SACCSIV – blog ortodox

Curtea Suprema a SUA refuza sa examineze problema nationalitătii lui Barack Obama

Posted in Barack Obama by saccsiv on ianuarie 11, 2011

Citez din articolul Curtea Supremă a SUA refuză să examineze problema naţionalităţii lui Barack Obama.:

Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat, luni, să se sesizeze asupra problemei naţionalităţii americane a preşedintelui Barack Obama, pe care un grup de persoane continuă să o conteste, în pofida prezentării actului său de naştere, relatează AFP.

Fără niciun comentariu, cea mai înaltă jurisdicţie a Statelor Unite a respins cererea lui Orly Taitz, o avocată californiană, devenită liderul grupului „birthers”, cum se numesc aceşti contestatari, provenind, cel mai adesea, din rândul extremei-drepte.

Ea cerea Curţii să anuleze condamnarea sa la plata unei amenzi în valoare de 20.000 de dolari, pronunţată de un judecător federal pentru „plângere ridicolă”, în care ea insista ca un militar, clientul ei, să nu fie trimis în Irak, în virtutea unui ordin dat de un comandant şef ilegitim.

Constituţia americană interzice persoanelor care nu s-au născut pe teritoriul american să fie alese ca preşedinte. Obama s-a născut în 1961, în Hawaii, unul dintre cele 50 de state americane.
Condamnând-o la plata unei amenzi în valoare de 20.000 de dolari, judecătorul federal din Georgia (sud-est) Clay Land a explicat, la 13 octombrie 2009, că avocatul a dat dovadă de o „aroganţă de-ţi ia răsuflarea, aproape de delir”, conform hotărârii, după care AFP a obţinut o copie

El a clasat, anterior, plângerea depusă în numele căpitanului Connie Rhodes, iar Taitz a declarat public că, în opinia ei, este vorba de „un act de trădare”.
În cererea sa adresată Curţii Supreme, Orly Taitz întreba dacă „membrii armatei americane sunt reduşi la starea de sclavi sau de servitori, atunci când li se refuză o audiere pe fondul revendicărilor lor (…) şi când avocaţii lor sunt hărţuiţi, intimidaţi, agresaţi verbal şi insultaţi de un judecător”.

Oare, „naţiunea întreagă nu este redusă, de facto, la starea de sclavi şi de servitori, dacă cineva care nu are documente valide, număr de înregistrare la securitatea socială şi act de naştere valabil poate deveni preşedinte?”, a mai declarat ea.

Taitz a reacţionat, luni, pe site-ul său, dând asigurări că va prezenta o nouă cerere pentru „reexaminare” şi că va sesiza Comisia Judiciară a Congresului şi tribunalele internaţionale.
„Am dovezi potrivit cărora mai multe tribunale federale se livrează unor acte suspecte. Dacă nu debarasăm corpul judiciar şi Casa Albă de corupţie, cetăţenii americani nu vor mai avea încredere în sistem şi îşi vor face dreptate singuri. Acest lucru este periculos”, a afirmat ea.

Potrivit unui sondaj, realizat la începutul lui 2010 asupra unui număr de 2.000 de republicani, 36 la sută dintre ei se declarau convinşi că primul preşedinte de culoare al Statelor Unite nu s-a născut pe teritoriul naţional.

Mai multe plângeri au fost depuse în faţa diferitelor tribunale americane, care au eşuat toate. Curtea Supremă a refuzat, deja, să se pronunţe asupra acestei probleme.
În pofida dovezilor, şi anume publicarea actului de naştere al lui Barack Hussein Obama, la 4 august 1961, la ora locală 19.24, la Maternitatea Kapiolani, în Honolulu, polemica, alimentată de animatori de televiziune foarte urmăriţi, continuă.

Cititi va rog si:

FOTO: S-au gasit certificatele ce atesta nasterea presedintelui Obama in Kenya?

VIDEO: Mogulii din mass-media americana ignora chestiunea realei cetatenii a presedintelui BARACK OBAMA

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama

 

De ce pleaca Obama in India escortat de 34 de nave de război?

