Saccsiv – Weblog

REZOLUȚIA SINAXEI de la Botoșani împotriva ecumenismului și a pseudo-sinodului din Creta

Posted in Uncategorized by saccsiv on Iunie 19, 2017

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Noi, clericii, monahii și credincioșii ortodocși care ne opunem ecumenismului, reuniți în Duminica Sfinților Români în Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași ai adunării din Creta, din dorința de a păstra neschimbată Sfânta Credință Ortodoxă, pe care am primit-o din generație în generație de la Hristos, prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, pe care au apărat-o cu prețul vieții toți mărturisitorii ortodocși de-a lungul istoriei:

  1. Condamnăm ecumenismul ca erezie a tuturor ereziilor, care, prin tăgăduirea unității Bisericii, are ca scop ștergerea hotarului dintre Ortodoxie și ereziile de inspirație creștină, celelalte religii monoteiste și cele păgâne și realizarea unei uniuni religioase sincretiste între acestea, pe baza unui minimalism dogmatic și a unei pretinse“unități în diversitate”; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să condamne definitiv și irevocabil ecumenismul ca erezie și toate practicile ecumeniste ca eretice.
  2. Condamnăm, ca autoare a ecumenismului și a tuturor ideologiilor globaliste, francmasoneria, osândită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Temeiul 785din 11 martie 1937, aflat în vigoare și în prezent, ca organizație anticreștină și religie păgână; recomandăm tuturor ierarhilor, clericilor și poporului credincios ortodox să nu aibă nicio legătură cu aceasta, după cum hotărăște decizia Sfântului Sinod din 1937.
  3. Condamnăm“Consiliul Mondial al Bisericilor”, „Conferința Bisericilor Europene”, toate formele de organizare ecumenistă la nivel mondial, regional, național sau local ca organizații eretice sincretiste și toate practicile spirituale greșite inspirate din implicarea ortodocșilor în mișcarea ecumenistă; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să dezafilieze Biserica Ortodoxă Română de la toate aceste organizații, să întrerupă participarea la toate nivelurile de reprezentare în toate activitățile ecumeniste: adunări generale CMB sau CBE, acorduri teologice, comisii teologice, rugăciuni comune etc.
  4. Condamnăm așa-numitul“Sfânt și Mare Sinod din Creta” (iunie 2016) ca adunare eretică, respingem toate documentele sale, pe motiv că legiferează ecumenismul ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, recunosc un statut eclesial ereziilor, distrug principiul unanimității ca regulă de validare a unui sinod, aprobă căsătoriile mixte; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să le reanalizeze și să le respingă în bloc.
  5. Anunțăm că, în baza canoanelor 31 Apostolic, 15 I-II, 3 Sin. III Ec., ne-amîngrădit de erezia ecumenismului prin întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhilor care au semnat direct hotărârile adunării din Creta, dar și a celor care le-au acceptat tacit, prin participarea la ședința Sfântului Sinod din 28-29 octombrie 2016 sau prin necondamnare publică a acestora; nepomenirea va continua până când ierarhii se vor dezice, în mod public, la nivel de Sfânt Sinod, sau în mod personal, de aceste hotărâri, rezervându-ne dreptul de a o relua ori de câte ori aceștia vor angaja Biserica în orice fel de acțiune ecumenistă de genul celor condamnate în articolele 1, 3, 4, care să împlinească condițiile cerute de canoanele invocate în acest articol pentru întreruperea pomenirii episcopului propovăduitor al ereziei.
  6. Urmând celor spuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul, îi îndemnăm, îi susținem și îi așteptăm pe toți preoții (mai ales pe cei ce mărturisesc deschis împotriva adunării din Creta, dar nu au întrerupt încă pomenirea), ca, în baza Sfintelor Canoane menționate în articolul 5 și a practicii Sfinților Părinți în astfel de situații, să întrerupă pomenirea ierarhilor care nu se dezic public de hotărârile adunării din Creta și să se ralieze cererilor către Sfântul Sinod referitoare la ecumenism, formulate în articolele 1,3,4.
  7. Recomandăm credincioșilor care, după o temeinică informare cu privire la hotărârile eretice ale adunării din Creta și la poziția Sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți față de acele rătăciri ecumeniste, decid să întrerupă comuniunea bisericească cu ierarhii părtași la ecumenismul legiferat de adunarea din Creta, să frecventeze bisericile preoților care au întrerupt pomenirea, iar în duhul smereniei și al dragostei, să îi informeze pe alți creștini și pe preoții pomenitori în legătură cu motivele care i-au determinat să întrerupă comuniunea bisericească cu cei părtași la erezie și să militeze pentru îndeplinirea cererilor adresate Sfântului Sinod referitoare la ecumenism, formulate în articolele 1,3,4.
  8. Condamnăm represiunea la care sunt supuși preoții, monahii și monahiile care au întrerupt pomenirea, respectiv comuniunea bisericească, iar în baza canoanelor invocate în articolul 5, considerăm caterisirile preoților mărturisitori ca lipsite de validitate, le dăm acestor preoți cinstea ce se cuvine apărătorilor Ortodoxiei împotriva schismei și ereziei, deoarece și-au respectat promisiunea făcută la hirotonire de a fi păstori ai turmei lui Hristos, și respingem ca insultătoare și necanonice catalogări de genul“fostul preot”, “schismatic”, “fanatic” etc.
  9. Salutăm poziția acelor Biserici locale care au decis să nu participe la adunarea din Creta, să nu-i recunoască deciziile și să rămână ferme împotriva ecumenismului și pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au respins documentele și mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresându-le rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și permanentizarea în Biserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta și a determina întrunirea unui sinod ortodox, care să condamne oficial adunarea din Creta, ecumenismul și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora.
  10. Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului.
  11. Îi așteptăm pe ierarhii Bisericii noastre să se dezică de ecumenism și de adunarea din Creta și să se pună în fruntea luptei ortodocșilor români contra ecumenismului și îndemnăm stăruitor tot poporul credincios ortodox să săvârșească post, rugăciune și nevoință, pentru ca Dumnezeu să ridice ierarhi și preoți ortodocși mărturisitori, care să apere Adevărul Ortodoxiei, și să păzească Sfânta Sa Biserică Ortodoxă de dezbinările provocate de erezii și schisme.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
ale Sfinților Români, a căror pomenire o facem astăzi,
ale Sfinților Martiri ai închisorilor comuniste și ale tuturor Sfinților, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Adoptată în Botoșani, astăzi, 18 iunie 2017, în Duminica Sfinților Români, după participarea la Sfinta Liturghie la Parohia “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni

Comentariu saccsiv:

In zilele urmatoare se va comunica pe OrtodoxInfo cum se pot strange semnaturile in tara pentru sustinerea acestei rezolutii, detalii, modelul de tabel.

 

Anunțuri

38 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dr Modreanu Cosmin said, on Iunie 19, 2017 at 8:28 pm

    Doamne ajuta. M-am separat de erezie, nu mai merg la ei. In acelasi timp am cerut unui preot ortodox, Dumnezeu sa-l pazeasca, sa se scoata din Rezolutie rubrica CNP. Se pare fara rezultat. Unora le-am trimis urmatorul text:
    Parinte (…), s-a dezbatut deschis aceasta problema a semnarii alaturi de CNP a rezolutiei?
    Nu as vrea sa imi raspund singur, dar pare ca nu, foarte trist, din moment ce au fost crestini care au vrut sa semneze DAR nu cu CNP. Ce motivatie a putut fi atat de puternica incat sa fie refuzata contributia acesora? Sustin aceasta ideie mai ales ca stiu ca organizatorii au fost solicitati in acest sens inca dinainte de Sinaxa. A fi in comuniune nu inseamna a tine seama de parerea celuilalt??
    Trebuie sa inteleaga teologii si preotii ortodocsi ca nu numai Canonul 15 e important, ci si „numarul omului”-problema de stricta actualitate. Poate marturisi ortodox un crestin ce acepta „alaturi ” de nume numarul omului? Eu vad aceasta ca o cadere.
    Daca se vrea sa fie o rezolutie si de acei ca mine semnata , astept in continuare opozitie mai concilianta si rezolvarea cerintei. E o problema mai noua in istorie aceasta a numarului omului, dar daca nu e in canoane sa asteptam pasiv? Nu ar fi in duh ortodox. Sarutam dreapta.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ada said, on Iunie 19, 2017 at 9:45 pm

      Pentru „stapanire” nu existi daca nu ai CNP. Te cauta in sistem dupa numar, nu dupa nume. Dupa cum ni s-a explicat la sinaxa, aceste date pot fi verificate de BOR (mai exact veridicitatea lor).
      In cazul in care semnam doar cu numele se putea invoca faptul ca sunt nume inventate sau ca fiecare a scris ce si cate nume a vrut (vecinii de bloc, colegii de serviciu). Dupa CNP se poate vedea ca intr-adevar e vorba de respectiva persoana. Eu una nu am cum sa stiu CNP-urile vecinilor de bloc sau ale colegilor de serviciu ca sa ii trec pe liste si sa semnez in locul lor.
      Nici eu nu sunt de acord cu identificarea prin numere, totusi nu pot fi, cum se spune, mai catolica decat Papa. Adica in relatiile cu statul, cu banca ma identific prin CNP si la sinaxa ortodoxa nu, ca noi ne identificam in Biserica dupa numele de botez. Eu acolo m-am identificat nu pentru Biserica, ca nu avea Biserica nevoie de CNP-ul meu, ci pentru stat, ca in caz de vreo verificare sa poate statul spune: da, CNP-ul arata ca intr-adevar e vorba de persoana respectiva si nu un nume fictiv.
      Parerea mea e ca, cine are mustrari de constiinta legate de CNP, ar trebui sa renunte de tot la el. Sa nu se identifice nici la primarie, nici la banca, nici la spital si evident, nici la sinaxa ortodoxa, cu CNP. Si sa ne anunte si pe noi cand pleaca in padure. Acolo nu se cere CNP. Deocamdata.
      De asemenea ni s-a spus ca ramane la latitudinea fiecaruia daca semneaza sau nu. Nu s-a facut vreo presiune sa semnam. Cine avea probleme de constiinta legate de aceasta semnatura putea foarte bine sa nu semneze. Din punctul meu de vedere e bine ca s-a marturisit (chiar si cu CNP), tocmai pentru ca a ramane pasiv nu e in duh ortodox. Daca noi avem CNP sa asteptam sa marturiseasca altii, care nu au CNP. Cine nu are? A fost la sinaxa cineva care nu are CNP? Cat timp am stat pe acolo nu am prins vreo discutie legata de CNP…

      Apreciază

      • ayeaye20 said, on Iunie 20, 2017 at 8:03 pm

        Doamna si ereticii ca ciobotea si din pacate si preoti marturisitori nu fac cununie la Biserica Ortodoxa sau lacas ortodox daca nu li se prezinta certificatu de la starea civila cu cnp urile pe el asa ca a ajuns si aici sa se identifice omu dupa cnp…ce spuneti dvs ca va identificati dupa nume e demult apus…

        Apreciază

      • me said, on Iunie 20, 2017 at 8:40 pm

        Ada,
        ..de vizionat

        ..

        Apreciază

    • Nicoleta said, on Iunie 19, 2017 at 10:03 pm

      Dumnezeu să vă ocrotească. CNP-ul. Aceasta este într-adevăr o mare problemă. Tocmai ce mă pregăteam să spun că și eu vreau să semnez. Iată că nu o pot face. Aștept acum și eu să vedem ce decid organizatorii sinaxei. Dumnezeu să-i lumineze!

      Apreciază

      • Rozalia said, on Iunie 20, 2017 at 12:56 am

        Daca nu pui cnp-ul atunci vor spune aia rai ca tabelele sunt pline cu nume fictive. adica ce astepti sa mai decida organizatorii sinaxei care au explicat clar ca nu se considera altfel acest tabel, ce tot o tavaliti si o suciti si va aratati prosinaxa cica! Macar nu mai comentati, caldiceilor!

        Apreciază

      • Popsy said, on Iunie 20, 2017 at 10:19 am

        @ Rozalia,
        Daca noi suntem caldicei, tu ce esti? Fierbintica?
        Tu chiar crezi ca daca”aia rai” vor sa gaseasca nod in papura, nu vor gasi chiar si cu CNP-ul scris in tabel?
        Si, asa cum a scris si „suveranul” mai jos: aici avem de-a face cu institutia bisericii, nu cu statul. Unde urmeaza sa fie trimis tabelul? Primariei Bucurestiului, sau Sinodului Bisericii?
        Pentru cei din diaspora care nu au sau nu si-au mai folosit CNP-ul de (zeci de) ani de zile (si nu vor sa-l foloseasca), ce optiuni sunt? Sau semnaturile lor nu sunt necesare/binevenite?
        Zice bine Saccsiv ca nu ajunge sa fii doar anti-ecumenist, ci trebiue sa fii si anti-cip, anti-masonerie, etc.
        Asa ca nu mai arunca cu noroi in cei ce nu vor sa foloseasca CNP-ul.

        Doamne-ajuta!

        Apreciază

      • saccsiv said, on Iunie 20, 2017 at 1:42 pm

        IUBITI FRATI

        Am transmis. Pentru cei ce nu vor CNP, vor face o varianta fara CNP.

        Apreciat de 1 persoană

      • ban said, on Iunie 20, 2017 at 11:20 am

        Bravo Rozalia, invata-ne tu cum sa marturisim!
        O petiti se inregistreaza si doar cu numele, data nasterii si orasul, cum a fost la mitingul anti-sinod sau la mitingul pro-Florin Barbu, ca sa stii; Patriarhia si Ministerul de Externe le-au acceptat si fara cnp. Zicea cineva ca in lege nu scrie ca trebui si cnp in petitie, asa o fi.

        Apreciază

      • saccsiv said, on Iunie 20, 2017 at 1:46 pm

        Nu va mai certati, va rog, ca suntem intre noi si o rezolvam.

        Apreciat de 1 persoană

      • Nicoleta said, on Iunie 21, 2017 at 9:57 am

        „Am transmis. Pentru cei ce nu vor CNP, vor face o varianta fara CNP.”

        Iese o nebunie. Ori sântem cu toții împreună, ori nu. Nu faceți tabele separate, fraților, că ne vor dezbina!

        Apreciază

      • saccsiv said, on Iunie 21, 2017 at 11:11 am

        Nicoleta

        O sa fie bine, vei vedea.

        Apreciază

    • Ionut said, on Iunie 20, 2017 at 11:16 am

      Se discuta foarte mult despre CNP. Vreau sa-mi spun parerea, parere pe care nu o impun nimanui.
      Momentan, nu am o problema cu CNP-ul. De ce? Pentru ca, deocamdata, in orice act treci mai intai numele, apoi CNP-ul, deci nu CNP-ul fara nume. In plus, CNP-ul nu e un numar aleator, ci cuprinde codul sexului, data nasterii si numarul judetului in care te-ai nascut.
      Nu stiu, poate nu e bine ce zic eu, dar, pentru moment, nu m-as lega atat de tare de CNP. Sper ca la un moment dat, daca va fi nevoie, sa renunt la a-l folosi.
      Am insa o problema (mai usor de „rezolvat”) cu cel mai intalnit paradox din birocratie, „numele si prenumele”. Pai daca ii zice „prenume”, nu trebuie sa stea inaintea numelui de familie? Scrierea numelui in acest fel mi se pare ca e de natura sa te depersonalizeze si sunt de parere ca asta e si intentia.

      Apreciază

      • Ionut said, on Iunie 20, 2017 at 2:00 pm

        Citind comentariile, mi-am mai amintit un lucru. Cred ca in listele de semnaturi pentru sustinerea unei candidaturi/partid la alegeri, e o rubrica pentru seria si numarul de CI, nu si rubrica pentru CNP. CNP-ul poate fi inregistrat numai de catre persoanele juridice autorizate in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal.

        Apreciază

  2. mishuleu said, on Iunie 19, 2017 at 10:11 pm

    Plange Icoana Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos

    http://vladherman.blogspot.ro/2017/06/plange-icoana-maicii-domnului.html#.WUghm-vyjX5

    Apreciază

  3. suveranul said, on Iunie 19, 2017 at 10:56 pm

    Din cauza CNP-ului NU am semnat! La sinaxa s-au stabilit chestiuni bisericești nu statale. Am fost botezat cu CNP? Domnul ma recunoște după numele de botez, sistemul antihristic după CNP. Sunt doua jurisdictii separate. Înțeleg, atunci când interacționez cu statul și instituțiile sale sa ma mai folosesc de CNP, din păcate, până la o vreme; dar semnăturile rezoluției, țin de Biserică. Ce are sula cu prefectura? In plus, trebuia condamnat și sionismul. Iar, că nu s-a menționat nimic despre Sfinții Inchisorilor, m-a amărât profund. În rest, trebuie recunoscut că a fost cea mai reusită sinaxa a nepomenitorilor de până acum. Cu Dumnezeu înainte!

    Apreciază

    • Angela said, on Iunie 20, 2017 at 3:27 pm

      @suveranul si celor asemenea lui

      Ce ne mai place sa ne spargem in 1001 de bucatele. De semnat semnezi inaintea lui Dumnezeu iar nu a oamenilor. Iti treci cu manuta ta numele de botez si semnezi, care-i problema?

      Nu stiu ce vor sa faca cu listele de semnaturi si nici nu s-a explicat necesitatea unui format oficial care contine obligatoriu cnp-ul (cum a fost la tabelele pt referendum, de exemplu). Daca este o astfel de situatie atunci este bine ca pe acele tabele sa semneze doar cei care pot completa toate rubricile iar pe alte tabele sa semneze toti cei care simt s-o faca, fiecare in felul lui – unul poate sa treaca seria si nr cartii de identitate, altul sa-si mentioneze parintii si localitatea de unde provine asa cum se facea in vechime, altul sa puna degetul daca nu stie sa scrie sau cum s-o mai putea. Importanta in fata lui Dumnezeu este adeziunea acelui om fata de adevarul celor scrise.

      Si de unde ai scos-o ca nu sunt pomeniti Sfinții Inchisorilor? Citeste mai bine la sfarsit.

      Apreciază

      • suveranul said, on Iunie 20, 2017 at 10:56 pm

        Angela, studiează o leacă termenul de jurisdicție și ai sa înțelegi poziția mea. După logica ta, și apostații care au semnat în Creta, tot înaintea lui Dumnezeu au semnat! Rupete tu în păreri de sine și opinii prost informate, dar nu ma obliga sa îmi alătur numelui de botez un număr de om. Am vrut sa semnez fără CNP, nu au acceptat. Am mai fost cu cineva care tot din acest motiv a mers la doi voluntari și a cerut sa semneze fără CNP și nici nu vroiau sa audă. Eu doar mi-am exprimat poziția, nu am condamnat pe nimeni.

        Apreciază

  4. Cristinela Floroiu said, on Iunie 20, 2017 at 10:36 am

    Doamne ajuta,

    va rog sa ma ajutati sa imi spuneti putem merge sa ne spovedim si impartasi la preotii care nu sunt anti ecumenism? va multumesc Cristinela

    Apreciază

    • Ionut said, on Iunie 20, 2017 at 2:17 pm

      In primul rand, trebuie vazut daca acel preot e pro-ecumenism (adica daca a facut declaratii explicite in sensul asta). Daca nu, atunci e bine, poate nu a auzit sau poate nu a ajuns ecumenismul in parohia sa (destul de greu).
      Apoi ar trebui intrebat (fara trufie si fara ostentatie) ce crede despre amestecul asta religios. Daca nu il deranjeaza, atunci e o problema.
      Sunt insa si obstacole pentru depasirea carora avem nevoie de rugaciune (inclusiv in ceea ce priveste gasirea unui preot vrednic).

      Apreciază

    • Mihai said, on Iunie 20, 2017 at 7:20 pm

      Nu Cristinel a, trebuiesc evitați, apropo din ce zona ești?, Pina nu se leapădă de erezia și apostazia ecumenismului cu toată convingerea, nu ai ce căuta la aceștia

      Apreciază

  5. Cristinela Floroiu said, on Iunie 20, 2017 at 10:38 am

    am citit cu atentie publicatia dv, deci nu pot si cum sa gasesc ru aici un Belgia un astfel de preot. aveti idee va rog frumos sa ma ajutati. la ce biserica sa ma duc eu?

    Apreciază

    • marinela said, on Iunie 20, 2017 at 6:41 pm

      Cristinela draga,ma tem ca n-ai unde merge la o liturghie curata in acea tara „minunata”,Belgia,ca toti sint popi ecumenisti ce slujesc satanei ecumeniste acolo.Si eu locuiesc in diaspora (Germania) si ma lovesc de aceeasi problema grava – lipsa liturghiei curate din cauza popilor pomenitori de ereziarh si atunci ce fac(?),nu merg nicaieri ,ci-mi fac rinduiala duminicala sau din sarbatorile mari acasa cum pot,dar n-am partasie cu ereticii,scurt.Din cind in cind mai vine din tara cite un preot nepomenitor ,care ne spovedeste ,ne face cite un maslu sau sfestanie in casa si uite asa ne mai racorim si noi sufletul amarit de aceasta penurie de preoti adevarati.Cine are spatiu unde poate sa amenajeze un mic locas/altaras de liturghie in casa e fericit,ca asa poate sa aiba parte de liturghie o data pe luna,macar, cind vine un preot nepomenitor din tara,dar necesita un spatiu curat unde nu se mai calca pe acolo deloc de catre cineva,doar de un barbat/copil( nu copila ),care sa faca curat si atit. Ai posibilitatea unei spovedanii adevarate la un duhovnic bun,cind mergi in tara in concediu,iar in rest ,poti sa faci cum ti-am explicat mai sus .Doamne ajuta si mintuire!

      Apreciază

      • Ionut said, on Iunie 21, 2017 at 10:48 am

        Ideea asta ca barbatii au voie in altar e o inovatie, mirenii nu au ce sa caute in altar.

        Apreciază

    • Mihai said, on Iunie 20, 2017 at 7:22 pm

      Nu acolo în Belgia nu găsești așa ceva, daca ai drum în țară că din fericire mai sunt

      Apreciază

    • Nicoleta said, on Iunie 21, 2017 at 10:04 am

      Cristinela, am doar un cuvânt de spus pentru tine: Întoarce-te acasă! Alege! Banii sau sufletul?…

      Apreciază

  6. geo said, on Iunie 20, 2017 at 11:07 am

    https://antoniusaquinas.com/2017/06/19/pope-francis-and-angela-merkel-enemies-of-european-civilization/

    https://www.strategic-culture.org/news/2017/06/19/putin-us-routinely-meddles-russian-other-nations-elections.html

    http://endoftheamericandream.com/archives/there-have-been-296-earthquakes-in-the-vicinity-of-the-yellowstone-supervolcano-within-the-last-7-days

    https://www.peakprosperity.com/podcast/109373/kirk-sorensen-future-energy

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/saudis-foil-iranian-terror-attack-major-offshore-oilfield

    http://oilprice.com/Energy/Energy-General/Are-Russia-And-The-Saudis-Planning-A-Natural-Gas-Cartel.html

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/records-198-million-us-voters-accidentally-exposed-rnc-contractor

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/israel-has-been-secretly-funding-syrian-rebels-years

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/syrian-rebels-turmoil-after-qatar-crisis

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/russia-slams-us-downing-syrian-jet-act-aggression-and-support-terrorists

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-18/2016s-terrorism-totals-over-1000-arrested-europe

    https://www.gatestoneinstitute.org/10543/germany-crime-gangs

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-18/washingtons-good-terrorists-bad-terrorists-policy-middle-east

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-18/us-led-coalition-shoots-down-syrian-warplane

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/russia-halts-cooperation-us-syria-will-intercept-any-aircraft-russian-areas-operatio

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/pentagon-responds-us-pilots-will-defend-themselves-if-attacked-russians

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/deep-state-operatives-attempt-coup-detat-donald-trump

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-18/nato-holds-first-defense-drills-polands-suwalki-gap

    http://www.napocanews.ro/2017/06/numele-strazii-radu-gyr-va-fi-schimbat-la-cluj-napoca.html

    http://www.zerohedge.com/news/2017-06-19/london-mosque-attacker-indentified-47-year-old-father-four-charged-terrorism

    Dar ce repede a fost „numit” Restul de mohamezi si al-diversi nu-i aflam decat din tabloide, dar pe individul asta l-am aflat direct din gura politiei.

    Pt. cei care nu stiu, in stirile Antenei1 teroristul era prezentat ca posibil sa sa fie roman! Mizeriii gazetaresti, i-a luat unui vorbitor de engleza un interviu si a spus ca „avea fata si accent de roman”…

    Apreciază

  7. Apa trece, pietrele raman said, on Iunie 20, 2017 at 12:23 pm

    Am semnat și mi-am dat CNP. De ce? Pentru ca l-am dat și pentru interese materiale. Cine e interesat știe, oricum, care face parte dintre incomozi sI care nu. Pentru orice eventualitate, treuie sa stim ca Supermemorandum-ul functioneaza. Deja moare cine trebuie! Asa ca e bine sa punem accent pe tratamentelele naturiste.

    Apreciază

    • Mihai said, on Iunie 20, 2017 at 7:27 pm

      Problema va fi atunci când vom fi puși față în față cu pecetluirea corporala, căci va fi la purtător c.n.p-ul a fost un prim pas pt a obișnui omul cu astfel de nenorociri

      Apreciază

  8. Iustin said, on Iunie 20, 2017 at 1:50 pm

    Acatistul Sfintilor Apostoli PETRU si PAVEL

    Apreciază

  9. isa said, on Iunie 20, 2017 at 2:03 pm

    Preot injunghiat la biserica, in bucuresti: http://evz.ro/soc-biserica-preot-injunghiat.html
    Stirea este in curs de actualizare

    Apreciază

  10. Alexandra said, on Iunie 20, 2017 at 2:14 pm

    Fratilor dragi, ne dadu diavolu o lovitura de dreapta cu cnp-ul asta. El vrea ca noi sa nu semnam aceasta marturisire de credinta, sa nu apara numele noastre acolo, caci cine stie, poate aceasta semnatura ne va intampina la Judecata Infricosatoare si ne va salva.. Daca stam bine sa ne gandim cnp-ul se atribuie din oficiu, la nastere, fara cnp mama cu pruncul nu poate iesi din spital, singura varianta ca sa nu primesti cnp este sa nastem acasa, fara a inregistra copilul. Asta este urmatorul pas in zilele acestea de sfarsit pe care le traim. Noi ne identificam cu numele primit la Sf Botez si nicidecum cu cnp-ul. Sa fim crestini pana la sfarsit si sa marturisim credinta noastra cu vitejie, caci cat de curand vom pleca in munti si vom renunta la toate pentru Hristos Mantuitorul nostru. Doamne ajuta!

    Apreciază

  11. Referitor la CNP | Saccsiv - Weblog said, on Iunie 20, 2017 at 2:20 pm

    […] rubrica de comentarii a articolului REZOLUȚIA SINAXEI de la Botoșani împotriva ecumenismului și a pseudo-sinodului din Creta dar si pe Portal sau e-mail, multi frati nu s-au aratat dispusi sa-si treaca CNP-ul pentru semnarea […]

    Apreciază

  12. Ada said, on Iunie 21, 2017 at 8:11 pm

    @ ayeaye20

    Cand spuneam ca eu ma identific la Biserica dupa numele de botez ma gandeam la pomelnice. Pe pomelnic trec numele de botez, nu CNP-ul. CNP-urile ce s-au dat la sinaxa pentru verificarea la stat s-au dat, nu pentru a fi pomenite la altar in locul numelui de botez. Asa ca, daca in viata de zi cu zi te identifici fata de stat cu CNP-ul, de ce nu te-ai fi identificat, pentru stat (ca doar statul verifica, nu BOR-ul), cu CNP-ul la sinaxa?
    E FOARTE BINE ca se pot face liste cu alt gen de elemente de identificare decat CNP-ul. Asa trebuia procedat de la inceput! Eu una, daca mi s-ar fi oferit posibilitatea de a alege, as fi preferat o lista fara CNP. Dar la acel moment nu mi s-a oferit. Iar intre a tacea si a lua o atitudine (cat de mica) fata de ecumenismul pe care cu agresivitate vor sa ni-l bage pe gat, am preferat sa iau atitudine.

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: