SACCSIV – blog ortodox

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

 

Dupa cum desigur ca ati observat, unii din comentatorii articolului PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia (Georgia Guidestones) si directiva unui maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta (de pe blog sau de pe forumuri) isi exprima opinia ca o diminuare drastica a populatiei globului reprezinta una din solutiile salvatoare pentru omenire. Si din pacate, aceasta idee este imbratisata in ultima vreme de un numar din ce in ce mai mare de semeni ai nostri. Celor ce o aproba, le scapa insa cateva elemente esentiale: cum a aparut ideea, cine o sustine si o finanteaza, faptul ca este strans legata de una din cele mai sinistre ramuri ale „stiintei”, EUGENIA. Si le mai scapa din vedere un aspect fundamental: ei si urmasii lor nu se afla obligatoriu pe lista „supravietuitorilor”, iar daca totusi se vor afla, vor fi in casta sclavilor. Sper ca acest articol sa-i trezeasca.

   Varul lui Charles Darwin, Sir Francis Galton (1822–1911),

“parintele“ EUGENIEI spunea despre aceasta ca: este studiul factorilor sub control social, care îmbunătăţesc

sau slăbesc calităţile rasiale ale viitoarelor generaţii fie că

sunt fizice sau mentale. Multi considera ca initiatorii eugeniei au fost nazistii. Din nefericire, fals.
   Sir Francis Galton a avut numerosi adepti:  Aldous Leonard

Huxley, Charles Benedict Davenport, Clarence J Gamble, Émile

Zola, Ernst Rüdin, Garrett James Hardin, George Bernard Shaw,

Harry Hamilton Laughlin, Joseph Fletcher, Julian Huxley,

Madison Grant, General Frederick Henry Osborn, Margaret

Higgins Sanger, Ted Turner, Thomas Henry Huxley PC, Will Keith

Kellogg.

   Si mari finantatori, intre care se detaseaza prin investiile uriase ce le-au facut, familiile Rockefeller (NOTA 1) si Harriman (NOTA 2)

Experimentul social din China sub conducerea preşedintelui Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie.

Scria David Rockefeller (NOTA 3) in New York Times la 10 august 1973. Cititi va rog si articolul:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

Iar omul sau de incredere, Henry Kissinger, sublinia in 1974:

   „Depopularea ar trebui să fie prioritatea principală a politicii externe faţă de ţările lumii a treia.”

   Robert Thomas Malthus (1766–1834), este faimos deoarece a spus că un colaps al producţiei în masă a hranei ar fi de ajutor deoarece ar curăţa lumea de săraci … iar Charles Darwin, un admirator al Modelului Catastrofic Malthusian, a dezvoltat teoria evoluţiei, având ca idee primordială supravieţuirea celui mai adaptat. Cu ajutorul lui T.H. Huxley, cunoscut ca buldogul lui Darwin , teoriile lui Darwin au fost propulsate si acceptate la scară largă printre cercuri ştiinţifice cheie de pe tot cuprinsul Angliei şi apoi în lume. Vărul lui Darwin, Francis Galton, socotit ca fiind tatăl eugeniei, a văzut o oportunitate in a face omenirea să „progreseze” dezvoltand „Darwinismul Social„ prin luarea regnurile din Teoria Evoluţiei carora le-a aplicat principii sociale. Familiile Darwin, Galton, Huxley şi Wedgwood au fost aşa de obsedate cu noua lor teorie de schemă socială că şi-au făgăduit solemn: familiile lor nu se vor înmulţii decât între ele. Ei au prezis în mod fals că în decursul a doar câteva generaţii ei ar produce super-oameni. Apariţia pseudoştiinţei a fost doar codificarea practicii de încrucişare selectivă deja populară în interiorul ELITELOR. Experimentul celor 4 familii a fost un dezastru. Doar pe parcursul a două generaţii de procreare selectivă, aproape 90% dintre progeniturile lor ori au murit la naştere ori au fost handicapaţi în mod serios, din punct de vedere fizic sau mental (NOTA 4). Biometria pare a fi o nouă ştiinţă, dar a fost de fapt dezvoltată de Galton în anii 1870 ca o modalitate de a urmări trăsăturile rasiale şi istoria genetică şi ca o modalitate de a decide cine are dreptul la procreere.

În 1904, Cold Spring a fost iniţiată în SUA cu finanţarea Carnegie (NOTA 5), Rockefeller şi Harriman. În 1907 primele legi ale sterilizării au fost trecute în SUA. Cetăţenii cu uşoare diformităţi sau cu scoruri scăzute la testele lor din cardurile de raportare au fost arestaţi şi sterilizaţi cu forţa.

   Unul dintre cei mai importanti eugenisti, Charles Benedict Davenport (1866–1944) a devenit director al Cold Spring Harbor Laboratory in 1910, cand a fondat si Eugenics Record Office. In 1911, acesta scrie cartea sa de referinta  Heredity in Relation to Eugenics. Apoi in 1929,  Race Crossing in Jamaica, in care arata degradarea la care ajung indivizii prin amestecarea raselor alba si neagra. Cu astfel de idei , a avut contacte cu institutii si publicatii din Germania nazista inainte si in timpul celui de al doilea razboi mondial. De notorietate este contributia sa la Festschrift, pentru Otto Reche, cel ce avea sa devina una dintre cele mai importante figuri ale teoriilor superioritatii sau inferioritatii raselor. (NOTA 6)

In 1904, The Cold Spring Harbor Laboratory este finantata de Carnegie Institution of Washington iar in 1921 este reorganizata ca Carnegie Institution Department of Genetics. Intre 1910–1940 gazduieste Eugenics Record Office a lui Charles B. Davenport si a asistentului sau Harry H. Laughlin.

Eugenics Record Office a fost finantata initial de Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman iar apoi de Carnegie Institution. Institutul este raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate .

   În 1911, familia Rockefeller exportă eugenia în Germania prin rulări de bani către Institutul Kaiser Wilhelm care mai târziu va fi stâlp central al celui de-al treilea Reich. (NOTA 7) La Conferinţa Internaţională a eugeniei din 1912 din Londra, aceasta devine o nebunie internaţională şi câştigă statutul de superstar. Futurologul şi autorul SF de succes, H.G. Wells a studiat biologia îndrumat de eugenisti de top şi a răspândit noua credinţă la nivel planetar.

In 1916, iubita lui H.G. Wells, Margaret Sanger, a început promovarea eugeniei în SUA. În 1923, Sanger primeşte fonduri masive din partea familiei Rockefeller (NOTA 8). Sanger a scris fratelui intru eugenie Clarence J. Gamble (NOTA 9) că liderii negrii ar trebui recrutaţi ca deschizători de drum în programele de sterilizare direcţionate împotriva comunităţilor de negrii.

În 1924, Hitler a scris „Mein Kampf” (sau „Lupta Mea„) şi a creditat eugenistii americani ca fiind sursa lui de inspiraţie. Hitler chiar a scris o scrisoare de fan eugenistului american şi conservator, Madison Grant (NOTA 10), numind cartea lui bazată pe rasă, „Trecerea marii rase„, Biblia sa. Hitler şi-a dezvoltat planurile pentru exterminarea în masă a evreilor şi ceea ce el numea alte sub rase cât şi cele handicapate, de la Grant. Prin 1927, eugenia a atins apogeul. Aşa zisa ştiinţă a fost în mod agresiv implementată prin concursuri în şcoli si alte institutii. În acelaşi an în SUA mai mult de 25 de state au trecut legi „pro sterilizare” şi Curtea Supremă a votat pentru planuri de sterilizare brutală. Când Hitler vine la putere în 1933, unul dintre primele sale acte a fost să treacă legea eugeniei naţionale copiată după legi din SUA. (NOTA 11) La un moment dat, 27 DE STATE PUN LEGIILE DE STERILIZARE UMANĂ ÎN PRACTICĂ!

Filmul din 1934, „Tomorrow’s Children” („Copiii de mâine„), a adus agenda eugeniei pe marile ecrane în SUA.

   Prin 1936, Germania a devenit liderul mondial în eugenie prin luarea unor acţiuni efective de sterilizare şi eutanasiere sute de mii de victime. La sfârşitul războiului, aliaţii au protejat de persecutare chiar acei oameni de ştiinţă nazişti care au torturat mii de oameni până la moarte. Îngerul morţii, Josef Mengele şi şeful său Otmar Von Verschuer nu au fost persecutaţi iar von Verschuer chiar a continuat munca sa în Germania după război. (NOTA 12) Dupa razboi, aceeasi Marie dar cu alta palarie … Publicaţia trimestrială Eugenia a devenit Biologia Socială. Liga Controlului Naşterii Americane a devenit Paternitate Planificată. Noi termeni ca Transumanism, Controlul Populaţiei, Durabilitate, Conservare şi Ecologie au înlocuit Igiena Rasială şi Darwinismul Social. Mulţi eugenisti din perioada precedentă s-au angrenat în ceea ce ei numeau cripto-eugenie. Ducând în mod intenţionat credinţele lor eugenice în subteran, ei au devenit foarte respectaţi antropologi, biologi şi geneticieni în lumea de după război.

Aldous Huxley (fratele lui Julian Huxley), autorul cărţii „Măreaţa Lume Nouă„, a ţinut un discurs la Berkley în 1962 cu puţin timp înainte de moartea sa. El a admis ca foarte vânduta sa carte, „Măreaţa Lume Nouă„, scrisă în 1932, s-a bazat nu pe ficţiune ci pe ceea ce elita planifica să implementeze:

„Şi aici mi-ar place să compar pe scurt, parabola „Măreaţa Lume Nouă” cu o altă parabolă care a ieşit mai recent în cartea lui George Orwell „1984„. Înclin să cred că dictatura ştiinţifică a viitorului, şi cred că vor fi dictaturi ştiinţifice în multe părţi ale lumii, va fi probabil o bună afacere mai apropiată de tiparul „Măreaţa Lume Nouă” decât de şablonul „1984„. Va exista o afacere bună mai apropiată nu din cauza unei remuşcări umanitariste în dictatorii ştiinţifici ci pur şi simplu pentru că şablonul „Măreaţa Lume Nouă” este probabil, o bună afacere mult mai eficientă decât altele. Dar dacă poţi obţine consimţământul oamenilor la starea de fapt în care ei trăiesc, starea de sclavie, starea de a fi, ei bine, mi se pare mie că natura revoluţiei ultime cu care ne confruntăm acum este exact aceasta: că ne aflăm într-un proces al dezvoltării unei întregi serii de tehnologii care îi vor permite oligarhiei controlatoare, care mereu a existat şi probabil că va exista mereu, să facă oamenii chiar să-şi iubească sclavia. Oameni pot fi făcuţi să se bucure de o stare de fapt care, după orice standarde de decenţă, ei ar trebui să nu se bucure şi aceste metode, eu cred, sunt o reală rafinare ale altor metode mai vechi ale terorii deoarece ele combină metode ale terorii cu metode ale acceptării. Ei bine, apoi există alte metode variate la care cineva s-ar putea gândi, există de exemplu metoda farmaceutică, aceasta a fost una dintre chestiunile despre care am vorbit în „Măreaţa Lume Nouă” şi rezultatul ar fi acela că… vă puteţi imagina un dătător de euforie care ar face oamenii perfect fericiţi, chiar şi în cele mai abominabile circumstanţe. Adică, aceste lucruri chiar sunt posibile.„

Elita a lăsat un val uriaş de distrugere în spatele ei în timp ce plină de sânge rece, experimentează pe populaţia civilă ca şi cum am fi cobai.

Unul dintre studiile binecunoscute din eugenie, proiectul sifilis Tuskegee, a ucis sute de negrii şi cetateni trecuţi de 40 de ani până când oamenii din interior au expus-o în 1972.

   In timpul Razboiului Rece, armata americana a facut teste biologice, chimice sau farmaceutice pe soldati.

Guvernul federal a susţinut experimente secrete radioactive pe mii de pacienţi care nu şi-au dat acordul în sute de spitale din SUA; au injectat bărbaţi, femei şi copii sănătoşi cu Uraniu şi Plutoniu cu nivele de dozaj aflate între non terapeutice spre mortale omorând mulţi dintre subiecţii testaţi.

Femeilor însărcinate ale militarilor li s-au dat vitamine din partea doctorilor bazelor militare care de fapt constau din Uraniu 239 şi Plutoniu 241 foarte radioactiv rezultând în avorturi violente şi la moartea mamelor.

Soldaţi, marinari şi puşcaşi marini au fost folosiţi ca porcuşori de Guineea în sutele de teste ale bombelor atomice şi cele cu hidrogen. Patrioţi americani au fost radiaţi, la fel ca animalele de laborator. Piloţii au fost forţaţi să zboare prin nori de radiaţie în formă de ciupercă, distrugători ai ADN-ului.

Din 1951 până în 1961, armata SUA a plătit Ministerului Sănătăţii din Israel 3 milioane de lire să facă teste radioactive pe copii evrei sefarzi care au imigrat în Israel. Şcolile publice guvernamentale ar fi spus copiilor că ei vor merge să li se facă o verificare medicală şi că o să fie scanaţi cu raze X.

Pentagonul deja iradiase mai mult de 4000 de copii instituţionalizaţi în SUA… mulţi dintre care au şi murit.

Mai mult de 110.000 de evrei cu piele închisă la culoare au primit doze de raze X de 35.000 ori mai mari decât maximul admis, la cap, în mod repetat. Mulţi dintre copii au murit în interval de câteva luni. Toţi şi-au pierdut părul. Câţiva dintre ei încă trăiesc şi astăzi şi suportă probleme de sănătate chinuitoare.

Testarea sub acoperire, a agenţilor chimici, biologici şi radiologici pe populaţia care nu suspectează nimic, continuă la scară globală astăzi.

Cititi va rog si:

Experimente medicale macabre pe copii, femei, minoritati si detinuti (1845-2007)

Din 1940 până în 1979 majoritatea populaţiei britanice a fost pulverizată de avioane de mai mult de 2000 de ori cu chimicale mortale şi micro-organisme fără să li se spună niciodată nimic.

În 1965, Pentagonul a testat o armă biologică în metroul din New York şi au plasat personal la spitalele locale ca să monitorizeze efectele. Mai mult de un milion de oameni au fost expusi:

A History Of US Secret
Human Experimentation

Sterilizarea agresivă a bărbaţilor şi femeilor a continuat în multe state până la mijlocul anilor 1980.

SUA şi Anglia testează actualmente pesticide şi medicamente experimentale foarte toxice pe zeci de mii de copii aflaţi în grija statului, sănătoşi, din care mulţi au murit ca urmare a experimentelor.

Închisori de pe tot cuprinsul SUA  au forţat deţinuţii să participe în experimente cenuşii care se întind de la studii de pesticide la a accepta tablete de dioxină cusute pe spatele lor.

Bertrand Russel spunea:

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie.”

H.G. Wells, Aldous Huxley, Bertrand Russel şi sute de alţii eugenisti se lăudau constant despre cum conducătorii se consideră o specie separată şi mai evoluată decât omul obişnuit. Eugenistii de top au fost suficient de tupeişti să admită că ţelul lor adevărat nu a fost să îmbunătăţească ereditatea oamenilor obişnuiţi ci să-i îndobitocească şi mai mult astfel încât să fie mai uşor controlabili.

Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta scria:

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.” (NOTA 13)

De zeci de ani planificatorii sociali eugenisti spun că ar folosi medicamente care alterează mintea pentru a controla populaţia. Până în 2007, mai mult de 20% din populaţia SUA erau pe un fel de prescripţie de anti-depresive. Dar în cazul copiilor aflaţi în îngrijirea statului un sector unde acesta are control absolut, cel puţin două treimi sunt forţaţi să ia un cocktail făcut din, în medie, 7 medicamente psiho-tropice. Uneori consecintele pot fi dramatice:

Antidepresivele creaza monstrii: tinerii occidentali care ucid in masa au un element comun …

Lumea occidentală implementează acum metode pre-crimă eugenice. Fetuşii sunt acum prefiltraţi în funcţie de istoria criminală a familiei, din Portland, Oregon pana la Londra, Anglia, servicii de protecţie a copilului înrolează la naştere copii în baze de date criminalistice, forţându-i apoi să participe la audieri de probă la vârsta de doi ani.

Mai marii lorzi ai dictaturii ştiinţifice continuă fără milă un război împotriva celor mai neajutoraţi dintre noi. În decembrie 1974, guvernul SUA a făcut din reducerea populaţiei lumii a 3-a o problemă centrală a securităţii naţionale.

Planul de operaţiune intitulat: Memorandum de Studiu al Securităţii Naţionale 200 (National Security Study Memorandum 200: Implications of Worldwide Population Growth for U.S. Security and Overseas Interests (NSSM200)), a fost pur şi simplu o regurgitaţie a Comisiei Britanice a Populaţiei creată de Regele George al VI-lea al Angliei în 1944, care în mod deschis a afirmat că populaţia naţiunilor lumii a treia reprezintă o ameninţare la adresa monopolului puterii globale al elitei internaţionale. Planul SUA autorizat de Henry Kissinger (NOTA 14) a ţintit 13 ţări cheie unde erau necesare reduceri masive de populaţie. Kissinger a recomandat ca împrumuturile FMI şi de la BANCA MONDIALA (NOTA 15) să fie date pe condiţia ca naţiunile să iniţieze programe agresive de control al populaţiei cum ar fi sterilizarea. Kissinger a recomandat de asemenea ca mâncarea să fie folosită ca o armă şi că instigarea războaielor era de asemenea un instrument ajutător în reducerea populaţiei (NOTA 16).

În 1972, Nixon a implementat de asemenea tactici eugenice care au fost conduse de George Herbert Walker Bush. Bush a sfătuit China în formularea planului lor de acţiune „un copil” şi a direcţionat guvernul federal să sterilizeze cu forţa mai mult de 40% din femeile americane (indieni nativi) din rezervaţii.

De mentionat in acest context si activitatea lui:

John D. Rockefeller III  (1906–1978), membru Council on Foreign RelationsForeign Policy Association si Institute of Pacific Relations.

In cadrul vizitei in Japonia din 1950 pentru concluziile tratatului de pace, intreprinsa impreuna cu secretary of state John Foster Dulles, ia contact cu multi lideri locali din toate domeniile importante ale tarii. De asemenea a fost foarte activ in cadrul Asia Society.

In 1952 fondeaza Population Council.

Presedinte al Rockefeller Brothers Fund (1940 – 1956) si Rockefeller Foundation .

In 1967 creaza Asian Cultural Program pentru incurajarea schimburilor culturale dintre extremul orient si vestici .

La initiativa sa se creaza Lincoln Center (Chamber Music Society of Lincoln Center, Film Society of Lincoln Center, Jazz at Lincoln Center, Juilliard School, Lincoln Center Theater, Metropolitan Opera, New York City Ballet, New York City Opera, New York Philharmonic, New York Public Library for the Performing Arts, School of American Ballet si  Lincoln Center for the Performing Arts, Inc.), careia ii devine presedinte si pe care o finanteaza masiv.

Population Council

Cu toate ca a fost controversat, avandu-si radacinile in miscarea “eugenie“, consiliul si-a vazut linistit de treaba , devenind cu timpul un gigant in domeniu cu ramificatii in peste 60 de tari. Cel mai important obiectiv al sau este family planning.

Primul presedinte al ei a fost eugenistul apropiat familiei, Frederick Osborn, autorul Preface to Eugenics (1940), liderul American Eugenics Society si unul din fondatorii Pioneer Fund. Acesta scria in 1968: “Scopurile eugenie ar trebui realizate sub alte denumiri decat eugenia “.

Apoi presedintele Nixon a infiintat Commission on Population Growth and the American Future, cunoscuta ca Rockefeller Commission cu Rockefeller presedinte. Presedintele Nixon a dat o importanta mare acestor comisii, creand cadrul legislativ adecvat functinarii lor dar si pentru punerea in practica a hotatarilor luate de acestea. Se considera de neacceptat realizarea previziunilor ca in 2013 populatia SUA sa ajunga la 400 milioane (daca se continua ritmul de atunci al cresterii demografice).

Ca modalitati importante avute in vedere pentru mentinerea unui numar constant al populatiei se aflau :

Legalizarea avortului prin ABSORTIE

Educatia sexuala in scoli

Equal Rights Amendment – suport financiar masiv. Iata preocuparile acestui stricator de valori crestine si umane:

NOW and Abortion Rights/Reproductive Issues ( avorturi )

NOW and Lesbian Rights

În anii 70, Africa de Sud a dezvoltat arme biologice specifice pentru o anumită rasă ca să ţintească negrii şi asiaticii şi apoi, respectiv, au vândut tehnologia Israelului la mijlocul anilor 80. În septembrie 2000, Proiectul pentru un Nou Secol American(PNAC) a publicat un document în care Dick Cheney a descris arme biologice cu specific de rasă ca „instrumente politice folositoare”. (NOTA 17)

În 1998, Ted Turner a făgăduit solemn că va da mai mult de 1 miliard pentru ONU ca să fie cheltuiţi în implementarea planurilor de reducere a populaţiei la scară planetară. Intr-un interviu în Audubon Magazine, acesta spunea:

O populaţie totală de 250-300 de milioane de oameni o reducere de 95% din prezentul nivel, ar fi ideal.” (NOTA 17)

În 1999, Fundaţia Bill şi Melinda Gates a oferit 2,2 miliarde de dolari către Planificarea Paternală, Fondul Populaţiei de la ONU şi alte grupuri de reducere a populaţiei. Până în 2007 Gates a dat mai mult de 30 de miliarde de dolari aproape în exclusivitate către Grupurile de Control al Populaţiei. Presa corporatistă controlată a raportat plină de cinism că Gates a oferit banii să ajute copiii lumii a treia. Bill şi Melinda Gates au fost detronaţi ca fiind cei mai generoşi filantropi când prietenul lor şi un individ entuziast al reducerii populaţiei Warren Buffet, a oferit 37 de miliarde ca să finanţeze o armată de Grupuri de Control ale Populaţiei.

Dr. Eric Pianka spunea :

Şi cred de fapt că lumii i-ar fi mult mai bine când sunt doar 10 sau 20 la sută dintre noi rămaşi.”

Proeminentul biolog al Universităţii din Texas, dr. Eric Pianka, în timp ce primea un premiu al Academiei de Ştiinţe din Texas a spus că pandemia globală SIDA a fost, citez:

„nu prea bună, este prea înceată”.

Si a laudat virtuţile ebolei deoarece va ucide 90% din populaţia mondială, repede.

Dar cel mai înfricoşător a fost faptul că într-o mulţime de peste 1000 de oameni de ştiinţă proeminenţi, ziarele locale au raportat că 95% din participanţi i-au oferit lui Pianka ovaţii îndelungate de fiecare dată când el elogia virtuţiile selectării microbilor şi a distrugerii omului.

Tot Dr. Eric R. Pianka mai spunea:

„China a fost în stare să întoarcă pagina şi să devină cea mai mare putere mondială deoarece ei au o poliţie statală şi sunt capabili să forţeze oamenii să înceteze reproducerea.”

Mişcarea eugenistă şi-a scuturat mult din bagajul ei nazist, şi se foloseşte de îngrijorările legitime ale populaţiei legate de mediu ca de o mască pentru a ascunde agenda lor reală.

Toată lumea vrea să respire aer curat şi să aibă apă bună, dar controlorii mişcării ecologiste nu au făcut nimic decât să strângă îngrijorările oamenilor şi să promită suportul unor metodologii şi planuri globale care destabilizează şi mai departe lumea a treia şi creează o mizerie de nedescris.

Inginerii Noi Ordini Mondiale au deturnat destinul uman. Controlorii săi au studiat îndeaproape comportamentul uman pentru mai mult de 100 de ani şi acum ne direcţionează cu un control expert folosindu-se de instinctele primare şi de dorinţe ca de niste pârghii. Ei şi-au dezvoltat sistemele lor de control al minţii până în punctul în care sunt capabili să controleze persoana obişnuită inconştientă ca pe o maşină.

„Până în 2020 o să existe un guvern mondial unic.”

Spunea Ray Kurzweil

Maestrul eugenic Julian Huxley, a fondat trans-umanismul şi controlorii societăţii admit pe faţă, că noul sistem este făcut să progreseze către o tiranie absolută.

Conducătorul trans-umanist, Ray Kurzweil, se laudă că avansurile tehnologice le vor da posibilitatea celor care-şi permit, să trăiască pentru totdeauna, dar admite că majoritatea nu vor fi capabili să ţină pasul cu noua rasă stăpână.

Evoluţia biologică este prea înceată pentru specia umană. În următoarele câteva decade va fi lăsată în mizerie.”

Mai spunea Ray Kurzweil.

Observam astfel ca misiunea „sacra„ a ELITEI (ce o urmeaza cu indarjire si rabdare de peste 200 de ani), este aceea de a avea un sistem cu două clase unde subclasa este forţată să trăiască ca sclavă în micuţe oraşe închise, în timp ce elita se va bucura de pământul planetei.

Diminuarea drastica a populatiei planetei si eugenia in general sunt evident strans legate si de politica promovarii avorturilor. Iar in istoricul acestei miscari regasim aceleasi personaje de mai sus … Cititi va rog si articolul:

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

Dupa cum ati putut observa in articol (precum si din note si articolele recomandate) cei foarte interesati de EUGENIE sunt varfurile camatariei planetare si ale masoneriei, puternicele personaje ce reprezinta curelele de transmisie dintre acestia si politic-economic, precum si anumiti oameni de stiinta nebuni. Majoritatea dintre toti acestia sunt evrei sau cel putin asa figureaza a fi, si aceasta datorita faptului ca ELITELE se folosesc din plin de aceasta minoritate pentru realizarea scopurilor lor ticalosite. Dupa al doilea razboi mondial, masurile de combatere a antisemitismului au devenit un zid concentric protector in spatele caruia isi fac de cap. Iar acum, in ultima etapa ce a mai ramas din partea finala a edificarii GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE, apar legi drastice ce vor pedepsi crunt pe cei ce vor indrazni sa aduca vreo critica SISTEMULUI. Cititi va rog si articolul:

Zorii cenzurii neo-bolsevice asupra internetului

Folosirea evreilor mai are un avandaj pentru ei. Marea majoritate a lor sunt extrem de disciplinati si ascultatori fata de ELITELE ce ii conduc, tocmai datorita spectrului fricii care mereu le este aratat: “nu faceti cum va spunem, majoritarii va vor extremina”.

Dr. Nahum Goldman, (1894-1982) , presedinte al World Zionist Organization, avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva:

Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constiutui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre

Pe de alta parte, li se inoculeaza sentimentul superioritatii rasei.

Menechem Begin, fost prim ministru Israel:

Rasa noastra este Master Race. Noi suntem zei divini pe aceasta planeta. Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare, precum sunt ele de insecte. De fapt, comparativ rasa noastra, alte rase sunt bestii si animale. Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane. Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare. Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel. Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi.„

Nu se putea ajunge insa aici daca nu exista nazismul si holocaustul. Acesta este si motivul pentru care ELITELE ce au finantat eugenia sunt aceleasi cu cele ce au finantat national-socialismul. Sinistru … Cititi va rog si:

SIONISMUL – propunere de dezbatere pornind de la filmul “Rabini contra sionism”

Nu putem vorbi despre ELITE fara a aminti de unde a inceput totul:

Mayer Amschel Rothschild (1744 – 1812), este fondatorul imperiului bancar Rothschild, cea mai de succes familie din istorie. Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent, au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor fosili, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat si stapanit sistemul bursier, bancar, financiar, au influentat direct politicul, au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi, au pus la punct un sistem continental de informatii rapide, etc. La sfarsitul secolului 19 controlau peste jumatate din intreaga bogatie a planetei. Desigur, ei au fost varful unui ice-berg, partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice. In SUA i-au finantat pe colosii Rockefeller (petrol), Andrew Carnegie (otel), Harriman (cai ferate), J. P. Morgan si pe bancherii ce au pus bazele Federal Reserve.

La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild (in traducere SCUTUL ROSU – inainte chemandu-l Mayer Amschel Bauer, dar si-a schimbat numele in mod special pentru ce avea in plan sa faca), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson – si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea „Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea „Ordinul Iluminatilor”. Weishaupt a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna „cei care detin lumina”.

Primul profet al „Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau „Decembristii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX.

1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

2) Abolirea proprietatii private;

3) Abolirea mostenitorilor;

4) Abolirea patriotismului;

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

6) Abolirea tuturor religiilor.

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten:Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului, 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc.

Cititi va rog mai multe in articolele:

PAPUSARII – inceputuri

Personalitati si organizatii: evreul MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), intemeietorul celei mai puternice familii din istoria moderna a omenirii si creatorul ordinului ILUMINATII

Pentru o si mai buna intelegere a contextului general, va rog sa cititi si articolul:

DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa

De ce Dumnezeu a ingaduit sa ajunga lucrurile atat de departe? Cititi va rog si articolul:

APOCALIPSA, traim vremurile din urma?

 

NOTE:

(NOTA 1)

Va propun un istoric al activitatilor celebrei familii, al carui singur scop faptic si declarat a fost, este si va fi construirea unui GUVERN MONDIAL unic, a unei societati umane planetare ghidata de doctrina iluminatilor formulata acum peste 200 de ani, un imperiu global pregatit pentru a fi inchinat antihristului ce va sa vina. Evident, nu sunt singurii si nici nu puteau realiza de capul lor totul. In cuprinsul acestui blog am facut referire si la ceilalti lucratori ai maleficului si am demonstrat stransa legatura dintre toti acestia.

Actiunile lor nu s-au limitat la o uriasa acumulare de capital din industria petroliera si banci. Nu exista domeniu de activitate fundamental de natura sa strice valorile reale ale umanitatii in care sa nu fie implicati (homosexualitate, eugenie, avorturi) si nu au ratat, incepand din secolul 19, nici una din etapele edificarii NOII ORDINI MONDIALE la ca sa nu-si aduca contributia in mod major si uneori determinant (Liga Natiunilor, finantarea industriei naziste, ONU, Banca Mondiala, FMI, UE). Au fondat si/sau finantat organisme financiare si politice interne si internationale aflate in varful piramidei decizionale ce sforaresc conducatorii natiunilor si sistemul economic mondial (Federal Reserve, Council on Foreign Relations, Asia Society, Bilderberg, Population Council, Comisia Trilaterala, North American Free Trade Agreement – NAFTA, Group of Thirty). Au fondat universitati si au finantat centre de invatamant, adevarate fabrici de pregatit marionete ascultatoare fidele sistemului.

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)

(NOTA 2)

Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii: familia HARRIMAN, unealta importanta a colosilor Rothschild. Sarcini: transporturi, eugenie, banci, finantarea nazismului

                                                          (NOTA 3)

Actualul patriarh al familiei este David Rockefeller (1915-) FONDATOR al Bilderberg Group, MEMBRU CONSILIU DE CONDUCERE PE VIATA (din 1954). Membru Bohemian Grove. Seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center .

Cum laude  Harvard University, teza “ Fabian socialism “ .

Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger Hiss, John Foster Dulles (Central Intelligence Agency), Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci presedinte era unchiul sau, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, si fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita  JPMorgan Chase.

In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat Marshall Plan.

Printre apropiatii lui David: Rothschild , generalul George C. Marshall , membrii Ford family , Bill Clinton , Henry Kissinger, Riley P. Bechtel ( Bechtel Group) , Gianni Agnelli ( Fiat ) , John Loudon ( Royal Dutch-Shell ) , C. Douglas Dillon , David Packard (Hewlett-Packard ) , familia Dulles , Katharine Graham ( Washington Post ) , Brooke Astor ( Astor familyWaldorf-Astoria Hotel ) , Peter G. Peterson ( presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations ) , Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( presedintele New York Times ) .

Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, inainte de a deveni presedinte Federal Reserve.

Banca sa are stranse legaturi cu BANCA MONDIALA. Trei dintre presedintii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale Bancii Mondiale si FMI. Cititi va rog si articolele:

 Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

 Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 2): FMI (Fondul Mondial International)

Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed, Jr , a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. (al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve).

A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘ 50. Apropiati ai familiei: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt, Jr., Kermit Roosevelt, Jr., William Bundy.

In vara lui 1964 are o intalnire de doua ore si jumatate cu Nikita Hrusciov. Apoi si cu succesorul sau, Leonid Brejnev

In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat  Council of the Americas. Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea :

“NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

In 1973 a fost creata la initiativa sa Comisia Trilaterala. Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker, ambii fosti capi ai Federal Reserve. De asemenea si Zbigniew Brzezinski, care a fost si director.

In mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou in piata Karl Marx.

A fost Chairman Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat in 1973.

L-a convins pe presedintele Jimmy Carter sa aprobe intrarea sahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi in SUA pentru spitalizare. Aceasta actiune a precipitat criza ostaticilor din Iran. Cititi va rog si articolul:

Va fi folosit Iranul pentru declansarea celui de al treilea razboi mondial? Elemente esentiale din istoria sa contemporana (ce nu apar insa in marea mass-medie actuala)

In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.

In 1992, a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor.

In 2006 a format o echipa cu sefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care.

JPMorgan a anuntat in toamna ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan .

Este actionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce si napalm.

Edificator pentru ce are in cap sunt insasi declaratiile sale:

In august 1973 intr-un articol pentru New Yorker Times, scria:

Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de success din istorie “

Aceasta deoarece si China le-a servit si le serveste drept laborator special de studiu pentru societatea de maine dorita de ei. Cititi va rog si articolul:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

La Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, 14 Sept. 1994:

“ Dar aceasta fereastra de ocazii, în care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala. “

Si cea mai celebra :

Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

Sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg, de unde si denumirea, langa Arnhem, intre 29 si 31 mai 1954. Emblematic pentru scopul si modalitatea de lucru a celor ce se intrunesc periodic la aceste intalniri este declaratia de la 5 iunie 1991, a fondatorului David Rockefeller (din partea Council for Foreign Relations), cu privire la prestatia presei fata de deciziile Bilderberg:

„Suntem recunoscatori conducerilor publicatiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine si altor mari publicatii ai caror directori au participat la intalnirile noastre si au respectat promisiunea lor de discretie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi sa dezvoltam planul nostru global daca am fi devenit subiecti ai luminilor presei in toti acesti ani, dar lumea este mult mai sofisticata si mai pregatita acum sa inainteze spre o guvernare globala …”

Cititi va rog si articolul :

Mass-media , industria de filme , EVREI , elite , NOUA ORDINE MONDIALA , GUVERNUL MONDIAL

De mentionat ca prima conferinta Bilderberg din SUA , din 1957 , a fost sponsorizata de Ford Foundation . Detalii despre participanti si alte amanunte ale istoricului intalnirilor , cititi va rog in articolul :

Grupul BILDERBERG , istoric si detalii lista participanti

(NOTA 4)

In aceasta practica au excelat de exemplu familiile evreiesti Rothschild si Goldman. Cititi va rog si articolul:

Gigantul bancar GOLDMAN SACHS a angajat o firma de avocatura pentru a inchide un blog extrem de critic la adresa lor

(NOTA 5)

Andrew Carnegie (1835–1919), magnatul Carnegie Steel Company, cumparata in 1901 de J.P. Morgan si transformata in colosul US Steel cu ramificatii pana in Europa centrala. Dupa tranzactie se retrage din afaceri.

Fondatorul in 1910 al institutiilor care ii poarta numele. Printre personalitatile ce le-au condus: David Rockefeller, Alger Hiss, John Foster Dulles, Dwight D. Eisenhower, fondatorul IBM Thomas J. Watson, Elihu Root presedintele Carnegie Endowment for International Peace 1910 – 1925 a fost un apropiat al lui Andrew Carnegie.

(NOTA 6)

Otto Reche (1879–1966), antropologist, fost membru al partidului nazist. A facut studii referitoare la grupele sanguine si rase.

(NOTA 7)

Kaiser Wilhelm Institute (Kaiser Wilhelm Gesellschaft) a fost fondat in 1911 si i-a avut printre directori pe  Walther Bothe, Peter Debye, Albert Einstein, Fritz Haber si Werner Heisenberg. Finantari majore au venit din partea Rockefeller Foundation.

Presedinte intre 1937–1940 a fost Carl Bosch (1874–1940), laureat in 1931 al premiului Nobel in chimie, care din 1935 devine presedintele IG Farben.

Sa ne amintim ca mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg, Ford Motor Company sau Standard Oil condusa de Rockefeller. Mai mult , fratele lui Paul Warburg, Max Warburg, unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B, a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista. Dar Paul Warburg nu era oricine, ci primul director al COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) dar si unul din fondatorii Federal Reserve. Cum de a fost posibil, alte exemple de PAPUSARI colaboratori cu nazistii, cititi va rog in articolul:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

(NOTA 8)

Margaret Higgins Sanger (1879 – 1966), evreica, importanta activista a avorturilor, eugenista, fondatoarea American Birth Control League, devenita mai tarziu Planned Parenthood. Amica cu Emma Goldman.

John Davison Rockefeller, Jr. a ajutat-o si finantat-o masiv pe Margaret Sanger (iubita lui HG Wells care nu s-a ocupat doar cu sf-uri ci a fost si un principal sustinator al eugeniei) cu a ei the American Birth Control League (unul din principalii factori ai promovarii uciderii de prunci nenascuti).

(NOTA 9)

Clarence J. Gamble, stapanul mega companiei Procter and Gamble a fost foarte activ in uciderea de prunci nenascuti. Fondatorul Pathfinder International. Impreuna cu Margaret Sanger si Robert Latou Dickinson au reusit raspandirea avortului prin absortie in intreaga SUA, dupa care si-a inceput o intensa activitate de promovare a lui la scara globala.

(NOTA 10)

Madison Grant (1865–1937), eugenist, a jucat un rol determinant in scientific racism si restrictionarea imigratiei pe criterii rasiale.

In 1916 scrie The Passing of the Great Race, o lucrare elaborata a racial hygiene, preocupandu-se de istoricul rasial din Europa.

(NOTA 11)

Incepand chiar din 1933, anul venirii lor la putere, intre nazisti si crestinii catolici sau protestanti apar la inceput neintelegeri iar in timp se declanseaza prigoana …

La 13 iulie 1933 biserica catolica anunta ca nu se va supune „clauzelor ariene„.

La 12 septembrie 1933 cardinalul Bertram protesteaza impotriva legilor eugeniste.

Pe 4 decembrie 1933 cardinalul Faulhaber denunta invataturile rasiste naziste.

Pe 6 ianuarie 1934 catolicii incep o campanie in randul credinciosilor prin care li se interzice oferirea voluntara sau a participarea la actiunile de sterilizare.

In cadrul unei conferinte a episcopilor tinuta intre 5 – 7 iunie 1934 se declara ca religia nu se poate baza pe concepte de sange sau rasa.

Pe 4 ianuarie 1935 episcopii germani iau atitudine impotriva campaniilor de sterilizare.

In mai 1936 incepe o ampla campanie mediatica de denigrare a manastirilor catolice descrise a fi lacasuri ale murdariei si ale viciului .

In dimineata zilei de 20 iunie 1936 politia politica din Bavaria emite ordinul de a fi retinuti toti preotii ce indraznesc sa critice masurile de concediere a tuturor calugarilor profesori din scolile publice. Legea ce prevedea respectivele concedieri apare cateva ore mai tarziu.

La 10 februarie 1937 sunt inchise toate scolile catolice din Bavaria .

La 14 martie 1937 o enciclica papala condamna rasismul nazist .

La 21 martie 1937 papa declara ca adevarata credinta in Dumnezeu este ireconciliabila cu divinizarea lucrurilor lumesti precum rasa, poporul sau statul. Ele nu pot fi nici considerate un soi de standard al tuturor lucrurilor. Credinta intr-un dumnezeu national este o grava eroare. Dumnezeul crestinilor nu poate fi marginit intre granitele unui singur popor sau al unei singure rase. Oricum, adaug eu, diavolul era cel la care se inchinau nazistii.

La 22 martie 1937 Gestapo confisca toate copiile enciclicei din 14 martie pe care le-au putut gasi.

Cititi va rog mai multe in articolul:

NAZISMUL (partea 1): religia nazismului, asemanari contemporane alarmante

(NOTA 12)

Otmar von Verschuer (1896–1969). Eugenist preocupat de „racial hygiene„, a fost directorul „Kaiser-Wilhelm-Institut für Anthropologie, menschliche Erblehre, und Eugenik” (KWIfA) („Kaiser Wilhelm Institute of Anthropology, Human Heredity, and Eugenics” si al Institut für Erbbiologie und Rassenhygiene” („Institute for Genetic Biology and Racial Hygiene”).

A primit permisiunea lui Heinrich Himmler pentru a lucra la Auschwitz, unde l-a avut asistent pe Josef Mengele.

In 1951 era considerat un profesor prestigios al University of Münster unde a infiintat cel mai mare centru de cercetari genetice din Germania de vest. Ca si alti „racial hygienists” , nazisti sau americani, a figurat ca specialist in genetica. A murit in 1969 intr-un accident automobilistic.

Josef Mengele (1911–1979), supranumit “ingerul mortii“, ofiter SS in lagarul Auschwitz-Birkenau. A fugit in Argentina unde practica avorturi. Acolo i-a intalnit pe multi nazisti, intre care Hans-Ulrich Rudel si Adolf Eichmann.

Se cuvine acum sa facem cateva referiri la Prince Bernhard of the Netherlands (1911–2004), a fost print consort al reginei Juliana, tata a 6 copii, unul din ei fiind actuala Queen Beatrix. A fost membru al Nazi Party si Sturmabteilung. A fost de asemenea membru al SS Cavalry Corps si a lucrat pentru IG Farben.

Dupa razboi, lui Bernhard i s-a creat postul de Inspector General KLM Royal Dutch Airlines, responsabila cu parasirea Germanie pe calea aerului a multor nazisti si debarcarea lor in Argentina. Unul din prietenii apropiati ai sai au fost Juan si Evita Peron carora le-a si facut o vizita oficiala in Argentina in 1951.

Tot el a fost unul din fondatorii World Wildlife Fund, al carei prim presedinte a fost in 1961. De asemenea unul din fondatorii Rotary International.

Si foarte important, l-a ajutat pe David Rockefeller in crearea grupului Bilderberg. Istoricul si detalii despre membrii acestui grup, cititi va rog in articolul:

Grupul BILDERBERG, istoric si detalii lista participanti

(NOTA 13)

Bertrand Russell a mai spus in 1953:

“Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.
Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul…
O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.

Tot el lua in bascalie notiunea de patriotism, cum ii sta bine unui militant al Noii Ordini Mondiale.

(NOTA 14)

Henry Kissinger (1923 -), evreu, State Department Special Envoy. Participant Bilderberg Group , Secretary of State, 1973 – 1977. Director Nuclear Weapons and Foreign Policy la Council on Foreign Relations. A lucrat pentru Rockefeller Brothers Fund ca director al Special Studies Project (unde l-a racolat Nelson A. Rockefeller). Participant activ Trilateral Commission. In 2002 presedintele George W. Bush l-a numit presedintele unui comitet de investigatie al atacurilor de la 11.09.2001, fost presedinte al International Advisory Committee of JP Morgan Chase ( banca Rockefeller ). Membru Bohemian Grove.

In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard D’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov  pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi BANCA MONDIALA. Cititi va rog si articolul:

 “CADEREA COMUNISMULUI“, RUSIA, OLIGARHIE, EVREI, NOUA ORDINE MONDIALA

A facut o vizita secreta in China in 1971 , avandu-l subaltern pe Winston Lord. Cititi va rog si articolul:

CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE

La conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991, spunea:

“ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Si foarte important :

NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

In seara de 13 iulie 2007, presedintele rus Vladimir Putin a primit la resedinta sa de vacanta de la Novo-Ogariovo, o delegatie americana, condusa de Henry Kissinger . Din delegatie mai faceau parte: George Schultz , Robert Rubin , Thomas Graham , fostul senator Sam Nunn, presedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum si Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administratia Reagan. Delegatia americana facea parte din grupul de dialog “Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie. Delegatia rusa din grupul de dialog a fost condusa de Evgheni Primakov.

Dupa alegerea lui Obama, acesta spunea:

Presedintele ales isi preia mandatul intr-un moment in care se petrec transformari simultane in multe parti ale lumii. Obama poate sa dea un nou impuls politicii externe americane, in parte si pentru ca ascensiunea lui este atat de extraordinara si admirabila. Obiectivul lui este de a dezvolta o strategie completa pentru America in aceasta perioada, cand o noua ordine mondiala poate fi creata. Este o mare oportunitate”.

(NOTA 15)

Desigur cu totii ati citit de ravagiile ce le face foametea in lumea a treia, de cei peste 800 milioane de malnutriti de pe glob si ati vazut dramatice fotografii cu copilasi scheletici. Cum s-a ajuns aici? De cand este omul pe pamant, n-au existat perioade atat de lungi de foamete precum cea din actualele tari sarace. Singurele momente de lipsuri alimentare extreme se petreceau in perioadele relativ scurte de timp de dupa o seceta cumplita sau o inmultire peste masura a unor daunatori naturali. Dar nici acestea pe zone atat de extinse precum se intampla actualmente. Este o intamplare sau un act criminal gandit de ELITE?
   La minutul 1:09:00 din documentarul „Viitorul alimentatiei” se specifica foarte clar ca biotehnologiei a inceput la un moment dat sa i se faca o foarte sustinuta dar mincinoasa reclama, cum ca ar rezolva problema foametei … Dar se mai spune o chestiune esentiala, anume motivul pentru care s-a ajuns la foamete: BANCA MONDIALA.
   Asta este cumplita realitate: ELITELE au infometat sute de milioane de oameni pentru ca tot ele sa vina apoi cu “solutiile”. Nu intru aici in detalii despre cum a fost creata Banca Mondiala si cine o conduce in fapt, pentru aceasta cititi va rog articolul:

Instrumente ale crearii GUVERNULUI MONDIAL (partea 1): BANCA MONDIALA

Insa trebuie specificat ca la 11 martie 1955 Banca anunta crearea Economic Development Institute cu finantare Rockefeller Foundation (in cadrul careia fundatia finantand si training-ul oficialilor straini)

In 1956 Banca Mondiala creaza International Finance Corporation iar in 1960 International Development Association (IDA), ambele foarte controversate, deoarece au fost folosite pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat si un rol determinant in implementarea „Green Revolution„. Se cuvine a aminti aici ca Rockefeller Foundation a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice. Lucrurile se leaga prieteni. Cititi va rog mai multe in articolele:

DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei

O noua amenintare serioasa: “CODEX ALIMENTARIUS”

(NOTA 16)

Un alt exemplu este cel al evreicei Madeleine Korbel Albright:

Personalitati si organizatii: MADELEINE ALBRIGHT (MADELEINE KORBEL ALBRIGHT)

(NOTA 17)

In articolul Israel’s Ethnic Weapon? din 1998, care citeaza un raport din Sunday Times Londra, se prezinta dovezi care atesta faptul ca Israelul are capacitatea de a dezvolta arme rasiale specifice. La acea vreme se cocheta cu ideea crearii unei arme biologice care sa afecteze doar arabii, nu si israelienii.

In 1999, in articolul New weapons of ethnic cleansing, se citeaza un raport al British Medical Association care a ajuns la concluzia ca o arma biologica specifica pentru anumite rase ar putea fi realizata in maxim 5 ani iar aceasta va permite guvernelor folosirea acesteia strict pentru a crea victime in randul populatiilor cu caracteristici genetice de un anumit tip.

Daca cele de mai sus pot parea ipoteze, sunt insa ELITE ce iau foarte in serios problema. In controversatul “September 2000 Rebuilding America’s Defenses report” al Project for the New American Century se subliniaza faptul ca arme specifice anumitor genotipuri sunt foarte folositoare din punct de vedere politic. Trebuie mentionat ca Project for the New American Century a fost fondat in 1997, iar membri sai marcanti sunt: Elliot Abrams, Dick Cheney, Richard Perle, Donald Rumsfeld, Robert Zoellick, Vin Weber, Paul Wolfowitz. Cititi va rog si articolul:

PROJECT FOR THE NEW AMERICAN CENTURY, laboratorul crizelor politico-militare actuale

(NOTA 18)

Ted Turner este fondatorul CNN si cel ce numea crestinismul ca fiind religia invinsilor iar pe opozantii avortului prin absortie ii poreclea “bozos“(prosti, incompetenti, mascarici)

Ca o paranteza, tot de numele lui Ted Turner se leaga indobitocirea prin anumite desene animate a copiilor. Nu intru in detalii, dar cred ca toti ati observat cam ce promoveaza ele … Ma refer la cele marca Cartoon Network.

 

Personalitati si organizatii: familia HARRIMAN, unealta importanta a colosilor Rothschild. Sarcini: transporturi, eugenie, banci, finantarea nazismului

   W. H. Harriman, impreuna cu James Stillman, Jacob Schiff (NOTA 1) si William Rockefeller controla cele mai importante cai ferate precum si National City Bank of New York, stramoasa Citibank. Toti acestia faceau insa parte dintr-un grup mai mare, finantat de catre familia Rothschild si din care mai faceau parte Carnagie (monopolul otelului) si J. P. Morgan (NOTA 2). A fost o miscare utila si necesara a vestitilor evrei Rothschild de a plasa si altor familii o parte din atributiuni. Trebuie specificat ca celebrul clan reusise la sfarsitul secolului 19 sa controleze peste jumatate din intreaga bogatie a planetei si incepea sa bata la ochi. Apoi tot ei erau implicati atat in crearea ordinului iluminatior (prin care controlau masoneria) cat si in finantarea revolutiilor si a tot soiul de miscari de stanga. Legaturile au continuat de-a lungul timpului, unele din familii incuscrindu-se chiar intre ele. Fetele lui James Stillman, Sarah Elizabeth Stillman si Isabel Goodrich Stillman s-au maritat cu William Goodsell Rockefeller si Percy Avery Rockefeller, fii asociatului, prietenului si presedintele Standard Oil, William Rockefeller. Unul din descendentii astfel rezultati, James Stillman Rockefeller, a fost presedintele  National City Bank of New York, acum Citibank dar a lucrat si pentru Brown Brothers Harriman. Tot el a incorporat si First National Bank. Cititi va rog si articolele:

Personalitati si organizatii: evreul MAYER AMSCHEL ROTHSCHILD (SCUTUL ROSU), intemeietorul celei mai puternice familii din istoria moderna a omenirii si creatorul ordinului ILUMINATII

PAPUSARII – inceputuri

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 1 )

Familia ROCKEFELLER , NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL ( partea 2 )

• Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

   Mary Harriman, vaduva lui E. H. Harriman, a inceput finantarea Eugenics Record Office (raspunzator pentru legile ce la acea vreme au dus la multe sterilizari fortate), finantare continuata mai apoi de catre Carnegie Institution. Cititi va rog si articolul:

 EUGENIA

   William Averell Harriman (1891–1986), politician, afacerist si diplomat. Fiul baronului din transporturi E. H. Harriman. Secretary of Commerce sub presedintele Harry S. Truman si Governor of New York.

   Membru Skull and Bones.

   Trimis special al presedintelui Franklin D. Roosevelt in Europa, ambasador in Uniunea Sovietica si Marea Britanie.

   A fost casatorit cu fosta sotie a fiului masonului Winston Churchill.

   In 1920 Averell Harriman si George Herbert Walker reusesc sa controleze Hamburg-Amerika Line dupa negocieri cu Chief Executive Wilhelm Cuno si M.M. Warburg (NOTA 3), bancherul companiei. Cuno a contribuit cu mari sume de bani catre nazisti in anii 1930.

   In 1922 intemeiaza banca W.A. Harriman & Co. In 1927 i se alatura fratele sau, aceasta devenind Harriman Brothers & Company, care in 1931 se uneste cu Brown Bros. & Co. devenind gigantul de mare succes Brown Brothers Harriman & Co. care i-a avut ca angajati apropiati si pe George Herbert Walker si ginerele sau Prescott Bush.

   In 1922 banca W.A. Harriman & Co. deschide sucursala ei europeana in Berlin cu ajutorul M.M. Warburg & Co. din Hamburg. Cu aceasta ocazie Harriman il cunoaste pe industriasul german Fritz Thyssen , caruia curand ii pune la dispozitie banca Union Banking Corporation din New York (formata in 1924 prin unirea cu Bank Voor Handel en Scheepvaart din Olanda a germanului) ce-l avea pe Prescott Bush ca director. Un an mai tarziu, Thyssen devine unul din cei mai mari bancheri ce l-au finantat pe Hitler si partidul nazist.

   La 1 ianuarie 1931 W.A. Harriman & Co. se uneste cu Brown Brothers. Prescott Bush devine manager partner al noii entitati: Brown Brothers Harriman, firma ce avea sa fie cea mai mare si importanta in planul influentei politice din SUA.

   In 22 aprilie 1931 Averell Harriman se intalneste la Berlin cu Friedrich Flick si Wilhelm Cuno, sef executiv la Hamburg-Amerika Line si asociat apropiat al lui Warburg.

   Hamburg Amerikanische Packetfahrt Actien Gesellschaft (cunoscuta ca HAPAG sau Hamburg America Line sau Hamburg Line) a fost fondata in 1847 in Hamburg devenind in timp cea mai mare companie de transport maritim din lume. In timpul in care director al sau a fost Prescott Bush, a colaborat intens cu nazistii

   La 7 martie 1933 Prescott Bush il desemneaza pe Max Warburg in board of Hamburg-Amerika Line.

   Cateva cuvinte despre George Herbert „Bert” Walker (1875 – 1953): a fost un bancher si afacerist american. Fiica sa Dorothy se marita cu Prescott Bush, fiind astfel bunicul si strabunicul presedintilor George H. W. Bush si George W. Bush. In 1900 pune bazele firmei de investitii G. H. Walker & Co. Pe vremea aceea era o forta a partidului democrat. In 1920 devine presedinte al firmei de investitii W.A. Harriman & Co. si il ajuta pe Averell Harriman sa preia controlul asupra Hamburg-Amerika Line. A aranjat de asemenea devenirea American Ship and Commerce Corp. in subsidiara a W.A. Harriman & Co. Ultima, cu importante relatii de afaceri atat cu Germania cat si cu Uniunea Sovietica, se uneste la 1 ianuarie 1931 cu Brown Bros. & Co., devenind Brown Brothers Harriman & Co. Walker a mai fost director al Harriman Fifteen, American International Corporation; Georgian Manganese Corporation; Barnsdall Corporation; American Ship & Commerce Corporation; Union Banking Corporation; G.H. Walker & Company; Missouri Pacific Railroad; Laclede Gas and the New Orleans, Texas and Mexico Railroad. Este tatal agentului CIA Louis Walker

   La 27 martie 1933 Max Warburg ii asigura pe Harriman si asociatii sai de la Brown Brothers Harriman ca guvernul lui Hitler este bun pentru Germania.

   La 29 martie 1933 Erich, fiul lui Max Warburg, ii trimite o telegrama varului sau Frederick M. Warburg (director la Harriman railroad system) cerandu-i sa isi foloseasca toata influenta pentru a stopa orice activitate anti-nazista din SUA, inclusiv orice referire la noutati despre atrocitati in presa sau mitinguri.

   In mai 1933 are loc un aranjament intre Hjalmar Schacht si John Foster Dulles (NOTA 4) prin care toate afacerile intre nazisti si SUA sa fie coordonate prin Harriman International Co. (condusa de Oliver, varul lui Averell Harriman). La negocieri iau parte si Max Warburg si Kurt von Schroeder

   La 5 septembrie 1933 Hamburg Amerika Line se uneste cu North German Lloyd Company, cu acordul nazistilor, devenind Hapag-Lloyd.

   La inceputul lui 1934 guvernul polonez incepe o batalie impotriva actionarilor celui mai mare complex industrial din Polonia: Upper Silesian Coal and Steel Company (germani si americani: Friedrich Flick, Averell Harriman, George Herbert Walker, Prescott Bush). Era vorba de sume si interese colosale si cum acesti giganti faceau afaceri atat cu nazistii cat si cu sovieticii, nu dupa mult timp polonezii vor plange amarnic … 

   In 1926 Anaconda si William Averell Harriman achizitionasera 51 % din compania Giesche (Silesian-American Corporation, SACO – din Polonia – zinc). In acelasi an proeminentul industrias german Eduard Schulte (1891–1966) devine general director. In septembrie 1939 cand Germania invadeaza Polonia, compania intra sub controlul ei, factorul decizional ramanand insa acelasi Eduard Schulte, cel ce avea relatii influente atat in cercurile naziste inalte dar si cu Allen W. Dulles (NOTA 4), pe care-l intalnea cand calatorea in Elvetia. Dulles il stia de peste 15 ani pe Eduard Schulte prin firma sa de avocatura Sullivan and Cromwell , ce reprezenta coproprietarul lui Giesche’s, Anaconda Copper.

   Dar Germania a fost folosita doar pentru a declansa razboiul nu si pentru a-l castiga. Astfel, din 1942 dispar toate sursele de finantare din partea ELITELOR. La 20 octombrie 1942 se opresc operatiunile Union Banking Corporation din New York conduse de Prescott Bush, E. Roland „Bunny” Harriman, trei nazisti si alti doi asociati ai lui Bush. La 28 octombrie 1942 acelasi lucru se petrece cu alte doua entitati coordonate de Prescott Bush si Averell Harriman: The Holland-American Trading Company si Seamless Steel Equipment Corporation. Astfel, au fost sistate oficial la 20 octombrie 1942 afacerile:

   Union Banking Corporation (Thyssen, Brown Brothers Harriman).

   Holland-American Trading Corporation ( Harriman)

   Seamless Steel Equipment Corporation  Harriman)

   Silesian-American Corporation

   Acestea au fost luate de guvern si returnate dupa razboi.

   Union Banking Corporation s-a dizolvat in 1951.

   Cititi va rog si articolul:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

    Printre proprietatile lor mai putem enumera Union Pacific Railroad, Merchant Shipping Corporation, Polaroid Corporation.

   Asociati la Southern Pacific Railroad (inclusiv Central Pacific Railroad), Illinois Central Railroad; Wells Fargo & Co.; Pacific Mail Steamship Co.; American Hawaiian Steamship Co., United American Lines;  Guarantee Trust Company.

   Harriman, ca trimis special al lui Franklin D. Roosevelt a fost prezent la intalnirea acestuia cu Winston Churchill, celebra ATLANTIC CHARTER (NOTA 5) din august 1941.

   In 1951 a mediat la Teheran intre Iran si Marea Britanie problema creata de dorinta iranienilor de a nationaliza Anglo-Iranian Oil Company.

   A mai fost un membru marcant COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (NOTA 6).

   A avut de asemenea interese de afaceri in mass-media. Astfel, Newsweek (magazin fondat in 1933, lansat in 1935) in 1937 se uneste cu jurnalul Today, fondat in 1932 de catre Averell Harriman si Vincent Astor, ultimul devenind chairman of the board si principal actionar pana in 1959. Newsweek este cumparat de Washington Post (NOTA 7) in 1961.

   NOTE:

    (NOTA 1)

   Jacob Henry Schiff (1847–1920), evreu, nascut in Germania, bancher american. Deosebit de influent la vremea lui, acesta a finantat Japonia in eforturile ei militare din timpul razboiului ruso-japonez. Dar ce este mai grav, a finantat Revolutia Rusa din 1917.

   In 1905 a fost medaliat de japonezi cu Order of the Sacred Treasure iar in 1907 cu Order of the Rising Sun. A fost primul strain onorat de Emperor Meiji in palatul imperial .

   In 1906, cand s-a format American Jewish Committee , a fost unul din primii lideri .

   In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat, tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie . A devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Felix Warburg si Paul Warburg cel ce impreuna cu J.P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve. De asemenea a fost director la New York City National BankEquitable Life Assurance Society si Union Pacific Railroad .

   Ginerele lui Solomon Loeb.

   Cititi va rog si articolul :

FEDERAL RESERVE = Rothschild , Rockefeller , Lazard , Warburg , Lehman , Kuhn Loeb , Goldman Sachs ?

   (NOTA 2)

    John Pierpont Morgan (1837– 1913), un adevarat gigant in banci – finante, industrie. La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

   S-a nascut intr-o familie bogata – o familie de bancheri importanti – si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
   Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.

   Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci – si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.
   Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
   La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.

   UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …

   Printre ele se afla si prima corporatie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie.

   Insa la moartea sa, pe numele sau ramasese o suma infima, multi contemporani mirandu-se. Curand insa s-a descoperit ca nu jucase decat rolul locotenetului puternicei familii Rothschild.

   A mai avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg.

   In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat , tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie .

   Dupa criza artificiala din 1907 ,  “ rezolvata “ de J. P. Morgan , in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

    Acesta , dupa o vizita la greii din finante banci europeni ( Rothschilds si prietenii ) , in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club , se intalneste cu Paul Warburg ( Kuhn, Loeb & Co. ) , Frank A. Vanderlip ( din partea National City Bank of New York ) , Henry P. Davison ( din partea companiilor J. P. Morgan ), Charles D. Norton ( din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong ( reprezentant J. P. Morgan) , in cel mai mare secret posibil , si pun bazele Federal Reserve , in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich, Warburg, JP Morgan, Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “ banca nationala “ creata de banci private . De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson , influentat fiind de Bernard Mannes Baruch .

   Iata inca un exemplu de implicare a sa , pentru a intelege mai bine nivelul afacerilor la care se lucra :

   General Electric Company , pe vremea cand avea sloganul “ noi aduce lucruri bune pentru viata “ , au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei .

   Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan . Companie este membra a COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR )

   Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “. La ce sa ne asteptam?

   (NOTA 3)

   Familia Warburg, evrei

   Paul Warburg (1868–1932) impreuna cu fratii sai Max Warburg (1867–1946) si Felix Warburg (1871–1937) , toti bancheri, au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania. Max a ramas pe batranul continent iar Paul si Felix au infiintat in SUA Kuhn, Loeb & Co. impreuna cu Jacob Schiff, la care se alatura si Otto Hermann Kahn (1867–1934)

   Paul Warburg a fost si presedinte al Bank of Manhattan. De asemenea primul director COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR).

  Max Warburg a fost si unul dintre industriasii IG Farben. Mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg. Mai mult, fratele lui Paul Warburg, Max Warburg, unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B, a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista. Nazismul a venit la putere in 1933, imediat incepand si prigoana impotriva evreilor. Insa de abia in august 1938 Max Warburg pleaca impreuna cu familia din Germania …

   Felix Moritz Warburg s-a insurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff.

   Paul Warburg a fost implicat in crearea Federal Reserve. Cititi va rog si notele de mai sus.

   In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

   James Warburg (1896-1969, fiul lui Paul si consultant financiar al presedintelui Franklin D. Roosevelt) declara în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

    “Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept. “

   (NOTA 4)

   Allen Welsh Dulles (1893–1969), prieten apropiat al familiei Rockefeller, Director of Central Intelligence (de-facto sef al U.S. Central Intelligence Agency), membru Warren Commission, partener al Sullivan & Cromwell. Fratele lui John Foster Dulles.

   Dupa razboi este creata vestita si influenta Central Intelligence Agency (CIA), devenindu-i sef, ajutat fiind de Henry Kissinger, ce lucrase pentru Army Intelligence. Au fost cooptati inclusiv oameni de stiinta nazisti carora li s-a ascuns trecutul .

   Membru Council on Foreign Relations

   In 1953, impreuna cu fratele sau  in cadrul Operation Ajax, l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi. Tot ei au realizat dezastrul Bay of Pigs Invasion cand au lucrat inclusiv cu mafia pentru incercarea de rasturnare a lui Castro.

   L-au exasperat pe John F. Kennedy care la un moment dat a spus: “Spargeti CIA in mii de bucati si aruncati-le in vant “  N-a mai apucat, Dulles fiind cel ce i-a anchetat moartea … Sa ne amintim un remarcabil discurs al presedintelui asasinat, “ The president and the press “, 1961:

   “Doamnelor si domnilor

   Cuvantul “ secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor , intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete , a juramintelor secrete si a procedurilor secrete . Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri , pe intimidare in loc de libera alegere . Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare , diplomatice , de informatii , economice , stiintifice si politice . Operatiunile sale sunt ascunse , nu publicate , greselile sale sunt ingropate , nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie ,  liber si independent . “

   In 1963 este asasinat …

   John Foster Dulles (1888–1959), U.S. Secretary of State sub President Dwight D. Eisenhower, 1953 – 1959, fratele directorului CIA Allen Welsh Dulles.

   In 1918 este consilier in delegatia americana de la Versailles Peace Conference ajutandu-l pe unchiul sau, viitorul secretar de stat Robert Lansing, apoi membru al War Reparations Committee.

   Devine partener al firmei internationale de avocatura Sullivan & Cromwell care a facut afaceri cu regimul nazist, Dulles fiind un suporter al lui Hitler.

   In 1945 participa la San Francisco Conference consiliindu-l pe Arthur H. Vandenberg si ajutand la pregatirea United Nations Charter. A fost delegat american United Nations General Assembly 1946, 1947 si 1950.

   Ca secretar de stat si-a adus un aport considerabil la consolidarea NATO.

   In 1953, impreuna cu fratele sau, in cadrul Operation Ajax, l-a inscaunat in Iran pe nepopularul prooccidental sah Mohammad Reza Pahlavi.

   Chairman si cofondator al Commission on a Just and Durable Peace of the Federal Council of Churches of Christ in America (National Council of Churches), Chairman of the Board for the Carnegie Endowment for International Peace, Trustee of the Rockefeller Foundation 1935 – 1952, membru fondator Council of Foreign Relations. Prieten apropiat al familiei Rockefeller.

    (NOTA 5)

   Aceasta adevarata fundatie pentru majoritatea tratatelor si organizatiilor internationale (inclusiv Natiunile Unite si cele financiare) de dupa cel de al doilea razboi mondial a fost schitata cu ocazia Atlantic Conference (nume de cod Riviera) la care au participat presedintele SUA Franklin D. Roosevelt si premierul britanic Winston Churchill (ambii masoni) insotiti de consilierii lor apropriati. Documentul final a fost redactat la 14 august 1941, intr-un moment in care SUA inca nu intrase in razboi. Interesant este ca in cadrul sau se specifica necesitatea unei “noi ordini mondiale”. Oficial se spune ca documentul a fost semnat de cele doua personalitati insa in toate copiile acestuia ce s-au pastrat pana in ziua de azi, semnaturile lor nu figureaza. Oricum, nu conteaza prea mult, conducatorii statelor “democrate” nefiind decat marionete de rang inalt alte ELITELOR. Cititi va rog si articolul:

Personalitati si organizatii: ATLANTIC CHARTER

   (NOTA 6)

   COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg. Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane, TOTI obligatoriu membri ai consiliului. Printre ultimii: Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney. In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan.

   Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.

   Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program.

   Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite, condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “scenei”. 

   Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea:

   “Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.“

   Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul:

   (NOTA 7)

   Bob Graham

   Daniel Robert „Bob” Graham (1936-), evreu membru al celebrei familii de moguli de presa Graham

   Membru societarea secreta Sigma Nu, membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR )

   A sustinut acerb, alaturi de Dianne Feinstein si Jay Rockefeller, crearea Director of National Intelligence in 2002, ca urmare a … 11.09.2001, evident.

   New Democrat Coalition, un grup format in 2002 la initiativa senatorilor Evan Bayh, Bob Graham, Joe Lieberman.

    Donald E. Graham

   Donald E. Graham ( 1945 – ) , evreu , chief executive officer si chairman of the board al The Washington Post Company.

   Fiul lui Katharine Graham .

   Participant Bilderberg Group .

    Elizabeth (‘Lally’) Morris Graham

   Lally Weymouth nascuta Elizabeth Morris Graham ( 1943 – ) , senior editor Newsweek , propietate The Washington Post .

   Singura fiica a lui Katharine Graham , sora lui Donald Graham , mama lui Katharine Weymouth .

    Katharine Graham

   Katharine Meyer Graham ( 1917 –  2001 ) , stapana Washington Post , a fost o apropiata a familiei Rockefeller si a lui Warren Buffet .

  Membra COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) . Participanta Bilderberg Group . Membra Comisia Trilaterala .

   Tatal sau , Eugene Isaac Meyer ( 1875 –  1959 ) , evreu , boss-ul anterior , a fost intre altele si  Chairman of the Federal Reserve din 1930 pana in 1933 . Firesc , din moment ce inca din tinerete a lucrat pentru Lazard Freres , unde tatal sau a fost partener de afaceri .

   Si cum le sta bine celor ca el , nu s-a indepartat de sectorul financiar-bancar , devenind in 1946 primul presedinte World Bank .

   Philip Graham

   Philip Leslie Graham ( 1915 – 1963 ) , evreu , copropietar The Washington Post .

   Casatorit cu Katharine Graham .

   Membru societatea secreta Sigma Alpha Epsilon . Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) .

   Apropiat al lui Douglas Dillon facand lobby pentru numirea acestuia in functia de Secretary of the Treasury .

   Cititi va rog si articolul :

Mass-media , industria de filme , EVREI , elite , NOUA ORDINE MONDIALA , GUVERNUL MONDIAL