SACCSIV – blog ortodox

Global Research avertizeaza despre un RAZBOI CIVIL intre 1) rudele victimelor protocoalelor sau vaccinarii si 2) guvernantii sau medicii ce le-au implementat / Eu insa consider ca nu doar la atat se va limita razboiul civil

Posted in Coronavirus, MEDIC, revolutie, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on august 17, 2022

Global Research: Justice Won’t Come From Our “Legal” System. It Will Come From “The Collective Masses”

Dreptatea nu o vom obține prin sistemul nostru ‘juridic’, ci unindu-ne cu toții în masă și acționând ca ‘Un Colectiv’

Eu cu adevărat îndemn toți profesioniștii din domeniul medical să vorbească imediat tot mai tare și mai tare și să părăsească NHS în mod colectiv, ca un întreg – chiar acum.

De John O’Looney, 12 August 2022, Global Research

InfoBrics

Nu are rost să ne așteptăm ca sistemul să pedepsească sistemul – pot să vă spun că asta nu se va întâmpla niciodată.

Oamenii nu se gândesc la acest scenariu ca având un final în mod firesc, iar eu cred că se va sfârși însă nu se poate sfârși decât cu o ‘justiție a străzii’, pe măsură ce lucrurile degenerează în haos.

Pentru că altfel nu te poți înțelege cu niște maniaci criminali în masă, nu există niciun ‘sistem de drept’ care să funcționeze, deoarece aceștia conduc sistemul de drept și deja îl ignoră complet – lor nu li se aplică.

De câte ori ar fi nevoie să prezinți dovezi de netăgăduit doar pentru a fi ignorat total și pentru a le vedea?

Timpul petrecut trecând prin procesul juridic este pentru mine timp pierdut.

Dacă dăm timpul în urmă cu 6 sau 12 luni (și acest lucru i se aplică lui Sir Graham Brady, în septembrie anul trecut), vor începe să se întâmple următoarele.

Pot să vă spun, după ce m-am uitat în ochii lui Sir Graham Brady, că este ca un om care stă pe gard și așteaptă să vadă de care parte să cadă în funcție de acțiunile maselor.

Când masele vor realiza încet-încet ceea ce s-a făcut (așa cum fac chiar acum), în cele din urmă va avea loc o reacție sângeroasă și probabil un război civil, care va face ravagii în Europa și America – după cum a fost plănuit și s-a spus clar că la asta s-au așteptat.

Va începe cu un incident izolat ici și colo apoi va lua amploare….

Când va începe, oamenii cărora le-au fost sterilizați copiii, oamenii cărora membrii familiilor lor au fost uciși și mutilați de injecțiile administrate de profesioniștii din domeniul medical, vor porni la atac și îi vor viza pe cei pe care îi consideră vinovați, pe cei care simt că ei le-au făcut asta (așa cum v-ați aștepta).

Nu va fi vorba de toată lumea, dar cu siguranță un număr semnificativ de oameni cu siguranță vor face acest lucru și vor dori să se răzbune, vor ieși să o obțină.

Îi vor viza pe cei care consideră că au fost ‘complici’, pe cei care le-au pus seringile în brațe, pe cei care nu au spus adevărul despre cine a zăcut în secțiile de spital (în primul rând cei vaccinați) și au ținut adevărul sub tăcere și, mai presus de toate, îi vor viza pe cei la care pot ajunge.

La cei care i-au ajutat pe acești nenorociți ucigași în masă să ne omoare – se va întâmpla.

Nu va fi Boris Johnson, nu va fi Ritchie Sunak sau oricare alt membru al cabinetului controlat de WEF (Forumul Economic Mondial) cel care va fi încolțit, ăștia au securitate, au buncăre, probabil în străinătate, și se vor ascunde în ele – vor fi de neatins.

Acești oameni furioși care i-au pierdut pe cei pe care îi iubesc cel mai mult și nu mai au nimic pentru care să trăiască vor viza direct medicii și asistentele, oamenii din mass-media și probabil parlamentarii locali – țintele facile, cei ‘ușor de atins’ – vor fi aceiași oameni pentru care acești maniaci criminali în masă ne-au făcut să aplaudăm în fața ușilor cu puțin timp în urmă.

O mare parte dintre acești oameni știu ce se întâmplă, știu de mult timp, în multe cazuri, la fel de mult ca și mine/noi – de fapt, 130.000 de lucrători din NHS au ales să-și piardă cariera în loc să accepte ‘protecția’, spunând că guvernanții blufează pentru a fi menținuți în funcție – deci este clar că 130.000 dintre ei știu sau știau, și totuși majoritatea au ales sa nu spună nimic, de fapt, au continuat să ia banii și să aplice protocoalele, acele protocoale despre care știm cu toții că ucid oameni nevinovați care cer ajutor.

Oamenii își vor da seama de asta și se vor înfuria pe aceștia și nu vor mai dori sa primească niciun fel de ajutor sau securitate.

Acesta este singurul mod în care se poate sfârși pentru ei și cred că, oricât de îngrozitor ar fi să ne imaginăm asta, cred că va exista o mare parte din cei indignați care vor viza direct medicii și asistentele din NHS, oamenii din mass-media și parlamentarii.

Vorbesc cu un număr din ce în ce mai mare de asistente și personal medical care încep să intre în panică chiar acum, când văd că adevărul iese la iveală; una dintre ele, Michelle, o asistentă medicală de 30 de ani, a rezonat în mod special cu mine, deoarece mi-a spus acest lucru acum 8 luni – și o citez cuvânt cu cuvânt, deoarece știa atunci exact ce se întâmplă și ce va urma să se întâmple.

„Oamenii stăteau la ușă și ne aplaudau, dar când vor afla ce am făcut ne vor ucide cu pietre”, a avut, desigur, perfectă dreptate.

Am văzut deja clipuri video cu medici atacați fiind ținta unor victime furioase ale vaccinurilor, oameni care au pierdut copii și membri ai familiei pe mâna lor – situația se va agrava treptat, pe măsură ce situația se va agrava și numărul de decese în rândul vaccinaților va crește și tot mai mulți oameni se vor trezi la realitate realizând ceea ce s-a întâmplat.

