SACCSIV – blog ortodox

Klaus Iohannis le cere judecatorilor sa nu se mai opuna dictaturii

Posted in Coronavirus, CSM, KLAUS JOHANNIS by saccsiv on decembrie 7, 2021

Va fi ultimul Craciun intr-o oarecare libertate?

Klaus Iohannis a participat la prezentarea raportului de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pe anul 2021. Conform Adevarul, acesta a spus în plenul CSM:

„Este deja o tradiţie să particip la prezentarea raportului anual al CSM. Provocările provocate de criza sanitară sunt prezente şi astăzi. Marile sisteme publice, precum cel de sănătate, de educaţie sau judiciar au fost nevoite să dezvolte o capacitate mai mare de adaptare la neprevăzut. 

Nu putem controla durata pandemiei, însă stă în puterea noastră să îi diminuăm efectele negative. În situaţii de criză, statele sunt nevoite sa ia măsuri pentru a proteja interesul general, viaţa şi sănătatea cetăţenilor, care uneori implică restrângerea unor libertăţi fundamentale, în condiţiile stabilite de Constituţie şi de obligaţiile internaţionale. În acest context, misiunea justiţiei e de a se asigura ca restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi este justificată şi vizează doar protejarea sănătăţii cetăţenilor devine cât se poate de importantă.

Justiţia consolidează încrederea în stat si le aminteste cetăţenilor că nimeni nu este mai presus de lege. Într-o perioadă în care societatea este mai polarizată decât în alţi ani, răspunsul prompt al sistemului judiciar în a restabili pacea socială este esenţial”

Asadar, zice el ca misiunea justiţiei e de a se asigura ca restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi este justificată.

Eu zic ca nu trebuie sa fie asa, ci ca misiunea justiţiei e de a se asigura daca restrângerea temporară a unor drepturi şi libertăţi este justificată.

Este o diferenta uriasa intre ca si daca, iar multe instante au constatat deja pana acum ca restrângerea nu este justificată, ca de exemplu:

Video: Cum a reuşit un student la drept să anuleze pandemia COVID-19 în instanţă

Din pacate insa, lucrurile se misca greu:

LUMEA JUSTITIEI: Curtea de Apel Bucuresti a stabilit abia in ianuarie 2022 primul termen in dosarul unde studentul Adrian Secu cere constatarea inexistentei, pe motiv de nepublicare in Monitorul Oficial, a Ordinului 9490/2020 prin care seful DSU Raed Arafat a permis suspendarea internarilor si a interventiilor chirurgicale in cazurile non-urgente

Iar acum, dupa apelul presedintelui, s-ar putea sa nu se mai miste deloc.

Mai spune Klaus Iohannis ca Justiţia consolidează încrederea în stat si le aminteste cetăţenilor că nimeni nu este mai presus de lege. Traducerea mea e urmatoarea: Justitia nu trebuie sa mai zica altfel decat statul.

Si in incheiere, ce credeti ca inseamna oare ultima fraza din citatul de mai sus?

Într-o perioadă în care societatea este mai polarizată decât în alţi ani, răspunsul prompt al sistemului judiciar în a restabili pacea socială este esenţial”

Toni Neacșu, fost membru CSM, susține că purtarea măștii în spații deschise e ilegală

Posted in CSM, Romania, virus by Vali on august 6, 2020

Sursa: https://evz.ro/toni-neacsu-fost-membru-csm-sustine-ca-purtarea-mastii-in-spatii-deschise-e-ilegala.html

Fostul judecător și membru al CSM, Adrian Toni Neacșu, a afirmat, miercuri, că măsura dată de Guvern în legătură cu purtatea măștii de protecție în spații libere este ilegală.

De asemenea, fostul magistrate susține că însăși legea care face posibilă măsura este nelegală. Iată mai jos explicațiile avocatului.

„De la începutul crizei medicale tot încerc să găsesc echilibrul între obligația mea de profesionist al dreptului de a prezenta lucrurile exact așa cum sunt din punct de vedere juridic și riscul de a încuraja atitudini de sfidare a pericolului real cu care nu sunt neapărat de acord (ca să nu spun că deloc). Tentația de a fi profesionist până la capăt, indiferent de context și consecințe, este de nestăvilit, spuneți-i slăbiciune și gata. Sub regimul stării de alertă sau urgență trăim, teoretic vorbind, cea mai gravă formă de limitare a unor drepturi individuale după starea de război. Tocmai de aceea cred că orice măsură a autorităților trebuie să fie supusă strict Constituției și legii, iar orice derapaj de la legalitatea cea mai strictă, indiferent cât de corect o fi din punctul de vedere al urgenței medicale, trebuie demascat, arătat cu degetul. Altfel spus, nici o urgență nu justifică încălcarea principiilor statului de drept și a valorii supreme a societății democratice, supremația Constituției”, a afirmat Adrian Toni Neacșu.

În acest context, fostul judecător susține că ilegală purtare măștilor de protecție în spații deschise.

„Acestea fiind spuse, OBLIGATIVITATEA PORTULUI MĂȘTII ÎN SPAȚII DESCHISE, pe faleze, în piețe publice, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice precum și în orice alt spațiu deschis aglomerat ESTE INSTITUITĂ ÎN MOD NELEGAL.

HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri, este vădit nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020.

Această lege stabilește, limitativ, măsurile ce pot fi luate în timpul stării de alertă. Fiind lege, deci act normativ superior, și având în vedere că orice drept individual nu poate fi limitat decât prin lege potrivit Constituției, Guvernul nu poate excede prevederilor ei, ci trebuie să se supună. Guvernul nu poate inventa alte măsuri pentru prevenirea răspândirii epidemiei decât cele la care are dreptul potrivit acestui act normativ. În ce privește obligația purtării măștii, Legea nr. 55/2020 (în art. 13) permite Guvernului (prin Ordin comun al MS și MI, iar niciodată prin hotărâri locale ale nu știu căror comitete) s-o instituie numai „în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”.

Pentru că orice hotărâre de Guvern nu se poate emite decât în executarea, în aplicarea, unei legi, executivul nu poate excede delegării de competențe care i s-a dat, în cazul de față de a institui sau nu obligația portului măștii „în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”.

HG nr. 588 din 31 iulie 2020 nu va rezista unui examen al legalității în contencios administrativ, fiind evident contrară prevederile art. 13 din Legea nr. 55/2020. De asemenea, vor fi ușor de anulat toate hotărârile luate pe plan local, pentru că principala obligație a unui act administrativ normativ este să corespundă legii, iar nu să reglementeze peste sau contrar ei.

Desigur, mă întreb dacă garantul constituționalității și legalității în Guvern, Ministerul Justiției, nu a observat ceea ce este evident sau doar s-a făcut că nu observă”, scrie Toni Neascșu pe Facebok.

Stiati ca CSM a decis ca judecatorii masoni isi pot judeca fratii masoni?

Posted in CSM, MASONERIE by saccsiv on aprilie 25, 2011

Citez din articolul JUSTITIA SI MASONERIA – Magistratii masoni isi pot judeca fratii in functie de „constiinta”. Asa a stabilit CSM! (Document):

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, in 2007, ca judecatorii si procurorii pot face parte neingraditi din Masonerie, deoarece aceasta apartenenta nu este prevazuta in lege ca incompatibilitate. Cat priveste impartialitatea de care un judecator este obligat prin lege sa dea dovada in momentul in care este investit cu judecata unei cauze, indiferent de numele sau apartenenta la un anume grup, cum ar fi cel al Masoneriei, CSM a stabilit ca un judecator poate sa isi judece un “frate” mason dupa “constiinta”. In rest, cum ar putea sa demonstreze oare un justitiabil, ca un judecator e mason in conditiile in care Masoneria este o organizatie “discreta” si cu atat mai mult sa poata dovedi ca partea din dosar favorizata ar fi la randul ei “frate” cu judecatorul? Lumeajustitiei.ro va prezinta cum CSM, in vechea sa componenta, a transat problema magistratilor masoni.

   Judecatorii pot fi masoni, pentru ca legea nu le interzice

Inspectia Judiciara a CSM a formulat o nota, insusita de Plenul CSM in 2007, pornind de la un articol din presa, in care jurnalistii sustineau ca un judecator al Curtii de Apel Craiova, Dan Spanu, ar fi membru al “Marii Loji de Rit Scotian” si intrebau CSM daca aceasta apartenenta la Masonerie l-ar putea face pe judecatorul in cauza incompatibil sau nu, in solutionarea anumitor dosare. De asemenea, jurnalistii intrebau daca, din cauza apartenentei sale, magistratul ar putea fi impartial in judecarea unor dosare in care una dintre parti ar fi mason. Inspectia Judiciara a CSM s-a sesizat imediat si a intocmit o nota in care a aratat toate incompatibilitatile prevazute de lege pentru judecatori si procurori, printre acestea numarandu-se interdictia de a fi lucratori operativi, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii, interdictia de a desfasura activitati comerciale, activitati de arbitraj in litigii, interdictia de a fi actionar sau administrator la orice fel de companie comerciala, interdictia de a apartine unui grup de interes economic sau politic. Cu toate acestea, Inspectia CSM a ajuns la concluzia ca “judecatorilor si procurorilor le este insa permis sa fie membri ai societatilor stiintifice sau academice, precum si ai oricaror persoane de drept privat, fara scop patrimonial”. Ca atare, CSM a sustinut ca “in raport de aceasta prevedere legala, edictata in mod expres prin Legea 303/2004, la art.11 (3), consideram ca apartenenta la o organizatie masona nu este incompatibila de plano cu calitatea de judecator sau procuror in functie”.

   Un judecator mason trebuie demonstrat ca a fost partinitor in sala de judecata cu un frate mason. Masonul jura sa-si apere fratii

Inspectorii CSM au sustinut ca “lipsa de impartialitate a unui tribunal nu se examineaza in abstract, ci in fiecare caz in parte, pentru a se putea decide daca natura si intensitatea legaturii in discutie este in masura sa denote partinirea judecatorului (…) Se poate concluziona ca un judecator sau procuror cunoscut/declarat ca mason nu este prezumat a nu decide in mod impartial cu privire la un caz, atunci cand parte in proces este un alt mason, fiind necesar a se demonstra ca din acest motiv i-ar putea fi afectata capacitatea de a judeca conform propriei constiinte si a probelor de la dosar”. Aceasta concluzie a fost insusita si de Plenul CSM, desi, in aceeasi nota, inspectorii au notat ca atunci: “cand intra in organizatie, masonii isi asuma fata de aceasta obligatii si depun un juramant (…) Concluzionand, francmasoneria este un sistem de morala special care cere membrilor sai tinuta morala si buna reputatie, prin morala intelegandu-se bunatate, onestitate, sinceritate, loialitate, justete etc”. Loialitate e un cuvant cheie in aceasta enumerare fata de care se ridica intrebarea: fata de cine loialitate? Fata de juramantul de judecator sau fata de cel de mason? CSM nu a pus in balanta valoarea celor doua juraminte!

* Cititi aici Nota Inspectiei Judiciare privind magistratii si masoneria, insusita de Plenul CSM!

Romania, incotro? Ca urmare a cazului GIGI BECALI, CSM cere CNA interzicera emisiunilor tv ce dezbat procese in curs. Interventia lui Sandu Geamanu

Posted in CNA, CSM, GIGI BECALI, Sandu Geamanu by saccsiv on aprilie 5, 2009

   Stirea a fost prezentata la OTV in seara aceasta in jur de ora 21, la cateva minute dupa ce, conform d-nului Dan Diaconescu, postul de televiziune a primit un comunicat in acest sens.

   Voi reveni cu amanunte. Daca este real, este grav, caci in afara de cazul Gigi Becali, in dezbaterile televizate se analizeaza multe dosare ale unor personalitati celebre …

 

   UPDATE

 

   Doar instanţele de judecată au dreptul şi obligaţia să se pronunţe asupra temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti, iar procedurile judiciare trebuie să se desfăşoare exclusiv în faţa instanţelor de judecată. În calitate de garant al independenţei justiţiei, CSM solicită încetarea atacurilor la adresa vieţii private a magistraţilor. Soluţionarea acuzelor de orice natură trebuie să reprezinte o stare de normalitate într-un stat de drept în care instituţiile statului sunt chemate să aplice exclusiv legea. CSM recomandă echilibru şi respect faţă de reprezentanţii autorităţilor judiciare şi faţă de lege şi solicită încetarea oricăror presiuni prin intermediul media asupra proceselor în desfăşurare„,

   Potrivit CSM, CNA trebuie să intervină în mod ferm pentru a stopa altfel de derapaje.

  

   La scurt timp dupa ce Dan Diaconescu a citit randurile de mai sus, in intersectia in care realizatorul Nico, trimis de OTV sa reconstituie evenimentele din seara in care oamenii lui Gigi Becali i-au prins pe hoti si care incerca fara spor sa afle cate ceva de la floraresele ce fusesera martore ale actiunii de atunci (care refuzau insa sa raspunda din motive de ele stiute), a aparut intr-o decapotabila SANDU GEAMANU, care in cadrul unui interviu ad-hoc, a transmis postului tv ca nu procedeaza corect, specificand: “Adevarul este in dosar, nu pe strazi