Marcel Petrisor a trecut la Domnul

Marți, 12 octombrie, a trecut la cele veșnice scriitorul Marcel Petrișor. În vârstă de 91 de ani, Marcel Petrișor s-a născut pe 13 aprilie 1930 în localitatea Ocişor din judeţul Hunedoara, într-o familie de învățători.

După studiile liceale efectuate la Brad şi Deva, în 1952, pe când era student la „Filosofie”, este arestat pentru prima oară (îi împrumutase cartela sa de masă regretatului critic literar Ovidiu Cotruş – nepotul poetului Aron Cotruş, pe care noul regim îl socotea „duşman al poporului”). Smuls peste noapte din Clujul visurilor juvenile, Marcel Petrişor este târât prin mai multe închisori şi centre de detenţie: Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, din nou Jilava, apoi Baia Sprie, Dej, Gherla, Aiud, scrie site-ul www.crestinortodox.ro.

În 1956 are parte doar de câteva luni de libertate chinuită, după care este arestat, din nou, sub acuzaţia de a fi participat la un „complot studenţesc”, pe fondul tulburărilor din Ungaria. Încadrat într-un lot de potenţiali condamnaţi la moarte, Marcel Petrişor a stat sub teroarea sentinţei mereu amânate până în august 1957. Va fi eliberat abia în 1964, după un nou periplu al groazei – Malmaison, Uranus, Jilava, Aiud (amănunte ale biografiei sale de deţinut politic se află în volumele de memorii, unde autorul „s-a ascuns” iniţial sub numele personajului Mircea Petre).

După ieşirea definitivă din închisoare, Marcel Petrişor va urma „Literele” (specializarea franceză-spaniolă) la Bucureşti, unde se va şi stabili. În 1970, renunţând la un post universitar la Iaşi – ce i se cuvenea prin repartiţie, conform mediei de absolvire -, rămâne profesor de liceu în Capitală la „Iulia Hasdeu” (unde a ţinut ani de-a rândul şi un minunat cenaclu literar), apoi la „Spiru Haret”, de unde s-a pensionat.

#adevaratarezistenta

Foto: http://gheorghecalciu.ro/viata-parintelui-gheorghe-calciu/

Continuam serialul inceput cu Să învățăm azi de la coloși dacă vrem să nu devenim trădători mâine – episodul pilot. Iata alte cateva pasaje din “Cumplite incercari, Doamne! Din Casimca Jilavei in Zarca Aiudului” – Marcel Petrisor:

„Dar parca mai puteai fi sigur de ceva, cu cei pentru care minciuna devenise ratiunea de a fi…” […] „- Si ce? Inseamna ca daca atunci ne-au tampit ei, acum sa ne tampim si noi facandu-le pe plac? – ii raspunse Ghita taios. Pitesti, ne-Pitesti, datoria mea e sa ma zbat si sa nu le dau astora satisfactia pe care o sconteaza. Si sa stii c-asa voi face, pana în ultima clipa!” […] „Dar ce sa facem? Sa punem mainile pe genunchi si sa ne uitam la vizeta, fiindca ne temem de pedeapsa ce-ar urma daca ne-ar prinde? Dar ce pedeapsa, ma? Ce pedeapsa? – se aprinse Ghita, ridicand tonul și apropiindu-se de Iosif. Ar fi ea oare mai grozava decat starea in care ne-ar aduce daca ne-am conforma „regulamentului” astuia care le implica pe toate. Sa ne gandim putin: daca ne-ar prinde, ne-ar bate sau ne-ar da zece-douazeci de zile de izolare. Ar fi prost si chiar mai rau decât aici, dar in nici un caz mai rau decat dac-ai ajunge in starea de a-ți turna colegul sau fratele ca nu se supune ordinelor..” […] „… si apoi, mizand pe faptul ca nu trebuie sa ne prinda si ca pazindu-ne astfel nici nu ne vor putea prinde dormind sau batand în pereti, o sa putem rezista mult mai mult decat ascultandu-le porunca. Auzi! Sa te idiotizezi singur privind saptesprezece ore o vizeta! Cine dracu’ ar putea rezista? – completa Ghita, gandind pentru sine cu voce tare.” […] „… trebuie facut tot ce-i sta omului in puteri ca sa n-ajunga neom. Sper ca n-ati uitat prin ce ati trecut si ce-ati patit… „(Oprisan) […] „Marcel si Ghita se parea ca se intelesesera din primele momente si se pusesera pe o nesfarsita lupta cu vremea. Iosif insa protestase. Ba chiar se aprinsese de revolta, schitase cateva controverse cu ceilalti, mai ales cu Ghita, pentru ca in cele din urma sa cedeze și el sub imboldul elementarei evidente; necesitatea rezistentei in timp. Cu aceasta trebuia castigata lupta in Casimca: cu timpul.” […] „Dar nici sa ma las ucis ca un berbec, domnule locotenent – ii raspunse Oprisan. De murit o sa mor, n-aveti grija, dar cum vreau eu, nu cum vreti dvs!”

