Vigilant Citizen considera ca filmul despre pandemie “Songbird” este pură programare predictivă. OARE?

Vigilant Citizen: The Pandemic Thriller Movie “Songbird” Will Be Pure Predictive Programming

Filmul de groază al pandemiei “Songbird” va fi pură programare predictivă

Cu acţiunea desfăşurându-se în anul 2024, viitorul film “Songbird” este despre un virus mutant COVID-23, tabere masive de carantinare şi un stat poliţienesc high-tech care foloseşte telefoanele mobile tip smartphone pentru a controla oamenii. Mai putem să numim asta “distracţie”?

În momentul în care scriu aceste rânduri, lumea intră in a noua lună de ”viaţă pandemică”, caracterizată prin diferite forme de carantinare (lockdown), interzicerea adunărilor sociale, purtarea de măşti, supraveghere high tech, şi împământenirea unei tiranii fără de chip bazate pe statistici şi cifre.

În timp ce oamenii caută modalităţi de a se trezi din acest scenariu de coşmar, Hollywood-ul a avut o idée genială: Hai să facem un film despre ceea ce se întâmplă chiar acum, dar mai rău.

Viitorul film Songbird este definit ca “pandemic thriller” (este vreo ceva “de groază” în legătură cu o pandemie?) ce are loc în 2024. Regizat de regizorul emblematic al Hollywood-ului Michael Bay (Transformers, The Purge, A Quiet Place), filmul este despre COVID-23 (o mutaţie a virusului COVID-19) care transformă America într-un coşmar distopic, completat cu tabere de carantinare. Wikipedia descrie filmul după cum urmează:

În 2024, virusul SARS-CoV-2 a suferit o mutaţie, iar lumea se află în cel de-al patrulea an de pandemie. Americanii infectaţi sunt luaţi din casele lor şi duşi cu forţa în tabere de carantinare numite Q-Zones, unde unii se revoltă împotriva restricţiilor brutale. Un curier cu motocicleta, Nico, care are o rară imunitate, este într-o relaţie cu Sara, o tânără artistă care, fiind carantinată nu poate avea contact fizic cu Nico. Când Sara pare a fi infectată, Nico aleargă pe străzile pustii ale oraşului Los Angeles în încercarea de a o salva.

Songbird a fost creat, filmat, şi (în scurt timp) lansat în timp record. Principala producţie a început pe 8 iulie şi s-a încheiat pe 3 august. A fost primul film care s-a turnat în Los Angeles în timpul restricţiilor COVID-19. Filmările au fost iniţial oprite de către SAG-AFTRA (asociaţia actorilor de film), dar a doua zi le-a fost acordată permisiunea de a filma. Cred că au înţeles că această narativă trebuia să fie lansată la public ASAP (imediat).

Vorbind despre narative, filmul a fost creat în colaborare cu un studio de conţinut digital numit pe bună dreptate Invisible Narratives. Fondat de către Adam Goodman, fostul preşedinte al Paramount Pictures şi Dreamworks SKG, compania se prezintă ca “istorisiri deranjante ce alimentează cultura în parteneriat cu oamenii de influenţă.” Cu alte cuvinte: propaganda elitei oculte.

Sloganul companiei este de asemeni extrem de potrivit de vreme ce se aplică şi pentru elita ocultă ca un întreg: Ascuns la vedere.

Rezultatele Google search pentru Invisible Narratives şi sloganul lor de rău augur.

Trebuie doar să vezi official trailer de la Songbird ca să înţelegi despre ce e vorba cu adevărat:  Programare predicitvă. Să aruncăm o privire asupra aşa zisului “entertainment” (divertisment).

Trailer (reclama filmului)

Reclama filmului Songbirs începe cu utilizarea profund ironică a melodie lui Bob Marley – Three Little Birds în care el repetă “fiecare lucruşor va fi în regulă”. Sunt destul de sigur că Marley n-ar fi aprobat folosirea cântecului său în contextul opresiv nebunesc al filmului. Totuşi, Hollywood-ul adoră să otrăvească conţinutul sănătos şi optimist cu agenda sa înfricoşătoare, întunecată şi distrugătoare de suflete, aşa că a plătit pentru drepturile de difuzare ale cantecului şi asta a fost.

Un lucru e sigur, fiecare lucruşor nu va fi în regulă în Songbird. Când melodia se oreşte pentru o clipă, auzim un anunţ spunând:

“Starea de asediu este acum în efect. Toţi cetăţenii neautorizaţi trebuie să rămână în case.”

Când auzim aceste cuvinte, spectatorii sunt trataţi cu o serie de peisaje deranjante.

Întregi autostrăzi sunt închise deoarece oamenilor le este interzis să călătorească.

Un parc de distracţii abandonat cu cuvintele “doomed” vopsite pe perete. Distracţia e moartă.

Un panou macabru ce arată peste 8 milioane de morţi în 2024 şi ordonă oamenilor să stea în case. Acest tip de rahat Orwellian există déjà chiar acum.

Apoi, auzim un reporter de ştiri vorbind despre cea de-a “213-a săptămână de lockdown”, ceea ce înseamnă că lockdown-ul din 2020 nu s-a sfârşit niciodată.

În 2024, oamenii sunt încă bombardaţi cu aceleaşi ştiri despre pandemie pe care le vedem chiar acum.

În acest context trist, milioane de americani infectaţi sunt deţinuţi în tabere de carantină. Acelaşi concept de tabere de carantină a fost ilustrat în Utopia (o serie bizară profetică) şi în Contagion (o altă piesă de predictive programming din 2012).

Cuvintele “Da-ţi-ne drumul!!!” şi “Ajutor!” implică profund faptul că oamenii sunt ţinuţi împotriva voinţei lor în condiţii groaznice.

Mase de oameni infectaţi sunt îngrămădiţi în barăci ramolite monitorizate de elicoptere.

Oamenii care nu sunt infectaţi trăiesc într-un lockdown etern foarte bine controlat. Tehnologia folosită pentru a controla oamenii e departe de a fi “science fiction”. Suntem cam 80% acolo în viaţa reală.

Protagonistul filmului flutură o brăţară ce dovedeşte că e imun soldaţilor cu măşti de gaze ce patrulează pe străzi.

Conceptul de brăţară de imunitate a fost déjà introdus maselor în filmul menţionat anterior Contagion.

O fotografie din filmul Contagion. Oamenii care au fost vaccinaţi au primit brăţări cu cod de bare pentru a putea intra în locuri publice.

Ideea de “paşaport de imunitate” sau “brăţară de imunitate” pluteşte déjà în aer, iar filmele precum Contagion şi Songbird ajută la normalizarea către public.

Telefoanele sunt folosite pentru a scana feţele şi a detecta bolile.

În fotografia de deasupra, telefonul detectează o anomalie. O voce ”ca de Siri” spune apoi:

“Gărzile înarmate vor sosi în patru-şase ore. Nu încercaţi să părăsiţi casa, sau veţi fi împuşcaţi pe loc”.

Cred că e timpul să dezinstalaţi această aplicaţie şi să-i daţi o notă proastă.

Autorităţile dau buzna într-o casă pentru a duce cu forţa un cetăţean într-o tabără de carantinare.

Divertisment?

Considerând că acest film are loc în viitorul foarte apropiat, foloseşte numele unui virus real care tocmai ce distruge întreaga lume, că se desfăşoară în locuri reale (ex. Santa Monica pier) şi implică organizaţii guvernamentale reale, mai putem noi numi asta “divertisment”? Iată definiţia  oficială a cuvântului:

1- actul de divertisment; ocupaţie agreabilă pentru minte; divertisment; amuzament.
2- ceva ce-ţi aduce plăcere, divertisment sau amuzament, în special un fel de spectacol.

Nu-mi pot imagina că cineva poate căpăta “plăcere, divertisment sau amuzament” privind o versiune chiar mai rea decât actuala pandemie. Dacă COVID-19 (şi isteria ce-l înconjoară) a fost un cuţit înfipt în stomacul cuiva, Songbird este echivalentul Hollywoodian al unui deget gros îndesat în rană.

Nu trebuie să fii un “conspiracy theorist” să vezi că e ceva ciudat la această narativă în contextul de astăzi. Iată un fragment din articolul Movie Blend despre Songbird:

Într-un alt context, Songbird arată distractiv, dar nu pare că deschide o conversaţie valoroasă. Arată ca şi cum există doar pentru a adăuga valori extreme şi şoc unei experienţe colective déjà traumatizante pe care o simţim la ordinea zilei. Pentru cineva, să sară peste doi ani în viitor folosind evenimentele ce au loc chiar acum ca punct de referinţă, nu e nici creativ, nici interesant. E nemilos şi rece. Imaginează literalmente orice alt eveniment mondial traumatizant făcând asta în timp ce o trăieşti din plin. Dacă ne-am afla în toiul Celui de-al Doilea Război Mondial, crezi că am vrea să vedem o circumstanţă imaginară în care e şi mai rău? Nu, de aia filmele muzicale şi desenele animate au devenit super populare pe vremea aia.

Adevărul e că Songbird nu a fost creat pentru divertismenul nostru. Este doar despre plantarea unor idei şi concepte în capul nostru colectiv. Este despre normalizarea unor noi niveluri de tiranie şi isterie prin prezentarea lor ca o evoluţie logică a contextului actual. Pe scurt este despre programarea predictvă.
Allan Watts a definit iniţial “predictive programming” astfel:

“Programarea predictivă este o formă subtilă de condiţionare psihologică creată de media pentru a incunoştiinţa publicul de schimbările planificate ale societăţii ce vor fi implementate de liderii noştri. Dacă şi când aceste schimbări se vor implementa, publicul va fi deja familiarizat cu acestea şi le va accepta ca progres natural, diminuând astfel posibila rezistenţă a publicului şi revoltele.”

De asta există astfel de filme. Chiar dacă viaţa reală nu atinge nivelurile de nebunie din Songbird (să sperăm), astfel de filme crează precedente în subconştientul nostru colectiv. Dacă noi restricţii vor fi introduse publicului, oamenii vor spune “măcar nu e aşa de rău ca în Songbird”.

Pe scurt, nimeni nu trebuie să vizioneze această sesiune de spălare a creierului deghizată în film. Şi cu toţii trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm această nebunie să pătrundă în viaţa reală.

Traducerea: Costin Ştirbu

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Vigilant Citizen: „UTOPIA” – un serial produs in 2019 si difuzat de Amazon in 2020, in care actiunea se petrece in timpul unei pandemii iar eroii sunt „teoreticienii conspirației” ce lupta impotriva celor ce doresc vaccinarea in masa, depopularea si controlul mental

O noua analiza a “CONTAGION”, superproductia din 2011 realizata cu contributia OMS si CDC. Pana acum, absolut totul legat de CORONAVIRUS se desfasoara conform scenariului din film. Ce urmeaza: legea martiala, lagare, vaccinare obligatorie, cipuire, arestarea celor ce se opun

Predictiva, predictiva, dar de ce? Oare doar pentru ca publicul sa accepte ca va fi mai rau? Nu cumva ultimele filme de acest gen au un scop diametral opus? Ca publicul usor usor sa inceapa sa gandeasca ceva de genul: “Vai de noi, sa incepem sa facem ceva pana nu ajungem in halul asta!” Ce sa faca? De exemplu o revolutie:

Mircea Dinescu il critica dur pe Klaus Iohannis. Cat va mai dura pana cand il vom vedea la televizor strigand “Am invins!”?