Știm cu toții că există mulți medici care ei înșiși refuză să-și administreze aceste vaccinuri, dar le injectează altora, și vor fi bătuți în cuie pe măsură ce lucrurile i-au ușor o întorsătură, eu însumi am vorbit cu mulți dintre ei.

Cum ar putea ei să nu vadă ce le rezervă viitorul? Cum ar putea ei să nu înțeleagă?

Mă gândesc, de asemenea, la cum mă voi simți personal când voi afla că fratele și mama mea au murit din cauza acestor vaccinuri – ce aș simți față de cei responsabili? Aș simți ură și furie și aș vrea să se facă dreptate.

Sunt foarte îngrijorat acum pentru acești doctori, asistente și personalul clinic care au administrat aceste otrăvuri, deoarece ei vor fi primii care vor suferi furia și mânia acestor victime ale vaccinurilor. Cred că ei au fost perfect puși în postura de țapi ispășitori pentru mase, în timp ce societatea ușurel face implozie, sub presiunea unei rate a mortalității extrem de ridicate la persoane din ce în ce mai tinere și a unei distrugeri financiare deliberate.

Chiar aș îndemna fiecare profesionist din domeniul medical să vorbească din ce în ce mai tare, și mai tare, chiar acum, și să părăsească colectiv NHS ca un întreg – chiar acum, ar trebui să îl abandoneze complet, pentru că dacă ar face asta ar fi o adevărată schimbare a jocului.

Pentru că, dacă vor continua să facă ce au făcut și până acum, să nu spună nimic și să urmeze orbește protocoalele guvernamentale, se va sfârși într-un singur fel – cu moarte, mizerie și justiție în stradă.

Dacă aveți o minte critică și vă gândiți bine, pe măsură ce numărul de morți crește și economia este distrusă în mod deliberat, așa cum știm cu toții că se va întâmpla, nu se poate termina decât în acest fel – este o concluzie firească.

Sau poate că vom vedea armata păzind spitalele la nivel național împotriva represaliilor după ce se întâmplă câteva? Nu vor putea să le supravegheze non-stop.

Cât timp vor mai fi difuzate în mass-media știri despre ‘scuturarea prea tare a plapumei’, ‘vremea caldă’, ‘săpatul grădinii’, ‘fluierături ale arbitrilor la meciurile de fotbal’ și ceva numit ‘s.a.d.s.’ (sindromul morții subite) care omoară tineri în număr record, credeți sincer că oamenii vor mai înghiți mult înainte de a se dezlănțui?

Sunt cu adevărat surprins că fiecare medic în parte nu a plecat pur și simplu după ce a văzut ce se întâmplă în fața lor în cabinetele și secțiile lor – în primul rând pentru propria lor siguranță și pentru a aduce acest lucru la un vârf și pentru a încerca să îl oprească, îi îndemn să facă asta cât mai rapid.

Cel mai trist lucru este că vor fi mulți medici și asistenți medicali total nevinovați care vor suferi aceste furii ucigașe din partea acestor victime ale otrăvii – dar, sincer, va fi oare cineva luat prin surprindere când acestea vor începe să se întâmple? Eu chiar nu voi fi surprins, dar  asta nu înseamnă că le și aprob.

 

Comentariu saccsiv:

Avertizez de multi ani ca va fi o revolutie. O revolutie dorita de papusarii cei mari:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

Guvernantii, presedintii, parlamentarii, partea vizibila a conducerii BigPharma si chiar si „bogatanii” de tip Bill Gates nefiind decat niste idioti utili pe care papusarii cei mari ii vor sacrifica. Greseste autorul articolului considerand ca sunt la adapost. Nu sunt. Nu ei.

Iar o mare revolutie intotdeauna a avut si o componenta de razboi civil (sa ne amintim de Franta, Rusia, Spania, etc.). Evident ca nici aceasta ultima gigantica revolutie nu va face exceptie. Iar acest razboi civil nu se va limita doar la chestiunea Covid. Nici pe departe.

Taberele sunt deja facute. Si au fost gandite inca demult. Sa ne amintim ce spunea masonul de grad 33, Albert Pike, inca in secolul XIX:

“Vom dezlănțui nihiliștii și ateii și vom provoca un formidabil cataclism social, care în toată grozăvia sa va arăta în mod clar națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a turbulențelor celor mai sângeroase.

Apoi peste tot, cetățenii, obligați să se apere de minoritatea mondială a revoluționarilor, îi vor extermina pe acei distrugători ai civilizației și mulțimea, dezamăgită de creștinism, ale cărei spirite deiste vor fi din acel moment, fără busolă sau direcție, nerăbdătoare pentru un ideal, dar fără să știe spre ce să-şi manifeste adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în cele din urmă în faţa ochilor publicului.

Această manifestare va rezulta din mișcarea generală reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele cucerite și exterminate în același timp.”

Iar de cativa ani asistam tocmai la dezlantuirea despre care vorbea Albert Pike in prima fraza a citatului. O combinatie neagra intre guverne, mass-media, Forumuri Mondiale de tip Davos si „societati civile” dresate de Fundatii pentru o Societate Deschisa, marca George Soros, ce cu toatele impun si indoctrineaza pentru transformarea oamenilor in niste nebuni fericiti ca sunt lasati sa se scalde intr-o mare latrina.

Acestia, in numele „binelui” de a salva planeta, vor sa ne dea sa mancam muste, sa locuim in frig si bezna si ne vor permita sa ne deplasam doar pe distante extrem de scurte in jurul caselor in care curand vom mai putea sta doar in chirie.

Vom avea insa libertatea sa ne alegem genul fluid si sa ne bucuram in biserici de casatoriile homosexuale. Ba mai mult, ni se va permite si libertatea de ne exprima impotriva celor ce ne amintesc despre invatatura crestina, despre neam si familie normala.

Si tot asa. Lista e lunga.

In aceste conditii, este absolut sigur ca foarte multi se vor revolta. Unii pe motiv de foame, altii pe motiv de masca, unii pe motiv de frig, altii din alte motive. Gama e larga. E pentru toata lumea. Nicicand in istoria omenirii nu a existat un asemenea cumul de potentiale nemultumiri…

Cititi va rog si:

Realii papusari nu ne arata vreo luminita la capatul tunelului, deoarece vor ca masele nemultumite sa gaseasca o unica solutie: RAZBOIUL si REVOLUTIA

 

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Felix said, on august 17, 2022 at 2:58 pm

    Inteligența Artificială, noul mogul al presei. Cine controlează mass-media de acum înainte | Ziarul National
    https://www.national.ro/social/inteligenta-artificiala-noul-mogul-al-presei-cine-controleaza-mass-media-de-acum-inainte-771968.html

    Apreciază

  2. Felix said, on august 17, 2022 at 3:31 pm

    Cine vrea Apă Caldă, Lumină și Căldură e Dușmanul Statului | ActiveNews
    https://m.activenews.ro/externe/Cine-vrea-Apa-Calda-Lumina-si-Caldura-e-Dusmanul-Statului-175634

    Apreciază

  3. John said, on august 17, 2022 at 3:49 pm

    Sacssiv,în tot comentariul tău,nu văd Speranța și Nădejdea în Dumnezeu.Doar o relatare și o resemnare morbidă! Oare Dumnezeu,nu are nimic de spus,în toate aceste planuri malefice? Mă îndoiesc!

    Apreciat de 2 persoane

    • saccsiv said, on august 17, 2022 at 4:53 pm

      John

      Citeste:

      Parusia
      https://saccsiv.wordpress.com/2021/06/04/parusia/

      Neaparat si toate articolele din hiperlinkurile de acolo.

      Apreciat de 1 persoană

      • Roxana said, on august 28, 2022 at 5:54 pm

        Doar Bunul Dumnezeu știe exact cum va fi. Este clar, trăim vremuri cumplite, dar nu înseamnă că elitele, WEF, WHO, etc vor reușii complet in planurile ce le au. E adevărat, se leagă în primul rând de populațiile din țările creștine, Europa, Australia, SUA, etc, căci în Africa, Asia sclavagismul e in floare DAR reusita lor va maj dura!
        Atâta timp cât există încă oameni ce se roagă Bunului Dumnezeu, Măicuței Sfinte, Sfintilor…nu au cum sa primeze Scaraoțchi et Co cu elitele lor ce sunt chiar mai rele decât demonii!!!🥰🙏

        Apreciază

  4. Felix said, on august 17, 2022 at 3:50 pm

    Jimmy Dore – Recunoașterea facială care înlocuiește biletele la stadionul Mercedes-Benz din Atlanta

    Apreciază

  5. Felix said, on august 17, 2022 at 4:07 pm

    Londra RESTRICŢIONEAZĂ folosirea apei – Black News
    https://blacknews.ro/londra-restrictioneaza-folosirea-apei/

    Washingtonul impune restricţii privind consumul de apă pentru anumite state americane şi Mexic – Black News
    https://blacknews.ro/washingtonul-impune-restrictii-privind-consumul-de-apa-pentru-anumite-state-americane-si-mexic/

    Disidenţii chinezi sunt băgaţi cu forţa ‘la nebuni’ – Black News
    https://blacknews.ro/disidentii-chinezi-sunt-bagati-cu-forta-la-nebuni/

    Apreciază

    • Felix said, on august 17, 2022 at 4:57 pm

      Proiectul identității digitale europene este legat de implementarea unui euro digital.
      Deocamdată, se știe că din 2023 Banca Centrală Europeană va pune în circulație moneda digitala.

      Noua monedă va fi sub controlul strict al BCE, care va avea autoritatea legală de a deconecta/ demonetiza portofelul cetățenilor posesori de identitate digitală ori de câte ori dorește.

      Sistemul pregătit va face posibil controlul mai eficient al cheltuielilor tuturor europenilor. Cu alte cuvinte, va fi posibilă blocarea automată și de la distanță a celor care cumpără prea multă benzină, consumă prea multă energie electrică sau mănâncă prea multă carne.

      Treptat, guvernanții progresiști de la Bruxelles schimbă lumea în care trăim. Trecem de la o societate a statului de drept la o societate a conformității.

      Pe de o parte vor fi cei care se vor supune moralei în vigoare: să fie vaccinați conform standardelor stabilite de OMS-ul sponsorizat de Big Pharma, să nu producă prea mult CO2, să aibă o viață liniară, să nu gândească „outside the box” etc. Aceste identități digitale vor beneficia de un credit social pozitiv și vor continua să frecventeze teatrele, restaurantul și dansul.

      Pe de altă parte vor sta disidenții, cei a căror formă de revoltă va fi mai mult sau mai puțin intensă. Ei vor fi loviți direct în portofel: nevaccinații nu vor putea intra în magazine, iar țăranii (cei vinovați de creșterea emisiilor de CO2) vor avea limite la benzină și utilități.

      Războiul din Ucraina, pistol cu apă. Bruxellesul pregătește identitatea digitală pentru toți europenii! | Ziarul National
      https://www.national.ro/stiri-externe/razboiul-din-ucraina-pistol-cu-apa-bruxellesul-pregateste-identitatea-digitala-pentru-toti-europenii-750375.html

      Apreciază

  6. Felix said, on august 17, 2022 at 5:41 pm

    Linia istorică a Tainei dreptei credinte și linia tainei fărădelegii

    Vorbim despre capitolul al 13 lea din Apocalipsa, unde este menționată descrierea antihristului de către Sfântul Evanghelist Ioan.
    El a văzut o fiară ieșind din mare! Fiara pe care a vazut-o „avea picioarele ca ale ursului și gura ei ca gura leului. Si i-a dat ei balaurul, puterea lui si tronului lui și stapanire mare.”

    Este, într-adevăr, o descriere teribilă, după cum ne arata Sfantul Ioan Evanghelistul. Fiara pe care o vede Sfântul Evanghelist Ioan este un simbol al celor patru fiare care se ridică din mare, din Marea Mediterană, pe care Prorocul Daniel a văzut-o într-o viziune si pe care ne-o descrie în capitolul al 7 lea al cărții sale.
    După viziunea Prorocului Daniel, prima fiară a fost o leoaică și a reprezentat Imperiul Babilonian. A doua fiară a fost un urs, și a reprezentat dinastia indo-persană (Imperiul). A treia fiară a fost ca un pardos și a reprezentat Imperiul Grec Macedonean al lui Alexandru cel Mare. A patra fiară nu este numită, pentru că este bizară, de nedescris și monstruoasă – ( o vom nota cu K) reprezintă Imperiul Roman.

