SACCSIV – blog ortodox

CE STIU EI SI NU STIM NOI? Nici directorul OMS n-a vrut sa se testeze, chiar daca a fost contact direct. Sa ne amintim ca nici Raed Arafat

“Testati, testati, testati”, ne spunea directorul OMS in urma cu cateva luni. Doar ca testarea asta se dovedeste a nu fi pentru toata lumea, chiar daca actualmente se promoveaza intens doctrina testarii in masa a intregii omeniri.

DIGI 24: Directorul OMS a ieșit din carantină şi s-a întors la lucru. De ce nu-și face Tedros Ghebreyesus test COVID

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a întors luni la lucru la Geneva, după ce a fost contact cu o persoană testată pozitiv COVID-19. El a spus că nu consideră necesar să facă un test, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Am fost OK, fără simptome. Este a 17-a zi şi am urmat protocoalele. Întrucât nu am simptome şi am urmat strict protocolul, nu văd necesitatea testării”, a declarat directorul OMS la un briefing la Geneva.

„Pot să vă asigur că sunt OK şi chiar foarte, foarte ocupat. Cel mai important lucru este să respecţi protocolul”, a insistat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a intrat în carantină la începutul lunii noiembrie, după ce a fost în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Editor : B.P.

Observati ca nu doar ca n-a facut testul, dar nici nu l-a deranjat nimeni ca sa-l faca.

Daca picati intr-o ancheta epidemiologica, incercati si voi sa spuneti ca nu considerati necesar sa faceti un test si ca nu aveti simptome. Sa vedeti ce iute sunteti impachetati, dusi si cu dosar penal.

Sa ne amintim ca in septembrie, Raed Arafat declara si el ca:

“N-am avut simptome sau probleme sau febră sau ceva care să mă pună să fac un test PCR.”

Asta in conditiile in care Raed Arafat este Comandantul Actiunii, adica cel mai erou dintre eroii din linia intai, aflandu-se mereu acolo unde-s bataliile mai crancene.

Deci, ei (si foarte probabil multi altii ca ei) de ce nu se testeaza? De ce motivatiile lor nu pot fi invocate si de altii? Ce stiu ei si nu ne spun si noua?

 

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. kappa said, on noiembrie 17, 2020 at 12:39 pm

    Da, si eu ma intrebam in gand zilele trecute exact acest lucru.
    Ce parere aveti?

    Apreciază

    • mario said, on noiembrie 17, 2020 at 2:27 pm

      Asa cum se tot vehicula de la inceput cu aceste teste PCR, am descoperit ca acestea au o mare legatura cu Bariera hematoencefalică.
      Sa incepem cu analiza a testarii PCR cu credinta ca se poate folosi la studiat virusii, asa cum ne spun ei:

      https://www.medicinenet.com/pcr_polymerase_chain_reaction/article.htm
      Ce este:
      PCR (reacția în lanț a polimerazei) este o metodă de analiză a unei secvențe scurte de ADN (sau ARN) chiar și în probe care conțin doar cantități mici de ADN sau ARN. PCR este utilizat pentru a reproduce (amplifica) secțiuni selectate de ADN sau ARN. Anterior, amplificarea ADN-ului presupunea clonarea segmentelor de interes în vectori pentru exprimarea în bacterii și dura câteva săptămâni. Dar acum, cu PCR realizat în eprubete, durează doar câteva ore. PCR este extrem de eficient prin faptul că se pot face un număr nespus de copii ale ADN-ului. Mai mult, PCR folosește aceleași molecule pe care natura le folosește pentru a copia ADN:

      La ce foloseste:
      Pentru a face PCR, ADN-ul original pe care doriți să îl copiați nu trebuie să fie pur sau abundent. Poate fi pur, dar poate fi, de asemenea, o mică parte dintr-un amestec de materiale. Deci, PCR a găsit utilizări pe scară largă și nenumărate – pentru a diagnostica boli genetice, a face amprente ADN, a găsi bacterii și viruși, a studia evoluția umană, a clona ADN-ul unei mumii egiptene, a stabili relații de paternitate sau biologice etc. În consecință, PCR a devenit o instrument esențial pentru biologi, laboratoare de criminalistică ADN și multe alte laboratoare care studiază materialul genetic.

      Deci putem intelege ca pentru a face un test de PCR este nevoie doar de o mica mostra de ADN, aceasta poate fi amprenta (asa a aparut folosirea in larg a acestui test), fir de par sau absolut orice urma de ADN.

      Pai si atunci, intrebarea fireasca este, de ce oare in testul PCR pt sars-cov-2 se foloseste metoda betisorului cu vata introdus in nas? Ce pot ei gasi in plus fata de ce gasesc intr-un fir de par?
      Sa analizam poza urmatoare in care se arata testarea anticovid metoda PCR:
      shorturl.at/emxO1
      Nu cumva locul unde ajunge betisorul seamana cu asta?

      Ei bine, acest loc poarta numele de Hyphotalamus.
      https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20093161/
      https://en.wikipedia.org/wiki/Hypothalamus#Blood-borne_stimuli

      Hyphotalamusul este cea mai usoara metoda prin care se poate ajunge la bariera hematoencefalică.

      Bariera hematoencefalică (blood-brain barrier sau BBB) este bariera fiziologică care există între sistemul sanguin și sistemul nervos central (creier). Această barieră are rolul de filtru pentru a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice, germeni patogeni, care se pot afla în sânge. În același timp bariera permite pătrunderea din sânge a substanțelor nutritive necesare creierului, această filtrare selectivă a unor substanțe este realizată de piamater.
      Bariera hematoencefalică, produce însă greutăți la administrarea unor medicamente, la tratarea unor boli neurologice, medicamente care vor fi împiedicate de barieră să ajungă în creier. Structural, bariera hematoencefalică este reprezentată de existența unor joncțiuni strânse între celulele endoteliale ale capilarelor. Joncțiunile strânse formeaza bariera care prezintă permeabilitate selectivă și lasă să treacă în lichidul cefalorahidian doar anumite substanțe cum ar fi: glucoză, folosită de creier pentru activitățile sale, alcool, droguri, explicând efectele acestora.
      De pe wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Blood%E2%80%93brain_barrier

      Acum ca am inteles ce face aceasta bariera si pe unde se poate ajunge la ea, ramane intrebarea cum se poate trece totusi de aceasta? Exista mai multe metode, printre care amintesc, lipozomi (un fel de proteina), ultrasunete, dar cel mai important, prin Nanoparticule cu ajutorul nanotehnologiei! Procedeu inventat chiar de catre o echipa de romani!

      https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6321434/
      https://en.wikipedia.org/wiki/Nanoparticles_for_drug_delivery_to_the_brain

      Articol wiki: https://en.wikipedia.org/wiki/Blood%E2%80%93brain_barrier#Nanoparticles
      Nanotehnologia este în curs de cercetare preliminară pentru potențialul său de a facilita transferul de medicamente în BBB. Celulele endoteliale capilare și pericitele asociate pot fi anormale în tumori, iar bariera hematoencefalică poate să nu fie întotdeauna intactă în tumorile cerebrale. Alți factori, cum ar fi astrocitele, pot contribui la rezistența tumorilor cerebrale la terapia folosind nanoparticule. Moleculele liposolubile cu greutatea mai mică de 400 de daltoni se pot difuza liber pe lângă BBB prin difuzia pasivă mediată de lipide.

      Ce se intampla dupa spargere acestei bariere?
      Atunci când bariera hematoencefalică este sparta, așa cum se întâmplă în unele tipuri de cancer cerebral și infecții ale creierului sau când apar mici rupturi ale vaselor de sânge, unele substanțe care sunt ținute în mod normal în afara creierului intră și provoacă probleme creierului.
      Unele dovezi sugerează că slăbirea barierei hematoencefalice poate chiar preceda, accelera sau contribui la o serie de tulburări neurodegenerative. De exemplu, studiile sugerează că o barieră hematoencefalică care scapă permite prea multor celule albe din sânge în creierul persoanelor cu scleroză multiplă (SM). Cu acces la creier, aceste celule atacă mielina, învelișul izolant dintre celulele nervoase, ducând la simptomele devastatoare ale bolii.
      https://www.brainfacts.org/brain-anatomy-and-function/anatomy/2014/blood-brain-barrier

      Concluzie: Pe langa faptul prin testarea PCR este posibila salvarea si prelucarea datelor ADN are oamenilor pentru un studiu in masa sau alte lucruri de domeniul SF, clonare etc. aceasta testare a fost modificata pentru a face si intruziune in bariera hematoencefalica cu ajutorul nanotehnologiei ce vor produce o serie intreaga de repercursiuni negative asupra sanatatii individului.

      Apreciat de 2 persoane

  2. dd_2d said, on noiembrie 17, 2020 at 2:36 pm

    Tata mult timp a avut o vorba: Legile sunt facute ca sa tina deoparte pe cei saraci de cei bogati, pe cei fara putere de cei cu putere.

    Evident ca nici ei nu cred in povestile astea de spaima pt goime. Dar trebuie sa urmeze ordinele ca altfel se sinucid.

    NU va vaccinati(covid eventual) , nu va testati, nu va duceti in spitale. Nu va duceti la ‘doctori’ daca sunteti in putere. Daca aveti batrani sau cu probleme ganditi-va bne inainte sa-i duceti in lagare, pardon spitale. E posbil sa regretati. Suntem buni doar de decontat. Suntem o afacere pt ei. Suferinta nostra e profitul altora.

    Plus ca se face un mare pas catre NWO. Si prostimea , dupa cum incepe sa se vada va fi:
    Vaccinata
    Botnitata
    Lipsuri mai mari
    mai supravegheata
    si
    Fara libertati.

    Dupa cum zicea Fauci: vaccinul nu inseamna ca ai scapat. De fapt nu inseamna nimic. Tot ramai fara ce ai avut inainte numai ca esti mai bolnav si poate faci un bine ‘planetei’ si mori.

    Apreciază

  3. Traian said, on noiembrie 17, 2020 at 6:11 pm

    Va salut! Vreau sa va povestesc o intamplare cu covidu asta. In martie, cand incepea nebunia, fetita mea era internata la pediatrie cu rosu in gat, dupa care a facut rujeola (luata din spital). Deci a stat vreo 3 saptamani internata. Inainte de externare, sub pretextul unor analize, au dus-o la ORL si i-au facut test covid, fara sa ii spuna sotiei, care era cu ea. Cand a venit rezultatul, doctorita i-a spus sotiei ca este negativ insa fara alte detalii. Abia acasa mi-a spus ca i-a recoltat poba din nas si gat cu betisorul si am stiut ca este test covid. Insa din ce mi-a povestit nu i-a bagat in nas adanc, ci doar la intrare. Acuma, citind comentariile de mai sus, m-am speriat putin de chestia cu nanoparticulele caci stiu ca nu a bagat adanc betisorul ca sa sparga acea bariera a creierului. V-am spus aceasta poveste ca sa vedeti ipocrizia si hotia doctorilor, cum au ascuns testul cu care nu eram sub nicio forma de acord. Acum, ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa aiba grija de ea caci stiu ca Duhul Sfant poate invinge orice este bagat abuziv in noi.
    Am si cunostinte care au facut testul ca sa plece la munca in strainatate si care au acuzat dureri in timpul testului, cred ca au bagat adanc. Si mai stiu un coleg care in generala i-a bagat pixul in nas altuia de i-a curs 1 ora sange (asta ca o mica gluma).

    Apreciază

  4. Gabriela Turcu said, on noiembrie 17, 2020 at 8:19 pm

    sincer,cred ca testele sunt deja infectate,sau/idee preluata de pe blog urile de peste ocean,au microcip pe care ti l introduce direct prin lama etmoidala!

    În mar., 17 nov. 2020 la 12:17, SACCSIV – blog ortodox a scris:

    > saccsiv posted: ” “Testati, testati, testati”, ne spunea directorul OMS in > urma cu cateva luni. Doar ca testarea asta se dovedeste a nu fi pentru > toata lumea, chiar daca actualmente se promoveaza intens doctrina testarii > in masa a intregii omeniri. DIGI 24: Directorul O” >

    Apreciază

  5. acelas said, on noiembrie 17, 2020 at 8:45 pm

    https://m.facebook.com/groups/509697979384493/permalink/1278647812489502/

    de asemenea, un parinte azi de la Lainici a trecut la Domnul.

    avem nevoie de parintii de mai sus. Ultimul un mare duhovnic care a fost f multi ani la Antim in Bucuresti. A fost primul care a corbit de „valul 2” inca din postul Pastelui cand toata lumea asteptam putina caldura de primavara sa scapam de virus, si am ramas stupefiati cu totii, prima oara in Romania a vorbit despre val 2 din iarna, cand din nou vom avea inchise bisericile, acest parinte inca din luna aprilie, parintele Irineu, acum la Ponor, unde nu au voie sa intre femeile ..

    Apreciat de 1 persoană

  6. cms72 said, on noiembrie 18, 2020 at 9:47 am

    Iata:
    Prof. Corrado Malanga: „There is only one zero-point energy in the universe. So if I can find, make a zero-point energy in my head, and another tends to do the same thing in his brain, we would both be connected to the same zero-point energy. Because there is only one point in the universe with zero-point energy. The whole universe turns out to be a single zero-point energy for modern quantum physics. So if I manage to build a zero-point energy, for example in my head, I can see what another person sees millions of miles away, because we would both be accessing the same unique point in the brain and the universe. This is just one example, to understand that our minds are all unconsciously connected to each other. So, there is a unitary vision in our multiplicity of vision. If not, what’s the difference? The difference is that if we are aware of this, our awareness will show us a completely unified universe. If we are not aware, we believe that we are 7 billion people, all completely separated from each other. So, the study of the zero-point energy helps us to understand, once again, that duality does not exist. How do we get a zero-point energy in our brain? So, there is some scientific work in neurophysiology, which presents experiments done on the transmission of information through a brain that transmits this information, which reaches another brain. This provides, in theory, that a zero-point energy can be created inside the brain, because our brain is a piece of meat, but it essentially has three components, which are the pineal gland, the pituitary gland and the carotid gland. One perceives the magnetic field, another the gravitational field and the other the electric field, the only three things that exist in the universe. If these three things, if somehow, even chemically, manage to connect together, then that zero-point energy can be created.”

    Now, look at the point where the covid „test” is done, deep in the nasal passage, ie exactly in the orthocenter of the triangulation formed by the three glands …

    In other words, the implantation of a nanochip (connected to AI) at that point allows these „manipulators of reality” to use the zero-point energy (the space-time-energy point) to change reality and control the universe, but also to control the three fields at the individual level, so to keep the human species divided and unconscious. Basically, they want to use humanity, treating it like cattle, as a source of energy for their dirty games.

    https://lilith-adamah.blogspot.com/2020/10/covid-19-test.html

    Apreciază

  7. […] CE STIU EI SI NU STIM NOI? Nici directorul OMS n-a vrut sa se testeze, chiar daca a fost contact dir… […]

    Apreciază

  8. […] CE STIU EI SI NU STIM NOI? Nici directorul OMS n-a vrut sa se testeze, chiar daca a fost contact dir… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: