Pilda talantilor
- Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.
- Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat.
- Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.
- De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi.
- Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său.
- După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele.
- Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei.
- Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
- Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei.
- Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.
- Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat.
- Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău.
- Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?
- Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.
- Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
- Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua.
- Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
Parintele Gheorghe Calciu:
Asa spune Evanghelia: a dat fiecaruia dupa puterea lui. Unuia dintre noi i-a dat cinci talanti. Presupunem ca acesta e summum-ul de calitati pe care Dumnezeu poate sa-l ofere cuiva, la limita noastra omeneasca. Altuia i-a dat doi talanti, mai putin, altuia i-a dat un talant. Dar fiecare a primit ceva. Nu e nimeni in lumea aceasta care sa nu fi primit ceva de la Dumnezeu. Oricat ne-am socoti, ne-am umili si am spune noi ca n-avem nici un fel de har ori dar de la Dumnezeu, totusi daruri avem. Iar un talant nu inseamna un singur dar, pentru ca un talant era o moneda de o valoare foarte mare. Adica fiecare are un dar destul de mare. Sigur, unii au mai mult, altii au mai putin.
Ce inseamna inmultirea talantilor? Acolo, in parabola spune sa-i fi negutatorit, sa fi luat dobanda. Aceasta inseamna a folosi darul tau pentru treburile pe care Dumnezeu ti le-a incredintat tie.Fiecare dintre noi traieste intr-o societate, intr-o biserica. Fiecare dintre noi face ceva pentru biserica, pentru comunitate, pentru aproapele sau. Aceste actiuni pe care le facem cu darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, ne castiga noua dublu.
Dar sunt unii intre noi care spun: „Dumnezeu mi-a dat un dar, ce sa fac cu el? Il tin si il restitui la Judecata, pentru ca atunci ce e al Lui va fi al Lui”.
Acestia sunt oamenii care traiesc in neutralitate. In conceptia noastra crestina, raul nu are fiinta. Fiinta are binele. Acolo unde binele lipseste, se instaleaza raul. Nimeni nu poate sa spuna: nu fac bine, nu fac rau, nu ma intereseaza ce face vecinul meu, nu intru in nici un fel de comert spiritual cu el, nu-l ajut si nu-i cer niciodata ajutorul. A nu face bine inseamna a fi partas raului, caci unde lipseste binele, se instapaneste raul. Daca nu-ti pasa ca vecinul tau este bolnav, esti rau si faci voia satanei. Daca nu-ti pasa ca vecinul tau traieste in saracie si poate un mic ajutor din partea ta l-ar salva, ai facut voia celui rau. In materie de bine si de rau, de mantuire si de pierzanie, nu exista zona neutra, zona gri, pentru ca toti suntem facuti cu darul lui Dumnezeu si Dumnezeu ne cere sa fim lucratori.
Crestinismul e religie activa. Iisus Hristos a fost activ. El a venit in lume pentru ca a vrut sa ne mantuiasca pe noi toti. Şi a facut tot ceea ce trebuie: S-a ingrijit de cele spirituale, dar si de cele materiale. A vindecat pe cei bolnavi, a dat vedere orbilor, a curatat pe leprosi, a inviat morti, a ridicat din patul durerii pe cel pacatos si pe cel care era paralizat, a stat de vorba cu femeile pierdute, a stat de vorba cu pacatosii si cu vamesii. Pe toti i-a chemat la mantuire. Aceasta inseamna ca nu exista nici macar un singur om in lumea aceasta care sa nu aiba nici un talant de la Dumnezeu, prin care sa fie chemat de Dumnezeu la mantuire. Daca nu se mantuieste, este pentru ca el nu vrea sa se mantuiasca.
