N-AM VRUT SA LOVESC IN PARINTELE IUSTIN PARVU. Punct
ISTORIC
Exista o ura veche a celor de la RAZBOI INTRU CUVANT impotriva administratorului blogului Apologeticum, a maicii Fotini, a parintelui Filotheu si a altora de la manastirea Petru Voda. De la ce a pornit exact, nu stiu, poate ne vor spune ei, daca vor considera necesar. Cert este ca razboinicii sunt convinsi ca acestia il manipuleaza pe parintele Iustin.
Mult timp am incercat sa fiu la mijloc, intre razboinici si Apologeticum, asta deoarece doream ca in ochii cititorilor sa figuram a fi uniti intr-o lupta comuna. De aceea am si stat deoparte si nu mi-am exprimat nici o parere pe blog cand cele doua tabere aveau cate o disputa. In particular insa, discutam si cu unii si cu ceilalti. Le ascultam argumentele si incercam sa gasesc punti spre impacare. N-a fost cu putinta.
Apologeticum nu mi-a reprosat de ce sunt in relatii bune cu razboincii. Invers insa, da. Ii cunosc personal pe toti. Razboinicii ii acuza acum pe cei ce indeamna sa nu luam actele cu cip, ca fiind insterici … Ei in ochii cititorilor figureaza a fi calmi, traitori, rugatori, asezati, cum ii sta bine unui crestin autentic. Si asta pentru ca au postat de-a lungul timpului pe blogul lor scrieri remarcabile ale Parintilor. Insa cine stie, cunoaste, iar celor experimentati le sar in ochi unele comentarii ale lor, care dovedesc indubitabil ca mai au foarte mult de lucrat in aceasta directie.
Foarte putinii care au vorbit cu ei fata catre fata, au putut constata ca limbajul lor este aproape perfect, ireprosabil. Asta pana cand sunt supusi unui factor de stres …
Unul dintre ei este extrem de mandru, cum rar am mai vazut pe altcineva (si am cunoscut foarte multi oameni, din toate mediile). Acesta este cel ce iese lesne din ale lui in momentul in care cineva il contrazice. Te tine minte si iti contabilizeaza toate greselile. Are inclinatie spre barfa publica: in momentul in care afla de un pacat sau o problema a cuiva, simte o acuta si irezistibila dorinta de a o face cunoscuta unor mase cat mai largi de cetateni. Nu injura birjareste, insa va spun: mai bine ar face-o si apoi s-ar cai si ar ierta. El insa te tine minte si are o memorie fenomenala in aceasta directie.
Nu spun acestea pentru a se deduce cumva, prin comparatie, ca eu as fi vreun miez. Am si eu pacate comune cu ale lor plus altele cu care ma lupt. Insa eu recunosc si ma stradui. Mai mult, trecutul meu este probabil cu mult mai ticalos decat al majoritatii dintre voi, dragi cititori, luati la un loc. Este atat de ticalos, incat ii dau neincetat slava bunului Dumnezeu ca are mila de mine si nu ma starpeste, ca pe un gunoi ce sunt, de pe acest pamant. De aceea poate, indemna des sa nu faca nimeni concesii. In trecut, concesiile m-au facut sa fiu in halul in care am fost. De aceea poate indemn pe toti sa stea cat mai departe de lucraturile diavolului. Atat de departe, incat daca pe o foaie scrie ca “Dumnezeu exista”, iar la final este semnata de diavol, nimeni sa nu-si puna semnatura langa a lui.
Am scris insa acelea, pentru a-i da olecuta jos de pe soclu pe razboinici. Pentru a-i face sa se smereasca, caci prea s-au suit pe deal sa ne strige de acolo cat de vai de noi suntem cei ce indemnam sa nu fie luate actele cu cip. Si intr-adevar suntem, dar nu doar noi, ci toata umanitatea, caci de n-ar fi fost asa, n-ar mai fi avut loc Jertfa de pe Golgota.
Revenind la istoric, dupa postarea controversatei celebre inregistrari cu parintele Iustin, am discutat cu Apologeticum si i-am spus ca, dupa mintea mea cea proasta, nu este bine ca a aparut si ca nu sunt de acord cu ideea de baza a ei, conform careia cei ce deja au acte cu cip, au pierdut harul. Cu atat mai putin nu eram de acord cu extinderea ideii cum ca acelasi lucru se petrece si in cazul celor ce au card bancar.
Parerea insa mi-am expus-o particular. La scurt timp, razboincii, parintele Mihail si Pustnicul Digital m-au contactat pentru a-mi afla parerea. Le-am spus-o si lor. Atunci ei mi-au cerut sa mi-o expun pe blog. Si mi-au explicat ca promovarea ideii duce la schisma. Pustinicul Digital a fost cel mai putin insistent si pedala pe ideea ca cipul nu-i decat o bucatica de siliciu ce o regasim si in telefon si in calculator. Ceilalti insa au fost mai insistenti iar argumentele lor pareau atat de solide … Cei mai hotarati in a ma determina sa actionez, au fost razboinicii. Dorinta lor nu era sa-l atac pe parintele Iustin, ci pe cei din jurul sau, care l-ar fi manipulat sa spuna asa ceva.
Parintele Mihail insa, imi spunea ca nu-l mai recunoaste pe parintele Iustin si considera ca s-a produs ceva cu el in timpul internarii. Ca s-a schimbat dupa aceea. Ca vorbeste de mucenicie dar tremura de frica mortii in spital. Ca nu mai stie ce spune si nu isi da seama ce face … Ca va merge la Petru Voda si ca va vorbi cu el. Cu o zi inainte de a pleca in SUA, mi-a cerut inca o data sa actionez.
Cam o saptamana dupa aceea am fost foarte tulburat. Construisem mental un articol, dar nu puteam sa-l postez. Nu aveam liniste. Ma imbolnavisem. Parea foarte in regula materialul si foloseam inclusiv multe din argumentele lor. Dar nu simteam deloc ca fac un lucru bun. Si stateam intr-una si cantaream: pe de o parte o logica aproape perfecta. Pe de alta parte, un stalp al ortodoxiei.
Si acum deschid o paranteza. Eu nu m-am trezit deodata, ci in pasi. In ani de zile. Am fost habauc, partial habauc, aproape habauc si tot asa. In acea periada lunga de tranzit aveam prostul obicei de a debita teorii conform carora Sfanta Scritura sau Sfintii Parinti mai si gresesc. Cu atat mai mult preotii, fie ei si batrani, pe care pe vremea aceea nu-i consideram mari duhovnici si cu atat mai putin stalpi ai ortodoxiei. Altfel spus, daca in ortodoxie aflam ca soarele se invarte in jurul pamantului, eu spuneam: nici chiar asa … Daca in ortodoxie aflam ca pe pamant nu e de milioane de ani viata, eu spuneam: zilele descrise la inceputul Facerii sunt de fapt era. Si tot asa. Aveam eu de comentat cate ceva la multe.
In timp insa am tot citit. Si mi-am dat seama in ce hal ma zapacise SISTEMUL de cap. Si am invatat ca trebuie sa accept invatatura, chiar daca la inceput n-o pricep. Ba unele nici acum nu le pricep, dar le accept. E vina mea ca sunt tantalau, nu a invataturii. E un imbecilism sa schimbi invatatura, deoarece majoritatea dintre noi n-o prea intelegem.
Cam la fel e uneori si cu marii duhovnici. Cand ne spun cate un lucru, poate nici ei nu stiu exact de ce o fac. Si tocmai de aceea sunt stalpi ai ortodoxiei. Altfel erau intelectuali zis crestini. Vedeti voi fratilor, marii duhovnici ne spuneau anul trecut sa nu luam nici un act cu cip. Unii o repeta si anul acesta. Dar cand venea vorba de a explica exact motivul, apareau oarece diferente.
Revenind la tulburarea mea, cand nu stiam ce sa fac, daca sa postez sau nu articolul, constientizam doua mari nereguli: 1) Oricat m-as fi straduit sa nu-l critic direct pe parintele Iustin, pana la urma, tot asta faceam. Si mi se parea o nebunie. 2) Nu-mi venea sa-i atac pe cei din jurul sau, caci nu aveam nici o baza ca sunt oamenii SISTEMULUI. Si oricat m-as fi straduit sa abordez problema pe de departe, pana la urma de fapt tot ii atacam.
Si atunci m-am rugat indelung mai multe zile. La un moment dat, o persoana ce nu are nici pe departe cunostiintele mele despre SISTEM si nu stie nici cat stiu eu despre invatatura ortodoxa, explicandu-i motivul starii mele, mi-a spus ca trebuie sa fiu ticalos ca sa-l atac pe parintele. Ea intelegea argumentele ce i le insiram ca doresc sa le public. Nu-l intelegea insa pe parinte de ce spusese ceea ce spusese, insa cu toate acestea, un lucru ii era clar: nu trebuie atacat nici direct, nici indirect. Si ma intreba: cine sunt eu sa critic ceea ce nu pricep? Am avut vreo vedenie? De ce sunt razvratit? Daca a spus o prostie, el va da socoteala. Dar daca i-a vorbit Dumnezeu?
Si atunci am lasat-o balta …
Vazand insa ca nu ma conformez dorintelor lor, razboinicii m-au atacat furibund si pe neasteptate. In timp s-a dovedit ca ei nu aveau ceva doar cu cei din jurul parintelui, ci cu intreaga campanie anti cip:
Naucitor: RAZBOI INTRU CUVANT considera ca ANTIHRISTUL va fi un OPONENT AL CIPURILOR
Restul, il cam stiti, caci atat ei cat si eu, am tot scris pe bloguri. Ceea ce nu stiti insa, e ca dupa ce am postat articolul AUDIO: Exceptionala predica a parintelui MIHAIL STANCIU … de pe vremea cand era aidoma „bloggerilor isterici anti-sistem”, parintele Mihail m-a sunat si mi-a cerut foarte hotarat sa sterg postarea, caci inregistrarea audio este proprietatea sa si ceea ce fac eu este un delict. I-am spus ca am luat-o de pe net, insa tot insista sa ma conformez, cat inca ma roaga … L-am intrebat care este motivul pentru care acum un an jumatate spunea ceva iar acum altceva. Si mi-a raspuns „Nu trebuie EU sa-ti dau socoteala TIE.”
Inchei spunand ca nu stiu nici acum daca e corect sau nu ceea ce a spus parintele Iustin in acea inregistrare. Parerea mea e ca primirea actelor e un inceput de lepadare:
Un lucru e insa limpede. N-am vrut sa lovesc in parintele Iustin. Punct. Si n-o s-o fac nici cumparat, nici amenintat.
VIDEO (si transcriptul): Parintele ARSENIE PAPACIOC de vorba cu Parintelui Mihail Stanciu pe tema ACTELOR CU CIP. Parintele Arsenie: MIROASE A 666. Parintele Mihail insista ca Parintele IUSTIN PARVU se afla la limita EREZIEI … Strategia celor de la RAZBOI INTRU CUVANT: agitarea BAU BAU-ului schismei
Iata si transcriptul preluat de pe blogul celor de la Razboi intru cuvant (PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului”):
– Parintele Mihail: Problema actelor cu cip, care urmeaza sa vina, stim cu totii ca nu sunt bune…
– Parintele Arsenie: Parinte draga, mai intai [ca] se face zgomot prea devreme. Zgomotul asta este in favoarea dusmanului. Mi-a placut raspunsul Patriarhului Greciei: miroase a 666 in ce fac astilalti. Raspunsul meu e asta: eu n-as primi asa ceva.
