SACCSIV – blog ortodox

Video si transcriptul in romana: Dr. Heinrich Fiechtner in Parlamentul German despre vaccinare

Posted in Coronavirus, vaccin, VIDEO by saccsiv on decembrie 30, 2020

URGENT ALERT: Doctor Heinrich Fiechtner Warns: ‘It’s a Killer Vaccination’

https://banned.video/watch?id=5fec3f8067781a1dd7ce3e5f

Membru al parlamentului din Baden-Württemberg, dr. Heinrich Fiechtner a criticat guvernul și mass-media germana pentru propaganda lor nesfârșită, dezinformarea și știrile false referitoare la coronavirus. Într-un discurs pasionat în parlamentul german, Dr. Fiechtner a avertizat, de asemenea, publicul cu privire la consecințele cumplite ale noii vaccinări și a îndemnat publicul să reziste impunerilor ilegale ale guvernului.

Transcript:
Doamnă președintă a Camerei, doamnelor și domnilor.
Ieri seară la 10, la oră de maximă audiență, la emisiunea moderată de Anne Will a avut loc o discuție între oameni foarte cunoscuți, cu privire la următoarele închideri. Printre cei prezenți în platou a fost prof. dr. Uwe Janssens, președintele ”Asociației Germane Interdisciplinare pentru îngrijirea intensivă și medicina de urgență”. El a făcut un apel dramatic despre ”importanța” luării acestor măsuri drastice. El a explicat cum secțiile ATI sunt supraaglomerate cu pacienți care dau pe afară, ducând la o situație aproape de necontrolat. La 10:13 PM, am sunat la secția ATI de la spitalul lui, și am cerut să vorbesc cu medicul-șef de secție. L-am întrebat: ”Câți pacienți covid au fost internați la ATI?” Această secție ATI are 19 paturi, iar ieri nu era NICI MĂCAR UN PACIENT ! Cu astfel de jumătăți de adevăr și minciuni sfruntate, vi se trage o cortină pe ochi. Acești propagandiști sunt invitați la emisiuni cu singurul scop de a băga frica în populație.
Apoi avem povestea cu ”infecția” și testul. Acest test nu este în stare nici măcar să facă diferența între un virus activ și un virus inactiv, așa cum s-a admis în Senatul din Berlin. Cu toate astea, ”infecția” e înregistrată. Deci, dacă un pacient se testează și iese pozitiv de trei ori într-o săptămână, ei vor crește statistica infecțiilor cu 3 cazuri. Pentru a implementa aceste măsuri drastice, se bazează pe acest test care este absolut incapabil să dea un diagnostic.
Iar acum vine vaccinul. Ce porcărie. Am spus-o și înainte: e un vaccin ucigaș. Este un produs farmaceutic pentru care nu există nici măcar un raport toxicologic. Va fi dat pur și simplu oamenilor. Este posibil să cauzeze infertilitate la femei, reacții alergice severe; iar voi vreți să obligați pe oameni la treaba asta, după ce mai întâi ați băgat frica în ei. Puneți în pericol viețile oamenilor. Distrugeți o țară întreagă. Provocați oamenilor suferință, panică, faliment, și moarte. La acest moment, nici măcar nu puteți justifica aceste măsuri (măștile, distanțarea socială, carantina, închiderile). În urma unei întrebări pe care am pus-o, răspunsul primit a fost: ”Nu a fost făcută o evaluare privind măsurile non-medicale. Prin urmare, nu există proceduri administrative sau documente privind o asemenea anchetă”. Ce tupeu ! Le cereți oamenilor să rabde carantina, dar nici măcar nu le puteți aduce dovezi de ce s-o facă. Conduceți țara către ruină.
La acest moment, a venit timpul ….
– Dr. Fichtner, vă rugăm să încheiați.
– Având în vedere că cetățenii nu mai au posibilitatea să-și exercite drepturile, datoria civică a cetățenilor de a respecta legea nu mai este valabilă. Conform articolului 20 paragraful 4 (din constituția germană) cetățenii au dreptul să reziste și să se apere împotriva unei puteri statale ilegale. Este nevoie de o putere legislativă care să acționeze în respectul constituției.

Campania din 2009 de vaccinare impotriva gripei porcine a fost un imens esec. Cum va fi campania de vaccinare impotriva Covid-19?

inPolitics: INTREBAREA MOMENTULUI: VACCINAREA ANTI-COVID, INCA UN ESEC PLANETAR?

Măreața campanie de vaccinare anti-Covid a început pe 27 decembrie și deja au apărut profeți care leagă ocult data de sărbătoarea Sfîntului Ștefan, deși acesta e celebrat în majoritatea religiilor creștine pe 26 decembrie și doar la ortodocși și greco-catolici pe 27. Dincolo de speculațiile de doi lei, marea întrebare e ce se va alege, una peste alta, de noua mare campanie planetară, pentru că o paralelă cu ultima campanie similară nu ne-ar da rezultate prea bune. Iar dacă atunci a ieșit un mega-scandal pe marginea campaniei de vaccinare, acum, cînd datele problemei sunt mult superioare, la ce să ne așteptăm?

Ultima pandemie care a băgat omenirea în sperieți a debutat în februarie 2009, în localitatea La Gloria din Mexic, e vorba de celebra gripă porcină A(H1N1). În aprilie, Comitetul de Urgență al OMS deja ridica nivelul de alertă pandemică de la 4 la 5 (din 6). Situația se anunța extrem de gravă, se estimau sute de mii, dacă nu milioane de decese la nivel planetar.

(more…)

Marea Britanie a aprobat vaccinul AstraZeneca. Nu contine mARN si poate fi tinut in frigider normal

Posted in Coronavirus, vaccin by saccsiv on decembrie 30, 2020

DIGI 24: Marea Britanie a aprobat vaccinul anti-Covid produs de AstraZeneca și Universitatea Oxford

Vaccinul anti-Covid produs de AstraZeneca și Universitatea Oxford a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie.

Vaccinul conceput de oamenii de știință de la Universitatea din Oxford a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie, transmite BBC. Acesta marchează un moment de cotitură major și va duce la o extindere masivă a campaniei de imunizare din Marea Britanie.

AstraZeneca şi alţi producători de vaccinuri au declarat că studiază impactul noii tulpini, dar se aşteaptă ca vaccinul să fie eficient şi împotriva acesteia.

Marea Britanie a comandat 100 de milioane de doze de la producătorul AstraZeneca – suficient pentru a vaccina 50 de milioane de oameni.

Aprobarea de către autoritatea de reglementare a medicamentelor înseamnă că vaccinul este atât sigur cât și eficient.

În Marea Britanie este deja folosit din 8 decembrie vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.

„Cu două vaccinuri aprobate acum, vom putea să vaccinăm un număr mult mai mare de oameni consideraţi de risc, să-i protejăm de boală şi să reducem mortalitatea şi spitalizarea”, a indicat Ministerul Sănătăţii britanic, în timp ce ministrul de restort, Matt Hancock, a declarat că noul vaccin oferă calea ieşirii din pandemie până în primăvară, moment în care milioane de oameni vulnerabili vor fi protejaţi. El a mai spus că au fost comandate suficiente doze de vaccin pentru a imuniza întreaga populaţie, cu excepţia copiilor.

După anunţul conform căruia autorităţile de reglementare au aprobat vaccinul anti-coronavirus produs de AstraZeneca/Oxoford, premierul britanic Boris Johnson a vorbit despre „o veste cu adevărat fantastică şi un triumf pentru ştiinţele britanice” şi a transmis că autorităţile vor acţiona „pentru a vaccina cât mai mulţi oameni cât mai repede cu putinţă”.

Vaccinul Oxford-AstraZeneca a fost conceput în primele luni ale anului 2020, testat pe primul voluntar în aprilie și de atunci a trecut prin studii clinice la scară largă care au implicat mii de oameni.

Grupul farmaceutic AstraZeneca susţinea recent că a găsit, după cercetări suplimentare, „formula câştigătoare” pentru vaccinul său împotriva Covid-19 dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford.

„Credem că am găsit formula câştigătoare şi cum putem obţine eficienţă, care, cu două doze, este la fel de mare ca a celorlalte vaccinuri”, spunea directorul general Pascal Soriot în Sunday Times, adăugând că vaccinul AstraZeneca asigură „100% protecţie împotriva formelor severe de Covid-19”.
Vaccinul Oxford / AstraZeneca era aşteptat cu nerăbdare, deoarece este relativ ieftin şi nu trebuie păstrat la temperaturi la fel de scăzute ca cel de la Pfizer / BioNTech, de exemplu, depozitat la -70 grade. Acest lucru face mai uşoară vaccinarea pe scară largă, precum şi în casele de îngrijire medicală.

Editor : Georgiana Marina

 

Actul de abdicare a regelui Mihai

Posted in REGELE MIHAI by saccsiv on decembrie 30, 2020
Tagged with:

În Arabia Saudită s-a emis o nouă platformă digitală și un card inteligent de identificare (SmartID) pentru monitorizarea și controlul pelerinilor și a pelerinajelor

Posted in ARABIA SAUDITA, Coronavirus, vaccin by saccsiv on decembrie 30, 2020

Sursa: https://saudigazette.com.sa/article/601879/SAUDI-ARABIA/Hajj-portal-and-smart-card-launched

27 Decembrie 2020

Riad – Ministerul din Arabia Saudită care se ocupă cu organizarea pelerinajelor islamice Hajj și Umrah la Mecca, a lansat sâmbătă 26.dec.2020 o nouă platformă digitală și o cartelă inteligentă adresată pelerinajului unde vor putea fi centralizate toate operațiunile și serviciile din sectoarele aflate sub controlul ministerului.

Pentru fiecare pelerin vor fi emise carduri de identitate inteligente (carduri Smart ID) care conțin informații personale, medicale și rezidențiale.

Pe lângă controlul accesului la locurile sfinte și a altor facilități din zonă, cardul inteligent va putea să ofere sprijin pelerinilor prin îndrumarea acestora iar ca rol secundar va avea un rol în reducerea pelerinajului ilegal.

Aceste inițiative sunt lansate ca parte a unor propuneri discutate la Forumul Cultural de la Mecca 2020.

Cardul inteligent funcționează prin comunicații radio în câmp de apropiere (NFC), o tehnologie de conectivitate fără fir cu rază scurtă de acțiune ce permite dispozitivelor compatibile NFC să comunice între ele.

Astfel citirea cardului se va putea face prin NFC la dispozitive de auto-control Kiosk amplasate la locurile de pelerinaj sau prin citirea unui cod de bare de pe card cu dispozitive specializate de către persoane autorizate, pentru a se cunoaște toate datele pelerinului.

Ministerul a fost unul dintre primii participanți la inițiativa cardurilor inteligente discutată la Forumul Cultural Mecca2020.

Cardul este considerat unul dintre rezultatele inițiativei Vision 2030, iar implementarea inițiativei s-a dovedit a fi un model de succes pentru aplicarea tehnologiilor digitale în deservirea pelerinilor.

Cardul inteligent va fi activat în timpul sezonului Hajj 2021. Cardul inteligent a fost utilizat și în timpul sezonului Hajj 2019 pe bază experimentală, cu distribuirea a 50.000 de carduri unei secțiuni de pelerini.

Cardul inteligent va fi administrat printr-un centru unificat de control al tuturor serviciilor.

Traducerea: Spaceman

 

Covid 19 – gandurile unui cititor

Posted in Coronavirus, vaccin by saccsiv on decembrie 30, 2020

Am primit pe e-mail:

  1. Cadru. La începutul lui 2020 apare în China un nou virus foarte periculos. Posturile TV din toată lumea transmit imagini cu oameni care cad seceraţi la pământ şi mor instantaneu din cauza acestui virus mortal.

Laboratoarele lumii încep cercetările şi i se dă un nume acestui flagel- Covid 19 şi bolii provocate- SARS-COV-2.

Este identificat ca făcând parte din familia de viruşi Corona-foarte bine cunoscuţi în lumea virusurilor.  Apare un test de detectare a virusului, iar statele lumii încep să-şi testeze populaţiile.

Cifrele cresc alarmant, toate posturile TV difuzează cifrele morţilor şi ale infectaţilor, apar imaginile cu convoaie de tiruri cu morţi transportaţi în Italia.

Spitalele nu mai fac faţă valului de infectaţi, iar guvernele impun stare de alertă, de urgenţă, de necesitate unele după altele. Începe epoca COVID!

(more…)

Tagged with: ,

Spania va face un registru cu persoanele care refuză vaccinarea antiCOVID-19

Posted in Coronavirus, Spania, STIRI, vaccin by Vali on decembrie 30, 2020

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-24510370-spania-face-registru-persoanele-care-refuza-vaccinarea-anticovid-19.htm

Vaccin covid Foto: pixabay.com

Autorităţile spaniole vor ţine un registru cu persoanele ce refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, fişier la care vor avea acces şi alte state europene, dar nu va fi făcut public, a anunţat luni ministrul spaniol al sănătăţii, Salvador Illa, potrivit AFP.

Într-un interviu acordat postului de televiziune La Sexta, ministrul a reamintit că în Spania vaccinarea nu va fi obligatorie. În privinţa persoanelor care nu vor să se vaccineze, ”ceea ce vom face, va fi un registru care, în plus, va fi accesibil altor ţări europene”, a continuat el, precizând că se referă la acele ”persoane cărora li s-a propus (vaccinarea), dar care pur şi simplu au refuzat”.

Ministrul Salvador Illa a asigurat că acest registru nu va fi făcut public şi va fi elaborat ”cu cel mai mare respect pentru protecţia datelor”.

Declaraţia sa survine la o săptămână după publicarea unui studiu al Centrului de investigaţii sociologice, un institut de sondare al guvernului de la Madrid, care a relevat o scădere spectaculoasă a procentului spaniolilor reticenţi faţă de vaccinare, de la 47% în noiembrie la 28% în decembrie, în timp ce procentul celor care sunt de acord să se vaccineze a crescut de la 36,8% la 40,5%.

Spania, una dintre ţările europene cele mai greu lovite de pandemie, cu peste 50.000 de decese conform datelor oficiale, a început duminică vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech. Guvernul de la Madrid şi-a stabilit ca ţintă vaccinarea a circa 2,5 milioane de persoane – din categoriile prioritare sau cele mai vulnerabile – până la sfârşitul lunii februarie şi să ajungă până în vară la 15-20 de milioane de persoane vaccinate, dintr-o populaţie totală de circa 47 de milioane de locuitori. (sursa: Agerpres)

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Israel: Nu veți mai putea cumpăra sau vinde fără vaccin