SACCSIV – blog ortodox

Ghislaine Maxwell, fosta parteneră a lui Jeffrey Epstein, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale cu minore

Posted in Uncategorized by Vali on iulie 1, 2022

Sursa: https://www.g4media.ro/ghislaine-maxwell-a-fost-condamnata-la-20-de-ani-de-inchisoare-pentru-infractiuni-sexuale-cu-minore.html

Ghislaine Maxwell, în vârstă de 60 de ani, fosta parteneră şi asociată a lui Jeffrey Epstein, un investitor american în fonduri speculative acuzat de trafic şi abuz de minori care s-a sinucis în închisoare în 2019, a fost condamnată marţi la 20 de ani de închisoare pentru infrcţiuni sexuale cu minore, scrie AFP, citată de News.ro.

În momentul în care judecătoarea tribunalului federal din Manhattan, Alison Nathan, şi-a pronunţat sentinţa pentru infracţiuni sexuale „odioase de prădătoare”, Ghislaine Maxwell, cu părul până la umeri, mascată şi îmbrăcată în pantaloni negri şi o cămaşă gri, a rămas aproape impasibilă.

Dar chiar înainte de a fi fixată asupra soartei ei, sexagenara, încarcerată la New York deja de doi ani, şi-a exprimat pentru prima dată „simpatia pentru toate victimele” şi a spus că „îi pare rău pentru suferinţa resimţită” pentru infracţiunile sexuale comise între 1994 şi 2004 împotriva adolescentelor cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

Cu toate acestea, Ghislaine Maxwell a pus principala responsabilitate pe fostul ei complice Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoarea din New York în august 2019, „un manipulator (…) care i-a înşelat pe toţi cei din jurul lui”.

Judecătoarea Nathan i-a spus că ea „nu este pedepsită în locul lui Epstein” şi procurorul federal Damian Williams i-a criticat „infracţiunile odioase asupra copiilor” spunând că „nimeni nu este mai presus de legi” în Statele Unite.

După procesul său din New York în noiembrie şi decembrie, în care a fost găsită vinovată de trafic sexual de minori pentru Jeffrey Epstein, Maxwell risca până la 55 de ani de închisoare penală.

Avocaţii săi, care au anunţat că vor contesta sentinţa, au cerut deja o pedeapsă de mai puţin de 20 de ani de închisoare la mijlocul lunii iunie şi au denunţat izolarea clientei lor în închisoarea din New York, administraţia penitenciarului invocând un risc de „sinucidere”.

De asemenea, avocaţii invocaseră, în zadar, responsabilitatea şi influenţa dăunătoare a magnatului presei britanice Robert Maxwell – un tată „autoritar” care a murit misterios în 1991 căzând de pe iahtul său – şi a lui Jeffrey Epstein.

Procesul a descris-o ca pe o „prădătoare sofisticată” care a acţionat ca un „adult” pentru a ademeni, a seduce fetele tinere şi a le livra lui Epstein la reşedinţa lui din Florida, Manhattan, New Mexico şi Insulele Virgine.

Ghislaine Maxwell şi Jeffrey Epstein au format un cuplu la începutul anilor 1990, înainte de a deveni colaboratori profesionişti şi complici la infracţiunile lor sexuale timp de aproape 30 de ani.

Finanţatorul, cu reţele economice şi politice puternice în Statele Unite şi în străinătate, a fost el însuşi acuzat că ar fi agresat sexual şi violat fete tinere, dar sinuciderea sa a pus capăt acţiunii publice împotriva lui.

Separat de acest caz cu ramificaţii internaţionale, prinţul britanic Andrew, prieten al celor doi, a încheiat pe 15 februarie o înţelegere amiabilă – pentru 13 milioane de dolari potrivit Daily Telegraph – cu americanca Virginia Giuffre, ea însăşi presupusă victimă a cuplului, care l-a acuzat că a agresat-o sexual în 2001, pe când era minoră. Familia regală britanică a evitat astfel un proces civil la New York.

 

Bill Gates, ACUZAT de hărțuire sexuală / Michael Larson, care se ocupa de averea lui Bill Gates din 1994, a fost acuzat de agresiune sexuală

Posted in Bill Gates by saccsiv on mai 17, 2021

REALITATEA: Noi detalii despre divorțul anului: Bill Gates, ACUZAT de hărțuire sexuală! De ce s-a retras miliardarul de la conducerea Microsoft

Divorţul părintelui Microsoft, Bill Gates, de soţia sa nu se desfăşoară deloc liniştit. Melinda Gates a determinat o investigaţie internă la concern, în care să se cerceteze relaţia lui Bill cu o ingineră, timp de mai mulţi ani. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care Gates s-a retras de la conducerea gigantului IT, potrivit Realitatera Plus.

Acum două luni, Bill Gates a produs un cutremur când a anunţat că se retrage din fruntea Microsoft pentru a se dedica activităţilor filantropice. Şi iată că iese la lumină o relaţie extraconjugală pe care miliardarul ar fi avut-o, timp de aproape 20 de ani, cu o ingineră din cadrul firmei.

Membrii Consiliului de Administraţie au angajat o firmă de avocatură pentru a investiga dacă acea legătură cu o angajată ar trebui să-l determine pe Gates să plece din fruntea companiei. Cu atât mai mult cu cât alte angajate s-ar fi plâns de hărţuire sexuală din partea lui Bill Gates.

La începutul lunii mai, Bill și Melinda Gates au anunțat că divorțează după 27 de ani de căsătorie și după ce au construit o avere de 127 miliarde de dolari.

[…]

Gandul: Cine este bărbatul care s-a ocupat de averea lui Bill Gates decenii întregi: A fost acuzat de agresiune sexuală și a stârnit controverse între miliardar și Melinda

Michael Larson a avut grijă de averea lui Bill Gates, care valorează aproape 130 de miliarde de dolari, timp de decenii întregi. Acesta contuce compania de investiții secretă a lui Gates, Cascade Investment, și administrează averea personală a miliardarului, precum și pe cea a fundației sale caritabile.

Michael Larson a fost angajat de Bill Gates în urmă cu aproape 30 de ani, când valoarea netă a cofondatorului Microsoft se apropia de 5 miliarde de dolari.

New York Times a raportat duminică că Michael Larson a reprezentat motiv de dispute între Bill Gates și soția sa, Melinda French Gates, după ce bărbatul  a fost acuzat de hărțuire sexuală în 2017.

The Times a raportat că un avocat a trimis cuplului Gates o scrisoare în care se susținea că Michael Larson ar fi hărțuit sexual o femeie care gestiona un magazin de biciclete. Magazinul a fost parțial deținut de Rally Capital, o firmă în care Cascade Investment investise.

Michael Larson a fost acuzat de agresiune sexuală

În scrisoarea se solicita ajutorul celor doi soți în soluționarea situației lui Michael Larson și erau menționate amenințări cu demersuri legale dacă nu se întâmplă acest lucru. Surse au declarat pentru The Times că femeia a ajuns la un acord în 2018, prin care primea o sumă de bani și se angaja să nu divulge nicio informație despre acest subiect.

Melinda French Gates a angajat o firmă de avocatură pentru a investiga afirmațiile femeii și mediul de la Cascade Investement, perioadă în care Michael Larson a fost pus în concediu. Rezultatul anchetei nu a fost clar, dar bărbatul și-a păstrat slujba.

În raportul Times se susține și faptul că Gates a încercat să aibă diferite tipuri de relații cu angajații de sex feminin de la Microsoft, dar și faptul că avea un comportament de desconsiderare față de Melinda. Celebrul cuplu a anunțat la începutul acestei luni că divorțează după 27 de ani de căsnicie.

Omul care îl îmbogățește pe Bill Gates

Wall Street Journal i-a creat profilul lui Michael Larson în 2014, susținând că meseria lui este „să-l îmbogățească pe Bill Gates”.

În luna februarie a acelui an, Bill Gates a ținut o petrecere la conacul său de lângă Seattle în cinstea lui Michael Larson, care în acel moment lucra pentru miliardar de 20 de ani.

„Eu și Melinda suntem liberi să ne urmărim viziunea despre o lume mai sănătoasă și mai bine educată datorită acțiunilor lui Michael”, a susținut Bill Gates, potrivit The Journal.

Acesta le-a spus oaspeților, cărora li s-a cerut să poarte culorile platină sau roz, culoarea preferată a lui Larson, că Michael avea „încrederea și credința sa deplină”.

Michael Larson, în vârstă de 61 de ani, lucrează pentru Bill Gates, prin Cascade Investement, din 1994. De asemenea, este directorul de investiții al Fundației Bill & Melinda Gates și al portofoliului personal de investiții al lui Bill Gates.

