Parintele ARSENIE PAPACIOC: „SINGUR ORTODOXIA”

SINGUR ORTODOXIA CUVÎNTUL I

Sfinţia voastră, se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre „despărţirea unicei Biserici a lui Hristos în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi; despre faptul că prin Marea Schismă şi apoi prin ruptura din sec. XVI creştinismul şi-a pierdut unitatea; despre cămaşa sfîşiată a lui Hristos; despre cei doi plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanţi) şi Biserica Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creştinătăţii: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica Romano-Catolică şi Protestantismul, adică Bisericile Evanghelică, Luterană, Anglicană etc.” şi altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi ortodocşi, cum s-ar zice. Întrebarea pe care v-o punem Sfinţiei voastre este următoarea: este Biserica Mântuitorului Hristos în momentul de faţă, sau a fost vreodată împărţită în mai multe Biserici, unele mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puţin, altele cu har mai mult, sau divizată?

Părintele arhimandrit Arsenie: Este şi inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărţită Biserica, pentru că Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoştere, şi dacă nu-i Viaţă nu-i vieţuire; şi nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să fie împărţit acest Adevăr.

Numai în funcţie de acest Adevăr este construită orice gîndire ca să fie valabilă, numai dacă este pe Adevărul-Hristos care, de fapt, s-a dogmatizat în Sinoadele Ecumenice, toată învăţătura aceasta pînă la 787, Sinodul VII Ecumenic, care a fost în apărarea icoanei, dar mai ales la Sinodul I Ecumenic, unde s-au stabilit cele 7 puncte din Crez, că Iisus Hristos este Dumnezeu Născut, nu făcut, şi la Sinodul al II – lea Ecumenic, unde s-a completat Crezul cu încă 5 articole, ca să fie 12.

Deci s-a stabilit lucrul acesta: Biserica nu poate să fie împărţită; acesta ar putea să fie răspunsul la întrebare: niciodată nu poate să fie împărţită Biserica, dar există erezii.

Dacă n-ar exista Noul Testament s-ar fi desfiinţat Vechiul Testament, dacă n-ar fi existat Noul Testament n-ar fi existat nici o serie întreagă de atacuri filosofice împotriva Adevărului-Hristos, împotriva Creştinismului, pentru că acesta era un obiectiv care strălucea, care umbrea orice, şi sigur că a fost atacat de toate filosofiile care au păreri bune, zic ei, împotriva Adevărului adevărat.

Adevărul este Hristos, Biserica Orto­doxă. Cuvîntul ortodox asta înseamnă.

Faptul că s-au desprins de-a lungul vremii schisme şi erezii nu înseamnă că Biserica şi-a pierdut unitatea?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nici vorbă. Unitatea ţine de Adevăr, dar unitatea nu se referă la un număr de credincioşi, ci se referă numaidecît la Adevăr, care nu s-a stricat, rămîne imutabil şi singurul drum mîntuitor; nu spun de la mine şi: „cine va strica una din aceste mici, mic se va chema” adică nu se va mîntui; s-a dogmatizat tot ce a spus Hristos ca să se poate trăi, să se poată împlini.

Sunt afirmaţii grave faptul că se susţine că Biserica şi-a pierdut unitatea, mai cu seamă pentru că acestea sunt făcute de universitari, teologi.

Părintele arhimandrit Arsenie: Biserica şi-a pierdut unitatea ţinînd cont de numărul de credincioşi, dar nu unitatea în funcţie de Adevăr; Adevărul nu poate să fie împărţit; că s-au rupt de Adevăr este altceva. Dacă se vorbeşte aşa, trebuie să se şi motiveze despre ce unitate este vorba.

Sfinţia voastră, cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dialogurile inter-creştine între Ortodoxie şi Catolicism, respectiv Protestantism, Necalcedonieni etc.? Ce ar trebui să se discute, cît timp ar trebui să ţină aceste discuţii?

Părintele arhimandrit Arsenie: Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decît: vă primim cu drag înapoi.

Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul.

Singurul Adevăr este Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”; în funcţie de Adevărul acesta e tot! -…Ortodoxia…, chiar numele ei este de la Hristos, cum ne-a învăţat El, Hristos şi au continuat Apostolii.

Am stat împreună sute de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului.

Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit! Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii care, îţi dai seama, au interpretare continuă.

N-au, repet, identitate şi îi roade faptul că nu sunt cu Adevărul.

Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las şi eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – „o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu”, acesta îşi pierde mântuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem ce discuta decît dacă veniţi înapoi!

Dar cum ar trebui să se desfăşoare aceste dialoguri?

Părintele arhimandrit Arsenie: Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog. Dacă nu-i tîrg, dialogul începe; să discute nu ştiu ce…

Dacă faci caz de istorie, nu-ţi dau voie. Sau, mai bine zis, dacă faci caz de istorie, ce istorie au? De ce au plecat? Sute de ani am fost împreună; acestea nu sînt 15 zile!

Dacă vor să vină, să vină înapoi, sunt primiţi cu toată dragostea. Aşa interpretez şi vizitele care s-au făcut: de curtoazie; acesta-i semn că noi suntem de bună credinţă, că vă primim cu drag dacă veniţi. Fără condiţii!

Deci doar aceste cuvinte ar trebui să se desfăşoare în cadrul dialogurilor; doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul?

Părintele arhimandrit Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, dom`le, ia-mi un ochi că văd bine numai cu unul, ştii?

Obiectul unui dialog, dacă vor să fie dialog, ar putea să fie acesta: „nu avem nimic de discutat decît: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziţia pentru că, altfel, ar însemna ca noi să ciuntim din Ortodoxie. Ce să ciuntim?!

Dacă v-ar spune cineva că sunteţi habotnic, ce i-aţi răpunde?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu, dragă, sunt ortodox!

V-am întrebat pentru că au fost acuzaţi unii ortodocşi că sunt habotnici.

Părintele arhimandrit Arsenie: Ascultă-mă ce spun! N-au cum, trebuie să zică ceva. Dar cu ce interes?

Nu ne-am dus noi la ei: „Hai să veniţi!”; îi chemăm, desigur. Dar văd că pe ei îi roade ceva.

Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta că nu sunt cu Adevărul; şi Adevărul e limpede, dacă vrei să judeci normal, este aici. Noi avem probleme că suntem neatenţi, că suntem slabi, dar în ceea ce priveşte Adevărul, că despre asta este vorba, nu avem nici o grijă. Dar ei sunt îngrijoraţi. Orice ins dacă te vede pe tine pe o poziţie de valoare caută să te niveleze ca să aibă el linişte pe poziţia lui.

Credeţi că s-au făcut progrese în cadrul mişcării ecumenice, a dialogului cu catolicii şi protestanţii? Adică vedeţi un duh bun?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu, nici un progres nu se poate face, indiferent ce i se propune şi cine întreţine un dialog; dar înseamnă că cineva e vîndut, ori laş, ori neortodox, ori nu cunoaşte frumuseţea şi văpaia Ortodoxiei.

Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.

Părintele arhimandrit Arsenie: Desigur, numai aşa să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizaţi, dar suntem pe poziţia noastră. Dar nu asta e discuţia. Discuţia este o împăcare: trebuie să ne aşezăm pe o poziţie de Adevăr comun; dar deja e Hristos!

Pentru că vor ei, pentru sutele astea de ani de rătăcire ale lor, trebuie să facem noi concesii? Nu! Adevărul este imutabil şi veşnic, este Hristos.

Sfinţia voastră, mişcarea ecumenică porneşte de la ideea refacerii unităţii Bisericii Mîntuitorului Hristos. Credeţi că este o ispita de-a dreapta? Pentru că ei cred că suntem divizaţi.

Părintele arhimandrit Arsenie: Este o ispită de-a dreapta pentru că pun în discuţie Adevărul.

Acestea sunt porniri omeneşti, sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei caută să motiveze ce spun şi, din punct de vedere psihologic, nu le convine poziţia Bisericii pentru că vor să ne niveleze; aceasta este întotdeauna tendinţa celui mai slab ca să te aducă şi pe tine la nivelul lui, ca să poată fi liniştit în căderea lui.

Ecumenismul este o problemă care nu va reuşi niciodată; decît o vorbă stearpă, o vorba continuă, cu acelaşi titlu pentru că nu se lasă ei. Noi tăcem; noi nu am stricat nimic. Ca să ne împăcăm trebuie să vină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.

Noi nu avem ce ceda. Ce să cedăm? „O cirtă de va strica cineva din ce învăţ Eu, mic se va chema”.

Ce s-a stabilit la Sinoadele Ecumenice sunt nişte lucruri cu totul valabile; acelea durau sute de zile, cu mari Sfinţi Părinţi şi: „Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfînt”, aşa începea hotărîrea care consemna stabilirea Adevărului Sinodului.

Foarte mulţi teologi studiază la facultăţi protestante şi catolice; şi tocmai aceştia sunt promotorii mişcării ecumenice.

Părintele arhimandrit Arsenie: Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm asta, de ce exista iad şi de ce exista rai; treaba lor!

I-am spus unui băiat care făcuse Teologia sau o termina, pasionat de lucruri mai „exotice” acesta mi-a zis: „mă duc la Roma cu gîndul să combat catolicismul” – şi i-am spus: ascultă, numai clădirile cînd le-oi vedea te catolicizezi, cum ai intrat în Roma. Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals.

Dar nu ştiu de ce se pune problema împăcării! De ce? Ce te roade? Noi nu am pus problema pentru că suntem liniştiţi, suntem fericiţi.

M-a îngrozit foarte mult cînd am auzit că nu au Proscomidie, şi cînd văd ce mult se poate face la Proscomidie unde pomenim morţii şi viii! O Liturghie fără Proscomidie e un lucru raţionalizat, e un simbol, nu mai e un Adevăr.

Mai mulţi teologi, printre care şi Mihai Urzică, părintele Iustin Popovici, sîrbul, în unele cărţi ale lor au afirmat că mişcarea ecumenică ar fi o creaţie a masoneriei. Ce spuneţi?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu este o creaţie a masoneriei, este o creaţie a dracului.

Mai rău!