Așadar, în timpul zilei nu aveau voie sa doarmă, sa stea tolaniti, sa discute intre ei în celula, sa strige la alții pe geam, sa comunice cu vecinii ciocanind codul Morse în perete, etc. Și aveau obligatia de a-i turna pe cei ce nu se supuneau acestui regulament.

Vizeta era o mica usita în ușa cea mare de la celula. Deasupra ei era un soi de vizor prin care gardianul ii putea spiona.

Pedepsele aplicate împotriva celor ce nu se supuneau acestor ordine erau foarte aspre și cu toate acestea mulți n-au cedat. Era forma lor de rezistenta. Era modalitatea lor de a lupta pentru a rămâne oameni.

Pasajele de mai sus sunt un perfect exemplu de urmat pentru noi toți. Ele trebuie citite și recitite pana ce intra bine de tot în cap. Caci dacă nu ne intra la cap, vom căuta mereu scuze de tipul „nu aveam ce face” și vom continua sa stăm cuminti cu ochii la „vizeta” prin care stăpânii lumesti se uita la noi.

Sunt pasaje pe care toți #rezistentii ce se dau cu caramida în piept ca ce anticomunisti sunt ei, dar care acum ii iau apărarea lui Augustin Lazar, ar trebui sa și le lipeasca pe pereți în locuri cât mai vizibile. Caci ei zic cum ca „nu avea ce face” bietul procuror șef de comisie la Aiud! Dar cei de mai sus de ce au avut ce face? Dar Iulius Filip de ce a avut ce face?

Nu exista „nu avea ce face”. Putea să se opuna și devenea erou. Sau putea sa nu se facă procuror și astfel, măcar, nu mai facea rele. Evident însă, dacă devenea erou, nu mai devenea procuror general și nu-l mai aștepta o pensie gigantica, caci treaba cu eroismul tine de paupertate, eventual (dar nici aia nu e sigur) să-ți poarte numele vreo strada (dar și asta doar în cazul în care Elie Wiesel nu-ți descopera vreo fraza suspecta).

Dar să-l lasam pe vataful Augustin Lazar, care, ce-l puțin, s-a vândut pentru un ciolan gras și să ne referim la noi, cei mulți și săraci din gloata. Noi cu cât ne vindem sufletul? Cu nimic. Îl dam gratis. Noi din lasitate belim cuminti ochii la vizeta, așteptând ca din când în când să ne scuipe stăpânii lumesti.

Așadar, #adevaratarezistenta este reprezentata de cei ce se straduie sa urmeze exemplul din pasajele de la începutul articolului. Restul sunt o masa amorfa de lași traitori degeaba pe Pământ, la care se adauga o alta masa de idioți utili ce-si zic #rezist. Și, evident, mai sunt stăpânii lumesti împreuna cu vatafii care le satisfac voia.

#rezist nu este și nu va fi niciodata o adevărata rezistenta. La ce rezista ei? Ca majoritatea lor sunt aceiași care, după Coletiv, zbierau ca vor spitale și nu biserici. Iar la referendumul din toamna iși puneau curcubee pe paginile de pe retelele de socializare șifăceau filmulete #boicot. Și ale caror organizații „civice” primesc finantari George Soros. Ei nu sunt rezistenta împotriva stangii, ci din contra, ei sunt idiotii utili ce edifica stânga:

Comentariul Oanei-Maria Bogdan (membra în conducerea centrala a partidului lui Dacia Ciolos) se incadreaza perfect în Doctrina Illuminati a Noii Ordini Mondiale

Cu alte cuvinte, #rezist și stăpânii lor sunt tocmai urmasii celor împotriva cărora au luptat cei din #adevaratarezistenta.