Luptatorii “anti ecumenisti” si … fotbalul

Iata doua fragmente din comentariul fratelui calin postat la Dupa Sinodul BOR, anti ecumenistii au paralizat …: 

Seamana cu un fotbalist care centreaza, da cu capul, face jonglerii cu mingea pentru iubitorii de spectacol care cad in extaz (daca exista asa ceva in randurile noastre), dar exact cand e singur cu portarul la numai cativa metri, arunca mingea tintit pe langa poarta. Uauu, ce ratare, nu-i asa?…

[…]

Cu ceva ani in urma se spunea ca antiecumenistii sunt niste patimasi si inselati care nu stiu ce-i linistea filocalica (pasul 1 pentru intimidare psihologica). Dar pentru ca intre timp au aparut carti impotriva ereziei ecumenismului scrise de sfinti precum Iustin Popovici, iar cei mai cititi nu mai puteau fi combatuti usor, s-a trecut la pasul 2: ecumenismul este erezie, dar a intrerupe comuniunea cu ereticii este schisma (ceva in linia de acum a Petru Voda). Intre timp au mai aparut traduse din spatiul grecesc talcuiri ale Canonului 15 de la Sinodul I-II sau scrieri ale Sfintilor Painti cum ar fi Marcu Evghenicul, Sfantul Grigorie Palama – isihastul sau filocalicul prin excelenta care a trait si a dogmatisit despre energiile necreate si care… ati ghicit? s-a ingradit de eretici! Asa ca pentru antiecumenisti s-a trecut la pasul 3 de intimidare psihologica: daca te ingradesti de eretici conform canonului 15 nu este schisma, toate bune si frumoase, dar numai sa n-o faci… Ca daca o faci, ia vezi, nu cumva esti patimas si inselat? Ca si cum despatimirea s-ar face de la sine, dar mai ales prin comuniunea cu ereticii! Adica, in esenta, ne-am intors EXACT la pasul 1 (si 2, ”antiecumenistii sunt niste patimasi si inselati, cum sa se rupa ei de Biserica?”). Din toate acestea trag concluzia ca lupta pe care o duc ei este incercarea de a obstructiona prin toate mijloacele pe cei carora le-a mai ramas o farama de constiinta ortodoxa pentru ca nu cumva sa se rupa de trupul ereticilor (in cazul nostru bor) asa cum ne invata Sfintii Parinti. Putem sa teoretizam corect si minunat despre canonul 15, sa facem teologie parut-patrisitca, sa scoatem carti cu grafica impecabila si sa pictam icoane si fresce ultra-bizantine, si poate pe viitor daca ”se ingroasa gluma” poate chiar si conferinte, numai sa nu facem nimic concret, practic in privinta ruperii de eretici!

Probabil vor mai urma niste pasi (pastrand stilul … ): pasul 4 asteptati, pasul 5 asteptati ca uite mai face vreun teolog vreo diversiune, uaauu, ce rataaree!, pasul 6 nu va pierdeti speranta, asteptati, sunteti pe baricadee, urraa, sunteti niste adevaraati! Uauu!, pasul 7 vine moartea peste noi si murim in comuniune cu ereticii si in duh de circarie.

   Comentariu saccsiv:

Exact asa au lucrat intrusii cand ni-l tot laudau pe Patriarhul Daniel, cum ca ce luptator a fost el in Creta. Dar ce sa vezi? A semnat toata delegatia Romaniei documentul Marelui Sinod. Adica, cand sa dea gol, vai ce ratare. Dar nu-i nimic, ati vazut ce bine stie cu mingea?

La fel si cu Mitropolitul Teofan, ce-l mai laudau unii de marturisirea lui de credinta …

ANALIZA raspunsului MITROPOLITULUI TEOFAN la SCRISOAREA CELOR 4500

Dar la Sinodul BOR, ce sa vezi, a ratat:

“SFANTUL SINOD” BOR despre SINODUL DIN CRETA / Adica ii doare-n echer si compas de scrisori / Teofan ne-a aburit / Ne-au declarat oficial schismatici

Si aidoma avem sumedenie de exemple printre vedetele anti ecumeniste, pe care deocamdata nu-i numesc.

Rezultatul dorit? Sa asteptam cat mai mult sa nu inscriem. Si pana la urma s-ar putea sa nu mai inscrie aproape nimeni. De ce? Un posibil raspuns ni-l da sora Mirela intr-un comentariu la acelasi articol:

După prezentarea documentelor adunăturii din Creta, mulţi clerici şi mireni erau revoltaţi de aşa o lepădare şi nu puteau să creadă că Hristos a fost trădat de toţi ierarhii români participanţi. A apărut speranţa că măcar câţiva prelaţi din ţară vor reacţiona, că “sinodul” din Creta nu va fi receptat, că se va ţine un sinod de dezicere de creta (la care visătorii sperau că ierarhii apostaţi se vor ruşina şi-şi vor retrage semnăturile), că epicopii care nu au semnat se vor ridica în apărarea dreptei credinţe, că apostaţi vor fi caterisiţi etc.
A apărut şi întrebarea ce e de făcut, cu răspunsurile: 1. aşteptăm, nu facem schismă, stăm în biserică, ne rugăm să lămurească Dumnezeu lucrurile 2. Delimitarea de erezie prin nepomenirea ierarhilor eretici.
Mirenii au primit ambele idei, însă clericii, cu câteva excepţii, au primit-o doar pe prima, astfel că laicii care voiau să meargă la nepomenitori au constatat că aceştia nu prea există. A apărut atunci ideea că, decât să fii în comuniune cu erezia prin pomenire de eretici, e mai bine să nu mergi la biserică. Părea o idee extremă şi nu prea a avut adepţi, mulţi preferând să meargă la eretici/pomenitori de eretici, că “e har prin iconomie”. În rest, aşteptare de minuni, noi ne liniştim, să rezolve Dumnezeu, că merităm.
Totuşi, perioada de după “sinod” a VĂDIT, pentru oricine nu era orb, că în bor nu putea să existe vreun sinod de caterisire a ereticilor, nici vreun sinod de dezicere de Creta. De ce? Pur şi simplu, pentru că nu avea cine să facă aşa ceva, singurele realităţi CONCRETE şi VIZIBILE fiind lupta împotriva antiecumeniştilor, intimidarea nepomenitorilor, alungarea din mănăstiri, caterisirile, depunerile din stăreţie, ameninţările, lăudarea sinodului sau muţenia pe tema apostaziei de acolo, calomnierea conferenţiarilor athoniţi, împiedicarea mărturisirii ortodoxiei etc.. Pe scurt, încercarea de a LICHIDA orice rezistenţă.
Punctul culminant s-a atins cu promovarea noii ortodoxii prin sinodul de la Bucureşti (în care ni se spune oficial şi instituţional că totul în Creta a fost ortodox, iar noi suntem schismatici) şi prin canonizarea lui AB. Iar după “ortodoxia” renovată a cretei şi a arsenismului, suntem şi eretici.
Totuşi, deşi apostazia continuă şi se amplifică, vedem că indignarea de după “sinod” s-a potolit, luptătorii s-au risipit, conştiinţele au adormit. Deşi se implementează grozăvii, deşi ni se spune pe faţă să mergem la catolici şi la protestanţi, deşi suntem puşi să pupăm labe de cardinali, deşi se fac concerte în biserici ca pe stadioane, deşi sunt canonizaţi înşelaţi, NU MAI VEDEM REACŢII. De ce?, Stau lucrurile mai bine decât în iulie?
NU. STAU MAI RĂU, dar nu mai avem capacitate de împotrivire, nu mai vedem, nu mai mişcăm, înghiţim. Fix cum spunea Teofan, când afirma că hotărârile Cretei vor fi asimilate în 6-7 ani. Numai că, din câte constat, nu va fi nevoie de 6-7 ani, ci de 1-2, că românii prind repede.
E firesc să ne întrebăm ce a produs această schimbare şi de ce antiecumeniştii revoltaţi din iunie-iulie au dispărut? De ce nu se rup, măcar acum, de erezie? Ce mai aşteaptă, ce argumente mai au?
Părerea mea este că nu se rup pentru că nu mai pot. Comuniunea cu erezia prin pomenirea de eretici, în doar 4 luni, i-a ameţit, i-a moleşit, i-a asimilat, i-a nesimţit, i-a orbit şi strâmbat duhovniceşte. S-au acomodat, nu-i mai doare, nu le mai creează spasme, temeri şi procese de conştiinţă.
Şi iar le dau dreptate sfinţilor, care, luminaţi de Duhul Adevărului, ne-au spus clar, la unison, să fugim de erezie şi să nu avem nici o legătură cu ea. Dar cine să-i mai audă şi mai să-i creadă, când noi avem propria înţelepciune şi suntem mai iubitori şi mai răbdători decât ei?
Mă tem că ceea ce vedem la noi vom vedea şi în Grecia. Oricât părea de incredibil acel supermemorandum acum un an, constatăm că e pus în aplicare şi ajungem să ne întrebăm: “Fiul Omului, când va veni, va găsi oare credinţă pe pământ?”