Părintele arhimandrit Arsenie: Mai rău! Chiar Iustin Popovici a zis că ar fi cea mai mare greşeală a secolului.

Panerezia secolului, „panerezia timpului nostru”, s-a exprimat părintele Iustin Popovici.

Părintele arhimandrit Arsenie: Da. E cea mai mare greşeală. Şi a mai zis încă una, fiind vorba de el: „S-au făcut trei mari greşeli de la Creaţie: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda şi infailibilitatea papală”. Va să zică nu putem să dăm citate decît pentru Ortodoxie. Au fost nişte ortodocşi, nişte trăitori şi Mihai Urzică pe care îl cunosc; am stat împreună şi îl pomenesc zi de zi pe el şi pe Maria, soţia lui; îi am pe pomelnic.

L-aţi cunoscut?

Părintele arhimandrit Arsenie: Cum să nu. Am stat la el după ce m-a eliberat din închisoare; n-aveam unde să stau, şi m-a primit el.

Vă cunoştea dinainte?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu. Am auzit că e om milostiv şi i-am bătut la uşă: „Domnule, sunt eliberat din închisoare; n-am unde să stau”. Sigur, omul avea inimă bună, dar pe undeva a devenit suspicios – s-a convins că nu este cazul; mi-a trimis şi un rînd de veşminte.

Sfinţia voastră, aţi spus, de altfel spune şi părintele Iustin Popovici, că mişcarea ecumenică este o creaţie a dracului. Vă rugăm să explicaţi acest lucru.

Părintele arhimandrit Arsenie: Este o risipire de cuvinte pur şi simplu susţinîndu-se prosteşte; pentru că: împrăştie ca să poţi să stăpîneşti, „dezbină şi stăpîneşte”.

Adevărul de credinţă s-a stabilit pe ce a făcut Mîntuitorul, acesta-i adevăr de credinţă; dacă nu-i după Adevăr, sigur că-i după Diavol.

Cînd spuneţi că este a dracului arde, ustură.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu ştiu pe cine arde, dar nu ne interesează; dacă arde îi arde şi altele, nu numai asta.

Credeţi că este un drac mai al dracului?

Părintele arhimandrit Arsenie: Toţi dracii sunt ai dracului.

Adică unul mai deştept pentru că este destul de răspîndit şi printre unii ortodocşi.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu este; afară de cei ce nu cunosc Ortodoxia.

Mîntuitorul a spus cînd S-a înălţat la cer: „rămîneţi în Ierusalim, pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”; aici este ştiinţa, aici este experienţa: după Cel de sus. Au fost nişte pescari, de aceea i-a ales Dumnezeu pe aceştia – cu cele smerite să-i smerească pe toţi.

Îmi pare foarte rău că lumea nu este trezită sau nu este orientată cu privire la bătaia asta continuăde la Apus pentru împăcare. Ce împăcare? Îţi dau bună ziua, dacă ai magazin, cumpăr pîine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox. Aici trăim cu turcii – am botezat vreo 7 pînă acum – vin pe la mine şi îmi cer rugăciuni; mi-au zis: „părinte, avem acelaşi Dumnezeu”. Avem, sigur că avem acelaşi Dumnezeu, dar nu credeţi în Hristos, şi numai prin El ne putem mîntui. Cum crezi în Dumnezeu, aceasta este important.

Sfinţia voastră, mai multe Biserici Ortodoxe, printre care şi cea a Serbiei, s-au retras de la dialogurile ecumenice şi din consiliile ecumenice.

Părintele arhimandrit Arsenie: Sunt foarte de părere. De ce nu ne lasă în pace? Pentru că nu suportă nimeni pe altul lîngă el superior; vrea să-l niveleze, ca să fie liniştit în slăbiciunile lui.

Sunt bucuros că s-au retras, pentru că sunt foarte convins că nu se poate face ceva ţinînd cont din alt punct de vedere decît cel Ortodox; n-avem cum face. „Cine va strica una din aceste mici, mic se va chema”, ai văzut cu ce prudenţă a vorbit Mîntuitorul cu mii de ani înainte?

Apostolul Pavel pune anatema pe cei care strică Adevărul Evanghelic.

Părintele arhimandrit Arsenie: Păi, nici vorbă; „ Înger de sus de va face altfel decît vă învăţ eu, anatema să fie”. Nu se pune problema.

În Sinodul Bisericii Sîrbe sunt episcopi care au fost fii duhovniceşti ai Părintelui Iustin Popovici.

Părintele arhimandrit Arsenie: A fost un om de mare valoare bisericească acest Iustin Popovici; am toată admiraţia.

Dumnezeu l-a scos pe Iustin Popovici care a fost o figură şi continuă să fie. Şi să ştiţi că unul din meritele lui este că a fost erou şi a spus Adevărul fără teamă; nu a fost un molîu să pună problema numai ştiinţific.

A fost un trăitor şi a susţinut Adevărul cu curaj. A vorbit adevărat, chiar dacă se zice că a exagerat cînd a afirmat că s-au făcut trei mari greşeli în lume: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda şi infailitatea papală. Păi, ce zici de el?! A zis-o cu curaj, şi aşa este; a vrut să arate cît este de grav; este Hristos în Papa? Adică nu-i slujitor al lui Hristos?

Pentru că multe face ca să renunţe, dar nu renunţă la asta.

Nu renunţă; îi place.

Părintele arhimandrit Arsenie: Cred şi eu; pe urmă au emanat pe Filioque. Spune Mîntuitorul: „De la Tatăl purcede”, şi s-a fixat Crezul la Sinoadele Ecumenice cu nişte titani, niste sfinţi titani; 318 Sfinţi Părinţi, şi toţi sunt sfinţi; şi Atanasie cel Mare, care a fost o sabie bine ascuţită.

La Sinoade s-au stabilit nişte adevăruri de credinţă. Hotărîrea Sinodului începea astfel:

„Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfînt”; şi nu durau 2-3 zile, ci sute de zile, unde a contribuit şi Duhul Sfînt. Putem să zicem ceva în ce priveşte punctele Crezului care s-au stabilit 7 la Sinodul I Ecumenic şi încă 5 puncte din Crez la al doilea, privind Duhul Sfînt; putem contesta ceva, vreun punct dintr-acestea că nu-i adevărat?

N-a spus Mîntuitorul, limpede cu privire la Duhul Sfînt: „Cine se va boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfînt”? Zice în Evanghelie: „cine nu se va boteza, nu se va mîntui”, deci în Duhul Sfînt.

Şi a venit erezia să spună că Duhul Sfînt este o apariţie inventată de lume. Cum Dumnezeu în trei, trei Dumnezei. Nu vrea să vadă că sunt 3 feţe şi o singură putere.

Asta-i, asta nu vor să vadă: „nenaştere, naştere şi purcedere”.

Ce i-aţi spune Papei dacă l-aţi vedea?

Părintele arhimandrit Arsenie: Mai întîi de toate aş fi cu inima ortodoxă, cu prezenţă ortodoxă şi am mai spus: „am fi foarte bucuroşi dacă aţi veni la Ortodoxie, înapoi”; fără condiţii. Am spus: nu există tîrg în materie de Adevăr.

Asta este o întrebare de fantezie, nu mă primeşte el pe mine.

A venit în ţara noastră să facă demonstraţie făcînd o Liturghie catolică, a venit să facă lucrul ăsta, ceea ce înseamnă ori să cucerească, ori prozelitism, dar cu o condiţie: să faci ca ei; pe grecocatolici i-a amăgit cu lucrul acesta: rămîneţi şi duceţi o viaţă ortodoxă, dar tineţi administrativ de noi, şi acum sunt mai catolici decît Papa.

I-a păcălit.

Părintele arhimandrit Arsenie: I-a păcalit. Şi acuma tot aşa, tot metoda aia, într-un fel sau altul, dar care-i scopul?

Noi stăm de vorbă cu cei desprinşi de adevărul de credinţă într-un singur caz: dacă vrei să vii la Ortodoxie înapoi, fără condiţii.

Singurul dialog?!

Părintele arhimandrit Arsenie: Păi, nu se poate altfel. Adică, să mă împac cum vrei tu, trebuie să cedez şi eu, trebuie să-ţi accept ţie nişte lucruri.

Ce să acceptăm, ce să cedăm noi? Ce să cedăm? Că, dacă „o cirtă dacă schimbaţi din ce-am spus Eu, mic se va chema”. Noi n-am făcut decît ce au hotărît Sinoadele, ce a hotărît Hristos, pentru că la Sinoade n-au hotărît oamenii, ci Duhul Sfînt în Sinod; aşa se făceau şi consemnările.

A venit Dumnezeu, nu a venit un Arhanghel ca să mai discutăm niţel – poate a greşit arhanghelul ăla.

A venit chiar El, ca să nu se mai pună în dubiu, pentru că Dumnezeirea a ştiut că vor fi dezbateri şi vor fi schimbări, dar a precizat: „cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”; şi cuvintele acestea sunt: „o iota sau o cirtă de veţi schimba din ce am hotarăt Eu, mic se va chema” – adică nu se va mîntui; zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur.

„Şi înger din cer de va veni şi vă va învăţa altceva decît vă învăţ eu: anatema.” (spune Apostolul Pavel).

Va să zică, pecetluiau Adevărul cu ameninţările acestea divine, ameninţări făcute cu adevărat şi poate să fie juridic şi cu tărie.

S-au consemnat în canoane o serie întreagă de abateri; se zice că sunt perimate, dar nu sunt perimate.

O altă problemă este că aceste canoane nu prea s-au mai republicat.

Părintele arhimandrit Arsenie: Se scrie, se tipăreşte numai ceea ce ar duce spre o împăcare, spre o motivare a lor. Ei vor o împăcare, dar să ţinem de Roma; la urma urmei, ei spun că au dreptate.

Părintele Iustin Popovici spunea că orice protestant în materie de dogme este infailibil, e un Papă.

Părintele arhimandrit Arsenie: Aşa este; ei interpretează la infinit. Dacă Papa singur s-a făcut infailibil, de ce să nu mă fac şi eu?

Ce temei scripturistic ai? „Eu sunt cu voi pînă la sfîrşitul veacului”, „vă fac arhierei, vă dau preoţie, vă dau puterea asta harică”, dar „Eu sunt Cel ce sunt”.

