Comentariul zilei: mulți au pierdut acest simț de autoconsevare

Comentariul fratelui Dr. Badass postat la Lecție de viață. Turist român, despre experiența pe o insulă grecească, afectată de o pană de curent trei zile: Cei care au avut doar carduri au făcut foamea. Cei cu mașini electrice și-au făcut cuibare în ele:

Cu telefonul sau cardul să spunem că este mult mai practic, dar de fapt este mult mai comod, arăți bună o bucată de plastic lângă un pos și se efectuează plata.
Este o facilitate foarte înșelătoare dar majoritatea care nu gândesc au luat și o să ia în continuare țeapă pe tema asta.
” Mases who are asses”, sau traducerea cea mai potrivită făcută de Creangă ” da muieti sunt posmagii, dacă nu, duceți-mă la gârlă”, sunt acei oameni care au trecut prin evenimente similare și au avut norocul să scape, nu învață lecția și cred că ulciorul merge de multe ori la apă.
Sunt accidente, întreruperi ale activităților de câteva ore, până la o zi sau două care fac oamenii conștienți să caute să fie pregătiți pentru a depăși aceste dificultăți în viitor.
Pe vremuri, țăranii aveau pivnița și cămara pline și grija lor de căpătâi era să cultive gradina și câmpul să se asigure că păstrează magaziile pline.
În ziua de azi, când supermarketurile sunt la un pas distanță, mulți au pierdut acest simț de autoconsevare și merg pe principiul ” trăiește clipa”. Ce rost are să stochezi mâncare ca furnica, când dai cu cardul la marchet și trăiești boem ca și greierele? Iar între timp nu scapi ocazia să faci glume despre ” medievali aia”, care plătesc cash și nu cred în știință.
Cei care au luat țeapă, o să ia din nou.
Mulți n-au pus mâna pe o revistă de ani buni, dar pe o carte? Și uite așa, nici din greșeală nu apucă să citească poezia ” Lupta vieții” de Coșbuc.
Țăranii știau să citească semnele din natură, știau când vine furtuna și se pregăteau să treacă de ea.
În ziua de azi sunt multe semne care arată schimbarea timpurilor și prevestesc furtuna, însă majoritatea sunt lipsiți de griji și nu le pasă de ziua de mâine.
Realitatea dură o să-i lovească ca un uragan și o să fie maturati de forța stihiilor din care puțini scapă cu viață.
Prima selecție deja are loc sigur și eficient.
Când se ajunge la situații de supraviețuire, ” greierasii” nu au nimic care să contribuie la bunăstarea comunității. Prin gândirea lor sunt un pericol și consumatori de resurse, însă pe termen lung pot ajunge să contamineze și să distrugă coeziunea comunității.
În situații de urgență, situații de criză, dificile, vrei să ai lângă tine oameni capabili, care demonstrează ( așa ca turistul român) că este prevăzător, are grijă de el și de familia sa.

” Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.”

Pentru Dumnezeu, neam și țară!

Cititi va rog si:

Din nou despre performanta masina de gatit (cu vreascuri) pentru cei ce nu doresc sa depinda de curent electric si gaze

 

Consilier papal: Iisus a avut nevoie de o convertire de la „rigiditate”, „naționalism”

Breitbart: Papal Adviser: Jesus Needed Conversion from ‘Rigidity,’ ‘Nationalism’

Consilier papal: Iisus a avut nevoie de o convertire de la ‘rigiditate’, ‘naționalism’

De Thomas D. Williams, 31 August 2023, Breitbart

ROMA – Un apropiat confident al Papei, părintele Antonio Spadaro, a lansat ipoteza neobișnuită că Iisus Hristos a avut nevoie de o convertire de la un iudaism rigid, naționalist, la o religiozitate mai incluzivă.

Comentând săptămâna trecută pasajul evanghelic care relatează vindecarea fiicei unei femei cananeence (Matei 15:20-28), părintele iezuit Spadaro a spus că inițial ‘lui Iisus nu-i păsa’ de femeie sau de problemele ei și îi răspunde într-un mod ‘furios și insensibil’.

„Duritatea Stăpânului era de neclintit”, a declarat preotul, deoarece mila „nu i se cuvenea. Ea era o exclusă. Nu există nicio discuție”.

Când ea apelează din nou cu disperare la el, Iisus ‘îi răspunde într-un mod batjocoritor și lipsit de respect’ pentru că era ‘orbit de naționalism și de rigoare teologică’, a afirmat Spadaro.

Când femeia se înjosește și mai mult, ea reușește în cele din urmă să ajungă la Iisus, străpungându-i ‘rigiditatea’ pentru a-l ‘converti’, a adăugat preotul.