– Parintele Mihail: Nici noi nu il primim.
– Parintele Arsenie: Dar inseamna ca iti pui si capul la bataie. Asa ca-i o chestie personala.
– Parintele Mihail: Acuma, au sustinut unii parinti ca crestinii care au acte cu cip n-ar mai trebui dezlegati la Taina Spovedaniei, nici impartasiti, iar ca preotii daca au…
– Parintele Arsenie: E o mare greseala. E o mare greseala. A venit Hristos si a dat aceasta putere si aceasta libertate. Prin Mine se poate orice. Nu este inca o vreme, ca nu este Judecata de Apoi ca sa zicem ca nu mai e valabil ce a spus Hristos. [Ce a spus Hristos] este valabil dincolo de vesnicie. Este Dumnezeu. Si spune intr-un loc Mantuitorul, ca sa speculam orice: nu se misca fir de par fara voia Mea. Suntem guvernati de Mantuitorul, draga, de povatuirile Lui. Dar nu se poate fara cruce. Asa este, pentru ca, va spun, Invierea Mantuitorului, care a fost atat de glorioasa, n-ar fi fost de valoarea asta, daca n-ar fi fost Crucea intai. (…)
– Parintele Mihail: Unii spun ca ar fi chiar lepadare de Hristos daca primesti actele cu cip.
– Parintele Arsenie: Parinte draga, lepadare inseamna lepadare. Nu este insa departe lepadarea despre care spuneti. Lepadarea e: eu nu cred in Domnul Hristos, asta e lepadarea.
– Parintele Mihail: Da, o marturie anti-Hristos.
– Parintele Arsenie: Anti-Hristos. Sa nu fim cu conceptia asta antihristica…
– Parintele Mihail: Si eu am incercat sa-i temperez pe multi care se inspaimanta si care devin la un moment dat foarte agresivi…
– Parintele Arsenie: Parinte draga, n-ai sa reusesti. Trebuie raspuns: eu nu primesc asa ceva. Atat.
– Parintele Mihail:...si apoi mai spun si ca preotii care au acele acte, unii pot sa fie chiar in strainatate, zice ca au pierdut harul, nu mai au Taine valide.
– Parintele Arsenie: Vai de mine, ce usor ne bagam in Iad. Ce usor ne lepadam de haruri.
– Parintele Mihail: Asta sa fie totul?
– Parintele Arsenie: L-a costat atat de mult pe Mantuitorul ca sa intelegem dreapta judecata a lucrurilor.
– Parintele Mihail: Asa este.
– Parintele Arsenie: “Eu inca sunt unde sunt, cine sunt, de ce nu recunoasteti?”, zice Mantuitorul. “Iert orice. Dar smerenie… Pocainta”. Nu fac pacatul ca sa ma ierte [Dumnezeu], dar ma surprinde vrajmasul.
– Parintele V.: Ii indeamna pe oameni sa isi vanda casele, sa plece in pesteri, sa lase totul ca a veni sfarsitul. Dar asta e chestie sectara, parinte, zic eu…
– Parintele Arsenie: Parinte, cand o sa vina sfarsitul, sfarsitul in sine o sa [se] declare, nu ei.
– Parintele Mihail: … Nu va avea trambite de genul asta. Mie mi se pare, parinte, aceasta simplista judecata a preotilor cu cip ca fiind cazuti din har, chiar la limita ereziei, pentru ca tu ajungi sa dispretuiesti lucrarea sfintitoare a acelui preot care poate sa fie sincer si cu inima smerita si jertfitoare. In America, de exemplu, parinte, aproape toti oamenii au asemenea acte cu cip. Ce inseamna, ca toti preotii de acolo din America nu mai fac Sfanta Liturghie? Pai tocmai Sfanta Liturghie tine lumea.
– Parintele Arsenie: Parinte, nici nu avem voie sa facem astfel de inventarieri. Nu-i nicio primejdie. Dar a spus patriarhul Greciei: miroase a 666. Si acuma ca un cuvant de sfarsit: eu nu primesc asa ceva.
– Parintele Mihail: Da, nici noi nu sustinem, asa este.
– Parintele Arsenie: Dar tu, te priveste, ca s-ar putea sa te coste capul. Si tu faci mai mult decat un sfat din partea mea.
– Parintele Mihail: Apoi, parinte, i-am mai sfatuit pe unii tineri sa se roage, sa agoniseasca pe Duhul Sfant prin rugaciune, prin milostenie, prin fapte bune, acum, cat e vremea mantuirii, ca asta e vremea pocaintei si a indreptarii noastre si a savarsirii de fapte bune. Iar la momentul cuvenit sa ne pregatim si de marturisire dar sa nu facem valva inainte de vreme. E o bravare inutila.
– Parintele Arsenie: Parinte, sigur, sigur ca da. Nu te grabi… Daca-i vorba asa. Si pe urma n-ai sa ai nicio satisfactie cand stii ca pe undeva n-ai fost prezent. Ai tot dar iti lipseste nasul, iti lipsesc ochii, iti lipseste o ureche, si totusi existi. Existi, dar esti ciung. Si nu exista lucru mic in viata, raul cel mai mic. E o mare greseala sa zicem ca e mic si nu e observabil. Asa crezi? Prostule! Nu te juca cu purecele, care e foarte mic, dar uite asa se plimba. Dar de ce sa dam exemplu pe purec, cand Mantuitorul spune ca fara de Mine nu puteti face nimic. Cu Mine intreg.
Parinte, mi se pare mie ca a sosit momentul sa fim nitel atenti cu privire la prezenta noastra crestina… Trebuie atentie ca sunt ravne necontrolate si se pot sa faca greseli. Se grabesc, si orice graba in momentul asta, in sensul asta, iese in castig vrajmasul. La astfel de emanare – cine are cip, cine nu stiu ce – ei i-au dat drumul si urmaresc cum se reactioneaza.
Parintele Arsenie despre ispitele Bisericii*
“- Voce: Zic unii ca tainele preotilor ecumenisti n-ar mai fi valide.
– Parintele Mihail: Adica unii preoti, care mai au pareri ecumeniste, zice ca nu mai savarsesc tainele valide. Dintre preotii ortodocsi.
– Parintele Arsenie: Nu, e o mare greseala asta. Draga, nu ne jucam cu preotia. Preotia e… Dumnezeu a creat doua lucruri care nu se pot schimba. A creat o femeie distinsa care a nascut un Dumnezeu – pe Maica Domnului – si a creat preotia. Care comanda in numele Dumnezeirii orice. Ca oameni, nu poate sa schimbe o miscare marsava harurile fixate de Duhul Sfant. Numai daca te cateriseste, atunci nu mai esti preot.
E preot pana la caterisire sau pana mori… In Tara Romaneasca s-a cam respectat arhieria. Eu le-am spus lucrul asta [arhiereilor care il cerceteaza-n.n.]: Aveti o mare raspundere si va priveste. Si n-asteptati ideile salvatoare de la subalterni”.
– Parintele Mihail: …daca un conducator zice, legat de inovatiile astea, ecumeniste sau seculariste – o luam de-a dreapta, dar vaslasii care trag zice – noi mergem inainte ca asa am mostenit de la inaintasii nostri de la Sfintii Parinti. Si Biserica isi tine calea inainte. Vorba nu ramane in gol?
– Parintele Arsenie: Nu e bine parinte. Pentru ca intra in contradictie cu ce a spus Dumnezeu: Fara de Mine nu puteti face nimic. Stie de corabia aia, stie de o musculita cat un ac de mica care fuge, care… De ce a dat Dumnezeu indemnul acesta: Fiti intelepti ca serpii? La porumbei nimeni nu se gandeste. Tocmai intelept ca jivina asta primejdioasa, fioroasa? Pentru un lucru pe care lumea nu l-a intuit: pentru ca sarpele este fiinta care nu moare decat daca ii dai in cap. Si ferim Capul, care este Hristos. ... Fereasca Dumnezeu. Acuma, ne-a dat putinta Dumnezeu sa ne iertam si intre noi, vedeti? Ce n-a facut si nu face ca sa ne salveze, sa ne destepte, prostilor… Adica renunta tu initial la tine! Conducatorii aia de care spuneti, cu corabia, ierarhul e conducator si daca ar fi sa judecam dupa randuieli, nu-i conducerea fara voia lui Dumnezeu. E aparent ca va muri. Dar daca el e conducator, e inspirat, el e ajutorul. Deci El nu lucreaza sa salveze corabia printr-un corabier, ci printr-un conducator. Ca de-aia e conducator. Mata esti in familie, casatorit cu o nevasta (poveste asa, in general – da o pilda – n.n.) rea. Copii au nevoie de un sfat. Il dai dupa cum salvezi unitatea familiala, familia, nu dupa agitatia si nervozitatea muiereasca. Desi are dreptate, dar nu i se da dreptatea. Nu exista conducator decat de la Dumnezeu. Mai ales unde e vorba de viata si moarte.
– Parintele Mihail: Si noi ne rugam ca sa-i lumineze Duhul Sfant pe pastorii nostri, parinte, si sa ii tina cu adevarat in lumina adevarului.
– Parintele Arsenie: Eu stau de vorba cu ei (arhiereii – n.n.), ma cauta, le deschid cu multa placere si le spun: domn`e, nu ma intereseaza cum intri, ma intereseaza cum ai sa iesi de la mine Pai voi n-ati venit degeaba? Nu va costa nimic. Va costa ceva mai scump decat credeti: sa va schimbati imediat conceptiile. Nu dolce far niente, dulce trandavie. Stii ceva? O, sancta simplicitas, sfanta simplitate”.
———————————————————————————————
*Nota1: Convorbirea cu parintele Arsenie s-a prelungit inclusiv dupa ce interviul filmat a luat sfarsit. Din acest motiv, avem doar o inregistrare audio, ramasa de pe recorderul care a fost pus pentru a avea o varianta (audio) de backup. Desi calitatea inregistrarii este foarte slaba (setarile de calitate fiind minime – anume LP – Long Play), fapt pentru care ne cerem scuze, vocile se aud cu claritate.
Nota2: Selectarea fragmentului de discutie referitor la subiectul actelor cu cip s-a facut cu sfatul si binecuvantarea parintelui arhimandrit Mihail Stanciu, autorul interviului. Cel care va incerca preluarea trunchiata sau tendentioasa a postarii sau a filmului, cu citarea sau redarea numai a unor afirmatii ale parintelui Arsenie, scoase din context, isi va dovedi astfel in fata oricui reaua-credinta si viclenia, pacatuind in fata lui Dumnezeu si in fata parintelui Arsenie.
