SACCSIV – blog ortodox

Articolul zilei (17.04.2014): Despre iepurasi, ousoare, puisori si ortodocsii de noi

Posted in MUGUR VASILIU by saccsiv on aprilie 17, 2014

   Iata ce putem citi la articolul Despre iepurași, oușoare, puișori și ortodocșii de noi: 

Motto: “Iepurașul mustăcios e de Paște norocos,
nu-ți lasă cadou în ghete, are el alte secrete:
pasca, oul înroșit, cozonacul, mielul fript și un Paște Fericit!”
(urare “tradițională” de sezon)
Suntem în Postul Mare. Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Înviere. Cu o mare grijă față de cumpărători, negustorii au început deja să-și vândă marfa, specială pentru “Sfintele Sărbători” – cu varianta “Sfintele Sărbători de Paști”. Dacă, cumva, am fi picat chiar acum pe planeta Pământ și ne-am fi întrebat ce sărbători sunt acestea, atunci cu siguranță că am fi aflat lucruri, pe care noi cei de acum nu le mai observăm, nu le mai vedem, cu care ne-am obișnuit, dar care sunt cu totul pierzătoare pentru noi.

Așadar, sărbătorile care urmează încep să se întrezărească: apar iepurașii, din ce în ce mai des, pe firmele luminoase – cu variante multiple: domni cu urechi de iepurași, domnișoare dezbrăcate cu aceleași urechi care însă seamănă mai mult cu niște “cornițe”, sau chiar iepurașii colorați, frumoși și pufoși (la fel cum colorate sunt revistele cu iepurași, cu plai și cu boi). Toate acestea sunt, după cum spune lumea, “haioase”. Deci, este o sărbătoare cu iepurași. Au apărut însă și puișorii de găină, desigur gălbui și desigur tare frumoși și pufoși. Nu este nici o îndoială, la această fotografie trebuie adăugate și ouăle colorate: roșu, galben, verde, albastru și restul culorilor. Dacă mai punem că mirosul acestor sărbători se bazează pe miel – cu variantele ciorbă și la cuptor – atunci vom începe să înțelegem cât de importantă și în același timp animalieră este această sărbătoare sau “Sfintele Sărbători de Paști”. Atenție: de o deosebită importanță sunt, și de această dată – ca și la sărbătoarea porcului de crăciun – cadourile, darurile. E un fel de parolă: “Ce ai vrea să-ți aducă iepurașul?”, care legitimează și încununează această minunată sărbătoare de “primăvară”.
Ceea ce vă povestesc eu aici, puteți vedea și chiar vedeți și Domniile Voastre, oriunde v-ați localiza în credincioasa noastră țară de 87% ortodoxie. Și cu siguranță că vedeți toate acestea – plus motivul generator pentru toate sărbătorile tuturor românilor, steaua polară a existenței noastre: coca cola! Nu trebuie uitat nici filmul de mare efect – pe care îl vedem în fiecare an și care ne arată o poveste neoprotestantă, anticreștină, cu un personaj care nu are nimic a face cu Hristos – care nu a fost, nu este și nici nu va fi vreodată vedetă de film. Acesta este tabloul sărbătorilor de primăvară sau a “Sfintelor Sărbători de Paști”, la români.
Cu siguranță și pe bună dreptate, aceasta ar înțelege cineva care ar veni acum pentru prima oară pe planeta Pământ. Nu știm și nici nu ne interesează ce ar gândi despre acestea respectiva fictivă persoană, tocmai fiindcă nu poate exista.
Însă, câteva întrebări ne ațin calea. Ce se întâmplă cu Sărbătorile Românilor? Cum e posibil ca întregul aparat de propagandă anticreștin numit mass-media să promoveze, fără nici cea mai mică reținere aceste blasfemii, aceste huiduieli la adresa credinței românilor, și în ultimă instanță la adresa românilor? De ce nu ia nimeni atitudine? De ce ne mai uităm la televizoarele lor pline de infecție? De ce mai citim gazetele, care acum – mai ales acum – ne arată femei goale și în care se dezbat lucruri de “maximă importanță economică”?
Cel mai probabil acestea sunt ispite – părintele lor este chiar dracu, de altfel prezent în chiar toate reclamele, cu toate variantele lor – dar, în același timp sunt încercări. Încercări pentru fiecare dintre noi. Ce facem noi atunci când suntem puși în prezența unei situații de acest fel – și suntem puși sau ne punem noi înșine, încontinuu? Oare nu înțeleg românii dreptcredincioși că ei sunt cei care “consumă” toate aceste otrăvuri, și aceasta chiar la cererea lor? Prin faptul că nu doar că permit ci și participă la aceste odioșenii, chiar dacă unii dintre ei par sau fac pe indignații.
Nimeni nu ne face acest rău – noi înșine ni-l facem, fiindcă nu cred că a fost cineva obligat să-și cumpere televizor și să trăiască hipnotizat de imaginile mișcătoare, care nu au nici cea mai mică legătură cu existența noastră; cum nu cred că a fost cineva forțat să citească ziarul sau să asculte radio – chiar dacă toate acestea se fac sub acoperirea și justificarea nevoii de informație. Este cert că toate blasfemii sunt gândite și administrate concertat; cum clar este că toate sunt îndreptate împotriva Învierii, despre care nici nu se pomenește – sunt cu mult mai importante: mielul, oul, iepurașul, puișorul ș.a.m.d.
Informațiile pe care ar trebui cu necesitate să le avem acum, în Postul Mare, sunt la îndemâna oricui – dar puțini sunt cei care le cercetează și, și mai puțini, cei care le trăiesc.
Câți dintre – din nou – cei 87% din credincioșii, care suntem noi, “s-au informat” despre Săptămâna Mare? Câți știu că Luni iudeii au hotărât să-L răstignească pe Hristos, că Marți a fost proorocirea distrugerii Templului, că Miercuri a fost ungerea picioarelor lui Hristos și tot atunci ucenicii s-au tulburat din cauza lui Iuda, iar Iuda a primit arginții; că Joi este Cina cea de Taină, spălarea picioarelor, rugăciunea din muntele măslinilor și tot atunci Hristos este luat; că Vineri, Dumnezeu este în fața Sinedriului, la Pilat și suportă toate batjocurile și chinurile; că tot Vineri a fost răstignit, a murit, I-a fost împunsă coasta, a fost coborât de pe cruce, iar mormântul I-a fost pecetluit; că Sâmbătă Hristos a pogorât la iad și, că Duminică a Înviat? Iată: acestea sunt “informații” vitale pentru noi. Din surse demne de toată încrederea, de la un “agent special”, dintr-o sihăstrie de prin Munții Neamțului, avem chiar “informația” că de aproape două mii de ani fiecare săptămână este Săptămâna Mare – dar aceasta este o informație mai specială. Ați auzit pe undeva de iepurași, veverițe, oușoare, puișori și cadouri, cozonac și budincă? Nu. Fiindcă aici este vorba despre viață și moarte, sau mai bine zis despre nemurire – spre osândă sau spre bucurie; nu despre animale și produse agricole. Dragi creștini ortodocși, care suntem noi.
Voi, cei care aveți o legătură cu biserica, cei care nu creșteți animăluțe ritualice sau oușoare multicolore, cei care sunteți preocupați de propria-vă mântuire și de mântuirea neamului vostru; cei care știți ce se petrece în acest post – covârșitor pentru noi -, altceva decât oferirea de daruri și coca cola sau pepsi; cei care simțiți greutatea atât de minunată a răspunderii pe care o aveți în cadrul neamului care v-a ivit și știți că mântuire înseamnă jerfă și nu budincă sau cozonac cu stafide.
Voi, cei care v-ați îmbrăcat în Hristos, prin sfântul botez, și purtați la gâtul sufletului vostru crucea de pe Golgota, pe care a fost răstignit chiar Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Cel ce a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând.
Voi, trebuie să vedeți și să înțelegeți că nu este un așa mare efort – despre jertfă nici nu se poate vorbi – să vă opriți din a mai sprijini lupta împotriva lui Hristos și împotriva mântuirii noastre. Este foarte simplu: nu mai deschideți cutia cu minciuni și blasfemii denumită și televizor, nu mai citiți ziarele și nu mai ascultați delirul emoționant tremurător – chiar dacă vi se pare că sună bine. Poate vi se pare prea greu. Bine, atunci poate fi numită jertfa voastră: să nu-L mai batjocoriți pe Hristos.
Toată viața noastră depinde de acest lucru: conștientizarea faptului că nu trebuie să mai lovim cu piciorul în țepușă. Acest lucru trebuie să ne ducă la atitudine eliberatoare și nu la pasivitate complice cu urâtorii lui Hristos.
Fiindcă altfel, cum mai putem să răspundem în fața Învierii: “Adevărat a Înviat!”?

Cititi va rog si:

A aparut cartea „RAPORTUL ORBULUI” scrisa de MUGUR VASILIU

 

37 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ionel said, on aprilie 17, 2014 at 12:32 pm

    Trist dar adevarat, exact asa cum au facut cu Nasterea Domnului, care este marea sarbatoare de iarna cand vine mos craciun, asa o sa fie si de Sf Pasti, o sa vina iepurasu nu o sa fie Invierea Domnului.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cosmin said, on aprilie 17, 2014 at 12:36 pm

    Extraordinara postarea. Felicitari !!!

    Doamne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

  3. lastunnegru said, on aprilie 17, 2014 at 1:00 pm

    Cum lucreaza dracul sa amestece si sa acopere semnificatia importanta a sarbatorilor mari crestin ortodoxe.

    Ce mai mare sarbatoare a Ortodoxiei Sfanta Inviere a Domnului nostru Iisus Hristos acoperita cu traditi pagane, cei care satbatoresc de Sfintele Pasti venirea iepurasului sarbatoresc de fapt sarbatori si traditi pagane.

    Semnificaţia Iepuraşului de Paşte.

    http://alba24.ro/semnificatia-iepurasului-de-paste-22640.html

    Pe ale site-uri apar chiar istorisiri mai sinistre chiar blasfemietoare despre semnificatia iepurasului de Pasti (mi scarba sa le arat ).

    Apreciază

  4. lastunnegru said, on aprilie 17, 2014 at 1:06 pm

    off topic

    Are you ready to pay with your veins?

    Esti pregatit sa platesti cu venele tale ?

    De ce sa mai umbli cu un portofel plin cu carduri si cu banii FOX news ne recomanda sa folosim tehnologia biometrica ca sa facem tranzacti cu banii si plati, vei folosi ca metoda de identificare doar palma ta de fapt doar venele din palma ta printro simpla scanare cu infrarosu.

    http://video.foxnews.com/v/3476074334001/are-you-ready-to-pay-with-your-veins/?playlist_id=929831913001#sp=show-clips

    Apreciat de 1 persoană

  5. aniush said, on aprilie 17, 2014 at 2:22 pm

    Treaba cu iepurasul, ousoarele si puisorii e o chestie pur comerciala. Nu are nicio legatura Invierea Domnului cu iepurasi.
    Noi crestinii ortodocsi stim ca este o sarbatoare sfanta, parerea mea cea mai mare sarbatoare din an. E mult mai important sa fim la Sfanta Biserica cu familia, sa ne bucuram decat sa alergam prin magazine sa ne umplem cosurile cat mai mult si la final aruncam mancare in urma faptului ca am constatat ca e prea multa. Ma uitam zilele trecute la Kaufland deja era calcare in picioare. Ma intreb ce va fi vineri si sambata.

    Apreciat de 1 persoană

  6. danutza said, on aprilie 17, 2014 at 2:53 pm

    ” De ce nu ia nimeni atitudine?” pai asa suntem noi, romanii. ne-au spalat pe creier cei 50 de ani de comunism si nu mai reactionam! de ce nu am luat atitudine de atatea si atatea ori, in fata blasfemiilor, a hulei, a minciunii??
    de ce nu ne revoltam ca ne sunt bagate pe gat acte electronice? de ce nu ne revoltam ca e vanduta tara la straini pe degeaba? de ce nu ne revoltam ca ne vor otravi solul, apele si aerul prin fractionare hidraulica? de ce nu cerem raspicat o lege antiavort sau antihomosexualitate? de ce nu iesim in strada sa cerem iesirea din UE??
    de ce? pentru ca ne place sa ” dormim” si sa ii lasam pe altii sa se ocupe de problemele noastre! sau, pentru ca ne-am insutit prea mult invatatura din celebra zicala: ” las ‘ ca merge si asa..” ori ne place zicala de minimalizare a problemelor: ” las’ ca nu-i dracul chiar asa de negru!”
    de-aia!

    Apreciat de 2 persoane

    • NIMENI said, on aprilie 17, 2014 at 6:17 pm

      draga danutza,
      e mult mai grav decat incerci tu sa explici. Hotia si minciuna institutionalizate au devenit „virtuti”.
      NU comunismul de 50 de ani e de vina, noi suntem vinovati, ne place tot ce e rau.
      Exista, bineinteles, si exceptii. Nu meritam si nu vom mai avea nimic.
      Nu mai dezvolt caci suntem pe aceeasi „frecventa”.

      Apreciat de 1 persoană

      • NIMENI said, on aprilie 17, 2014 at 7:09 pm

        Am gasit la cutia postala o „invitatie” la ….”comemorarea mortii lui ISUS”…de la „martori”, cati netrebnici crezi ca se vor duce, cati vor intelege ceva? adica, din astia de-ai nostri, nascuti ortodocsi? Comunismul e de vina sau el si ea care nu au inteles pe ce lume traiesc, innecati in prostie?

        Apreciază

      • Iani said, on aprilie 18, 2014 at 1:33 am

        Si comunismul de 50 de ani e de vina, a distrus in buna parte sufletul acestuii popor, a pervertit, a aplatizat totul, dar fireste ca nu putem da vina doar pe comunism, nici inainte de 1945 nu era totul roz, si iata au trecut 25 de ani de la caderea comunismului si e tot mai rau..,…

        Apreciază

  7. lastunnegru said, on aprilie 17, 2014 at 7:50 pm

    off topic

    Stiati ca in Romania un preot ( sau preoti nu stiu exact ) organizeaza si trimit tineri ortodocsi in pelerinaje la miscarea Taize ?

    Taize O “parabolă a comunităţii”

    Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de o sută de fraţi, catolici şi de diverse origini protestante, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, comunitatea este o „parabolă a comunităţii” ce doreşte ca prin viaţa proprie să fie un semn concret al împăcării între creştinii divizaţi şi între popoarele separate.

    Ce se face in Taize: …tinerii vin la Taize pentru că aici găsesc o comuniune de iubire, credinţă şi înţelegere.
    Taize pune în lumină o stare de spirit proprie, a comuniunii. Nu se încearcă nici o formă de prozelitism. Identitatea fiecăruia este păstrată şi nu i se cere nimănui să renunţe la apartenenţa lui naţională sau confesionala. Fiecare confesiune – ortodoxă, catolică, protestantă – are la Taize altarul său, unde poate săvârşi Sfânta Liturghie în propria tradiţie şi limbă”. De trei ori pe zi, toţi participă cu fraţii la rugăciune, în Biserica Reconcilierii. Rutina zilnică Taizé este una de ore intense de rugăciune. O zi tipică include următoarele activităţi:

    Rugăciunea de dimineaţă
    Micul dejun
    Studiul biblic în grupuri mari
    Discuţii pe grupuri mici
    Rugăciunea de amiază
    Muncă de după-amiaza sau studiul Bibliei
    Discuţii cu fraţii
    Cina
    Rugăciunea de seară

    Astfel, sute de mii de tineri şi-au petrecut timpul pe colina Taize-ului.
    Venind la izvoarele credinţei, ei caută sensul vieţii lor şi se pregătesc să-şi asume responsabilităţi în locurile de unde vin.

    E un fel de amestecatura ecumenista in care au cazut prada si multi crestini ortodocsi care sau dus acolo.

    Un fost prieten de-al meu crestin ortodox sa dus de multe ori in mai muti ani la pelerinaje Taize in Europa organizat de un preot ortodox din Bucuresti ( o Parohie din Drumul Taberei daca nu ma insel ). Acest fost prieten al meu zicea ca el se duce acolo doar pentru ca astfel putea vizita orase din Europa. Ce ironie si pacaleala in acelasi timp.

    http://www.taize.fr/ro_article6188.html

    http://taizearad.wordpress.com/activitati/intalnirile-la-taize/

    Apreciază

    • Iacoboaie Radu said, on aprilie 17, 2014 at 10:00 pm

      Eu am auzit o doamnă vorbind cu mult patos și încântare de pelerinajul dânsei în Italia unde a întâlnit o comunitatea extraordinară de SALAZIENI, un fel de călugări catolici, care s-au purtat foarte frumos cu românii… Știți ceva despre ei?

      Apreciază

    • Marius Barbu said, on aprilie 18, 2014 at 1:35 am

      da’l pe goarna pe popa ala fals numele si parohia …. pe ecumenistu acela ca sa stie lumea sa nu se trezeasca ,ca au stat la o slujba ecumenista

      Apreciază

  8. Iacoboaie Radu said, on aprilie 17, 2014 at 10:03 pm

    Ați auzit ceva despre SALAZIENI, un fel de călugări catolici? Am auzit o doamnă care povestea cu mult patod de cât de încântată era de prietenia arătată de aceștia față de străini…
    Doamne ajută!