Așadar, da, fiica femeii este vindecată de suferința ei, dar, poate mai important este că „Iisus apare și el vindecat și, în final, se arată liber de rigiditatea elementelor teologice, politice și culturale dominante ale timpului său”, a propus acesta.

„Aici se află sămânța unei revoluții”, a conchis Spadaro, deoarece femeia cananeancă a reușit să-l deschidă pe Iisus către o viziune incluzivă a unei biserici care ajunge și la periferii.

În timp ce interpretarea biblică a preotului nu se potrivește prea bine cu înțelegerea istorică a textului, care îl vedea pe Iisus conducând-o pe femeia canaanită la o credință mai profundă, ea se potrivește foarte bine cu insistența Papei Francisc asupra fraternității universale, a eliberării de rigiditatea doctrinară și a incluziunii.

În timp ce părintele Spadaro crede cu siguranță că îi face un serviciu lui Francisc cu exegeza sa inedită, unii s-ar putea întreba dacă merită să îl sacrifice pe lisus pentru a-l salva pe papă.

 

Comentariu saccsiv:

Iata ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur:

„Ai văzut că pe fiica cananeencii a vindecat-o cu atâta zăbavă, pe când pe aceştia (pe iudei) îndată? Nu pentru că aceştia erau mai buni decât cananeanca, ci pentru că femeia aceea era mai credincioasă decât aceştia. Pe femeie o am

ână, zăboveşte, ca să scoată la lumină tăria credinţei ei; pe aceştia însă îi vindecă îndată, ca să închidă gura necredincioşilor iudei şi ca să le curme orice cuvânt de apărare.

Cu cât cineva primeşte mai multe binefaceri, cu atât merită mai mult pedepsit dacă se poartă cu nerecunoştinţă, că nu s-a făcut mai bun, deşi a fost cinstit. De aceea şi bogaţii, pentru că sunt răi sunt pedepsiţi mai mult decât cei săraci, pentru că sunt mai răi, că n-au ajuns blânzi şi miloşi, deşi au avut totul din belşug.”

Cititi va rog mai multe la Omilia a LII-a la Matei 15, 21-22:

https://www.academia.edu/43766930/Sf%C3%A2ntul_Ioan_Gur%C4%83_de_Aur_Scrieri_III_Omilii_la_Matei

 

Michel Chossudovsky: Chile, 11 septembrie 1973 – Ingredientele unei lovituri de stat militare

Michel Chossudovsky: Fifty Years Ago: Chile, September 11, 1973: The Ingredients of a Military Coup

Acum cincizeci de ani: Chile, 11 septembrie 1973: Ingredientele unei lovituri de stat militare

De Michel Chossudovsky, 01 Septembrie 2023, Michel Chossudovsky

În urmă cu o jumătate de secol, la 11 septembrie 1973, armata chiliană condusă de generalul Augusto Pinochet a zdrobit guvernul Unidad Popular, ales în mod democratic și condus de Salvador Allende.

Obiectivul a fost înlocuirea unui guvern progresist, ales în mod democratic, cu o dictatură militară brutală.

Lovitura de stat militară a fost susținută de CIA. Secretarul de stat Henry Kissinger a jucat un rol direct în complotul militar. [1]

În săptămânile care au precedat lovitura de stat, ambasadorul american Nathaniel Davis și membri ai CIA au avut întâlniri cu conducerea militară chiliană de vârf, împreună cu liderii Partidului Național și ai frontului naționalist de ultra-dreapta Patria y Libertad. În timp ce rolul sub acoperire al administrației Nixon este amplu documentat, ceea ce este rareori menționat în rapoartele mass-media este faptul că lovitura de stat militară a fost susținută și de către un sector al Partidului Creștin Democrat.

Patricio Aylwin, care a fost ales președinte al Chile în anul 1989, a devenit șeful partidului DC (democrat creștin) în lunile premergătoare loviturii de stat militare din septembrie 1973 (din martie până în septembrie 1973). Aylwin a contribuit în mare măsură la ruperea ‘Dialogului’ dintre guvernul Unidad Popular și creștin-democrați. Predecesorul său, Renan Fuentealba, care reprezenta aripa moderată a Partidului Creștin-Democrat (PDC), era ferm împotriva intervenției militare. Fuentealba era în favoarea unui dialog cu Allende (la salida democratica). El a fost înlăturat de la conducerea partidului în mai 1973, în favoarea lui Patricio Aylwin.

