SACCSIV – blog ortodox

OPINIE: ‘Tirania epidemiilor’ planificată pentru toamna anului 2022. Forțele armate germane (Bundeswehr), împreună cu forțele NATO, se antrenează pentru eventuale revolte în această toamnă

Global Research: The Planned Fall 2022 “Epidemics Tyranny”

‘Tirania epidemiilor’ planificată pentru toamna anului 2022

De Peter Koenig, 18 August 2022, Global Research

Guvernul german face pregătiri pentru un Regim Militar care să facă față tuturor scenariilor. Liderii germani se tem de revolte, așa că echipează Bundeswehr pentru operațiuni interne. Germania are cel mai mare Centru de Instruire în materie de Război Urban din Europa, numit Schnöggersburg, și se află în Saxonia-Anhalt, lângă Hamburg. Acesta s-a aflat în construcție încă din anul 2012 și a fost finalizat – pregătit pentru instruire – în anul 2020.

În prezent, forțele armate germane (Bundeswehr), împreună cu forțele NATO, se antrenează pentru eventuale revolte în această toamnă – în Germania și, probabil, în alte mari orașe europene.

Este clar că era în plan de mulți ani, având în vedere Agenda 2030 a ONU, alias Marea Resetare, cu toate măsurile sale tiranice și anti-sociale care vor să vină. De fapt, odată cu raportul Rockefeller din 2010 – a se vedea asta – planul pentru deceniul 2020-2030 a fost destul de bine definit – a se vedea capitolele ‘Cadrul Scenariilor’ și ‘Narațiunile Scenariilor’.

Pentru cei care sunt atenți la avertismentul cultului WEF cu privire la ceea ce urma să se întâmple, agenda lor a fost definită și explicată cu mult timp înainte. Pentru mai multe ‘avertismente’ ale Cultului, vedeți asta.

În vederea pregătirii ‘Tiraniei Epidemiilor’ planificate pentru toamna anului 2022, Personalul de Criză Corona al guvernului german, de exemplu, a fost deja sub conducere militară, cel mai recent sub conducerea generalului-maior Carsten Breuer. Acesta conduce comandamentul ‘Sarcini Teritoriale’ al Bundeswehr-ului din Berlin. Nu de mult timp, acesta s-a lăudat către Spiegel cu măsurile și mandatele de vaccinare, spunând următoarele:

„La toamnă va trebui să vaccinăm împotriva Corona până la 60 de milioane de persoane”.

Asta ar putea fi doar o cacealma, ori o formă de manipulare care provoacă frică prin folosirea de zvonuri exagerate despre un pericol iminent, sau pur și simplu ar putea fi adevărul. Ori, cel puțin, un plan bazat pe ceea ce prevede guvernul german. Și asta întotdeauna în strânsă colaborare cu Forumul Economic Mondial (WEF) și cu cei care comandă WEF, cu giganții financiari ai lumii, care plănuiesc reducerea populației la nivel mondial și exercitarea controlului lor asupra supraviețuitorilor.

Supraviețuitorii vor fi cei care nu vor ceda imediat la următorul vaxx-drive (campanie de vaccinare), sau la colapsul economic, respectiv prin șomaj, mizerie și sinucidere; sau șomaj, mizerie, boală și moarte; sau șomaj, sărăcie, foamete și moarte – și puteți adăuga la propria noastră listă. Nu au limite în ceea ce privește obiectivele lor. Doar Noi, Poporul, îi putem opri.

Mai există riscul morții prin război. Așa cum războiul din Ucraina ar putea escalada cu ușurință într-o catastrofă nucleară – și să nimicească nu doar sute de milioane de oameni, ci și rezervele de hrană, ceea ce ar duce la foamete și la mai multă moarte – o moarte de proporții biblice.

Avem apoi rețeaua electrică. Penuria de energie creată artificial (în mod convenabil pusă pe seama războiului dintre Ucraina și Rusia, instigat de NATO / Occident), poate aduce nu numai întunericul pentru supraviețuitori, ci și anihilarea tuturor facilităților digitalizate, de care societatea a ajuns să depindă. Asta ar putea crea un alt val de moarte.

Însă nu vă faceți griji. ‘Controlul lor’ digitalizat asupra noastră va rămâne intact.