    Apreciază

  9. aha said, on aprilie 17, 2014 at 10:12 pm

    foarte bun articolul. e aceiasi problema ca si in apropierea nasterii Domnului Iisus Hristos. nu stiu cine e mos craciun ala rosiatic. dar stiu ca majoritatea pe el il asteapta si nu nasterea Mantuitorului.

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 18, 2014 at 8:14 am

      Iani & aha,
      VAXPOPULI.RO …..Ce sarbatorim de Pasti? Comunismul e de vina?

      Apreciază

  10. Iani said, on aprilie 18, 2014 at 1:21 am

    Este foarte bun articolul si pune punctul pe i. O singura afirmatie ma nedumereste, de ce spune ca filmul lui Zefirelli (cred ca la el face aluzie chiar daca nu il numeste, fiindca acest film s-a tot dat la tv dupa revolutie) este anticrestin ? Hai, neoprotestant, probabil, dar l-am vazut de cateva ori de-a lungul timpului si nu am vazut nimic anticrestin in el, chiar daca, desigur, nu are acea traire ortodoxa. Daca ma deranjeaza ceva este ca poza actorului a a juns sa fie pusa ca un fel de icoana, ceea ce e total gresit, chiar scandalos. Dar filmul in sine e destul de reusit.
    Si filmul lui Mel Gibson, marturisesc ca mi-a placut.
    Pe urma, este adevarat ca se da la o parte tragismul rastignirii si bucuria invierii, pentru chestii comerciale, coca cola, iepurasi, vanzari, cadouri. Dar totusi, aceste lucruri pot fi aducatoare de bucurie pentru copii, oare un copil cat poate intelege din lucrurile mari, esentiale ? Si daca le intelege, cat poate sta concentrat pe ele ?
    Si mai e si bucuria sarbatorii, ouale vopsite, cozonacii, masa imbelsugata in familie fac parte din traditiile noastre romanesti, ar trebui sa le dam deoparte ? Bineinteles, ca acestea trebuie intelese in cheie religioasa si nu comercial-capitalista, cum sunt prezentate azi peste tot prin malluri…. Cat despre televizor, este perfect adevarat, ar trebui renuntat la aceste aparate odioase care distrug sufleteste oamenii. Cred ca ne putem informa mai bine, pe internet, alegand ce informatii vrem sa citim sau sa vedem.

    Apreciază

  11. Otilia said, on aprilie 18, 2014 at 1:36 am

    Oameni buni,
    Iata ce mi-a semnalat un prieten din Londra.
    http://www.biserica.org.uk/_index.html

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 18, 2014 at 4:44 am

      Otilia

      Doamne ajuta!

      Iertare, ai gasit rugamintea mea cu traducerea?

      Apreciază

      • Otilia said, on aprilie 20, 2014 at 4:52 pm

        Nuuu, m-am uitat in urmatoarele 2-3 zile sa vad daca ai mai postat ceva spre traducere, apoi n-am mai verificat.
        Cerusem 2 articole, din cate imi amintesc. Voi cauta acum sa vad ce trebuie sa fac si ma apuc de treaba.
        Trimit traducerea in cel mai scurt timp posibil.
        Iertare.

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 20, 2014 at 5:54 pm

        Otilia

        HRISTOS A INVIAT!

        Era vorba despre:

        Vladimir Putin: Russia Must Protect Its Citizens From GMOs

        http://www.realfarmacy.com/putin-gmos/

        Apreciază

  12. Pacatos said, on aprilie 18, 2014 at 9:53 am

    Saccsiv ce parere ai despre o preoteasa ortodoxa care posteaza pe un site de socializare un track list de manele in vinerea patimilor? de unde pot lua un material bun scris despre dauna manelelor? vreau sa-i trimit un mesaj…

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 18, 2014 at 4:45 pm

      Pacatos & Iacoboaie Radu,

      ÉTOS s. n. 1. Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivități. [Scris și: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos.
      Sursa: DEX ’98 (1998) | Adăugată de cornel | Semnalează o greșeală| Permalink

      étos s. n.
      Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală| Permalink

      ÉTOS s. v. moralitate.
      Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală| Permalink

      ÉTOS n. 1)Ansamblu de norme și idealuri morale specifice unui grup social sau unei epoci. 2) Parte a unui discurs în care se vorbește despre moravuri. /<fr. ethos
      Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală| Permalink

      ÉTOS s.n. Ansamblu de trăsături morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivități. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme și obiceiuri morale; parte a unui discurs în care se vorbește despre moravuri. [Scris și ethos. / < lat., gr. ethos].
      Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală| Permalink

      ÉTOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social și artistic, privit în unitatea dintre intern și extern, dintre etic și estetic. 2. ansamblu de trăsături morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivități. 4. parte a unui discurs în care se vorbește despre moravuri. (< fr. ethos)
      Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală| Permalink

      ETOSUL nostru parasit …ca exemplu:
      https://www.youtube.com/watch?v=gJC84hXGArU – Geamparale & Brâul / Two bagpipe tunes

      mai departe …..
      https://www.youtube.com/watch?v=wLqOpwJCPNc – Johnny Hallyday – La Chanson Du Roumain

      Scrisoare de la Ioana Bogdan, care acum trei-patru decenii, făcea emisiuni la TVR, alături de Tudor Vornicu:

      Dragelor si dragilor, am primit de la un prieten, din Canada lui frantuzeasca, un cantec al lui Johnny Holliday, din 1970, de care n-am auzit niciodata. E atat de romanesc…Cred ca are la baza un cantec popular din Nord (Maramure, Oas).
      In textura orchestrala sunt folosite instrumente romanesti.
      Ce face naiul in introducere…doina sfasietoare. M-a impresionat, in masura in care m-a stupefiat.
      Cum o fi aparut cantecul asta? De ce n-am auzit de el niciodata?
      Sunt 41 de ani de cand se pare ca l-a cantat Johnny Holliday… Era la moda pe atunci folclorul romanesc, mai ales in Franta.
      Marile noastre ansambluri folclorice, fie-le tarana usoara, din Vrancea, Maramures, Oas, Bistrita, Teleornman, Craiova, Constanta, Suceava si Bucuresti rupsesera gura festivalurilor folclorice din Europa si din alte lumi mai departate.
      Iar romaneasca se purta pe tot globul (miscarea flower-power). Vezi si Marie Laforet la Cerbul de aur…si alte vedete…
      Maria Tanase luase prestigiosul premiu “Charles Cross” in Elvetia, cu un disc bilingv cu cantece populare romanesti.
      In Olanda se declansase o adevarata nebunie, ca si in Elvetia: cluburi cu dansuri si cantece în costume populare romanesti, cum sunt cele de dansuri latino la noi, acum.
      Cooperatia mestesugareasca inregistra castiguri enorme exportand costume populare: gagi, ilice, ii din borangic, traistute…
      Pamantenii Nordului sau ai Alpilor alcatuiau ansambluri folclorice cu profil muzical-coregrafic, dupa model romanesc. Mi-aduc aminte ca am avut si eu in Albumul duminical o asemenea formatie din Elvetia. Se numea “Frunza verde” si umbla in turneu prin lume cu un program de cantece si dansuri populare romanesti, fara niciun picior de roman in distributie.
      Ridicau salile in picioare pretutindeni.
      Si in Romania. La TVR au fost fantastici. Ne-au luat graiul.
      Naiul nostru se invata la o scoala speciala, la Amsterdam . Zamfir zapacise lumea intelectuala si cinematografica a Apusului. Chinezii cantau in limba romana de te cruceai…

      Ce s-o fi-ntamplat cu noi intre timp? . . .

      (mai jos e şi traducerea cântecului în româneşte)

      LA CHANSON DU ROUMAIN (Cântecul românului) Johnny Hallyday (France) – 1970

      Quand j'étais enfant / Când eram copil
      Je vivais très loin / Trăiam foarte departe
      Au pays roumain / În ţara română
      Bleu et blanc / Albastră şi albă
      Lorsque je rêvais / Atunci când visam
      Toujours je voyais / Vedeam întotdeauna
      Une fille aux yeux / O fată cu ochii
      Gris et bleus / Gri-albaştri
      Mais la vie s'est chargée / Dar viaţa s-a apucat
      De pulvériser / Să pulverizeze
      Sous son corps brute / Sub loviturile ei grele
      Mes rêves d'enfants / Visurile mele de copil.
      J'ai perdu la lutte / Am pierdut lupta
      Jusqu'au point de chute / Până la pragul căderii
      Je me suis enfui /Am fugit atunci
      Vers d'autres pays /Către alte ţări
      J'ai pris des chemins /Am apucat-o pe drumuri
      Interdits /Interzise
      Je suis le roumain /Eu sunt românul
      Je viens de très loin /Am venit de foarte departe
      J'ai cherché partout /Am cautat pretutindeni,
      Comme un fou /Ca un nebun,
      Mais la vie s'est chargée /Dar viata s-a apucat
      De pulvériser /Să pulverizeze
      Sous son corps brute /Sub loviturile ei grele
      Mes rêves d'enfants /Visurile din copilărie
      J'ai perdu la lutte /Am pierdut lupta
      Jusqu'au point de chute /Până în pragul prăbuşirii
      Te voilà enfin /Iată-te, în sfârşit,
      Je te tends les mains /Îţi întind mâinile,
      Mais il est trop tard /Dar e prea târziu,
      Bien trop tard /Mult prea târziu…
      Je t'ai tant cherché /Te-am căutat atâta,
      Depuis mon enfance /Încă din copilărie
      Mais mon heure de chance /Dar ceasul norocului meu (al şansei mele)
      Est passée /A trecut.

      In rest, IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII!

      PASTE FERICIT!

      Apreciază

  13. aniush said, on aprilie 18, 2014 at 11:51 am

    Apropos de ce zicea lastunnegru de Taize. Ce e asta? Secta? Doamne fereste!

    Apreciază

  14. mihai444 said, on aprilie 18, 2014 at 4:34 pm

    subiectul articolului m-a facut sa caut ceva in ”completare” : http://ortodox.md/articole/s-a-implinit-planul-demonilor-lui-satan-asupra-omenirii/ ar fi super s-o postezi mare,Vasile 🙂

    Apreciază

  15. lastunnegru said, on aprilie 18, 2014 at 9:13 pm

    Marius Barbu

    da’l pe goarna pe popa ala fals numele si parohia …. pe ecumenistu acela ca sa stie lumea sa nu se trezeasca ,ca au stat la o slujba ecumenista

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Daca te uiti la link-ul care lam pus mai sus ( il pun din nou aici ) http://www.taize.fr/ro_article6188.html vezi doi preoti crestini ortodocsi romani Părintele Bordasiu, în prezent paroh al bisericii Sf. Silvestru si alt preot ( care nu i sa trecut numele ) crestin ortodox din Iasi care trimite crestini ortodocsi in pelernaje la Taize.

    Mai 2008
    Fratele Alois în România

    În luna mai 2008, fratele Alois însoţit de un alt frate al comunităţii Taizé, a vizitat România la invitaţia conducătorilor bisericeşti.

    În fiecare vară de aproape 20 de ani, de când a luat sfârşit regimul comunist, mii de tineri din România au continuat să vină pentru a petrece o săptămână la Taizé. Faptul că atât de mulţi tineri sosesc dintr‑o ţară majoritar ortodoxă oferă o bogăţie specială întâlnirilor din Taizé. Românii sunt singurul popor ortodox care vorbeşte o limbă romanică…

    … În Bucureşti se află şi Patriarhia Română. Noul patriarh ales, Prea Fericitul Părinte Daniel, a vizitat Taizé-ul în tinereţe pe vremea când preda în Elveţia. În timpul vizitei sale în Bucureşti, fratele Alois a fost întâmpinat cu foarte mare căldură la Patriarhie şi de asemenea de către Arhiepiscopul Romano-catolic…

    ..În ianuarie 1990, fratele Roger a reuşit să facă o scurtă vizită la Bucureşti unde i‑a întâlnit pe părintele Galeriu şi pe părintele Stăniloae, doi preoţi ortodocşi care mulţi ani au opus rezistenţă regimului dictatorial…

    ( Eu stiu ca parintele Dumitru Staniloaie a fost total impotriva ecumenismului, insa nu stiu aproape nimic despre parintele Galeriu deci nu pot sa ma pronunt, voi cred ca stiti mai multe ).

    … Fratele Alois a avut prilejul de a se întoarce la biserica părintelui Galeriu, Sf. Silvestru, pentru o celebrare a vecerniilor, care a adus laolaltă tineri din tot Bucureştiul şi din împrejurimi.

    Se simţea că această vizită a fost pregătită de mai mulţi oameni de-a lungul mai multor decenii. Părintele Bordasiu, în prezent paroh al bisericii Sf. Silvestru, care a început să trimită la Taizé grupuri din Bucureşti încă din 1990,…

    ( dupa cum vezi parintele Nicolae Bordasiu este in continuare la biserica Sdantul Silvestru http://www.biserica-sfantul-silvestru.ro/ uitete acolo in pagina la mijloc ca il vezi )

    …La Iaşi fraţii au fost primiţi cu căldură de către Episcopul catolic, noul Mitropolit Ortodox, IPS Teofan, nefiind încă sosit în oraş. În catedrala romano-catolică a fost organizată o veghe de rugăciune condusă de către tinerii din oraş. La rugăciune au luat parte persoane sosite şi din alte oraşe ale Moldovei, precum şi un grup de tineri care au fost la Taizé, aparţinând de una dintre bisericile ortodoxe din Iaşi…

    ( Nu avem nume dar iata un alt preot crestin ortodox roman din Iasi care trimite tineri ortodocsi la Taize ).

    …Cluj

    Călătorind cu trenul prin peisajul spectaculos al munţilor Carpaţi, fraţii au ajuns în sfirşit la Cluj, topindu-se în căldura înăbuşitoare a unei veri foarte timpurii.

    Fratele Alois a fost invitat la Cluj de către Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, care i-a întâmpinat pe fraţi şi i-a surprins cu un articol despre Taizé pe care îl scrisese în 1957 în ziarul Patriarhiei – fiind astfel prima persoană din România care a scris despre Taizé. Lucrând la Biblioteca Patriarhiei din Bucureşti, a avut acces la ziarele din vest, pe care nimeni nu avea voie să le vadă…

    ( Deci Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului este primul din Romnia care scrie un articol despre Taize in ziarul Patriarhiei ).

    Daca citesti tot articolul din link afli si alte lucruri ecumeniste.

    Apreciază

    • discerne said, on aprilie 29, 2014 at 6:24 pm

      Stiu ca acum vreo 10 ani, un preot paroh care slujea la o biserica ortodoxa mare din Iasi, cartierul Tatarasi, statia de tramvai care e intre 2 baieti si Oancea, pe langa magazinul „Flux” trimitea de zor o multime de domnite spalate pe creier la asemenea distractii ecumeniste. Nu stiu cum il cheama si nu am mai fost de mult pe acolo. Acelasi preot tin minte ca l-a chemat si pe primar in campania electorala la o liturghie si l-a invitat sa tina un discurs, pe langa predica parintelui, inainte ca preotul sa dea binecuvantarea.

      Apreciază

  16. lastunnegru said, on aprilie 18, 2014 at 9:23 pm

    aniush

    Apropos de ce zicea lastunnegru de Taize. Ce e asta? Secta? Doamne fereste!

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

    Manastirea din Taize.

    http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-taize-67505.html

    ( nu prea recomand site-ul crstin ortodox pentru ca au niste lucruri care nu le inteleg si nu stiu daca este suta la suta sigur continutil de acolo asa ca citeste doar acest acticol de acolo atat ).

    Comunitatea din Taizé

    „Din tinereţea mea nu m-a mai părăsit ideea că o viaţă de comunitate este un semn că Dumnezeu este iubire si numai iubire. Treptat a crescut în mine convingerea că era esenţial să înfiinţez o comunitate de bărbaţi hotărâţi să-şi dăruiască întreaga lor viaţă şi care să caute neîncetat înţelegerea şi împăcarea. O comunitate în centrul căreia s-ar fi aflat bunătatea şi simplitatea.”

    Fratele Roger, Dumnezeu nu poate decât să iubească

    http://www.taize.fr/ro_rubrique505.html

    Despre Taizé
    O “parabolă a comunităţii”

    Astăzi, Comunitatea din Taizé reuneşte mai bine de o sută de fraţi, catolici şi de diverse origini protestante, provenind din circa treizeci de ţări. Prin însăşi existenţa sa, comunitatea este o „parabolă a comunităţii” ce doreşte ca prin viaţa proprie să fie un semn concret al împăcării între creştinii divizaţi şi între popoarele separate.

    http://www.taize.fr/ro_article7509.html

    Ei isi zic comunitate, dar sant comunitate de amestecatura ecumenista.

    Apreciază

  17. lastunnegru said, on aprilie 18, 2014 at 9:33 pm

    danutza, NIMENI

    Dar trebuie ca cei ce au o credinta puternica si cunostinte multe despe ortodoxie sa actioneze si sa apere ortodoxia sau trebuie toti sa o facem chiar si cei mici si care nu prea stim multe ?

    Apreciază

  18. mai said, on aprilie 22, 2014 at 11:59 am

    Nu la Taize, acum cativa ani, o romanca a injunghiat un preot ?

    Apreciază

  19. bacalion said, on aprilie 10, 2015 at 1:21 pm

    Reblogged this on FĂRÎMITURI.

    Apreciază

  20. […] Articolul zilei (17.04.2014): Despre iepurasi, ousoare, puisori si ortodocsii de noi […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.