SACCSIV – blog ortodox

COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI. Noi cazuri oribile: MAMA ARESTATA pentru scolarizare la domiciliu (SUA) / Asistentii sociali vor SCHIMBAREA SEXULUI unei adolescente (Anglia) / Copilul unui argesean dat cu forta spre adoptie (Norvegia) / FLORIN BARBU primeste scrisori de la HOMOSEXUALII ce i-au adoptat copiii

Posted in Uncategorized by saccsiv on februarie 15, 2017

Kiarre Harris și-a înscris inițial copiii la școala de stat din Buffalo, dar când a observat că sistemul de învățământ nu se ridică la standardele dorite, nefiind ceea ce ea, ca părinte, își dorește pentru copiii ei, a luat decizia să îi școlarizele acasă. A completat toate documentele necesare privind programa școlară individuală astfel încât procesul de școlarizare la domiciliu să înceapă cât mai repede.

”Am vorbit direct cu coordonatorul care se ocupă de școlarizarea la domiciuliu și mi-a spus că din acest moment copiii mei au fost retrași din sistemul de învățământ de stat” a declarat Harris postului de radio WKBW. Cu toate că a avut grijă ca tot procesul de retragere a copiilor din sistemul de stat să se desfășoare în condiții optime, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

O săptămână mai târziu, Harris a primit un telefon de la Protecția Copilului. Când a fost întrebată de ce copiii ei nu mai frecventează școala, le-a exlicat că au fost retrași din sistemul de stat și îi școlarizează la domiciliu. A menționat că are toate actele în regulă și că le pot verifica.

La o lună după discuția telefonică, pe la mijlocul lunii ianuarie, Kiarre Harris a observat că în fața casei se află mai multe mașini de poliție. În timp ce conducea, a fost trasă pe dreapta de către o mașină de poliție care i-a arătat un ordin judecătoresc prin care era acuzată de neglijarea copiilor. Harris a refuzat să își de-a copiii organelor abilitate motiv pentru care a fost arestată pentru obstrucționarea justiției. Copiii au fost localizați ulterior și duși în plasament.

Cititi va rog mai multe la:

SUA: MAMĂ arestată pentru decizia de a-și școlariza COPIII acasă / Fosta școală a copiilor nu a primit actele de ȘCOLARIZARE LA DOMICILIU de la primărie

Cu mai puțin de un an în urmă, fiica lui Peter și Kate Wilson, în vârstă de 14 ani,  era un copil fericit, fără griji, a cărui ambiție în viață era să fie medic.

Îi plăcea să joace tenis cu tatăl ei, să facă surfing în marea din apropierea casei în care a copilărit, și să ajute prin muncă de caritate; familia creștină considerând că acest lucru face parte din datoria lor.

Peste 11 luni : Melissa este posacă, nepoliticoasă, se automutilează, amenință cu sinuciderea și este monitorizată de către asistenții sociali care insistă că schimbarea ei bruscă de comportament poate fi atribuită doar unui eveniment extraordinar.

Melissa, insistă ei, dorește să devină băiat.

Nu numai asta, dar ei îi acuză pe Peter și pe Kate de „abuz emoțional” și comportament „homofob” și pun asupra lor o presiune extraordinară de a o numi pe fiica lor „Mark” ca un prim pas spre schimbarea sexului.

[…]

Tot ce spunem și facem – din momentul în care Melissa ajunge acasă până la o anumită oră și serile de control parental le consemnăm pe calculator- este văzut ca un gunoi .

Noi o asteptăm să vină de la școală la ora șase chiar la timp pentru a servi prânzul.

Ei spun: Nu, trebuie să o lasați să ajungă acasă la ora opt seara.

Eu am spus: Cum? Are 14 ani. Voi îmi spuneți că ar trebui să stea pe străzi până la opt seara? Tu ai găsi de cuvință să-ți lași copiii atât de târziu pe stradă ?

Acești oameni sunt ingrozitori.

Îi umplu capul cu tot felul de prostii și ne subminează autoritatea noastră de părinți  pentru a-și pune in aplicare agenda lor .

[…]

Există totuși, alte declarații ale asistenților sociali, notițe care par să susțină acuzațiile familiei Wilsons de o prejudecată liberală, în special disprețul pentru  valorile creștine ale cuplului.

Să luăm, de exemplu, această afirmație: „Dl și dna Wilson articulează convingerile lor puternice, iar acest lucru uneori este dificil pentru Melissa să accepte, acest lucru fiind considerat un punct de vedere homofob și bigot în cercurile liberale.”

Sau chiar și această parte a sesizării care „a ridicat îngrijorarea cu privire la părinții care au valori creștine puternice și impactul vătămării emoționale”.

Kate este profund tulburată, cu atât mai mult atunci când ea îmi arată hârtiile asistenților sociali unde se face referire la fiica ei nu ca o „ea”, ci ca un „el”.

Deoarece, până în mai anul acesta, familia Wilson nu avea nici cea mai mică bănuială că iubita lor fată avea – citând din spusele asistenților sociali – ,,de mult timp sentimentul că-și dorește să devină băiat “ .

Ca majoritatea fetelor, Melissa se juca cu păpușile Barbie, experimenta machiajul și frecventa săptămânal clubul de netball.

   Lucrurile au început să se schimbe anul trecut,  curând după ce Melissa, care a fost școlită acasă până la acel moment cu frații ei, a început să meargă la cursuri la școala din apropiere,  în noiembrie.

Cititi va rog mai multe la:

REEDUCAREA prin serviciile de protecție socială / ASISTENȚII SOCIALI din Anglia acuză o familie tradiționalistă deoarece refuză să o lase pe fiica lor să facă schimbare de sex

Cititi va rog si:

Alt FURT de copii români din partea Norvegiei: Unui argeșean i-a fost dat copilul cu forța spre adopție

TUPEU MAXIM: Homosexualii care au furat copiii lui Florin Barbu i-au trimis o scrisoare în care se laudă ce buni părinți sunt ei

 

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. KAMI said, on februarie 15, 2017 at 8:36 pm

    Vazand cazul Ing. geolog Gabriel Barbir ar trebui sa ne unim si sa ne aparam dreptul la libertatea constiintei in instanta . Cred ca o asociatie ar avea alta putere. Poate asa am reusi sa avem documente fara cnp .

    Apreciat de 1 persoană

    • marinela said, on februarie 15, 2017 at 9:18 pm

      Chiar ca traim vremurile de pe urma;te apuca groaza citind asemenea stiri cutremuratoare.Am ajuns sa nu mai fim stapini pe viata noastra si sa nu mai putem dispune ,noi ca parinti de cresterea si educatia copiilor nostri,ca acesti papusari trebuie sa controleze totul si sa distruga totul,incepind cu aceste vlastare gingase-Copiii!Doamne ,vezi-i si nu-i lasa pe acesti ucigasi de suflete sa otraveasca tot ce Tu ai creeat cu atita dragoste,iar ei cu o ura diabolica,incearca sa distruga !

      Apreciat de 1 persoană

  2. Alexandru TM said, on februarie 15, 2017 at 10:33 pm

    RUGACIUNE

    Cu binecuvantarea parintelui Ioan Miron.

    Dragilor continuam cu rugaciunea la ora 23:00 ca pana acum.

    Cine vrea sa se alature rugaciunii este binevenit, nu este greu si aduce multa binecuvantare.

    Sa va pregatiti insa si de ispite.

    Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca pe voi pe fiecare in parte dupa numele sau cu tot cu familia .

    Rugaciunile sunt:

    1 )Tatal Nostru,

    2) Aparatoare Doamna

    3) Rugaciunea ultimilor stareti de la Optina impotriva pecetluirii lui antihrist.

    Doamne ajuta si Mantuire

    Apreciază

    • cca70 said, on februarie 16, 2017 at 8:35 pm

      ar trebuii cititi si cei 4 psalmi impotriva dusmanilor ( dusmanilor Romaniei)

      este vorba de psalmii : 3 , 19 , 30 ,31 …sa se citeasca acesti psalmi ca TOTI dusmanii poporului nostru sa plece de pe paminturile noastre( musulmani, jidani sionisti, masoni , bozgori…) nu dureaza lecturarea lor decat vreo 10-12 minute…ce sunt 10 minute cand e vorba de tara noastra?

      Apreciază

  3. Arhanghelul said, on februarie 15, 2017 at 11:00 pm

    http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/alaturi-de-parinti-la-proteste-ce-verifica-de-fapt-autoritatea-pentru-protectia-copilului-670053

    http://www.printesaurbana.ro/2017/02/are-dreptul-statul-sa-amendeze-parintii-care-si-au-luat-copiii-cu-ei-la-protest.html

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21613495-autoritatea-pentru-protectia-copilului-primit-25-sesizari-privind-prezenta-copiilor-proteste-olguta-vasilescu-spune-fost-depuse-doua-sesizari-numele-lui-nicusor-dan.htm?nomobile=

    „”LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004

    Articolul 27

    (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale.
    (2) Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.
    (3) Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal.
    (4) Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice. (5) Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

    Mai iesiti odata si va lasa guvernul mafioto-neocomunist (PSD+ALDE)… fara puradei … vreti … dreptate/libertate … luati de aici … amenzi fara numar … nelegiuitilor … sa ne mai deranjati de la furtisaguri … goimilor …

    Apreciază

    • saccsiv said, on februarie 16, 2017 at 7:54 am

      Arhanghelul

      Se pare ca ai o parere buna despre gloata lepadata din piata si despre papusarii antihristici ce-au manat-o acolo.

      Apreciat de 1 persoană

      • Arhanghelul said, on februarie 16, 2017 at 8:53 am

        Si da si nu … cand sunt zeci si sute de mii de oameni in strada … da … cand sunt cu sutele … nu … nu-mi plac protestatari de profesie/serviciu … sorosist-atei …

        Nu-mi plac infractorii (faptuitori cu intentie)… nici macar cei cu gulere albe … niciodata … chiar daca se spasesc … pot sa iert … dar nu uit … nu poti compara/asocia … candoarea cu egoismul … sunt antagonice …

        „Conul Iordache in fata, cu reactiunea.”

        „Curaj mioara, ca te … tai .”
        ______________________________________________________________________

        Din prostia unor disperati sa scape de pedeapsa … Romania a trait de cateva saptamani … un atac concertat impotriva Guvernului si a Presidentiei … pe metoda … Actiune (prosteasca/disperata) … Reactiune (normala … dar instigata de oamenii „” in negru””) si urmeaza Sinteza ( distrugerea celei mai importante/reprezentative institutii a democratiei romane … Parlamentul) … erodarea fundamentelor statului national romanesc … de BOR nu mai zic ca … au caftit-o in Creta si la Colectiv …

        Dupa vor incepe regionalizarea baroneasca (lui Draknea cei mai place … usturoiul) … statuletze romanesti … si gata o noua YUGO_slavie … cu KL_osovo la mijloc …

        Apreciază

  4. Arhanghelul said, on februarie 15, 2017 at 11:01 pm

    Unde-i lege nu-i tocmeala …

    Apreciază

  5. Arhanghelul said, on februarie 16, 2017 at 9:00 am

    Alta intrebare … glumesc …

    https://www.juridice.ro/189363/unde-i-lege-nu-i-tocmeala.html

    „”În realitate unde-i lege e tocmeală. Ba chiar e foarte multă tocmeală, mai multă decât oriunde, cred.

    Când se face o lege tocmeala este la ea acasă, în Parlament, unde se discută în fel și chip. Legile sunt rezultatul negocierilor politice.

    Odată intrată în lumea de jos, legea stă la baza contractelor, care se încheie prin acord de voință, așa cum se desăvârșește el în urma discuțiilor dintre părți, care se străduiesc să convină cu privire la clauzele contractuale care surprind cel mai bine interesele lor diferite.

    Când apar neînțelegeri în legătură cu textul de lege tocmeala cu avocații este primul pas, apoi urmeză harța din instanță, dacă nu cumva o mediere binecuvântată pune capăt litigiului printr-o tocmeală binemeritată.

    La contractul colectiv de muncă, izvor curat de dreptul muncii, nici nu vreau să mă gândesc… cu ce dureri se naște el strecurându-și textul printre tocmelile rugoase ale partenerilor sociali…

    Concluzia: unde-i lege e tocmeală în toată legea!

    Vestea proastă pentru cei care cred ca unde este lege este tocmeală vine atunci când legea trebuie aplicată: aici unde-i lege nu-i tocmeală!””

    Apreciază

  6. mine said, on februarie 16, 2017 at 9:44 am

    https://www.vice.com/ro/article/tanar-roman-din-cult-satanist
    arganhele ori tu esti

    Apreciază

  7. […] COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI. Noi cazuri oribile: MAMA ARESTATA pentru scolarizare la domiciliu (SUA… […]

    Apreciază

  8. […] COPIII VOSTRI SUNT AI NOSTRI. Noi cazuri oribile: MAMA ARESTATA pentru scolarizare la domiciliu (SUA… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.