DACISMUL si REABILITAREA SARPELUI (dragonului)

Mihai Silviu Chirila:

Trebuie avută mare grijă în problema „dacismului”. Recuperarea moștenirii noastre dacice și demontarea mitologiei romanizării și a moștenirii noastre exclusiv romane sunt necesare, pentru că noi trăim o poveste de adormit copiii cu privire la identitatea noastră națională.

Din păcate, istoricii noștri oficiali s-au dat cu toții de partea teoriilor romaniste, pentru ca asta, li se pare lor, oferă prestigiu națiunii noastre (de fapt oferă servitute față de centre masonice occidentale precum Vaticanul, Roma sau Parisul și ideea românilor că sunt niște coloniști uitați ai Occidentului, nu urmașii „nemuritorilor”), lăsând această problemă extrem de importantă a substratului nostru dacic pe mâna tuturor entuziaștilor și visătorilor, motiv pentru care ne și confruntăm cu tendința new-agistă de reîntoarcere la zalmoxism, deși nimeni nu știe exact ce ar însemna asta și ce ar presupune aceasta reîntoarcere, fiind vorba de o religie moartă de două milenii.

Dacii sunt printre primii care s-au creștinat, în țara noastră creștinismul nu a întâmpinat nici o adversitate din partea credinței anterioare, deoarece dacii au fost pregătiți pentru Hristos de unele idei pe care le-au avut, cum ar fi henoteismul, nemurirea, spiritul martiric (manifestat chiar prin acele jertfe de sânge reprobabile în felul lor), înclinarea spre viața meditativă, concepția sănătoasă despre persoana umană ca fiind alcatuită din trup și suflet. Atunci când Hristos a venit, terenul era cumva pregătit pentru primirea Sa, motiv pentru care dacii au devenit unul dintre cele mai vechi și mai solide popoare creștine.

Trebuie combătută fără îndoială tendința tembelă de a-i recrea pe daci și religia lor precreștină și trebuie să se înțeleagă că dacii suntem noi, iar religia noastră este cea creștină ortodoxă, pentru primirea căreia religia anterioară ne-a pregătit doar în maniera în care i-a pregatit filozofia antică pe greci sau, păstrând proporțiile, Vechiul Testament pe evrei. Venirea lui Hristos încheie religia păgână și orice discuție despre ea.

Eu am impresia că unii „daciști” sunt puși să scrie de către sistem, pentru ca acesta să compromită ideea corectă de descendență a noastră din daci, o descendență reală, palpabilă, nu doar acceptată ca un apendice la „marea civilizație” cu care ne-a pricopsit cucerirea din 106.”

   Comentariu saccsiv:

Comentariul de mai sus a fost trimis de Mihai Silviu-Chirilă lui Radu Iacoboaie, ultimul incluzandu-l la finalul articolului sau DACISMUL (ZALMOXISMUL) ȘI ÎNTOARCEREA LA CREDINȚELE PĂGÂNE:

În România postdecembristă, odată cu noul regim ,,democratic” iliescian, am asistat în general la o exprimare liberă a presei și la o descătușare formidabilă a spiritului, creației și credinței. Pe acest fundal, au apărut însă și diverse cărți, care de care mai atrăgătoare și mă refer aici în special la cărțile lui Pavel Coruț. Mulți români au răsfoit fie și în treacăt una din numeroasele volume ale acestui autor, în fapt un mare vizionar și fost lucrător în Securitate. Numai că viziunea lui a servit unui scop mai puțin nobil, ocult și chiar amăgitor. Într-o emisiune la televiziune a declarat răspicat că nu există Iisus Hristos și nici demonii…

După părerea mea, de la Pavel Coruț,  se poate spune că a înflorit o adevărată afacere sau industrie cu cărțile care au abordat tema Daciei – centru al lumii, speculându-se la maximum atașamentul românului față de valorile naționale, față de țara lui și eroii neamului. Apoi, constatăm că această temă a fost preluată și de yoghini, a migrat și pe internet. Un caz este blogul Lupul Dacic, pe care l-am descoperit din întâmplare. Dar știți că nimic nu este întâmplător pe lumea asta. În toate există un rost, o rațiune care de multe ori ne scapă.

Cine citește cu atenție Legenda Lupului Alb de pe blogul de mai sus, postat pe firmamentul său, va înțelege legătura cu dacismul, o nouă credință dar ,,anti religie”. Însăși doamna care ține acest blog și se semnează Lupul Dacic, se consideră un dac liber și fără prejudecăți. Cel mai important aspect însă, care merită scos în evidență este conținutul și morala legendei.