SINGUR ORTODOXIA CUVÎNTUL II

Sfinţia voastră, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxă?

Părintele arhimandrit Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox înseamnă dreaptă credinţă, dreaptă slăvire pentru Adevărul pe care l-a propovăduit Hristos, cum ne-a învăţat Hristos, de aceea a şi rămas, cu mila lui Dumnezeu, această titulatură: Ortodoxie; adică credinţa dreaptă: „orthos” înseamnă drept, „doxa” înseamnă credinţă – pe greceşte.

Deci Adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”; şi noi respectăm Adevărul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practică, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea s-au făcut şi împreună cu catolicii de astăzi; ei s-au despărţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apărarea Icoanelor) noi am fost împreună; mai departe nu ne putem da după fiecare bătaie de vînt.

Ce înseamnă dogma creştină?

Părintele arhimandrit Arsenie: Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Sfinţii Părinţi spun că în afara Bisericii Ortodoxe există erezii, schisme şi adunări ilegale aşa le caracterizează. Ce părere aveţi?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu spun nici o noutate; există, ştim că există.

Vă întreb acest lucru pentru că acum nu prea se mai folosesc aceşti termeni, ci confesiuni creştine, culte creştine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greşeală acest lucru?

Părintele arhimandrit Arsenie: Din momentul în care este schismatic sau eretic, este o greşeală, sigur că da.

Puteţi să ne explicaţi ce înseamnă „biserică nedeplină”?

Părintele arhimandrit Arsenie: Cum adică, biserică nedeplină; adică este în continuare să se împlinească?

Este o rătăcire termenul acesta; lasă să înţelegi că se vor împlini cu timpul, dar poziţia lor este determinată: aşa vor rămîne. Poziţia lor este eretică sau schismatică.

Ce înseamnă erezie?

Părintele arhimandrit Arsenie: Despărţire de dogmele creştine, chiar şi de o singură dogmă.

Şi schismă?

Părintele arhimandrit Arsenie: Indisciplină faţă de ordinea consacrată a Bisericii; neascultarea este început de păgînătate.

Unii teologi ecumenişti, dar ortodocşi, spun că erezie se referă doar la arianism. Este adevărat?

Părintele arhimandrit Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar erezie ar însemna şi la Nestorieni, la cei care nu recunoşteau pe Teotokos, pe Maica Domnului care este Născătoare de Dumnezeu; erezie era şi aceea să nu recunoşti 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpărţite şi nedespărţite, neschimbate şi neamestecate. Tot erezii sunt toate.

Care sunt consecinţele ruperii de Biserică şi formării schismelor şi a ereziilor?

Părintele arhimandrit Arsenie: Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai pentru El ca să fie în Împărăţie împreună şi, sigur, pentru pervertirea pe care a adus-o Adam, a venit Hristos şi a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a venit să anihileze, ci să transfigureze, şi ne-a adus mai mult decît a pierdut Adam, adică putinţa de a fi dumnezei după Har, de a şti să iubim vrăjmaşii, şi o serie întreagă de alte lucruri.

Consecinţele sunt că se abat de la ce a zis Mîntuitorul, nu se vor mîntui; nu-i uşor. Este în primejdie mântuirea lor, aceasta ar fi consecinţa cea mai mare; afară de aceasta, încurajează filozofia ateistă, pentru că, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta şi de a face cum credem; va să zică, sunt consecinţe foarte grave privind respectivii la Judecata de Apoi, adică mântuirea omului.

S-au interpretat la infinit şi se vor interpreta: drumurile, cărările care duc spre mântuire şi este numai una: aceasta pe care o ţinem mai departe fără nici un fel de schimbare şi chiar cu rîvnă şi cu trăire Biserica Ortodoxă.

Biserica este cea care patronează drumul spre mântuirea noastră cu orice chip, în stilul ortodox, aşa cum s-a fixat la Sinoade privind dogmele respective.

Sfinţia voastră, care sunt cauzele apariţiilor schismelor şi ereziilor?

Părintele arhimandrit Arsenie: Diavolul îndeamnă tainic inimile celor ce au concepţii amestecate privind adevărul mîntuitor; acesta este motivul principal.

Motivele sociale, politice sunt puse ca să momească, să spună că tu nu eşti cu istoria. E vorba de Adevăr! Nu-i vorba de timp, de istorie.

S-au rupt după sute de de ani! Şi nu s-au rupt oricum, va să zică cu interes; această stare de măreţie, de mîndrie a Romei să fie mai deasupra decît Constantinopolul. Suprema valoare e Adevărul!

Sfinţia voastră, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848 – care este un răspuns la o chemare a Papei să vină ortodocşii la Biserica Catolică – condamnă papistăşia ca erezie. Ce părere aveţi?

Părintele arhimandrit Arsenie: Pentru că au ieşit din răspunderea canonică, respectiv dogmatică, au modificat cu filioque Crezul: spun că Sfîntul Duh purcede şi de la Fiul cînd, e limpede, spune Mîntuitorul: „de la Tatăl purcede”; nu spune: şi de la Mine. Mai întîi de toate, este o problemă de dogmă, deci cum pot să spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe mari Adevărul.

Apoi au început să adauge primatul papal, să adauge infaibilitatea papală, să adauge indulgenţele, să adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine dospită, care este legea Mîntuitorului, El a făcut artos, nu a făcut azimă; Imaculata Fecioară iarăşi este o mare greşeală: că s-a născut Maica Domnului fără păcat. Şi pe urmă, au băgat un lucru foarte grav, care se strecoară, dar este foarte grav din punct de vedere strategic şi din punct de vedere al luptei: „Scopul scuză mijloacele” – te omor că aşa spune religia mea; exact cum spune în Talmud: „Dacă vezi un creştin pe margine de prăpastie, dă-i vînt înăuntru”; este o obligaţie religioasă la ei.

Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema că noi, ortodocşii, avem cultul morţilor.

Acuma, ce facem cu morţii?

Noi avem cultul morţilor, avem Proscomidie, unde îi pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sîngele lui Hristos: „…şi iartă, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici”; va să zică tot Hristos îi iartă prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morţii.

Păcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este singurul care poate să ierte păcatele.

Ei au creat purgatoriul să dea un răspuns la întrebarea ce facem cu morţii şi, într-o formă raţională, ard acolo cît ard pentru păcatele pe care le-au făcut şi automat se mîntuie; ei, nu-i aşa!

Apoi mi-a schimbat Sfînta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivată, Sfînta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; îşi fac crucea altfel: cu toată mîna şi de la stînga la dreapta numai ca să fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnă o ambiţie şi, din punct de vedere strategic considerat, aducînd o noutate, mai repede îţi faci prozeliţi.

Crucea este un lucru care are o semnificatie la noi, Sfînta Treime: toată înălţimea, toată lăţimea şi toată adîncimea; ei nu se gîndeau la o semnificaţie, pentru că nu-i nimic fără o semnificaţie în Biserica noastră. Trist este că ei au început de-o bucată de vreme să fie cu totul conştienţi că au dreptate şi îşi motivează dreptatea; mistifică adevărurile istorice.

Au avut şi Papi: Papa Martin la Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma – au fost mucenici, deci au motive să rămînă în Ortodoxie, în Adevărul iniţial. Ortodoxia nu este un titlu, este un Adevăr!

Părintele Iustin Popovici nu cruţa nimic şi nu făcea diferenţe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba de Adevăr pentru că Mîntuitorul a spus: „o iotă, o cirtă dacă schimbaţi”, nu vă veţiputea mîntui, „mic se va chema în Împărăţie”; adică nu se va putea mîntui. Ceea ce înseamnă că acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac ei.

Este un cuvînt împotriva Părintelui Iustin Popovici; că a fost nu ştiu cum…

Părintele arhimandrit Arsenie: A usturat Occidentul cînd a auzit.

Cuvînt şi de la noi.

Părintele arhimandrit Arsenie: Ăştia sunt nişte pui de pervertiţi.

Le e cam frică, sfinţia voastră. Se pierd scaune, profesorate.

Părintele arhimandrit Arsenie: Da, da; păi, nu aşa. Şi asta se poate întîmpla; eu n-aş îndrăzni să spun să fie chiar pînă într-atîta grad de laşitate. Pierde acela care nu susţine Ortodoxia exact şi să moară pentru ea.

S-a spus despre aceşti ortodocşi care au atacat catolicismul, protestantismul, pe necalcedonieni – afirmaţii făcute chiar de către teologi ortodocşi – că ar avea doar o brumă de cultură teologică.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu-i vorba de cultură, nu-i vorba de citit, este vorba de trăit creştineşte; dar acesta este cuvîntul ereticilor, apărarea lor.

Sunt afirmaţii făcute şi de unii ortodocşi.

Părintele arhimandrit Arsenie: Dar chiar ortodocşi? Treaba lor! Îi lăsăm la o parte; acesta-i răspunsul.

Şi despre Hristos au spus: „De unde ştie Acesta atîta carte?”, şi despre El s-a vorbit; nu contează asta. Este Dumnezeu care lucrează; spune Mîntuitorul Apostolilor: „Staţi în Ierusalim pînă ce veţi primi putere de sus”. Şi de unde ştiau pescarii atîta carte, nu? – dacă-i vorba; e harul lui Dumnezeu care ajută. Orice trăitor este inspirat de Duhul Sfînt să se apere Adevărul.

Iustin Popovici mi-a plăcut foarte mult dar, mai mult decît atît, pune problema şi ca un erou, nu ca un milog; nu face discuţie în materie de Adevăr. Iustin a avut foarte mare dreptate în tot ce a făcut; şi a prezentat ca un revoluţionar creştin, n-a prezentat ca un profesor de la catedră: „treaba voastră dacă nu credeţi”, el impunea; seamănă niţel cu Ioan Gură de Aur ca metodă, la măsura fiecăruia.

Cei care afirmă, dintre ai noştri, aceste lucruri sunt mari profesori, doctori în Teologie.

Părintele arhimandrit Arsenie: Dar nu contează că-i doctor în Teologie; la noi ierarhia este smerenia; mai mare nu-i nici împăratul, nici patriarhul.

