SACCSIV – blog ortodox

Ce parere aveti despre impozitarea pensiilor?

Posted in impozit, pensie by saccsiv on februarie 27, 2024

Ce se dezbatea in 2016, conform articolului https://www.libertatea.ro/stiri/exclusiv-2017-pensiile-nu-se-vor-mai-impozita-pentru-ca-este-ilegal-1696655

Conform Codului Fiscal, în anul 2016 vârstnicii cu pensii mai mari de 871 de lei, adică un punct de pensie, au achitat asigurări de sanătate pentru sumele care depăşesc acest prag. De asemenea, cei cu pensii peste 1.050 de lei plătesc impozit de 16% pe toată suma. Reprezentanţii oragnizaţiilor de pensionari spun că aceste taxe sunt ilegale şi vor înceta din 2017.
Ţara noastră a încheiat 82 de convenţii internaţionale de evitare a dublei impuneri a veniturilor cu state din întreaga lume. Asta pentru a nu impozita de două ori acelaşi venit: dubla impozitare este ilegală peste tot în lume.

Acelaşi stat român a legiferat însă, prin Codul Fiscal, dubla impunere pentru veniturile provenite din pensii, pentru un anumit nivel al acestora. Altfel spus, plăteşti impozit pentru suma pe care o depui la fondul de pensii din salariu, apoi plăteşti din nou impozit pe suma care se întorce la tine sub formă de pensie. Ca atare, toţi banii care merg la fondul de pensii sunt impozitaţi, apoi toţi bani care ies din fondul de pensii sunt impozitaţi din nou.
“Pensiile nu pot fi impozitate! Pot să vă spun că prin noul buget pe 2017 se va modifica Codul Fiscal, iar pensiile vor fi despărţite de ajutoarele sociale. Impozitul pe pensie va fi eliminat. Mai mult, fondul de pensii trebuie separat de fondurile de ajutoare sociale. Fondul de pensii este ban privat, al deponenţilor, iar fondul de ajutoare sociale este ban public”, ne-a spus Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

”Sărăcia pensionarilor este extrem de gravă”
Gheorghe Chioaru, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ”Omenia” consideră că statul îşi bate joc de pensionari. ”Este clar o escrocherie care trebuie eliminată. Sărăcia vârstnicilor este extreme de gravă în ţara noastră, noi, din interiorul acestei organizaţii create chiar pentru ajutorarea bătrânilor foarte necăjiţi ne cutremurăm. Organizaţia are 47.000 de membri şi, sincer vorbind, oricum am promis că o să ieşim într-o zi în stradă… Să vedem ce aduce Anul Nou”, ne-a spus preşedintele Chioar.
”Statul român, din lipsă de bani, taxează victimele sigure”
”Lipsa banilor la bugetul de stat a determinat impozitarea pensiilor, chiar dacă acest lucru nu este în regulă. Iei puţin de la mulţi şi obţii mult. Problema principală este că nu se colectează mai mult de 29% la buget, deşi impozitele noastre nu sunt mari. Ţările nordice, de pildă, au impozite mari, dar colectaerea lor este foarte bună – 80% în Danemarca, de exemplu. Statul român, din lipsă de bani, taxează victimele sigure, pensionarii, care sunt captivii bugetului de stat. Ei nu au ce face, primesc pensiile gata impozitate. Nu este bine ce s e întâmplă, dar nu există altă soluţie”, ne-a spus economistul George Vulcănescu.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Dragos Damian: Cei care aveti 40-60 de ani, nu o sa apucati pensia, o sa muriti inainte. Contributia la pensii nu sunt bani pentru batranete ci bani pentru ca Romania sa-si plateasca imprumuturile

 

Tagged with: ,

Ce se intampla daca sunt distruse cablurile submarine de internet?

Posted in internet by saccsiv on februarie 27, 2024
Tagged with: ,

A murit Jacob Rothschild

Posted in ROTHSCHILD by saccsiv on februarie 27, 2024

Lordul Jacob Rothschild (stanga) si David Rockefeller. Foto: https://www.vanityfair.com/news/2015/03/rockefeller-rothschild-business-deal-may-2012

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26931564-murit-baronul-jacob-rothschild-finantist-politic-britanic.htm

Jacob Rothschild, finanțist, politician și filantrop britanic, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat luni familia sa, potrivit AFP.

Fiu al baronului Victor Rothschild și membru al ramurii britanice a familiei Rothschild, acesta și-a început cariera în cadrul băncii familiei în 1963, înainte de a pleca pentru a prelua controlul și a prezida Rothschild Investment Trust (redenumit ulterior RIT Capital Partners) până în 2019.

De asemenea, a fondat J Rothschild Assurance Group, în prezent St James’s Place.

Într-o declarație de luni, familia sa l-a salutat ca fiind „un finanțist realizat, un campion al artelor și al culturii”, precum și „un susținător pasionat al cauzelor caritabile din Israel și al culturii evreiești” și „un ecologist entuziast”.

Născut în Berkshire (vestul Londrei) în 1936 și educat la școala de elită Eton School și la Universitatea Oxford, Jacob Rothschild a sprijinit o serie de instituții culturale, printre care National Gallery din Londra, și a fost model pentru mai mulți artiști, printre care pictorul britanic David Hockney.

A fost membru al Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic, din 1991 până în 1999.

Jacob Rothschild are patru copii: Nathaniel Philip Rothschild, Hannah Rothschild, Emily Magda Rothschild și Beth Matilda Rothschild.

 

Conform https://www.criticarad.ro/lord-jacob-rothschild-finantator-si-membru-al-familiei-bancare-rothschild-a-murit-la-varsta-de-87-de-ani/ a fost administrator al muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.

Conform https://www.gandul.ro/international/finantistul-lord-jacob-rothschild-renumit-pentru-filantropia-in-domeniul-artistic-a-murit-la-varsta-de-87-de-ani-20156569

În 2003, BBC News transmitea că acțiunile industriașului petrolier rus Mihail Hodorkovski în YUKOS i-au fost transmise lui Rothschild, în baza unui acord pe care l-au încheiat înainte de arestarea lui Hodorkovski, în același an.

Mihail Hodorkovski fiind si el evreu:

VLADIMIR PUTIN il elibereaza pe miliardarul evreu MIHAIL HODORKOVSKI