SACCSIV – blog ortodox

1.000 de oameni testați pozitiv cu Covid după un festival de muzică din Olanda

Posted in Coronavirus, Olanda by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/1-000-de-oameni-testati-pozitiv-cu-covid-dupa-un-festival-de-muzica-din-olanda-1598609

Foto: Profimedia Images

Aproape 1.000 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19 după ce au participat un festival de muzică organizat în oraşul olandez Utrecht, iar cifra ar putea creşte, susțin autorităţile sanitare locale. La eveniment au luat parte aproximativ 20.000 de oameni.

Circa 20.000 de persoane au participat la festivalul Verknipt, care s-a desfăşurat timp de două zile, în aer liber, la 3 şi 4 iulie. În prima zi, au fost infectaţi cel puţin 448 de participanţi, iar în a doua zi alţi 516, potrivit agenţiei de ştiri ANP.

Organizatorii s-au declarat şocaţi după publicarea, marţi seară, a rapoartelor cu privire la acest focar şi au subliniat că au respectat toate măsurile de igienă.

Persoanele care au participat la festival au trebuit să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ la coronavirus.

Potrivit organizatorilor, publicul a fost controlat cu stricteţe la intrare. De asemenea, au fost stabilite intervale orare pentru a se preveni aglomerările.

Olanda a renunțat la măsurile de relaxare după explozia numărului de cazuri

Olanda a ridicat iniţial aproape toate restricţiile asociate coronavirusului, începând din 26 iunie, şi a permis, de asemenea, evenimentele pe scară largă, participanţii fiind însă obligaţi să prezinte un rezultat negativ la testul pentru depistarea virusului sau dovada vaccinării.

În urma unei creşteri explozive a numărului cazurilor de infectare, s-a renunţat din nou la unele măsuri de relaxare.

Cel mai recent, au fost consemnate 8.000 de cazuri de infectare într-un interval de 24 de ore. Incidenţa pe şapte zile este de peste 300 de infecţii la 100.000 de locuitori.

Potrivit autorităţilor sanitare olandeze, în special adolescenţii şi adulţii tineri sunt responsabili de creşterea considerabilă a numărului de infecţii.

Focarele de infecţie au fost în principal festivalurile, discotecile şi restaurantele, notează DPA, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Erorile de diagnostic în medicină, principala problemă în siguranța pacienților

Posted in Romania, STIRI by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://www.caspa.ro/erorile-de-diagnostic-in-medicina-principala-problema-in-siguranta-pacientilor/

Cea de-a doua întâlnire a Comunității OSC – Pneumologie a avut ca temă de dezbatere Erorile de diagnostic în medicină și cu precădere în pneumologie, cu un auditoriu de peste 100 de participanți.

Alocutorii acestei ediții au fost Prof. Univ. Dr. Traian Mihăescu, Medic Primar Pneumolog, București, Dr. Ioana Mărgineanu, Medic Specialist Medicina Interna, doctorand Groningen, Regatul Țărilor de Jos și Dr. Diana Turcu, Medic Pneumolog, Spitalul Cernavodă.

Împreună au reușit să creeze un cadru propice dezbaterilor pe această temă, prezentând câteva concluzii extrem de importante:

Institutul ECRI (Emergency Research Institute) plasează erorile de diagnostic pe primul loc în raportul: ”Top 10 probleme în siguranța pacienților din 2018”. Conform numeroaselor studii publicate, aproximativ 1 din 20 de pacienți este victima unei erori de diagnostic în fiecare an. Aceste erori și întârzieri de diagnostic pot duce la tratamente incomplete, analize repetate, proceduri inutile, medicație greșită și vătămarea pacientului.

Erorile de diagnostic reprezintă o importantă cauză de mortalitate, ocupând un sumbru loc 3 în lume, după bolile cardiovasculare și cancer, iar în România este a doua cauză de deces.