Sfinţia voastră, care credeţi că sunt consecinţele participării unor ortodocşi în cadrul acestor mişcări numite ecumenice?

Părintele arhimandrit Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul – mare risc!

E acelaşi subiect. Se constată un interes în toată treaba asta; încearcă pe fel şi fel de lucruri ca să fim împreună şi vor asta cu orice chip pentru că nu au o identitate pur şi simplu duhovnicească, religioasă; trebuie să simţim care este intenţia lor intimă.

La ora asta sunt despărţiţi de Biserică pentru că Adevărul este Hristos; şi ne-a învăţat şi cum să facem, ne-au învăţat Apostolii – s-a făcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevărul şi practica religioasă. Ei, pînă la urma urmei, au rămas într-o lume de interpretare continuă; ca să poată pătrunde, spun că noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici că ne închinăm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastră?; cum interpretează ei bătaia clopotelor, cum interpretează ei slujbele?; slujbele astea le-a făcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucăm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagă de lucruri practice; sunt geloşi pe noi că suntem liniştiţi, dar ne apărăm contra adaosurilor antidogmatice.

O împăcare propriu-zisă nu se poate face dacă nu cedezi şi tu şi celălalt; ce să cedăm noi? O împăcare se poate face numai să vină înapoi fără condiţii.

Şi trebuie să renunţe la toate invenţiile lor?

Părintele arhimandrit Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Ce-aţi căutat acolo? De ce ridicăm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic? Suntem împreună cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va să zică, suntem cu ei.

Ce să fac ca să ne împăcăm? Împăcarea în sine e utilă, dar numai în Adevăr; dacă nu-i în Adevăr, nu-i utilă. „Eu sunt Adevărul” – spune Hristos; dacă nu-i Adevăr, nu-i cunoaştere. Adevărul este Hristos şi ne-a arătat cu toate amănuntele calea spre mântuire.

Sfinţia voastră, ce înseamnă că Sfintele Taine ale celor care s-au despărţit de Biserica Ortodoxă sunt simbolice?

Părintele arhimandrit Arsenie: Adică nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisă; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment că e necesar.

Bunăoară, taina nunţii: „vă declar soţ şi soţie – sărutaţi-vă”; fără o rugăciune, fără nimic; recunosc ca simbol că este necesară, dar nu împlinesc practic cum trebuie.

Toată slujba aceasta este făcută de Sfinţii Părinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap – este împărăteasă şi împărat; sunt atîtea rugăciuni de angajament, să participe, să trăiască taina aşa cum s-a făcut în Biserică, pentru că s-a făcut cu multă semnificaţie, de ce s-a făcut aşa, de către Biserică. Ei consideră că sunt căsătoriţi în limba lor – ca şi turcii; adică faptul că s-a făcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.

Eu, care dau foarte multă importanţă amănuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezător că se împlinesc; dacă nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradă, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom’le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.

Sfînta Împărtăşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l arată că îl fac; şi cum o prepară nu ştiu, încît să mă ierte bunul Dumnezeu, dar cred că nici nu-i Sfînta Împărtăşanie – cu acea bulă a lor.

Sfinţii Părinţi, şi mai recent părintele Iustin Popovici spun că, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor – în afară de Biserica Ortodoxă; adică nu mai sunt taine propriu-zise.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu pot fi în afara învăţăturii Bisericii Ortodoxe; dogmă se numeşte Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică. Ne pun în situaţia să spunem: nu mai sunt taine, pentru că noi ţinem foarte mult să se împlinească întru totul slujba tainei, care a făcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Părinţi, consacrată, aşa cum se face ca bună.

În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu; în afară de Biserică, adică de harul preoţiei, nu se poate face.

În taine lucrează Hristos?

Părintele arhimandrit Arsenie: Fără discuţie că lucrează Duhul Sfînt.

Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucrează? Pentru că, dacă mai lucrează, înseamnă, sau ar însemna, că sunt mîntuitoare, sfinţitoare. Unii părinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun că în afara Bisericii nu mai lucrează mîntuitor.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu, în afară de Biserică nu.

Nici nu se pune problema; şi eu sunt de părerea asta.

Întrebarea are această codiţă, pentru că se consideră Biserică şi ei, şi asta e problema.

E problema lor, sfinţia voastră; asta trebuie să ne lămuriţi.

Părintele arhimandrit Arsenie: S-a lămurit în discuţiile anterioare că sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de părere cu toate aceste lucruri, că valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebării.

E vorba de taina propriu-zisă, asta e întrebarea: e valabilă sau nu? Deşi nu e, se consideră şi ei Biserică, dar noi nu-i recunoaştem că sunt Biserică.

Deci nu mai lucrează harul?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu asta se discută. Se discută: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc.

Las în voia lui Dumnezeu; eu spun că e o mare greşeală să nu se împlinească slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşeală.

Discutăm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare dură: se mîntuiesc sau nu?

Dacă se mîntuiesc, ce mai discutăm despre greşeli, nu…?

Dar eu una ştiu, şi asta trebuie să răspund în ce mă priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: „cine va schimba o iotă din aceste lucruri” – deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mântuirea lor, numai Dumnezeu să dispună; eu mă îndoiesc.

Pentru că, dacă se mîntuiesc, la ce mai discutăm greşelile lor şi rămîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certăm?

Dar greşelile lor trebuie să mă pună în situaţia de a gîndi, pentru că spune Mîntuitorul: „cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema”, nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mă îndoiesc de mântuirea lor.

Ca să respectaţi ce a spus Mîntuitorul.

Părintele arhimandrit Arsenie: Sigur. Acum am răspundere că sunt creştin, sunt călugăr, sunt preot; am răspundere de ce vorbesc. Ce mai discutăm greşelile dacă sunt siguri şi ei de mântuire. Ce caută?

Îi roade pentru că, pe linie psihologică, nu le convine să fie altul la nivel mai înalt; ei vor să fie liniştiţi în greşelile lor.

Ortodoxia, prin poziţia ei, mustră puternic. Şi, dacă ne permitem să facem aceste ştergeri, aşa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnă că suntem pe o scenă de artişti – nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.

Popovici Iustin zice că numai în Biserică este mântuire; numai în Biserică, fără discuţie, dar ei consideră că şi ei sunt Biserică, ca să se încadreze în ce spune Iustin, nu? Dar nu asta discutăm noi. Zice că-i Biserică şi adventistul, şi toţi.

Cînd s-a făcut această Liturghie cu epicleza ei, s-a făcut de sfinţi. În afară de Vasile cel Mare, a fost un Apostol care a făcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a făcut altceva, decît pe acelaşi schelet a făcut rugăciuni pe ici pe colea; scheletul s-a respectat întru totul şi de Ioan Gură de Aur, numai că sunt nişte rugăciuni mai lungi. Nu s-a făcut fără rost; erau nişte titani, sunt consacraţi ca nişte titani de către Cer, semne mari au făcut.

Învăţătura creştină a luptat cu toate fiarele duşmănoase ale Ortodoxiei, ale Adevărului; au luptat aceşti oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi şi nu putem trece peste ce-au hotărât ei; au putere canonică.

Aşa că, la întrebarea aceasta care este dură: se mîntuiesc?, dacă s-ar răspunde că se mîntuiesc atuncea ce mai discutăm greşelile? Întrebarea este dură în sensul că nu depinde de noi mântuirea numaidecît, însă noi avem obligaţia, cum spune Mîntuitorul, să respectăm pentru că cei care nu respectă „aceste mici de tot, mic se va chema”, adică nu se va mîntui – zice Ioan Gură de Aur; şi eu interpretez tot aşa. Iar cei care vor face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încă cu slavă mare.

Şi, dacă a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstită a acestor spuse; ce se adaugă mai departe mă îndoiesc de mântuire. Deci asta e, că atunci nu-i mai discuţi slăbiciunea dacă am oarecare încredere în mântuirea lor.

Adevărul trebuie trăit aşa cum e şi împlinit aşa cum începe şi aşa cum se termină; nu să adaug eu de la mine.

Sfinţia voastră, nu este mântuire în afara Bisericii?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu există. Asta ştie şi poate numai Dumnezeu. Fără discuţie, noi ştim cum ne-a învăţat Hristos: singura cale de mântuire este aceasta; şi El spune: „cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va chema”, adică nu se va mîntui.

Acum se face discuţie pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt păreri şi acuze. Nu poate să-şi apere poziţia decît să spună că sunt eu habotnic, nu? Nu este cunoscut în Ortodoxie discuţie pe Adevăr.

Poate or fi şi la necreştini (necredincioşi) oameni morali, au o moralitate, nu fură etc; pentru aceştia nu există mântuire?

Părintele arhimandrit Arsenie: Eu trăiesc aici înconjurat de turci, foarte mulţi turci; duc o viaţă morală, dar sunt, fără discuţie, afară de mântuire pentru că ei nu cred în Adevărul Creştin.

Hristos o să-i judece şi pe ei?

Părintele arhimandrit Arsenie: Îi va judeca; nu mă bag aici. Eu ştiu una şi bună: mă ţin de Hristos aşa cum ne-a învăţat El, că a iubi pe Dumnezeu înseamnă a împlini ceea ce a spus El să împlineşti.

Sfinţia voastră, se vorbeşte despre succesiune apostolică la anglicani, la catolici, la monofiziţi etc. Aceştia dacă nu sunt în Biserica Ortodoxă se poate spune că mai au succesiune?

Părintele arhimandrit Arsenie: Lucrul acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziţia mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutată.

Prin Botez vine această succesiune apostolică, şi ei s-au abătut de la Botez, de la trăire. Dacă s-au abătut de la Botez nu mai au succesiune apostolică normală; adică facem de capul nostru?

Din momentul în care îţi pierzi mântuirea, ai pierdut succesiunea apostolică; vorbim de mântuire, aceasta este tema.

Ei susţin că sunt Biserică, dar acest lucru este numai în funcţie de Adevăr; dacă nu te mîntuieşti, degeaba ţi-a propovăduit apostolul Pavel şi apostolul Petru. La anglicani se hirotonesc pînă şi femeile! Aceasta nu este o problemă care ne priveşte; trebuie să se facă o întrunire sinodală, să se vadă ce formă au ei preoţia.