Posted in Barack Obama, India by saccsiv on noiembrie 6, 2010

   Citez din articolul Obama va fi escortat de 34 de nave de război în India.:

   Preşedintele american, Barack Obama, care va începe sâmbătă o vizită de trei zile în India, va fi protejat de o flotă de 34 de nave de război, între care şi un portavion, măsuri luate având în vedere că atacurile de la Bombay, din 2008, au fost lansate de pe mare, relatează site-ul NDTV.com.

   Obama va fi însoţit de o flotă de limuzine, majoritatea personalului de la Casa Albă, mijloace de comunicare şi chiar şi „butonul nuclear”, continuă site-ul, care adaugă că s-au făcut, totodată, aranjamente în vederea unei evacuări de urgenţă, în caz de nevoie. În plus, din convoiul lui Obama vor mai face parte două avioane, înarmate şi cu sisteme de securitate şi comunicaţii avansate, şi o flotă de peste 40 de maşini.

   Dispozitivul de securitate al preşedintelui este alcătuit din agenţi de elită ai Secret Service, a cărui misiune este să-l păzească pe şeful statului american. Din dispozitivul de securitate mai fac parte agenţi din cadrul National Security Guards (NSG) şi personal din cadrul forţelor paramilitare centrale şi poliţiei locale din Bombay şi Delhi.

   Aranjamente similare au fost pregătite pentru vizita la New Delhi, urmând ca aeronava prezidenţială, Air Force One, să fie pregătită de plecare în orice moment pe timpul întregii vizite. Pentru preşedinte şi anturajul acestuia au fost rezervate aproximativ 800 de camere, la Taj Hotel şi Hyatt.

   Potrivit unor surse, 13 aeronave de transport dotate cu echipamente de ultimă generaţie, trei elicoptere şi 500 de membri ai personalului de securitate american au sosit deja în India, înaintea vizitei lui Obama. Echipele americane au adus şi dispozitive de interceptare şi de bruiaj, câini special antrenaţi şi dispozitive de salvare.

(more…)

VIDEO: Figura demonica a presedintelui Obama

Posted in Barack Obama, SUA by saccsiv on octombrie 20, 2010

VIDEO: Mogulul EVREU Mortimer Zuckerman recunoaste ca a scris un discurs presedintelui Barack Obama

Posted in Barack Obama by saccsiv on iulie 14, 2010

   Asadar, inca o dovada ca presedintele Barack Obama nu este decat o marioneta …

   Mogulul evreu Mortimer Zuckerman, cel ce recunoaste in filmare ca i-a scris discursuri, pe numele sau intreg Mortimer Benjamin „Mort” Zuckerman (1937 -) este cumparatorul U.S. News & World Report, New York Daily News.

   Activ suporter al Israelului si al cauzei internationale evreiesti. Chairman Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations 2001 – 2003 .

   Prieten apropiat Bill Gates si Leonard Stern.

   Membru JPMorgan‘s National Advisory Board (stapanita de Rockefeller), membru Council on Foreign Relations, Washington Institute for Near East Policy, International Institute for Strategic Studies. Participant intruniri Bilderberg Group

   Cititi va rog si:

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama

Casa Albă pregăteşte planul naţional de identificare online

Posted in Barack Obama, internet by saccsiv on iunie 29, 2010

   Citez din articolul White House Preparing National Online ID Plan

   Sistemul propus pentru autentificarea online la nivel tranzacţional a persoanelor, organizaţiilor şi infrastructurii va avea nevoie de un ecosistem de identităţi.

   Administraţia Obama plănuieşte să propună un nou sistem de autentificare a persoanelor, organizaţiilor şi infrastructurii pe Internet. Sistemul de administrare online de autentificare şi identificare va ţinti nivelul tranzacţional – spre exemplu, atunci când cineva se înregistrează pe site-ul bancar sau atunci când realizează o achiziţie online.

