SACCSIV – blog ortodox

Generalul Eugen Bădălan: Tot ce spun ucrainenii aparține propagandei de război. Asta înseamnă că 80% din ce spun ei sunt minciuni

Posted in drone, razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on septembrie 11, 2023

Antena 3 CNN: Generalul Eugen Bădălan, teorie explozivă în scandalul dronelor: Ar putea fi resturi din UAV-uri lansate de pe teritoriul României!

Generalul (r) Eugen Bădălan, fost şef al Statului Major General al Armatei Române, a vorbit duminică, la Antena 3 CNN, despre dronele căzute în România şi cele trei ipoteze realiste cu privire la provenienţa lor.

„De o săptămână asist pe toate canalele, pe toate posturile, la o manifestare în prag de isterie în legătură cu atacurile pe care Rusia le face asupra teritoriului României și că România nu reacționează și așa mai departe”, a spus Eugen Bădălan.

„Vreau să lămuresc un lucru – cum este organizată apărarea împotriva atacurilor din aer în toate armatele lumii, în toate țările lumii. Pe două segmente: 1. Protecția trupelor. Şi pentru asta sunt unități și subunități de rachete, mitraliere, tunuri antiaeriene și așa mai departe care sunt în structura forțelor și însoțesc forțele când acestea desfășoară operații în cadrul unei acțiuni militare.

Există un al doilea segment – pentru protecția teritoriului statului respectiv, ale căror unități se găsesc în România în structura forțelor aeriene ale Armatei Române și care își propun ca obiectiv să apere obiectivele strategice ale României: Capitala, capitalele de județ, centrala atomo-electrică, barajele.

Deci nu există pentru apărarea antiaeriană a frontierei! Niciun stat al lumii nu are așa ceva”, a declarat generalul la Antena 3 CNN.

Eugen Bădălan: „Oricând poate cădea din aer un atac în mijlocul Bărăganului”

Potrivit generalului Eugen Bădălan, „oricând poate cădea din aer un atac în mijlocul Bărăganului fără ca el să fie combătut, pentru că mijloacele de apărare împotriva atacurilor din aer nu se concentrează pe apărarea centrului Câmpiei Bărăganului”.

Eugen Bădălan, teorie explozivă: Ar putea fi resturi din UAV-uri lansate de pe teritoriul României!

Generalul Eugen Bădălan spune că ceea ce transmite Ucraina reprezintă în mare parte propagandă pentru război şi nu este sigur că fragmentele de dronă găsite în România aparţin Rusiei.

„Pentru mine, tot ce spun ucrainenii aparține propagandei de război care este normală pentru ei. Asta înseamnă că 80% din ce spun ei, dacă o încadrăm în propagandă de război, pentru mine înseamnă minciună. (…)

Până când Ministerul Apărării, în urma analizei resturilor adunate de acolo, ne anunță public că acele resturi aparțin acestui tip de dronă eu o iau ca o variantă de lucru.

Mai putea fi o dronă a ucrainienilor ridicată în zonă pentru observare în momentul în care ei au avut certitudinea atacului de noapte al Federației Ruse și aia putea să cadă, ori ca i s-a terminat combustibilul, ori că a fost lovită de propria antiaeriană. (…)

Ar mai putea fi o altă variantă – că sunt resturi din drone lansate de pe teritoriul României pe timpul exercițiilor de la Babadag, de unde știm cu certitudine că pe timpul exercițiilor s-au lansat UAV- uri (aeronavă fără pilot). Nu știm dacă toate s-au recuperat.

Pentru mine și asta este o variantă de luat în analiză”, a mai spus generalul la emisiunea „Descoperiţi cu Andreea Sava”.

Nu există mijloace de supraveghere permanentă în zona fragmentelor de dronă căzute pe teritoriul României, a dezvăluit el.

Fostul șef al Statului Major General al Armatei Române spune că, în principiu, nu există mijloace de supraveghere permanentă, dar când a început atacul cu drone duminică noapte asupra portului Ismail există certitudinea că NATO, Armata Română și aliații au ridicat în aer mijloace de supraveghere a graniței.