Acuma şi Taina Cununiei: „vă declar soţ şi soţie” adică foarte simplă; şi sunt rugăciuni de o mare importanţă, cu cununiile pe cap, cu făgăduinţă în faţa Bisericii, pun mîinile pe Biblie, jurăminte în faţa altarului – lucruri care la ei nu sunt.

Vreţi să spuneţi că, dacă vin la Ortodoxie, trebuie să se li se mai facă Taina Cununiei?

Părintele arhimandrit Arsenie: Numai o hotărîre sinodală ar putea să reglementeze aceasta, la o revenire a lor, nu o împăcare. Cînd zici împăcare, înţelegi: las şi eu laşi şi tu; noi nu avem ce să lăsăm.

***

Sfinţia voastră, credeţi că vă mîntuiţi?

Părintele arhimandrit Arsenie: Problema are aspectul ei de duritate. Mântuirea este în funcţie de smerenie ca să vină harul lui Dumnezeu; şi cum aş putea eu să mă declar smerit? Sunt un om care nădăjduiesc însă; nădăjduiesc, dar cu condiţia aceasta: să mă smeresc. Un ortodox se înţelege că este un om smerit.

Noi nu vorbim acuma făcînd un fel de anchetă printre oameni din acest punct de vedere. Vorbim despre adevăr şi despre neadevăr; ortodoxia este poziţia de mântuire. Nu vorbim despre trăirea creştină aici, ci despre adevărul creştin pe care trebuie să-l respectăm.

***

Sinoadele Ecumenice au dezbătut nişte lucruri de dogmă.

Ce s-ar fi întîmplat dacă Arie ar fi susţinut şi ar fi biruit? Putem să spunem că Mîntuitorul e fiinţă creată? Iată importanţa Sinodului, s-a fixat dogma despre Mîntuitorul că-i Fiu născut, nu făcut; născut din Tatăl fără de început.

Sinodul III Ecumenic, cu Teotokos, Născătoarea de Dumnezeu. Dacă nu se dezbăteau acestea în Sinod, rămînea erezia mai departe că Maica Domnului a fost o femeie oarecare.

La Sinodul IV Ecumenic împotriva monofizitismului care susţinea că Mîntuitorul are o singură fire, cea dumnezeiască. Atunci de ce s-a făcut om, s-a făcut numai în chip? Cu toată firea omenească. Deci are două firi.

La Sinodul VI Ecumenic împotriva monotelismul (susţinea o singură voinţă a Mîntuitorului – cea dumnezeiască); dar ce facem cu firea omenească, are şi ea puterea ei, că doar e tot de Dumnezeu creată. Deci a fost născut Om întreg, cu firile şi cu puterile omeneşti, depăşind neputinţele omeneşti, neavînd cădere în păcat. Firea omenească fără păcat. Acesta este Omul, de aceea se numeşte şi Fiul Omului. Acesta-i omul creat de Dumnezeu, cu puteri divine; chip şi asemănare s-a numit. E grozav!

Dumnezeu suferă împreună cu noi mai departe şi, cum se spune, agonia lui Hristos încă nu s-a terminat. Pentru că nu ne-a creat într-o formă rece, mecanică; ne-a creat din iubire, se topeşte, suferă pur şi simplu. Pentru că, repet, Dumnezeu poate să facă orice, dar un lucru nu poate să facă: să-şi calce cuvîntul. Face orice să ne salveze, dar iadul există; şi el există pentru că s-a încălcat dreptatea divină. Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi şi iadul e plin de păcătoşi nepocăiţi.

A dat Dumnezeu putere omului să ne iertăm între noi prin darul preoţiei. Eu, fiul lui Stanca, dezleg pe fiul lui cutare sau dezleg lumea pămîntului – creştin, bine-înţeles. Te iert şi te dezleg, auzi! Ce dar are preoţia! Atunci cînd preotul zice la Epicleză: „Acesta este Trupul Meu”, nu zice trupul lui Hristos, el, preotul, este una cu Hristos. Îţi dai seama! Ce daruri a dat Dumnezeu dimensiunii omeneşti: putere divină. Eşti Dumnezeu pe pămînt, după har.

SINGUR ORTODOXIA CUVÎNTUL III

Sfinţia voastră, este un cuvînt, spune Mîntuitorul „în Casa Tatălui, Meu multe lăcaşuri sunt”.

Părintele arhimandrit Arsenie: Asta nu în ce priveşte Adevărul, ci în ce priveşte trăirea Adevărului, este acest pasaj.

Este o părere, pe care o exprimă chiar unii dintre teologii ortodocşi, cum că ar fi vorba de un locaş mai mic pentru protestanţi, un locaş pentru catolici etc.

Părintele arhimandrit Arsenie: Aceste locaşuri sunt consi­derate după gradul de trăire, de împlinire privind Adevărul; asta este, nu altceva pentru că, dacă sunt mai multe locaşuri, îşi fac loc şi adventiştii, de ce nu? Dar îşi fac loc, dacă vrei aşa, chiar şi turcii şi îşi fac loc toate religiile pentru că sunt locaşuri multe acolo; nu?

Dacă-i mîntuie Mîntuitorul.

Părintele arhimandrit Arsenie: Mîntuitorul doreşte să se mîntuie toată lumea, dar El a spus cum se mîntuie; şi cine nu va respecta, a spus că nu se va mîntui -gata; spune Mîntuitorul: „cine n-adună cu Mine risipeşte”.

Adevărul este numai unu care a făcut revoluţie mare în toate veacurile. Dacă nu era Adevărul-Hristos se desfiinţa Vechiul Testament; dacă nu era Adevărul, filosofiile şi toate adversităţile împotriva lui Hristos nu ar fi avut motiv să mai existe.

Duşmanii adevărului Ortodox vin cu fel de fel de aspecte dialectice, cu fel de fel de personalităţi cu renume care au creat epoci, că a spus cutare şi cutare.

După aceştia, ar avea dreptate şi unii ca Voltaire, care parafrazează tot ce-i împotriva lui Hristos, că Mîntuitorul este un bastard al unei mironosiţe cu un legionar roman; dacă-i vorba de aşa ceva. Dar să-l întrebăm pe Voltaire, acuma, ce-i cu bastardul…

Acuma, unde-o fi…

Părintele arhimandrit Arsenie: Unde e, ce-a văzut acuma? Nu le e ruşine!

Era duhul masoneriei atunci.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu ne interesează; masoneria este o preocupare şi învăţătura pe limbă drăcească.

Ne interesează care este Adevărul şi avem obligaţia să-l respectăm chiar pînă la moarte; asta-i poziţia. Altfel nici nu s-ar putea judeca lucrurile, nici nu avem cum; dacă nu eşti în Adevăr, nu-i jenat Satana.

Unul, după Învierea Mîntuitorului – a atacat Satana tocmai acolo unde era Adevărul trăit, care era chiar Mîntuitorul – în veselia care a adus-o în toată creştinătatea, unul oarecare era trist. Cum să nu fiu trist? Că şi eu am făcut minuni, dar nu m-a răstignit nimeni. N-a răstignit Satana decît pe cei care-i convenea, deci numai Adevărul omoară pe dracul.

Sfinţia voastră, ce a vrut să spună Mîntuitorul prin cuvintele: „Părinte Sfinte, păzeşte-i pe dînşii întru Numele tău, pe care ai dat mie, ca să fie una, precum şi Noi”? Pentru că, adesea, dialogurile ecumenice se bazează pe aceste cuvinte.

Părintele arhimandrit Arsenie: Noi, ortodocşii, suntem deja una cu Adevărul. „Una” – adică asta-i speculaţie! Una în Adevăr, Adevărul-Hristos! Biserica Ortodoxă; n-a propovăduit Hristos şi pe ăla şi pe ăla! Am fost una şi am rămas cu Hristos; n-am schimbat nimic din ce ne-a vorbit El, deci El este ortodox.

Suntem fraţi, dar nu în Adevăr. „Drag mi-e Platon, dar mai drag mi-e Adevărul”. Numai în Adevăr e unitate; dacă nu e Adevăr nu e unitate.

Şi pe urmă, ca să se apere, trebuie să mă facă pe mine habotnic, nepoliticos, necivilizat, neocci-dentalizat; ei, ştii, ia uite!

Se pot căsători ortodocşi cu catolici sau cu protestanţi?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu recomandăm, deşi se fac lucrurile astea. Le recomandăm să se facă ortodox respectivul sau repectiva.

Pot participa clerici ortodocşi la Liturghia catolică să spună diverse rugăciuni?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu recomand acest lucru.

Se poate oficia Mesa catolică, Liturghia catolică, într-o biserică ortodoxă?

Părintele arhimandrit Arsenie: Eu nu aş permite. Nu aş permite pentru că, de ce să se facă lucrul ăsta, cînd suntem Biserică Ortodoxă?

Ei au venit cu o serie întregă de metode; cum să fac dacă ei n-au Proscomidie?

Nu-i vizibil că e propagandă? Dar de ce te bagi peste mine? De ce nu mă laşi în pace? De ce? Ce te mînă? Nu vezi! E un vierme care este Neadevărul; n-au identitate.

Poate să fie o biserică nedeplină?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu poate să fie, nu mai e biserică.

Nu este teologic, ci este speculativ, în tot felul şi, dacă noi susţinem acest Adevăr cu sîngele nostru, Adevăr pe care-l vedem neforţaţi şi nu putem să-l vedem altfel pentru că s­au făcut atîtea, s-a confirmat prin atîtea semne grozave Adevărul acesta, ne consideră habotnici; adică de ce? Pentru că nu zic ca tine, sunt habotnic? Ăsta este un prost ortodox care nu cunoaşte ortodoxia; dacă-i vorba. Nu există aşa ceva. Nu este Biserică dacă nu este deplină. Ei au făcut aceste greşeli de dogmă şi atunci e biserică nedeplină.