Comentariu saccsiv:
Iata ce scriau razboinicii in comentariul lor http://www.razbointrucuvant.ro/2010/08/31/cuviosul-paisie-aghioritul-despre-cler-si-biserica-ii-cum-se-infrunta-problemele-bisericesti-despre-cei-care-cauta-ranguri-si-slava-si-despre-cum-se-iau-deciziile-in-biserica-in-duh-ortodox/#comment-39647:
@ Vlad:
Stati sa vedeti cand or “lua-o pe aratura” si dintre ’stalpii’ lor, dintre cei mari, pe care or sa-i puna si pe ei la zid imediat…
Si iata ce spun astazi in comentariul lor http://www.razbointrucuvant.ro/2010/09/06/parintele-arsenie-papacioc-despre-problema-actelor-cu-cip-31-august-2010-se-face-zgomot-prea-devreme-si-asta-este-in-favoarea-dusmanului/#comment-39771:
Stati sa mai vedem ce spune si parintele Proclu…
Asadar, planul lor e sa-i ia la rand pe toti stalpii ortodoxiei si sa incerce prin intrebari mestesugite sa-i faca sa zica altceva decat acum un an sau anul acesta:
VIDEO: Parintele NEONIL STEFAN (staretul manastirii FRASINEI) despre CIPURI …
Cu toata stradania lor, in fapt, cu parintele Arsenie Papacioc nu le-a iesit pasenta, caci acesta a repetat clar in interviu:
„Mi-a placut raspunsul Patriarhului Greciei: miroase a 666 in ce fac astilalti. Raspunsul meu e asta: eu n-as primi asa ceva.”
„Dar a spus patriarhul Greciei: miroase a 666. Si acuma ca un cuvant de sfarsit: eu nu primesc asa ceva.”
„Dar tu, te priveste, ca s-ar putea sa te coste capul.”
Strategia prin care parintele Mihail si razboinicii au incercat si vor incerca sa-i determine pe marii duhovnici sa-si schimbe atitudinea raspicata impotriva actelor cu cip este agitarea BAU BAU-ului schismei.
Iata un atac cumplit, declansat de parintele Mihail impotriva parintelui Iustin Parvu:
– Parintele Mihail: Acuma, au sustinut unii parinti ca crestinii care au acte cu cip n-ar mai trebui dezlegati la Taina Spovedaniei, nici impartasiti, iar ca preotii daca au…
– Parintele Mihail:...si apoi mai spun si ca preotii care au acele acte, unii pot sa fie chiar in strainatate, zice ca au pierdut harul, nu mai au Taine valide.
– Parintele Mihail: … Mie mi se pare, parinte, aceasta simplista judecata a preotilor cu cip ca fiind cazuti din har, chiar la limita ereziei, pentru ca tu ajungi sa dispretuiesti lucrarea sfintitoare a acelui preot care poate sa fie sincer si cu inima smerita si jertfitoare. In America, de exemplu, parinte, aproape toti oamenii au asemenea acte cu cip. Ce inseamna, ca toti preotii de acolo din America nu mai fac Sfanta Liturghie? Pai tocmai Sfanta Liturghie tine lumea.
Adica, Parintele Iustin Parvu este la limita EREZIEI …
Se continua astfel ticalosia inceputa de ierodiaconul Serafim Pantea de la Mănăstirea Golia, un ratacit dar foarte periculos personaj, ce spune pe blogul sau ca Parintele Iustin Parvu „este schismatic și posibil să fie și eretic” … Si mai spune acela despre marele duhovnic ca este senil si Satană … Precizez ca Pr. Dr. Mihai Valica, in a sa Scrisoare deschisa catre ierod.Serafim Pantea, explica excelent cine este de fapt habaucul.
Din nefericire, multe din „invataturile” pro cip ale lui Serafim au fost preluate de cei ce-i ataca pe „bloggerii isterici” ce indraznesc sa-i indemne pe toti sa refuze noile buletine.
Credeti ca degeaba continua interviul cu chestiunea ecumenismului si a agitarii pericolului schismatic? Este o strategie diabolica, care explicata in cateva cuvinte suna cam asa:
Parintele Mihail si razboinicii au ales tabara celor ce ar putea accepta in anumite conditii cipurile, in functie de bla bla bla. Si ii ataca furibund pe cei ce indeamna raspicat sa nu le luam. Ei nu spun clar: „luati-le”, ci in mod viclean ii invata pe cei ce-i asculta sa mearga la duhovnici si sa stabileasca cu ei de la caz la caz:
Ei au ales o zona gri, caldicia, iar daca sunt rugati dea un raspun alb sau negru, adica sa fie sau nu luate actele cu cip, raspund in comentarii kilometrice dar nimic clar. Asta daca raspund …
In afara atacurile furibunde impotriva „bloggerilor isterici” ce indeamna sa nu fie acceptate, o alta dovada ca ei nu sunt de acord cu stalpii ortodoxiei ce au indemnat sa nu le luam, este tocmai trecerea sub tacere a spuselor lor de pana acum si incercarea de a-i face sa-si schimbe opinia, prin agitarea bau bau-ului schismei. Vom vedea daca vor reusi. Consider totusi ca nu vor putea sa-i determine sa zica ceva de genul „le luati sau nu, de la caz la caz”. Sau sa zica „luati-le, ca nu-i problema”. Ii vor zapaci insa pe cititorii lor prin postarea de interviuri de tipul celui de mai sus.
Caci vedeti voi fratilor, daca pana acum marii duhovnici au spus clar: „NU LE LUATI”, asupra motivelor pentru care sa nu le luam, exista probabil diferente intre ei. Iar parintele Mihail Stanciu si razboinicii stiu foarte bine acest lucru si atunci, daca nu pot sa-i determine sa se suceasca, cel putin incearca sa faca sa se invrajbeasca intre ei. Si atunci unii dintre cititorii lor vor spune: „Uite, parintele Arsenie se delimiteaza de parintele Iustin. Deci indemnul parintelui Iustin de a nu lua cipurile, nu-i bun”.
Pentru acestia din urma, mai fac o traducere din romana in romana: parintele Arsenie a spus si el limpede: NU LE LUATI. El a avut obiectii la parerea parintelui Iustin cum ca preotii ce deja le au, nu mai au har.
A avertizat totusi limpede: Nu este insa departe lepadarea despre care spuneti.
Cititi va rog si:
VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC, homosexualitatea si Patriarhul
AUDIO: Exceptionala predica a parintelui MIHAIL STANCIU … de pe vremea cand era aidoma „bloggerilor isterici anti-sistem”
Ascultati va rog cu mare atentie:
Este o predica exceptionala tinuta dupa Sfanta Liturghie de la Manastirea Antim, Duminica, 18.01.2009 si consider ca rar veti mai auzi in public de la un preot asa ceva. Ca atare, rog 2-3 sau mai multi cititori sa faca transcriptul. Primul care se ofera, sa specifice ca-l face de la min. 0 la min. X. Al doilea de la X la Y. Etc. Apoi il voi posta. O parte de transcript gasiti deja la Parintele Mihail Stanciu : Cipurile sunt “bomboane otravite..ale calailor din fruntea tarii”. Asa o predica trebuie trasa mai apoi pe imprimanta si raspandita si celor ce nu au acces la internet, caci repet, este valoroasa si rara.
Dupa cum observati, reuseste in relativ scurt timp sa abordeze o serie de teme importante pe care de obicei le gasiti tratate pe larg in blogurile ortodoxe anti SISTEM.
Pe blogul meu de exemplu, gasiti sute de articole legate de ceea ce a spus parintele, iar parintele inca nu a spus tot, caci n-a avut timp sau n-a stiut. Le gasiti la:
https://saccsiv.wordpress.com/about/
Din pacate, s-a sucit dupa un an jumatate:
Si ii ataca actualmente pe … „bloggerii isterici anti-sistem”. Pana la plecarea sa in SUA, a fost de aceeasi parte a baricadei cu noi. Ba chiar si peste ocean fiind, a scris cateva texte remarcabile:
Parintele MIHAIL STANCIU despre AMERICA …
Ceva insa s-a petrecut. Cat timp a fost plecat, a fost pus un alt staret la manastirea Antim. Apoi la scurt timp dupa venirea sa, si-a schimbat public discursul. De ce oare?
Despre MUCENICIE. Pomenirea Sfintilor Adrian si Natalia, sotia sa. De ce nu sunt de acord cu spusele parintelui MIHAIL STANCIU: „Nu trebuie să ne consumăm energia cu informarea la zi a invaziei răului” …
În luna august, în ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia, si cei împreuna cu dânsii.
Mucenicul Adrian si sotia lui Natalia au trait în cetatea Nicomidiei, pe vremea împaratiei lui Maximian. Iar la a doua înconjurare ce a facut Maximian prin împaratia sa, prigonind pe crestini, a prins 23 de barbati crestini care erau ascunsi prin pesteri, si au fost dati la multe chinuri. Pe acestia, mai înainte de a marturisi, i-a întrebat Adrian: „Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?” Si, raspunzând, ei zisera: „Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca”. Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii.
Deci scriindu-l aceia si pe dânsul, îl bagara în fiare si la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, si gândind cum ca poate a fost prins pentru altceva, si îngrijindu-se foarte suspina si plângea. Dar fiind înstiintata ca pentru Hristos l-au pus în legaturi si în temnita, îndata îmbracându-se în haine luminoase a alergat la temnita. Si intrând înauntru îl învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el. Atunci prin sfatuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei.
Deci fiind adus sfântul la împaratul si marturisind pe Hristos ca este Dumnezeu adevarat, îl pusera cu fata în jos si-l batura cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fata în sus, a fost batut si peste pântece, încât i se vedeau si maruntaiele. Mucenicul când patimea acestea era de 28 de ani.
Dupa aceea lui si celorlalti sfinti li s-au taiat mâinile si picioarele. Apoi dându-si sfintii sfârsitul, si urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a bagat mâna Sfântului Adrian în sânul ei si urma mergând dupa sfintele moaste si strângea sângele ce pica de la dânsii si se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare si grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moastele sfintilor si punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli si le-a asezat aproape de Bizant. Acolo mergând mai pe urma Natalia, si-a dat sufletul la Dumnezeu si a fost îngropata lânga moastele cele mucenicesti.
Cititi va rog si:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august26.htm
Printre cei ce-i ataca furibund pe cei ce zic sa nu luam noile buletine sau orice act cu cip, exista unii foarte cunoscuti ce „invata” sa nu indemne nimeni la mucenicie, ba mai mult, sa se vorbeasca cat mai putin despre ea …
Este o idee fundamental gresita si extrem de periculoasa, in general, iar in aceste vremuri in mod special, deoarece indeamna la starea de caldicel, trasand o linie dincolo de care crestinul n-ar trebui sa treaca, pentru a nu deveni extremist … Dar dincolo de acea linie s-au situat multime mare de Sfinti precum cei de care ati citit mai sus.
Asadar, cei 23 de barbati se refugiasera prin pesteri din cauza prigoanei. Si dupa ce au fost prinsi, au acceptat chinurile si nu s-au lepadat. La inceput Adrian i-a intrebat: „Pentru ce, fratilor, rabdati aceste nesuferite si grele chinuri?”. Si ce i-au raspuns aceia? „Pentru ca sa dobândim bunatatile cele ce sunt gatite de la Dumnezeu, celor ce patimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate sa le auda nici cuvântul sa le povesteasca„. Si ce a facut Adrian? A zis scriitorilor sa-i scrie si numele lui cu crestinii, ca bucuros moare si el cu dânsii.