Generalul (r) Eugen Bădălan, despre dronele căzute: Acest incident nu este un atentat la suveranitatea României

Este un incident de graniţă, nu este o acţiune intenţionată, a concluzionat el.

Aflaţi mai multe informaţii urmărind materialul video de mai jos!

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

OPINIE: Contraofensiva ucraineană merge foarte prost iar dovezile corupției sunt explozive. Așa că se pregatește o diversiune cu resturile dronei rusești? Se încearcă atragerea României in război?

Ion Cristoiu: Ucraina de azi este Ungaria care ne-a răpit Ardealul în 1940

 

The New York Times: Voluntarii americani din Ucraina care mint, fură și fac scandal

Posted in razboi, SUA, The New York Times, Ucraina by saccsiv on martie 30, 2023

Sursa: https://observatornews.ro/extern/soldatii-impostori-voluntarii-americani-din-ucraina-care-mint-fura-si-fac-scandal-ancheta-nyt-517353.html

S-au grăbit cu miile în Ucraina, mulţi dintre ei americani care au promis să aducă experienţă militară, bani sau provizii pe câmpul de luptă al unui război de apărare. Ziarele din zonele lor de baştină le-au salutat angajamentul, iar donatorii i-au susţinut cu milioane de dolari. Acum, după un an de luptă, multe dintre aceste grupuri americane de voluntari se luptă între ele şi subminează efortul de război. Unii au risipit banii sau şi-au arogat nemeritat merite. Alţii s-au ascuns sub faţada unor acte de caritate încercând, de fapt, să profite de pe urma războiului, arată o investigaţie a jurnaliştilor de la The New York Times.

(more…)

20 de ani de la invazia SUA în Irak / Cum a început administrația Bush un război pe baza unor rapoarte exagerate și afirmații false

Posted in 11.09.2001, al Qaeda, ARMA, Dick Cheney, George W. Bush, IRAK, ONU, Saddam Hussein, SUA, Uncategorized, uraniu by saccsiv on martie 21, 2023

Sursa: https://www.g4media.ro/20-de-ani-de-la-invazia-sua-in-irak-cum-a-inceput-administratia-bush-un-razboi-pe-baza-unor-rapoarte-exagerate-si-afirmatii-false.html#comments

Fostul secretar de stat american Colin Powell lansa, pe 5 februarie 2003 în Consiliul de Securitate al ONU, alerta că Irakul deţinea arme de distrugere în masă, pentru a justifica astfel lansarea războiului de către SUA, un argument fals pentru care Powell s-a scuzat mai târziu, consemnează agenţia EFE.

Odată cu împlinirea a 20 de ani de la începutul războiului din Irak la 20 martie, unii experţi văd în comportamentul Administraţiei preşedintelui George W. Bush folosirea în premieră a „post-adevărului”, precum şi o subminare a credibilităţii ONU, instituţie care acum trebuie să se confrunte cu invazia Ucrainei de către Rusia.

Desconsiderarea adevărului şi a faptelor face parte din „moştenirea” lui Bush, amplificată mai târziu de fostul preşedinte la rândul său republican Donald Trump, afirmă Carme Colomina, cercetător senior la Centrul pentru Afaceri Internaţionale de la Barcelona (CIDOB).

Rapoarte exagerate şi afirmaţii false

Intervenţia lui Powell, care a avut loc cu o lună şi jumătate înaintea lansării invaziei americane în Irak, a fost punctul culminant al unui narativ susţinut încă de la finele anului 2001 de guvernul lui Bush şi de puternicul său vicepreşedinte Dick Cheney pentru a justifica războiul.

Deşi investigaţiile bipartizane ale Congresului SUA nu au găsit dovezi ale vreunor presiuni politice făcute de analiştii serviciilor de informaţii, de-a lungul anilor au apărut probe ale exagerărilor din rapoarte şi folosirii unor ipoteze neplauzibile de către Administraţia Bush şi de principalul său aliat, guvernul britanic condus de Tony Blair.

De asemenea, un studiu al prestigiosului Centru american pentru Integritate Publică a identificat 935 de declaraţii false făcute de Bush şi de membrii cei mai notabili ai executivului său în cei doi ani care au urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Conform respectivului studiu, aceste afirmaţii „făceau parte dintr-o campanie orchestrată care a galvanizat eficient opinia publică” şi „a condus naţiunea la război sub pretexte evident false”.