Uite ce-i, la Sinoadele astea Ecumenice dădea anatema pe toţi cei care erau împotriva adevărului care forma obiectul Sinodului. Sinodul cu privire la monotelism chiar pe patriarhul care a făcut acatistul Bunei-Vestiri, Serghie, l-a scos anatemizat pentru că a fost de părerea ereticilor că o singură voinţă are Mîntuitorul.

Sub anatema se cade automat? Sau cum?

Părintele arhimandrit Arsenie: Se cade automat dacă nu susţii Adevărul. Dacă eşti în erezie intri de la sine în blestem, nu mai este nevoie să te anatemizeze cineva.

Nestorie a fost patriarh pe vremea aceea la Sinodul III Ecumenic privind Teotokos şi a susţinut pe eretici. El a spus că nu-i susţine, şi l-au luat direct pe Nestorie: dar tu cum zici ? Nestorie a răspuns: Nu-i născătoare nici de Dumnezeu, nici de om, e născătoare de Hristos. Şi l-au prins, şi a căzut în anatemizare. Era o hotărîre sinodală şi au rămas aşa aceştia.

Rămîn în vigoare toate anatemele acestea ?

Părintele arhimandrit Arsenie: Rămîn în vigoare, fără discuţie. Noi avem datoria să păstrăm Adevărul, se spune cu sabia în mînă; de aceea şi Apostolul Pavel este în icoană cu sabia, de aceea l-am desenat şi eu cu sabia. Adică el era habotnic? Era habotnic – ce-ai zice de asta?

Adevărul este apărat cu sînge – asta înseamnă; că îşi fac loc cu sabia – sabia cuvîntului. Spune Sfîntul Pimen: „o dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia fă-te sabie”. Învăţătura creştină pare un paradox, pe ici pe colea, pentru că iese din logica omenească, pentru că este logică divină; să crezi într-un loc pe care nu-l vezi, aceasta nu mai este o logică pipăibilă. Aceasta este puterea credinţei, şi aici este toată puterea creştinului: să creadă; ferice de cel ce nu a văzut şi a crezut.

Sfinţia voastră, se spune că este biserica văzută, luptătoare şi biserica nevăzută, biruitoare; şiaceastă biserică văzută, vizibilă, se spune despre ea că este divizată, împărţită.

Părintele arhimandrit Arsenie: Biserica propriu-zisă nu-i divizată, oamenii sunt divizaţi, oamenii s-au despărţit. Cînd zici Biserică se înţelege adevăr mîntuitor, de credinţă; nu e glumă.

Ce se numeşte dogmă? Adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Sfnţia voastră, în cadrul ecumenismului se vorbeşte de o nouă mentalitate, de un om ecumenic care să fie un creştin îngăduitor, receptiv pentru respectarea tradiţiilor fiecăruia. Ce recomandaţi teologilor ortodocşi care poartă discuţii şi intră în contact cu cei ce s-au desprins de Biserică – discuţii teologice?

Părintele arhimandrit Arsenie: Eu cred că sunt influenţaţi atunci cînd spun că trebuie să fim maleabili şi nu habotnici; nici nu-i vorba de habotnicie. A apăra Adevărul este un erou al Adevărului, pentru că altfel ar însemna să ne tremure mîna pe sabie, pe sabia Adevărului; nici o biruinţă nu va fi cu mîna tremurînd. Adevărul este acesta, îl respectăm de mii de ani, l-au respectat şi ei sute de ani şi s-au rupt de adevărul mîntuitor. Acuma ne pare foarte rău, suntem destul de îndureraţi, dar asta nu înseamnă că sunt de partea lor. Domnule, te compătimesc şi atît.

Ei sunt lăudaţi că sunt teologi de talie mondială.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu mai vorbim; dracul e mai mult, zice că e Dumnezeu. E, ia uite!

Dar cum să-şi manifeste dragostea pentru că, dacă le spui că sunt schismatici sau eretici, se supără?

Părintele arhimandrit Arsenie: Dragostea iartă totul, dar se bucura numai de Adevăr. Asta-i dragostea!

Dragostea nu-i chiar aşa să bem o cafea împreună şi gata, suntem o unitate.

Dragostea crede totul, uită totul, dar se bucură numai de adevăr. A fost grozav acest Corinteni 13!

Sfinţia voastră, se vorbeşte despre viaţă ecumenică, vocaţie ecumenică, cununie ecumenică, rugăciune, cultură, vizite, bibliotecă ecumenică, calendar ecumenic şiexistă şi un Institut Ecumenic „Sfântul Nicolae”, institut ortodox, dar care propagă ideile acestea ale ecumenismului. Ce credeţi că ar spune Sfântul Nicolae, sfinţia voastră?

Părintele arhimandrit Arsenie: Eu ştiu ce ar spune Sfmtul Nicolae, şi asta ar spune toţi; aş spune că toţi ştiu ce ar spune Sfântul Nicolae.

Care este scopul de se fac aceste amestecări de concepţii să zicem că e una religia? Aceste jocuri de lumini, momente demonstrative se fac cu un scop.

Nu adevăraţii oameni ortodocşi organizează lucrurile acestea, pe ici pe colea.

Dar acum unora chiar le place.

Părintele arhimandrit Arsenie: N-au nici o răspundere, n-au conştiinţă, n-au răspunderea Adevărului.

Şi ce ar spune Sfântul Nicolae, sfinţia voastră?

Părintele arhimandrit Arsenie: Le-ar da cîte o palmă; ca lui Arie. Asta a făcut Sfîntul Nicolae. La urma urmei, ce altceva făcea Arie, decît nu recunoştea Adevărul despre Hristos; i-a tras două palme. Asta ar face…

Ar avea cam multe palme de dat acum.

Părintele arhimandrit Arsenie: Acum, păi da; adică nu vezi cu ce aspecte de subţietate vin să se apropie prin asta, prin asta, prin asta!

Domnule, am băut o cafea împreună la masă – am băut cafeaua aia; eu puteam să o beau şi acasă, dar am băut-o cu el. Cu ce scop? Ce, vrei să spui că a fost altă cafea? A fost mai gustoasă că ai băut-o cu ăla? E un scop care urmăreşte ceva. Uite dovada: Papa a venit în România nu ca să vadă organizaţia Bisericii, bisericile pline şi credinţa statornică, în masă, cum este în România. A venit şi a făcut o slujbă catolică-demonstrativ; deci a avut un scop. A avut un scop să se facă o legătură că nu era nici o legătură cu el.

În aer liber s-a făcut să vadă toată lumea.

Părintele arhimandrit Arsenie: A făcut o şi mai mare greşeală că au văzut românii: ce, uite, ce… ce-i aia, dom’le !?!

Au rîs.

Părintele arhimandrit Arsenie: Au rîs, pentru că mai înainte de toate, românul nostru respectă tradiţia pe care a moştenit-o, Adevărul.

Aşa şi cu Greco-catolicii s-a făcut cînd au vrut să-i schimbe. Ei n-au vrut să se închine altfel, şi cînd au văzut că nu puteau să-i facă să se închine, le-au zis: închinaţi-vă ca voi, dar ţineţi administrativ de noi; şi, uite, acum sunt mai catolici decît catolicii.

I-a prins cu puţin.

Părintele arhimandrit Arsenie: I-a prins cu puţin; dacă au ţinut de ei organizatoric, fac ca ei pentru că ăla comandă. Acesta a fost scopul. Aşa face şi aici; încet-încet, încet-încet. Acestea sunt nişte demonstraţii, niste apariţii cu scopuri veninoase.

SINGUR ORTODOXIA CUVÎNTUL IV

Sfinţia voastră, o practică recomandată de mişcările ecumenice, dar şi de unii ortodocşi, constituie rugăciunile împreună cu eterodocşii. Şi merg ortodocşi la catolici, la protestanţi, la necalcedonieni (diverse ramuri de monofiziţi), vin protestanţii la catolici etc.; se roagă împreună, cîntă, predică etc. Sunt nişte practici normale?

Părintele arhimandrit Arsenie: Astea-s anormale; este mai mult o demonstraţie, un vizibil interes al lor, o dorinţă de a pune piciorul spre o împăcare, spre o cedare a noastră, de a intra încet-încet într-un fel de împăcăciune.

Deci e o greşeală.

Părintele arhimandrit Arsenie: E o greşeală că… pierdem vremea.

Sfinţia voastră, ce raţiune, ce logică au avut Sfinţii Părinţi cînd au spus să nu ne rugăm cu cei care sunt despărţiţi de Biserică, cu schismaticii şi cu ereticii?

Părintele arhimandrit Arsenie: Logica este să nu te rogi cu ei pentru că au alt punct de vedere al Adevărului, pentru că nu sunt în Adevăr, în adevărul de credinţă. Noi ne rugăm în Adevăr, în practica Adevărului, aşa cum ne-a fost lăsat, cum s-a fixat de către Biserică.

Mă rog la Hristos aşa cum m-a învăţat El, aşa cum nu se poate altfel; mă rog la Dumnezeu aşa cum mă mîntuiesc, nu cum nu mă mîntuiesc; nu fac combinaţii.

Pentru ca Adevărul să se stabilească a fost nevoie de multă jertfă, a costat enorm.

Sfînta Cruce în felul acesta, ortodox, care înseamnă Sfînta Treime, toată înălţimea, toată adîncimea şi toată lăţimea: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh; va să zică, nu cu două degete ca lipovenii, nici cu toată mîna ca la catolici. N-au făcut lucrul acesta fără un motiv, ci să fie altfel decît e Adevărul, adică să aducă practica lor pentru că, avînd practica lor, uşor îl bagi în dogma lor.

Pentru că s-au depărtat de dogme, din această cauză să nu ne rugăm cu ei?

Părintele arhimandrit Arsenie: Dogma nu e Dumnezeu; dogma este măsura lucrurilor. Aşa că trebuie să mă rog în măsura lucrurilor care cred în Dumnezeu; „cine n-adună cu El risipeşte”. Exact cum am spus Eu, – spune Mîntuitorul -, nu altfel. Şi a spus: „o iotă, o cirtă, o parte de se va schimba, acela mic se va chema”, adică nu se va mîntui – zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur.

Practica vieţii noastre este să ţinem legătura cu Dumnezeu ca şi cum îl trăim pe Dumnezeu în tot ce facem – şi cînd ne rugăm. De ce altfel?

Adică tu stai pe strada cutare, numărul cutare şi unul îţi spune altfel: că stai pe strada cutare sau cutare – ca să ajungem într-un loc. Atunci, cum să mă rog cu tine, că mă rătăcesc. Şi nu e duh; rugăciunea e un duh, e o trăire, exact cum a învăţat El: „şi spuneţi aşa cum v-am învăţat Eu, şi v-am spus Eu”.

Sfinţia voastră, un principiu în ecumenism este următorul: creştinii de diferite confesiuni să se roage împreună, dar să nu participe la Euharistie şi aceşti teologi ortodocşi care sunt în mişcarea ecumenică spun că atunci cînd Sfinţii Părinţi au spus să nu ne rugăm cu ereticii şi cuschismaticii se refereau doar la Împărtăşire, la Euharistie. Este adevărat?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu, nu este adevărat.

Sunt cu totul de acord cu ce au spus Sfinţii Părinţi, adică să nu ne rugăm cu schismaticii şi cu ereticii, cu atît mai mult să nu ne împărtăşim cu ei.

Şi rugatul împreună nu este o gimnastică, şi nu este un program rugăciunea.

Eu am să mă rog ortodox, mă închin ortodox, el nici nu se închină ortodox, n-au nimic…

Nu ştiu de ce această invitaţie: rugăciune împreună, ca şi cum facem un fel de gimnastică şi facem un fel de întărire a muşchilor; ce înseamnă asta? Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept eu rugăciunea împreună; adică este un interes în practica asta, emanat de cineva.

Ce fel de interes?

Părintele arhimandrit Arsenie: Interes pentru unitate, să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepţi să te rogi împreună, restul e uşor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credinţă, de la adevărul mîntuitor.

Luna ianuarie este dedicată acestor practici.

Părintele arhimandrit Arsenie: Cine a dedicat-o?

Şi unii dintre ai noştri.

Părintele arhimandrit Arsenie: Mie îmi pare bine, că nici n-am ştiut!

Nu este duhul adevărului în rugăciunile acestea?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu este duhul adevărului. Şi de ce să fac lucrul acesta? Asta-i demonstraţie, eu i-am spus sport aici sau cum i-am spus…

Gimnastică…

Părintele arhimandrit Arsenie: Gimnastică, da. Şi de ce să fac lucrul acesta? Chiar rugăciunea – nu este voie să zici program de rugăciune – este suflare şi răsuflare, aşa cum ne-a spus Hristos.

Se strîng episcopi, preoţi credincioşi şi participă la astfel de slujbe, zise adesea şi „ecumenice”.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu au nici o scuză.

Acuma sunt tot felul de vecernii împreună etc.

Părintele arhimandrit Arsenie: Lăsăm la o parte; e un moment istoric, politic şi gata. Nu stau, nu sunt liniştiţi pentru că nu sunt în Adevăr. Şi vor să te niveleze pentru că ei nu schimbă nimic. Noi suntem foarte bucuroşi să fim uniţi, dar în Adevăr; să poftească aici, la noi, fără condiţii. Mergem la tîrg împreună, ne sfătuim împreună, am băut cafeaua împreună sau ceaiul şi totuşi unul se ia şi unul se lasă – care sunt două la moară cu acelaşi interes – una pe norii cerului şi una la judecată; „unul se ia şi unul se lasă” dacă n-ai trăit în Adevăr. Nu-i nimic de glumă, dragul meu. Şi tot argumentul acesta rămîne pînă la urmă: sunt gata să mor.

Ei spun că este o lucrare a Duhului Sfînt rugăciunea asta împreună.

Părintele arhimandrit Arsenie: Ei nu vor rugăciune împreună, ei vor să fim una. Rugăciunea împreună pentru ei înseamnă că ne-am unit.

Asta-i uşor, nu-i important. Important este de ce nu suntem împreună. Nu ne-am rugat împreună? Vorbim despre cei care trăiesc în Adevăr; dacă suntem ortodocşi ne rugăm împreună, e frumos.

Dar de ce tot ţii să te rogi cu mine împreună şi din punct de vedere al practicii tu nu eşti? Cum te-nchini? Ce liturghie ai? Nu mai ai proscomidie, n-ai nimic. Va să zică toate cele pe care le-au făcut aceşti titani: Vasile cel Mare, Apostolul Iacov şi Ioan Gură de Aur; poţi să treci peste ei? N-au proscomidie; cum să intrăm în Liturghie ca într-un fel de piesă de teatru, nu?

***

Ce fel de oameni?

Părintele arhimandrit Arsenie: Care au fost plătiţi sau care vor fi plătiţi.

Plătiţi să ce?

Părintele arhimandrit Arsenie: De a face gustul celor ce nu susţin Adevărul dogmatic, de credinţă, că ăia-s oameni de cultură, noi – zic ei – suntem nişte proşti. Vezi de treabă; ia uite, ce fericit sunt că sunt astfel de „prost”.

***

Un motiv al lor este următorul: ei zic că cei care nu se roagă împreună nu au dragoste.

Părintele arhimandrit Arsenie: Părinte dragă, adică, dacă nu furi cu mine, n-ai dragoste? Vezi de treabă! Esti chior? Sunt. Eşti hoţ? Sunt. Eşti curvar? Sunt. Eşti eretic? NU! Aici nu mai merge. Nu mai putem fi împreună cînd e vorba de Adevăr. Adică, ba mai mult, ne spun că suntem reduşi; poţi să spui orice. De unde ştie fiul teslarului atîta carte? Mi-a spus o doamnă profesoară, trăitoare: „nu-i aşa, părinte, că Hristos a fost prin India?”

Doamnă, zic eu, dumneata ştii că Hristos era Dumnezeu, că i-a făcut şi pe indieni? Era Dumnezeu, dar şi-a motivat învăţătura; e singura cale, nu e alta. De aceia zic: crede cu orice chip şi te convingi pe drum de ce crezi.

Nu înseamnă că n-avem dragoste dacă-i refuzăm?

Părintele arhimandrit Arsenie: Păi, dragostea o măsurăm cu tovărăşia la hoţie? Dragostea se bucură numai de Adevăr. Ce zici de lucrul acesta! Eu nu-l urăsc, dar nu-l accept.

Noi, ortodocşii, întinerim lumea pămîntului prin slujbele pe care le facem. De ce să facem rugăciune? Nu vezi că e un interes; după sute de ani.

Şi interesul?

Părintele arhimandrit Arsenie: Interesul este al lor. Noi suntem deja împliniţi – în Adevăr.

De ce doreşte, psihologic vorbind, cineva care-i lîngă tine, cunoscut – nu-i convine că tu ai o viaţă de trăire motivată, creştină să zicem – să te niveleze?

Pentru că el îşi motivează slăbiciunile şi vrea să te niveleze ca să fie liniştit în păcatele lui şi în practica lui; nu suferă ca tu să fii mai înalt.

Ia uite! Tăbară pe tine. Fanaticului nu-i pasă nicicînd de adevăr.

Întotdeauna Adevărul este atacat; dacă nu era Adevărul, nici filosofiile care l-au atacat nu existau, nici filosofiile care comparau lucruri frumoase nu existau. Tot în funcţie de Adevăr e tot războiul care se dă.

Într-un îndemn la rugăciunile acestea comune, despre care am discutat, se zice aşa: „avem aceeaşi învăţătură, dar această învăţătură este interpretată diferit şi nu putem să interpretăm cuvintele lui Dumnezeu decît prin rugăciune” – într-un îndemn la rugăciunile acestea comune.

Ce recomandaţi teologilor în învăţarea, interpretarea învăţăturii creştine?

La nivel teologic, al institutelor teologice este la modă chestia asta cu împăcările, cu ecumenismul.

Părintele arhimandrit Arsenie: Astea sunt discutate, şi treaba lor dacă păstrează un amestec de idei, şi este foarte trist că autoritatea dogmatică a universităţii nu precizează cu sabia în mînă adevărul – sabia duhului.

Mai întîi de toate, nici nu-mi vine să cred că se învaţă altfel în universităţi; că e prea adevăr, prea trasor Adevărul de credinţă.

Biserica e numai una, şi gata. Cum, de ce să nu spun Biserică Ortodoxă? N-am schimbat nimic deci, am spus de atîtea ori fără să fac figură de stil, Hristos e ortodox pentru că facem exact ce a spus El.

Numai Biserica Ortodoxă explică adevărat învăţătura Mîntuitorului Hristos.

Ce îndemnaţi pe teologi să citească?

Părintele arhimandrit Arsenie: Să citească ce spune Biserica Ortodoxă; e consemnată învăţătura. Chiril al Alexandriei cu o serie întreagă de lucruri; să pună mîna pe învăţătura acestor mari titani: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Teologul mai corect, că de Nazianz a fost şi tatăl său – a fost un mare trăitor, dar nu a fost într-o formă eroică şi să aducă noutăţi ca fiul său Grigorie Teologul; a prezidat Sinodul al II-lea Ecumenic care privea Duhul Sfînt. Mîntuitorul spune: „cine se va boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh”.

Sfîntul Duh era deja de Mîntuitorul confirmat: „de la Tatăl purcede”; gata, nu mai interpretezi tu. „Voi trimite”, pentru că Mîntuitorul era cunoscut ca Dumnezeu, de apostoli şi de asta zice „şi Voi trimite”, dar nu că-I de la Mine. „Care de la Tatăl purcede” – a precizat, adică suntem Una – Sfînta Treime. Aceasta a motivat şi forma Sfintei Cruci.

Adevărul nu se poate interpreta; dacă-l inter-pretăm mereu, vine altul şi spune că are dreptate, pentru că vine cu o logică oarecare. Adevărul-Hristos nu poate fi interpretat, chiar dacă trebuie să mori pentru El, chiar dacă te jertfeşti; dacă nu eşti în stare să faci lucrul acesta zici ca ăla. Cu Adevărul nu-i voie să faci asta; au hotărât Sfinţii Părinţi cu Duhul Sfînt ce-a fost; Adevărul a fost definitiv interpretat de Sfinţii Părinţi la Sinoade.