Adrian era un tanar insurat si putea sa stea pe bancuta lui. Putea sa fie un crestin in ascuns si sa-si vada linistit de o viata caldicica. El insa a trecut linia … Si ce a facut sotia lui? Il învata sa stea neclintit la chinuri, si ruga pe Sfintii cei ce erau împreuna legati cu dânsul sa se roage pentru el.
Fratilor, intotdeauna lucrurile se leaga. De ce le-a devenit foarte nesuferit cuvantul Parintelui Iustin: „Este vremea muceniciei”, celor ce-i ataca actualmente pe cei ce indeamna sa nu luam actele cu cip? Pentru ca ei neputand sa urmeze exemplul Sfintilor din vechime, nu se roaga bunului Dumnezeu sa-i intareasca, ci ii „invata” si pe altii sa-i urmeze in starea de caldicel. Unii au neveste, altii au si copii, iar a refuza „binefacerile” noilor acte, inseamna a accepta multe privatiuni. Inseamna tocmai un inceput de mucenicie. O stare inca blanda si departe de situatia in care se aflau crestinii agatati pe lemn si torturati pana la moarte. Dar nici macar la aceasta nu se incumeta.
A nu mai lucra legal, ci la negru, cu frica de a fi pedepsit de SISTEM; a nu mai beneficia de facilitatile sistemului de sanatate, ci a sta mai mult bolnav; a nu mai avea un venit sigur (care de fapt doar pare sigur), ci a trai de azi pe maine; a trai haituit de SISTEM pentru ca nu esti in perfecta legalitate, etc. sunt plapande acte de mucenicie. Dar sunt.
De aceea cei ce ne ataca postuleaza ca luarea de buletine cu cip nu este lepadare si prin urmare, in functie de situatie, se pot lua. De aceea a le refuza ei invata ca nu este marturisire si deci si chinul celor ce nu le vor avea, cica, va fi fara rost.
Pare ca degeaba stalpii ortodoxiei ne tot invata sa refuzam orice act cu cip. Le gasiti spusele la:
Parintele PAISIE AGHIORATUL despre 666, cartele electronice, buletine electronice
Marii duhovnici o spun, insa potrivnicii o tin indarjiti pe a lor … Si zic: ca nu-i momentul, sa mai asteptam, sa nu mai studiem miscarile SISTEMULUI. Si simultan ii acuza pe cei ce indeamna dupa exemplul marilor duhovnici de mai sus, ca sunt isterici, ca vor produce schisma, ca sunt extremisti.
Iata ce spune parintele Mihail Stanciu:
Autolatria, ipocrizia și duplicitatea celor ce trăiesc și ”emit” asemenea… atitudini sunt, din nefericire, în păruta lor mucenicie imaginară anti-cip și anti-sistem, boli foarte grave care le compromit orice mărturisire și lucrare misionară reale. Păcat că și pe Părintele Iustin îl manipulează și-l antrenează în asemenea exagerări care numai mărturisitoare nu sunt (așa mi-a spus Părintele Adrian Făgețeanu săptămâna trecută).
Dar mie altceva mi se pare mai suspect și mai grav. Să bravezi înainte de termen, anunțându-ți și vrăjmașul ce vrei să faci, cu cine, cum și unde să te refugiezi ca să te aperi de atacurile lui încă nedeclanșate, mi se pare chiar o dovadă de prostie crasă… Nu înțeleg de ce trebuie să spui ce ai de gând să faci când nu te forțează nimic, decât nerăbdarea isterică a unor bloggeri anti-sistem care fac tocmai iscodirea cea bineplăcută… sistemului. Sau ei sunt tocmai agenți ai sistemului și aplică metoda felinarului aruncând momeala pentru aflarea victimelor, a pulsului și a vigilenței lor? Maare atenție, fraților! Nu trebuie să ne consumăm energia cu informarea la zi a invaziei răului și cu plăsmuirea de scenarii omenești de salvare, ci să lucrăm real, pe viu, poruncile lui Hristos și să ne unim cu El în cumințenie și ascultare în Biserica Lui Sfântă Ortodoxă.
Cititi va rog restul la:
Nu stiu ce exact i-a spus Parintele Fageteanu despre Parintele Iustin, insa un lucru este sigur: ambii se exprim clar sa nu luam nici un act cu cip:
Si asta e si ceea ce facem noi bloggerii isterici …
Cum adica „Să bravezi înainte de termen” sau „atacurile lui [ale SISTEMULUI] încă nedeclanșate” sau „Nu trebuie să ne consumăm energia cu informarea la zi a invaziei răului”?
Le consider un indemna spre nani-nani somn usor. De ce aceasta atitudine la un parinte ce pana de curand proceda pe site-ul sau exact precum „bloggerii isterici”? Ce l-a determinat sa dea inapoi? Dar daca a dat inapoi, de ce-i ataca pe cei ce inca stau darji pe pozitii?
Priviti cu luare aminte in jur fratii mei. Ce observati? Acest blog l-am facut pentru a scoate in evidenta uraciunile pe care mass-media le acopera cu o perdea de fum menit sa anestezieze si sa imbecilizeze masele. Pentru a arata cat de departe a ajuns de fapt SISTEMUL in odioasa sa lucratura. Dar l-am facut doar pentru a facilita ceea ce cu totii putem observa, daca studiem lucrurile cu rabdare. Acest blog si cele similare nu fac altceva decat sa ajute la trezire si ofera de fapt informatiile pe care oricine le-ar putea avea daca ar avea timp. Dar aici este insa marea problema: ca SISTEMUL are grija ca poporul sa alerge intr-o goana nebuna fara rost si sa nu mai aiba ragazul sa studieze cele ce se petrec in jur …
Asadar, vi se pare ca ELITELE nu au declansat de mult atacul? Mie mi se pare ca mai are doar un pas pana la faza finala.
Iar spusa parintelui, ca „Nu trebuie să ne consumăm energia cu informarea la zi a invaziei răului”, o consider o grava eroare.
Sau poate nu este eroare … Caci emite si ipoteza: „Sau ei sunt tocmai agenți ai sistemului și aplică metoda felinarului aruncând momeala pentru aflarea victimelor, a pulsului și a vigilenței lor?”
Indubitabil ca sunt si agenti infiltrati, insa generalizarea pe care o face este cumplita. Dar agentii nu din motivul invocat de parinte sunt periculosi, ci pentru ca, dupa ce si-au pus masca de crestini anti-sistem, in momentele cheie vin cu „solutiile”: politicianul X ar rezolva problemele, o revolutie ar fi buna, putem invinge ELITELE prin actiuni lumesti, etc., precum de exemplu Alex Jones:
Cum adica metoda felinarului? Adica sa ne fie frica sa marturisim? Adica sa nu facem precum Sfantul Mucenic Adrian, ci sa stam pe bancuta noastra caldicica?
Si repet, generalizarea ca toti cei ce informeaza despre SISTEM sunt agenti, mi se pare cumplita … Eu imi consum intr-adevar mult din energie pentru a informa pe cat mai multi. Si o fac tocmai pentru ca majoritatea n-o fac. Si o fac tocmai pentru a trezi pe cat mai multi. A tace si a nu informa o consider o tradare.
Sigur ca solutia la toate probleme este ORTODOXIA, asta o spun cat mai des cu putinta. Dar a renunta la a mai trezi oamenii si a-i indemna sa mearga la biserica si atat, in conditiile in care majoritatea preotilor imbratiseaza toate „binefacerile” NOULUI, de la ecumenism si pana la orice e cu cip si nume personal pe el, consider ca este o grava greseala. Eu asa ceva nu voi face.
Ati vazut in ultima vreme pe blogurile celor ce ne ataca vreo postare cu spusele marilor duhovnici ce indeamna sa nu luam nici un act cu cip? In postarile lor vechi mai gasiti, acum insa nimic. Le sunt nesuferite … Pai daca de stalpii ortodoxiei nu asculta, atunci de cine zic ei sa ascultam? Desigur de ceilalti … De cei deschisi spre nou, de cei ce propovaduiesc starea de caldicel.
Nu stiu ceilalti bloggeri isterici ce zic despre ei, insa eu nu ma consider incadrabil in categoria: „păruta lor mucenicie imaginară anti-cip și anti-sistem”. Eu nu sunt decat un pacatos ce se straduie sa urce scara si care isi pune toata nadejdea in bunul Dumnezeu. Nu consider ca scriind pe acest blog despre cip si SISTEM ar fi vreo mucenicie. Dar indemn pe toti sa nu cedeze nici un milimetru din drumul lor. Sa ne straduim sa nu facem nici o concesie. Sa urmam cu totii modelul Sfintilor Mucenici despre care citim in Vietile Sfintilor.
Stim ca vin vremuri cumplite, asa ca ce sa ne mai imbatam cu apa rece? Ce sa mai amanam cand de fapt napasta bate la usa? Dupa cum scriam in articolul Un examen numit BULETINUL CU CIP. Oricum va fi jale pe pamant la anul, de ce oare se indarjesc unii sa ne indemne sa-l luam?, am tot acceptat toti pasii impusi de SISTEM: cod de bare, card bancar, carnete de soferi, pasapoarte, etc. Cand zicem stop? Daca luam si buletinul cu cip suntem aproape terminati.
Ne va fi foarte greu fara el, dar nu era clar ca va fi cumplit in vremurile apocaliptice? Cat mai mergem manati de ELITE? Ce mai asteptam? Venirea proorocilor Enoh si Ilie? Sa-l vedem pe antihrist la Ierusalim? Cat mai vrem sa stam cu fundul in doua luntrii?
Nu ma consider mucenic, ci un netrebnic rob al bunului Dumnezeu. Dar ii indemn pe toti sa nu fuga de mucenicie si sa se roage la Domnul nostru Iisus Hristos sa ii intareasca. Iar eu, pacatosul de mine, ii multumesc si ma rog Domnul nostru Iisus Hristos sa ma ierte, sa ma invete si sa ma ajute. Iar daca va fi nevoie sa marturisesc cu pretul vietii trecatoare de pe acest pamant, il rog sa-mi fie alaturi, ca sa nu cad si sa nu ma lepad.
Cititi va rog si:
AUDIO: Parintele MIHAIL STANCIU – Predică la Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Parintele MIHAIL STANCIU: Cateheza ”Icoana Adormirii Maicii Domnului” (cu Sorin Dumitrescu)
Parintele MIHAIL STANCIU despre AMERICA …
America de carton și visul american – I
Ameerica! Și eu, din auzite de pe la alții, asociam intuitiv până deunăzi numele acesta cu țara făgăduinței… diavolești. Dar, văzând-o mai de aproape acum, m-am convins că așa este. Și nu vreau să fiu răutăcios, ci cu durere o spun, observând că milioane de oameni cad și mai trag apoi și pe alții în această capcană a necuratului, unii chiar crezând că fac bine și-și împlinesc prin asta vocația vieții lor.
”Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc; deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.” (Luca 4, 5-7).