În cazul fostului premier britanic, după ani de scandaluri şi acuzaţii că a exagerat ameninţarea irakiană, Raportul Chilcot a semnalat în anul 2016 că Blair a autorizat invazia pe baza unor probe „nejustificate” sau „eronate” furnizate de serviciile de informaţii.

Într-un interviu acordat postului CNN în anul 2015, Blair însuşi s-a scuzat pentru că şi-a fundamentat deciziile pe informaţii „greşite” primite din partea serviciilor secrete.

Armele fuseseră distruse în 1991

Aşa cum au demonstrat investigaţiile ulterioare invaziei şi rapoartele oficiale de informaţii ale SUA redactate începând cel puţin din 2006, Irakul îşi distrusese principalele arsenale de arme de distrugere în masă şi încetase producerea lor în anul 1991, odată cu impunerea sancţiunilor împotriva sa după ce ocupase Kuweitul.

Deja în 2005 Powell recunoştea, într-un interviu acordat postului american ABC, că intervenţia sa în faţa Consiliului de Securitate al ONU a fost un moment „dureros” care va rămâne mereu o „pată” în biografia sa.

Dar, deşi certitudinea că nu existau arme de distrugere în masă a venit după invazie, suspiciuni asupra credibilităţii tezelor susţinute de guvernul SUA existau încă dinainte să înceapă războiul.

Concret, afirmaţiile Statelor Unite şi ale Regatului Unit, sprijinite de Spania, nu au beneficiat şi de sprijinul investigatorilor Comisiei pentru Supraveghere, Verificare şi Inspecţie a ONU (UNMOVIC) şi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care nu au găsit probe ale existenţei acelor arme.

„Minciuni pentru a justifica un război au existat mereu”, dar, prin folosirea discursului despre armele de distrugere în masă pentru a interveni în conflicte, odată cu războiul din Irak a început erodarea rolului ONU, remarcă cercetătorul Carme Colomina.

Falsa asociere a lui Saddam Hussein de 11 septembrie

Una din primele justificări invocate de Administraţia Bush pentru a prezenta Irakul drept un inamic periculos a fost presupusa legătură a dictatorului Saddam Hussein cu reţeaua teroristă al-Qaida şi cu atentatele de la 11 septembrie 2001.

Încercând să dovedească o asemenea legătură, Departamentul Apărării a redactat şi difuzat „evaluări de informaţii alternative asupra relaţiei între Irak şi al-Qaida”, analize ce „cuprindeau unele concluzii care contraziceau consensul comunităţii de informaţii”, se arată într-un raport al inspectorului general al Pentagonului din 2007.

Directorul CIA de la acea vreme, George Tenet, a negat că agenţia pe care o conducea ar fi confirmat o asemenea legătură, declaraţie făcută la postul CBS, tot în 2007.

Anterior, în 2006, Bush însuşi asigura că Irakul nu a avut nimic de-a face cu 11 septembrie, contrar a ceea ce susţinea executivul său în lunile premergătoare războiului.

Dezminţirea achiziţiei de uraniu din Niger

O altă acuzaţie lansată de SUA cu sprijinul Regatului Unit a fost o pretinsă achiziţie de uraniu din Niger pentru fabricarea de arme nucleare, deşi CIA avea informaţii care negau această ipoteză după investigaţiile efectuate în ţara africană de către diplomatul Joseph Wilson.

Odată lansat războiul, Wilson a publicat un articol în The New York Times în care a explicat acest lucru, situaţie care a forţat Casa Albă să admită că a utilizat informaţii eronate.

Ca represalii, guvernul american a dezvăluit identitatea soţiei lui Wilson, Valerie Plame, care lucra ca agent sub acoperire al CIA, ceea ce în final a dus la condamnarea şefului de cabinet al vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis ”Scooter” Libby, pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă.

