Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog: „Am văzut o creștere a cazurilor de cancer în stadii mai avansate, pentru că până la urmă această pandemie durează de mai bine de 2 ani. Și dacă pacienții nu vin la controale, vei depista recidive târzii și nu vei depista recidiva unei tumori aflate în stadiu incipient.
Pacienții încă mai cred că dacă se duc la spital se expun riscului de a lua COVID, dar, astăzi, spitalele de azi sunt bine protejate, să spun, astfel încât este mai sigur să fii în spital decât în afara lui.
Așa că mesajul meu este foarte clar: du-te la doctorul tău, du-te la controale. Ceea ce pandemia a făcut a fost să facă o mulțime de victime colaterale atunci când vine vorba de accesul la tratament și de diagnosticare. Asta este multi-facturală: am fost nevoiți să amânăm operații, pacienții nu au venit pentru a primi un diagnostic pentru că au simțit că dacă se duc la spital vor lua COVID.
Unele analize au fost amânate din motive de lipsă de capacitate. Dar lucrul cel mai important este răul colateral pe care l-am văzut la pacienții oncologici, se va întinde pe o perioadă mai mare de timp decât durata pandemiei în sine. Și va trebui să plătim „facturile” acestor probleme provocate de pandemie pe mai mulți ani de-acum înainte.
Evident că este important să fii vaccinat, este important să porți în continuare masca, este important să te porți adecvat și cred că este o decizie care ține de fiecare împarte. Pentru că niciun stat din lume, niciun polițist nu poate să controleze pe fiecare, la orice oră. Asta este o chestiune legată de maturitate, despre câtă înțelepciune avem să ne protejăm pe familiile, să ne protejăm bătrânii, prietenii și colegii de asta (n. red. de COVID-19).
În ceea ce privește Omicronul, să sperăm că vom vedea la un moment dat un final al acestei pandemii, dar dacă se dovedește a fi o altă tulpină peste 3 luni, poate mai agresivă, atunci poate povestea este una fără de final”.
Trei exemple că nu epidemiile sunt fatale, ci tratamentele aplicate, pe principiul: se creează o problemă, se induce panică, frică și groază și se oferă apoi tratamentul. 1. În timpul „gripei spaniole”, cei care au murit au fost tocmai cei care au făcut vaxinul. Tot în acea perioadă au început să se folosească pe scară largă undele radio, care sunt de natură electromagnetică. 2. S-a constatat că tratamentul cu AZT a fost fatal pentru cei care au murit de SIDA. 3. În anul 2020 fatalitatea i-a lovit tocmai pe cei vaxinați împotriva gripei cu un an înainte și care locuiau în zone în care rețeaua 5G era deja instalată, undele 5G fiind tot de natură electromagnetică. Combinația de oxid de grafen din vaxinuri și undele 5G poate avea diferite efecte adverse.
ApreciazăApreciază
[…] Avertismentul medicului Bob Djavan: După pandemie urmează un val al cazurilor oncologice […]
ApreciazăApreciază
[…] Avertismentul medicului Bob Djavan: După pandemie urmează un val al cazurilor oncologice […]
ApreciazăApreciază
[…] și un avertisment din ianuarie 2022 din Europa al medicului Bob Djavan: „După pandemie urmează un val al […]
ApreciazăApreciază