La slujirea Bisericii si la slujirea lui Dumnezeu fiecare este chemat. Fiecare a primit un talant si Dumnezeu iti cere sa folosesti talantul acesta spre inmultirea faptelor bune, spre sporirea ta duhovniceasca, spre inaltarea ta, spre mantuire, ca sa castigi iubirea lui Hristos, Care a venit in lume si S-a rastignit pentru noi. De aceea, va cer tuturor sa contribuiti la bunul mers al Bisericii cu fapta, cu cuvantul, cu prezenta la rugaciune, cu propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu in afara Bisericii, cu lupta impotriva sectelor care cauta sa distruga adevarata Biserica a lui Hristos, cu iubirea fata de ceilalti si cu harul unitatii intre noi. Sa lasam deoparte vrajba! Sa lasam deoparte ura! Sa lasam deoparte critica! Fiecare este criticabil si fiecare este laudabil, dar noi nu cautam nici lauda, nici critica. Noi cautam sa-L slujim pe Hristos intr-o unitate deplina pentru ca, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, Biserica este Trupul mistic al lui Hristos. Capul Bisericii este Hristos si noi suntem madularele. Daca un madular sufera, tot Trupul sufera. Daca un madular se bucura, intreaga Biserica se bucura.
Acesta este talantul nostru, acestia sunt cei cinci talanti pe care i-am primit de la Mantuitorul si pe care trebuie sa-i inmultim. Biserica este a dumneavoastra, nu este a preotului, si va cer sa jertfiti pentru Biserica, sa folositi talantul pe care Dumnezeu vi l-a dat ca aceasta Biserica sa sporeasca, sa creasca, sa se afirme in fata lumii ca o Biserica in care Duhul lui Dumnezeu salasluieste, faptele bune rodesc, credinta se inalta si noi toti ne mantuim.
Parintele MIHAI VALICA: Daca Parintele Calciu ar fi fost ecumenist, l-ar mai fi reinhumat? Sau il puneau direct in racla, in sinaxare si calendare spre cinstire?
Părintele Calciu, din motive de smerenie, a dorit să nu fie dezgropat…
Dacă părintele Calciu nu ar fi fost un luptător anticomunist convins, ci vreun ecumenist sau conformist devotat, al vremurilor g(rele) de azi, s-ar fi întâmplat la fel cu trupul lui deshumat, sau s-ar fi deplasat toate organele eclesiale responsabile, şi l-ar fi pus direct în raclă, în sinaxare şi calendare spre cinstire?!
Pr. prof. dr. Mihai Valică infirmă astfel minciuna din comunicatul monahului Filotheu
şi al ex-rasoforei Neonila, postat fără consultare în numele vieţuitorilor Mănăstirii,
cum că ar fi de acord cu respectarea ad-literam a testamentului Părintelui Gh. Calciu.
Pr. Dr. Mihai VALICĂ:
ANDREI CALCIU a cerut si el reinhumarea tatalui sau, Parintele GHEORGHE CALCIU DUMITREASA, amenintand cu procese si pretentii materiale …
Iata ce putem citi in articolul «Moaştele» părintelui Calciu vor fi reînhumate:
Scandalul izbucnit între preoţi pe „moaştele” părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a fost dezgropat după 7 ani şi arată ca-n ziua în care a murit, a luat sfârşit. Sub presiunea exercitată de fiul părintelui Calciu, aflat acum în America, oamenii Mănăstirii Petru Vodă, din judeţul Neamţ au hotărât, prin vot, că e obligatoriu să îngroape trupul scos din mormânt.„Andrei Calciu, fiul părintelui, ne-a ameninţat că ne dă în judecată, lăsând de înţeles că s-ar putea ajunge şi la pretenţii materiale. În plus, Poliţia a făcut verificări pentru profanare de morminte”, a explicat stareţul de la Petru Vodă, Hariton Negrea.