   Cu toate acestea, ca acest sistem să fie eficient, va fi nevoie de crearea unui „ecosistem de identităţi”, sprijinit pe cooperarea extinsă între public/privat, spune coordonatorul pe securitate online a Casei Albe, Howard Schmidt, în timpul discursului principal de deschidere de la Simpozionul Guvernamental Symantec 2010, din Washington, ce a avut loc marţi.

   „Această strategie nu poate exista în mod izolat”, a spus el. „Va fi nevoie ca noi toţi să lucrăm împreună”. Mai mult, „nu va fi nevoie să schimbăm în mod dramatic felul în care facem afaceri – acesta ar trebui să fie în mod natural un pas înainte”, a spus acesta.

   Acest pas înainte se va lega de o nouă propunere a Stategiei Naţionale pentru Identităţi de Încredere în Cyberspaţiu, care urmează să fie lansată pentru prima dată în mod public vineri, pentru o perioadă de dezbateri de trei săptămâni. Anterior cunoscut ca Strategia Naţională pentru Tranzacţii Online Sigure, raportul oferă strategii specifice şi recomandări de implementare şi mai poate recomanda, de asemenea, mai multe schimbări de politici şi securitate.

   Raportul a fost construit pe Analiza asupra Politicilor Cyberspaţiului cerută de Obama, care analiza capacitatea defensivă a infrastructurii guvernamentale de informaţie şi comunicaţii. Una dintre recomandările raportului a fost aceea de a „construi o viziune de securitate online bazată pe administrarea identităţilor şi o strategie care vizează interesele libertăţilor personale şi civile, ca pârghie pentru tehnologiile care măresc confidenţialitatea pentru naţiune.

   Prin simpla emitere a câte unui card biometric de identificare compatibil online pentru toţi cetăţenii ţării, bineînţeles că nu va face pe nimeni sau nimic mai siguri, inclusiv tranzacţiile online. După cum mai notează raportul, pentru a fi eficient, instrumentele de securitate şi tehnologia trebuie secundate de educaţie. „Este întotdeauna necesar să-l educăm şi să facem să conştientizeze pe utilizatorul final”, a spus Schmidt. „Dar nu încerci să-l înveţi pe utilizatorul final cum să fie un expert în securitate.”

Barack Obama doreste sa foloseasca dezastrul ecologic BP, pentru a declansa o revolutie verde, fara combustibili fosili

Posted in Barack Obama, BP by saccsiv on iunie 16, 2010

   Scurgerile de petrol ale BP de pe costa Golfului Mexic sunt cel mai grav dezastru ecologic de acest fel din istoria naţiunii. Mă întorc în regiune astăzi (14 iunie) pentru a analiza eforturile noastre şi pentru a ne întâlni cu familii şi cu proprietarii de afaceri afectaţi de catastrofă.

   Ne străduim să îi facem responsabili pe cei de la BP pentru pagubele aduse pământului şi faunei aflate pe coasta golfului şi ne luăm măsuri de precauţie considerabile pentru a ne asigura că astfel de scurgeri de petrol nu se vor mai petrece niciodată.
   Dar munca noastră nu va lua sfârşit odată cu această criză. Acesta este unul dintre motivele pentru care am invitat parlamentarii din ambele partide să mi se alăture la Casa Albă pentru a discuta ce anume trebuie făcut pentru înaintarea legislaţiei pentru promovarea unei noi economii, alimentată de locuri de muncă „verzi”, combaterea schimbărilor climaterice şi încetarea dependenţei noastre de petrol din străinătate.
   Astăzi, consumăm mai mult de 20 de procente din petrolul lumii, dar avem mai puţin de 2% din rezervele mondiale de petrol. Pe lângă riscurile inerente de a fora la 6,4 km adâncime în suprafaţa terestră, dependenţa noastră de petrol înseamnă că vom continua să trimitem miliarde de dolari din bogăţia noastră muncită către alte ţări în fiecare lună – inclusiv multe din regiuni periculoase şi instabile.
   Cu alte cuvinte, dependenţa noastră continuă de combustibili fosili va pune în pericol securitatea noastră naţională. Ne va sufoca planeta. Şi va continua să pună sub risc economia noastră şi mediul încojurător. Nu mai putem amâna şi acesta este motivul pentru care vă cer ajutorul.
   Vă rog să-mi oferiţi suportul vostru pentru energiile „verzi”. Adăugarea numelui tău va ajuta Organizarea pentru America să creeze expunerea unui sprijin public puternic pentru a realiza o schimbare.
   A venit timpul pentru naţiune, odată pentru totdeauna, pentru a îmbrăţişa cu adevărat un nou viitor. Aceasta înseamnă să continuăm eforturile noastre fără precedent pentru a face totul – de la casele noastre şi de la afacerile noastre, până la maşinile şi camioanele noastre – mai eficiente din punct de vedere energetic. Aceasta înseamnă aducerea înapoi a miliarde de dolari din scutiri de taxe ale companiilor petroliere pentru a prioritiza investiţiile în cercetarea şi dezvoltarea energiilor curate.