Împărățiile lumii sunt făcute de oameni, adică artificiale nu naturale sau ieșite din mâna lui Dumnezeu. Așa este și America – o sumă de împărății, de construcții babilonice, în care strălucirea retoricii mincinoase, a patimilor sau a tehnologiei acoperă în toate formele de educație a oamenilor orice adiere de ”lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc”. Chiar și în ceea ce ei numesc credință, pentru că, nu-i așa, ”In God we trust” – așa scrie și pe banii lor, americanii, în marea lor majoritate, nu-L mai cunosc pe Dumnezeu cel Viu și Adevărat, ci se-nchină unui idol fabricat de mintea lor drogată de mândria că sunt, ca și iudeii, ai dumnezeului lor, chiar dacă își permit să încalce, mai la vedere, mai în ascuns, toate poruncile și fericirile lui Dumnezeu, înlocuindu-le cu alte învățături, și omenești și diavolești uneori. De fapt, erezia conduce implacabil la satanism, singura diferență dintre adepții ei fiind gradul de îndrăcire a celui ce își împropriază și mai și mărturisește apoi erezia…
Ce m-a frapat încă de la început a fost numărul foarte mare de ”Bible Church” și ”Church of Christ”, aproape la fiecare intersecție, iar dacă nu, pe fiecare stradă, vedeai câte o construcție care se arăta a fi un loc de întrunire publică. Mărimea parcării de lângă mărturisea cât de mare este și comunitatea aceea de ”credincioși” ai doctrinei lor. Iar semnele și simbolurile de pe panoul de marmură (și marmura gri are o vestire ca de cavou) de la stradă arată că fiecare ”casă de adunare” este cu totul alta față de celelalte. Eu nu am văzut nici însemne, nici titulaturi identice, în tot periplul de prin oraș – lucrul acesta mi l-a confirmat și gazda -, căci sunt cam 30 de secte neo-protestante numai în suburbia Sterling Heights de lângă Detroit.
Nu zic că și printre sectarii americani nu sunt și oameni de treabă, dar, comparând cu modelele duhovnicești ale Părinților noștri români Sofian, Paisie, Cleopa, Benedict Ghiuș, Dumitru Stăniloae, sau cu ceilalți mireni – creștini ortodocși frumoși din țară, ce vezi aici sunt departe de umanitatea transfigurată de harul lui Dumnezeu. Iar ”tradiția” lor liturgică este o bătaie de joc față de cultul ortodox inspirat și însuflețit de Duhul Sfânt. Parcă îl și vezi pe Klaus Keneth în sute de clone cântând, dansând sau perorând despre iubirea… căzută. Ce mi s-a părut și mie, și mi-au confirmat și alți români care stau aici dar mai vin și prin țară, este că acest tip de ”creștinism vesel și comod” tinde să contamineze și evlavia ortodoxă, nu doar din America, ci și din România. Foarte puțini ortodocși în America mai postesc, sau se mai spovedesc periodic. Părintele Călin B., de la parohia ”Sfânta Treime” din Troy (altă suburbie a Detroit-ului), proaspăt venit și el aici, spunea că mult se ostenește să-i mai miște din înțepenirea asta fără spovedanie, fără pocăință, fără asceză, în care sunt foarte mulți dintre românii de aici (și din țară, din nefericire). Oricum, misiunea de preot ortodox în America are multe provocări…
America de carton și visul american – II
Încă din aeroport mi-am dat seama că dezvoltarea are la americani o dimensiune strict orizontală. Și la propriu, și la figurat. Am mers aproape un kilometru ca să ajungem de la avion la locul de venire a bagajelor. Și apoi alte sute de metri ca să ajungem în parcare. Detroit-ul are doar al patrulea, ca mărime, aeroport din America. Dar și orașul se extinde cu tot cu suburbii pe suprafața unui cerc cu diametrul de cam 65 kilometri. Gazda noastră ne-a prezentat (pe scurt, unele lucruri le-am observat și noi și de altele ne-am convins împreună) pe drum orașul pe care l-am traversat, și ne-a adus cu mașina la bază, adică acasă la el, de unde zilnic aveam să mergem la treaba pentru care venisem, dar și prin alte locuri frumoase, importante sau interesante pentru noi.
Mai întâi, mașinile, erau cam în proporție de o mașină mare (jeep, suv, camionetă) la una mică (model berlină). De ce au americanii mașini mari? Pentru că, orașele fiind extinse pe orizontală, fiecare om matur circulă cu mașina proprie (dacă sunt trei oameni peste 18 ani într-o familie, aproape sigur fiecare are mașina lui), iar vitezele de circulație pe străzi, bulevarde, autostrăzi (highway, freeway cu 4 până la 6 benzi… pe sens) fiind mari, mulți se vor în siguranță și de aceea își cumpără mașini mari. Accidentele sunt în general grave, pentru că autoritățile rutiere sunt cam obligate să dea tuturor care au minime deprinderi șoferistice permis de conducere pentru a se putea deplasa; căci chiar și până la pâine sau pentru alte cumpărături casnice faci uneori 2-3 kilometri… Străzile principale sunt radiale în Downtown (centrul Detroit-ului), dar spre suburbii se ordonează ca într-o grilă, definind block-uri pătrate cu latura de o milă (cam 1650m), racordul cu autostrăzile mari făcându-se prin bretele suspendate și suprapuse.
Și pe străzile din Detroit se vede că America este în criză. Într-una generală, nu doar economică. Orașul nu mai arată de mulți ani nici măcar ca unul normal, nu mai zic prosper, ca altădată, când industria auto asigura creșterea economică a orașului. Firma General Motors a dat faliment, iar Ford-ul abia se mai ține. O uzină imensă de prelucrări metalice a fost vândută de 2 ani unor chinezi. Peste 18.000 numai de ingineri sunt șomeri. De 3-4 ani au apărut și s-au înmulțit gropile neplombate în asfalt, lucru incredibil, deoarece autoritățile locale nu au cu ce să plătească lucrările.
Dar s-au înmulțit și atacurile, jafurile, crimele. Așa că orașul Detroit (cam 4 milioane de locuitori) se poate numi mai degrabă Destroit. Tot Downtown-ul pâna la mila nr. 8 este invadat de cetățeni afro-americani care au dus șomajul pâna la 60 %, iar criminalitatea pe primul loc în lume, urmat de aproape de Johanesburg. Și fără să fiu rasist, cu iertăciune zic, pornind de la statisticile oficiale (care încă mai cosmetizează lucrurile) și de la evenimente concrete, am înțeles că agresivitatea, furturile, violența, crima, drogurile, prostituția, toate aceste urâciuni sunt întreținute în majoritate de negri. Doar prin marile piețe mai intervine mafia italiană de care și negrii se tem. Oricum, și noi am simțit în ceafă privirea feroce a unor asemenea oameni needucați (săracii, Dumnezeu să-i lumineze și să-i vindece de patimi!) decât spre hoție și violență, când am trecut și cu mașina, și pe jos în pas rapid, pe unele străduțe din Downtown, unde s-au pripășit în case de unde proprietarii au fugit sub amenințările lor, case devastate apoi și părăginite total. Lumea evită să mai treacă pe străzile acelea chiar și ziua, iar noaptea o asemenea încercare poate fi fatală.
Totuși, guvernul îi susține pe negri, le dă tot felul de ajutoare, chiar privilegii, iar ei, ca și țiganii de la noi, nu numai că nu folosesc libertatea și banii în scop creativ, pozitiv, ci fac mai mult rău, își cumpără arme și mașini puternice ca să lupte cu alte bande pentru supremație în lumea interlopă. De fapt, este o adevărată complicitate a conducerii statului cu negrii împotriva albilor care, umiliți de atâtea sfidări și privilegii ale negrilor, încearcă să reziste înarmându-se (la propriu, unii oameni poartă pistol și la ei, negrii se tem și se retrag dacă văd că un ”nebun” îi amenință) și izolându-se într-o temere constantă și într-un formalism cvasitotal al comunicării… Ba mai mult decât atât! Nu am văzut pe stradă vreun negru la muncă, erau numai albi. Ceva inimaginabil! Nu zic că nu sunt și negri muncitori. Dar îmi revine în minte o spusă a unui vechi cetățean al Americii: ”America este stăpânită de BEEP…ei, negrii se bucură de ea, iar albii muncesc”. Tristă, rece și dureroasă este această stare de lucruri. De fapt, întreaga Americă este aproape de faliment, un faliment care va prăvăli și mai mult, în cazul că se va produce, visul american spre cel mai întunecat coșmar din iadul patimilor și al disperării. Nu e de mirare că unii și-au pus deasupra ușii casei lor că ”iadul e casa noastră”…
Asupra altor și altor fațete, unele demne de atenție, ale vieții în America vom zăbovi altădată.
America de carton și visul american – III – UPDATE
După căderea în păcat și în idolatria materiei, omul a căutat să-și improvizeze, să-și construiască apoi, case de locuit cât mai sigure și cât mai originale. În fiecare casă zidită, fiecare om și fiecare familie și-a imprimat propria gândire, iar casa rezona cu propriul mod de viață. În fiecare societate tradiționalistă, unicitatea casei reprezintă unicitatea familiei care locuiește în ea și, totodată, unicitatea persoanelor ce o compun. Este dovada manifestării libertății creatoare și a personalității omului…
În vremea noastră, în orice țară, dar mai ales în America – laboratorul marilor experimente asupra oamenilor, experimente care sunt apoi transformate în modele și globalizate treptat, se poate observa o tendință pe alocuri mai agresivă, pe alocuri mai lentă, spre uniformizarea caselor, a blocurilor, a spațiilor de viață casnică și socială. Nu doar casele de locuit, nu doar building-urile de birouri, nu doar sălile de sport și mall-urile, dar până și benzinăriile cu rest-space-urile lor au același tipar. Iar această uniformizare urmărește înregimentarea oamenilor în niște tipare – case – temnițe ale gândirii, unde, cu timpul, orice libertate, sensibilitate și originalitate vor dispărea, legile interzicând cu desăvârșire orice ieșire din tipar. Toți vor fi la fel de robiți și de roboți într-o lume nivelată de orice sclipire personală… Exact ca în societatea viitorului din filmul, care cândva era SF, Equilibrium.
Conform ultimelor norme legale de construcție civilă (de cam 20 ani), în apartamentele din blocurile zgârie-nori, pereții interiori sunt din carton presat (rigips) foarte puțin izolant fonic, iar pereții exteriori sunt din geam, mai gros e drept, dar tot transparenți sunt. Asta așa, ca omul să se obișnuiască de pe acum a fi ascultat și privit de frații săi, a trăi chiar fără nici o intimitate. Este cea mai simplă cale de a îl obișnui pe om și cu Big Brother-ul, care e interesat și el de viața și de gândirea lui. Dacă nu mai are ce ascunde față de frații lui, de ce s-ar feri de sistemul cel vigilent al societății ocrotitoare și de atâta confort dătătoare?
În casele așezate pe pământ, numai fundația este de beton, iar restul casei este fixat pe o structură de lemn și verticală (pereți) și orizontală (podele, plafoane) construită din grinzi de two by four inches (5 / 10 cm în secțiune). Iar plăcile de carton presat îmbracă întregul eșafodaj și prin interior și pe exterior. De metal rămân doar cuiele, suporții și nelipsitul sistem de ventilație care obligatoriu străbate întreaga casă și fără de care, chipurile, nimeni nu mai poate trăi. Instalațiile sunt din plastic, binențeles, iar acoperișul tot din carton presat, dar acoperit cu cauciuc, bitum sau un asfalt ușor.