Planul diabolic pentru această toamnă, ar putea sta la baza previziunii generalului-maior Carsten Breuer, care a prezis 60 de milioane de ‘vaccinări’ numai în Germania.

Urmează previziunile lui Bill Gates și declarația directorului general al OMS, Tedros, care a făcut din variola maimuței, la 23 iulie 2022, o urgență de sănătate publică de interes internațional (PHEIC), trecând astfel peste Comitetul de Urgență al OMS, care a decis cu 9 la 6 împotriva recomandării unei PHEIC.

Doar acest fapt, luat separat, arată că există o agendă în spatele acestei decizii pe care Tedros / OMS nu o controlează. Mai degrabă, Tedros urmează instrucțiuni.

Cum ar putea toate acestea să aibă legătură între ele, cele 60 de milioane de vaxări, PHEIC și pregătirea militară a guvernului german – cu alte guverne care probabil urmează exemplul Germaniei?

Următorul sezon de toamnă ar putea aduce una sau mai multe noi variante de covid, apoi avem Monkeypox, care așteaptă în culise să fie declarat o altă plandemie – și, în cele din urmă, mai avem și sezonul anual al gripei.

Luate împreună, cele trei ar putea duce la o campanie masivă, cu adevărat masivă, de vaxare, fie o vaxare unică pentru toate aceste boli inventate, fie o vaxare ‘acoperitoare’.

Doar pentru Covid, luat separat, poate fi dificil de convins oamenii să facă mai multe vaxări. Așa că doar o propagandă imensă pentru variola maimuței și un ‘sezon de gripă deosebit de puternic’ – pe care mass-media l-ar putea prezice – ar putea speria suficient de mulți oameni pentru a face ambele vaccinuri. Sau dacă unul sau doi dintre giganții farmaceutici le-ar propune cu generozitate un vaccin combinat pentru gripă și variola maimuței, probabil că oamenii ar putea accepta cu plăcere să primească un vaccin care combină două vaccinuri.

Acum, cum funcționează asta?

La primele runde ale plandemiei, sau ale plandemiilor, de tipul Covid, incluzând diferite variante, au fost administrate mai multe vaxuri și rapeluri la, să zicem, 50% până la 70% din populația din Nordul Global, incluzând Europa și SUA, Canada, Japonia, Australia, Noua Zeelandă. Este mai dificil de evaluat rata de vaxx în Sudul Global.

Estimările medicale indică faptul că aproximativ 70% din toate vaxurile sunt placebo, adică soluții saline sau altele asemenea, care nu fac niciun rău. Dar restul de 30% sunt vaxuri de tip mARN cu diferite tipuri de toxine în ele. Diferite combinații, care testează domeniile de eficiență. Toate predispuse să provoace diferite afecțiuni, de la cancere (care afectează cu preponderență atât sistemul reproducător al femeilor, cât și pe cel al bărbaților), leucemie, miocardită, boli de ficat și rinichi și așa mai departe – o listă aproape nesfârșită.

Dr. Mike Yeadon, fost vicepreședinte și director științific al Pfizer, a menționat în mai multe rânduri, că multe dintre aceste efecte secundare devastatoare pot apărea abia după 6-24 de luni, poate chiar mai mult. Va fi practic imposibil să se urmărească efectele încă de la primele vaxuri.

Multe dintre aceste boli duc la moarte, adesea la o moarte lentă și dureroasă. Altele pot duce la tipuri diferite, dar foarte dureroase, de invalidități – acestea sunt ucideri și suferințe gratuite. Dacă am trăi încă într-un sistem de drept, pedepsirea făptașilor, a celor care știu exact ce fac și a celor care ordonă și constrâng (sau mai rău) instituția medicală să ducă la îndeplinire tirania lor cu vaxuri, cu toate că știu ei bine-foarte bine, dacă am avea încă un sistem funcțional de ‘stat de drept’ – acești indivizi ar fi supuși unor procese penale à la Nuremberg 2.0 – pe steroizi.

Dar astfel de sisteme juridice au fost neutralizate. Constituții naționale întregi au fost suspendate, pentru a împinge această mortală Agendă 2030 a ONU – împlinirea Marii Resetări – până la capăt.

Acest sistem cu 70% placebo este o strategie grozavă pentru ‘jabbers’ (vacciniști). Este un instrument de propagandă. Cei care primesc placebo și sunt bine, fără efecte negative, vor face propagandă încercând să-i convingă pe cei care sunt sceptici la vaxx, că uite, el este OK, nu există niciun risc, că uite, ei sunt bine – și de ce să nu terminăm odată cu asta și să fim ‘protejați’.

Astfel, ei fac publicitate gratuită pentru Cultul Monștrilor.

Eurostat a înregistrat un exces de mortalitate între martie 2020 și iunie 2022 de până la 40%.

Nu există niciun alt motiv plauzibil decât vaxurile cu efect de ucidere în masă.

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), precum și Lancet și New England Journal for Medicine (NEJM) în cercetările lor oneste de evaluare și statistici, definesc clar o mortalitate pentru Covid – toate variațiile – de 0,07 până la 0,1%, iar majoritatea deceselor sunt persoane cu vârsta de peste 70 de ani și cu comorbidități. Acest lucru este similar cu gripa comună.

Cu toate acestea, guvernele și autoritățile din domeniul sănătății continuă să promoveze ‘vaxurile’. Și ‘Cineva’ presează guvernele și serviciile de sănătate. Nimeni nu este suficient de puternic și îndrăzneț pentru a opri acest Monstru. Niciun guvern. Nici măcar sistemul ONU.

Dimpotrivă, sistemul ONU este corupt și este în complicitate cu ‘Maeștrii Răului’. Tuturor le este frică de potențialele consecințe. Așa că, se închină. Pentru a-și salva pielea – în timp ce buldozerele avansează – la nesfârșit. Distribuind poțiuni ale morții. Fără remușcări.

Speculativ vorbind, în vaxx-tirania din această toamnă, raportul dintre vaxurile ‘reale’ și cele placebo ar putea crește până la 50 / 50, ceea ce înseamnă și mai multe boli mortale – adesea nu imediat, ci după unul sau doi ani, când va fi greu de urmărit decesul legat de vaxuri . (Mike Yeadon).

Mulți dintre cei care bănuiesc asta, nu vor putea, din punct de vedere psihologic, să recunoască în fața lor și a celorlalți, că afecțiunile sau moartea celor dragi se datorează vaxurilor otrăvitoare. Iar cei din grupul placebo vor face din nou publicitate pentru agenda vaxx.

Suntem încă doar în primul trimestru al deceniului vaxx prezis de OMS (în 2014). Imaginați-vă ce ar putea urma, dacă nu-l oprim?

Pentru a opri asta, trebuie să ne cucerim propriile bariere psihologice. Trezirea este primul pas.

Apoi, trebuie să ne solidarizăm cu alți oameni care vor să găsească un stil de viață alternativ, o bunăstare socială alternativă – și care nu se tem să vadă realitatea. Realitatea cu care ne confruntăm astăzi. O realitate care nu poate – repet, NU POATE – fi schimbată. Pentru că se află sub controlul deplin al celor care iau deciziile, al celor care au pârghiile banilor, care au puterea de a te ucide dacă te opui planului lor.

Se pune întrebarea: Ce naiba e în neregulă cu această lume, cu acest sistem?

Pentru a supraviețui, s-ar putea să trebuiască să înființăm o societate paralelă, una care să nu depindă de banii lor, de valorile lor.

Ca să spunem așa, stăm într-o groapă, pentru a deveni o temniță, pentru că strădania noastră pentru confort îi permite să devină o temniță, o tabără de sclavi.

Întrebați-vă, ce pot face eu și concetățenii mei pentru a ieși din această pușcărie a Monstrului?

Găsirea unei soluții s-ar putea să nu fie atât de dificilă pe cât ne imaginăm. Răul nu se poate înălța din întuneric. De aceea vor să rămânem alături de ei, pentru a se putea folosi de energia noastră. Ei fac asta inspirând frică și furie.

Prin urmare, trebuie să ne ridicăm privirea spre lumină. Și, pe măsură ce o facem, nu trebuie să ignorăm avertismentele pe care aceștia ni le dau.

Acestea ne spun că există ceva în neregulă. Trebuie să începem să îl ascultăm pe consilierul israelian al lui Klaus Schwab, Yuval Noah Harari, care îi numește fără rușine pe semenii săi – dacă este într-adevăr om – mâncători inutili și de prisos, care nu mai sunt necesari, deoarece roboții și IA vor prelua în curând controlul.