Comentariu saccsiv:
Ma doare cand vad scris cuvantul moastele intre ghilimele …
E Sfant: MOASTELE Parintelui GHEORGHE CALCIU DUMITREASA
Articolul e din 12 decembrie iar exprimarea e la viitor, insa la momentul aparitiei, parintele Calciu deja fusese reinhumat de doua zile:
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost reinhumat in aceeasi groapa
Iata si ce putem citi in articolul Osemintele părintelui Calciu Dumitreasa au fost reînhumate de călugării de la Mănăstirea Petru Vodă la ameninţările fiului său din Statele Unite:
MIRCEA PUSCASU (Bucovina Profunda): MOASTE SUB TARANA si lumina sub obroc – Ingroparea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu
Iata ce putem citi in articolul Moaşte sub ţărână şi lumină sub obroc – Ingroparea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu:
Anul acesta, implinindu-se 7 ani de la adormirea Parintelui Gheorghe Calciu, s-a facut pomenirea conform randuielii si dupa unele peripetii s-a facut si deshumarea ramasitelor pamantesti. Trupul parintelui a fost gasit intreg, neputrezit, bineplacut, nestricacios, aproape integral. Sfinte moaste intregi a unui sfintit marturisitor. Mare bucurie pentru acest neam, sa aiba un nou sfant cu moaste intregi. A randuit Dumnezeu sa le vad cu ochiii mei şi să le sărut, sa stau in proximitatea lor pentru un sfert de ora. Asa moaste sunt putine in tara, la Iasi, Sfanta Parscheva, la Suceava, Sf. Ioan cel Nou, la Bucuresti, Sf.Dimitrie, Sf.Ilie Lacatusu si la Hozeva, Sf. Ioan Iacob. Ma gandeam ca in curand aceste moste vor fi expuse la inchinare in vreun paraclis, undeva in manastire, sau intr-o cripta precum se intampla la Bucuresti la Sfantul Ilie Lacatusu.
VIDEO: Manastirea PETRU VODA – Calugar BATUT si AMENINTAT pentru a nu divulga adevarul in legatura cu deshumarea parintelui Calciu?
Iata ce putem citi in articolul SOCANT! Calugar BATUT si AMENINTAT pentru a nu divulga adevarul in legatura cu deshumarea parintelui Calciu:
Va prezentam in exclusivitate marturii cutremuratoare in cazul deshumarii Parintelui Calciu Dumitreasa. Un calugar spune tot!
Un barbat, care sustine ca este calugar la Manastirea Petru Voda din Neamt, spune ca s-a incercat, cu orice pret, tainuirea minunilor pe care le-a vazut cu ochii lui! Stirile Kanal D au intrat in posesia unor marturii incredibile. Oare ce se ascunde in spatele deshumarii osemintelor Parintelui Calciu?
„M-au batut!”- sunt vorbele acestui barbat, care sustine ca ar fi unul dintre calugarii care au participat, alaturi de alti trei slujitori ai Domnului, la deshumarea trupului Parintelui Calciu. Barbatul a venit la Bucuresti sa-si scoata certificat medico-legal. A acceptat sa discute cu echipa Stirilor Kanal D, cu o singura conditie. Identitatea sa-i fie protejata. Chiar si cand vorbeste cu spatele ii este frica. De ce s-a ajuns aici? Ce s-a intamplat in acele zile, la manastire, si de ce? Barbatul face declaratii socante!
VIDEO in articol.
Comentariu saccsiv:
Nu stiu ce sa zic.
Referitor la bataie, am incredere in primul rand in Parintele Teodot: a fost sau n-a fost?
Legat de reinhumare, am increderea intr-o explicatie venita din partea Parintelui Mihai Valica: e sau nu e bine cum s-a procedat?
Cititi va rog si:
E Sfant: MOASTELE Parintelui GHEORGHE CALCIU DUMITREASA din 09.12.2013
Monitorul Neamt – IPS Teofan: PARINTELE CALCIU SA FIE REINHUMAT din 10.12.2013
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost reinhumat in aceeasi groapa din 10.12.2013
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost reinhumat in aceeasi groapa
Voi reveni cu amanunte.
Pentru mine e Sfant. Si pentru multi altii. El si ceilalti Sfinti ai Inchisorilor. Probabil ca Sinodul nu-i va recunoaste, pentru ca “nu-i momentul”. Acum e momentul ecumenismului, al politicii corecte, al cipurilor si al pregatirii venirii antihristului …
Cititi va rog si:
Monitorul Neamt – IPS Teofan: PARINTELE CALCIU SA FIE REINHUMAT
E Sfant: MOASTELE Parintelui GHEORGHE CALCIU DUMITREASA
E Sfant: MOASTELE Parintelui GHEORGHE CALCIU DUMITREASA
Iata comentariul cititorului un fir de praf postat la articolul A aparut revista ATITUDINI, nr. 31: Parintele GHEORGHE CALCIU DUMITREASA si SEMNELE SFINTENIEI:
Frate ,in aceasta seara am sosit acasa de la Petru Voda si am vazut o mare minune s-au gasit moastele pr Calciu si ne-am inchinat ,deosebita mireasma am simtit acolo si pr Teodot spunea sa anuntam cat mai multa lume sa se faca cunoscuta minunea. Doamne ajuta!
Comentariu saccsiv:
Multi alti frati au scris azi la rubricile de comentarii ale articolelor acelasi lucru. Am inteles ca au transmis ceva si la Antena 3, dar n-am gasit emisiunea. Cine da de ea, rog sa-mi dea un semn. De asemenea cei ce au facut fotografii.
Doamne ajuta!
Intre timp a aparut si o inregistrare pe youtube din emisiunea Antenei 3:
VIDEO: Experimentul Pitesti. Interviuri cu Parintele Gherghe Calciu Dumitreasa, Roman Braga, dr. Nicu Ionita
PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA, Duminica a 26-a dupa Rusalii (Dezlegare la peşte). Predica Parintelui Ilie Cleopa. Predica Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa
Ev. Luca 12,16-21:
Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii
( Despre patima iubirii de averi )
Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61, 10)
Iubiţi credincioşi,
În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi, găsim învăţături în care se arată cît de greu şi amăgitor este păcatul iubirii de avuţii şi ce osîndă primesc cei ce îşi pun nădejdea în avuţii şi nu fac milostenie din averile lor, spre a cîştiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvîntul Sfintei Evanghelii, care zice: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7); şi iarăşi: Fericit bărbatul care se îndură şi dă (Psalm 111, 5).
Una din învăţăturile Sfintei Scripturi care arată la cîtă orbire şi nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuţii, este şi pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina… (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rînduit Dumnezeu să rodească ţarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept şi îndurat, nu pedepseşte pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci aşteaptă îndreptarea lui şi voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), ci plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi răsare soarele Său peste cei buni şi peste cei răi (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca şi ţarina acestui bogat să rodească cu îmbelşugare, ca văzînd mulţimea roadelor sale să-şi aducă aminte de cei săraci şi necăjiţi şi de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să cîştige şi el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare şi înfricoşată a Judecăţii celei de apoi.
Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicînd: „Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?” Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac şi necăjit văzîndu-se strîmtorat de lipsă, zice şi el: „Ce voi face că nu am cele de trebuinţă pentru mine, pentru soţie şi pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu ştiu ce să fac din cauza sărăciei mele”.
Dar cîtă deosebire este între sărac şi acest bogat care zice: „Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?” Vedeţi, fraţilor, nedumerirea nedreaptă şi grija nebună?
Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală şi în inima lui frica lui Dumnezeu şi milostenia, el îndată ar fi zis în sine: „Slavă Preabunului Dumnezeu că şi anul acesta a rodit ţarina mea, ca să am de unde da şi altora care sînt săraci şi necăjiţi şi nu au cu ce trăi!”
Dar mintea acestui bogat nebun şi cu inima împietrită nu a cugetat că bogăţia nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) şi că Dumnezeu o dă cui voieşte (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-şi pună roadele sale (Luca 12, 17). Şi îndată a hotărît: Aceasta voi face: voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strînge acolo toate roadele mele (Luca 12, 18).
Iată, în ce chip şi-a dezlegat nedumerirea şi grija. Să strice hambarele şi să facă altele mai mari şi acolo să adune roadele ţarinei şi toate bunătăţile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesăţioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cît bea apă cu atît mai tare însetează.
Aşa şi inima bogatului iubitor de avere, cu cît adună mai mult, cu atît pofteşte să aibă mai multă avere. Şi precum iadul nu se satură să primească suflete şi focul lemne, aşa fără de saţ este inima bogatului nemilostiv.
Inima bogatului nemilostiv şi iubitor de avere este foarte departe de dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului şi de judecata cea dreaptă şi preaînfricoşată a lui Dumnezeu care va arunca în osîndă veşnică pe cei nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: „Veniţi acum voi bogaţilor, plîngeţi şi vă tînguiţi de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mîncat moliile. Aurul şi argintul vostru a ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră şi vă va mînca trupurile ca focul. Aţi strîns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat ţarinele voastre, pe care voi le-aţi oprit strigă la cer şi strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot… (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvîntul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-şi mărească hambarele, a zis: Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strînse pe mulţi ani. Odihneşte-te, mănîncă, bea şi te veseleşte. Iată, fraţilor, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gîndeşte că va muri şi toate cîte a adunat vor rămîne, nu gîndeşte că este trecător şi străin pe acest pămînt. Nu gîndeşte că este dator, din toate cîte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiţi şi săraci, ci cugeta să bea şi să se veselească din cele ce a adunat în cît mai mulţi ani. O, bogatule fără de minte! De unde ştii că tu vei trăi mulţi ani? Cine ţi-a spus că vei trăi pînă mîine dimineaţă? Cine te-a făcut pe tine stăpîn pe viaţa ta? N-ai auzit pe Duhul Sfînt, zicînd: Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec (Psalm 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea şi inima la avuţiile sale? Dumnezeu i-a zis: Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi? Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine. În care noapte? În aceea în care în mintea şi inima omului lacom şi nesăţios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: Să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu hainele luminii (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: Nu fiţi părtaşi la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vîrtos să le mustraţi (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea şi inima bogatului robit de avuţii, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea şi inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.
Iubiţi credincioşi,
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric şi o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină şi locuieşte în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfîntul Apostol Pavel ne porunceşte, zicînd: Ca fii ai lumini să umblaţi (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea şi ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiţi cu mintea şi cu inima de patimi şi de averi.
Marele Apostol şi Evanghelist Ioan ne învaţă că: Cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea şi inima bogatului despre care ne vorbeşte Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de azi. Să ne păzim, fraţii mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenţia noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sîrguinţă la spovedanie şi la pocăinţă cu multe lacrimi, spre a dobîndi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, cînd ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor şi în robia grijilor pămînteşti ca nu cumva să ni se zică şi nouă că în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre (Luca 12, 20). Aţi auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adîncul nopţii păcatului din cauza iubirii lui de averi şi de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viaţă decît a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriţi şi nemilostivi cu inima şi a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beţii şi de toate plăcerile veacului de acum care sînt deşertăciune şi moarte.
Să auzim şi pe Solomon care adevereşte acest lucru, zicînd: Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini şi livezi şi am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-însele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi şi slujnice şi robi, am avut şi cirezi şi turme multe de oi, am avut mai mult decît toţi cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint şi aur şi avuţiile împăraţilor şi ale ţărilor… şi tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dînşii şi nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare (Ecclesiastul 2, 4-10). Şi care a fost rezultatul acestei bogăţii şi desfătări? Iată care: Mi-am urît viaţa, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sînt deşărtăciune şi vînare de vînt (Ecclesiastul 2, 17). Aşa ar trebui să cugete toţi cei bogaţi şi plini de avuţii, care-şi cheltuiesc averile lor în petreceri, în beţii, în dezmierdările trupului şi în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Iubiţi credincioşi,
Cîtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înşelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă”. Şi iarăşi: „Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălăşluim”, zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie şi Domnul în Evanghelia de astăzi: Aşa este cel ce îşi strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte (Luca 12, 21).
Aşadar, tot cel ce adună averi şi se leagă cu mintea şi cu inima a de banii săi, de averile sale şi de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte, ci în prăpastia iubirii de bani şi a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veşnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani şi averi, iar la milostenie nu se gîndeşte, unul ca acela din zi în zi îşi măreşte povara sufletului său, îşi măreşte prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu şi mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să ştim şi aceasta că nu toată bogăţia este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani şi averi, dar nu-şi lipeşte inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci şi face multe milostenii, unul ca acela se mîntuieşte mai uşor decît cel sărac care cîrteşte şi se lipeşte cu mintea şi inima de puţinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogaţi evlavioşi, dregători de ţări şi chiar sfinţi care aveau avuţii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioşi şi milostivi, pe mulţi săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici şi mînăstiri, case de oaspeţi, spitale. Astfel, pentru milostenia şi iubirea lor de Dumnezeu şi de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuinţarea ei rea şi robirea inimii şi a minţii noastre de cele materiale şi de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat şi stăpîn pe averi. Toţi sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiţi în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinţei, în viaţa curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie şi în iubirea aproapelui. Înaintaşii şi părinţii noştri de demult aveau averi puţine şi copii mulţi dar aveau şi credinţă multă. Ei făceau toate cu rugăciune şi mulţumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede şi ştie inimile noastre. Ei îşi împărţeau puţinele averi în trei părţi. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou şi pe la mînăstiri ca să fie pomeniţi toată viaţa. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci şi suferinzi ca să se roage pentru ei.
Aşa să facem şi noi, fraţii mei. Din puţinul cît îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreţinerea familiei, a copiilor, a vieţii pămînteşti. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară şi se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfînta Liturghie şi ne ajută la mîntuire. A treia parte, fie şi cît de puţin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi şi pentru pomenirea morţilor, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, şi vom avea mare plată. Aveţi grijă să nu cheltuiţi banii din puţina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mîncăruri alese, pe distracţii rele şi beţii, că prin aceasta ne adunăm osîndă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint şi de tot păcatul, ca să ne îmbogăţim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa:
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
Oare de ce atâta preocupare pentru cei avuţi şi averile lor? De ce, de atâtea ori, Mântuitorul se întristează că cei bogaţi nu vor intra în împărăţia cerurilor şi de ce bogăţia este o piedică în calea mântuirii?
Dumnezeu a făcut lumea şi a binecuvântat-o. Nimic din creaţie nu a fost rău înainte de căderea omului în păcat. După fiecare zi de creaţie, Sfânta Scriptură spune: „Şi Dumnezeu a văzut că este bine“. Aşadar, toate lucrurile lumii acesteia sunt binecuvântate şi toate ar trebui să contribuie la bucuria şi mântuirea omului, căci toate i-au fost dăruite lui. Ar trebui ca un om, cu cât posedă mai multe lucruri, cu atât să fie mai aproape de Dumnezeu. Însă după căderea protopărinţilor noştri în păcat, toată firea a decăzut şi de atunci întreaga creaţie suspină după mântuire: „Căci ştim că întreaga fire suspină până acum în durere, aşteptând mântuirea” (Romani 8,22).
Cum prin blestem divin omul trebuie să-şi agonisească pâinea cu sudoarea frunţii, mulţi caută să adune bogăţii pentru a scăpa de grija zilei de mâine. Din nefericire, bogatul uită că tot ce are îi este dat pentru scurtă vreme în vederea unei drepte administrări şi nu spre desfătarea josnică a trupului în detrimentul sufletului. El crede că toate sunt ale lui pentru veşnicie, nu-i pasă de cel sărac şi flămând şi uită că fiecare clipă îl apropie de moarte, care nu caută nici pe bogat, nici pe sărac, nici pe tânăr, nici pe bătrân. El socoteşte că toate i se cuvin, că le-a creat el şi nu că Dumnezeu este singurul Creator.
În parabola de astăzi este vorba de un astfel de bogat. Proprietar al unor terenuri întinse, el constată cu bucurie că a fost un an îmbelşugat, că ploile au făcut să rodească ţarina lui mai mult decât în alţi ani. Ciudat, el uită de unde vin vântul şi ploaia şi seceta şi se opreşte exact la partea vizibilă a lucrurilor, nu caută cauza adevărată, nici urmarea acestei situaţii în planul spiritual. Grija lui unică e cum să-şi păstreze recolta cât mai bine. Dacă ar fi privit în jurul lui, ar fi văzut oameni săraci care aveau nevoie de mâncare şi care s-ar fi rugat lui Dumnezeu pentru el dacă le-o dădea. Dacă s-ar fi gândit puţin la viaţa aceasta trecătoare, ar fi înţeles că bucuriile materiei sunt scurte şi şi-ar fi amintit de suflet. Dacă ar fi privit la anii anteriori, ar fi înţeles că belşugul de acum vine de la Dumnezeu şi nu de la priceperea lui şi ar fi folosit averea spre slava lui Dumnezeu şi propria lui mântuire.
Bogatul însă, orbit de bucuria averii, de belşugul de grâne, uită toate acestea şi-şi spune, cuprins de frigurile avuţiei:
“Aceasta voi face: voi strica jitniţele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 18-19).
Astfel, planul lui se întindea pe ani înainte şi uita că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfântul Apostol Iacov, că bogatul va fi doborât şi va trece ca floarea ierbii:
“Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale” (Iacov 1,11).
Mântuitorul spunea această parabolă a bogatului căruia i-a rodit ţarina în auzul mulţimii. Erau acolo săraci şi bogaţi. Iisus nu voia să jignească pe bogaţii care îl ascultau, ci dorea să-i facă să înţeleagă efemeritatea acestei vieţi şi a bogăţiei. Pe de altă parte, nu voia să-i exalte pe săraci, căci sărăcia în sine, fără slăvirea lui Dumnezeu, nu înseamnă nimic. El voia să-i facă să înţeleagă pe aceşti săraci că starea lor, dacă o încredinţau lui Dumnezeu, era o cale de mântuire mai uşoară decât a bogatului. Dacă ei se simţeau nefericiţi sau în nesiguranţă în ceea ce privea ziua de mâine, trebuiau să înţeleagă, din ceea ce Iisus le spunea, că nici bogaţii nu aveau un spaţiu de siguranţă mare – şi ei erau supuşi pierderii averii prin secetă sau eşec, şi ei erau pândiţi de moarte în fiecare clipă.
De aceea Mântuitorul Hristos îşi încheie parabola cu următoarele cuvinte către bogat:
“Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? “ (Luca 12,20).
Cine dintre noi nu se regăseşte măcar parţial în bogatul căruia îi rodeşte ţarina? Cine nu-şi face planuri pentru o vreme nedefinită – şi bine facem, pentru că viaţa noastră şi firea omenească este una care se proiectează în viitor. Greşeala începe acolo unde uităm de neputinţele noastre şi de dependenţa noastră faţă de divinitate şi zicem: voi merge, voi face, voi vinde şi voi cumpăra, fără a spune: dacă va vrea Dumnezeu. De asemenea, greşeala începe când nu implicăm în planurile noastre de viitor şi milostenia faţă de aproapele nostru. Această absolutizare a vieţii prezente şi această trufie demonică aduc nenorocirea în lume, aduc stăpânirile tiranice, crimele, oprimările şi distrugerea popoarelor.
Dacă ţara noastră este astăzi sub cea mai înspăimântătoare teroare, dacă mor copii în spitale de frig şi de foame, dacă satele ne sunt distruse cu miile şi bisericile cu zecile de mii, este pentru că Partidul Comunist şi toţi conducătorii lui cred că sunt eterni, că moartea nu stă lângă ei în fiecare clipă. Ei cred că sunt în afara răspunderilor faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lor, ei nu cred că sângele nevinovat pe care îl varsă strigă după răzbunare şi strigătul pătrunde în urechile Domnului.
Am văzut de curând în ziarele din Anglia o fotografie recentă a preşedintelui Ceauşescu. Este îngrozitoare: toate răutăţile făcute, toată suferinţa neamului, durerea copiilor unui întreg popor s-a înscris în linii urâte pe chipul lui schimonosit de infirmităţile sale sufleteşti. Privindu-i chipul, spaima din ochi şi gura distorsionată de ură şi de frică, am înţeles că pentru el răsună, ca tunetul ce cutremură lumea, glasul Domnului:
„Nebune, în noaptea aceasta se va cere sufletul tău de la tine!”.
Grozavă va fi noaptea Judecăţii Domnului, grozavă şi fără de ieşire.
(predică rostită de Pr. Gheorghe Calciu în America în 1988, cu un an înaintea morţii lui N. Ceauşescu, din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)
VIDEO: Parintele GHEORGHE CALCIU DUMITREASA despre masonerie, ecumenism, evrei
Cititi va rog si:
21 noiembrie – 3 ani de la mutarea printre sfinti a Parintelui GHEORGHE CALCIU DUMITREASA
IOANICHIE BALAN: Comunismul si evreii, “TRAIM VREMURI APOCALIPTICE“ – video
VIDEO – Dumitru Staniloae: „Ecumenismul este produsul masoneriei„, mari duhovnici romani despre ecumenism – video, analiza fenomenului
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
3 comments