Cei ce locuiesc în asemenea case de carton se tem de trei lucruri: de foc (fie din vreun scurtcircuit electric, fie dintr-o neglijență), de apă (fie de la ploaie, fie infiltrații din instalațiile sanitare, fie inundații accidentale) și de cutremur. Casa se distruge iremediabil în câteva minute, sau uneori poate chiar secunde, ori arde total, ori se topește, ori se dărâmă. Și totuși, astea sunt normele legale deja stabilite pe care nimeni nu le poate încălca.
Dar, după cum observăm, casele au prin construcție o durată de viață de maximum 30 de ani, așa încât fiecare generație trebuie să-și facă o casă nouă sau să o repare din temelie pe cea a părinților, ceea ce îi obligă pe oameni să se îndatoreze la bănci pe termen lung (asta doar dacă nu au salarii uriașe). Deci, din start, fiecare familie care vrea să trăiască decent în casa ei va trebui să fie legată în robia creditelor la bănci pentru casă și mașini. Am văzut că, fără mașina lui, nici un membru al familiei nu poate birui distanțele mari până la serviciu, școală sau cumpărături. Așa că viața și casa omului sunt dependente de starea robiei lui la băncile care niciodată nu pierd nimic. Chiar și dacă omul nu rămâne dator băncilor și bancherilor, el tot plătește, pe termen lung totuși, de 2 – 4 ori prețul casei și mașinii ipotecate.
Lipit de casă, sau chiar integrat în ea, este garajul care adăpostește nu doar mașina cu care se plimbă omul, ci și mașina cu care, neapărat, trebuie să tundă iarba din jurul casei. Este un adevărat delict social să nu tunzi iarba în rând cu ceilalți vecini, uneori te și amendează primăria dacă o lași să crească natural și repeți delăsarea de la această datorie. Și această cutumă a fost impusă treptat oamenilor, ca variantă obligatorie de a pierde vremea cu lucruri minore, exterioare. Ba încă, dacă mai ai ceva timp, trebuie să faci ceva prin care să-l irosești în van, de exemplu aruncând mingea la coșul de baschet din fața casei. La vedere, adică.
Iar dacă stai în casă, ai și mai multe ocazii de a nu te ruga, de a nu citi Scriptura, de a nu contempla natura lui Dumnezeu. Gătitul mâncării este redus la minimum, iar cititul cărților este aproape inexistent, ca și bibliotecile casnice. Dar televizorul, machiajul, tatuajul și curățenia corporală exagerată sunt celelalte variante ale pierderii fructuoase a timpului și a vieții. Dacă nu ești la curent cu ce filme mai noi au apărut, cu ce mai fac vedetele, echipa locală de baschet, de baseball sau măcar de hochei, nu ești un membru realist al societății. Dacă nu te cosmetizezi, dacă nu te tatuezi, înseamnă că nu ești în pas cu lumea. Iar dacă miroși a transpirație (chiar și justificat, la muncă) ești exclus din societate, ce mai. Absurdul merge până acolo că unii oameni au fost dați afară din serviciu că miroseau a transpirație sau că le mirosea gura, binențeles motivele oficiale invocate fiind altele. (Deci, eu, care mănânc adesea usturoi, n-aș fi rezistat prea mult în această lume.) De aceea și fac atâta reclamă la antiperspirante și deodorizante pe de o parte, și la paste de dinți pe de altă parte. Dar aceste substanțe cu care te îmbibi zilnic sunt și cancerigene și complicațiile trebuie tratate. Deci lanțul robiei față de sistemul mental – social – medical tinde să-i lege pe oameni în cât mai multe puncte, nu numai fără ca ei să-și dea seama, ci vrăjindu-i așa încât ei ca să și dorească această robie… Oare în această stare îți mai trebuie gratii, garduri sau cipuri ca să fii legat sclav pe viață și poate și pe veșnicie?
Revin la case. În ultimii 3 ani, de când cu speculația crizei imobiliare și economice premeditate de aceiași bancheri vicleni, aproape 11 milioane de familii americane au pierdut mai întâi serviciile, apoi și casele, apoi unele chiar și dragostea din ele. Din nefericire, unii oameni au cedat definitiv și în fața deznădejdii… Alții s-au mutat în rulote sau chiar au format sate de corturi cum sunt prin California și Florida.
Absurditatea controlului total al statului asupra cetățenilor americani reiese și din acest articol: https://saccsiv.wordpress.com/2010/07/29/video-colectarea-apei-de-ploaie-a-devenit-ilegala-in-mai-multe-state-americane/.
Precum vedem, America nu este decât o spoială, un Titanic babilonic (făcut numai de oameni) ca un aisberg care se topește încet – încet și din care filmele și reclamele nu prezintă decât partea de la suprafață. Robia și suferința americanilor, neștiința lor totală în cele duhovnicești (statistic vorbind), adormirea și îmbolnăvirea lor cu tot felul de patimi și surogate (droguri, desfrânare, muzică, sport, iluzii electronice) care-i îndepărtează de Dumnezeu cel Viu și Iubitor – asta este realitatea cea nevăzută, tristă și distrugătoare a societății care a legalizat răzvrătirea și a scos în ilegalitate inocența…
Dar și pentru acești oameni suferinzi a venit Mântuitorul Hristos. Pocăința și sfințirea vieții în Biserica Lui Dreptslăvitoare este calea prin care și ei, și noi, fără deosebire, ne mântuim. Nu este imposibilă mântuirea nici aici. Dar fără să fim disprețuitori, vom vedea că însăși educația americanilor (și din familie, și din școală, și din societate) ca perpetuare a unei mentalități anticreștine, chiar și antifirești, este principala lor piedică în dobândirea credinței și a harului dumnezeiesc…
America de carton și visul american – IV – UPDATE
Întrucât unii cititori, dezinformați și hipnotizați de sclipirea vârfului aisbergului american, dar dornici de a se afla în treabă, aruncă în eter ilustrul dicton ”Hai, că nu e chiar așa!”, îmi permit să-i mai zgândăr puțin cu alte informații, care poate, sper, îi vor trezi din vraja anestezică a suficientei de sine mentalități (pro)americane. Mai întâi le recomand vizionarea și descifrarea dincolo de imagini a filmului ”Idiocracy” (2006), asta pentru a ieși la timp din încrâncenarea cu care se angajează în vorbărie. Deși nu e o telenovelă duhovnicească, nici un thriller religios, fiind o comedie destul de murdară, dar suficient de tristă și de realistă, filmul sugerează mentalitatea viitorului parțial instalat deja prin America…
Stând de vorbă cu mai mulți creștini ortodocși români, americani (botezați) și ruși, preoți, profesori, doctori, unii tineri, alții mai în vârstă, care (supra)viețuiesc de mai mulți ani în America (unii de peste 30 de ani, alții s-au născut aici), am aflat că și ei și unii membri ai familiile lor au trecut prin câteva experiențe traumatizante ale îmbolnăvirii și (de)formării prin educația din școala publică, prin mass-media și prin sistemul alimentar-medical în care sunt înregimentați și cu voie și fără voie toți cetățenii.
Încă mai dinainte de a se naște, copiii americani suferă datorită păcatelor părinților, care de prin 1950 încoace, au trecut și trec majoritatea prin droguri, băuturi (alcoolul tare este foarte ieftin, chiar dacă este interzis la vânzare tinerilor sub 21 ani), desfrânare, frici (certuri în familie și pe stradă, filme de groază, concerte zgomotoase, sporturi extreme), vrăjitorie, satanism… Copiii preiau încă dinainte de naștere stările duhovnicești, psihice și biologice ale părinților și se dezvoltă în consecință. Toate aceste experiențe foarte prezente în viața familiei, a școlii și a societății seculare americane alienează nu numai sufletul fragil și sensibil al omului, dar îmbolnăvesc și trupul lui, imprimându-i chiar și mișcări drăcești, contrare firii și ascultării de Dumnezeu. De aceea, copilul se poate umple de porniri necurate încă din perioada vieții intrauterine, mai ales dacă părinții lor nu sunt creștini botezați și lucrători ai credinței. Și ca atare, este neapărată nevoie de Taina Botezului pentru iertarea și vindecarea păcatelor pruncului (și strămoșesc, și personal), dar și de viața curată a părinților.
Apoi, tot încă în pântece, pruncul este expus periodic la agresiunea ultrasunetelor, a suprasolicitării mamei (adesea vârstnică – vârsta medie a primei nașteri a ajuns aici peste 30 ani), femeile gravide fiind obligate la câte o ecografie pe lună (uneori și mai des), invocându-le cunoașterea stării de sănătate fizică a copilului, în detrimentul alterării iremediabile a creierului. Sunt materiale destule pe internet despre pericolul ecografiei la copii. Adesea, doctorii le sperie pe mame că deja se vede pe ecograf vreo malformație, vreun handicap fizic (sindromul Down e cel mai invocat) și le manipulează mintea conducându-le să facă avort, că de ce să sufere copilul și de ce să sufere și ele, mamele, slugărind un infirm…
La naștere, care e aproape generalizată prin cezariană (transversală care secționează mușchii abdominali), pruncului i se taie imediat cordonul ombilical și este ținut câteva minute fără suficient oxigen (practica este generalizată în spitalele americane), și abia apoi este pălmuit undeva ca să țipe și să respire. Creierul suferă iarăși o traumă irecuperabilă și această oxigenare insuficientă duce la debilitate. Dintre băieți, foarte puțini scapă netăiați împrejur, pe motivul invocat al igienei. Apoi, până la vârsta de doi ani, în mod obligatoriu, copiilor li se administrează 22 de vaccinuri, care provoacă uneori autism, paralizii, scleroză în plăci, diabet, astm, hepatită și alte boli unele incurabile. Totuși, cei informați pot invoca ”obiecțiunea filozofică” cu care evită vaccinarea (otrăvirea) copiilor lor. Atenție cu vaccinurile, deci!
Datorită faptului că, legal, părinții nu au concediu maternal decât 3 luni, copiii sunt obligați să stea cu câte o baby-sitter, străină de familie și de răspunderea față de ea (pentru bonă doar banul contează), care îl expune (re)educării prin tembelizor – această planșă cu iluzii care îi induce copilului tot felul de stări drăcești (frici, mânii, fantasme) și care-i fură inocența. Prin intermediul ecranului, nu al persoanelor vii cu care nu mai comunică real și sufletește, copilul are acces la informații care-i depășesc vârsta și discernământul. Amăgit de excitările simțurilor (vizual în primul rând) necontrolate de rațiunea imatură, copilul ajunge să aleagă și să facă răul (păcatul, fără să mai compare cu binele pe care nici nu-l mai știe), repetându-l și obișnuindu-se cu el (devine patimă). Încât prin expunerea la tembelizor încă din frăgezimea vieții, copiii se îndrăcesc, devin neatenți și hiperactivi (psihologii numesc asta sindromul ADHD), agresivi în gândire și în comportament, copiind în faptă ceea ce văd ei pe ecran. Iar lipsa grijii și a prezenței părinților în acești ani de început ai vieții și ai formării personalității copiilor agravează încă, mai mult, bolile sufletelor și trupurilor copiilor. Apoi, însuși sistemul educațional public (gratuit 100%) îi confiscă pe copii din familie îndepărtându-i și mai mult, începând cu vârsta de 2-3 ani procesul imbecilizării vesele (cum spunea un profesor de fizică din Troy). Însă, în școlile particulare (plătite pe bani grei) și mai ales în cele evreiești, situația este cu totul alta…
Revenim la americani. Nu doar la grădiniță, dar și mai apoi, în școala primară, copilul doar desenează, decupează cartoane, repetă mecanic cuvinte, fără să fie învățat să înțeleagă sensuri și să le exprime în structuri logico-verbale corecte. Așa că la sfârșitul a 8 ani de școală, copilul american abia dacă știe să scrie și să citească (nimeni și nimic nu-l îndeamnă spre cititul cărților), să gândească îi este foarte greu din cauza atitudinii de bășcălie totală pe care a dobândit-o, dar este deja expert în fumat, băut, droguri, violență verbală și fizică și alte perversiuni mintale și sexuale cultivate, culmea!, chiar prin ore speciale la școală. În plus, pentru prevenirea violenței în școli s-a montat, aproape peste tot, un scanner la intrare (ca în aeroporturi), s-au mai pus și gratii, plase sau panouri la ferestre (asta am văzut cu ochii mei), ori s-au acoperit ferestrele cu totul. Dar, psihologic este dovedit asta, omul, stând în spațiu închis, numai cu lumină artificială, devine agresiv, de fapt se rupe de natura creată de Dumnezeu și de natura lui însuși, înconjurat numai de artefacte și simboluri omenești care nu-l atrag. Școala, iată, prin metodă, prin arhitectură, prin profesori care nu trebuie să-i agreseze, nici să-i discrimineze, dar nici n-au voie să-i lase corigenți pe elevi, devine ea însăși un motor al re-educării în prostie a copiilor și tinerilor.
Iar accesul necenzurat la anumite informații îi face pe copii să aibă curiozități (unele firești, altele drăcești) care le copleșesc gândirea imatură. De aceea, copilul vrea să trăiască experiențele adolescentului, adolescentul pe ale adultului, iar adultul (nu puțini chiar mai necopți), după ce gustă drojdia tuturor păcatelor și iluziilor, se satură de el și de ”viața asta”, și-și schimbă nu viața păcătoasă, ci numai ba părul, ba tatuajul, ba partenerul, ba sexul, dovedind răzvrătirea și ducând-o uneori până la cel mai înalt nivel – deznădejdea și sinuciderea. Orice ar face, de el însuși nu poate fugi (din propria piele nu poate ieși), ci doar își închide ochii și urechile conștiinței față de suferințele propriului suflet zidit după chipul lui Dumnezeu. Încât lipsa credinței, a educației într-o gândire, iubire și viață curate, îi împinge, iată, pe unii dintre copii și tineri, în iadul deznădejdii și al morții veșnice…
Odată cu emanciparea new-age, flower-power, rock and roll, hard rock, heavy metal, hip-hop, etc. reduta copilăriei și a inocenței a fost cucerită treptat de necredință, de patimi, de toate formele răzvrătirii față de Dumnezeu. Dacă nici părinții, poate nici bunicii, nu au știut să-și păzească mintea și viața de gânduri și fapte murdare, nu au nici de unde să știe ce înseamnă bucuriile credinței celei adevărate, ale harului Duhului Sfânt și ale veșniciei în Hristos. Cu atât mai mult cu cât căile ”credințelor” ce colcăie în poporul american nu sunt decât mii de piste false pe care sunt momiți și amăgiți oamenii ca să-și umple mintea și viața cu iluziile unei idolatrii ușoare și suficiente. Păi dacă și bunicul a încercat drogurile, de exemplu, când copilul, al cărui teribilism se manifestă tot mai precoce, îl întreabă ”E bine să iau droguri, John?”, bunicul John îi răspunde ”Ia, băiete, că și eu m-am distrat așa când eram ca tine.” Doar n-o să-i interzică experiențele ”maturizării”… Dacă acum vreo o sută de ani (la noi în România cam 20 de ani) numai cei din umbra și din fruntea Americii știau bine și injectau în popor aceste experiențe ale degenerării, acum oamenii de rând le perpetuează datorită obișnuinței cu ele (împătimirii și îndrăcirii). Reclamele și filmele nu sunt decât oglinda și semnalele de declașare (trigger) și amplificare prin media a acestor experiențe păcătoase la nivel de mase.
Imnul multor tineri americani, formatați chiar de către sistemul educațional public într-o concepție materialist-atee și consumist-hedonistă, este binecunoscutul hit rock ”We don’t need no education”. Îndepărtarea părinților (care robotesc la cezar) de copiii lor, apoi emanciparea progresivă de sub ocrotirea părinților a copiilor care-i amenință adesea cu telefonul dat la Autoritatea pentru protecția copilului (autoritate care-i poate și aresta pe părinți), apoi integrarea copilului în diverse găști sau ”frății” violente, toate acestea sunt etapele obligatorii aproape și durerile prin care trec majoritatea copiilor și tinerilor americani. Trist și dureros.
Avertisment! Orice asemănare cu fapte, evenimente și mentalități din România nu este deloc întâmplătoare. De 20 ani încoace, același sistem (anti)educațional, aceleași metode și aceleași ”valori” sunt implementate și la noi în țară. Și de către același tip de conducători care promovează chiar prin legi sărăcirea populației, decăderea morală, infracționalitatea, prostia și haosul. Orb să fii să nu vezi…
De mici copiii americani sunt orientați să facă sport, pentru ei să se miște e mult mai important decât să gândească (mens sana in corpore sano este depășit de mult timp). Nu susțin prin aceasta o viață și o educație complet sedentară, ci una echilibrată, conform dictonului latin (de fapt la origine este grecesc). Baschetul, fotbalul american, popicele, golful, hochei-ul, baseball-ul sunt sporturile în trend. Iar în spatele lor este o infrastructură extraordinar de extinsă, cu profesori, campionate, fetivități, majorete, firme care cotizează, aa sponsorizează, etc. Și cu cât sunt mai agresive parcă, cu atât sunt mai promovate. Datorită riscurilor și rateurilor la care îi expun pe practicanții lor, sporturile și distracțiile periculoase (mai ales fotbalul american care seamănă cu rugby-ul, skateboard-ul, trampoline-a, bungee-jumping-ul) le pot lăsa tinerilor traume psihice și infirmități pe toată viața. Depresii, atacuri de panică, șocuri psihice, accidente cerebrale, mâini și picioare rupte, paralizii – sunt doar câteva din urmările faptelor de vitejie (adrenalina, bat-o vina!) din aceste ”sporturi”. Cu ce preț? O clipă de slavă deșartă, zeci de mii de dolari pentru care tinerii sau părinții lor devin iar robi băncilor și asiguratorilor, și ani mulți de suferințe… Și sportul la nivel organizat (liceu, campionate interșcoli, și la nivel de masă și de performanță) solicită bani de la sute de sponsori și de la guvernul american cum nici nu ne imaginăm, adică la nivelul cheltuielilor din industria de armament și cea a jocurilor pe calculator… Și toate au ca scop distrugerea omului, a sufletului (a gîndirii și a simțirii) și chiar și a trupului lui.
Dar tot de mici, copiii sunt atrași în lumea mâncărurilor nesănătoase și a lăcomiei devenite idolatrie. Pentru că părinții nu gătesc mâncare acasă, neavând timp și dispoziție (vin obosiți și mâhniți de la joburi – majoritatea au 2 servicii), copiii mănâncă adesea nesupravegheați și nu mai prețuiesc masa în familie ca pe un lucru sfânt, creator de comuniune și cunoaștere personală, ci ajung să mănânce singuri în fast-food-uri, neîmpărțind cu nimeni bucuria hranei sensibile și a celei inteligibile (rațiunile alimentelor). Dar marile lanțuri de fast-food au ca scop numai profitul lor, nu și alimentația sănătoasă (poate gustoasă e cu toți hormonii, emulgatorii și îndulcitorii petroliferi) a oamenilor. Cine suferă primii și cel mai mult? Copiii, da, pentru că întroducând în metabolismul lor mâncăruri din carne hormonizată, sosuri glutamate (neapărat citiți aici și vă feriți de ”prăjirea neuronilor” dumneavoastră: http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/aditivii-alimentari-si-sanatatea-e-621-glutamatul_1946.html) și alte bombe calorice și hormonale, trupurile lor se dezvoltă accelerat și ajung să capete trăsături mature care-i împing la experiențe ale maturității trupești (obezitate și sexualitate în principal). Iar apoi complicațiile se amplifică și se diversifică în avalanșă…
Altă mare ispită a copiilor, tinerilor și chiar adulților americani (și nu numai, dar de la ei au pornit în întreaga lume) sunt jocurile pe computer. În casă, pe stradă, la școală, la serviciu, în tribunele stadioanelor, peste tot întâlnești e-player-i. Atrași de lumea virtuală creată prin tehnologia audio-video, tinerilor li se oferă prin vraja ”sirenelor electronice”, aa a sunetelor și a imaginilor, ocazia de a-și stimula imaginația și de a-și inhiba simțul realității totodată. Ajung să-și imagineze o altă viață, virtuală, și să-și plăsmuiască relaționări false cu oameni, valori și evenimente din lumea reală. Cum fac și fetele care se joacă cu păpuși, așa acești tineri imaginează acțiuni, relații, analogii, victorii, recorduri, vise și iluzii în lumea virtuală din calculator, dar și din mintea lor. Iar dacă la început a fost doar curiozitate, prin repetare, devine dependență, robie, patimă, și aceasta duce la consecințe grave. Lipsa de coeziune rațională în expunere, reacțiile întârziate, depresiile, sindromul timidității agresive, psihozele și ”personalitățile” multiple, frica de oameni, singurătatea, chiar și schizofrenia, toate acestea sunt câteva din bolile psihice care-i afectează pe mulți dintre experții în jocuri electronice. Scufundați în lumea iluziilor digitale, ajung să nu-și mai trăiască propria viață în realitatea iubirii și a creației lui Dumnezeu. Nu numai că devin elemente antisociale, nu numai că le scade cheful și randamentul la învățătură, nu numai că își pot îmbolnăvi ochii, dar câtă goliciune duhovnicească și câtă suferință poate fi în sufletele acestor tineri care-și epuizează singuri șansele pocăinței și ale mântuirii cu fiecare clipă cu care se afundă mai mult în iadul (adâncul) unei lumi neconsistente!… Dumnezeu să-i lumineze cu harul Său ca să se trezească din singurătatea și din somnul (hipnos) rațiunii lor și să-L cunoască pe El – Viața tuturor și Iubirea cea adevărată!
