Trilul diavolului
Nu stiu daca ati auzit de ea sau daca ati si ascultat-o. Aceasta este sonata Trilul diavolului:
A fost compusa de Giuseppe Tartini (1692 – 1770).
Conform https://www.estv.ro/trilul-diavolului/
[…]
Sonata în Sol minor, sugestiv intitulată „Trilul Diavolului” a rămas celebră printre violonişti până în zilele noastre, ca urmare a extremei dificultăţi tehnice pe care o implică interpretarea ei. Povestea „din spatele” lucrării începe cu un vis cutremurător: tulburat, Tartini i-ar fi mărturisit, se pare, prietenului său – astronomul francez Jérôme Lalande – că i-ar fi apărut însuşi Diavolul în vis şi i-a cerut „să-l slujească cu sufletul”. Înspăimântat, dar nefiind dispus „să-şi negocieze sufletul”, Tartini l-a provocat pe Diavol la un „duel muzical”: afirma că i-ar fi pus în mână stăpânului Infernului propria sa vioară, pentru a-i „testa” îndemânarea şi talentul. Spre totala lui uimire, Diavolul a dat dovadă de o asemenea virtuozitate, încât compozitorului i s-a tăiat respiraţia, subjugat de uluitoarea demonstraţie de perfecţiune: „Cât de mare mi-a fost mirarea când l-am ascultat cântând cu atâta patimă o sonată de cea mai desăvârşită frumuseţe, încât depăşea cu mult cea mai înflăcărată avântare a imaginaţiei mele”. Odată trezit din „călătoria” sa onirică, Tartini a început să „reconstituie” cu frenezie muzica pentru lucrarea ce avea să rămână cunoscută sub numele „Trilul Diavolului”.
Însă nu doar împrejurările în care a fost scrisă Sonata în Sol minor par învăluite de aburii misterului, ci însăşi viaţa de veşnic rătăcitor a lui Giuseppe Tartini constituie una dintre cele mai mari „necunoscute” ale barocului muzical italian: creaţiile sale, umbrite de atâtea secrete bine tăinute şi de interpretări eronate de-a lungul timpului, din păcate au adâncit contradicţiile şi suspiciunile ce încă planează asupra originii lor „obscure”. Tartini rămâne în istoria muzicii un violonist, compozitor şi teoretician care a inaugurat o nouă viziune componistică în sec. al XVIII-lea, acordând un rol determinant manierei „cantabile” de abordare a scriiturii instrumentale, spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi.
[…]
Iar conform https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/cum-ar-fi-compus-tartini-cea-mai-buna-sonata-a-sa-1881012.html
Concepută în preajma anului 1740, Sonata în G minor „Trilul diavolului pentru vioară, aparţine ansamblului de lucrări păstrate în manuscris la Padova, unde muzicianul Giuseppe Tartini, virtuoz concertist, a trăit în ultima perioadă a vieţii sale. Publicată la Paris în volumul „Arta viorii” de catre Jean Baptiste Cartier, la sfârsitul secolului al XVIII-lea, sonata a cunoscut un deosebit succes încă de la primele execuţii publice.
Giuseppe Tartini a fost unul dintre cei mai importanţi compozitori şi violonişti ai secolului al XVIII-lea, compunând aproximativ 200 de sonate şi 200 de concerte. Una dintre cele mai cunoscute compoziţii ale acestuia a fost „Trilul diavolului”, alcătuită din trei mişcări, cea din urmă fiind caracterizată de alternanţe de mişcări rapide şi lente.
Compozitorul a făcut mai multe adnotări pe compoziţie, majoritatea cifrate, academicienii reuşind să le înţeleagă abia în 1935. Printre adnotările pe care nu le-a scris în cifru se numără şi: „Diavolul la picioarele patului”, o referinţă la un vis pe care Tartini l-ar fi avut în 1713.
[…]
„Într-o noapte am visat că am făcut un pact cu diavolul pe sufletul meu. Totul a mers aşa cum mi-am dorit: noul meu servitor mi-a anticipat fiecare dorinţă. Am avut ideea de a-i da vioara mea ca să văd dacă mi-ar putea cânta câteva note drăguţe, dar imaginează-ţi surprinderea mea când am auzit o sonată atât de neobişnuită şi atât de frumoasă, executată cu o asemenea măiestrie şi inteligenţă, la un nivel la care nici nu mă gândeam că ar fi posibil. Am fost atât de copleşit încâ n-am mai putut respira şi m-am trezit gâfâind. Mi-am luat imediat vioara, sperând să-mi amintesc măcar o bucată din ceea ce am auzit, dar în zadar. Melodia pe care am compus-o apoi este, fără îndoială, cea mai bună a mea, şi tot o numesc <<Sonata diavolului>>, dar este atât de departe de cea care m-a uluit atât de tare încât mi-aş fi zdrobit vioara şi aş fi renunţat definitv la muzică dacă aş fi putut-o avea”- i-ar fi povestit Tartini lui Lalande care ar fi scris episodul în „Voyage d’un François en Italie” (citat de Peter Hugh Reed, în cel de-al patrulea volum al ”The American Music Lover” )
COVID: Au spart plamanii in ei prin intubare. Este concluzia emisiunii Ancai Alexandrescu la care invitat a fost si dr. Valentin Iftenie de la „Mina Minovici”
A devenit un soi de traditie la Realitatea tv ca in fiecare zi de luni sa se dezbata chestiunea Covid – vaccin in cadrul emisiunii Ancai Alexandrescu Culisele Statului Paralel.
Aseara, printre invitati s-a numarat si prof. univ. dr. Valentin Iftenie, medic primar legist la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București.
Concluzia emisiunii: au spart plamanii in ei prin intubare.
Cititi va rog si articolul ce l-am scris in ianuarie 2021:
Intubarea – masinaria infernala
Mai jos o fotografie cu dr. Valentin Iftenie, dar de pe Metropola tv:
N-am gasit vreo inregistrare a emisiunii de aseara. Daca dati de ea, postati va rog link-ul la comentarii.
Lavra Pesterilor din Kiev – scurt istoric incepand cu secolul XI
Sursa: https://www.resurse-ortodoxe.ro/text/lavra-pesterilor-de-la-kiev
Lavra Peşterilor de la Kiev (Lavra Pecerska) se găseşte în latura de sud a Kievului, pe două coline de pe ţărmul drept al râului Nipru. În secolul unsprezece întreaga regiune era acoperită de o pădure foarte deasă.
Primul ascet venit aici a fost preotul Ilarion, care a săpat o peşteră în stâncă şi s-a dedicat vieţii ascetice de post şi rugăciune.
În 1051 Ilarion a fost ales Mitropolit de Kiev şi astfel peştera va rămâne părăsită pentru o vreme. Mai târziu însă, va veni şi se va aşeza aici cuviosul Antonie Athonitul, părintele şi întemeietorul monahismului rus.
În paginile acestui Pateric vom afla condiţiile şi împrejurările în care s-a întemeiat Lavra Peşterilor, pe locul unde s-a dedicat vieţii ascetice cuviosul Antonie. Vom vedea de asemenea şi modul prin care ea a devenit apoi mănăstire de obşte, prin grija marelui organizator al monahismului rus, cuviosul Teodosie. El a organizat mănăstirea, având ca model tipicul Mănăstirii Studion de la Constantinopol.
În primele două secole de existenţă (sec. XI-XII) mănăstirea se distinge ca un mare centru monastic şi duhovnicesc. Aici se lucra intens la copierea manuscriselor, se scriau cronici şi sinaxare. Astfel, cam pe la anul 1113 cuviosul monah Nestor (1050-1114) a scris Cronica sa, prima de acest gen în literatura rusă. Grăitor este şi faptul că în această perioadă a primelor două secole, de la această mănăstire provin nu mai puţin de douăzeci de episcopi ai Bisericii Ruse.
Până la jumătatea secolului al XIII-lea, mănăstirea Peşterilor va cunoaşte o perioadă de mare înflorire. Excepţie va face doar perioada de după 1096, când din cauza invaziei polonilor vor avea loc mari distrugeri materiale şi umane. Au murit în decursul acelor lupte mulţi monahi, au fost distruse chilii şi furate obiecte de cult preţioase. Biserica centrală a mănăstirii, ridicată în cinstea Maicii Domnului, a fost incendiată. Ea fusese sfinţită cu doar şapte ani înainte. Au fost necesari aproape cincizeci de ani pentru refacerea distrugerilor provocate atunci.
Cu mult mai devastatoare se vor dovedi însă invaziile ulterioare ale mongolilor, care în 1240 şi apoi în 1300 au distrus biserica centrală şi cele mai multe dintre chilii. Monahii care au scăpat cu viaţă au fost nevoiţi să se refugieze în munţii împăduriţi din împrejurimi, unde fiecare şi-a săpat în stâncă câte o peşteră – chilie. Se adunau însă adesea în vreme de pace la ruinele vechii mănăstiri, pentru a săvârşi împreună sfintele slujbe.
De două ori se va restaura apoi mănăstirea Peşterilor şi tot de două ori va fi din nou distrusă de către invaziile tătarilor din 1399 şi respectiv 1484. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea ea se va găsi sub jurisdicţia Mitropoliei de Kiev. Apoi va deveni stavropighie a Patriarhiei de Constantinopol.
Tot în această perioadă mănăstirea Peşterilor va avea de înfruntat un nou duşman. Nu este vorba însă de o nouă invazie barbară, de acel duşman care poate să ucidă trupul dar nu şi sufletul; avem de-a face aici cu pericolul uniaţiei, pericol ce lovea cu putere în sufletele credincioşilor.
Astfel, la sinodul de la Brest-Litovsk (1596), regele Poloniei Sigismund al III-lea (1566–1632) şi Papa Clement al VIII-lea au hotărât ca stareţul Lavrei să treacă din nou sub ascultarea Mitropolitului de Kiev, care semnase actul de unire. Pentru materializarea acestei hotărâri trebuia însă să fie îndepărtat stareţul ortodox al mănăstirii, arhimandritul Nichifor Tura. În acest scop Mitropolitul unit al Kievului Mihail Rosonga a cerut ajutorul regelui polonez. Acesta din urmă a încercat arestarea arhimandritului Nichifor, dar nu a reuşit datorită reacţiei, hotărâte a monahilor de a-l apăra, ajungându-se chiar la lupte crâncene.
Doi ani mai târziu, în 1598, regele împreună cu mitropolitul unit au făcut o nouă încercare de arestare a stareţului. Ei l-au trimis la mănăstire pe vicleanul Ioan Cosiţi. Porţile mănăstirii erau însă zăvorâte şi păzite de sute de cazaci ortodocşi. A urmat iarăşi un adevărat război religios din care ortodocşii au ieşit din nou învingători.
Până la mijlocul secolului al XVII-lea mănăstirea Peşterilor va rămâne un puternic centru de rezistenţă împotriva uniaţiei şi a propagandei latine.
În 1688, la un secol de la înfiinţarea Patriarhiei de Moscova (1589), mănăstirea va trece sub jurisdicţia acesteia, ieşind definitiv de sub ascultarea faţă de Patriarhia Ecumenică.
La începutul secolului al XVII-lea arhimandriţii Elisei şi Zaharia vor pune bazele tipografiei mănăstirii. Până la sfârşitul aceluiaşi secol se vor tipări aici 117 cărţi importante, cu conţinut liturgic şi dogmatic, combătându-se în acelaşi timp propaganda unionistă. Opera lor va fi continuată de către arhimandritul (de origine moldoveană) Petru Movilă (între anii 1627–1633), care a înfiinţat şi o şcoală teologică de învăţământ superior. Această şcoală, prima de acest gen din Rusia, se va transforma câţiva ani mai târziu în celebra Academie Teologică de la Kiev.
În acelaşi secol însă, din cauza conflictelor ruso-turce, mănăstirea a fost adeseori supusă la atacuri devastatoare din partea turcilor. În scopul apărării ei, ţarul o va întări la început cu baricade de pământ iar apoi cu ziduri de apărare din piatră, pe toate laturile, şi turnuri de supraveghere.
În 1718 un incendiu puternic a distrus tipografia, biblioteca, biserica centrală şi cea mai mare parte a complexului monastic. Dintre ruine şi cenuşă monahii au recuperat celebra icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care în chip minunat nu a suferit nimic din cauza incendiului. În acea zi arhimandritul Ioanichie s-a dus să-i spună ţarului Petru cel Mare trista veste a incendiului.
– A fost salvată icoana Maicii Domnului? a întrebat ţarul.
– Da a fost salvată!
– Dacă icoana a fost salvată, atunci şi mănăstirea se va salva! a spus monarhul cu bucurie.
Şi din aceeaşi zi a dat ordin să se înceapă lucrările de reconstrucţie cu sprijinul curţii imperiale. Ţarul Petru cel Mare a lăsat chiar prin testament urmaşilor săi porunca de a se îngriji de soarta mănăstirii şi de a o proteja.
În următoarele două secole, până la căderea regimului ţarist, slăvita Mănăstire a Lavrei Peşterilor din Kiev (Lavra Pecerska) – stavropighie sinodală din 1721 – va străluci pe tot cuprinsul imperiului rusesc, dăruind roade bogate de sfinţenie şi evlavie. Va fi asemenea unui castru al Ortodoxiei ce va triumfa în luptele împotriva ereticilor. Va fi de asemenea un puternic centru de artă şi cultură bisericească, întărind teologia academică prin numeroase editări de carte.
Acest strălucitor far duhovnicesc va fi stins în mod brutal de către regimul comunist, ce a urmat revoluţiei din Octombrie 1917.
În 1941 mănăstirea a fost jefuită de către trupele germane, care au furat de aici diferite piese de arhitectură aparţinând secolelor XI-XVIII.
În ultimii ani însă, în acest loc sfânt, unde vreme de mai multe decenii nu s-au mai putut auzi «nici zvon de sărbătoare, nici slujbe», prin Pronia Divină, după prăbuşirea blocului şi a ideologiei comuniste, a început din nou să strălucească dumnezeiasca lumină a vieţii şi culturii monahale.
Comentariu saccsiv:
Articolul e mai vechi.
Iata si o postare din 2018:
Ce se va intampla de acum incolo?
Cititi va rog si:
Video si foto: In ziua de 12 martie 2023, poporul credincios la Lavra Pesterilor…
Daily Mail: comparatie intre magazinele goale din Marea Britanie si cele din Rusia ce gem sub gramezi mari de alimente proaspete si ieftine
Oare cu ADEVĂRAT sancțiunile sunt un dezastru pentru viața din Rusia? În timp ce supermarketurile britanice raționalizează ouăle și legumele – mulțumită, în parte, războiului lui Putin în Ucraina – rafturile dintr-un oraș rusesc de provincie gem sub grămezi mari de alimente proaspete, scrie SUE REID
- În timp ce supermarketurile raționalizează legumele, cetățenii lui Putin nu sunt afectați de astfel de dificultăți
- Imaginile sugerează că sancțiunile mult lăudate ale Occidentului, nu au niciun efect
De Sue Reid, 07 Martie 2023, Daily Mail
Imagini grăitoare arată rafturile magazinelor dintr-un oraș de provincie din Rusia, gemând sub grămezi de alimente proaspete.
În timp ce supermarketurile britanice raționalizează ouăle și o serie de fructe și legume, pe fondul unei penurii provocate, în mare parte, de războiul din Ucraina, cetățenii lui Vladimir Putin se pare că nu se confruntă cu astfel de dificultăți.
Fotografiile au fost realizate într-o hală de alimente, două supermagazine și un magazin de colț din Perm, un oraș cu o populație de mărimea orașului Birmingham, situat în munții Ural, la 24 de ore distanta de Moscova, mers cu mașina. Imaginile sugerează că sancțiunile mult lăudate ale Occidentului împotriva Rusiei, impuse pentru a-l pedepsi pe președintele Putin pentru invazia sa, nu au niciun impact semnificativ.
Mai mult, scenele reprezintă o răsturnare de situație față de acum 40 de ani, când mulți dintre noi urmăreau la televizor imagini jalnice cu rușii din timpul regimului comunist care stăteau la coadă pentru alimente de bază, precum pâine și ouă.
Acum este rândul Marii Britanii să sufere. Supermarketurile de aici raționalizează roșiile, castraveții, ardeii și salata verde, deoarece fermierii britanici se luptă cu costuri mai mari la energie, care îi împiedică să folosească serele pe timp de iarnă, pentru a le cultiva. Fructele moi, printre care și zmeura, sunt, de asemenea, greu de găsit în magazine.
Filton Asda din Bristol. În timp ce supermarketurile britanice raționalizează ouăle și o serie de fructe și legume pe fondul penuriei provocate în mare parte de războiul din Ucraina, cetățenii lui Vladimir Putin nu se confruntă cu astfel de dificultăți.
Piața de alimente din orașul Perm, Rusia. Imaginile sugerează că sancțiunile mult lăudate ale Occidentului împotriva Rusiei, impuse pentru a-l pedepsi pe președintele Putin pentru invazia sa, nu au niciun impact major.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
74 comments