    A patra fiară, așa cum o vede Daniel (K) – ne o descrie în capitolul 7 din cartea sa – avea zece coarne. Într-o clipă, Daniel vede un corn teribil care răsare printre cele zece.
    Prorocul Daniel notează: „[…] și ochi ca ochii omului erau in cornul acela și gura mare graitoare si facea război cu sfinții”.
    Aici, spune el, a vazut ochii ca ai oamenilor în cornul ăsta mic, care avea o gură graitoare de lucruri mari. Asta vedea. Aceasta fiara, (K), prin cornul acela a făcut război sfinților, pe care i-a învins! Și, după cum interpretează, Îngerul, acolo, lui Daniel, cornul acela este un împărat, care, notează el, acum, în text, „vorbește cuvinte asupra celui Preaînalt si pe sfintii Celui Preainalt va amagi și va cugeta sa schimbe vremurile și legea și se va da în mâinile lui puterea până la o vreme si vremi si jumatate de vreme”, potrivit interpretării Îngerului.

    Un „rege”, acest corn ciudat, care a răsărit, (adică) „regele”, va grai, va scoate din gura lui cuvinte hulitoare la adresa lui Dumnezeu. Iar acest „împărat” se va gândi să schimbe natura și Legea lui Dumnezeu! Ar dori să modifice nu numai morala, Revelația, ci și legea naturală. Este o lege naturală, de exemplu, mama nu-și omoară copilul. Legea naturală, biologică este valabila si asupra vietuirii animalelor. Ați văzut vreodată vreun animal (mamă) care își îneacă animalul cu care se imperecheaza? Nu!
    Acest „Imparat” ( antihrist) va decreta modificarea, schimbarea, atât moralitatea civica, cât și legea morala a Revelației. Cum ar fi, de exemplu, va legifera homosexualitatea, adulterul. Există animale care sunt monogame. Rândunele, porumbei, berzele și multe altele! Au un singur corespondent cu care se imperecheaza! Unul singur!
    „Și este data puterea în mâinile imparatului” . Adica va fi data autoritatea acestuia de a face toate aceste lucruri timp de trei ani si jumatate.
    Această descriere a Prorocului Daniel coincide cu descrierea care ne-a fost dată de Sfântul Ioan Evanghelistul și astfel avem descrierea antihristului. Deci, despre acest antihrist, în mod clar, Prorocul Daniel ne vorbeste.
    Faptul că Prorocul Daniel plasează antihristul în a 4-a dinastie romană este pe bună dreptate, deoarece împărații romani au fost persecutori ai creștinilor și, prin urmare, Imperiul Roman acționează ca o forță antihristica. Cu toate acestea, descrierea nu se limitează la Imperiul Roman, ci se extinde pana la sfarsitul vremurilor la Antihristul suprem, al cărui prototip este Imperiul Roman, cu cezaro-papismul său.
    Subliniez acest lucru.
    Taina nelegiuirii, care este venirea antihristului, este deja descrisa anticipat în Vechiul Testament. O vedem la Prorocul Daniel.
    Dar asta pentru că energia necreată a Sfintei Cruci acționa si în Vechiul Testament. Când israeliții au trecut prin Marea Roșie, au trecut cu energia și puterea necreată a Sfintei Cruci; energie necreată – toate energiile lui Dumnezeu sunt necreate, adică veșnice – și preced Crucea istorică de pe Golgota. Când și-a lovit toiagul, mai întâi pentru a desparti marea Rosie în două și apoi pentru a uni marea, a fost, cu această energie. Moise, cu toiagul său, in chipul Sfintei Cruci. Sau în deșert cu șerpii; cand au ridicat șarpele pe cruce, in forma literei T, etc.

    Dar aceste două taine – ale dreptei credinte și faradelegii – încep și acționează împreună cu primii descendenți ai lui Adam. Aceste taine ale dreptei credinte și faradelegii sunt deja descrise în Noul Testament.
    Taina evlaviei este CREDINȚA ORTODOXA. Dar Taina evlaviei este și BISERICA. Ascultați cum o spune Apostolul Pavel (1 Timotei, 3,9): „având taina credinței într-o conștiință curată”. Credința nu este doar un fenomen prin aceea ca „vom crede în Dumnezeu”. Este o taină, care acționează în lume cu energia necreata a Sfintei Cruci. Ar fi de neconceput ca oamenii să creadă în Dumnezeu dacă energia necreata a Sfintei Cruci nu ar acționa.

    (K) în Vechiul și Noul Testament, de-a lungul istoriei

    In Prima Epistolă către Timotei, Apostolul Pavel (3, 16) ne spune: „și, desigur, mare este taina evlaviei”. Care este taina evlaviei? Iata-l într-un rezumat minunat! „Dumnezeu a înviat în trup, si prin Patima Sa am fost socotiti neprihăniți în Duhul” (Romani 4:25)
    (Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt si astfel vom fi neprihăniți prin faptele lui Iisus Hristos, minunile Sale etc.) „- pentru prima dată în istoria Îngerilor, Dumnezeu a devenit vizibil prin întrupare, „răspândirea creștinismului a fost proclamată în întreaga lume și Biserica, a devenit cunoscuta în lume și prin harul necreat revarsat in Biserica ne proslavim (indumnezeim) „. Acesta este taina evlaviei sau dreptei credinte.
    Dacă ar fi să facem acest rezumat al mesajului Sfântului Apostol Pavel și mai concis, am spune că taina evlaviei este „Dumnezeu S-a facut trup”, adică ÎNTRUPAREA Fiului lui Dumnezeu, adică Iisus Hristos. Acesta este taina evlaviei. Ceea ce credem. Ceea ce suntem, si numim „creștinism ortodox”. Acestea acționează din vremea lui Adam și a Evei. Ambele taine. În Rai a venit diavolul să ne ispiteasca . În același timp, Dumnezeu vine și spune: „ai păcătuit, vei fi pedepsit”. Moartea este introdusă. „Dar va veni Cel ce va zdrobi capul sarpelui” Iar el, șarpele, nu va face decât să-I rănească călcâiul. Adică nimic relevant, ceva minim. Ce este aceasta? Este taina evlaviei. Adică Fiul lui Dumnezeu se va întrupa din Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu.

    Ați văzut unde s-a pus temelia întrupării? În Rai! De aceea, pentru că a existat întotdeauna pe Pământ, acționează deja taina evlaviei, care va fi revelată pentru prima dată într-o mare măsură cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, deci acum 2000 de ani în urmă, și care Se va revela la a Doua Venire a Sa, care va fi prezența finală și ultima a Fiului lui Dumnezeu în istorie, a tainei evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în trup.

    Pe de altă parte, acum, avem taina fărădelegii. În același timp, diavolul aude că urmașul Evei va fi Cel care îi va zdrobi capul și iscodeste. El a iscodit fecioarele ca să vadă Cine este Cel care se va naște. Și ” venit prin Fecioara Theotokos”. Dumnezeirea nu o vede, căci Dumnezeu este nevăzut. El vede numai natura Sa umană, adică Trupul și Sufletul Său. Nimic mai mult. Și acum vedem taina nelegiuirii pornind din Rai. Taina faradelegii este menționată în Biblie. Apostolul Pavel ne spune acest lucru în al doilea capitol al celei de a doua epistole catre Tesaloniceni (2, 7) „taina faradelegii este la lucru”. Se acționează deja, se face, este la lucru. Deci, să vedem ordinea:
    Taina evlaviei este păstrata de Abel. Iar taina nelegiuirii este preluata de Cain. Vazand diavolul ca va deveni, datorita virtuților sale, purtator al tainei evlaviei, îl inspiră pe Cain să-l omoare.
    ( K ) fiara îl ucide pe Abel. În locul lui Abel, pentru că taina evlaviei este pe cale să fie zădărnicita, se naște Setth. Dar este surprinzător faptul că Adam și Eva au avut doar trei copii. Dovada că așa stau lucrurile este că Seth va ține rânduiala lui Mesia. Adam și Eva au avut mulți copii, băieți și fete, dar Seth este alesul. Incep două generații. O generație este de la Setth, care este devotat Dumnezeului Adevărat.
    Dimpotrivă, de la Cain începe o generație apostată, lepadata de Dumnezeu, emancipată, și creează civilizație (nu uitați că civilizația se naște din generația lui Cain) și, în cele din urmă, ajunge într-o situație de păcătosenie, astfel încât Dumnezeu spune că „generația lui Seth nu va fi amestecată cu generația lui Cain, ci va fi separată”. Deci, încep două puncte de plecare, două linii, care trebuie să ajungă la sfârșitul istoriei.
    Diavolul vine să zădărnicească lucrarea mântuirii în orice moment. Și aduce un amestec de generații și toate păcatele, cu excepția lui Noe. Și Dumnezeu aduce potopul. Noe a fost salvat împreună cu cei trei copii ai săi. Dintre cei trei copii ai lui Noe, cel care poartă acum linia dreaptă de la Setth este Shem, primul copil. Dumnezeu distinge în mod constant urmașii lui Setth și ajunge la Avraam. Avraam este ales de Dumnezeu și face un popor, israeliții. Iar acest popor aduce pe Fecioara Maria. Theotokos l-a adus în cele din urmă pe Mesia în lume.
    Pe de altă parte, întreaga va lume ține linia antihristului, diavolul, pentru ca întreaga lume să poată introna antihristul. Biserica este creată pe Pământ. Cu prezența lui Hristos avem Creația și manifestarea Bisericii în Istorie.
    Un vrajmas care vine pentru a contracara lucrarea lui Mesia, din vremea lui Mesia, este Iuda. Iuda este exact tipologia lui Cain care merge să-l omoare pe Abel. În mod clar, Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Satana a intrat în Iuda, ca să-L trădeze pe Domnul și să zădărnicească lucrarea Domnului”. Iuda, deci, este un descendent spiritual al lui Cain. După Iuda are loc marele conflict, primul conflict istoric dintre Hristos și diavol, pe Cruce. Primul conflict istoric major. Acolo, însă, diavolul a pierdut bătălia, căci Hristos se rastigneste pe Cruce și a treia zi înviaza.
    Bătălia continuă. Diavolul alungă femeia (adică Biserica), care se refugiază în pustiu in vremea prigoanei antihristice Biserica își continuă cursul, mergem până la capăt, călătorim pana la ultima fila pe două planuri paralele. Pe de o parte este Hristos, pe de altă parte antihristul, un instrument al diavolului. Arie vine. Observația nu este a mea, ci a Sfantului Iustin Popovici. Și spune că Arie vine să zădărnicească lucrarea lui Hristos, vestind că Hristos nu este Dumnezeu și, astfel, să zădărnicească lucrarea de mântuire în Biserică și să discrediteze Biserica. Credinta in Dumnezeirea lui Hristos este zadarnicita de erezia lui Arie.
    Și mergem înainte, foarte trist să spunem așa, în Occidentul creștin. La urma urmei, ce a fost Arie? Cleric a fost. Dar el a fost un eretic. Ajungem în Occidentul creștin, reprezentat de papi, de papă. Iar Occidentul creștin nu este altceva decât secularizarea Bisericii. Sfantul Iustin Popovici spune că ordinea este urmatoarea: Iuda –> Arie –> Papa –> Antihrist.
    Îl invoc și pe Sfântul Kosma Etolianul. Sfântul Kosma Etolul a spus „blestemă-l pe papă!!”. De ce? Hristos ne-a spus să nu blestemăm pe nimeni. Deci, de ce blestem pe papa? El nu vrea să-l blesteme ca persoană, ci ca un semn care reprezintă o confesiune secularizată. În acest sens, blestemați-l. Blestemați-l pe papă, pentru că frauda pe care Occidentul o poate provoca ortodoxiei este teribilă și mortală. Zădărnicirea mântuirii. Această bătălie devine acerbă între gândirea occidentală și experiența harului sau experiența ortodoxa. Luptă devine necruțătoare și este război de-a lungul secolelor. (K), fiara în cele din urmă, antihristul va veni, diavolul îl va aduce și, pe de altă parte, Hristos va veni la Parusie, la a Doua Sa Venire, și acolo se va încheia toată această călătorie.
    Deci ați văzut de unde începe această luptă și acest război? Începe din Rai si continua până in zilele noastre. Suntem în zilele cele de pe urmă. Suntem aproape de venirea lui antihrist. Tot ce rămâne este ca antihrist să vină. Toți ceilalți au venit.
    Astfel, avem acest curs istoric al tainei evlaviei și cursul istoric al tainei fărădelegii. Ele merg paralel, iar conflictul istoric final va avea loc în cele din urmă, va veni antihrist. Apostolul Pavel spune clar că Hristos îl va mistui (ucide) pe antihrist cu suflarea gurii Sale. Va fi ultimul conflict și biruința va fi a lui Hristos.
    Iată ceea ce ne spune Prorocul Daniel, în capitolul 7 este foarte important. Ceea ce este in al 13-lea capitol din Apocalipsa este si in al 7-lea capitol din Prorocul Daniel. Diavolul, antihristul, prorocul mincinos se vor scufunda în gheena focului. Aceasta este cursul lui Hristos și al antihristului în istoria dinaintea lui Hristos și după Hristos.