   Multe afaceri sprijină această agendă pentru că schimbarea către energii curate creează oportunităţi pentru antreprenoriat. Acesta este modul prin care vom reinventa economia noastră – şi va crea noi companii şi noi locuri de muncă în întreaga ţară.  
   Vor fi costuri de tranziţie şi un timp de acomodare. Dar dacă refuzăm să luăm aminte la semnele de alarmă date de dezastrul din Golf – vom rata cea mai bună şansă să urmăm viitorul de energii nepoluante pentru care ştim că America are nevoie să se zbată în anii şi decadele ce urmează.
   Camera Reprezentanţilor a votat deja un proiect de lege cuprinzător pentru energie şi schimbări climatice şi, în prezent, există un plan în Senat – un plan care a fost dezvoltat cu idei provenite de la Democraţi şi Republicani – care va urmări acelaşi scop. Dar aceasta este o problemă pe care Washington a ingnorat-o mult timp în favoarea protejării status quo-ului (statutului iniţial).
   Aşadar, astăzi vă cer ajutorul pentru a arăta că poporul american este gata pentru un viitor cu energii nepoluante.
   Te rog să-ţi adaugi numele alături de al meu:
http://my.barackobama.com/CleanEnergy
   Mulţumesc,
   Preşedintele Barack Obama

   Comentariu saccsiv:

   Acesta este un e-mail trimis milioanelor de abonati la info@barackobama.com

   Interesant. BP este una din succesoarele Standard Oil Rockefeller. Si in general, industria petroliera e in mana ELITELOR.

   Sa ne mai amintim si ca Obama parea foarte suparat pe banci:

OBAMA catre WALL-STREET: „We want our money back, and we’re going to get it” (NE VREM BANII INAPOI SI O SA-I OBTINEM). Din acest moment REVOLUTIA este ireversibila …

OBAMA si PAUL VOLCKER continua „atacul” impotriva BANCILOR

   Care banci sunt si ele in mana ELITELOR. Care ELITELE au decis ca Obama sa ocupe fotoliul prezidential:

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama 

DOCUMENTARE CELEBRE: Webster G. Tarpley – “The Men Behind Obama” (“Oamenii din spatele lui Obama”), subtitrare in limba romana

   S-a razvratit oare Obama? Nu. El urmeaza de la bun inceput o agenda de lucru: pregateste instaurarea realei NOI ORDINI MONDIALE (NOM):

VIDEO: Greseala sau simbol? La conferinta de presa tinuta de Obama la Casa Alba lipseste steagul SUA 

Barack Obama proclama luna iunie – Luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor 

   Este un joc sinistru, gandit demult:

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

   NOM figureaza a aduce schimbarea in bine pentru omenire si vor dori s-o instaureze printr-o revolutie, dupa cumplitele tulburari ce deja au inceput (criza, foamete, razboi, revolte). Si cum au aratat “ideologii” ei inca in secolul trecut, schimbarea, “alternativa”, va implica atacarea inclusiv a unor elemente ce pana in ultima clipa vor reprezenta intrumente de baza ale SISTEMULUI. Asa se face ca de cativa ani cei ce promoveaza “valorile” realei NOM si ale new age, au pus tunurile pe banci sau industria petroliera:

FITI FOARTE ATENTI DE UNDE VA INFORMATI! Trezirea spirituala globala a umanitatii prezentata de DAVID ICKE

ZEITGEIST ADDENDUM, subtitrare in limba romana. Despre PROIECTUL VENUS. Demonstratia faptului ca aceasta miscare pregateste NOUA ORDINE MONDIALA

ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale

   Ca sa intelegi mai bine, cititi va rog si:

Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”

   Prin urmare, Obama asta face: pregateste mentalul maselor pentru marea schimbare …

VIDEO – Barack Obama: „YES, WE CAN = THANK YOU, SATAN”, înregistrarea în sens invers a discursului presedintelui american

Posted in Barack Obama by saccsiv on iunie 12, 2010

   Iata si transcripul:

 „Da, putem” = ”Mulţumesc, Satana” (Yes, we can = Thank you, Satan)

Fragmente din discursul de acceptare a funcţiei de preşedinte, din Chicago.

Aceasta este o prezentare în care discursul este ascultat invers.

“Da, putem. Da, putem. Da, putem. …” – Obama rosteşte de şapte ori acest slogan, iar mulţimea repetă cuvintele.

Acum veţi asculta înregistrarea în sens invers a celor şapte momente în care rosteşte sloganul. „Da, putem” = ”Mulţumesc, Satana”

Înregistrarea ascultată inversat arată puterea ascunsă din spatele acestui fenomen „da, putem”. Din buzele lui Obama şi de la mulţimea care îl venerează, ascultăm mărturia că „noi”, cei care „putem”, mulţumim lui Satana pentru această putinţă.

Ceea ce urmează să vedeţi este câte o secvenţă din aceleaşi clipuri, extinsă astfel încât să includă puţin din contextul imediat. Începem cu un alt fragment (de la minutul 8:55 din videoclipul oficial postat YouTube) în care nu spune sloganul, dar auzim mulţimea rostindu-l. [fragmentul video începe la minutul 4:33 din clipul arătat aici, mulţimea scandează „Da, putem” – n.tr.]

Mulţimea entuziasmată scandează „Mulţumim, Satana” (Da, putem).

Minutul 14:14 din videoclipul oficial al discursului (comparaţia discursului normal cu cel inversat):

<< Mulţumim, Satana – şi auzim de la bunica. (inversat)

>> Crezul american – Da, putem (normal)

Minutul 14:26:

<< Domnul a spus că noile păcate arabe sunt cu el – Mulţumim, Satana (inversat)

>> Da, putem – Atunci când era disperare în cupa cu praf (normal)

Minutul 14:38:

<< Mulţumim, Satana – sub pământ, semnul care acum se apropie. (inversat)

>> Un nou sens al unui scop comun – Da, putem (normal)

Minutul 14:50:

<< Ascultaţi persoana mea compusă pentru Faraonul Zeus – Mulţumim, Satana, spune mulţimea – Mulţumim, Satana – Da, aşa slujim cu încredere. (inversat)

>> şi o democraţie a fost salvată – Da, putem, spune mulţimea – aceasta era acolo pentru autobuzele din Montgomery… (normal)

Minutul 15:04:

<< Femeie, nu adăuga, este numele lui Dumnezeu – Mulţumim, Satana, spune mulţimea -Mulţumim, Satana – cel care te marchează îşi va bate joc de tine. (inversat)

>> Vom răzbi – Da, putem – Da, putem, spune mulţimea – un om a atins Luna (normal)

Minutul 15:34 din videoclipul oficial:

<< Primul nostru negru – cel cu jocul – Mulţumim, Satana, spune mulţimea -Mulţumim, Satana – Shneersh – jocul negrului, dar eu sunt onest. (inversat)

>> Cea care ştie că America se va schimba – Da, putem – Da, putem, spune mulţimea – America, am ajuns atât de departe (normal)

<< Este vremea ca: noi să primim, ceea ce nu pleacă – vândut de gambit – noi am vândut înapoi, cu Nairf – Mulţumim, Satana – Va fi, dacă mama planetă a spus. (inversat)

Mai multe interpretări:

– Timpul este ca noi să primim o armată ca să ne împlinim planul, ne vom lupta cu Nairf etc.

>> Spiritul poporului – Da, putem – Mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii (normal)

Da, putem, dar oare ar trebui?

   Comentariu saccsiv:

   E bine ca transcriptul sa-l cititi in paralel cu inregistrarea. Si mai bine ar fi daca cineva ar repeta experimentul celor care au postat acest material video.

   Cititi va rog si:

Detalii esentiale despre PAPUSARII si sforile prin care este manuit presedintele marioneta Barack Obama

DOCUMENTARE CELEBRE: Webster G. Tarpley – “The Men Behind Obama” (“Oamenii din spatele lui Obama”), subtitrare in limba romana

Barack Obama: “Cei care spun ca Holocaustul nu a existat perpetueaza toate formele de intoleranta – rasism, antisemitism, homofobie, xenofobie, sexism si multe altele”

VIDEO – Newsweek: “OBAMA ESTE DUMNEZEU SI MARE INVATATOR”

FOX NEWS: “Temeti-va, temeti-va foarte tare de ultimul plan Big Brother al lui Obama”

OBAMA si PAUL VOLCKER continua „atacul” impotriva BANCILOR

Obama, la decernarea premiului Nobel pentru Pace: „Razboiul este uneori necesar”

Pe SITE-UL LUI OBAMA, oponentii sai sunt numiti TERORISTI

VIDEO: Barack Obama sustine vehement versiunea oficiala asupra evenimentelor de la 09.11.2001

Barack Obama proclama luna iunie – Luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor

VIDEO: Barack Obama si new age

Video: OBAMA este un soi de CRIST in cantecele pentru copii americani?

VIDEO: Greseala sau simbol? La conferinta de presa tinuta de Obama la Casa Alba lipseste steagul SUA

 

Barack Obama proclama luna iunie – Luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor

Posted in Barack Obama, HOMOSEXUALITATE, lesbiene, SODOMIE by saccsiv on iunie 9, 2010

   Pe site-ul Casei Albe, putem citi Presidential Proclamation–Lesbian, Gay, Bisexual, and Transgender Pride Month. In italic sunt pasajele traduse:

Casa Alba

Biroul pentru Secretariatul de presa

A se transmite imediat

28 mai, 2010

Proclamatie prezidentiala – Luna lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor

Ca americani, este dreptul nostru dat prin nastere ca toti oamenii sunt egali si merita aceleasi drepturi, privilegii, si oportunitati. Din primele zile de independenta, natiunea noastra s-a straduit sa-si indeplineasca aceasta promisiune. Un capitol important in istoria noastra mareata, neterminata, este miscarea pentru corectitudine si egalitate in numele lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transsexualilor (LGBT). Luna aceasta, pentru ca recunoastem contributiile incomensurabile facute de americanii LGBT, ne reinnoim angajamentul nostru de a lupta pentru drepturi egale pentru americanii LGBT si sa se incheie prejudiciile si nedreptatea, acolo unde exista.

Americanii LGBT  au imbogatit si au consolidat tesatura a vietii noastre nationale. De la liderii de afaceri si profesori pentru sportivii si primul raspuns, indivizii LGBT au atins succesul si celebritatea in fiecare disciplina. Ele sunt mamele noastre si tatii, fiii si fiicele noastre, si prietenii nostri si vecinii. In administratia mea, in mod deschis persoane LGBT sunt angajate si deservesc la fiecare nivel. Multumesc celor care au venit barbati curajosi si femei, care au marsaluit, care s-au ridicat impotriva nedreptatii, si au adus schimbarea prin acte de compasiune sau sfidare am facut progrese enorme si vom continua sa depunem eforturi pentru o uniune perfecta.

