SACCSIV – blog ortodox

10 ani de la mutarea la Domnul a parintelui Arsenie Papacioc

Posted in ARSENIE PAPACIOC, MISCAREA LEGIONARA by saccsiv on iulie 19, 2021

Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Papacioc

Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914MisleanuPeriețiIalomițaRomânia – d. 19 iulie 2011TechirghiolConstanțaRomânia) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin ParvuIoan IanolideValeriu GafencuNichifor CrainicMircea Vulcănescu, Nicolae Bordașiu[1] și alții.[2] A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară[3]. S-a călugarit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că facea parte din grupul Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud.[4]

Arsenie Papacioc a fost numit la moarte drept unul dintre cei mai importanți duhovnici ai ortodoxiei române.[5]

 

Comentariu saccsiv:

Nu s-a dezis de Miscarea Legionara:

Parerea Parintelui Arsenie Papacioc despre LEGIUNE.

Mai multe despre viata sa:

Viaţa necenzurata a Parintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului romanesc

Antiecumenist:

Parintele ARSENIE PAPACIOC: „SINGUR ORTODOXIA”

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc despre ecumenism

VIDEO – Parintele Arsenie Papacioc: Pe crucea mea vreau sa scrie ORTODOX! Cu toate fortele impotriva ecumenismului! Hristos este ORTODOX!

VIDEO: Parintele ARSENIE PAPACIOC despre ECUMENISM si CATOLICISM

Motiv pentru care era atacat de te miri ce Ierarhi:

AUDIO (si transcriptul): IPS SERAFIM JOANTA despre ECUMENISM si despre Parintele ARSENIE PAPACIOC

Anticip:

Parintele ARSENIE PAPACIOC – ANTI CIP: “Inca nu e lepadarea cea desavarsita. Dar este inceputul primejdios al acestei lepadari, din care care nu vei mai putea iesi mai tarziu.”

Sa fie limpede: Parintele Arsenie Papacioc INDEMNA SA REFUZAM DOCUMENTELE CU CIP

Mare Duhovnic:

Părintele Arsenie Papacioc despre avort și responsabilitate

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc despre post

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc – Despre avort si responsabilitate

Parintele Arsenie Papacioc despre smerenie si mandrie

VIDEO – Parintele Arsenie Papacioc: Maica Domnului sta la capul celor suferinzi, sta intr-un plans continuu pentru noi

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc – Exista iertare fara uitare?

VIDEO – Parintele Arsenie Papacioc: „Nu pierdeti timpul, dragii mei”

VIDEO: Parintele Arsenie Papacioc despre cele 6 feluri de ispitiri

Dupa mutarea sa la Domnul, Ierarhii cu multe scoli in vest dar cu putina calugarie s-au apucat sa-l descrie ca fiind … procip:

Doxologia: Parintele ARSENIE PAPACIOC A FOST PRO CIP. Doxologia este un portal al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei…

Sau se cenzureaza subiecte fundamentale abordate de Parinte:

Reeducarea post mortem a parintelui ARSENIE PAPACIOC. Deja e pro cip si anti legionar. In curand va fi si ecumenist. Oare cat mai dureaza pana cand TOTI MARII DUHOVNICI VOR FI REEDUCATI? Fratilor faceti rost de vechile lor scrieri si inregistrari, pana nu dispar, CACI SUNT AUR

Cititi va rog si:

Marele Duhovnic Justin Parvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc

19 IULIE – Pomenirea Sfântului Părinte Arsenie Papacioc: Ortodoxia se apără cu sabia la momentul ăsta istoric! Nu cruțăm nimic! Trăiască Ortodoxia!

 

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Cristian Daniel said, on iulie 19, 2021 at 5:50 pm

    Dumnezeu sa-l odihneasca in ceata Sfintilor Marturisitori si sa se roage pentru poporul roman, greu incercat de „lupii” care vor sa-l sfasie dar mai ales de cei „in piele de oaie”, aflati acum vremelnic in fruntea tarii si nu numai…chiar astazi am fost la mormantul parintelui de la Manastirea „Sf.Maria” din Techirghiol. Mormantul era plin de flori si ghivece de flori care de care mai frumoase, dar din pacate foarte putini credinciosi prezenti acolo. Cat am stat eu, cam o ora, daca au trecut 10-15 oameni sa se inchine si sa aprinda o candeluta…poate or mai fi venit, nu stiu ce sa zic…iar cand am intrat in chilia parintelui, unde am fost singur minute bune, un sentiment de liniste nespusa m-a coplesit…parintele se roaga ptr fiecare credincios care ii cere ajutorul, mergeti si pe la dansul daca treceti prin zona! Doamne Ajuta!

    Apreciat de 6 persoane

  2. […] 10 ani de la mutarea la Domnul a parintelui Arsenie Papacioc […]

    Apreciază

  3. […] 10 ani de la mutarea la Domnul a parintelui Arsenie Papacioc […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.