O spune în public, cel mai recent într-o conferință TED, fără scrupule. Vedeți videoclipul de mai jos. De ce nu-l ascultăm? Ce se poate face cu ‘mâncătorii inutili’, consumatorii de prisos, care consumă resursele naturale ale elitei?

Acestea ar putea fi orientate spre ‘neutralizare’. Ce instrumente mai bune decât teama de un virus invizibil, ar putea duce la administrarea de vaxuri toxice; inflația artificială, care îi îmbogățește și mai mult pe cei bogați și sporește sărăcia, mizeria; prăbușirea economiei, care provoacă și mai multă mizerie, foamete și moarte. Prăbușirea companiilor aeriene, un indicator pentru restricțiile de călătorie – ceea ce înseamnă o îngrădire a drepturilor și libertăților.

Mai avem apoi un cod QR care se apropie tot mai silențios, prin care se va controla în cele din urmă totul. Acesta este instrumentul tiraniei absolute.

Este aplicat pretutindeni și, dacă nu este oprit de noi, poporul, va deveni legitimația globală atotcuprinzătoare, cu mii de informații despre fiecare dintre noi. Este o prepoziție pentru înrobirea totală și absolută.

Timp de doi ani, suntem inundați de întreruperi ale lanțului de aprovizionare create în mod artificial și / sau de penurii de orice, de la alimente la energie. Se întreabă cineva ‘de ce acum’?

Și în cazul în care cineva ar putea întreba, vinovatul este întotdeauna președintele rus Putin. El este răufăcătorul creat de mass-media ‘străină’. Este o strategie psihologică bună pentru mase, deoarece nu trebuie să caute, sau chiar să vadă Monstrul din fața lor.

Trebuie să începem să ne uităm la cauzele reale, la Cultul Monstrului – și să-l ocolim, creând modele alternative de viață, adunându-ne, făcând ceea ce elitele financiare nu vor să facem: Să acționăm în solidaritate.

Fără să ne mai pliem pe reguli cu măști, de distanțare socială, de încuviințare, de lucru de acasă – fără să ne complăcem.

Împreună, unitatea, solidaritatea sunt conceptele care ne permit să ieșim din temnițele sclaviei. Dinamica acestei noi ‘împreună’ ne va lumina pentru crearea unor noi forme de conviețuire în societate, de partajare și de dezvoltare a unor noi științe.

 

Comentariu saccsiv:

Sloganul Forumului Economic Mondial: „Până în 2030, nu veți deține nimic”. Cititi va rog mai multe la:

Cine va deține totul până la urmă, inclusiv pe tine? BlackRock și Vanguard Group

Despre Agenda 2030:

INTERZICEREA BANILOR CASH si AGENDA 2030: La World Government Summit 2022 din Dubai s-a discutat despre implementarea unui sistem bancar electronic care va permite ca fiecare tranzacție a fiecărei persoane să fie supusă controlului guvernamental iar ministrul roman al economiei a vorbit despre obiectivele Agendei 2030

Cititi va rog si:

Global Research avertizeaza despre un RAZBOI CIVIL intre 1) rudele victimelor protocoalelor sau vaccinarii si 2) guvernantii sau medicii ce le-au implementat / Eu insa consider ca nu doar la atat se va limita razboiul civil

Apeluri tot mai numeroase la război civil după percheziția efectuată de FBI la locuinta lui Donald Trump

 

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Felix said, on august 20, 2022 at 6:59 pm

    Instrumentalizarea pandemiei de coronavirus pentru transformarea digitală a societății.

    Articol scris de Demetrius Nick. Daskalakis, avocat în Atena

    Η εργαλειοποίηση της πανδημίας του κορωνοϊού για τον ψηφιακό μετασχηματισμό της κοινωνίας. | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
    https://tasthyras.wordpress.com/2022/03/09/%ce%b7-%ce%b5%cf%81%ce%b3%ce%b1%ce%bb%ce%b5%ce%b9%ce%bf%cf%80%ce%bf%ce%af%ce%b7%cf%83%ce%b7-%cf%84%ce%b7%cf%82-%cf%80%ce%b1%ce%bd%ce%b4%ce%b7%ce%bc%ce%af%ce%b1%cf%82-%cf%84%ce%bf%cf%85-%ce%ba%ce%bf/#more-46144

    În decembrie 2020, a fost publicat Documentul privind transformarea digitală 2020-2025 sub responsabilitatea și grija Ministerului Guvernanței Digitale, care descrie obiectivele, principiile directoare și filozofia generală a guvernului pentru transformarea digitală a societății elene.