Emigrația masivă și adesea ilegală a făcut ca America să devină un bâlci al neamurilor. Albi, negri, asiatici, mexicani, indieni, arabi, toți vin cu duhurile și cu ideile lor, amestecând sufletele oamenilor într-o tornadă spirituală amețitoare. Nici măcar copiere a unui singur tipar nu se poate spune că e, ci mai degrabă o amestecare haotică a tuturor caracterelor specifice ale tuturor neamurilor prin infuzie reciprocă. Rar de tot mai găsești comunități minoritare autentic naționale, nu mai zic și creștine.
În afara școlilor confesionale creștine, nu se pomenește de Mântuitorul Iisus Hristos. Profesorii sunt amenințați, iar apoi concediați dacă ”deranjează” pe necreștini cu lucruri care nu sunt corecte politic. Homosexualitatea este nu doar amintită ca o variantă alternativă a normalității, ci e și promovată și sponsorizată. Există în licee ”sărbători” ca gay’s day, baluri ale ”bobocilor”, concursuri și festine ale lăcomiei, etc. Ca să nu mai zic că dacă nu crezi în reîncarnare, în fantome și în spiriduși, dacă nu ești tolerant cu toate satanismele, dacă nu participi la ”serbarea” diavolului – haloween, atunci ești scos din comunitatea lor. Iar dacă, profesor fiind, susții că evoluționismul este o minciună științifică, ești alungat de la catedră. Erezii nu există, ci toți creștinii sunt frați, iar toate bisericile lor sunt socotite incomplete și se pot întregi prin unirea ecumenistă care exclude prin iubire mincinoasă orice dogmă și urmă de fanatism tradiționalist. Cam așa se vede în duh american educația, sportul, cultura și religia…
Pentru o informare și mai completă, alte detalii puteți afla aici:
http://mhkeehn.tripod.com/ughoae.pdf
America de carton și visul american – V – Epilog
Acum, după ce am revenit acasă în România, în atmosfera noastră balcanică, total imprevizibilă (la aeroport ne-au amețit bagajele pe care le-am primit, totuși, a doua zi – asta ca să aterizez de-a binelea, printr-un șoc, din visarea la lumea din care plecasem), parcă am lepădat niște solzi de pe suflet. Care mă țineau crispat, ca pe un soldat medieval în armură. Nu e ușor să te încadrezi, chiar și numai formal, și doar pentru puțini oameni, și doar pentru câteva zile, în regulile (unele nenaturale de-a dreptul, dar perfect funcționale în cele exterioare) și-n mediul robotizat al ”civilizației” americanilor. Eu sper să nu-i fi agresat în vreun fel, sper să nu fi făcut ceva neplăcut lui Dumnezeu. Și sper ca nici eu să nu fi împrumutat ceva neplăcut de la ei, nici măcar accentul lor…
Este adevărat, aveam niște prejudecăți despre America. Unele mi s-au confirmat, altele nu, iar altele mi-au fost cu mult depășite de realitatea văzută, trăită, cunoscută la fața locului. Nu mă bucur că americanii sunt așa cum sunt sau cum sunt manipulați să devină, nu mă bucur că nu te poți odihni cu privirea în privirea lină a celulalt care evită adesea această ”vedere față către față” chiar când ai de vorbit mai mult cu el, nu mă bucur că oamenii de acolo nu-L cunosc pe Dumnezeu cel Viu și Adevărat și că nici măcar părinții sau strămoșii lor nu L-au cunoscut și cinstit vreodată. Nu mă bucur că nu ai ce discuta cu ei în afara unor teme pur pragmatice (cât costă haina aia, unde ai fost în concediu, cum să repari ușa de la garaj sau vreo mașinărie, ce vreme se anunță pentru mâine, care sunt sporturile și vedetele preferate, etc) și nu mă bucur că la ei toate se măsoară în confort sau bani…
Trecând peste show-urile (uneori și televizate ale) predicatorilor catolici, protestanți și neoprotestanți, unde kitsch-ul are accente flagrante de blasfemie vizibile chiar și de americani, celelalte manifestări publice ale ”confesiunilor” creștine sunt atât de diluate în mesajul lor dogmatic și ascetic încât pot fi la fel de reprezentative pentru oricare sectă în parte, aproape descreștinată. Toleranța de pe toate planurile (moral, dogmatic, liturgic), diluarea și redefinirea învățăturilor, adaptarea la duhul lumii căzute a mesajului tot mai corect politic (nu ai voie să deranjezi pe altcineva nici doar purtând biblia la vedere), toate acestea îi orbesc pe creștinii americani și le oferă o aiureală de ”credință”, de fapt o idolatrie comodă în care Dumnezeu ar fi făcut totul, iar omul doar ar primi. Nu mă bucur că milioane de oameni din America au fost (re)educați să gândească așa. Dimpotrivă, mă întristez și înțeleg că nu mă rog eu îndeajuns ca Domnul Hristos să scoată preoți și credincioși buni și curajoși ca semănători și lucrători la secerișul Lui.
”E-o țară-n care nimic nu e ceea ce pare, e vorba de putere, advertising și manipulare”… Abia în America am înțeles de ce Părintele Adrian, când asculta știrile la radio, ne spunea că pentru a înțelege realitatea evenimentelor trebuie să traduci știrile invers de cum le auzi. Așa e și cu mult invocata de conducători formulă ”God bless America!” cu care mai marii imperiului american își justifică și acoperă toate crimele și agresiunile împotriva nu doar a altor popoare, ci și a propriilor concetățeni. Sub pretextul mincinos al siguranței naționale și internaționale, elitele conducătoare au îngrădit și caută să îngrădească mereu libertatea, sănătatea și gândirea oamenilor, așa încât ei să nu mai poată face nimic aproape, decât probabil numai la comandă. Ceea ce era cândva ”the land of choice” tinde să devină ”the end of choice”…Cu alte cuvinte, nu e ușor deloc să trăiești în America. Dar nu este totuna să trăiești ca și creștin, ca să te mântuiești, asumându-ți lupta cu păcatul, cu tine însuți, cu dezinformarea matrix-ului politic-economic-social în care trebuie să te integrezi și care se configurează din ce în ce mai mult pe legi împotriva lui Hristos și împotriva oamenilor înșiși. Și nu e același lucru să trăiești scufundându-te tot mai mult în mocirla păcatelor, în confortul unei concepții chiar religioase materialiste și acreștine.
Dar e important să știi că nu duci lupta asta singur. Că Iisus Hristos este cu noi. Că Același Hristos lucrează și acum pentru mântuirea tuturor oamenilor. Că Hristos ne cheamă și pe noi și pe toți oamenii la pocăință, pentru că El, ca un Dumnezeu iubitor ”vrea ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). De asemenea și noi, dacă vrem să ne mântuim, trebuie să dobândim același gând și aceeași voie ca a lui Hristos. Să ne rugăm pentru luminarea prin pocăință și pentru mântuirea tuturor oamenilor și din America și de pretutindeni…
Pentru a trata o boală, medicul mai întâi trebuie să o diagnosticheze corect, apoi să stabilească ordinea tratamentelor organelor bolnave. De aceea, radiografia sumară prezentată mai înainte a mentalității și a societății americane nu este decât o firavă diagnoză personală a unor mari suferințe omenești. Confortul, cuceririle tehnologiei și preocupările exterioare în care se complac și de bunăvoie americanii mi se par doar niște paravane-amortizoare, în spatele cărora plâng sufletelor lor dornice și ele prin fire de viața cea dumnezeiască, dar deturnate spre moarte. De aceea, fără a-i desconsidera în suferința lor, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca și ei, și toți oamenii din lume să-L cunoască pe Hristos și iubirea Lui fidelă și veșnică în Biserica Sa. Oricum, Dumnezeu are Sfinții și slujitorii Lui și în America și cheamă prin ei pe tot mai mulți oameni la pocăință și la dreapta credință. Sunt și comunități ortodoxe (biserici și mănăstiri) bine închegate și active în vestirea lui Hristos și cred că, dacă n-ar avea piedici legale și instituționale, multe roade ar putea aduce și mulți oameni, și americani și din alte neamuri, s-ar lumina prin lucrarea lor misionară.
Noi, însă, dacă, din mila Domnului și pentru rugăciunile strămoșilor, ne-am născut români și creștini-ortodocși, să ne asumăm cu răspundere misiunea de ”preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestim în lume bunătăţile Celui ce ne-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (1 Petru 2, 9), aducând roadele cele bineplăcute Lui, și să fim smeriți în lucrarea credinței noastre sfinte, ortodoxe, rugându-ne cu umilință:
Doamne Iisuse Hristoase, Lumina lumii și a sufletelor noastre, luminează-i pe toți oamenii cu Duhul Tău cel Sfânt și iubitor ca să te cunoască pe Tine, Dumnezeule cel Viu și Adevărat, să lepede minciunile și urâciunile diavolești prin pocăință, și iertându-i și unindu-i cu Tine, cu Sfinții Tăi și cu noi, smeriții și nevrednicii robii Tăi, în Biserica Ta cea Sfântă, să Te preamărească în vecii vecilor! Amin.
FLORIAN BICHIR (cel ce elogiaza MASONERIA, cel pro cipuire si pro PATRIARH DANIEL) il lauda pe KLAUS KENNETH si il ataca pe staretul MIHAIL STANCIU …
Citez din articolul Ispita stareţului blogger!:
Un predicator celebru, Klaus Kenneth, face furori în România. Autorul cărţii “Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului” a ajuns la credinţă după ce a experimentat marxismul, yoga, budismul etc., dar şi cele mai teribile vicii. Faimos în toată lumea, Klaus a produs o vie emoţie peste tot în ţară.
Cine credeţi că a sărit la gâtul lui şi al lui Romeo Petraşciuc, unul dintre cei mai buni editori din ţară? Stareţul Mânăstirii Antim, pr. Mihail Stanciu. Probabil lipsit de alte preocupări, părintele l-a acuzat pe Klaus de “vedetism” şi a afirmat că “nu este de folos nimănui ca cineva să-şi pună viaţa murdară la vedere”. Păi, dacă vorbim de vedetism, nu cumva Sfinţia Ta ai blog, în care, uite aşa, duhovniceşte, te citezi la infinit şi îţi postezi genialele predici? În privinţa vieţii murdare, e bine de reamintit că unii ierarhi îşi publică memoriile nu tocmai “ortodoxe” încă din timpul vieţii.
Încurajat de anumite cercuri, pr. Mihail a căzut într-o capcană. Vorbeşte de ascultare, dar uită că predicatorul a avut binecuvântarea a doi ierarhi români. El, în schimb, a susţinut, fără binecuvântare, că cipurile sunt “bomboane otrăvite… ale călăilor din fruntea ţării”. Scrie despre smerenie, dar s-a luat la harţă cu alţi ortodocşi, cei de stil vechi, cu “stiliştii”.
Sfinţia Ta, ocupă-te de mânăstire, lasă soarta lumii şi a Bisericii în mâna lui Dumnezeu! Ai avut dreptate într-un interviu când ai declarat că “în oraş călugărul e ispitit mai mult prin risipirea minţii”. Bucureştiul îţi cauzează greu!
Despre KK, cititi va rog mai multe la:
Articolul zilei (12.05.2010): KLAUS KENNETH, un RATACIT …
Despre Florian BICHIR, cititi va rog mai multe la:
„PREOTUL STILIST” Florian BICHIR elogiaza MASONERIA …
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
238 comments