SACCSIV – blog ortodox

Dr. Oana Mihaela Secară: Valul patru nu mai vine!

Posted in Coronavirus by saccsiv on iulie 16, 2021

Sursa: http://ph-online.ro/eveniment/item/119534-verdictul-medicilor-valul-patru-nu-mai-vine

Rata extrem de scăzută a infectărilor în România dovedește că populația și-a dezvoltat deja un răspuns imun complex, susțin medicii. Aceștia arată că, în condițiile în care virusul va circula în următoarele luni ale sezonului cald, un val patru nu va exista și că, cel mai probabil, vor fi doar manifestări endemice, cu cazuri izolate, atunci când vremea se va răci.

Medicii susțin că România nu va avea un al patrulea val al pandemiei, în condițiile în care procentul de populație care a trecut prin boală și care va mai trece în iulie, august și septembrie va fi foarte mare. Cu toate acestea, cazurile de Covid vor apărea în sezonul rece, dar doar ca manifestări endemice, potrivit medicilor.

„Chiar dacă noi ne-am dezvoltat un răspuns imun complex putem avea manifestări endemice în sezoanele reci, cu alte variante sau aceleași, pentru că organismului îi scade puțin rezistența. Dar noi avem totuși o bază de răspuns imun și vom avea niște manifestări ca de răceală la o parte din populația mai vulnerabilă. Însă și în cazul gripei avem același lucru. Oricum, rata scăzută de infectare din România arată că avem deja un răspuns imun în marea masă a populației și oamenii continuă și vor continua să intre în contact unii cu ceilalți, favorizând răspândirea virusului în sezonul cald, când sistemul imunitar răspunde foarte bine. Asta înseamnă că nu vom avea un val patru. Va fi, în sezonul rece, doar o manifestare endemică, adică izbucniri izolate, limitate ale infectărilor, exact ca și la gripă”, ne spune dr. Oana Mihaela Secară. Ceea ce se întâmplă în celelalte țări, unde numărul de cazuri crește din nou, la noi s-a întâmplat deja, arată medicii. Aceștia susțin că transmiterea nu poate fi eradicată și că problema este cu ce viteză merge. „La noi a mers cu o viteză mare pentru că oamenii într-adevăr sunt de altă factură și au avut o altă abrodare. Adică oamenii au înțeles că nu se poate trăi așa și au abordat un pic mai relaxat problema. Și atunci ceea ce s-a întâmplat la noi cu o viteză mai mare se întâmplă la ei cu o viteză mai mică. Acum noi vedem prelungiri. S-au mai ascuns puțin nu s-a întâmplat nimic, au ieșit, iar s-a întâmplat și tot așa”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară.

Restricțiile nu au avut efectul scontat
Explicația ratelor de infectare diferite în celelalte țări este numărul mic de persoane care au un răspuns imun complet dezvoltat prin boala naturală. „În Israel avem un procent mai mic de persoane care au dezvoltat un răspuns imun complet și un procent foarte mare al celor care au dezvoltat anticorpi anti-proteină spike. Și iată că procentul mare de vaccinați nu i-a ajutat, i-ar fi ajutat un procent mai mare de persoane care au trecut prin boală. Același lucru este valabil și pentru Franța, și pentru Olanda sau alte state. Sunt populații care s-au protejat foarte mult, adică s-au ferit foarte mult de contacte, au fost în cercuri foarte restrânse, au avut lockdown-uri destul de severe, cum este și cazul Franței, unde oamenii nu mai aveau voie să iasă din case după ora 18, nu se întâlneau decât cu familia, lucrau foarte mult de acasă. Prin acest fenomen nu au făcut decât să amâne creșterea numărului de cazuri”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară.

92%, cazuri ușoare și asimptomatice

85% sau chiar 92% dintre cazurile Covid sunt forme foarte ușoare sau asimptomatice, tocmai de aceea există un procent foarte mare, necunoscut autorităților, de oameni care au trecut prin boală, arată medicii. „Prin noiembrie, decembrie sau chiar și după vaccinare vorbeam cu pacienți care veneau din mediul rural și care îmi spuneau că jumătate din sat a avut sau are Covid și nimeni nu știa de ei. Și când lucrul acesta s-a întâmplat în mod repetat tragi concluzia că nu este un fenomen singular, ci că asta s-a întâmplat la nivelul întregii țări. Populația generală are o anumită perspicacitate care nu are legătură cu trainingul în domeniu. Sunt oameni care au o inteligență de supraviețuire după părerea mea lăudabilă și înțeleg, intuitiv, niște lucruri, au o gândire sănătoasă, ancorată în realitate. Când acești oameni s-au lămurit despre ce este vorba este clar că nici cazurile de Covid nu au mai ieșit la iveală, și mă refer la formele ușoare, foarte ușoare și asimptomatice”, a mai afirmat dr.Oana Miheala Secară.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog:

CAP LIMPEDE. Dr. Oana Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca ” Onești (suport Covid) și Președinte al CA al Spitalului Județean de Urgență Bacău: Coronavirusul este o forma de gripa ce nu va disparea niciodata, 99% se vindeca, vaccinarea mARN este un experiment non-etic si riscant, masurile guvernului sunt ridicole, masca si izolarea scad imunitatea!

 

Tagged with: ,

OMS pregateste terenul pentru restrictii de tip Covid si pentru rujeola si alte boli?

Stiri pe surse: ONU avertizează asupra riscului unei ‘catastrofe absolute’

ONU a avertizat joi asupra riscului unei ”catastrofe absolute” dacă nu se recuperează întârzierea periculoasă a vaccinării copiilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi dacă restricţiile sanitare sunt ridicate prea repede, relatează AFP.

”În 2021, avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută”, a avertizat la Geneva dr. Kate O’Brien, directoare a departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru.
Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid – care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii – îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan, a subliniat oficialul OMS.
Aceşti doi factori combinaţi sunt ”catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii”, a insistat ea.

Tagged with: , , ,

Inventatorul Dogecoin dă cărțile pe față: ‘Industria crypto este controlată de un cartel al bogaţilor’

Posted in STIRI, Uncategorized by Vali on iulie 16, 2021

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/inventatorul-dogecoin-da-cartile-pe-fata-industria-crypto-este-controlata-de-un-cartel-al-bogatilo_1897574.html

Jackson Palmer, cocreatorul monedei digitale Dogecoin, dezvoltată iniţial pentru a parodia frenezia criptomonedelor, a explicat – într-una dintre rarele sale declaraţii publice – de ce nu se va întoarce în industria crypto, scrie CNBC.

Sunt întrebat adesea dacă mă voi întoarce la criptomonede sau dacă îmi voi împărtăşi opiniile cu privire la subiect. Răspunsul meu este un «nu» din toată inima”, a scris Palmer pe Twitter.

În 2013, Palmer şi Billy Markus au creat Dogecoin ca o glumă bazată pe meme-ul „Doge”, care portretizează un câine shiba inu. Markus şi Palmer nu intenţionau ca moneda să fie luată în serios, relatează Mediafax.ro.

Însă Dogecoin a obţinut creşteri masive în ultimul an şi a devenit una dintre cele mai mari 10 criptomonede în funcţie de valoarea de piaţă, atingând anul acesta un maxim de 74 de cenţi. Markus şi Palmer au decis însă să nu profite de pe urma nivelului ridicat de popularitate al monedei, vânzându-şi participaţiile înainte de creşterile uriaşe din ultima perioadă.

Recent, Palmer a criticat persoanele aflate la conducerea industriei crypto, despre care spune că este „controlată de un puternic cartel al bogaţilor” care „au încorporat multe dintre aceleaşi instituţii asociate cu sistemele financiare centralizate pe care pretindeau că vor să le înlocuiască”.

Totodată, Palmer a criticat modul în care criptomonedele sunt împărţite şi comercializate. Într-un alt tweet, el a pretins că „industria crypto mobilizează o reţea de conexiuni dubioase de business, cumpără influenceri şi instituţii media pentru a perpetua un cult conform căruia «te poţi îmbogăţi rapid», construit pentru a extrage bani de la indivizi naivi şi disperaţi din punct de vedere financiar”.

Palmer admite că acest tip de „exploatare financiară” a existat înainte de apariţia criptomonedelor, însă crede că sectorul crypto răneşte oamenii „normali” care i se alătură. De asemenea, este de părere că industria este susceptibilă la fraudă, în mod similar cu alţi critici ai criptomonedelor.

Suporterii monedelor virtuale văd diferit lucrurile. De exemplu, Bitcoinul, cea mai mare criptomonedă după valoarea de piaţă, a fost dezvoltat pentru a reprezenta un sistem financiar decentralizat de tip peer-to-peer, văzut de titulari drept un instrument de combatere a inflaţiei.

Există o mulţime de oameni groaznici care sunt implicaţi în spaţiul crypto şi îi înţeleg perfect opiniile (lui Palmer-n.r.). Comunitatea crypto poate fi destul de elitistă”, spune Billy Markus.

Autor:

Anca-Adriana Huza

Biserica Ortodoxă Rusă a comentat ideea aplicării tatuajelor cu QR-coduri

Posted in Biserica Ortodoxa Rusa, ORTODOXIE by Vali on iulie 16, 2021

Sursa: https://spzh.news/ro/news/81253-v-rpc-prokommentirovali-ideju-nanosity-vremennyje-tatuirovki-s-qr-kodom

Protoiereul Andrei Tkacev. Imagine: molitvy-bogu.ru

Societatea contemporană este prea captată de atitudinea postmodernistă față de lume ca față de un joc, uitând de tot ce este spiritual și sacru, a spus pr.Andrei Tkacev.

Clericul Bisericii Ortodoxe Ruse, protoiereul Andrei Tkacev a comentat pentru publicația Octagon propunerea care a apărut la Moscova de a aplica tatuaje temporare cu QR-coduri, care sunt necesare pentru a vizita cafenelele și restaurantele capitalei.

Potrivit părintelui Andrei, această inițiativă ne amintește de Apocalipsa după Ioan Teologul, unde se spune: „Nimeni nu va putea să cumpere sau să vândă, cu excepția celui care are această pecete sau numele fiarei, sau numărul numelui său”.

„A purta urme de identificare pe corp nu este departe de practica tatuajelor în închisoare. Și aici sunt evidente paralelele cu Apocalipsa lui Ioan Teologul, unde se spune despre aplicarea simbolurilor și semnelor pe corp care să o le permită celor care le au, ceea ce nu va fi permis celor care nu le au”, a reamintit pr. Andrei.

Astfel de proiecte, care arată ca un joc, pot avea consecințe grave, a adăugat el.

„Dacă acum se propun tatuaje temporare, atunci de ce să nu o facă mai târziu permanentă? Societatea contemporană este prea fermecată de atitudinea postmodernistă față de lume ca față de un joc și uită de componenta sa spirituală și sacră”, a subliniat duhovnicul.

Dar această idee își va găsi susținătorii, este convins protoiereul Andrei Tkacev, deoarece există mulți oameni cu conștiință desacralizată.

După cum a raportat UJO, la Moscova s-a propus purtarea unui tatuaj temporar cu un cod QR pentru a avea acces la restaurante. Reamintim că în capitala Federației Ruse începând cu 28 iunie numai cei vaccinați împotriva COVID-19, cei care au suportat boala în ultimele șase luni sau au un test PCR negativ (valabil trei zile) pot merge la cafenele și restaurante. Protecția împotriva coronavirusului trebuie confirmată printr-un cod QR.

Ecaterina Filatova

Liviu Dragnea a ieșit din închisoare: „A fost o perioadă de doi ani de chin și suferință”

Posted in PSD, Romania, STIRI by Vali on iulie 16, 2021

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/liviu-dragnea-a-fost-eliberat-conditionat-dupa-2-ani-si-2-luni-de-inchisoare-3649706

Liviu Dragnea, fostul lider PSD a ieșit din penitenciarul Rahova, joi, unde a fost așteptat de iubita sa Irina, dar și de câțiva susținători ai acestuia.

„A fost o perioadă de doi ani de chin și suferință”, a descris Liviu Dragnea experiența din penitenciar.

Dragnea se afla după gratii de doi ani și 2 luni, respectiv din 27 mai 2019 când a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu. Liviu Dragnea a ieșit pe poarta penitenciarului Rahova în jurul orei 16.20.

Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea: Unde e Irina?

A fost o perioadă de doi ani de chin și suferință. Asta a fost aici, abuzuri și umilință. Cea mai mare parte a populației a înțeles azi de ce am ajuns aici.

Eu când am plecat România era o țară prosperă, cu venituri mari.

O țară în care exista speranță, în care exista viitor. Din păcate azi este o dictatură feroce, este afectată serios libertatea de exprimare, este amanetat viitorul României cu asemenea datorii.

(more…)

Tagged with: , ,

Un elicopter militar american a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle din București / Imagini inedite cu elicopterul zburând la mică înălțime în centrul Capitalei

Posted in Romania, STIRI, Uncategorized by Vali on iulie 16, 2021

Sursa: https://www.g4media.ro/breaking-video-un-elicopter-militar-american-a-aterizat-fortat-in-piata-charles-de-gaulle-din-bucuresti-imagini-inedite-cu-elicopterul-zburand-la-mica-inaltime-in-centrul-capitalei.html

Un elicopter militar american a aterizat forțat, joi dimineața, în Piața Charles de Gaulle din București. Incidentul a fost semnalat și la numărul de urgență 112, la ora 10.15. Nu sunt persoane rănite, iar traficul rutier este restricționat în zonă.

Elicopterul era manevrat de un pilot american, pentru că aparatul aparține forțelor armate ale SUA.

 

Elicopterul a dărâmat doi stâlpi de iluminat public, care au avariat două autoturisme.

Echipajul a anunțat că are probleme, astfel că polițiștii au oprit traficul și aparatul a reușit să aterizeze pe șosea, în centrul Capitalei, fără a fi nimeni rănit.

Până a reușit să aterizeze, elicopterul a zburat la înălțime foarte mică, printre clădirile din zona Bulevardului Aviatorilor.

Elicopterul este un aparat Black Hawk și participa la antrenamentul pentru ziua Aviației Române.

Grafic: Extrem de putini vaccinati la nivel mondial

Posted in Coronavirus, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on iulie 16, 2021
Tagged with:

Suntem la jumatatea lui iulie si nu s-au vaccinat nici 5 milioane de romani

Posted in Coronavirus, Romania, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on iulie 16, 2021