Ion Cristoiu: Ca sa intelegem de ce nu intelegem nimic despre ce se intampla in Ucraina urmarind mass-media occidentala, trebuie sa ne amintim cum inventa mass-media occidentala povestile cu teroristi din timpul Revolutiei Romane din 1989

Bogdan Tiberiu Iacob: HALUCINANTA ISTORIE A FAKEURILOR UCRAINENE DE RAZBOI

Posted in DAVOS, FORUMUL ECONOMIC MONDIAL, razboi, RUSIA, Ucraina, UNICEF, VIOL by saccsiv on iulie 6, 2022

Sursa: https://inpolitics.ro/versiunea-zelenski-a-grupului-lui-arafat-halucinanta-istorie-a-fakeurilor-ucrainene-de-razboi_1830953900.html?fbclid=IwAR2CekIjORSLwRuxItHMvwduu_Zqcd4GWYob3p5tXPcsyKKJNgHIBn2xb8Y

La sfîrșitul lunii mai, Rada Supremă a Ucrainei l-a demis brusc pe comisarul pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, extrem de activă în denunțarea ororilor comise de soldații ruși pe front. Șocanta decizie a fost explicată oficial prin aceea că Denisova nu ar fi obținut suficiente probe pentru faptele comise de ruși, care să poată duce la incriminarea lor legală. Adevărul – deși intuit pe alocuri încă de atunci – a ieșit la iveală săptămîna trecută, cînd un mare ziar ucrainean a dezvăluit că Denisova inventase fapte pe bandă rulantă, ”în numele victoriei”. Trei zile mai tîrziu, autorii articolului ar fi primit amenințări cu moartea, sub acuzația de trădători ai poporului, obligînd organisme internaționale să intervină. Marea întrebare în scandalul-mamut Denisova: chiar să se fi oprit minciunile oficiale?

(more…)

Andrei Bădin: Cine minte mai frumos despre Ucraina?

Posted in razboi, RUSIA, Ucraina by saccsiv on martie 26, 2022

Sursa: https://flux24.ro/cine-minte-mai-frumos-despre-ucraina-controversa-zilei-de-andrei-badin/

Bătrânica cu borcanul de castraveți care a distrus drona kaghebistă dintr-o aruncătura din cot, baba și moșul care au alungat niște soldați ruși care vroiau să le fure și taie porcul, tancurile rechiziționate de romii ucrainieni.

Belirea armatei ruse are loc în fiecare minut, secundă… Rușii sunt praf și pulbere, zic analiștii români și occidentali.

Frumos! Dar ucrainienii fug cu milioane din țară, unii și cu milioane de euro/dolari. Deci cine sunt năpăstuiții în povestea asta? Dacă mă uit la tv pricep că ar trebui să plâng, de fapt, de mila soldaților ruși alergați și batjocoriți pe unde sunt prinși.

Ceva din propagandă îmi scapă. Pe cine să plâng?

Clar nu pe Putin și nici pe oligarhii lui. În nici un caz pe tipa aia cu fitnessul care a luat cu zâmbetul pe buze 2 milioane lei vechi de la un românaș într-o benzinărie și s-a cazat la Hilton. Pe nemți care au băgat bulioane de euro în Nord Stream 2 să ia gaze de la ruși și acum or să plătească dublu la americani? Până la ăilalți mă doare cămașa de pe mine, adică Românica și Basarabia.

Înțeleg că suntem bine, prețurile au scăzut, facturile le plătește Dandana, totul e perfect. Slava Ucraina! Amin!

 

Comentariu saccsiv:

Nu sunt de acord cu finalul, caci nu poti folosi in deradere anumite cuvinte.

In rest, cititi va rog si:

Peste 150 de firme de piar lucrează pentru propaganda ucraineană

Grănicierii ucraineni de pe Insula Șerpilor au fost eliberați. Si uite asa, s-a mai demontat o minciuna a propagandei…

Filmari din jocuri video prezentate la tv ca fiind din … razboiul din Ucraina

Ion Spânu: Presa adevărată demască Fake-news-urile propagandei în războiul din Ucraina. Exact ca în cazul pandemiei Coronavirus, uneori aceleași persoane sînt în misiune pe la televiziuni pentru a-i pune la zid pe cei care au alte opinii decît cele ale autorităților!

Mașinăria de știri false a fost uluitoare!

