Rep: Cartea de pe ecran a fost scrisă pentru prima dată în 1994 dar vede acum tiparul pentru a 32-a oară – aceasta este a cincea ediție – iar autorul este G. Edward Griffin, care este alături de noi aici, pe Book TV la C-SPAN 2, în Las Vegas.
Domnule Griffin, cine este creatura din Insula Jekyll sau ce este aceasta creatură?
G.E.G.:…Da, sau ce este această creatură… Încă mă amuză acest titlu, gândindu-mă că dacă cineva vede cartea în librărie ar putea crede că este o continuare a Jurassic Park sau ceva de genul acesta, însă creatura din Insula Jekyll este Sistemul Rezervei Federale a SUA (FED) iar motivul legăturii cu Insula Jekyll se datorează unuia dintre cele mai interesante lucruri despre Rezerva Federală, și anume că a fost creată pe Insula Jekyll, o insulă reală, aflată în largul coastei Georgiei. Pe acea insulă, în 1910, s-a adunat un mic grup de bărbați cu misiunea de a schița ceea ce în final va deveni Legea Rezervei Federale… Văd că prezentați și fotografii… Da, aceștia sunt indivizii iar lucrul ciudat despre această mică felie de istorie este că proiectul de lege al Rezervei Federale a fost prezentat poporului american ca un act legislativ prin care bancherii mari și răi urmau să fie controlați dar nu și-au dat seama că de fapt bancherii mari și răi, la care va uitați chiar acum și care reprezentau crema marii puteri bancare, chiar ei erau aceia care se ocupau cu scrierea proiectului de lege!
Rep.: Cine sunt acești șase domni, domnule Griffin? Dacă ați putea să ne faceți o prezentare…
G.E.G.: În primul rând, senatorul Aldrich, este singurul care nu era bancher, el era politicianul, se ocupa de partea politică a proiectului de lege…
Rep.: Dar totodată era și socrul lui John Rockefeller…
G.E.G.: John Rockefeller, da… Avea legături foarte strânse cu breasla bancară și cu complexul industrial, fiind la rândul lui un tip foarte bogat, probabil una dintre cele mai importante figuri politice din Statele Unite. Desigur, Woodrow Wilson era președintele Statelor Unite în acele vremuri. Restul acestor oameni sunt toți bancheri și au reprezentat dinastiile JP Morgan, Rockefeller și Williams, aveau legături cu Kuhn Loeb, ceea ce înseamnă că erau conectați și cu Rothschild din Anglia și Franța. Paul Warburg a fost acolo iar el avea legături cu fratele său Max, care era șeful serviciilor bancare, al consorțiului bancar Warburg din Germania și Țările de Jos. Deci, ceea ce avem aici este un grup internațional reprezentând finanțele internaționale și dacă ai fi vrut să aduni elita bancherilor mari și răi ai lumii, aceștia erau cei mai potriviți.
G.E.G.: Ce s-a întâmplat, de fapt: ei știau că urma un soi de mutare cu scopul de a controla sistemul bancar. Știau că urma să se adopte în Congres un fel de lege care să reglementeze operațiunile bancare așa încât, în loc să stea deoparte prostește și să-și spună „Să sperăm că n-o să fie prea rău”, au decis să preia ei conducerea, zicând: „Noi vom fi aceia care vom scrie legea, noi vom fi aceia care ne vom asigura ca va fi așa cum vrem noi”. Despre asta este vorba. Așa că s-au dus în Insula Jekyll, fără știrea nimănui, la o ședință în mare secret – foarte mulți ani după aceea au negat că au fost acolo – și în care, practic, au scris Legea Rezervei Federale în 1910, după care au promovat-o timp de trei ani, până au obținut aprobarea Congresului.
[Legea Rezervei Federalea fost adoptată de cel de-al 63-lea Congres al Statelor Unite și semnată de președintele Woodrow Wilson la 23 decembrie 1913. Legea a creat Sistemul Rezervei Federale, sistemul bancar central al Statelor Unite. https://en.wikipedia.org/wiki/Federal_Reserve_Act]
Rep: În 1910 William Howard Taft era încă Președintele SUA. Cei șase domni care s-au dus acolo: republicanul Nelson Aldrich, Henry Davison – partener principal al lui JP Morgan, A. Piatt Andrew – asistentul secretarului Trezoreriei, Frank Vanderlip -Președinte al Național City Bank of New York, Benjamin Strong – reprezentant al JP Morgan și Paul Warburg – partener și reprezentant al intereselor familiilor Rothschild și Warburg din Europa. Dumneavoastră scrieți că, practic, erau prezenți acolo cei care controlau un sfert din întreaga bogăție a lumii…
G.E.G.: … Din întreaga lume, da! E o afirmație incredibilă dar ea nu îmi aparține ci este a jurnaliștilor din acele vremuri, care au scris despre acești oameni, nu în legătură cu Federal Reserve, ci despre faptul că erau bancheri de frunte. Vorbeau, de exemplu, despre grupul de pe Insula Jekyll, apoi despre acești bancheri în special, despre companiile de investiții ale Kuhn, Loeb et. Co și așa mai departe… Ei spuneau că acești oameni, atât în mod direct prin puterea pe care o aveau în mâini dar și indirect, prin banii care se concentrau în aceste companii de investiții precum cele de asigurări sau prin bănci, prin toate acestea puse la un loc controlau un sfert din averea întregii lumi. Să știți că, de atunci încoace, această concentrare nu a făcut decât să crească…
Rep.: Domnule Griffin, la vremea când legea a fost dezbătută în Congres, era privită ca un fapt controversat, despre care să vuiască presa din acele vremuri?
G.E.G.: Da, a fost, și s-a bucurat de multă publicitate în acele vremuri. Au fost multe discuții… erau persoane care înțelegeau cumva că sistemul bancar are o influență în această inițiativă legislativă… Când senatorul Aldrich a lansat prima dată proiectul de lege, el a fost numit Legea Aldrich și n-a fost bine deloc…! Warburg îi tot spunea: „Nelson, nu face asta! Oamenii știu că ești republican, că ești bogat și că ai legături cu companiile astea de investiții. Nu-i spune «Legea Aldrich»!”. Se pare însă că și Aldrich avea orgoliul lui si probabil că și-a spus: „Sunt o persoană foarte respectată…” și așa mai departe… așa încât a numit-o totuși Legea Aldrich. Ei bine, atunci au început disputele… Oamenii au început să spună exact ceea ce bănuise Warburg că vor spune… Atunci a fost momentul când au trebuit s-o retragă, pentru că generase un puternic curent de opoziție. Apoi au redepus-o în Congres, era aproape aceeași lege, dar avea de partea ei și niște democrați: Carter, Glass… a fost numită Legea Carter-Glass… și de data asta a fost bine, lumea îi privea pe democrați ca pe niște muncitori din greu, îmbrăcați în salopete, cu negreală sub unghii, genul lui Ted Kennedy… A funcționat! Ideea este că subterfugiul a dat roade, legea fiind acum girată de cei care-i reprezentau pe oamenii obișnuiți, și așa au reușit s-o promoveze.
Rep: Așadar, în viziunea dumneavoastră, Legea Rezervei Federale s-a bazat de la început pe o manipulare?
G.E.G.: Categoric a fost vorba de manipulare! Este o mostră de strălucită strategie. Oamenii ăștia nu erau proști deloc, erau foarte buni psiho-politicieni, erau buni strategi… De fapt, în timp ce legea era dezbătută în Congres, unii dintre autorii legii au ieșit în public și țineau discursuri – știind că ele vor fi difuzate în presă, erau intervievați de jurnaliști, și spuneau: „Legea asta…” – pe care chiar ei o scriseseră în secret și nimeni nu știa asta – „…legea asta nu va face bine afacerilor, nu va fi bună pentru America!”. Ei realmente au comis înșelătoria asta, știind foarte bine că omul obișnuit, citind în presă părerea lor, își va spune: „Bancherilor ăstora mari nu le place legea asta, înseamnă că s-ar putea să fie bună!”. Tipii ăștia au fost geniali și așa au reușit.
Rep.: Vă întrebați, în cartea dumneavoastră Creatura din Insula Jekyll, ce este Rezerva Federală a SUA. Care este răspunsul dumneavoastră la această întrebare?
G.E.G.: Ei bine, este un cartel. Nu este vreo agenție guvernamentală, are doar aspectul uneia și s-au străduit mult să-i creeze „fațada” asta. Totuși, are putere guvernamentală, pentru că Congresul a votat în favoarea conferirii acestei puteri. În esență, în subteran, este un cartel. Nu e cu nimic diferit de un cartel al bananelor sau unul al petrolului sau al zahărului, doar că e un cartel în domeniul bancar. S-au adunat împreună, au desenat regulile propriei lor industrii, și-au reglementat singuri afacerile din domeniul lor – este ceea ce fac cartelurile – apoi au trimis Congresului legea, au șters de pe antet „Cartelul Bancar” și au pus în loc „Legea Rezervei Federale”. Congresul a aprobat-o și de aceea noi avem impresia că Rezerva Federală este un organism guvernamental, asta pentru că daca nu te supui regulilor pe care chiar ei le-au scris pentru industria lor, mergi la închisoare, așa că dă impresia unei agenții guvernamentale. Dar, ca să răspund întrebării dumneavoastră, în esență este un cartel bancar!
Rep.: Când ați devenit interesat de acest subiect?
G.E.G.: Ooo, Doamne…! Am început să fiu interesat de subiect pe la mijlocul anilor ’60, am produs câteva documentare cu buget restrâns…. Știți, un bun documentar ar fi fost despre inflație…! Care este cauza inflației? Nu eram nici eu prea sigur despre asta dar intuiam că trebuie să aibă legătură cu banii din circulație. Așa că am început să fac cercetările proprii, nu am produs niciodată documentarul dar atunci am căpătat interesul pentru acest subiect… aveam o cutie plină cu notițe… Oricum, la un moment dat am redeschis cutia și am început să vorbesc despre asta, e ceva care a venit și a crescut din mers, cu cât înaintam mai mult, cu atât înțelegeam că este un subiect foarte important pentru viitorul țării noastre.
Rep: Scrieți în Creatura de pe Insula Jekyll ca FDIC nu înseamnă „asigurări”. Ce înseamnă?
[FDIC, Federal Deposit Insurance Corporation – Compania Federală de Asigurare a Depozitelor, o agenție guvernamentală creată de Congresul American pentru menținerea stabilității și încrederii populației în sistemul financiar american; n.tr]
G.E.G.: Este o întrebare grea. Cum să vă spun, când supra-asiguri un lucru sau când îl asiguri până când nu mai există niciun risc, exista tendința ca exact evenimentul pentru care te-ai asigurat să se întâmple. Știți cum era bancul acela, cu cel care avea un magazin, îl asigură pentru un milion de dolari și a doua zi îi ia foc magazinul. Se numește hazard moral. E un nume pe care industria asigurărilor l-a inventat. Deci, in primul rând, atunci când înființezi o agenție guvernamentală care garantează că băncile nu pot da faliment iar ea va lua din banii contribuabililor și va „reîntregi” băncile dacă acestea traversează vreo criză sau se întâmplă ceva, practic încurajezi băncile să facă investiții riscante, să acorde credite riscante, pentru că, până la urmă, ce au de pierdut? Ele știu că nu vor fi lăsate să suporte consecințele propriilor lor fapte… În al doilea rând, FDIC nu este o companie de asigurări întrucât ea nu evaluează serios băncile, cu alte cuvinte, băncile care riscă mai mult nu plătesc prime de asigurare mai mari decât cele mai conservatoare. Ele toate plătesc aceleași prime, așa că avem de-a face cu o altă formă de hazard moral: băncile consevatoare, care fac tot ce-i mai bun in interesul acționarilor și al investitorilor, obțin profituri mai mici pe când băncile nesăbuite, care dau credite nesăbuite, fac bani mai mulți. În acest caz, băncile conservatoare pot spune: „E mai bine să fim și noi nesăbuite”. Întregul sector bancar tinde să devină așa. Este un mod direct de a explica ce se întâmplă în industria noastră bancară timp de… la anul Rezerva Federală va împlini 100 de ani… deci, ceea ce se întâmplă în sectorul nostru bancar de 100 de ani.
Rep.: Domnule Griffin, ce credeți că ar trebui făcut cu FED-ul (Rezerva Federală), în viziunea dumneavoastră?
G.E.G.: Cu FED-ul nu poate fi făcut decât un singur lucru. Amintiți-vă ce este el cu adevărat: este un cartel. Un cartel care deține puterea banilor noștri. FED-ul trebuie desființat! Nu există vreo cale de mijloc. Nu poți da unor oameni puterea de a crea bani din nimic și să te aștepți ca acei oameni să nu devină corupți. Nu are importanță dacă sunt bancheri sau politicieni, dacă dai o asemenea putere oamenilor, ei vor ajunge până la urmă corupți. Rezerva Federală este un cartel și consider că America trebuie să-l desființeze înainte ca el să desființeze America!
Rep.: Este posibil din punct de vedere politic acest lucru?
G.E.G.: În acest moment nu este posibil din punct de vedere politic pentru că omul de rând nu înțelege, așa că nu ar susține o asemenea măsură, dar devine din ce în ce mai posibil. Cu fiecare lună și, cu siguranță, cu fiecare an care trece, pe măsură ce tot mai mulți oameni realizează că sistemul nostru bancar se bazează pe înșelăciune și că toate aceste răscumpărări și toate programele de stimulare create cu banii noi fabricați, nu îi ajută pe oameni. Asta pune din ce în ce mai mulți pe oameni pe gânduri și asta face ca să fie din ce în ce mai posibilă din punct de vedere politic desființarea FED. Așa că acum nu cred că este posibil, politic vorbind, dar atunci când m-am apucat să scriu această carte, cu mulți ani în urmă, interesul pentru acest subiect era zero iar acum avem demonstrații, avem mișcarea End the Fed, cereri de investigare și auditare a FED-ului și așa mai departe… Mișcarea pentru desființarea FED-ul crește, o văd în campusurile universitare. Am avut ocazia să vorbesc în fața unor grupuri universitare și să văd pancartele cu „Desființați FED-ul!”. Aceasta este noua generație, care vine din spate. Așadar, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, nu este posibil acum dar probabil că în următorii 8-10 ani se va întâmpla.
Rep.: Ați susține altceva care s-o înlocuiască?
G.E.G.: Nu cred că trebuie înlocuită cu ceva, e nevoie doar de un sistem bancar onest. Nu uitați, e vorba despre cartel. Nu cred că bananele au nevoie de un cartel pentru a fi vândute. Firmele independente care vând banane pot să-și vândă bananele fără să facă parte din vreun cartel și să stabilească prețurile. În consecință, eu zic să ne întoarcem la servicii bancare oneste și acestea să fie înlocuitorul.
Rep.: Am stat de vorbă cu G. Edward Griffin, autorul cărții Creatura din Jekyll Island aflată la cea de-a 32-a tipărire. Dl. Griffin este și președintele Freedom Force International și creator al Realities On. Ce sunt acestea?
G.E.G.: Freedom Force International este un grup, o organizație. Este internațională, așa cum sugerează și numele. Este un grup de oameni vor să aducă o schimbare în bine și au și un plan în acest sens. Nu e doar o gașcă de nemulțumiți. Au un plan cum să facă acest lucru iar planul este să inversăm procesul prin care simțim că ne-am pierdut libertățile și controlul asupra sistemului nostru. Există oameni care au foarte mult de câștigat de pe urma sistemului prezidențial, politic și bancar. Au mult de câștigat. Au câștigat foarte mult deja. Sunt foarte bogați, au multă putere politică, putere pe care au acumulat-o prin infiltrarea treptată în ceea ce ei numesc centrele de putere ale societății. La vârf ei știu că oamenii se iau după grupuri, se constituie în grupuri așa încât ei consideră că dacă pot controla liderii grupurilor importante, precum partidele politice, sindicatele, publicațiile media, atunci doar o mână de oameni îi poate conduce pe toți ceilalți. Așa am pierdut controlul sistemului întrucât aceste centre de putere au ajuns în mâinile unor oameni care vor ca sistemul să arate exact cum arată în prezent. Planul nostru este să inversăm acest proces. Aducem oamenii într-o rețea în care se ajută unii pe alții să revină în aceste centre de putere și să își recupereze autoritatea și influența. Asta este Freedom Force International. Reality On este un site comercial pe care vindem lucruri: vindem cărți, vindem înregistrări și documentare audio și video și care explică de ce facem asta și ce vrem să obținem.
Rep: Iar aici este menționat si site-ul web. 32 de puneri sub tipar, 5 ediții din cartea Creatura din Jekyll Island. Câte exemplare ați vândut?
G.E.G.: Cred că ne apropiem de o jumătate de milion de exemplare, suntem foarte aproape de acest nivel.
Rep.: G. Edward Griffin a fost cu noi…
Comentariu saccsiv:
Edward Griffin si grupul sau vor desfiintarea FED. Si considera ca o vor putea face.
Eu consider ca se va putea doar atunci cand si stapanii banilor vor fi de acord.
Cateva detalii despre personajele de la Jekyll Island, rudele si prietenii lor:
Descrierea materialului: Membrii Consiliului, inclusiv Brian Williams, Fareed Zakaria, Angelina Jolie, Chuck Hagel şi Erin Burnett, explică de ce Consiliul pentru Relaţii Externe este o resursă indispensabilă pentru politica externă a SUA şi pentru afacerile internaţionale.
Chuck Hagel: “Fiecare componentă a viitorului naţiunii noastre şi, prin urmare, viitorul copiilor noştri, viitorul acestei ţări, al acestei generaţii, este conţinut sub bolta politicii externe: comerţ, energie, securitate naţională, relaţiile noastre internaţionale, poziţiile noastre competitive din lume.”
Dina Habib Powell: “Eu cred că evenimentele de la 11 septembrie ne-au învăţat că într-o lume globalizată, probleme din Yemen, Afganistan, India şi Pakistan afectează oameni din Michigan, California.”
Richard Haass: “Poporul american are oportunitatea şi responsabilitatea să ştie ce se întâmplă.”
Harold Ford Jr.: “Lipsa informaţiei şi lipsa perspectivei este o ameninţare asupra unei guvernări bune, la fel de mare ca oricare dintre luptele partizane.”
Anjelina Jolie: “Eu cred că într-o generaţie în care avem atât de multe bloguri şi atât de multă informaţie cu circulaţie rapidă şi concentrată, chiar dacă eşti foarte dedicat, este foarte greu să ştii în cine să ai încredere şi încotro să te duci.”
Robert Rubin: “Doar prin analizarea ipotezelor tale poţi ajunge la esenţa lucrurilor cu care te confrunţi.”
Mahnaz Ispahani: “Nu poţi înţelege cu adevărat o problemă dacă nu aduci o foarte variată gamă de perspective asupra acesteia.”
Fareed Zakaria: “Dacă nu ai locuri de adunare şi forme de procese prin care acestea devin posibile, este foarte dificil să mergi mai departe.”
Frances Fragos Townsend: “… Şi atunci apelezi la locuri precum Consiliul pentru Relaţii Externe”.
Richard Haass: “Suntem un loc de întâlnire, suntem un editor de publicaţii…”
Mora McLaren: “Suntem o organizaţie de cercetare, o organizaţie cu membri…”
Kenneth Roth: “Este o comunitate, o comunitate de creatori de politici, de oameni care urmăresc atent politicile.”
Helima Croft: “Este o organizaţie non-partizană (think tank) şi membrii acesteia reprezintă un spectru imens de viziuni politice.”
Michael Froman: “Consiliul atrage persoane dintr-o varietate de perspective diferite şi, de asemenea, dintr-o mare varietate de medii, din comunitatea de afaceri, din organizaţii non-guvernamentale, din rândul muncitorilor…”
Reza Aslan: “Până la lideri culturali, teologi (lideri religiosi), academicieni”.
Fareed Zakaria: “Noi îi punem în legătură cu cei din Guvern, cu idei guvernamentale.”
Zbigniew Brzezinski: “Consiliul pune de asemenea la dispoziţie un forum prestigios pentru lideri străini.”
Richard Haass: “Suntem un magnet, oamenii pot veni aici, au încredere în acest spaţiu.”
Erin Burnett: “Ei pot fi sinceri în legătură cu ceea ce cred şi asta este foarte greu de obţinut într-o formă publică.”
Carla Hills: “Nu suntem întotdeauna de acord, dar învăţăm pe măsură ce ascultăm.”
Brian Williams: “Este un depozitar, este un punct de referinţă asupra a tot ceea ce se întâmplă în lume.”
Chuck Hagel: “Nu doar asupra problemelor critice, cât asupra anticipării a ceea urmează să se întâmple.”
Angelina Jolie: “Consiliul face foarte accesibilă legătura între website, podcast şi afaceri externe, poţi cu adevărat să absorbi informaţia”.
Chuck Hagel: “Revista Afaceri Externe este una dintre cele mai importante publicaţii din domeniu.”
Vali Nasr: “Valoarea acestui fapt este că aduce cu adevărat o contribuţie asupra dezbaterilor care prind formă în afara SUA, este vorba despre probleme globale.”
Brent Scowcroft: “Consiliul pentru Relaţii Externe menţine această relevanţă chiar în condiţiile în care lumea se schimbă în mod dramatic.”
Brian Williams: “Eu sunt întotdeauna la o distanţă de şase până la nouă luni de următoarea plecare în Afganistan şi Irak. Şi, înainte de plecare, mă bazez pe resursele Consiliului, cred că ar fi prostesc să nu o fac.”
Robert Rubin: “Cred că publicul larg ar trebui să considere Consiliul ca o mare resursă, valoroasă pentru cei care iau deciziile din toată societatea noastră: factori de decizie în viaţa publică, în viaţa privată şi, în mod particular, în ce priveşte cu site-ul, lor înşile.”
Ted Sorensen: “Avem nevoie de societăţi precum Consiliul pentru Relaţii Externe, unde problemele publice pot fi discutate în mod onest, deschis şi analizate”.
Mahnaz Ispahani: “… Pentru educarea americanilor despre care anume sunt problemele.”
Laura Winthrop: “Pentru a-i implica pe cei tineri şi pe următoarea generaţie de lideri în politici externe.”
Harold Ford Jr.: “Şi cu cât suntem mai eficienţi în a face asta, cu atât mai informaţi vor fi oamenii în dezbaterile publice şi sper că vor fi cu atât mai bune politicile externe care rezultă din ele.”
Richard Haass: “Aşadar, dacă putem deveni un loc în care oamenii pot deveni mai inteligenţi, unde ideile pot fi produse, dezbătute şi diseminate şi ne aducem contribuţia la calitatea dezbaterii, care va afecta calitatea politicii adoptate. Oamenii contează, ideile contează.”
Comentariu saccsiv:
Ce loc minunat e CFR-ul asta, plin cu oameni cu iubire de oameni …
COUNCIL ON FOREIGN RELATIONSa fost creat in 1921, primul ei director fiind Paul Warburg(membru al celebrei familii de bancheri evrei, unul din fondatorii Federal Reserve). Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family, la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr.care l-a si finantat enorm. Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations, pe care de atunci il stapaneste. A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane, TOTI obligatoriu membri ai consiliului.
Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs .Evreul Elihu Root, cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica.
Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite, condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “scenei”.
Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea:
“Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.“
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
45 comments