SACCSIV – blog ortodox

India a aselenizat

Posted in ASELENIZARE, India, Luna by saccsiv on august 24, 2023

Sursa: https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-26480288-live-video-india-pas-luna-sonda-vikram-incearca-aselenizeze.htm

India a reușit ceea ce nicio altă națiune nu a mai reușit până acum, să ducă o sondă și un rover în zona Polului Sud selenar. Este o misiune istorică și o victorie pentru Agenția Spațială Indiană, alături de ESA (Agenția Spațială Europeană), cea care a sprijinit întregul proiect. Este de asemenea, o victorie în cursa spațială în ceea ce înseamnă pașii către o bază lunară permanentă.

Pentru început, sonda va aștepta câteva ore pentru ca praful lunar să se așeze.

Ulterior, panourile de pe una dintre laturile sondei Vikram se vor deschide, iar roverul Pragyaan va coborî pe o rampă, până pe suprafața lunii.

De aici, roverul își va începe miniunea de explorare a rocilor și a craterelor din zona Polului Sud al Lunii. Roverul va aduna date și imagini care vor fi transmise pe Terra pentru a fi analizate.

Data aselenizării a fost atent selectată ca să coincidă cu începutul unei zile lunare, echivalentul a 28 de zile terestre. Asta pentru că bateriile sondei și roverului au nevoie de lumină solară pentru a se încărca și funcționa.

Tagged with: , ,

Nava spațială rusească Luna-25 s-a prăbușit pe Lună

Posted in Luna, RUSIA by saccsiv on august 21, 2023

Sursa: https://romania.europalibera.org/a/nava-spatiala-a-rusiei-luna25-s-a-prabusit-pe-luna/32555928.html

Nava spațială a Rusiei Luna-25 s-a prăbușit pe Lună după ce a scăpat de sub control, spun oficialii, potrivit BBC. Nava fără pilot trebuia să facă o aterizare ușoară pe polul sudic al Lunii, dar a eșuat după ce a întâmpinat probleme pe măsură ce se deplasa pe orbita de dinainte de aterizare.

Nava spațială era programată să aterizeze luni pentru a explora o parte a Lunii despre care oamenii de știință cred că ar putea conține apă înghețată și elemente prețioase, anunță BBC.

Nava spațială rusă Luna-25 s-a prăbușit pe suprafața Lunii, după ce s-a învârtit pe o orbită incontrolabilă, a raportat agenția spațială Roskosmos, care a spus că a pierdut orice contact cu sonda.

„Aparatul s-a mutat pe o orbită imprevizibilă și a încetat să mai existe ca urmare a unei coliziuni cu suprafața Lunii”, a anunțat agenția spațială rusă într-un comunicat.

În prealabil, a apărut informația că o „situație anormală” a fost detectată în timpul unei manevre a sondei rusești Luna-25, înainte de aterizarea pe Lună, potrivit agenției spațiale ruse care a făcut anunțul sâmbătă, pe 19 august.

„La ora 14.10, s-a eliberat forța pentru transferul sondei pe orbita de pre-aterizare. În timpul operațiunii s-a produs o situație anormală la bordul stației automate, care nu a permis efectuarea manevrei în parametrii specificați”, au declarat reprezentanții Roskosmos.

Agenția a adăugat că specialiștii analizează situația. Nu s-au oferit alte detalii.

Aterizarea pe Lună era programată pentru 21 august.

Agenția a postat și imagini cu craterul Zeeman al Lunii, luate de pe navă spațială. Craterul este al treilea ca adâncime din emisfera sudică a Lunii, măsurând 190 de kilometri în diametru și 8 kilometri în adâncime, potrivit lui Roskosmos.

Agenția a transmis că datele pe care le-a primit până acum de la sondă au oferit informații despre elementele chimice din solul lunar și ar facilita, de asemenea, funcționarea dispozitivelor concepute pentru a studia suprafața apropiată a Lunii.

Luna-25 a intrat pe orbita Lunii pe 16 august, devenind prima navă spațială rusă care a făcut acest lucru din 1976.

Rusia își propune să înființeze o stație spațială pe Lună până în 2040.