 

Tagged with: ,

Video: Recapitulare minciuni

Posted in Coronavirus, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE, VIDEO by saccsiv on decembrie 14, 2021

Citatul zilei: Alexsandr Soljenițîn

Posted in CITATE CELEBRE by saccsiv on noiembrie 26, 2021

Minciuna universală

Posted in Uncategorized by Vali on mai 4, 2021
Societatea de astăzi se bazează pe minciuni.
 În întregime.
Acest lucru nu este surprinzător, deoarece este rezultatul unei progresii lente dar reale în mințile noastre, a ideilor care ne-au fost strecurate de către „prințul” acestei lumi.
Știm dintotdeauna că Satana este mincinos , el este tatăl minciunilor (Ioan 8:44).
Prima lui minciună a fost păcălirea Evei.
Au urmat în mod firesc, celelalte minciuni, heliocentrismul, cinematica…
Care este originea noastră ?
Unii spun că nu contează prea mult. Din contră, cred că este esențial, deoarece „primul pas” decide restul drumului urmat.
Originea lumii și a omului, așa cum este predată, se bazează în principal pe teoria evoluției lui Darwin, care servește și astăzi ca bază a așa-numitului raționament științific. Darwin însuși s-a bazat pe lucrările lui Hutton, Lyell, Malthus, Lamarck, Haeckel sau Holmes, pentru a numi doar câțiva. Din aceste lucrări, îmbogățite și clarificate de-a lungul secolului al XX-lea, originea universului rezultă dintr-un eveniment teoretic inexplicabil și presupus numit în mod obișnuit „big-bang”, urmat de epoci geologice majore și unde omul însuși este rezultatul unei evoluții a speciilor, evoluție tot teoretică.
Toate acestea sunt minciuni. Fabulații. Concepte inventate și fapte imaginare. Seriale din imaginații exaltate, distorsionate și regizate de cel care este tatăl minciunei: Satana.
Pentru că toate aceste afirmații se bazează pe presupoziții, premise, conform unei abordări explicate de Béchamp: „întotdeauna presupunem și de la presupunere la presupunere, se ajunge la concluzie, dar fără dovezi. „
Discursul dominant asupra originilor noastre este rezultatul a trei minciuni:
Prima minciună este să ascundem cealaltă alternativă despre originile noastre: creaționismul.
Într-adevăr, nu există una, ci două teorii principale pentru a explica originea universului:
– una numită Creaționism, care se bazează pe Dumnezeul Creator al tuturor lucrurilor și care își trage sursele din cartea Genezei;
– iar cealaltă, numită Evoluționism, care bazează originea universului pe întâmplare (big bang) și apariția omului prin evoluția speciilor.
Un stat, preocupat de imparțialitate, onestitate și obiectivitate, ar învăța populația, ambele teze.
A doua minciună constă în prezentarea presupozițiilor ca fapte reale.
Setul de principii prezentate de știința modernă, dacă le disecăm, se bazează pe ipoteze, concepte, interpretări sau presupuneri care sunt toate presupuneri care servesc drept dovezi. Adică, așa-numitele dovezi științifice avansate se bazează de fapt pe teorii nedovedite și neverificate – dar luate și prezentate ca adevăruri de necontestat.
Să înțelegem bine: când baza care este utilizată pentru raționament, calcule, modelare și cercetare este părtinitoare și falsă, toată această știință se bazează pe un principiu al necinstei intelectuale care înșeală cercetătorii la fel de mult ca și publicul larg.
A treia minciună este aceea de a fi creat, din aceste baze distorsionate, o istorie fictivă a universului și a umanității.
Chiar dacă teoria evoluției în sine a fost actualizată de oamenii de știință din secolul al XX-lea, rămâne baza raționamentului pentru a explica originea omenirii. toate procesele invocate pentru a explica evoluția speciilor au fost revocate de biologia moleculară. De asemenea, s-a dovedit că nu există o metodă fiabilă de verificare.
Și totuși, știința actuală se bazează pe construcții în întregime fictive, chiar frauduloase, unde, din câteva oase sau dintr-un simplu craniu, sunt pur și simplu inventate noi ființe, considerate ca fiind mai mult sau mai puțin umane, în realitate complet imaginare.