    Acest text identifică necesitatea de a exploata potențialul extins al tehnologiei digitale pentru a permite tranziția sectoarelor critice de activitate economică și socială către un nou mediu al economiei digitale și al administrației publice, cu accent pe transformarea întreprinderilor în cele digitale, precum și pe cultivarea și dezvoltarea competențelor digitale pentru toți cetățenii.

    Documentul de transformare digitală consemnează în mod clar intenția guvernului că „transformarea digitală a țării nu este o condiție viitoare, este nevoia și prioritatea noastră imediată”.
    În aprilie 2021, în plină pandemie, Parlamentul European a adoptat programul Europa digitală pentru a sprijini și a consolida transformarea digitală a societăților și economiilor europene.

    În perioada 4-2-2021, în cadrul unei discuții online desfășurate în contextul conferinței „Europa 2021” la care a participat domnul Mitsotakis, acesta a declarat, printre altele, următoarele:
    „Am folosit pandemia ca pe o oportunitate de a oferi o serie de servicii digitale cetățenilor. Prin transformarea digitală remodelăm țesătura statului grec”.

    (Vezi aici
    https://www.naftemporiki.gr/story/1688827/kurmitsotakis-sto-diadiktuako-europe-2021-i-pandimia-den-anekopse-tis-metarruthmiseis)

    Ministrul Educației Naționale și Cultelor, doamna Niki Kerameos, s-a mișcat și ea pe aceeași lungime de undă, iar în contextul unui eveniment online organizat în perioada 24-2-2021 de Fundația pentru Cercetare Economică și Industrială (I.O.B.E.) a declarat următoarele:
    „Pandemia, dincolo de consecințele dramatice incontestabile la nivel mondial, îndrăznesc să spun că ne-a oferit o oportunitate. Să reflectăm asupra priorităților noastre, să le redefinim, să creăm noi instrumente și metode, să ne adaptăm – literalmente peste noapte în domeniul educației – la un nou model, să ne schimbăm paradigma, să transformăm transformarea digitală în realitate”. (Vezi aici
    https://www.pentapostagma.gr/politiki/kybernisi/6992336_kerameos-ston-iobe-ayti-einai-i-stratigiki-mas-gia-tis-prokliseis)

    Prin urmare, pandemia de coronavirus nu poate fi abordată doar în termeni de protecție a sănătății publice, ci trebuie înțeleasă în contextul mai larg al unui efort coordonat al elitei supranaționale antihristice care vizează răsturnarea fundamentală a structurii și funcționării tradiționale a activității sociale și economice a cetățenilor și impunerea unilaterală a unui model obligatoriu de guvernanță digitală care va reduce interacțiunea socială și va să supună tot comportamentul uman controlului digital absolut al Statului.

    Prin urmare, elita politică și economică aflată la guvernare provoacă în mod deliberat cetățenilor falsa impresie că gestionează pandemia de coronavirus ca pe o criză sanitară care amenință sănătatea publică, când, de fapt, o folosește ca pretext și ca pe o „oportunitate”, adică ca pe un „instrument”. O instrumentalizeaza pentru a-și atinge obiectivul preexistent de transformare digitală a societății.

    Documentul privind transformarea digitală 2020-2025, care este un text cu adevărat voluminos de 346 de pagini, descrie în detaliu și în detaliu direcțiile, principiile și obiectivele de bază pentru transformarea digitală completă și absolută a tuturor sectoarelor vieții economice și sociale a cetățenilor.

    Ministerul Guvernanței Digitale a elaborat și implementează deja, fara vointa poporului elen (care, totuși, asista indiferent și pasiv la fiecare evoluție care îi afectează viața) un plan strategic pentru transformarea digitală completă a întregii societăți și economii elene, creând „Grecia digitală”.