   Continua enumerand toate legile pe care le-a emis si actele semnate pentru protectia persoanelor LGBT, pentru serviciile medicale pentru cei infestati HIV/SIDA si ca a eliminate interdictia de a intra cu HIV. De asemenea a acordat fonduri catre spitale pentru ca pacientilor LGBT sa li se acorde compasiune si securitate atunci cand au nevoie si  inclusiv posibilitatea de a alege o alta persoana decat un membru apropiat al familiei sa ii viziteze si sa ia decizii medicale.

In alte domenii, Departamentul de Locuinte si Dezvoltare Urbana (HUD) a anuntat o serie de propuneri care sa asigure programe de baza pentru locuinte deschise tuturor, indiferent de orientarea sexuala sau identitatea de gen. HUD a anuntat, de asemenea, primul studiu national de discriminare impotriva membrilor comunitatii LGBT in inchirierea si vanzarea de locuinte. In plus, Departamentul de Sanatate si Servicii Umane a creat un Centrul National de Resurse pentru Batrani LGBT.

Mai ramane mult de lucru pina cand natiunea noastra sa-si tina promisiunea pentru justitie egala in temeiul legii pentru americani LGBT. De aceea trebuie sa dam cuplurilor de homosexuali aceleasi drepturi si responsabilitati acordate oricarui cuplu casatorit, si sa abrogam Actul de Aparare al Casatoriei. Noi trebuie sa protejam drepturile famililor LGBT prin asigurarea drepturilor lor de adoptie, ocuparea fortei de munca sa se incheie discriminarea impotriva americanilor LGBT, si de a asigura ca angajatii federali sa primeasca beneficii egale. Noi trebuie sa creem scoli mai sigure, astfel incat toti copiii nostri sa poata invata intr-un mediu propice. De asemenea, ma angajez sa se termine cu „Nu intreba, Nu spune”, astfel incat patriotii americani LGBT sa poata servi in mod deschis in armata noastra si voi lucra cu Congresul si  conducerea noastra militara pentru a realiza acest obiectiv.

   Continua sa ii elogieze, cat au dat aceste persoane natiunii americane si ca natiunea este puternica prin diversitate.

Prin afirmarea acestor drepturi si valori, fiecare  american beneficiaza de avansarea in continuare catre libertate si justitie pentru toti.

ACUM, prin urmare, eu, Barack Obama, presedinte al Statelor Unite ale Americii, in virtutea autoritatii cu care am fost investit de catre Constitutia si legile Statelor Unite ale Americii, proclam luna iunie 2010 ca luna a lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor si transgenilor. Fac apel catre toti americanii sa respecte in aceasta luna prin combaterea prejudecatilor si discriminarilor in propriile lor vieti si peste tot unde exista.
DREPT PENTRU CARE , am semnat prezenta conventie cu mana mea in ziua de douazeci si opt mai, in anul Domnului nostru doua mii zece, si de independenta a Statelor Unite ale Americii doua sute treizeci si patru.

Barack Obama

   Cititi va rog si:

Clasamentul celor 50 cei mai influenti homosexuali si lesbiene

CRESTINI, VETI AVEA O PROBLEMA: Senatul a trimis legea privind infractiunile de ura impotriva homosexualilor catre Obama. Presedintele a promis ca o va aproba

New York: CRESTIN ARESTAT deoarece S-A RUGAT in liniste in parc PENTRU HOMOSEXUALII participanti la o parada …

VIDEO: Cum se promoveaza homosexualitatea in scoli …

 

VIDEO (sa mai si radem): A adormit-o discursul lui Obama …

Posted in Barack Obama by saccsiv on iunie 9, 2010

VIDEO: Greseala sau simbol? La conferinta de presa tinuta de Obama la Casa Alba lipseste steagul SUA

Posted in Barack Obama by saccsiv on iunie 8, 2010