Ca și în cazul pietrei filozofale căutate de alchimiștii Evului Mediu și chiar a legendei lui Hiram invocată de către masonerie, apare și aici o ,,Piatră Sacră”, dar și un preot care acceptă să fie transformat în temutul Lup Alb, care conduce în luptă haitele de lupi, care chipurile îi ajută pe daci în lupta lor pentru libertate împotriva stăpânirii (romane?). Care libertate este însă, aceea fără de Dumnezeu, pentru că blogul se declară foarte hotărât ANTI-RELIGIE.

În legenda de mai sus, Zamolxis este zeul cel care îl transformă pe preot în Lupul Alb.

Și totuși viclenia este mare. Ce caută un preot în legendă? Care este rostul pietrei sacre? De ce spun că dacii aveau mai mulți zei? Observăm că în fond, nu este promovat ateismul și cunoașterea empirică (științifică) decât la suprafață pe acest blog. Se încearcă de fapt, în mod ocult, racolarea românilor mai dotați din punct de vedere intelectual, așa cum prin bursa Soros și alte burse de acest gen sponsorizate de masonerie (purtătorul de cuvânt al Marii Loje Naționale a României, Olimpian Ungherea, fost comunist și securist, recunoștea într-un film acest lucru), au fost și sunt racolați în continuare tineri studenți mai înzestrați intelectual decât alții, în schimbul ajutorului material acordat. Oare sectanții nu fac și ei la fel?

Doamna Lup și adepții ei formează în realitate o comunitate unită, care se închină unui zeu păgân. Și cum dacii erau monoteiști și venerau un singur zeu, pe Zamolxis, rezultă că lui i se închină, deși poate nu conștientizează acest fapt sau mai degrabă nu vor să declare, pentru a nu se observa că sunt adepții unei o noi credințe (de tip NEW AGE) și că de fapt PROMOVEAZĂ Noua Ordine Mondială. Și știm că masoneria nu este ceea ce spun masonii că ar fi (societate filantropică), este organizația religioasă anticreștină.

În masonerie se întâmplă la fel. La primele grade, începătorii își pot păstra credința pe care o au, dar după un anumit grad (unii susțin că gradul 32) aduc adorații lui Lucifer (satana, diavolul suprem). În fond, atei cu adevărat există doar într-un număr extrem de mic. Toți oamenii cred până la urmă în ceva.

Ei, daciștii, susțin precum yoghinii, că toate religiile sunt îndoctrinări și spălări ale creierului și că doar ei au acces la o cunoaștere și înțelegere superioară a lucrurilor, că sunt ,,deasupra tuturor religiilor”. Ei vorbesc de o energie  universală, de faptul că Dumnezeu există în toate și în toți (erezia Integrării în Absolut), de existența reîncarnării (sufletul migrează într-un alt corp sau animal). Ei spun că Dumnezeu este iubire și atât.

Dacismul este până la urmă o credință păgână ca și Yoga, care a preluat unele elemente din budism și alte credințe orientale. El se crede a fi naționalist. Dar pe care fundament? Dacia nu se identifică cu România. Ori suntem români, ori suntem daci într-o Dacie virtuală, adică inexistentă și trăim într-o himeră. Ei vorbesc de ,,fantasmele creștine”, deși ei înșiși le trăiesc pe viu.

Ei spun că noi ortodocșii sau creștinii în general nu gândim, dar în realitate ei înșiși sunt supuși unei spălări oculte și abile a creierului, ceea ce se întâmplă exact și în cazul yoghinilor și francmasonilor. Ei ajung de fapt să slujească mai întâi zeiței rațiunii (preaslăvită de masonii francezi în Revoluția de la 1789) și mai apoi sunt amăgiți cu ideea că omul este singurul dumnezeu (această amăgire ,,veți deveni dumnezei…”, care datează de la ispitirea Evei de către diavol și care nu s-a împlinit niciodată!). Deși spun că nu cred în existența lui Dumnezeu, vin apoi și spun că Dumnezeu este în om și în lucruri. Probabil în ipoteza lor că ar exista. Citiți puțin cu atenție comentariile doamnei Lupul Dacic de la articolele ȚINE MINTE! și NU TE ÎNDRĂGOSTI DE DRAGOSTE, de pe blogul cu același nume.

Amintiți-vă numai de Mișcarea de Integrare în Absolut a lui Grigorian Bivolaru (cel cu terapia cu urină și cu dezvirginarea de către acesta a tinerelor adepte), de cazurile mediatizate în urmă cu câțiva ani, de adolescenți racolați de yoghini și de părinții care au protestat pentru ceea ce li s-a întâmplat copiilor lor, care au ieșit de acolo cu tulburări psihice.

În concluzie, blogul Dacic propagă erezia dacismului și credem că este un blog masonic. Nu am cercetat încă legătura acestuia cu alte bloguri. De ce masonic? Altfel cum ați putea  explica această înverșunare virulentă împotriva tuturor religiilor și îndeosebi a creștinismului (ortodoxiei), care nu este o religie inventată de oameni ca în cazul celorlalte, ci este religia revelată omului de către Însuși Dumnezeu?

Desigur, dacismul nu este singura reîntoarcere la credințele păgâne… Mai sunt și altele. Biserica Ortodoxă Română are cunoștință despre toate sectele și ereziile contemporane. Despre acestea vom vorbi poate într-un viitor articol.

Iar fratele Vasile (Saccsiv) subliniază pe scurt: Lupul Dacic este de fapt o femeie ce se dovedește a fi o activistă antiortodoxă. Își autodenumește blogul: “Blog pentru regăsirea identității naționale”. O identitate națională antiortodoxă? Adică satanistă?

E plin internetul de tot soiul de astfel de bloguri cică anti sistem, dar în fapt doar niște “alternative” drăcești la sistem. Iar dintre ele cel mai bine prind la începători cele precum acesta, ce pedalează pe tema dacismului.

   Comentariu saccsiv:

   Iata si ce putem citi in articolul Reabilitarea „dragonului”?!:

Circulă pe internet de o vreme încoace niște materiale foarte ciudate, semnate de către persoane mai mult sau mai puțin cunoscute în cultura română actuală. În aceste articole se pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, că trebuie urgent reabilitat dragonul, adică șarpele, ca semn esențial în identitatea noastră națională. Fără șarpe românii n-ar mai fi români! Zic autorii  acelor materiale, că șarpele ar trebui ridicat la același nivel cu Sfânta Cruce și cu alte simboluri care ne definesc drept creștini.

Pentru susținerea acestor teorii, autorii respectivi aduc câteva argumente, pe care le menționăm și noi: dacii aveau steagul format dintr-un cap de lup cu corp de șarpe, în Biblie se fac referiri numeroase la șarpe, în icoanele cu Sfântul Gheorghe apare șarpele, ba chiar în sculpturile și picturile unor biserici apare șarpele. Îl mai întâlnim, de asemenea, pe cârjele ierarhilor. Unul dintre autorii unor astfel de materiale susține că a muncit cincisprezece ani ca să se documenteze și să scrie acele articole.

Este impresionantă munca de a realiza articolele în discuție și insistența de a promova ideile respective. Din păcate, autorii nu merită decât compătimire! Atâta muncă se merita pentru cauze mai nobile!

Desigur, subiectul cu pricina putea fi tratat din punct de vedere folcloric, etnografic, etnologic, mitologic, din perspectiva istoriei religiilor etc. În nici un caz nu putea fi abordată problema așa cum a fost abordată. Nu negăm faptul că șarpele apare în Biblie de mai multe ori. Precizăm chiar că apare din primele capitole, ca întruchipare a diavolului. Această semnificație și-o va păstra și în creștinism, până în zilele noastre. E adevărat că apare în icoana Sf. Gheorghe, sau în picturile și sculpturile unor biserici, sau pe cârjele arhiereilor, dar prezența lui acolo semnifică victoria lui Dumnezeu asupra diavolului, a Binelui asupra răului. Prin jertfa Lui, Mântuitorul a zdrobit ,,capul șarpelui” și puterea celui rău.

Faptul că șarpele era animal ,,sfânt” în religia dacilor, precum și în religiile altor popoare nu ne îndreptățește să ,,sfințim” șarpele în creștinism. La asirieni, spre exemplu, zeul suprem, Baal, era reprezentat de un șarpe uriaș de piatră, în pântecele căruia ardea focul zi și noapte și pe gura căruia era aruncat aproape zilnic câte un copil viu. În felul acesta se socotea că  Baal va fi binevoitor față de asirieni, îi va feri de războaie, de boli, le va da belșug și prosperitate. Treaba lor!

Autorii articolelor respective au nevoie de mai multă cultură teologică, de o formație creștină și o gândire creștină. Noi, creștinii, respectăm valorile și simbolurile noastre creștine, așa cum au fost stabilite de către Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. Nu întotdeauna simbolurile creștine au aceeași semnificație în alte religii. Este ceva firesc, normal. Ca atare, nici nu trebuie să forțăm lucrurile și să impunem semnificații străine simbolurilor noastre creștine.

A ridica șarpele, dragonul, la rang de element de cult în creștinism, ar fi cea mai mare victorie a diavolului asupra celor botezați în numele Sfintei Treimi. Parcă n-ar fi suficient că se atacă alte valori milenare, precum familia, că se legiferează aberații morale inimaginabile cu câteva decenii în urmă, precum căsătoria între homosexuali, lesbiene și ce-or mai fi. Mai ridicăm și pe dracul la rang de divinitate și i ne închinăm, pentru ca Sodoma și Gomora să fie reconstituite pe deplin. Doamne ferește!

Cititi va rog si:

Articolul zilei (17.07.2013): „New Age si dacismul in Romania”. Sa nu uitam ce declarau FONDATORII NEW AGE (Alice Bailey si H. P. Blavatsky) despre LUCIFER