    Afacerile, tranzacțiile economice, serviciile financiare, administrația publică, energia și transporturile, munca și afacerile sociale, activitatea maritimă, dezvoltarea rurală și sectorul alimentar, sectorul turismului, chiar și educația, sportul și cultura, precum și justiția vor suferi transformarea digitală extremă, radicală și inechitabilă imaginată de dl Pierrakakis, împotriva liberului arbitru al cetățenilor, marea majoritate a acestora confruntându-se cu schimbări fără precedent și colosale în ceea ce privește activitatea lor personală, socială, economică și profesională.

    Strategia pentru „justiție digitală” în conformitate cu viziunile domnului Pierrakakis include utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi crearea „JUSTIȚIEI -CLOUD”, până când este încorporată în cloud-ul sectorului public guvernamental, omogenizarea procedurilor și crearea „Inteligenței artificiale pentru justiție” -Inteligența artificială pentru justiție- adică pregătirea dosarelor și pregătirea deciziilor de către un chatbot.

    (Chatboții sunt roboți online, adică programe de calculator sau mobile care imită vorbirea și chat-ul cu oamenii, folosesc editări tehnice de vorbire, parghii de luare a deciziilor și inteligență artificială și pot răspunde la întrebări, precum și pot servi interlocutorului lor, în funcție de scopul pentru care au fost construiți).

    O dovadă tangibilă a intrării în noua eră digitală este digitalizarea tuturor documentelor referitoare la circulația vehiculelor (permis de conducere, permis și taxă de drum etc.), astfel încât șoferul să aibă totul condensat pe telefonul mobil prin aplicația digitală specială „Portofel digital”.
    În deceniul al treilea al secolului 21, amenințarea excluziunii sociale nu îi va viza pe șomeri sau pe cei fără adăpost sau pe cei slab educați, ci pe cetățeanul care nu își va sincroniza ritmul cu realizările tehnologiei digitale.

    În opinia autorului, peste un timp, fenomenul excluziunii sociale nu va fi legat de mediul educațional sau economic al oamenilor, ci se va regăsi în principal în acei cetățeni care vor refuza să se predea necondiționat dictatelor tehnologiei digitale, pretinzând că mențin mijloacele tradiționale de identificare și exercitare a activității lor profesionale sau de afaceri.

    Acei cetățeni care nu adoptă aplicațiile digitale moderne de „facilitare” impuse autoritar de stat împotriva liberului lor arbitru, vor fi stigmatizati ca negaționiști ai „revoluției digitale” și vor fi, inevitabil, conduși la excluziune socială și economică.

    Ei vor fi „adigitali fără adăpost” ai secolului 21.

    La presupușii „negaționiști ai vaccinurilor” se vor adăuga negaționiștii „revoluției digitale” și, inevitabil, societatea civilă va aluneca spre un apartheid digital prin excluderea și sufocarea oricărei expresii și voci a diversității care provoacă și contravine narațiunii dominante a puterii.

    Prin urmare, „stigmatul” excluziunii sociale va deconecta omul de la situația educațională, economică și profesională și va pătrunde pe toate nivelurile stratificării sociale și va stigmatiza cetățenii (chiar și cei cu un nivel educațional și economic ridicat) care, totuși, nu vor consimți să fie supuși controlului și supravegherii digitale constante a statului, prin refuzul de a introduce informațiile lor cu caracter personal într-o bază de date digitală.

    Astăzi, cetățenii nevaccinați servesc, din păcate, și ei, chiar dacă în necunoștință de cauză, și la planificarea elitei antihriștilor pentru transformarea digitală a societății, deoarece acceptă să fie supuși în mod constant testelor preventive de diagnosticare a bolii, cu obligația in consecință de a-și înregistra datele cu caracter personal într-o bază de date electronică, știind că acestea sunt supuse unei prelucrări și un control constant.

    Prin urmare, cetățenii vaccinați prin prezentarea certificatului digital de vaccinare, mențin o iluzie de regularitate artificială (care va fi supusă stării constante a următoarelor doze ale vaccinării) și respectiv cetățenii nevaccinați (cu excepția celor din motive sănătate) prin prezentarea, de la caz la caz, fie a certificatului digital de boală, fie a certificatului negativ de control al diagnosticului de boală, evitarea temporară a excluziunii economice și sociale amenințate, dar ambii (vaccinați și nevaccinați) își dau deja acordul și acceptă (fie din teamă, fie din constrângere) controlul, monitorizarea și supravegherea lor digitală.