Partidul DC a fost divizat la mijloc, între cei care erau în favoarea ‘salida democratica’ și facțiunea dominantă Aylwin-Frei, care era în favoarea ‘soluției militare’. [2]

La 23 august, Camera de Diputados din Chile a redactat o moțiune în care se afirma că guvernul Allende ‘a încercat să impună un regim totalitar’. Patricio Aylwin a fost membru al echipei de redactare a acestei moțiuni. Patricio Aylwin credea că o dictatură militară temporară era ‘răul cel mai mic dintre cele două rele’. [3]

Această moțiune a fost adoptată aproape în unanimitate de partidele de opoziție, inclusiv de DC, Partido Nacional și PIR (‘Stânga Radicală’).

Conducerea Partidului Creștin-Democrat, inclusiv fostul președinte chilian Eduardo Frei, dăduse undă verde armatei. Indiscutabil, serviciile secrete americane trebuie să fi jucat un rol sub acoperire în schimbarea conducerii PDC.

Iar continuitatea ‘modelului chilian’, prezentat ca o ‘poveste de succes economic’, a fost asigurată atunci când, 16 ani mai târziu, Patricio Aylwin a fost ales președinte al statului Chile în așa-numita tranziție la democrație din anul 1989.

La momentul loviturii de stat din 11 septembrie, eram profesor invitat de economie la Universitatea Catolică din Chile (Instituto de Economia, Universidad Catolica de Chile. În orele care au urmat bombardamentului asupra Palatului prezidențial din La Moneda, noii conducători militari au impus o stare de asediu de 72 de ore.

Când universitatea s-a redeschis câteva zile mai târziu, am început să pun cap la cap istoria loviturii de stat, din notițe scrise. Trăisem evenimentele tragice de la 11 septembrie 1973, precum și lovitura de stat eșuată din 29 iunie 1973. Mai mulți dintre studenții mei de la Universitatea Catolică fuseseră arestați de către junta militară.

În zilele care au urmat preluării puterii de către armată, am început să răscolesc grămezi de documente și de tăieturi de ziar, pe care le adunasem zilnic de la sosirea mea în Chile, la începutul anului 1973. Cu toate acestea, o mare parte din acest material a fost pierdut și distrus de către asistentul meu de cercetare, temându-se de represalii politice în zilele care au urmat loviturii de stat.

Acest articol inedit a fost scris acum 50 de ani (a se vedea mai jos). A fost redactat pe o mașină de scris veche, în săptămânile care au urmat după 11 septembrie 1973.

Acest proiect de articol original plus două copii indigo au fost distribuite printre câțiva prieteni apropiați și colegi de la Universitatea Catolică. Nu a fost publicat niciodată. Timp de 30 de ani a zăcut într-o cutie de documente în fundul unui dulap de arhivă.

Am transcris textul din proiectul îngălbenit de copie indigo [în 2003]. În afară de o editare minoră, nu am făcut nicio modificare la articolul original.

De atunci, istoria acestei perioade a fost amplu documentată, inclusiv rolul administrației Nixon și al secretarului de stat Henry Kissinger în complotul de asasinare a lui Allende și de instaurare a unui regim militar.

Chicago Economics: Repetiție neoliberală de ținută a Programului de Ajustare Structurală (PAS)

Principalul obiectiv al loviturii de stat militare susținute de SUA în Chile a fost, în cele din urmă, impunerea agendei economice neoliberale. Aceasta din urmă, în cazul Chile, nu a fost impusă de creditorii externi sub îndrumarea FMI. ‘Schimbarea de regim’ a fost impusă printr-o operațiune secretă a serviciilor secrete militare, care a pus bazele loviturii de stat militare. Reformele macroeconomice radicale (inclusiv privatizarea, liberalizarea prețurilor și înghețarea salariilor) au fost puse în aplicare la începutul lunii octombrie 1973.

La doar câteva săptămâni de la preluarea puterii de către armată, Junta militară condusă de generalul Augusto Pinochet a ordonat o creștere a prețului la pâine de la 11 la 40 de escudos, peste noapte, o creștere uriașă, de 264%. Acest ‘tratament de șoc economic’ fusese conceput de către un grup de economiști, numit ‘Chicago Boys’.

În timp ce prețurile la alimente au crescut vertiginos, salariile au fost înghețate, pentru a se asigura ‘stabilitatea economică și a se evita presiunile inflaționiste’.

De la o zi la alta, o țară întreagă a fost precipitată într-o sărăcie abisală; în mai puțin de un an, prețul pâinii în Chile a crescut de 36 de ori (3700%). Optzeci și cinci la sută din populația chiliană a fost împinsă sub pragul sărăciei.