Sfântul Iustin Popovici: Nu există o luptă mai importantă și mai teribilă decât lupta pentru mântuirea sufletului
Sfantul Iustin Popovici:
Nu există o luptă mai importantă și mai teribilă decât lupta pentru mântuirea sufletului.
Lupta este constantă și intensă. Lupta, cu cine?
Cu toti acesti teribili dușmani ai oamenilor:
smintelile si incercarile, păcatele, impatimirile, moarte si diavolul – care fără răgaz duc război însetat de sânge împotriva creștinilor și a mântuirii lor.
Prin urmare, creștinii sunt în mod constant sub arme și pe câmpul de luptă; ei luptă fără un pact și un armistițiu.
Există răni, există dureri.
In lupta crestinii se împiedică, cad și chiar uneori se prăbușesc.
Și principalul lucru este: sa nu abdice; prin suferinte mai presus de toate devenim vigurosi – si biruinta este sigură prin har.
Mai ales când noi, creștinii, avem „inimile – unite în dragoste”.
Atunci noi, creștinii, constituim o armată creștină atotcuprinzătoare în toate luptele cu păcatul, cu moartea și cu diavolul.Apoi fiecare luptă pentru tot și pentru toate, pentru toată lumea, este împreună „cu toți sfinții”.
De aceea, fiecare păcat, fiecare moarte, fiecare diavol cade in fata crestinului care lupta cu ajutorul rugaciunii sfintilor; moartea este depasita cu toata agonia morții, păcatul biruit, diavolul învins.
Sursa:
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/54/
Traducerea:
Fratele Felix
Cititi va rog si:
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Sfantul Iustin Popovici:
Această lume pământească, în care triplul uragan al păcatului, al morții și al diavolului face ravagii în mod constant în lumile noastre omenești, cu ce putem noi, robii morții, robii păcatului, robii diavolului, să ne lăudăm în mod justificat? Numai și numai:
cu Domnul Dumnezeul-Om Iisus Hristos – Mântuitorul care ne salveaza din acest uragan atotdistructiv.
Da, da, da, „ne lăudăm cu Hristos Iisus”, Domnul nostru, pentru că de la El și datorită Lui – este totul: Duhul Sfânt și mântuirea, și învierea și îndumnezeirea, și hristificarea și întreimificarea, și toate nenumăratele daruri pe care Dumnezeul atot-bogat al bunătății și dragostei pentru omenire le-ar putea dărui neamului omenesc.
Să-L lăudăm, căci Hristos nu numai că ne-a mântuit de păcat, de moarte și de diavol, dar ne-a dat și viață veșnică și toate comorile divine veșnice.
Să ne lăudăm cu Hristos, pentru că El a rezolvat dumnezeieste și accesibil omenește toate problemele vieții și ale lumii, care de la început chinuie sufletul omenesc.
Ne lăudăm cu Hristos – „și nu ne încredem în trup”.
Cum ne putem încrede în trup, când Dumnezeu este aici, alături de noi, în lumea noastră umană?
Cum să te încrezi într-un trup care se împrăștie ca nisipul uscat în marea morții!?
Căci nu ne încredem nici în sufletul omenesc, nici în soare, nici în univers, nici în ceva creat și inventat, de vreme ce Hristos Însuși este pentru noi Dumnezeu și Creator, Doctor și Mântuitor: minunatul nostru Domn Iisus Hristos.
Chiar și credința cea mai desavarsita a Legii Vechi nu putea da mântuire lumii de păcat, de moarte și de diavol.
Legea Vechiului Testament ne-a condus doar la Mantuitorul și la mântuire, ne-a condus la botezul pocăinței si la Mântuitorului care ne mântuiește botezandu-ne cu Duhul Sfânt.
Toată neprihănirea care ar putea fi dobândită prin Legea Veche se regăsea la Saul (Apostolul Pavel):
„după dreptatea legii”, omul este „fără cusur”.
Acesta era cel mai mare „câștig” pentru omul Vechiului Testament. Dar când Saul L-a întâlnit pe Hristos Cel Inviat și L-a cunoscut pe Hristos, câștigul s-a transformat imediat în bine.
Cel mai zelos persecutor al Bisericii lui Hristos s-a transformat în
Apostolul Bisericii cel mai zelos, de îndată ce a primit vederea Luminii și a văzut tot Adevărul lumilor: Dumnezeul-Omul Hristos, Mântuitorul și Domnul Slavei.
Apoi a încetat să se „încreadă în trup”, în om și în Lege, și s-a dat cu totul lui Dumnezeu și Dumnezeului-Om.
Dumnezeul-Om a devenit singura lui laudă:
„Să ne lăudăm in Hristos Iisus”, pentru că numai Hristos ne dăruieste mântuirea.
Și omul, și oamenii, și tot ceea ce este omenesc, nu sunt ei prada morții, atât a păcatului, cât și diavolului?
Ce este această istețime cerebrala a „încrederii în trup”, care vă împinge și vă aruncă in moarte, în împărăția diavolului și a chinurilor?
Nimic din ceea ce este „după trup” nu mantuieste, de aceea nimic omenesc nu merită să ia locul adevăratului Hristos Dumnezeu în viața omenească.
Un trup fără suflet este mort. Aceasta este legea evidentă a vieții umane.
Dar, de asemenea, sufletul uman fără harul Duhului lui Dumnezeu – este mort.
Este, de asemenea, o lege evidentă a ființei umane.
Căci nimeni nu se poate mântui de moarte, de păcat și de diavol prin fortele sufletul său.
Daca nu suntem uniți cu harul Duhului lui Dumnezeu în Hristos sufletul omenesc rămâne pentru totdeauna un sclav neajutorat al morții, al păcatului și al diavolului. Numai harul lui Dumnezeu îl poate mântui pe om.
Și acesta este Hristos Dumnezeu care este atât de intim și întreg unit cu omul, încât a devenit Intreg Omul: Și acesta este Dumnezeul-Om.
Iisus este singurul Mântuitor al ființei umane din toate lumile.
Cea mai sinceră și convingătoare mărturie:
Apostolul Pavel, un om „fără cusur prin neprihănirea legii”.
Cât de neajutorat fără speranță!
Nici sufletul uman, nici trupul uman, nici întregul neam omenesc nu-l putea ajuta.
Fără Mântuitorul Hristos, atât sufletul omenesc, cât și trupul omenesc nu sunt altceva decât două aripi moarte pe cadavrul unei ființe umane.
Apostolul Pavel a simțit acest lucru cu toată ființa sa de îndată ce L-a cunoscut pe Hristos Cel înviat, Domnul Slavei, și L-a descoperit în întregime în Trupul Său Dumnezeu-Omenesc — Biserica și astfel Pavel a declarat fără teamă tuturor ființelor din toate lumile:
Hristos este totul și toate celelalte – pagubă nemasurata și nimic abisal.
Iata marturisirea socanta a celui inviat din toate mortile – Sfantul Apostol Pavel:
„Dar cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă”
Este păcat chiar aceea ce constituie un avantaj extraordinar în credința poporului ales: toată Dreptatea și marimea Legii.
Și când cea mai mare valoare a lumii postcreștine, în comparație cu Hristos, este mila (iubirea), care sunt celelalte valori: religioase, filosofice, culturale?
Toate acestea, de la prima pana la ultima, indiferent de cât de mult câștig ar fi pentru oameni, devin păcat în comparație cu singura omnipotență a tuturor lumilor: Domnul Hristos.
Atât de mult inseamna Dumnezeul-Om Hristos mai presus de toate valorile umane, încât Hristos reprezintă cu adevărat singura omnipotență divină și umană din toate lumile.
Care sunt toți așa-zișii zei, oricât de mulți ar fi în panteonul istoriei umane, comparativ cu minunatul
Dumnezeul-Om?
Într-adevăr nu se poate compara – niciunul.
Și eroii lumii și geniile lumii?
Din nou – niciunul.
La fel, toți filosofii, și toți oamenii de știință, și toți reformatorii, și toți oamenii mari și mici, mai ales și împreună, toți, fara excepție, in afara lui Hristos, nu sunt altceva decât răi, răi, și răi pentru ei înșiși și pentru lumea din jurul lor.
Pentru că nu pot da omului ceea ce este cel mai important pentru om în lume:
să-l salveze de la moarte, păcat, diavol, iad.
Desi multi in măreția lor cu emfaza mulți oameni, fie dornici prin ei insisi, fie fiind încadrați de alții, au tanjit să ia locul singurului Dumnezeu adevărat în toate lumile: Domnul Hristos – Dumnezeul-Om.
Nu este aceasta substiuire a lui Hristos cel mai mortal rău pentru oamenii care îi urmează pe acesti falsi indrumatori, fie de dragul lor enciclopedismului lor și de dragul personalitatii lor – si fie nu-L mai doresc cu arderea inimii pe Hristos, fie nu-L mai recunosc, fie nu-L mai caută, fie Îl persecută?
Că așa stau lucrurile, se poate convinge cu ușurință:
să încerce să rezolve cu adevărat problema ființei omenești fără Hristos, să-i găsească adevărat, înțelesul imperisabil;
Cu alte cuvinte, să încerce să se elibereze fără Hristos de moarte, de păcat, de rău, de diavol și să se elibereze cu adevărat și complet. Fără îndoială, ca nu va funcționa nicio solutie.
De aceea este atât explicit, cât și justificat într-o afirmație atât de explozivă și fără precedent îndrăzneață a Sfântului Apostol Pavel, potrivit căreia Hristos este totul și orice altceva – nu reprezinta decat o pagubă incomensurabila.
Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (prvi deo) – Strana 125 – Svetosavlje
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/125/
ApreciazăApreciază
JUST IN – Greta Thunberg receives an honorary doctorate from the Faculty of Theology at the University of Helsinki.
https://www.helsinki.fi/en/news/science-policy/thirty-new-honorary-doctorates-be-conferred-conferment-jubilee
ApreciazăApreciază
Din adâncul spaimei morții
strigăm către Tine Doamne,
nu ne uita pe noi
în durerea aceasta necruțătoare,
iluzie și patimi, tortură de iad,
minciună nesfârșită, urâtul acesta
cum să-l răzbim Doamne, Mântuitorul nostru,
de ce Ți-ai adumbrit Lumina,
unde este Adevărul Tău…
singuri, Doamne, Viața noastră
de ce ne-ai părăsit ?
Unde și cum altfel Doamne
să te căutăm pe Tine, Dumnezeul nostru
decât lăuntru, deplin singuri
adânc rugându-Te
în Tăcere plângând
singuri, cu cei ce știu
agonică durerea acestei lumi
sfârșite în puterea Morții
scrutând abisul Iadului deplin –
Domnul, o Domnul nostru
întoarce-vei cândva
atât de simplu, Tu
Lumina și Iubirea
și Adevărul Tău
în pustie și tristă
în ruină biserica aceasta
Ție închinată deplin, în veci
chiar și în Moarte ?
Grea este părăsirea și
ce durere naște despărțirea
de Iubire
aflăm deodată în fața Golului
treziți peste măsură în noi
deodată fără chip și neștiuți
în uimirea și durerea ce crește până în strigăt
și-atunci doar știm întru ființă ce Dar era
și cum Dăruitorul Este
și ce adânc este Iubirea, pe cât Neantul atât și Ea și încă,
știm Cine este Viața și Calea și Lucrarea noastră, acum și pururea.
Doar două lucruri rămân de-acum
și sunt :
Suferința și Moartea
sunt unul,
Iubirea și Învierea
celălalt –
perechea nedespărțită a Ființei.
Există un punct din care
nu mai poți face nimic tu,
un spațiu unde, nu știi cum și când,
începe să lucreze numai Domnul,
încleștarea și uimirea devin speciile Ființei,
pe nesimțite, nu-ți mai rămâne nimic,
decât să-ți asumi totul, și să mergi,
și să fii gol în fața Domnului,
ca la Început, în Taină,
unde Jertfa și Iubirea sunt fără sfârșit.
– Cine ești tu ? spune-mi, pe cine cauți ?
– Nu mai știu cum și când, am pierdut viața
și caut pe Cel ce mi-a dăruit-o odată, demult,
care mi S-a dezvăluit în Iubire…
am rătăcit drumul, am uitat nădejdea,
caut pe Domnul meu, îmi caut Viața,
de știi cum o pot găsi, spune-mi tu, prietene.
– Taci și ascultă
Iubește și cunoaște
Mori și înviază.
– Mi-e frică.
– Fii doar, tu însuți
Fiind
Întru Cel ce Este.
– Ce-mi spui acum, eu știu, ci te întreb
despre Iubire, de Legea Vieții,
Jertfa și Învierea perpetuă, aici și totdeauna…
aceasta spune-mi prietene, de știi.
– Acestea numai El le poate dărui.
Crede și vei primi
Poartă-ți Crucea
Și vei afla Iubirea.
El…Este…Iubirea
Acesta este Pământul nostru.
Acesta este Rostul nostru.
Este aceasta lupta noastră ?
Nu, nu putem spune asta, chiar dacă așa este.
Ci, spunem că aceasta este Viața noastră,
Prezentul și Adevărul nostru.
Pentru că într-o luptă poți să și pierzi.
Dar aici nu poți decât să câștigi.
Aici nu poți să fii decât un învingător.
Și nu un învingător triumfal, ci unul de drept,
aici și acum, pentru Libertatea voinței tale întru Adevăr.
Nu trebuie decât să-ți întărești picioarele în Pământul Credinței
și să fii sincer cu sine și cu Domnul.
Și atunci, chiar dacă pierzi, și pierzi totul,
Adevărul și Domnul Adevărului îți întoarce însutit,
Viață și rodire plină, aici și totdeauna.
Bucuria noastră
Blândă și tainică Viață
Tăcută Frumusețe
Liniștită precum o Apă adâncă
Ai intrat pe neștiute
În fiecare cută a ființei
Nu mai suntem noi în sine
Nu mai suntem singuri noi
Ci unde ne întoarcem
Acolo ești și Tu acum
Și Veșnic.
Cuvântul nostru tace
Încearcă iar să Te cuprindă
Dar încă și mai mult apoi
Rămâne nerostit
Măcar un gând de ar putea
Lăsa mirarea minții
Și intra acolo, în viața Ta
Dar nu, Iubirea numai
Doar inima
Tăcută, uimită negrăit și ea
Uitând mișcarea
Lăsându-și viața ei în urmă
Trecând în rostul ei înalt
Te află și știe
Doar presimțit
Taina ce Te locuiește deplin
Fără să poată consuma nicicum
Acest adânc, rotund
Amestec neștiut de frumusețe
Sfială și putere, jertfire și blândețe
În care tot dorul Omului dintru-nceput își află rost
Se-adună și-și găsește
Odihnă și drum, lucrare și cale
În Iubire.
Să mergem cu toții pe drumul Dragostei
Mână în mână
Să descoperim împreună Viața
Cu o singură Inimă
Fiecare pas să-l aflăm cu mirare
Un nou orizont, plin de tot atâtea înțelesuri
Pe cât le vom putea numi,
Ochii noștri vor privi aceeași Lumină
Aceeași Frumusețe din toate acestea ce ni s-au dăruit
Va întâmpina Iubirea noastră pe Cale.
La dreapta și la stânga Viața va crește
Vom striga pe nume bucuria fraților noștri
Cântul lor ne va rândui pururi urma pașilor în țărână,
Cât mai mulți de vom fi va fi bine
La răscruci vom ști că mâinile întinse
Ne cheamă într-o Iubire și mai mare…
Și nu vom uita că toate acestea sunt împlinite
Iubire și Jertfă, de Altcineva.
‘Iată, Eu stau la ușă și bat’
Domnul Este Cina
Domnul Este Taina
Cina cea de Taină
În toată Inima
Maran Atha
Pâine Cerească
Cina cea de Taină
În inima lumii
Și-n toată Inima
Ascultă,
ascultă pasărea Dimineții,
încet, singur cântecul ei trezește ora,
cheamă Ziua întâia, înalță seva speranței.
În mugurii florilor, roua, apa neîncepută a Zilei,
irizează prima Lumină,
privește, și primește prietene găzduirea aceasta
în răcoarea clară a tăcerii din Zori.
Totul este aici, și de aici toate pleacă
în Viața cea mare, cea fără sfârșit,
sămânța Bucuriei și al speranței imbold,
iată, semnul e dat.
De-acum Sensul izbucnește nestăvilit spre Soare,
a pornit Viața, năvalnic Cânt ce totul cuprinde,
inimi și gând, virtute și vis creator –
o dată numai în Timp, este ceasul.
Vino, vino și tu prietene și joacă adânc,
Pământul îți cheamă călcâiul,
fecund, însuși zborul tău se va naște de-aici,
din soare și cânt și Iubire, vino
în zarea cea mare întinde mâinile larg
și pe câți poți cuprinde în nesfârșita ta tinerețe
încrezători împreună serviți la praznicul Zilei.
E deplină Amiază de-acum,
fete și băieți, bărbați și femei, copii și bătrâni
– cu toții copii – Zidire întreagă, noetică Arcă
se-așează mereu la rândul neterminat al Speranței,
o clipă au privit Bucuria în ochi și n-au mai putut-o uita,
și vin mereu, cuminți, luminați, cu răbdare fără de timp
la Masa Tăcerii se-opresc, tăcuți sunt și ei, cuvânt nu mai e –
din Cina Iubirii cea mare a Domnului lor să guste un pic
și fi-vor în Veci.
Pământul ei nu-l vor uita, în ruga lor vor fi unul
așa cum și el i-a crescut, spre Cer să se poată-nălța
netemători și drepți, în gândul lor să-l poată purta,
o nu, Pământul cel bun, ei nu-l vor uita.
Veniți prieteni, cu toții veniți
în Țara de Veac însuși Domnul vă cheamă,
pe Câmpul Bucuriei alergați degrab,
umbra în urmă lăsați-o, în față-i Lumina,
neînserată, mereu înainte, este Lumina.
ApreciazăApreciază