    Întreaga societate, copiii mici, elevii, studenții, angajații din sectorul privat și public, persoanele care desfășoară activități independente și, în cele din urmă, pensionarii, sub pretextul protejării sănătății publice, au ajuns să accepte pasiv ca „condiție sine qua non”, adică ca o condiție fundamentală pentru participarea lor la orice activitate economică, socială și profesională, înregistrarea prealabilă a datelor lor personale de identitate într-o bază de date digitală, deși par să nu fie preocupați de siguranța, controlul și prelucrarea continuă a datelor înregistrate privind starea lor de sănătate.

    În minunata lume noua cu susul în jos și în acest deceniu, cei fără adăpost nu vor mai fi caracterizați ca fiind excluși social, ci integrati social. Eșecurile economice, nivelul scăzut de educație și educație, comportamentul delincvent ușor nu vor fi motive suficiente pentru intrarea unei persoane într-o stare de marginalizare socială.

    Pe de altă parte, cei care decid (freelanceri, privati și cetățeni obișnuiți) să se opună în mod conștient aplicării și utilizării nesăbuite și totalitare a noilor forme de tehnologie digitală (cum ar fi platformele digitale, dispozitivele mobile, cloud computingul, volumele mari de date – volumele mari de date – inteligența artificială, internetul obiectelor) care produc un fel de „cultură digitală” și impun fără consimțământul cetățenilor un nou mod de digitalizare din viață, aceștia vor fi tratați ca „vagabonzi digitali” care vor fi chemați să se adapteze la noua realitate digitală.

    Prin urmare, spectrul marginalizării sociale și economice nu va mai amenința persoana fără adăpost care va fi acceptat prin înregistrarea sa în registrul digital al persoanelor fără adăpost și se va bucura de alocația socială folosind cartea de identitate digitală, ci acel cetatean nesupus care va fi privat de singura semnătură și identitate digitală, si care va duce la un declin economic și social.

    Fiecare cetățean fără adăpost care utilizează tehnologii digitale se va bucura de un minim de acceptare și integrare socială, în timp ce „rebelul” care nu va consimți la pătrunderea tehnologiei digitale în viața și acțiunea sa profesională se va afla în curând într-o stare de izolare si marginalizare economică și socială.

    Cetățenii care decid să nu-și declare amprenta digitală în fiecare manifestare a vieții lor sociale, economice și personale vor fi acei paria moderni ai statului totalitar digital, care vor suporta marginalizarea socială, ca un factor de descurajare, ca o lectie pentru oricine se va gândi să scape din inchisoarea lor digitală.

    Ei vor fi „contestatarii” erei digitale care vor vorbi despre drepturile omului și libertățile individuale în era sclaviei digitale voluntare. Cu toate acestea, trebuie subliniat și cetățenii sunt chemați să reflecteze și să aprofundeze serios asupra posibilității ca, în transformarea digitală a societății elene, atât de fervent promisă de dl Pierrakakis, să existe un climat global neobosit și inuman, care să controleze și să înăbușe libertatea de gândire și de exprimare.

    În transformarea digitală a societății și economiei grecești, care este deja pusă în aplicare odată cu integrarea obligatorie a formelor moderne de tehnologie digitală în fiecare sector al vieții socio-economice și este promovată ca „avantajul comparativ” pentru realizarea creșterii economice și a prosperității sociale, ascunde în realitate aspirația ascunsă a elitei supranaționale a lui antihrist de a transforma întreaga lume într-un lagăr invizibil de concentrare digitală globală, în care cetățenii vor fi monitorizați, controlați și supravegheati prin punerea în aplicare și utilizarea sistemelor cu un nivel ridicat de digitalizare.

    Va reuși încercarea de transformare digitală să transforme mințile oamenilor până în punctul în care vor accepta oferta inteligenței artificiale ca o „tehnologie subversivă” care contribuie la creșterea productivității, astfel încât cooperarea și coexistența oamenilor și a mașinilor, așa cum aspiră inițiatorii răi ai Marii Resetari, să poată fi apoi promovată ca o dezvoltare a sclavizarii digitale?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.