupere cu orice preţ. Tot el este cel care a ordonat masacrul celor peste 15.000 de ofiţeri polonezi de la Katyn, după care a pus bazele partidului comunist din Cehoslovacia. Când l-a întâlnit pe preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, Stalin i l-a prezentat pe Beria astfel :

„Ăsta-i Himmler-ul meu! Mult mai dur decât cel al naziştilor”.

În februarie 1941, a devenit vicepreşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului. Izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial nu-l sperie deloc; din contră, Beria devine un membru marcant al Comitetului de Apărare a Ţării, de unde controla securitatea internă a Uniunii Sovietice. La sfârşitul conflagraţiei mondiale, primeşte gradul de mareşal, cu toate că nu călcase în viaţa lui pe Frontul de Est şi nu participase la vreo acţiune militară. Când elita Partidului Comunist s-a reorganizat sub forma Comitetului Central, în anul 1952, Beria şi-a păstrat toate prerogativele şi funcţiile. Era faimos şi temut, în egală măsură, pentru modul în care îşi îndeplinea obiectivele fără să ţină seama de costuri (a se citi „număr de victime”…). Stalin a continuat să-i încredinţeze funcţii şi obiective importante, incluzând proiectul primelor bombe atomice construite în URSS.

După bombardarea Hiroshimei, Stalin, speriat de avansul militar al americanilor, i-a dat un ultimatum lui Beria, cerându-i ca în cel mult 5 ani Uniunea Sovietică să aibă propriile bombe nucleare.

Beria s-a simţit pentru prima dată în pericol, dar a făcut astfel încât, cu ajutorul oamenilor capabili din serviciile secrete pe care îi cunoştea, să îndeplinească ordinul tartorului suprem. După eforturi considerabile, spionii sovietici au furat planurile bombei atomice de la americani, astfel încât după 4 ani, nu 5 cât ceruse Stalin, Uniunea Sovietică avea deja arme nucleare.
Demonul sexual
Ca şi cum nu ar fi îngrozit milioane de oameni care-l ştiau ca pe un monstru însetat de sânge, diabolicul personaj mai avea o latură abominabilă. Aceea de obsedat sexual cu accente de sadism. Şi ce poate fi mai periculos decât ca şeful poliţiei secrete din cel mai cumplit regim politic din lume (o superputere, de altfel), să fie un prădător sexual capabil să atace aproape orice femeie, fără să se teamă de vreo pedeapsă?

De-abia în anul 2002 au ieşit la iveală toate detaliile asupra naturii sale de obsedat sexual periculos. Din ordinul său, coloneii NKVD R.S. Sarkisov şi V. Naradaia răpeau tinere fete în Moscova, după care i le aduceau. Odată ajunse în vila sa somptuoasă, Beria le viola, după care le arunca în stradă. Nu înainte de a le da câte un buchet de flori…

La începutul carierei, biroul său era izolat fonic, pentru ca nimeni să nu audă ţipetele femeilor siluite.

Multor femei le promitea că, dacă-i cedează, le va elibera rudele arestate în gulaguri..Este notoriu cazul în care Beria a luat cu el o cunoscută actriţă a vremii, sub pretextul unei reprezentaţii artistice la CC. În loc de aceasta, monstrul a dus-o la vila sa, unde i-a promis că-i va elibera tatăl şi bunica din gulag, dacă-i va ceda. Beria ştia deja că rudele femeii fuseseră executate cu luni în urmă. Familia şi apropiaţii lui Beria au negat mereu acuzaţiile aduse acestuia, susţinând că Beria, prin natura activităţilor sale, lucra zi şi noapte, prin urmare nu ar fi avut timp de femei…

Nici tovarăşii nu l-au mai suportat…

Steaua sa însângerată avea să apună tocmai când se aştepta mai puţin. După moartea lui Stalin, în martie 1953, Beria a devenit prim vicepremier al URSS, ulşul dintre cei care conduceau ţara, alături de Gheorghi Malenkov (prim-ministru), Viaceslav Molotov şi Nikita Hruşciov (secretar al Partidului Comunist al URSS). În afară de această funcţie, mai era şi Ministrul Afacerilor Interne. Pe baza ultimei sale poziţii, Beria vroia să-i urmeze lui Stalin ca dictator absolut. Nu i-a reuşit deloc.

Conştienţi de periculozitatea unui astfel de individ în conducerea URSS, ceilalţi memebri ai conducerii au complotat împotriva lui.

Alianţa a avut succesul scontat. Mulţi dintre subordonaţii lui Beria nu-l mai suportau. În luna iulie a anului 1953, cel mai temut om din URSS – şi nu numai -, este arestat precum un om rând, în urma unei lovituri de stat desăvărşită de Hruşciov şi mareşalul Jukov, nimeni altul decât artizanul victoriei sovieticilor din războiul mondial de curând încheiat.

Beria este arestat sub acuzaţii false conform cărora ar fi fost un agent al imperialiştilor britanici, vinovat de activităţi contra partidului şi statului. Este condamnat la moarte alături de 6 dintre subordonaţii săi loiali. În aceeaşi lună iulie, Beria este împuşcat personal de către generalul Pavel Batiţki.

Sufletele a milioane de victime s-au simţit cumva mai uşurate, iar pentru cei rămaşi în viaţă, lumea înconjurătoare a început parcă să prindă culoare şi speranţă…

Comentariu saccsiv:

   Fiind un articol de pe Descopera, este evident ca au ascuns faptul ca Lavrenti Beria a fost evreu. Lucru recunoscut insa de Evenimentul Zilei la A deschis ochii, şi toţi au înlemnit DE FRICĂ. Dezvăluiri despre MOARTEA lui STALIN /VIDEO:

Video. GEORGE ORWELL – 1984: “Cine controleaza trecutul controleaza viitorul, cine controleaza prezentul controleaza trecutul”

Who controls the past controls the future: who controls the present controls the past