Să citească orice; să citească şi de Mahomed dacă e necesar, că e bine să ştie ca să poată să-i combată.

O altă practică este înfrăţirea parohiilor; logica este următoarea: dacă Biserica Ortodoxă este soră cu marea Biserică a Apusului, atunci parohiile se înfrăţesc.

Părintele arhimandrit Arsenie: Dar nu e soră!Aau fost mulţi catolici de bună credinţă, preoţi chiar şi, cînd au văzut toată slujba ortodoxă, s-au bucurat foarte mult, şi au vrut să schimbe şi la ei, şi i-a mazilit.

Nu-i un motiv obiectiv, un motiv întemeiat să ne împăcăm că a zis un copil. Copilul a avut vîrsta lui de înţelegere, o fi fost o fire sentimentală, i s-a dat atenţie; pentru că, dacă te duci într-un magazin şi vînzătoarea sau vînzătorul te ia de mînă şi te duce şi-ţi arată nu ştiu ce, te simţi flatat şi nu-ţi vine să pleci fără să cumperi ceva. E, aia-i altceva.

Eşti mai slab şi este o lege: cine este tare să stăpînească. Nu dragă, stăpîneşte Adevărul. Nu contează că mor eu.

Ştii ce i-a spus unul, cînd l-a condamnat la moarte, împăratului, acolo în arenă? „Împărate, mă omori, dar nu poţi să-mi faci nimic.”

Ştii ce-a spus unul lui Napoleon, cînd a omorît un demnitar? „Sire, mai mult decît o crimă, aţi comis o nedreptate.”

Adică nu e în funcţie de ce faci tu cu mine, e în funcţie de ce faci tu după asta şi de ce ai făcut asta. E în funcţie de Adevăr orice mişcare, orice suflare şi răsuflare; nu ne jucăm cu asta. De ce nu vrem să înţelegem că aceasta înseamnă o trăire liniştitoare!

Nu-i vorba de mult. Non multa sed multum. Adică, de a sufla în adevăr cu Dumnezeu – tu eşti, Doamne.

SINGUR ORTODOXIA CUVÎNTUL V

Sfinţia voastră, revenirea la Biserica Ortodoxă, în timp, s-a făcut prin Botez, prin Mirungere sau prin Pocăinţă – în funcţie de greşeli şi de timpul despărţirii. Întrebarea este următoarea: revenirea la Biserică are un caracter sfinţitor, adică nu prin învăţături, că şi-au dat seama de greşeli sau învăţături teologice?

Părintele arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învăţătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1843), după cum arată atîţia Părinţi (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamţ, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), şi după cum bine scrie şi în Pidalion (a se vedea însemnările şi subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamţu, la anul 1844), lucru valabil şi pentru protestanţi, neoprotestanţi, anglicani sau alţii.

Monofizitismul a fost condamnat la 451 la Sinodul IV Ecumenic la Calcedon, iar monotelismul la 680 la Sinodul VI Ecumenic la Constantinopole.

Monofiziţii sunt unii mai radicali, alţii mai moderaţi; sunt şi ei de mai multe feluri.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu ne interesează; şi creştinii unii sunt mai trăitori, alţii mai slabi – dar sunt creştini.

Nu este vorba de cum trăieşti, ci ce trăieşti. Nu facem anchetă care este mai bun şi care este mai rău; ca să fii bun trebuie să fii în dogmele creştine şi în practica creştin-ortodoxă.

Dogmă înseamnă adevăr de credinţă revelat, cuprins în Scriptură şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Biserică.

Sfinţia voastră, datorită tendinţelor ecumeniste, slujbele de venire a eterodocşilor la Biserică nu mai sunt tipărite în cărţile de cult, în Molitfelnice.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu contează; vorbim de Molitfelnicele mai vechi, autentice, unde se precizează aducerea la Ortodoxie.

Ar trebui să se includă şi în Molitfelnicele noi aceste slujbe?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nici nu se pune problema. Ce mai discutăm – acestea sunt tendenţioase.

Eu am şi un Molitfelnic care nu este chiar nou şi acolo, în loc de lepădări şi de venirea la Ortodoxie, s-a pus un acatist. E posibil aşa ceva?! Vremea a schimbat lucrurile de la sine? Dacă este vorba, şi mai multe lucruri schimbate vei vedea! – nu numai atît. Să se păstreze molitfelnicele vechi; n-avem voie să schimbăm cum vrem noi.

Sfinţia voastră, de ce este nevoie să se facă Taina Botezului, Mirungerii, Pocăinţei cînd se revine la Biserică?

Părintele arhimandrit Arsenie: Pentru că respectivii au intrat într-o rătăcire faţă de adevărul mîntuitor. Această mare Taină este venirea Sfîntului Duh, luminarea inimii lor, luminarea poziţiei lor.

Sfinţia voastră, în cadrul revenirii la Bi­se­ri­că se poate face aceasta fără Taina Bo­te­zu­lui, Mirungerii, Pocăinţei, după caz?

Părintele arhimandrit Arsenie: Dacă vor să vină la Ortodoxie, nu se poate face decît prin Taina Botezului, Mirungerii sau a Pocăinţei.

Dar dacă nu se vrea să se treacă prin această taină? Vă întreb pentru că aceasta este tendinţa actuală.

Părintele arhimandrit Arsenie: Rămîn aşa cum sunt, în erezia lor, în credinţa lor.

Nu se poate trece peste acest pas?

Părintele arhimandrit Arsenie: Este singurul mod prin care poţi să-l aduci. Altă situaţie nu există; unde, la o întîlnire tendenţioasă?!

Sfinţia voastră, vedeţi foarte simplu unirea Bisericilor (revenirea la Ortodoxie): prin lepădare de erezii, Botez, Mirungere.

Părintele arhimandrit Arsenie: Este simplu, dar are toată adîncimea, şi toată înălţimea. Este mântuirea în joc. Ce simplă… Este simplu dacă vrei, dar este foarte complicat un simplu ca acesta; vorba lui Dostoievski: e complicat un om simplu. Biserica Ortodoxă s-a pregătit să ajute toată lumea pămîntului să se mîntuiască, să fie pe linia dorinţei divine.

Ne împăcăm acuma într-o înţelegere aşa, să fim şi noi apuseni, să fim moderni?! Ce ne-a dat Apusul?!

Adică întoarcerea la Ortodoxie are un caracter sfinţitor.

Părintele arhimandrit Arsenie: Da, prin revenire, prin taina propriu-zisă. Are un caracter de taină, de împlinire.

Adică nu de învăţătură?

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu poţi să faci un gest dacă el nu revine la învăţătura pe care a pierdut-o.

Cine vine mărturiseşte Adevărul; chiar pentru asta îi pui întrebarea: te lepezi de patimi – mă lepăd, te lepezi de… -mă lepăd… Să se lepede de învăţătura trecută şi să intre în învăţătura ortodoxă.

Să fim fericiţi că suntem ortodocşi. Am zis lucrul acesta singur, în pădure: „Doamne, îţi mulţumesc Doamne că m-ai născut ortodox”. Şi mi-a dat putinţa să mă conving de valabilitatea acestei trăiri.

Sute de ani. O zi, două, trei, patru, cinci, zece şi 365 fac un an. Dar sute de ani? Şi am trăit aceste lucruri împreună. Sfîntul Martin este mucenic la Sinodul VI Ecumenic cu problema monotelistă; a fost contemporan cu Maxim Mărturisitorul. Este un papă martir pentru Adevăr şi toate aceste lucruri sunt anulate acum. Pentru ce? Pentru un fes roşu pus deasupra capului?

De exemplu stiliştii; ei cum revin la Ortodoxie? Prin mirungere?

Părintele arhimandrit Arsenie: Stiliştii nu.

Dar cum? Se primesc prin pocăinţă?

Părintele arhimandrit Arsenie: E vorba de calendar; calendarul este o măsurătoare.

Deci ei vin aşa, pur şi simplu?

Părintele arhimandrit Arsenie: Pur şi simplu să revină, numai că ei s-au complicat acuma – ca să-i primeşti; pentru că te botează încă o dată dacă eşti botezat, şi dacă eşti cununat te cunună încă o dată.

Botezul repetat, îţi dai seama ce mare greşeală; şi au căzut în erezie. Nu pentru calendar, ci pentru că repetă botezul.

Din cauza calendarului au dat în…

Părintele arhimandrit Arsenie: Păi sigur, dacă n-asculţi. Cine n-ascultă intră în păgînătate: „şi, dacă nu te ascultă, să-ţi fie ca un păgîn şi vameş”; deci păgînătatea.

Sfinţia voastră, nu prea s-au republicat hotărîrile sinodale.

Părintele arhimandrit Arsenie: S-au publicat; citim Pidalionul. Ce nu s-a publicat?

Nu s-au retipărit.

Părintele arhimandrit Arsenie: Nu s-au retipărit, da. Ştiu lucrul acesta şi am învinuit chiar – vorbeam cu patriarhul Iustinian. Eu predam istorie la un seminar în Neamţ, seminar monahal, şi umblam în cărţile lui Iorga să caut nişte adevăruri istorice; ce putea să-mi dea Iorga?Eram disperat. Pînă cînd, printr-un preot îndrăzneţ, am găsit o carte care era pierdută; am dat de ea pentru că m-a ajutat Dumnezeu, că aveam mare nevoie de Pidalion. Sunt exact toate canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale, ale Sfinţilor Părinţi.

S-au tipărit aceste cărţi. Nu putea să nu se tipărească canoanele Sfinţilor Părinţi. S-au tipărit şi fracţionat: separat ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadele Ecumenice. Eu am avut toate ediţiile – 7 erau, dar mi le-au luat studenţii; dar Pidalionul îl am.

Am avut şi Pidalionul mare, în chirilică, pe care l-a tipărit Veniamin Costache. L-am scăpat de la foc, că îl ardeau comuniştii. Era chiar Pidalionul lui Iosif Naniescu, fost mitropolit la Iaşi, legat în aur pe margine. Are însemnări şi subînsemnări de pagini întregi; este un pidalion mare, gros, foarte important. O cultură întreagă e acolo.