SACCSIV – blog ortodox

Duminica lui Zaheu

Posted in IISUS HRISTOS, predici, Sfantul NICOLAE VELIMIROVICI by saccsiv on ianuarie 22, 2023

Ev. Luca XIX, 1-10

  1. Şi intrând, trecea prin Ierihon.
  2. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat.
  3. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.
  4. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă.
  5. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.
  6. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.
  7. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos.
  8. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.
  9. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.
  10. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Cititi va rog si:

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

 

Duminica Cananeencii. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

Posted in Calendar Ortodox, predici, RUGACIUNE, Sfantul NICOLAE VELIMIROVICI by saccsiv on februarie 14, 2021

Ev. Matei XV, 21-28:

  1. Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 
  2. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 
  3. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 
  4. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 
  5. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 
  6. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 
  7. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 
  8. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. 

Predica Sfantului Nicolae Velimirovici:

(more…)