Nu există pocăința în iad. Doar aici pe Pământ mai putem face ceva…

Orthodox Christianity: THE SHACKLES OF DEATH. WHY IS THERE NO REPENTANCE IN HELL?

CĂTUȘELE MORȚII. DE CE NU EXISTĂ POCĂINȚĂ ÎN IAD?

De Valentina Ulyanova, 22 Februarie 2024, Orthodox Christianity

Călătoria Sfintei Teodora prin vămile văzduhului

Că nu din moarte Te va pomeni cineva; cine, în iad fiind, se va mărturisi Ţie?

(Psalmii 6:5, Biblia versiunea Anania)

Acum sau mâine moartea va veni… și va rămâne prin ea însăși imprimată pentru totdeauna în destinele noastre, căci după moarte nu există pocăință.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Cuvânt înainte

Citind descrieri ale experiențelor de după moarte, mărturii ale celor care au trecut în eternitate și apoi, prin pronia dumnezeiască, s-au întors pentru pocăință, observăm adesea două fenomene care la prima vedere par să se contrazică. În primul rând, simțurile sufletului, eliberat de cătușele trupului, sunt mai acute și mai puternice – mai ales dacă trupul a fost bolnav și infirm înainte de moarte. În al doilea rând, știm că după moarte nu există pocăință, iar sufletul unui păcătos nepocăit este legat în starea pe care o avea chiar înainte de moarte. De fapt, imaginea acelor ‘lanțuri’ de după moarte ne-a fost dată de însuși Domnul Iisus Hristos:

„Iar împăratul, intrând să-și vadă oaspeții, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: Legați-l de picioare și de mâini, luați-l de aici și aruncați-l în întunericul cel mai din afară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22 11-14, Biblia versiunea Anania)

Iată cum explică Sfântul Teofilact, Arhiepiscop de Ochrid și Bulgaria, această pildă:

„Intrarea la nuntă are loc fără deosebire de persoane, căci numai prin har am fost chemați cu toții, buni și răi deopotrivă; Dar viața de după aceea a celor care intră nu va fi fără examinare, căci într-adevăr regele face o examinare extrem de atentă a celor care sunt găsiți pătați după intrarea în credință. Să ne cutremurăm, apoi, când înțelegem că dacă cineva nu duce o viață curată, credința singură nu-i folosește la nimic. Căci nu numai că este alungat de la ospățul de nuntă, dar este și aruncat în foc. <…> Căci sunt mulți care se amăgesc pe ei înșiși cu speranțe deșarte, crezând că vor ajunge în Împărăția Cerurilor, și se includ în adunarea invitaților la cină, gândind lucruri mari despre ei înșiși. <…> Domnul le spune apoi slujitorilor Săi, îngerii pedepsei: Legați-i mâinile și picioarele, adică puterile de acțiune ale sufletului. Căci în veacul de acum este timpul de a acționa și de a face, dar în veacul viitor toate puterile de acțiune ale sufletului sunt legate, iar omul nu poate face atunci nici un lucru bun care să compenseze păcatele sale. Scrâșnitul dinților este pocăința fără sens care va avea loc atunci. Mulți sunt chemați, căci Dumnezeu cheamă pe mulți, ba chiar pe toți, dar puțini sunt cei aleși. Puțini sunt mântuiți și găsiți vrednici de a fi aleși de Dumnezeu. Partea lui Dumnezeu este de a chema, dar a deveni sau nu unul dintre cei aleși este partea noastră.” [1]

• Simțurile sufletului de după moarte

Evident, această pildă nu vorbește despre simțurile sufletului de dincolo de mormânt. Știm că, potrivit ieromonahului Serafim (Rose), ‘după moarte, sufletul este viu, iar simțurile sale devin mai acute, nu slăbesc’. [2]

Sfântul Ambrozie al Milanului ne învață:

„Din moment ce sufletul continuă să trăiască după moarte… sufletul nu este reținut de nici un obstacol pus de moarte, ci este mai activ, pentru că este activ în sfera sa proprie, fără nici o asociere cu trupul, care este mai mult o povară decât un beneficiu pentru el.” [3]

Cuviosul Dorotei din Gaza spune:

„Căci, așa cum ne arată Părinții, sufletele celor morți își amintesc tot ce s-a întâmplat aici – gânduri, cuvinte, dorințe – și nimic nu poate fi uitat. Dar, așa cum se spune în Psalmi: În ziua aceea toate gândurile lor vor pieri (Ps. 145, 4). Gândurile despre care vorbește sunt cele din această lume, despre case și bunuri, despre părinți și copii și despre tranzacții comerciale. Toate aceste lucruri sunt distruse imediat când sufletul iese din trup… Dar ceea ce a făcut împotriva virtuții sau împotriva patimilor sale rele, își amintește, și nimic din toate acestea nu se pierde… De fapt, sufletul nu pierde nimic din ceea ce a făcut în această lume, ci își amintește totul la ieșirea din acest trup, mai clar și mai distinct, odată eliberat de aspectul pământesc al trupului.” [4]

Sfântul Ioan Casian scrie că puterile raționale ale sufletului funcționează chiar mai bine după moarte decât în timpul vieții:

„Sufletele după despărțirea de acest trup nu stau degeaba, nu rămân fără conștiință; acest lucru este dovedit de parabola evanghelică a bogatului și a lui Lazăr (Luca 16, 22-28)… Dar dacă te îngrijești și tu să înțelegi cuvintele adresate tâlharului: Astăzi vei fi cu Mine în Rai (Luca 23, 43), ce arată ele în mod clar decât că nu numai că inteligența lor anterioară continuă cu sufletele, ci și că, în starea lor schimbată, ele participă la o anumită stare care corespunde acțiunilor și meritelor acestora? <…> Căci nu trupul, ci sufletul său era cel care urma să intre în Rai cu Hristos. <…> Prin aceasta arată clar că sufletele morților nu numai că nu-și pierd conștiința, dar nu-și pierd nici măcar dispozițiile – adică speranța și frica, bucuria și durerea… Ele devin și mai vii și se agață cu mai mult zel de slăvirea lui Dumnezeu. Și cu adevărat, dacă ar fi să raționăm pe baza mărturiei Sfintei Scripturi cu privire la natura sufletului, pe măsura înțelegerii noastre, nu ar fi o nebunie să bănuim câtuși de puțin că partea cea mai prețioasă a omului (adică sufletul), în care, potrivit binecuvântatului Apostol, este cuprins chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 11:7; Col. 3:10), după ce s-a dezbrăcat de această grosolănie carnală în care se găsește în viața prezentă, ar trebui să devină inconștientă – acea parte care, conținând în sine întreaga putere a rațiunii, face sensibilă prin prezența sa chiar și materia mută și inconștientă a cărnii? Prin urmare și natura însăși a rațiunii o cere, că spiritul, după ce se leapădă de această grosolănie trupească prin care acum este slăbit, ar trebui să aducă puterile sale mentale într-o stare mai bună, să le redea mai pure și mai rafinate, dar nu să fie lipsit de ele.” [5]

Sfântul Teofan Zăvorâtul i-a scris surorii sale muribunde, mângâind-o că moartea nu are putere asupra sufletului:

„Tu nu vei muri. Trupul tău va muri, dar tu vei trece într-o lume diferită, fiind vie, amintindu-ți de tine însăți și recunoscând întreaga lume care te înconjoară.” [6]

Cuviosul Paisie Aghioritul a explicat cum că ‘cei care săvârșesc fărădelegi în această viață sunt ca niște oameni beți. Ei nu înțeleg ceea ce fac; nu au sentimentul vinovăției lor. Dar când mor, această ‘beție’ dispare și ei devin conștienți de starea lor reală. Ochii sufletelor lor se deschid și își dau seama de vina lor, deoarece sufletul, atunci când este separat de trup, se mișcă, vede și percepe cu o viteză de neconceput’. [7]

Faptul că după ce părăsește trupul sufletul simte și gândește mai acut decât înainte, este evidențiat de povestea experienței de după moarte scrisă la persoana întâi de către K. Ikskul, un om care a murit și care a văzut cu ochii săi tărâmul spiritual și locașurile cerești și a fost înviat după ce s-a rugat Maicii Domnului. Cartea lui K. Ikskul, ‘Un eveniment incredibil pentru mulți, dar adevărat’, a fost aprobată în 1910 de către remarcabilul scriitor spiritual și misionar Arhiepiscopul Nikon (Rozhdestvensky) de Vologda, ca nu conține nimic în contradicție cu învățătura ortodoxă despre viața de după moarte.

În mod specific, în aceasta K. Ikskul a scris despre sentimentele sufletului său după moarte:

„Eu… am simțit deodată o ușurință. Am deschis ochii, iar ceea ce am văzut în acel moment s-a imprimat în memoria mea cu o claritate perfectă până la cel mai mic detaliu…. Ulterior, rememorând și gândindu-mă la starea mea de spirit din acel moment, am observat doar că abilitățile mele mentale funcționaseră cu o energie și o viteză uimitoare…” [8]

Va urma…

Traducere de Dmitry Lapa (în engleză) de pe

Pravoslavie.ru

[1] Fericitul Teofilact, Arhiepiscop de Ochrid. Comentariu la Evanghelia după Matei. Sursa de citare: https://www.johnsanidopoulos.com/2018/09/gospel-commentary-for-fourtenth-sunday.html

[2] Ieromonahul Serafim (Rose). Sufletul de după moarte.

[3] Sfântul Ambrozie din Milano. Un tratat despre moarte ca binecuvântare. Sursa de citare: http://www.holy-transfiguration.org/library_en/sacr_life_after_death.html

[4] Sfântul Doroteu din Gaza. Indicații pentru viața spirituală. Direcția 12. Sursa de citare: http://www.holy-transfiguration.org/library_en/sacr_life_after_death.html

[5] Sfântul Ioan Casian. Scrierile celor zece conferințe ale Părinților din deșertul Skete trimise episcopului Leonțiu și lui Helladius. Conferința 1 de Abba Moses. Capitolul 14. Despre nemurirea sufletului. Sursele de citare:

http://www.holy-transfiguration.org/library_en/sacr_life_after_death.html

https://www.newadvent.org/fathers/350801.htm

[6] Sfântul Teofan Zăvorâtul. O colecție de scrisori. Iss. 1. Scrisoarea 159. Sursa de citare: http://www.holy-transfiguration.org/library_en/sacr_life_after_death.html

[7] Sfântul Paisie Aghioritul. Sfaturi duhovnicești. Vol. 4. Despre viața de familie. Sursa de citare: https://iconandlight.wordpress.com/2022/02/27/in-the-future-judgment-will-reflect-himself-upon-the-other-and-he-will-bow-his-head-and-proceed-to-the-place-where-he-belongs-i-pray-we-all-go-to-paradise-or-on-one-goes-to-hell-saint-paisios-of-2/

[8] K. Ikskul. Un eveniment de necrezut pentru mulți, dar adevărat. Floarea Trinității, nr. 58, 1910 // https://verapravoslavnaya.ru/?K._Ikskulmz

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Patriarhul Daniel spune ca IADUL nu inseamna chinuri si „cazane cu smoală”, ci doar mustrare a conștiinței

Soarta sufletului dupa moarte

POMENIREA MORTILOR

Sfanta Drosida, fiica imparatului Traian, cea care s-a botezat singura. Iar paganul imparat Traian a scapat de iad datorita rugaciunilor Sfantului Grigorie Dialogul