SACCSIV – blog ortodox

ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (16.09.2013): Traducerea integrala a articolului presedintelui Putin din „The New York Times”. Video de la Baia Sprie. Masacrele din Transilvania

Posted in BLOGURI, ORTODOXIE by saccsiv on septembrie 16, 2013

MOSCOVA – Evenimentele recente cu privire la Siria m-au făcut să vorbesc direct poporului american şi liderilor lui politici. Este important să fac aceasta într-un moment de insuficientă comunicare între societatea lor şi a noastră.

Relaţiile dintre noi au trecut prin diferite etape. Am stat unul împotriva celuilalt în timpul războiului rece , dar, de asemenea, am fost şi aliaţi odată şi i-am înfrânt împreună pe nazişti. Organizaţia internaţională universală – Naţiunile Unite – a fost atunci înfiinţată pentru a preveni ca o asemenea catastrofă să se mai petreacă vreodată.

Fondatorii Naţiunilor Unite au înţeles că deciziile cu privire la război şi pace ar trebui să se ia numai prin consens şi, cu consimţământul Americii, a fost introdus în Charta Naţiunilor Unite dreptul de veto, spre a fi exercitat de către membrii permanenți ai Consiliului de Securitate. Adânca înţelepciune a acestui fapt a întărit stabilitatea relaţiilor internaţionale pentru câteva decenii.

Nimeni nu doreşte ca Naţiunile Unite să aibă aceeaşi soartă ca Liga Naţiunilor, care a intrat în colaps pentru că i-a lipsit forţa de convingere. Acest lucru este posibil dacă ţările influente ignoră Naţiunile Unite şi întreprind acţiuni militare fără autorizaţia Consiliului de Securitate.

Atacul potenţial al SUA împotriva Siriei, în ciuda unei puternice opoziţii din partea mai multor state şi a multor lideri politici şi religioşi majori, inclusiv a Papei, va avea ca rezultat mai multe victime nevinovate şi o intensificare a tensiunilor, cu posibilitatea de răspândire a conflictului cu mult mai departe decât hotarele Siriei. Un asemenea atac va duce la creşterea violenţelor în zonă şi va dezlănţui un nou val de terorism. Ar putea submina eforturile multilaterale de a rezolva problema nucleară iraniană şi conflictul israelo-palestinian şi, mai apoi, să destabilizeze întreg Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Acesta ar putea să dezechilibreze întregul sistem al dreptului internaţional şi al ordinii mondiale.

[…]

Este extrem de periculos să îi încurajezi pe oameni să se vadă pe ei înşişi ca fiind excepţionali, oricare ar fi motivaţia. Există ţări mari şi ţări mici, bogate şi sărace, cu tradiţii democratice îndelungate sau care încă îşi caută drumul spre democraţie. Politicile lor sunt, de asemenea, diferite.  Toţi suntem diferiţi, dar atunci când cerem binecuvântările Domnului nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a creat egali.

   Cititi va rog mai multe la:

Rusia, o pledoarie în sprijinul precauţiei. Ce are Putin să le spună americanilor despre Siria

Comentariu saccsiv:

   Cam multa propaganda Natiunilor Unite. Sa nu uitam:

Cateva chestii mai putin stiute

Cat despre Vladimir Putin, o fi el omul?

VLADIMIR PUTIN – salvatorul ortodox care implementeaza cipuri …

Evident, daca ne punem intrebari referitoare la Vladimir nu inseamna ca apreciem favorabil sustinerea americana a rebelilor prigonitori de crestini in Siria.

Si apropo, cum se face ca atunci cand vorbesc de teoristi, americanii indica Al Qaeda si tot soiul de formatiuni fundamentaliste islamice ca fiind pericolul mondial numarul 1, dar in cazul Siriei tocmai pe acestia ii sustin?

Nu cumva raspunsul il gasim aici?

5 dovezi ca islamul radical este un produs al serviciilor secrete americane, britanice si israeliene

Presedintele pakistanez: “Talibanii au fost creati de CIA si ISI. Osama bin Laden este mort”

Apologeticum:

VIDEO: Părintele Justin vorbind despre perioada temniței din mina de la Baia Sprie

(more…)

Fotografii: JUSTIN PARVU – BAIA SPRIE. Imagini de la decernarea titlului de Cetatean de Onoare postmortem Preacuviosul nostru Parinte

Posted in Iustin Parvu by saccsiv on septembrie 14, 2013

ELIE WIESEL SE OPUNE. Sa demonstram ca romanul inca n-a pierit in tara asta si sa mergem cat de multi putem la Baia Sprie, sambata 14 septembrie, cand curajoasa primarie a orasului VA DECERNA TITLUL DE CETATEN DE ONOARE PARINTELUI JUSTIN PARVU. Cei ce nu pot ajunge, pot ajuta si ei

Posted in Iustin Parvu, Sfinţii inchisorilor by saccsiv on septembrie 11, 2013

   Preiau integral articolul Invitație la Baia Sprie, la decernarea titlului de cetățean de onoare Părintelui Justin Pârvu de pe site-ul Manastirii Paltin – Petru Voda:

Primăria oraşului Baia Sprie ne invită sâmbătă, 14 septembrie, să participăm la emoţionantul eveniment de decernarea a Titlului de cetăţean de onoare post mortem Arhimandritului Justin Pârvu, ce va avea loc la sala de cultură, în cadrul simpozionului cultural „Triunghiul morţii”, dedicat martirilor din temniţele comuniste ce au pătimit în coloniile de muncă de la Mina Baia Sprie, Cavnic şi Nistru.

Părintele Justin Pârvu a trecut prin calvarul temniţelor comuniste timp de 16 ani, pentru vina de a mărturisi cu demnitate în plin regim totalitarist comunist, valorile naţionale şi creştin ortodoxe, cărora şi-a închinat şi jertfit întreaga viaţă. În Mina de la Baia Sprie, Părintele Justin a fost transferat pentru muncă silnică din penitenciarul Aiud, împreună cu primele loturi, din septembrie 1950 până în martie 1954. Aici Părintele a dat dovadă de un comportament exemplar, mărturisind lumina lui Hristos până în adâncurile pământului, la 800 de metri adâncime, neacceptând reeducarea politică în ciuda condiţiilor inumane de muncă şi chiar salvând de la moarte pe unul din gardieni, prigonitorii săi, care rămâneau uimiţi de bunătatea şi dragostea acestor deţinuţi. De aceea ne bucurăm că cetăţenii vrednici ai acestui oraş, unde Părintele Justin şi-a jertfit 4 ani din viaţă, au conştiinţele neadormite şi fac recurs la memorie şi demnitate pentru cinstirea martirilor din temniţele comuniste, acordând titlul de cetăţean de onoare mult iubitului nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu.

Pe această cale rugăm pe cei care vor să cinstească memoria Părintelui Justin să vină alături de noi la Baia Sprie, unde se va oficia şi parastasul de 3 luni al vrednicului de pomenire, Părintele Arhimandrit Justin, la troiţa de la intrarea în Mină, ctitorită chiar de sfinţia sa în anul 2010.

De asemenea vom participa la Sfânta Liturghie în cinstea praznicului Înălţării Sfintei Cruci, la Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, din Str. Dragos-Vodă, începând cu ora 9 dimineaţa, unde corul mănăstirii noastre va susţine cântările la strană. La ora 12 vom merge la Casa de cultură pentru a participa la ceremonia de conferire a cetăţeniei de onoare Arhimandritului Justin Pârvu. Apoi ne vom îndrepta cu toţii la Troiţa de la intrarea în Mină unde vom oficia slujba parastasului de pomenire a celui ce a înălţat Crucea Neamului românesc din adâncurile Minei de la Baia Sprie.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ducem mai departe Crucea Neamului nostru spre Înviere, aşa cum ne-a învăţat Părintele Justin prin pilda vieţii sale. Amin.

Obştea mănăstirii Paltin Petru Vodă

Comentariu saccsiv:

   Stiu ca-i greu, deoarece actiunea se petrece tocmai unde se atarna harta in cui, dar macar cei ce au timpul si resursele financiare necesare, precum si cei din zona, ar trebui sa fie prezenti in numar cat mai mare. Pentru ca-l iubim pe parintele Justin Parvu si ca o demonstratie apropo de:

Iata motivele pentru care „Elie Wiesel” se opune acordarii parintelui Justin Parvu a titlului de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie

Iar cand spun demonstratie, nu ma refer la miting. Cititi va rog si:

Drept la replică – Raspunsul Primariei Baia Sprie la comunicatul Institutului “Elie Wiesel” 

PS Iustinian Chira despre titlul de cetățean de onoare acordat Părintelui Justin: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.”

Desigur, timpu-i scurt, romanu-i sarac, distanta e lunga, deci foarte putini dintre cei ce ar dori sa ajunga, vor si putea s-o faca. Asa ca le propun ca sambata, cei ce raman acasa sa participe si ei cumva, chiar daca indirect. Sa puncteze si ei momentul. Si iata cum:

Toti care au conturi pe facebook sau alte retele de socializare, bloguri, site-uri sa scrie sambata ceva referitor la acest moment. Cum poate fiecare si ce crede de cuviinta, dar sa fie legat de eveniment. Ceilalti, macar cate un comentariu pe cate 10 site-uri mass-media de mare tiraj. Il puneti si il lasati acolo, daca n-aveti timp de discutii cu habaucii. Cei ce tineti conferinte de azi si pana sambata, amintiti-le spectatorilor despre ce e vorba.

Doamne ajuta!

ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (11.09.2013): PS Iustinian Chira despre titlul de cetațean de onoare acordat Parintelui Justin Parvu. Papa Francisc I: “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu. Toti suntem copiii Domnului”

Posted in BLOGURI, ORTODOXIE by saccsiv on septembrie 11, 2013

thumb

 

Foto: http://www.ifz.ro/religie/9-septembrie-2013-40-de-ani-de-arhierie-ai-inaltpreasfintiei-sale-justinian-chira.html

Apologeticum:

PS Iustinian Chira despre titlul de cetățean de onoare acordat Părintelui Justin: „Un titlu pentru toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.”

„Nu cred că sunt în stare să vorbesc despre Părintele Justin Pârvu pentru că nu m-am întâlnit niciodată cu el. Însă, am ştiut unul de altul, şi mai mult decât atât, mi-a trimis mesaje că au venit oameni pe care i-a trimis la mine spunându-le „mergeţi şi la Justinian”. M-a apreciat şi pot să spun acelaşi lucru despre el. De aceea, spun că nu sunt în stare să vorbesc despre el, din moment ce nu ne-am întâlnit. Dar îi ştiu activitatea şi am citit ce a scris. Ştiu cât s-a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre mărturisitorii şi mucenicii din temniţele comuniste.

Am vorbit şi cu alte ocazii despre cei care au suferit pentru credinţă în temniţele comuniste. S-a vorbit de subiect cu „acul scos”, dar eu am spus direct şi clar faptul că toţi cei care s-au jertfit şi au suferit acolo, sunt sfinţi! Chiar dacă nu sunt trecuţi în Sinaxar.

Toţi care au murit în închisoare, şi care au murit nu numai în închisoare, toţi au dreptul să treacă din suferinţa de aici în rândul sfinţilor din Sinaxar. Sfinţii nu se fac printr-o declaraţie oficială. În biserica apuseană, aşa se fac sfinţii. Să mă ierte Domnul, acolo se formează un tribunal unde există avocatul diavolului, avocatul lui Dumnezeu, şi apoi se discută despre persoana respectivă şi se decide dacă este sau nu este sfântă. Aceasta e metoda bisericii apusene. Biserica Ortodoxă are altă metodă: nu declară pe cineva sfânt, până nu-l declară poporul, până nu-l consideră poporul că-i sfânt. Abia după ce poporul, adică ceata credincioşilor, te consideră că tu eşti un om care ai calităţi, care ai viaţă sfântă, abia apoi Biserica te recunoaşte. Dar, poporul te declară sfânt. Aceasta e metoda. Sfinţi sunt nenumăraţi. Că vor fi trecuţi în sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie să ne trudim toţi, noi toţi. Ca să creăm o atmosferă în care cel ce se naşte, cel ce pătimeşte pentru Hristos, poate fi trecut automat din rândul oamenilor păcătoşi în rândul sfinţilor. Asta fiecare poate şi trebuie s-o facă.

Toţi aceştia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncaţi în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispăşească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi.

Şi chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuţi în rândul sfinţilor, ei nu trebuie să fie trecuţi în rândul sfinţilor. Ei sunt sfinţi, prin sacrificiul lor. Îi admir pe cei care se luptă să fie trecuţi din puşcării în Sinaxare, în rândul sfinţilor. Adică să fie şi oficial trecuţi, recunoscuţi, declaraţi sfinţi. Dar ei sunt, de fapt, sfinţi. Ei s-au sfinţit, s-au sanctificat.

Se poate spune şi că tot poporul român este sfânt, pentru că tot poporul a suferit în 50 de ani de comunism. Dar au fost oameni care s-au evidenţiat prin suferinţă, prin felul cum au trăit, ce au făcut şi ce au lăsat în urmă, cum este şi Părintele Justin Pârvu. Justin Pârvu este unul dintre miile de martiri ai poporului român.

Pot spune că în mod normal Părintele Justin Pârvu a primit recunoaşterea de cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetăţean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetăţean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie şi chiar un titlu acordat pentru toţi cei care au suferit în comunism în toate puşcăriile din ţară! Baia Sprie face parte din Episcopia noastră şi mă bucur că Primăria şi Consiliul Local au răspuns în unanimitate la propunerea Gazetei de Maramureş, susţinută de mulţi oameni de seamă, de a-l face pe Justin Pârvu cetăţean de onoare”.

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

Iata motivele pentru care „Elie Wiesel” se opune acordarii parintelui Justin Parvu a titlului de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie

(more…)