Pe scurt, scriem o istorie a oamenilor în întregime inventați, construiți din condiția imperativă a evoluționismului. Dar dacă Geneza este adevărată, dacă Creaționismul este stabilit ca o alternativă credibilă, atunci toate aceste teorii dispar, pentru că știm că omul este om, de la început.
Sfârșitul secolului al XIX-lea: trecerea în noua eră
Așa că mi-am pus întrebarea: de când predăm istoria omenirii și a universului pe aceste teorii false, al căror principal avantaj este de a-l elimina pe Dumnezeu ?
Și m-am întrebat : ce am învățat înainte?
Răspunsul este foarte simplu: până la Darwin, a existat o singură explicație pentru originea universului și a omului: Dumnezeu. Iar detaliile acestor origini au fost consemnate în Geneză.
Întregul Occident era de acord cu aceasta, inclusiv din punct de vedere științific, timp de optsprezece secole.
Schimbare are loc la sfârșitul secolului al XIX-lea în Europa.
Lucrarea principală a lui Charles Darwin, care va servi drept declanșator, „Despre originea speciilor”, a fost publicată în 1859.
Vor mai dura câteva decenii pentru oamenii de știință de toate categoriile, fericiți să găsească în cele din urmă o teorie validă care să dezvolte un set de concepte noi capabile să înlocuiască creaționismul și deci pe Dumnezeu.
A fost nevoie de timp și de o voință fier pentru a impune teoria evoluției.
Putem înțelege mai bine de ce această perioadă coincide cu cea a guvernelor socialiste cu metode totalitare, care impun apoi școala publică gratuită și obligatorie tuturor copiilor și, în același timp, interzic educația adevărată.
Pentru că problema era conținutul învățăturii în sine. În acea perioadă, nu era vorba doar de îndepărtarea crucifixelor din sălile de clasă sau de la instanțele judecătorești, era necesar și îndepărtarea lui Dumnezeu de subiectele predate, începând cu istorie și geografie.
Ura față de Dumnezeu și voința de a-l eradica din memoria noastră colectivă, relegându-l în sfera privată, au împins mulți lideri să privilegieze și să impună teoria evoluției în locul Creaționism.
De aici separarea Bisericii și a Statului: pentru că statul laic trebuia să aibă frâu liber pentru a preda istoria sa rescrisă, fără Dumnezeu.
Dar ce am fost învățați ÎNAINTE de Darwin?
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, creaționismul a fost singura explicație predată oficial despre originea universului.
Încă mai există un manual de istorie antică datat din 1840, scris de profesorul Auguste Ott.
Oricine poate verifica: acest tip de lucrare este reprezentativ pentru educația oferită în secolele trecute.
Deci, ce conține manualul lui Ott?
1) Că „tradițiile tuturor popoarelor au un fundal identic, toate sunt expresia aceluiași adevăr primitiv, primit de toate națiunile și dus până la cele mai îndepărtate capete ale pământului. „
2) Că „Cea mai generală, cea mai importantă și probabil cea mai autentică tradiție din istoria omenirii este conținută în primele unsprezece capitole din Geneza, prima carte a Bibliei. „
3) El recunoaște, în plus, „că astăzi, teoria progresului deschide o nouă și fructuoasă cale către investigații”, dar pentru el, acest progres nu este opus creaționismului: „știința modernă trebuie, fără a respinge adevărurile recunoscute de toate secolele , să aducă o nouă lumină asupra acestei chestiuni importante. „
CESHE Cercul de Studii Științifice și Istorice, mai afirmă că:
„Fără îndoială, Geneza nu se reduce la un tratat științific care propune descrierea„ tuturor ”faptelor observabile … Dar informațiile pe care le oferă sunt fundamentale, verificabile științific și niciun experiment nu le-a respins vreodată. „
Atâta timp cât omul rămâne la Dumnezeu, fie în mod implicit (A. Ott), fie prin convingere (CESHE ), fie prin credință (Biserica), toți converg asupra aceleiași idei: explicația științifică a Bibliei există. Și progresele științifice și tehnologia trebuie și pot ajuta, nu pentru a înlocui creaționismul, ci dimpotrivă pentru a-l întări.
‌Geneza nu exclude oferirea de puncte de vedere sau teorii diferite despre modul în care a fost creată lumea. De exemplu, Auguste Ott vede în diferitele zile ale Creației o construcție progresivă; de exemplu, potopul este considerat un fapt irefutabil, el amintește că „toate tradițiile păstrează memoria unui potop” și precizează că „este dovedit geologic că un cutremur violent a rostogolit apele pe întreaga suprafață a pământului. „
La fel ca toată lumea din vremea sa și timp de optsprezece secole, el știe că umanitatea actuală este produsul lui Noe și al familiei sale: „Toate națiunile cunoscute au ieșit din noul centru care a fost constituit atunci și Noe a existat cu adevărat. „
Astfel, oamenii au considerat timp de 18 secole că nu a existat nicio opoziție între Geneza și știință.
„Faptul că Biblia și științele naturii nu au același punct de vedere, nu înseamnă că există un adevăr dublu.
Nu există un adevăr științific și un adevăr religios sau biblic. Când Biblia și științele vorbesc despre natură, ei nu vorbesc despre ea în același mod, dar vorbesc despre același lucru: realitatea despre care amândoi vorbesc în felul lor și în funcție de punctul lor de vedere este aceeași și unica creație a lui Dumnezeu. „
După prima minciună, celelalte au urmat în mod firesc.
O mică listă deschisă, vă las pe voi să o completați :
– Satana nu există
– sau unii cred că există, dar este ceva mic, prost și urât
– femeia este egală bărbatului, nu complementară
– fătul nu este ființă umană
– „iubirea nu alege” slogan folosit pentru a justifica faptul că oricine se poate uni cu cine/ce vrea
– nu contează sexul cu care te-ai născut, îți poți alege pe parcursul vieții ce sex vrei
– nu are importanță jurământul de fidelitate făcut de miri in biserică, pentru că „iubirea nu alege” ești liber să te „iubești” cu oricine dorești în afara căsătoriei
– poți fura, minți, dacă o faci în mod legal
– oamenii nu mai trebuie sa consume, existe chiar, pentru a salva planeta
– legalitatea dobânzilor bancare
– „fa ce vrei” slogan care împinge la neasumarea consecințelor faptelor sale
– oamenii știu ce se află pe Marte, dar nu reușesc să regăsească zborul Malaysia Airlines 370
Tot despre minciuni, ne vorbeste MUGUR VASILIU
„Cu ceva timp în urmă – pe la începutul secolului al XIX-lea, intelectualitatea românească, la unison cu cea europeană, căuta să dezlege un lucru care până mai devreme nu era nici măcar luat în seamă, dar care dintr-o dată a devenit esenţial, vital: originea, mai precis certificatul de naştere al poporului, al naţiunii din care făceau parte. Întreg efortul stătea sub semnul cultural, în scopul construirii unui om doar cultural. Aşa a apărut deodată – după cum spuneam – interesul pentru o nouă ştiinţă: cea a folclorului. A izbucnit căutarea, înregistrarea cu mijloacele vremii, inventarierea, …compunerea textelor care stau la baza formării poporului român.”
https://saccsiv.wordpress.com/2011/10/21/mugur-vasiliu-a-fi-sau-a-parea-despre-omul-cultural/
Răul există. Are logică și inteligență.
Concluzie
Astăzi mințim despre tot și despre toată lumea, minciuna este sistematică, fie că este vorba despre trecutul sau viitorul nostru, viața noastră socială sau emoțională, culturală sau profesională, progresul științific sau tehnologic, viața politică sau religioasă.
Dar cel mai rău dintre toate, baza tuturor, punctul de plecare, minciuna universală, este negarea lui Dumnezeu, negarea existenței Sale, respingerea legilor Sale, respingerea Creației Sale, însăși.
Când sursa vieții este distrusă, ascunsă de ochii tuturor, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că omul se pierde, se risipește și moare sufletește.
Dacă trebuie să ne revendicăm drepturile și atributele de copii ai lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să restabilim tot ceea ce a fost inversat, să respingem fabulele și să afirmăm Adevărul în orice ocazie.
Vali

Ce au in comun pandemia de Covid-19, 11 septembrie si aselenizarea?

Posted in 11.09.2001, ASELENIZARE, Coronavirus by saccsiv on septembrie 11, 2020