Nava spațială rusă făcea parte dintr-o cursă de explorare a unei părți a lunii despre care oamenii de știință cred că ar putea conține apă înghețată și elemente prețioase.

Prezența apei are potențialul de a permite șederea umană mai lungă pe Lună, ceea ce ar permite exploatarea resurselor lunare.

Misiunea sondei este să opereze timp de un an la polul sud, unde oamenii de știință de la NASA și alte agenții spațiale au detectat în ultimii ani urme de apă înghețată în cratere.

Articol realizat pe baza informațiilor Reuters și BBC.

Comunicat: Rusia va lansa vineri, 11 august 2023, o navă spațială pe Lună

Posted in Luna, RUSIA by saccsiv on august 7, 2023

Sursa: https://mariustuca.ro/externe/rusia-va-lansa-vineri-o-nava-spatiala-pe-luna-prima-din-1976-67339.html

Lansarea va avea loc vineri, 11 august. Aterizatorul Luna-25 va ateriza lângă Polul Sud al Lunii, scrie Le Figaro.

Rusia va lansa vineri prima sa navă spațială pe Lună din 1976, a anunțat luni (7 august) agenția spațială rusă Roscosmos, care se straduieste de zeci de ani să-și dezvolte propriile proiecte.

Lansarea aterizatorului Luna-25 va avea loc „pe 11 august la 02:10:57 ora Moscovei”, a spus Roscosmos într-un comunicat, în timp ce puterile mondiale, precum Statele Unite și China, cresc misiunile pentru aterizările pe Lună.

Zbor de patru până la cinci zile

Roscosmos a indicat că un lansator Soyuz a fost „asamblat” la cosmodromul Vostotchny din Orientul Îndepărtat pentru lansarea lui Luna-25, care va trebui să aterizeze lângă polul sud al Lunii, „pe teren dificil”. Zborul este de așteptat să dureze între „patru zile și jumătate și cinci zile și jumătate”, potrivit datelor publicate de Roscosmos și citate de agenția oficială de presă Tass.

Odată ajunsă pe Lună, Luna-25, care cântărește aproape 800 de kilograme, va avea misiunea timp de cel puțin un an de a „eșantiona și analiza solul și de a efectua cercetări științifice pe termen lung”, a declarat agenția spațială rusă în presa oficială. Această lansare este prima misiune a noului program lunar al Rusiei și vine într-un moment în care Moscova dorește în special să-și consolideze cooperarea spațială cu Beijingul, în plină tensiune cu puterile spațiale occidentale din cauza Ucrainei.

Ultima misiune în 1976

După lansarea ofensivei militare ruse în Ucraina de către Vladimir Putin, Agenția Spațială Europeană (ESA) a declarat că nu va mai coopera cu Rusia la lansarea Luna-25 și nici la viitoarele misiuni 26 și 27. În ciuda retragerii, Moscova a spus că își va continua proiectele lunare și va înlocui echipamentele ESA cu echipamente științifice fabricate în Rusia. Ultima misiune lunară a URSS a fost cea a sondei spațiale Luna-24, în 1976.

De la căderea URSS, Moscova s-a străduit să inoveze în domeniul explorării spațiale, iar programele sale se confruntă acum cu concurența nu doar din partea actorilor de stat, ci și din partea inițiativelor private, precum Space X, al miliardarului Elon Musk.

Tagged with: , ,

Au pasit oamenii pe Luna?

Posted in Apolo 11, ASELENIZARE, Luna, Neil Armstrong, SUA by saccsiv on iulie 21, 2023

Ni se spune ca pe data de 21 iulie 1969, Neil Armstrong și Edwin „Buzz” Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Apollo_11

Asa sa fi fost?

Cititi va rog:

In 2015 RUSIA cerea o ANCHETA INTERNATIONALA cu privire la ASELENIZAREA americana din 1969

45 DE ANI DE LA ASELENIZARE. Sau “aselenizare”? DE CE N-A MAI AJUNS OMUL PE LUNA din 1972 si pana acum?

Video – APOLLO 10: Diferente fundamentale intre varianta NASA filmata in 1969 si cele povestite recent de astronautul Cernan pentru Discovery. DE CE?

Astronautul rus Alexey Leonov: Stanley Kubrick a filmat de fapt parti din aselenizarea Apollo?

 

II CREDETI? NASA pregateste exploatarea miniera pe Luna in urmatorul deceniu

Posted in Luna, NASA by saccsiv on iunie 30, 2023

Sursa: https://adevarul.ro/stil-de-viata/stiinta/activitati-de-minerit-pe-luna-in-deceniul-2279560.html

NASA intenţionează să dezvolte tehnologii de exploatare a resurselor de pe Lună, care vor include iniţial oxigen, apoi vor fi extinse la extracţia de fier şi de minereuri rare. Agenţia a întreprins deja anumiţi paşi pentru a putea să realizeze săpături în scoarţa lunară în anul 2032.

Extracții miniere pe Lună FOTO NASA

NASA plănuieşte să transporte din nou astronauţi americani pe Lună în cadrul misiunilor sale din programul Artemis, inclusiv prima femeie şi primul astronaut de culoare până în 2025, precum şi să înveţe din aceste misiuni pentru a facilita o călătorie spre planeta Marte, scrie Agerpres.

O parte-cheie a misiunilor lunare constă în dezvoltarea oportunităţilor comerciale în spaţiu. Agenţia americană încearcă să cuantifice resursele potenţiale, inclusiv energia, apa şi solul lunar, cu obiectivul de a atrage investiţii comerciale, a declarat Gerald Sanders, un specialist în rachete care lucrează de 35 de ani pentru Centrul Spaţial Johnson din cadrul NASA.

Acces la resursele de pe Lună

Dezvoltarea accesului la resursele de pe Lună va fi esenţială pentru reducerea costurilor şi dezvoltarea unei economii circulare, a precizat el.

Încercăm să investim în faza de explorare, de înţelegere a resurselor (…) pentru a reduce riscul, astfel încât investiţia externă să aibă sens şi să poată să ducă la dezvoltare şi la producţie”, a declarat Gerald Sanders într-o conferinţă dedicată mineritului spaţial, organizată în oraşul australian Brisbane.

NASA va lansa la sfârşitul acestei luni o instalaţie de foraj cu rol de testare pe Lună şi plănuieşte o excavare la scară mai amplă a solului lunar – denumit regolit -, precum şi instalarea unei uzine-pilot cu rol de procesare în 2032.

Primii clienţi ar putea fi companiile comerciale de rachete, care ar putea utiliza resursele de pe Lună pentru a obţine carburant şi oxigen.

Misiuni de prelevare de mostre

Agenţia Spaţială Australiană este implicată în dezvoltarea unui rover semiautonom care va preleva mostre de regolit în cadrul unei misiuni pe care NASA o va întreprinde cel mai devreme în 2026, a declarat Samuel Webster, director-asistent în cadrul agenţiei australiene.

Roverul va demonstra că este posibilă colectarea de sol lunar care conţine oxigen sub formă de oxizi.

Utilizând un echipament separat ce va fi trimis pe Lună odată cu roverul semiautonom, NASA doreşte să extragă acel oxigen, a adăugat oficialul australian.

Acesta este un pas-cheie către stabilirea unei prezenţe umane sustenabile pe Lună, precum şi pentru sprijinirea viitoarelor misiuni spre Marte”, a mai spus el în aceeaşi conferinţă de presă.

Tagged with: , ,

Video: Racheta SpaceX Starship a explodat la secunde după decolare

Posted in Elon Musk, Luna by saccsiv on aprilie 20, 2023

Sursa: https://www.mobilissimo.ro/stiri-diverse/racheta-spacex-starship-a-explodat

Mulţi aşteptau cu sufletul la gură la început de săptămână pentru a vedea zborul de test al rachetei SpaceX Starship, dar el a fost amânat în ultima clipă. Apoi a fost mutat pe 20 aprilie, adică azi şi în urmă cu o oră s-a petrecut, doar că… lucrurile nu au mers bine deloc. Vehiculul cosmic de test a explodat la zeci de secunde după ce decolase.

Racheta mamut a companiei lui Elon Musk, SpaceX, a explodat în timpul zborului de test, după ce decolase de la baza din Boca Chica, Texas în jurul orei 16:00, ora României. După aproximativ 3 minute s-a produs explozia. Elon Musk a reacţionat imediat şi a declarat că nu se opreşte aici, ci va mai încerca o lansare peste câteva luni.

Inginerii SpaceX au clasificat testul de azi drept un succes, pentru simplul fapt că racheta s-a ridicat de la sol. Au început totuşi să îi eşueze motoarele rând pe rând. Din cele 33, îşi permitea să aibă 3 dezactivate, dar în cazul de faţă au fost cel puţin 6 şi nu s-a putut produce ascensiunea în orbită. Vehiculul are 120 de metri lungime şi nu a apucat să ajungă la etapa de desprindere de rachetă Super Heavy.

Musk avertizase pe toată lumea să nu îşi facă speranţe şi consideră victorie şi simplul fapt că se ridică de la sol şi nu distruge platforma de lansare. Scopul acestei navete este de a ne duce pe Lună, Marte şi apoi pe alte planete. Segmentul din vârful Starship, naveta în sine a mai făcut zboruri de test, dar e prima dată când se lansează cu tot cu racheta.

SpaceX a ajuns la 90% din propulsia maximă azi, pe la 70 de meganewtoni. Este echivalentul forţei necesare pentru a propulsa 100 de avioane supersonice Concorde. NASA vrea în continuare să folosească o versiune de Starship pentru a aduce astronauţi pe Luna peste 2-3 ani.

NASA a lansat Artemis I spre Lună. Fara echipaj uman

Posted in Luna, NASA by saccsiv on noiembrie 16, 2022

Sursa: https://www.antena3.ro/externe/nasa-a-lansat-artemis-16-noiembrie-2022-657388.html

Artemis este cea mai puternică rachetă din lume care merge către stele, într-o lansare istorică ce va atinge obiectivul agenției spațiale americane de a readuce oamenii pe suprafața lunară, pentru prima dată în jumătate de secol.

Misiunea Artemis I fără echipaj va fi urmată de o călătorie umană pe Lună, în 2024, care ar putea duce prima femeie și prima persoană de culoare în spațiu, după Neil Armstrong.

Lansarea a suferit numeroase întârzieri, data lansării inițiale fiind amânată în mod repetat din luna august.

Zborul de testare este programat să dureze 25 de zile, 11 ore și 36 de minute, și se va încheia în luna decembrie, în Oceanul Pacific, în largul coastei San Diego, scrie washingtonpost.com.

Artemis 1 (oficial Artemis I) este un zbor de test fără echipaj pentru Programul Artemis al NASA. Este primul zbor al vehiculului de lansare supergreu al Space Launch System (SLS) al agenției și primul zbor al Orion MPCV (Orion Multi-Purpose Crew Vehicle).

Cunoscută anterior sub numele de Exploration Mission-1 (EM-1), misiunea a fost redenumită după introducerea programului Artemis.

Misiunea va testa nava spațială Orion și vehiculul de lansare Space Launch System pentru zborurile cu echipaj începând cu cel de-al doilea zbor de test al Orion și Space Launch System, Artemis 2.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Credeti ca misiunea Artemis va duce vreodata oameni pe Luna?

 

Tagged with: ,

NASA amână pentru a treia oară lansarea misiunii Artemis

Posted in ASELENIZARE, Luna, NASA by saccsiv on septembrie 25, 2022

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/nasa-amana-pentru-a-treia-oara-lansarea-misiunii-artemis-catre-luna-4289389

O a treia încercare de lansare a mega-rachetei SLS către Lună era stabilită pentru marţi, 27 septembrie, însă aceasta va fi reprogramată, din cauza furtunii tropicale Ian care se îndreaptă spre Cuba și Florida, a anunțat NASA sâmbătă, citată de Reuters.
După două tentative eşuate în urmă cu câteva săptămâni din cauza unor probleme tehnice, lansarea misiunii Artemis întâmpină din nou probleme, de data aceasta, din motive ce țin de condițiile meteo.

Se așteaptă ca furtuna tropicală Ian să lovească Florida, unde se află Centrul Spațial Kennedy, săptămâna viitoare, potrivit Centrului Național al Uraganelor din SUA.
NASA nu a precizat deocamdată când va avea loc o nouă încercare de lansare. 2 octombrie este însă data de lansare de rezervă, a anunțat vineri echipa Artemis, potrivit CNN.

Lansarea rachetei a fost anulată prima dată pe 29 august din cauza unor probleme tehnice, apoi din nou, pe 3 septembrie, din cauza unei scurgeri de hidrogen lichid în timpul operaţiunii de umplere a rezervoarelor.

Misiunea Artemis are scopul de a verifica dacă Orion este suficient de sigură pentru a transporta în viitor echipaje umane pe Lună. Dacă totul va funcționa, urmează misiuni similare, cu astronauți la bord, începând din 2025.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Credeti ca misiunea Artemis va duce vreodata oameni pe Luna?

 

Tagged with: , , ,

In 2015 RUSIA cerea o ANCHETA INTERNATIONALA cu privire la ASELENIZAREA americana din 1969

Posted in ASELENIZARE, Luna, RUSIA, SUA by saccsiv on septembrie 11, 2022

In 2015, intr-o serie de acuzatii abia voalate, Vladimir Markin punea sub semnul intrebarii aselenizarile americane, subliniind ca este necesara atat anchetarea disparitiei unor secvente filmate la contactul Apollo cu Luna in 1969, cat si testarea „validitatii” celor 400 de kilograme de roca lunara colectata de misiuni americane ulterioare.
„Nu, noi nu sustinem ca ei nu au zburat (pana la Luna) si ca doar au inregistrat un film. Insa toate aceste artefacte stiintifice – sau poate culturale – fac parte din mostenirea umanitatii, iar disparitia lor fara urma este pierderea noastra comuna. O investigatie va arata (ce s-a intamplat)”, scrie Markin.
NASA a admis in 2009 ca a sters inregistrarea aselenizarii din motive bugetare, dar ca aceasta a fost refacuta, ulterior, cu ajutorul inregistrarilor de televiziune.

Cititi va rog mai multe la:

RUSIA cere o ANCHETA INTERNATIONALA cu privire la ASELENIZAREA americana din 1969

Ce s-a intamplat mai departe, nu stiu.

Cititi va rog si:

Astronautul rus Alexey Leonov: Stanley Kubrick a filmat de fapt parti din aselenizarea Apollo?

Nu stiu ce au mai zis sau zic actualmente alti rusi importanti.

Lansarea misiunii Artemis 1 a fost din nou amânată

Posted in ASELENIZARE, Luna by saccsiv on septembrie 4, 2022

Sursa: https://blacknews.ro/lansarea-misiunii-artemis-1-a-fost-din-nou-amanata/

NASA’s next-generation moon rocket, the Space Launch System (SLS) Artemis 1, is shown at the Kennedy Space Center in Cape Canaveral, Florida, U.S. June 27, 2022. REUTERS/Joe Skipper

Lansarea misiunii Artemis 1 a fost amânată sâmbătă. Programată iniţial pentru ora 20:17, aceasta nu va avea loc din cauza dificultăţilor întâmpinate în faza de alimentare a rezervoarelor, a confirmat directoarea generală Charlie Blackwell-Thompson, scrie AFP , scrie news.ro .

Anularea lansării este cauzată de noi scurgeri de combustibil, detectate cu câteva ore înainte de decolare.

Racheta SLS portocalie şi albă de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida este cea mai puternică din lume.

La trei ore de la primele probleme, alimentarea cu hidrogen lichid a rachetei misiunii Artemis 1 a fost oprită. Scurgerea reperată la una dintre conductele conectate la rezervor a persistat, în ciuda celor trei soluţii analizate de echipele NASA.

Doar o zecime din hidrogenul necesar a putut fi încărcat.

Decolarea era programată pentru 2:17 p.m., ora locală (6:17 p.m. GMT), cu o posibilă întârziere de până la două ore. Condiţiile meteo erau favorabile în proporţie de 60% la începutul acestei ferestre de lansare.

Cu puţin înainte de ora locală 6 a.m., directorul de lansare Charlie Blackwell-Thompson a dat undă verde pentru a începe alimentarea rezervoarelor rachetei cu combustibil criogenic – un total de aproximativ trei milioane de litri de hidrogen şi oxigen lichid ultra-rece.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Credeti ca misiunea Artemis va duce vreodata oameni pe Luna?