    Sfântul Evanghelist Ioan spune:
    „Și i-a dat fiarei puterea lui si tronul său și stapanire mare”. Diavolul i-a dat Antihristului propria sa putere, propriul său tron și o mare stapanire.
    Pentru ca, sursa invizibilă a stapanirii și a puterii antihristului, care este un om, va fi satana adica balaurul. Este exact ceea ce scrie Apostolul Pavel, că fiul pierzarii se va mișca prin acțiunea lui Satana (2 Tesaloniceni 3, 9). Mai mult decât atât, se pare că apare cu 10 coarne, 7 capete și 10 steme. La fel ca fiara antihrist, cu 10 coarne, 7 capete și 10 steme. Identitatea acestora, balaurul si fiara, dovedeste ca diavolul a dat antihristului puterea si stapanirea imparatiei. Nu este întruparea lui Satan, ci antihrist lucreaza prin puterea lui Satan. Diavolul nu va deveni om, așa cum Dumnezeu a devenit Om, dar prin lucrarea satanei antihrist va avea puterea satanei, ceea ce înseamnă că diavolul va poseda acel om. Și uitați-vă la răutatea diavolului, de câte ori s-a caznit pentru a zădărnici lucrarea Bisericii! Șapte Sinoade Ecumenice și multe Sinoade Locale au izbutit sa inlature încercarea satanei de a zădărnici lucrarea mantuirii.
    Diavolul sugestiona că Dumnezeu nu
    S-a făcut Om, ci că a trecut pasager prin Om! Theotokos, sugestioneaza el, nu este Nascatoare de Dumnezeu, ci este Nascatoare doar de Om (de Hristos)! Sfântul Chiril al Alexandriei, s-a confruntat cu erezia care sustinea că Fecioara Maria nu l-a născut pe Dumnezeu, adică ca Natura Divină a fost unită cu natura umană a Maicii Domnului. Adică Nestorie sustinea ca a născut un simplu Om (Christotokos). NU este Christotokos! Maica Domnului este THEOTOKOS!!! NASCATOARE DE DUMNEZEU!
    Iata, ceea ce face diavolul însuși, i-a inspirat pe unii creștini să susțină o erezie pentru a torpila Biserica și mântuirea!
    Astfel, Hristos Iisus, devine cu adevărat Om și rămâne cu natura Sa umană în Cer și asa va rămâne pentru totdeauna! Diavolul nu devine om, ci acționează asupra unui om care se va naște din mama sa și din tatăl său în mod natural și aceasta va fi prin lucrarea satanei. Diavolul este cineva, antihristul este altcineva. În timp ce în Iisus Hristos nu avem două persoane ~ avem două Naturi, umana și Divina ~ dar avem o singură Persoană.
    Totusi, Sfantul Iustin Popovicu numea pe antihrist „maimuța lui Hristos”.
    Maimuța, după cum știți, imită ceea ce vede. Iar antihristul va face un efort de a imita ceea ce s-a întâmplat în viața lui Hristos. Primul caz de imitație este acesta, că diavolul s-ar întrupa (inchipuit), dar nu va fi asa, desigur, nu va fi altceva decât o formă ieftina de imitație. Amintiți-vă că „maimuța lui Hristos” este antihristul. Repet, antihristul nu va fi o încarnare a diavolului, ci o imitație prost concepută. Din toate acestea ne dăm seama că vremurile antihristului vor fi dificile, foarte dificile.
    „Și unul dintre capetele acestei fiarei care a fost junghiat spre moarte; și rana morții sale s-a vindecat și tot pământul s-a fost mirat dinapoia fiarei.”
    (K), fiara prin urmare, a căzut. Dar această rană a morții a fost vindecată. Și când această rană a fost vindecată, posibil a uneia dintre slugile antihristului, atunci întregul pământ a admirat evenimentul. Ce vrea să ne spună Sfântul Ioan Evanghelistul, în spatele acestui detaliu?
    Antihristul, asa cum am spus, este „maimuța lui Hristos”. Deci, atunci, fie el, fie unul din cei care slujesc voinței sale (unul dintre capeteniile sale, cum spune Sfântul Andrei din Cezareea, unul dintre adjutantii săi) vor fi uciși. Nu se știe de ce va fi ucis. Și atunci, energia satanică, va fi însuflețită și va fi o imitație – o iluzie desigur – ca o imitare a invierii lui Iisus Hristos! Antihristul va imita moartea și învierea lui Hristos! Se va ajunge la acest punct! Pentru a imita moartea și învierea lui Hristos! Da! Dar cu următoarea diferență. Pentru că ce mai vrea să facă? Antihrist vrea să-L imite pe Hristos Care a înviat. „Mielul junghiat”!
    Dar diferența, totuși, este foarte importantă. Feriti-va de confuzie: Mielul, adică Iisus Hristos, când a fost ucis, a înviat pentru totdeauna. În timp ce resuscitarea antihristului va fi tranzitorie.
    De asemenea, este remarcabil verbul pus de Sfântul Evanghelist Ioan, că rana a fost vindecată! Rănile lui Hristos, după rastignirea pe Cruce și după Înviere, au rămas (ele sunt pipaite de ucenici și chiar Toma le-a palpat) și rămân – și vor rămâne pentru totdeauna – spre incredintarea adevăratei Învieri, dar și a Adevăratei Persoane a lui Iisus Hristos. Adică, că Hristos Insuși este, Cel care a fost răstignit și a înviat, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan în primul capitol al Apocalipsei (1, 7:8) Adică rasele Pământului, popoarele și limbile, vor plânge. Căci ei Îl vor vedea pe El, pe care L-au răstignit de-a lungul veacurilor, „ca a înviat”, după cum spune Apostolul Pavel.
    Dar Domnul, însă, când S-a arătat ucenicilor Săi, nu S-a arătat ca fiind vindecat de rani, așa cum cineva iese vindecat dintr-un spital, ci așa cum a înviat din morți. Deci distincția este clară! Rana antihristului va fi vindecată spre a simula invierea, insa doar Hristos a înviat cu adevărat!
    Prin urmare, va fi o fraudă și se va specula asemănarea lui Hristos cu a antihristului, fapt pentru care mulți vor fi înșelați, va fi evidentă amagirea (iluzorie, falsă). Se pare că aceasta iluzie reiese și din versetele următoare, Sfântul Evanghelist Ioan ne va spune un pic mai jos, că a fost o pseudo-minune (Apostolul Pavel ne spune acelasi lucru), că diavolul va face minuni și semne și cel mai mare punct pe care îl va face va fi vindecarea acestei răni „a unui cap junghiat, si va fi imitarea morții și a Învierii! Cea mai mare „minune” pe care antihristul o va face insidios cu energia diavolului.
    Dar feriți-vă de inselare. Sfântul Evanghelist Ioan notează „ca si cum ar fi junghiat spre moarte” (Apocalipsa 13, 3) Nu arată deci o situație definitivă, ci o direcție, daca spun „mă duc în piață”. Eu nu sunt deja în piață. Deci, când spune „ca si cum ar fi junghiat spre moarte”, el nu spune ” ca l-a dat la moarte”, ci „spre moarte”, ca unul care este pe cale să moară. Aceasta înseamnă că fie antihrist sau unul dintre adjutantii sai va părea ca este mort, dar nu va fi mort. Și va fi o înșelătorie! Nu va fi o înviere adevărată, ci o scamatorie!
    Domnul Hristos ne avertizează (Matei 24, 24):
    „hristoși mincinoși se vor ridica și vor da semne și minuni daca se poate sa insele pe cei aleși.”
    Cine vor fi acești înselati decat cei care au respins harul Duhului Sfant trimis de Hristos in Biserica Sa?

    Vă voi spune o intamplare, astfel încât să puteți lua o măsură sau o cheie ermineutica a acestei înșelăciuni, despre modul în care antihristul va efectua semne, dar care vor fi de fapt minciuni! Oamenii vor spune: „dar nu vedeți că s-a ridicat, că a deschis ochii?” Cum vorbiti de falsitate?
    Vă voi spune o intamplare:
    ~ Odată, pe Muntele Athos, a fost un călugăr, ascet, care traia singur. Om foarte evlavios. Se pare, însă, că el avea un pic de mândrie. Iar diavolul a vrut să-l rănească. Diavolul apare cu o suita care se presupune că ar fi venit de la Constantinopol, o suita mare – demoni erau – pentru a-i spune ascetului că virtutea sa a ajuns cunoscuta la Constantinopol și, pentru că tronul a ramas vacant, constantinopolitenii au venit să-l ia să-l facă Patriarh. Desigur, el nu a vrut să primeasca. Dar pentru că această așa-zisă delegatie (erau demoni) era foarte insistentă, el a acceptat și a spus „să se facă voia lui Dumnezeu; din moment ce Dumnezeu vrea atât de mult, mă supun, accept”
    S-a pregătit, și-a luat lucrurile și a coborât la tarmul marii, unde era o corabie mare, cu multă lume, care îl aștepta onorabil să-l imbarce și să-l ducă la Istanbul. În obiceiul său, când voia să călătorească, iși făcea crucea. Deci, când a stat în fața malului mării, si a făcut crucea, îndată ce și-a făcut crucea, toți au pierit din fața lui. Și corabii și delegatii onorifice, totul! Ce a fost asta? Imaginația diavolului a fost! Și ce a căutat diavolul? Să-l conduca si sa-l urce pe corabie și să-l arunce în mare și să-l înece! Acestea sunt asa-numitele miracole prin imaginație, pe care oamenii le vor vedea și vor crede că sunt adevărate!
    Există un alt „miracol”, pun în ghilimelele cuvântul „miracol”, în Creta, relatat nouă de catre Sozomenos și Socrate, istoricii. Dar nu vă voi spune despre asta acum. Ceea ce v-am spus acum este suficient pentru a înțelege și a avea un criteriu de deosebire a duhurilor acestei fraude. Ce înțelegem prin ceea ce scrie Sfântul Evanghelist Ioan, „și s-a mirat tot Pământul dinapoia fiarei.”
    Ziarele vor scrie și vor fi distribuite în tiraje incomensurabile că a avut loc o minune sau s-au făcut multe minuni din partea antihristului și lumea le va admira. Dar se vede, însă, o superficialitate. Cei care sunt necredincioși, care se laudă cu raționalitatea și necredința lor, ei înșiși vor fi victime ale acestei necredincioșii, așa cum v-am citat din Apostolul Pavel, pentru însăși această necredință. Si se vor mira pentru „minunea”, chipurile, a acestei resuscitari asa cum ne spune Sfantul Andrei din Cezareea. „Fenomenul Antihristului va fi o inselare, de la diavolul care acționează prin el.” Diavolul va face „minunile”. Primind inselarea si prin aceasta inchinandu-ne antihristului, ne vom inchina diavolulului de fapt.
    Acest „dinapoia fiarei”, remarcat de Sfântul Evanghelist Ioan, exprimă ușurința cu care necredincioșii și superstitiosii vor deveni adepții antihristului.
    Încă un lucru: întregul pământ îl va admira.
    Vă recitesc versetul: „și s-a mirat tot Pământul dinapoia fiarei”. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că televiziunea, din nou, va avea rolul de spalare a creierelor și va fi în slujba antihristului.
    Televiziunea va fi instrumentul antihristului. Traim vremuri de sfârșit de veac.
    Și oamenii se vor închina diavolului, care va da autoritate antihristului, și se vor închina fiarei și vor spune: „cine este ca fiara, antihristul? Cine poate face război și învinge fiara?”. Asta vor spune oamenii pe Pământ.
    Atenție, în spatele acestor cuvinte simpliste se află tot sensul în comportamentul Istoriei. Feriti-va de acest lucru. Rezultatul plictiselii și admirației care îi va preocupa pe toți locuitorii pământului de la vindecarea și revitalizarea fiarei despre care am spus, va fi această onoare devoțională a diavolului-balaur și a fiarei-antihrist. Se va acorda un cult de adorație. Această închinare este acordată numai lui Dumnezeu. Aceasta onoare, inseamna „conferirea cinstirii divine”. Ei vor iubi pe antihrist si vor jertfi diavolului. Astfel, dorința străveche și vechea pasiune a diavolului și mândrie a lui de a i se închina oamenii, se va împlini chiar la sfârșitul istoriei.
    Desigur, fiecare poziție păgână este o închinare la Satana, ceea ce a fost si idolatria în cele din urmă! Este vorba despre satanism direct și pur. Este fenomenul care se observă în zilele noastre cu groază și, de fapt, în America civilizată și creștină, ca sunt grupuri de oameni, care se închină direct satanei, invocându-i numele ca… Zeu!!! Baphomet! În vechea idolatrie, oamenii se închinau indirect satanei. Dar acum nu se închină lui indirect, ci pe fata, explicit. Chiar ei spun „ne închinăm Satanei”.
    Acelasi lucru se intampla si in Francmasonerie.
    Da, în gradele superioare de inițiere, unde Satana este venerat cu pasiune, ca „Baphomet”, este invocat cu acest nume. Este o statuie a unui zeu cu picioare de capră și cu coarne. Poartă coarne, arata ca o capra și stă cu picioare încrucișate. Aceasta este forma statuii sale. Dar de ce este diavolul prezentat ca un om cu picioare de capră și ca un om cu coarne? Căci, prin concesie divină, de câte ori l-au văzut oamenii pe Satana, l-au văzut în felul acesta, ca pe o capră l-au văzut. Dumnezeu a îngăduit sa fie vazut în acest fel. Din acest motiv, această cifră se găsește la multe zeități ale tuturor popoarele și în toate epocile. Căci la toate popoarele Dumnezeu a îngăduit diavolului să se comporte ca o capră. De aceea, capra sau zeitățile cu diferite nume și cu o privire zdrențuită sunt venerate. Dar apoi, în cele din urmă, diavolul va fi venerat, așa cum v-am spus, în mod direct. (K) fiara antihristul și diavolul.
    Căci i se va da antihristului toată autoritatea de către Satana. Cu toate acestea, tipul de venerare a antihristului este închinarea la Cezar, despre care v-am spus mai devreme, despre a patra fiară descrisa de Prorocul Daniel, care este Imperiul Roman, unde împărații erau venerati. Prototipul acestei venerații, a antihristului, este închinarea la Cezar. Din toate secolele, de pe vremea lui Nabucodonosor, care a cerut să fie venerat de cei trei copii care au refuzat și care sunt prototipul credincioșilor martiri pana la sfârșitul vremurilor; de la împărații romani si până la sfârșitul vremurilor. Cezaro-papismul exista si în spațiile creștine de astăzi, din păcate, și în acest secol. Este o realitate. Toate regimurile totalitare au derulat din toate punctele de vedere acest cezaro-papism.

    Al 52-lea discurs din Cartea Noului Testament , Apocalipsa.

    Apreciază

  7. Clement said, on august 17, 2022 at 6:11 pm

    Deocamdata anticipam.
    Ce se stie sigur este faptul ca notarii , si nu este in interesul lor, sunt obligati sa ” dea din casa”, respectiv sa centralizeze toate miscarile imobiliare in UE.
    Informatia a fost transmisa in miez de noapte pe canal Z, Be.
    „Statul” vrea si trebuie sa stie daca cetatenii detin mai multe bunuri imobiliare pe teritoriul UE si care este valoarea acestora.
    In mod normal, notarii ar trebui sa ii informeze pe proprietarii care au apelat la serviciile lor cu care se presupune ca au un contract de confidentialitate.
    Temerile sunt legate de faptul ca taxele ar putea creste si chiar ca unele bunuri ar putea fi rechizitionate sub diverse pretexte.

    Apreciază

  8. Geo said, on august 17, 2022 at 8:00 pm

    Chiar cand ma întrebam daca s-a înțepat am dat peste articolul acesta:
    https://m.activenews.ro/stiri/Anca-Radu-CAZUL-DAVID-POPOVICI-TOATA-APA-DIN-BAZIN-S-A-FACUT-VACCIN-175629

    Ce deosebire fata de Nole…

    Apreciază

  9. Felix said, on august 17, 2022 at 9:28 pm

    Las-o incurcata, ar zice olteanul😎

    Admiterea de către șeful CDC din SUA despre pandemie: „Am încurcat-o” Directorul Rochelle Walensky anunță restructurarea Organizației – A fost precedată de critici dure pentru „directive confuze”

    https://www.protothema.gr/world/article/1274979/paradohi-apo-tin-epikefalis-tou-amerikanikou-cdc-gia-tin-pandimia-ta-thalassosame/

    Apreciază

  10. […] Global Research avertizeaza despre un RAZBOI CIVIL intre 1) rudele victimelor protocoalelor sau vacc… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: