SACCSIV – blog ortodox

Comunicat al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România

Posted in Romania, STIRI by Vali on noiembrie 17, 2020

Sursa: https://romanialibera.ro/social/comunicat-al-asociatiei-fostilor-detinuti-politici-si-victime-ale-dictaturii-din-romania-833264

În urmă cu mai bine de 3 ani, CNC al AFDPR a definitivat un proiect de lege care prevedea printre altele și introducerea copiilor noștri în DL nr. 118/1990, fapt care se lăsa așteptat de aproape 27 de ani.

Copiii noștri au fost solidari cu suferințele familiilor lor, ba mai mult, au suferit ei înșiși, fiind discriminați, încă din copilărie, de pe băncile școlii, în diferite moduri de regimul comunist; cei mai mulți nu au putut urma meserii sau facultăți pentru care aveau vocație și pe care și le-au dorit și pentru ei destinul nu s-a împlinit la timpul potrivit. Era un proiect de lege echitabil, neinterpretabil și de bun-simț. A fost înmânat tuturor partidelor politice, de la care am primit promisiuni ferme de susținere. Ca de fiecare dată, promisiunea a fost una în van!

În anul 2020, un grup de parlamentari – deputați de la GRUPUL MINORITĂȚILOR, în frunte cu domnul ADNAGI SLAVOLIUB, au întocmit un nou proiect de lege cu aceeași temă, pe care l-au susținut și pentru care au obținut avize favorabile, acesta devenind între timp Legea nr. 130/2020. Această lege, în cursul elaborării căreia nu am fost consultați, nu ne-a satisfăcut, ea fiind inechitabilă și interpretabilă!

Aceiași parlamentari au elaborat ulterior un nou proiect de lege, care face unele precizări, concretizate în Legea nr. 232/2020, în care apar și unele noutăți în Articolul 13: „Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora” și, respectiv, în Articolul 14: „…în baza sesizărilor primite sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege”.

Iată, fără a mai fi nevoie, dovada unei crase ignoranțe!

Chiar ați uitat, domnilor, sau – ceea ce ar fi și mai grav – vă faceți că ați uitat că, după cel de-al II-lea Război Mondial, elitele morale și intelectuale ale neamului românesc, indiferent de etnie, culte sau politici, au fost asasinate sau condamnate la ani grei de temniță, trimise în lagăre de exterminare, unde mulți dintre ei și-au găsit sfârșitul, ca urmare a bătăilor, înfometării, muncilor silnice și lipsirii de minime condiții de igienă și asistență medicală?

Chiar s-a uitat că toți aceștia au fost judecați de așa-zisele „tribunale ale poporului”, ale căror completuri de judecată erau formate din pleava morală a societății românești, din trădătorii de neam și țară?

Chiar vă faceți că ați uitat că atât în Decretul-Lege nr. 118/1990, dar mai ales în Legea nr. 221/2009 se definește sintagma „condamnare cu caracter politic”, la Art. 1, alin. (1) astfel:

„Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”…

Totodată, Art. 2 din Legea nr. 221/2009 stipulează, fără echivoc, următoarele: „Toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic prevăzute la Art.1 sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor”.

După 75-80 de ani asistăm nu doar cu stupoare, ci cu indignare și revoltă la redeschiderea dosarelor „originii sociale” a copiilor noștri!

Avem de-a face cu o crasă necunoaștere și chiar cu o ură necreștinească, dusă, dacă s-ar putea, și dincolo de mormânt, astfel încât lăsăm să se întrevadă pentru necunoscători faptul că volumul și bestialitatea crimelor săvârșite de regimul comunist „ilegitim și criminal” ar putea suporta vreo comparație!

La începutul anilor 1990, după evenimentele din decembrie 1989, în România mai trăiau sute, poate chiar mii de criminali comuniști! A pățit vreunul ceva? Doar doi – și aceasta după 25 de ani! Cunoaște cineva ca vreun copil de criminal comunist să fi suportat o cât de mică pedeapsă? Categoric, nu!

COPIII NU TREBUIE SĂ POARTE VINOVĂȚIA PĂRINȚILOR ȘI BUNICILOR!

Nu tolerați falsificarea a nu știu câta oară a adevăratei istorii recente a României, la diminuarea adevăratei proporții a rezistenței anticomuniste!

Doriți să vă amintim cine au fost primii șefi ai Securității? Cine au fost cei care au populat fauna guvernamentală după cel de-al II-lea Război Mondial? Cine au fost cei din avangarda regimului de ocupație sovieto-comunist, care a fost originea lor?

Nu este cazul! Noi știm să iertăm, și iertarea ne-a făcut și mai puternici!

FOȘTII DEȚINUȚI POLITICI ȘI DEPORTAȚI NU VOR TOLERA NICIODATĂ ESCALADAREA VREUNEI EXTREME, FIE EA DE DREAPTA, FIE DE STÂNGA!

NU NE ÎMPINGEȚI TOCMAI PE NOI ȘI PE COPIII NOȘTRI LA PROTESTE, FAȚĂ DE CARACTERUL CRIPTOCOMUNIST AL ACESTEI LEGI!

Dorim să încheiem totuși într-un spirit optimist, parafrazând un slogan comunist, scris sub titlul ziarului „Scânteia” de altădată: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, cu alt slogan – și anume: „Parlamentari din toate partidele, treziți-vă!”.

De aceea, vă solicităm, prin mijloacele parlamentare pe care le aveți la îndemână, rediscutarea legii și repararea de urgență a acestei nedreptăți, prin eliminarea din textul legii a paragrafelor incriminate de noi și incriminante pentru mulți dintre copiii celor care și-au sacrificat viața și au suferit în temnițele comuniste, ca „dușmani ai poporului”, fără niciun fel de discriminare a copiilor, pentru așa-zise păcate ale părinților.

Așa să vă ajute Dumnezeu!

de

Video: Protestul din Timișoara din 15 noiembrie 2020

Posted in Coronavirus, proteste, TIMISOARA by Vali on noiembrie 17, 2020

Cum va funcționa sistemul “anti-fake news” pe care Facebook l-a lansat în România

Posted in Facebook, Romania, STIRI by Vali on noiembrie 17, 2020

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/facebook-lanseaza-in-romania-un-program-de-verificare-independenta-a-informatiei.html

Shutterstock

Facebook împreună cu AFP lansează marţi în România programul de verificare independentă a informaţiei.

AFP este un examinator al informaţiilor, certificat prin Reţeaua Internaţională de Verificare a Faptelor, precizează compania într-un comunicat remis Agerpres.

„Suntem încântaţi să lansăm în România, alături de AFP, programul nostru de verificare independentă a informaţiei. Lupta împotriva ştirilor false este o responsabilitate pe care o luăm în serios, de aceea lucrăm constant la modalităţi de stopare a răspândirii dezinformării pe platforma noastră. AFP este partenerul nostru cheie pentru verificarea informaţiei, având jurnaliştii în teren în întreaga lume. Aşteptăm cu nerăbdare ca parteneriatul nostru să continue pe măsură ce ne extindem în România”, a declarat Jakub Turowski, head of Public Policy pentru Polonia, Statele Baltice, România şi Bulgaria.

Acest program este în conformitate cu cadrul în trei părţi al Facebook pentru îmbunătăţirea calităţii şi autenticităţii postărilor din News Feed. Prin intermediul acestuia, Facebook elimină conturile şi conţinutul care încalcă Standardele de Comunitate sau politicile publicitare, reduce distribuirea de ştiri false şi conţinut inadecvat, cum ar fi clickbait, şi informează oamenii prin oferirea de mai multe informaţii despre postările pe care le văd.

Cum va funcționa sistemul Facebook Fact Check

Atunci când un examinator al informaţiei evaluează o postare ca fiind falsă, Facebook o prezintă mai jos în News Feed, reducând în mod semnificativ distribuţia acesteia. Acest lucru împiedică răspândirea informaţiei false şi reduce numărul de oameni care o pot vedea. Mai mult decât atât, paginilor şi domeniilor care distribuie în mod repetat ştiri false li se va reduce activitatea de distribuire şi li se va elimina capacitatea de a genera bani şi de a face publicitate. Iar atunci când o postare a fost marcată ca fiind falsă, Facebook avertizează persoanele care văd postarea sau încearcă să o distribuie, se precizează în comunicatul companiei.

„Lansarea programului de verificare independentă a informaţiei AFP survine la două luni din momentul în care am iniţiat verificarea digitală în limba germană. Aceasta subliniază angajamentul agenţiei de a contracara dezinformarea în mediul online şi validează încă odată expertiza noastră în domeniu. Odată cu lansarea programului în România, programul va cuprinde 18 limbi la nivel global, dintre care 15 ţări europene” a spus Christine Buhagiar, director regional pentru Europa la AFP.

Sursa: Dragos Barbosanu

 

Danemarca: Dupa 9 zile de proteste, legea vaccinarii fortate a fost abandonata

Posted in proteste, VACCINARE OBLIGATORIE by saccsiv on noiembrie 17, 2020

Eternitatea COVID. Doctorul Anthony Fauci: „Masca și distanțarea vor fi necesare și după vaccin”

Posted in Coronavirus, masca de protectie, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by Vali on noiembrie 17, 2020

Sursa: https://evz.ro/eternitatea-covid-masca-si-distantarea-vor-fi-necesare-si-dupa-vaccin.html

Doctorul Anthony Fauci a dezumflat speranțele că vaccinarea anti-COVID a populației va însemna revenirea la o viață normală.

Anunțul companiei Pfizervaccinul său împotriva coronavirusului are o eficiență de 90% au provocat o explozie de optimism social și pe burse.

Însă, dr. Anthony Fauci a declarat duminică, 15 noiembrie, că, chiar și atunci când vaccinul va fi disponibil la scară largă, americanii tot vor trebui să dea dovadă de prudență în comportamentul social. De pildă, să mențină distanțarea fizică și purtarea măștii.

„Recomand oamenilor să nu abandoneze măsurile de sănătate publice doar pentru că s-au vaccinat”, i-a declarat Fauci realizatorului CNN Jack Tapper la emisiunea „Starea națiunii”.

Eminența cenușie a sistemului sanitar american a explicat și de ce:

„Deoarece, chiar și dacă pentru populație, în general, el (vaccinul) ar putea avea o eficiență de 90 până la 95%, nu poți ști sigur cât de eficient este (în cazul tău).”

„Nu va fi ca un întrerupător”

Fauci, în vârstă de 81 de ani, a mai spus că și atunci când va primi vaccinul, el personal tot nu se va simți dispus să renunțe la precauții.

„Mă pot simți mai relaxat nemaiavând rigoarea pe care o avem în acest moment, însă cred că a o abandona complet (rigoarea) nu ar fi o idee bună”, a mai declarat Fauci.

„Nu va fi ca o întrerupător, Jake”, a exlicat doctorul. „Nu îl vom deschide și închide, trecând de la starea în care suntem acum la normalitate… Va fi o acumulare graduală de normalitate de-a lungul a săptămâni și luni.”

Rata de 90% s-ar putea modifica

Societatea farmaceutică Pfizer a afirmat luni, 9 noiembrie, că vaccinul pe care l-a creat ar putea avea o eficiență de 90% în tratarea COVID-19.

Rata de eficiență a fost calculată prin analizarea datelor primare de la 94 de participanți la teste, într-un experiment în care sunt implicați 43.538 de subiecți din întreaga lume.

Dimensiunea mică a eșantionului timpuriu înseamnă că rata eficienței s-ar putea modifica pe măsură ce vor veni date de la grosul grupului de voluntari, scrie Associated Press.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

NOUL NORMAL = BOTNITA PE VECI. Din ce in ce mai des ni se spune ca purtarea măștii va rămâne obligatorie chiar și după vaccinarea anti COVID-19. Nu vor sa mai revenim niciodata la viata pre coronavirus

 

CE STIU EI SI NU STIM NOI? Nici directorul OMS n-a vrut sa se testeze, chiar daca a fost contact direct. Sa ne amintim ca nici Raed Arafat

“Testati, testati, testati”, ne spunea directorul OMS in urma cu cateva luni. Doar ca testarea asta se dovedeste a nu fi pentru toata lumea, chiar daca actualmente se promoveaza intens doctrina testarii in masa a intregii omeniri.

DIGI 24: Directorul OMS a ieșit din carantină şi s-a întors la lucru. De ce nu-și face Tedros Ghebreyesus test COVID

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a întors luni la lucru la Geneva, după ce a fost contact cu o persoană testată pozitiv COVID-19. El a spus că nu consideră necesar să facă un test, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Am fost OK, fără simptome. Este a 17-a zi şi am urmat protocoalele. Întrucât nu am simptome şi am urmat strict protocolul, nu văd necesitatea testării”, a declarat directorul OMS la un briefing la Geneva.

„Pot să vă asigur că sunt OK şi chiar foarte, foarte ocupat. Cel mai important lucru este să respecţi protocolul”, a insistat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a intrat în carantină la începutul lunii noiembrie, după ce a fost în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Editor : B.P.

Observati ca nu doar ca n-a facut testul, dar nici nu l-a deranjat nimeni ca sa-l faca.

Daca picati intr-o ancheta epidemiologica, incercati si voi sa spuneti ca nu considerati necesar sa faceti un test si ca nu aveti simptome. Sa vedeti ce iute sunteti impachetati, dusi si cu dosar penal.

Sa ne amintim ca in septembrie, Raed Arafat declara si el ca:

“N-am avut simptome sau probleme sau febră sau ceva care să mă pună să fac un test PCR.”

Asta in conditiile in care Raed Arafat este Comandantul Actiunii, adica cel mai erou dintre eroii din linia intai, aflandu-se mereu acolo unde-s bataliile mai crancene.

Deci, ei (si foarte probabil multi altii ca ei) de ce nu se testeaza? De ce motivatiile lor nu pot fi invocate si de altii? Ce stiu ei si nu ne spun si noua?