”În condițiile pandemiei Covid-19 devine și mai acuta problema erorilor de diagnostic și este necesară construirea unui sistem de suport a deciziilor de diagnostic! Soluția pare a fi implicarea activa a pacienților, minimalizarea stresului și anxietății în activitatea medicală, încurajarea personalului medical și a pacientilor să pună întrebări și să ceară ajutor!”, afirmă Prof. Univ. Dr. Traian Mihăescu.

Programul este dezvoltat de Comunitatea OSC – Pneumologie cu suportul partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaAlphega FarmacieBoehringer Ingelheim și Regina Maria.

Comunitatea OSC – Pneumologie este administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii  oferă soluții de marketing utilizând un ecositem inovator de 33 platforme digitale proprii și +100 comunități business și profesionale, administrate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.

Tagged with: , , ,

Gheronda Eftimie Aghioritul – Despre Vaccinarea obligatorie

Posted in Coronavirus, ORTODOXIE, Romania, vaccin, vaccinare in masa by Vali on iulie 15, 2021

Comisia Europeană a anunțat pachetul „Fit to 55”. Se va interzice vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină începând cu 2035

Posted in STIRI, Uncategorized by Vali on iulie 15, 2021

O firmă rusească introduce tatuaje QR pentru persoanele care s-au vaccinat anti-Covid

Posted in RUSIA, TATUAJE by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24917930-firma-moscova-introduce-tatuaje-persoanele-vaccinate-anti-covid.htm

Foto: Flickr

Delivery Club, o firmă rusească ce livrează mâncare la domiciliu, și Everink Tattoo, un magazin online de tatuaje, le oferă moscoviților posibilitatea de a-și purta pe braț codurile QR care demonstrează că s-au vaccinat împotriva COVID-19, relatează Moscow Times.

Tatuajele temporare cu codurile pot fi obținute după prezentarea unui test PCR negativ pentru coronavirus.

Autoritățile din capitala rusă au introdus pe 28 un pașaport sanitar obligatoriu pentru accesul în restaurante, cafenele și baruri în contextul răspândirii vertiginoase a variantei Delta a coronavirusului și a ratei scăzute a imunizării împotriva COVID-19.

Tatuajele îi vor scuti pe clienți de efortul suplimentar de a scoate telefonul pentru scanarea codului QR, aceștia putând demonstra că s-au vaccinat doar prin prezentarea brațului pentru a fi scanat.

„Vrem să relaxăm tensiunea actuală și să facem mai distractivă prezentarea codurilor QR la localurile din oraș”, a declarat Delivery Club într-un comunicat remis agenției de stat RIA Novosti.

Doritorii vor putea alege din 6 modele diferite, printre care unul cu tematică florală și unul care scrie „cred în tine, și costă 590 de ruble (în jur de 8 dolari) fiecare.

Moscoviții pot comanda tatuajul de pe site-ul Everink Tattoo, firma urmând să îl livreze în decurs de 10 zile. Tatuajele temporare vor ține în jur de două săptămâni de la aplicare.

Însă moscoviții vor fi nevoiți în continuare să își prezinte actul de identitate la intrarea într-un local pentru a dovedi că nu poartă codul QR al altei persoane sau că acesta nu este fals.

de S.J.

Începe să prindă contur euro digital. Cum funcționează și de ce este o alternativă la criptomonede

Posted in Europa, STIRI by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/financiar/incepe-sa-prinda-contur-euro-digital-cum-functioneaza-si-de-ce-este-o-alternativa-la-criptomonede.html

Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să lanseze miercuri proiectul pentru euro digital, cel mai mare proiect al său de la introducerea euro, începând cu o fază de evaluare, urmată de teste.

Dacă totul va merge bine, euro digital ar putea fi lansat în jurul anului 2025, oferind cetăţenilor un nou mijloc de plată, transmite Agerpres.

BCE vrea să se alăture tendinţei de creştere a plăţilor fără numerar, care s-a amplificat odată cu pandemia de Covid-19. Chiar şi în Germania, ţară unde numerarul a fost mult timp rege, în 2020, pentru prima dată, consumatorii au plătit mai mult cu cardul decât cu numerar.

BCE se teme că această tendinţă va fi una de care vor profita monedele virtuale private sau valutele străine. În 2019, un proiect al Facebook de a-şi crea propria monedă virtuală a provocat un adevărat şoc. În paralel, mai multe ţări, precum China sau SUA, lucrează la propria lor criptomonedă. Beijingul a început deja testele cu plăţile în e-yuan via telefonul mobil, obiectivul fiind acela de a face din e-yuan o monedă internaţională de referinţă.

“O Europă suverană are nevoie de soluţii de plăţi inovative şi competitive”, a declarat recent ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz.

Beneficiile aduse de euro digital

Euro digital va permite gospodăriilor şi companiilor să depună direct această monedă la un cont deschis la banca centrală, la care până acum accesul era rezervat doar băncilor comerciale.

Aceşti bani vor fi protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere, un argument puternic într-un moment în care proiectul de garantare europeană a depozitelor este în impas.

BCE promite o utilizare rapidă, facilă şi complet sigură pentru achitarea cumpărăturilor la supermarket, online via o aplicaţie pe smartphone de exemplu, precum şi în afara domeniului online cu ajutorul cardurilor de plăţi similare cardurilor de debit.

Miza va fi “convingerea consumatorilor să treacă la un nou mijloc de plată care nu diferă de cele existente în termeni de tratament şi gama serviciilor”, estimează Heike Mai, economist la Deutsche Bank.

“Obiceiurile de plată ale consumatorilor nu se vor schimba cu lansarea unui euro digital”, susţine Guido Zimmermann, analist la LBBW. Însă acest lucru ar putea să se schimbe în câţiva ani, când numărul şi formele monedelor electronice va creşte, adaugă analistul. De exemplu, utilizatorii vor putea efectua viramente sau plăţi între europeni, limitând comisioanele bancare, graţie unui portofel de euro digitali, disponibili 24 de ore din 24.

Diferența față de critomonede

Diferenţa faţă de o criptomonedă, cum este bitcoin, este că aceasta din urmă nu este un mijloc de plată oficial. Unitatea sa de cont nu este definită de stat ci este emisă de organizaţii private.

Băncile centrale vor să aducă stabilitatea în lumea foarte speculativă a monedelor digitale, ale căror cotaţii au înregistrat fluctuaţii semnificative în ultimul an.

“Un euro astăzi trebuie să valoreze un euro mâine, în numerar sau digital”, subliniază BCE.

Instituţia de la Frankfurt trebuie să ţină cont de îngrijorările europenilor cu privire la protecţia vieţii lor private, una dintre principalele preocupări exprimate în sondajele efectuate recent de BCE. Datele ar trebui să fie mai bine protejate cu un euro digital decât cu alternativele propuse de prestatorii privaţi, asigură BCE.

Principalul risc însă este fuga celor care economisesc spre noile forme de monede, care permit evitarea comisioanelor unui cont de economii clasic, ceea ce ar fragiliza băncile din zona euro. În consecinţă, BCE analizează posibilitatea de a taxa depozitele în monedă la banca centrală, dincolo de un anumit prag, de exemplu 3.000 de euro, a declarat recent Fabio Panetta, membru în comitetul director al BCE.

“Vom continua să furnizăm monede”, asigură Fabio Panetta.

Autor: Dragoș Barboșanu

Tagged with: , ,

Imaginile dezastrului din Africa de Sud: Protestatarii violenți jefuiesc și incendiază magazine, nemulțumiți de încarcerarea fostului președinte Zuma

Posted in AFRICA by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://www.g4media.ro/video-imaginile-dezastrului-din-africa-de-sud-protestatarii-violenti-jefuiesc-mallurile-si-incendiaza-magazinele-dupa-incarcerarea-fostului-presedinte-zuma.html

Este haos în orașele Africii de Sud, acolo unde protestatari violenți jefuiesc și incendiază magazine. Manifestanții, nemulțumiți de încarcerarea fostului președinte Jacob Zuma, s-au ciocnit marți cu polițiștii, evenimente care s-au soldat cu zeci de morți.

Imagini video publicate pe rețelele de socializare arată dezastrul lăsat în urmă de protestatari, care au transformat manifestațiile în jafuri şi în revărsarea furiei generale din cauza greutăţilor şi a inegalităţilor care persistă la 27 de ani de la sfârşitul apartheidului.

Sărăcia a fost exacerbată de restricţiile sociale şi economice severe care vizează blocarea răspândirii Covid-19.

Oficialii de securitate au declarat că guvernul lucrează pentru a opri extinderea violenţelor şi a jafurilor, care s-au răspândit de la casa lui Zuma din provincia KwaZulu-Natal până la cel mai mare oraş din ţară, Johannesburg şi provincia Gauteng, şi până la oraşul port Durban de la Oceanul Indian.

Soldaţii au fost trimişi pe străzi pentru a încerca să stăpânească tulburările.

Zuma, în vârstă de 79 de ani, a fost condamnat luna trecută pentru că a sfidat o decizie a curţii constituţionale de a depune mărturie într-o anchetă de investigare a corupţiei la nivel înalt în cei nouă ani de mandat ai săi, până în 2018. De asemenea, el se confruntă cu proces într-un caz separat pentru acuzaţii, care includ corupţie, înşelăciune şi spălare de bani. El a pledat nevinovat în instanţă în luna mai.

Fundaţia Zuma a declarat că nu va exista pace în Africa de Sud până când fostul preşedinte nu va fi eliberat din închisoare.

Tagged with: , ,

ALAIN DELON- bărbat până la capăt…

Posted in Franta, Uncategorized by Vali on iulie 15, 2021

Sursa: https://www.cotidianul.ro/alain-delon-barbat-pana-la-capat/

Joaquin Phoenix, starul peliculei „Joker”, a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor la gala OSCAR 2020. În cadrul discursului său de mulțumire, Phoenix a făcut un apel ca oamenii să nu se mai lupte unii cu ceilalţi.

Vorbim despre lupta împotriva ideii că o singură naţiune, o singură rasă, un singur sex, o singură specie, are dreptul de a domina, folosi şi controla o alta fără a fi pedepsită. Cred că am devenit foarte deconectaţi de lumea naturală. Mulţi dintre noi suntem vinovaţi de o viziune egocentristă asupra lumii, credem că suntem centrul Universului”, a spus Joaquin Phoenix.

Discursul său duce cu gândul la interviul acordat anul trecut de marele Alain Delon. Intenția Academiei Franceze de Film de a-i acorda lui Alain Delon premiul Palme D’or pentru întreaga carieră (lucru care s-a si întâmplat!) a stârnit nemulțumirea unui grup american. Acesta a făcut chiar o petiție prin care cerea Academiei la modul imperativ și agresiv să nu-i acorde premiul, afirmând că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți „rasist, sexist și antiprogresist”.

Intervievat de Rai 3 în legătură cu acest subiect, Alain Delon declara:

Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap. Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate. Și slavă cât cuprinde, nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată. În consecință, transmit Academiei că poate să dea curs petiției, acest trofeu mă interesează foarte puțin spre deloc.

Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității.

Aceasta țară (Franța, n.m.) a generat și a cunoscut pe propria piele ororile unui iacobinism robespierian, practic atunci francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu.

Chiar și amicul meu, Gerard (Depardieu – n.m.), a tulit-o în Rusia din două motive:

a. Să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile și sudoarea „nasului” său celebru (râde zgomotos).

și

b. Nu mai putea cu “corecții”! Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare nu mai are decât doi francezi, și ăia pe la cabluri și lumini.

Cum naiba, – mă întreba – să faci filme despre celți și galii antici cu Hamid si Abdullah?

M-aș fi dus și eu după el, sincer, dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca el …

Deci, să ia premiul cine vrea, dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek:

– Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită! – doar nu am / ați înnebunit chiar cu toții ca să „luăm lumină” tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul corectitudinii politice și al relativismului moral.”

Foto: Proteste uriase in Grecia impotriva vaccinarii Covid

Posted in Coronavirus, Grecia, proteste, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on iulie 15, 2021
Tagged with: , , ,
%d blogeri au apreciat: