CATACOMBELE in timpul PRIGOANEI din RUSIA BOLSEVICA

Fratele mircea.v a ales un fragment foarte interesant din „Sfintii Catacombelor Rusiei”:

http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2016/02/sfintii-catacombelor-rusiei.pdf

La Solovki aveam numeroase „biserici”-catacombe secrete, dar
„preferatele” noastre erau două: „Catedrala” Sfintei Treimi şi Biserica
Sfântul Nicolae făcătorul de minuni. Prima era un mic luminiş în mijlocul
unei păduri dese, în direcţia Ariei de verificare „Savvati”. Acoperişul
acestei biserici era cerul. Pereţii erau pădurea de mesteacăn. Biserica
Sfântul Nicolae se afla în pădurea adâncă, spre Aria de verificare „Muksolm”.
Era un desiş format natural din şapte molizi mari. Cel mai adesea
slujbele secrete se săvârşeau aici, în Biserica Sfântul Nicolae. În „Catedrala
Sfânta Treime”, slujbele se săvârşeau doar vara, la marile sărbători
şi, cu deosebită solemnitate, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. Dar
câteodată, în funcţie de circumstanţe, slujbe cu mult mai secrete se
săvârşeau şi în alte locuri. Astfel, de exemplu, în Joia Mare din 1929,
slujba citirii celor douăsprezece Evanghelii s-a ţinut în celula medicilor
din Tabăra 10. Vlădica Victor şi părintele Nicolae au venit la noi, ca
pentru dezinfecţie. Apoi, în stilul specific catacombelor, ei au ţinut
slujba cu uşa încuiată. În Vinerea Mare s-a citit un ordin în toate
taberele prin care se informa că pentru următoarele trei zile nimănui nu
i se permitea să părăsească taberele după ora 8 p.m., cu excepţia unor
circumstanţe extraordinare şi printr-un permis special, scris de
comandantul de tabără.
Vineri la 7 p.m., când noi, medicii, tocmai ne întorseserăm în celulele
noastre după ziua de muncă de 12 ore, părintele Nicolae a venit la
noi şi ne-a spus că un epitaf (un giulgiu cu imaginea lui Hristos pe el) de
mărimea unei palme fusese pictat de artistul R. Slujba – prohodul –
avea să se facă şi avea să înceapă într-o oră. „Unde?” – a întrebat Vlădica
Maxim. „În marea cutie pentru uscat peşte care se găseşte aproape de
pădure, lângă tabăra N. Parola: trei ciocănituri şi apoi două. Este mai
bine să se vină câte unul o dată”.
Într-o jumătate de oră, Vlădica Maxim şi cu mine am părăsit tabăra
şi am pornit spre „adresa” indicată. De două ori cei care patrulau
ne-au cerut permisele. Noi, ca medici, le aveam. Dar ceilalţi: Vlădica
Victor, Vlădica Ilarion, Vlădica Nectarie şi părintele Nicolae? Vlădica
Victor era contabil la fabrica de funii. Vlădica Nectarie era pescar; iar
ceilalţi ţeseau plase… Aici era capătul pădurii. Aici se afla cutia, de aproximativ
zece metri lungime, fără ferestre, uşa abia vizibilă. Lumină de
amurg, cerul acoperit cu nori negri. Ciocănim de trei ori şi apoi de două
ori. Părintele Nicolae deschide. Vlădica Victor şi Vlădica Ilarion sunt
deja aici… În câteva minute vine şi Vlădica Nectarie. Interiorul cutiei a
fost transformat în biserică. Pe podea, pe pereţi, crengi de molid. Câteva
lumânări pâlpâiau. Mici icoane de hârtie. Micul epitaf este acoperit de
crengi verzi. Zece oameni au venit să se roage. Mai târziu vin alţi patru sau cinci, dintre care doi sunt călugări. Slujba începe, în şoaptă. Părea că
nu avem trupuri, ci că eram doar suflete. Nimic nu distrăgea sau nu se
interfera cu rugăciunea… Nu îmi amintesc cum ne-am dus „acasă”, adică
la taberele noastre. Domnul ne-a acoperit!

Auzind la două dimineaţa un zgomot şi paşi jos pe scări (celula
noastră era la etajul doi), i-am pus metanie Vlădicăi Maxim (care de
asemenea nu dormea) şi i-am cerut să mă binecuvânteze şi să se roage
ca Domnul să-mi trimită putere ca să suport supărările şi suferinţele
care vor veni şi, poate, tortura şi moartea. Vlădica s-a ridicat în picioare,
s-a ridicat în toată statura sa herculeană (mi se părea că crescuse şi că
devenise enorm), m-a binecuvântat încet, m-a sărutat de trei ori şi a
spus cu emoţie: „Vei avea multe supărări şi încercări grele, dar viaţa ta
va fi păstrată, iar în cele din urmă vei merge afară, în libertate. Însă, în
ceea ce mă priveşte, în câteva luni mă vor aresta şi pe mine şi… mă vor
împuşca! Şi tu să te rogi pentru mine, cât timp mai sunt în viaţă şi,
îndeosebi, după moartea mea.”
Proorocia Vlădicăi Maxim a fost împlinită întocmai.

 

De ce nu ai voie să râzi în poza pentru pașaport

Foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/gallery-three/

   Iata ce putem citi la De ce nu ai voie să râzi în poza pentru pașaport:

Pașapoartele conțin un cip biometric cu informații care sunt generate de poza aflată pe document. În momentul realizării documentului, poza a fost scanată, iar informațiile primare despre posesorul actului (precum distanța dintre ochi sau cea dintre nas și bărbie) sunt utilizate în generarea unei hărți matematice.

Orice element care ar putea distorsiona aceste măsurători – precum purtarea ochelarilor de vedere sau de soare, sau un zâmbet larg) reduce eficiența algoritmului folosit și, implicit, posibilitatea de a identifica posesorul pașaportului, scrie The Independent.

Comentariu saccsiv:

Pentru cei ce intreaba care-i legatura dintre imaginea de mai sus si continutul articolului:

Broasca la fiert si cei care accepta cipul