Activele lui Gates și strategia investițională a lui Michael Larson au fost în mare parte ținute secrete, dar surse au declarat pentru The Journal că firma Cascade a produs câștiguri consistente pentru Gates, cu un randament anual compus de 11% din 1995 până în 2014.

Surse au susținut, de asemenea, că Bill Gates și Michael Larson au avut în mare parte o relație profesională și că rareori au interacționat social.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Melinda Gates s-a întâlnit cu avocați de divorț din 2019, după ce relația lui Bill cu pedofilul Jeffrey Epstein a devenit publică

 

Melinda Gates s-a întâlnit cu avocați de divorț din 2019, după ce relația lui Bill cu pedofilul Jeffrey Epstein a devenit publică

Posted in Bill Gates, DIVORT, STIRI by Vali on mai 10, 2021

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-24788151-melinda-gates-divortat-legaturile-bill-pedofilul-jeffrey-epstein.htm

Bill Gates si Jeffrey Epstein Foto: Captura video

Melinda Gates s-a întâlnit de mai mulți ani cu avocați de divorț înainte de a decide să se despartă de Bill Gates, fiind deranjată de legăturile soțului ei cu pedofilul Jeffrey Epstein, relatează Insider.

Bill și Melinda Gates au anunțat pe 3 mai că vor divorța după 27 de ani de căsnicie, afirmând în postări identice postate pe conturile lor de social media că „după o îndelungă considerare și multă muncă pentru relația noastră, am luat decizia de a pune capăt căsniciei noastre.

Decizia a venit ca un șoc pentru organizațiile de filantropie în care aceștia sunt implicați însă Melinda a avut discuții cu avocați de divorț încă din 2019 înainte de a înainta cererea în instanță, potrivit Wall Street Journal.

Soția lui Bill Gates a afirmat în actele de divorț înaintate instanței că mariajul celor doi este „rupt iremediabil”.

Cei doi nu au dezvăluit de ce au luat această decizie însă Wall Street Journal scrie că Melinda a fost deranjată de legătura dintre soțul ei și pedofilul condamnat Jeffrey Epstein și acesta ar fi unul dintre motivele principale pentru care a cerut divorțul.

Potrivit WSJ, prietenia lui Bill cu Epstein – care deja pledase vinovat pentru sex cu minore înainte de a se întâlni pentru prima dată cu Gates în 2011 – încă o „bântuie” pe soția cofondatorului Microsoft.

Cuplul se întâlnise în septembrie 2013 cu Epstein la vila sa din New York, întâlnire după care Melinda și-a exprimat disconfortul cu privire la fostul finanțist condamnat pentru infracțiuni sexuale, potrivit The Daily Beast.

Melinda Gates le-a spus mai multor prieteni că este „furioasă” din cauza relației soțului ei cu Epstein, potrivit aceleiași surse.

Melinda și-a sunat avocații de mai multe ori după ce New York Times a dezvăluit în octombrie 2019 întâlnirea dintre Bill Gates și Epstein, arată documente consultate de jurnaliștii de la Wall Street Journal.

Bill și Melinda Gates au anunțat că în pofida divorțului vor continua să lucreze împreună la Fundația Bill și Melinda Gates pe care au fondat-o împreună.

Epstein a fost găsit spânzurat în celula sa de închisoare pe 10 august 2019, moartea sa alimentând numeroase teorii ale conspirației.

de S.J.

Un fost spion israelian spune ca evreul Jeffrey Epstein era un idiot util folosit de Mossad

Posted in EVREI, ISRAEL, Mossad by saccsiv on decembrie 8, 2019

EVZ: Acuzații halucinante: „Jeffrey Epstein era agent al Mossadului”

Un fost spion scrie, într-o carte de memorii, că Jeffrey Epstein ar fi fost „spion Mossad” care a „filmat politicieni americani în timp ce aveau relații intime cu fete minore pentru a-i șantaja”.

Un fost spion israelian face dezvăluiri incredibile şi spune că Epstein era un agent al Mossadului folosit în șantajul politicienilor americani. El şi Ghislaine Maxwell „Au fost agenți ai serviciilor de informații israeliene”.

Ari Ben-Menashe, fost spion israelian a spus autorilor unei noi cărți intitulată „Epstein: Dead Men Tell No Tales”, că Epstein a condus o„operațiune complexă de informații”, sub comanda Mossadului.

Cartea lui Dylan Howard  propune teoria conform căreia Ghislaine Maxwell și Jeffrey Epstein erau spionii israelieni şi că tatăl ei i-a introdus în sistem.

Teoria se bazează pe faptul că Robert Maxwell, tatăl lui Ghislaine care a murit în circumstanțe misterioase în 1991, după ce a căzut de pe iahtul său, a fost, de asemenea, un spion Mossad.  Cartea lansează teoria precum că Robert Maxwell l-a introdus pe Jeffrey în lumea spionilor după ce a început să se întâlnească cu Ghislaine. Crezând că Epstein plănuia să se căsătorească cu fiica sa, Maxwell i-a introdus pe el și Ghislaine Maxwell în cercul Mossadului lui Ben-Menashe.

„Au fost agenți ai serviciilor de informații israeliene”, a spus Ben-Menashe.

Când a devenit clar că Epstein nu era foarte competent să facă multe altele, rolul său principal a devenit „șantajarea unor figuri politice americane și a altor persoane”. „Dl. Epstein a fost un simplu idiot care s-a ocupat de furnizarea fetelor la tot felul de politicieni din Statele Unite ”, a spus Ben-Menashe.

Până în prezent, nu există nicio dovadă că Epstein a filmat celebrități și politicieni „făcând sex cu fete tinere”. Multe dintre victimele sale au descris modul în care casa sa din Upper East Side a fost dotată cu camere care au filmat în dormitoare și chiar în băile conacului, iar o martoră spune că toate filmările se păstrau într-un seif.

„Făcea fotografii cu politicieni în compania fetelor de paisprezece ani pentru a-i șantaja”

DailyMail a întrebat dacă s-a găsit vreun conținut sau camere de supraveghere la conacul său. Dar, atât FBI-ul, cât și Procuratura districtului Manhattan au refuzat să comenteze.  Avocații lui Epstein au sugerat că a fost ucis, iar teoria s-a răspândit imediat. Mulți spun că a ştia atâtea murdării despre oamenii puternici, încât nu au riscta să-l lase să împărtășească în instanţă toate aceste secret….alegând să-l scoată din joc. Dar procurorul general Bill Barr a declarat că nu sunt urme doveditoare despre o presupusă crimă în celula din arest a pedofilului.

Există, de asemenea, o conexiune între Mossad şi un alt tip tot infractor sexual: Harvey Weinstein. Se presupune că Weinstein a angajat agenți ex-Mossad pentru a suprima acuzațiile împotriva lui. Lucrând pentru o firmă israeliană numită Black Cube, acești agenți au făcut presiuni asupra martorilor și au încercat să intimideze jurnalistul Ronan Farrow pentru a „îngropa adevărul” despre activitatea lui Weinstein, notează dailymail.

Cititi va rog si:

Vigilant Citizen: A fost asasinat Jeffrey Epstein?

O noua teorie: Jeffrey Epstein n-a murit, ci a fost scos din puscarie viu / Analiza fotografică: Trupul scos din celula lui Epstein nu seamănă cu Jeffrey Epstein

 

IMPUTITI LA PROPRIU: Cum descrie o sclava sexuala minora picioarele creatorului “The Simpsons”, pe care Epstein a pus-o sa le maseze

Posted in adolescenti, sclavi sexuali by saccsiv on octombrie 13, 2019
saccsiv

Matt Groening, creatorul „The Simpsons”

THE SUN: Jeffrey Epstein’s ‘teen sex slave’ gave foot rub to The Simpsons creator Matt Groening but nearly threw up over his ‘yellow crusty toes’, court documents claim

„Sclava sexuala” a lui Epstein aproape a vomitat masand picioarele pline de cruste ale creatorului serialului “The Simpsons

CRUSTELE CARICATURISTULUI

„Sclava sexuala adolescenta” a lui Jeffrey Epstein a masat picioarele creatorului The Simpsons, Matt Groening, dar aproape a vomitat peste „degetele de la picioare pline de cruste galbene”, susțin documentele judecătorești

Fosta „sclavă sexuală adolescenta” a lui Jeffrey susține că i-a oferit creatorului serialului The Simpsons un masaj la picioare, dar aproape că a vomitat pe degetele sale pline de „cruste”, susțin documentele judecătorești.

(more…)

O noua teorie: Jeffrey Epstein n-a murit, ci a fost scos din puscarie viu / Analiza fotografică: Trupul scos din celula lui Epstein nu seamănă cu Jeffrey Epstein

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 14, 2019

NATURAL NEWS: Alternate theory emerges: Was Jeffrey Epstein swapped out of his cell to prevent him from being murdered?

Apare o teorie alternativă: A fost Jeffrey Epstein schimbat din celulă pentru a se evita uciderea lui?

Luni, 12 August 2019 de: Mike Adams
(Natural NewsAparenta asasinare a lui Jeffrey Epstein  trimite unde de şoc în întreaga lume trezind din somn multi oameni cu faptul că statul subteran este atât de periculos încât nici prizonierii nu-s feriţi de pericolul de a fi ucişi.

A devenit de acum evident pentru orice persoană care gândeşte că America este ocupată de o forţă inamică, un cartel criminal corupt  cunoscut ca “Democraţii” care vor omorî pe oricine le stă în cale sau le ameninţă puterea. Jeffrey Epstein, desigur, ar fi putut depune mărturie despre faptul că Bill Clinton este un violator în serie şi abuzator de copii ale cărui crime perverse au fost acoperite de media complice de aripă-stangă timp de mai multe decade.

Dar ce-ar fi dacă preşedintele Trump şi William Barr ştiau că Epstein era pe cale să fie ucis şi au luat măsuri pentru a-l ascunde într-o locaţie sigură astfel încât declaraţia sa să fie de asemeni în siguranţă? Epstein ar putea fi cheia pentru a-i doborî pe trădătorii statului subteran democrat, ai cărui lideri au fost de mai multă vreme legaţi de trafic de copii, şantaj video şi ritualuri satanice de molestare a copiilor. Declaraţia lui Epstein ar putea dărâma întreaga casă din cărţi de joc şi-ar putea expune perversele sacrificii de copii şi ritualurile de viol pe care democraţii din eşalonul superior l-au desfăşurat timp de mai multe decade.

Iată de ce această teorie alternativă merită măcar luată în calcul. Deşi este imposibil de aflat dacă e adevărat, se pare că există dovezi fotografice (vezi mai jos) care arată că  trupul neînsufleţit cărat afară din celula lui Jeffrey Epstein, nu era trupul lui Epstein. Trupul a fost  “schimbat”, potrivit unor analişti care se uită foarte atent la dovezi.

(more…)

Vigilant Citizen: A fost asasinat Jeffrey Epstein?

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 12, 2019

Vigilant Citizen: Was Jeffrey Epstein Murdered?

A fost asasinat Jeffrey Epstein?

Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula închisorii sale. Iată motivul pentru care Epstein a fost, cel mai probabil.

În ultimul meu articol despre Jeffrey Epstein, am prezentat câteva fapte care explică cum ar putea fi ucis mai devreme sau mai târziu. Ei bine, zece zile mai târziu, miliardarul finanțator al cărui proces ar fi putut expune cele mai urâte adevăruri ale elitei mondiale, a fost găsit mort si a fost clasat ca „aparenta sinucidere”. Conform unor surse de știri, cadavrul său a fost găsit spânzurat în celula închisorii sale pe 10 august, la 7:30 am, la Centrul Corecțional Metropolitan din New York.  El a fost transportat din celula sa la un spital din Manhattanul de jos, unde a fost găsit în stop cardiac.

(more…)

Tagged with: ,

Miliardarul Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celula sa unde astepta procesul pentru acuzații de abuz sexual şi trafic de minori

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 10, 2019

Stiri pe surse: Miliardarul Jeffrey Epstein a găsit mort în celula sa

Miliardarul american Jeffrey Epstein a găsit mort în celula sa în așteptarea procesului pentru acuzații de abuz sexual şi trafic de minori, relatează presa americană, potrivit BBC, scrie Mediafax.

Trupul său a fost descoperit sâmbătă într-o închisoare din New York.

Epstein a pledat nevinovat pentru acuzații de trafic de minori și trafic de minori și a fost reținut fără avea dreptul la cauțiune.

Miliardarul Jeffrey Epstein, un fost apropiat al lui Bill Clinton, Donald Trump şi prinţul Andrew, reținut pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare, a pledat nevinovat, potrivit Reuters.

Epstein, care a fost arestat pe 6 iulie, în New Jersey, a fost audiat luni la Curtea superioară din New York și a pledat nevinovat.

 

Comentariu saccsiv:

Aparent s-a sinucis:

Jeffrey Epstein dies in apparent suicide in New York jail