SACCSIV – blog ortodox

NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 15, 2016

nicolae-iorga2

Foto: http://www.apologeticum.ro/2010/11/replica-lui-razvan-adolf-codrescu-denigrator-al-legionarilor-nicolae-iorga-nu-a-fost-ucis-de-legionari/

Am primit pe e-mail:

Decembrie 1938.

Evreii din Capitală şi ȋn special membrii Lojei desfiinţate a Marelui Orient, comentează în toate împrejurările, cu tendinţa de a se difuza în cercuri cât mai largi, următoarele:

Consilierul Regal N. Iorga ar fi adus grave ofense Suveranului într-o şedinţă a Academiei, când preşedintele acestei înalte instituţii propusese ca toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale” (înfiinţat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine).În acel moment, N. Iorga s-a ridicat, spunând că îl surprinde ca tocmai preşedintele să facă o atare propunere adunării, ca şi cum aceasta ar fi o breaslă de bărbieri, tinichigii sau o asociaţie de funcţionari comerciali.

„Nu, domnule preşedinte – a spus în continuare noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară, şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni.”

La strigătele de „destul”, „stai jos!” ale academicienilor, N. Iorga s-a ridicat din nou şi a mai spus că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric, şi că dacă este vorba să facă istorie, apoi să mai aştepte puţin, domnii colegi, că vor afla lucruri interesante.

Cu toate protestele asistentei şi fiind des întrerupt de academicieni, N. Iorga a început prin a aminti că „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti Hohenzollerni se trage actuala noastră dinastie, care după cum este şi firesc,poartă nu numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii.”

Deşi des întrerupt de asistență, N. Iorga a continuat totuşi, arătând cum în calitatea sa de istoric, a putut stabili că „printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S.Regele ca să fie din generaţia celor nebuni.

Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand.

Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi după  a patra generaţie, Regelui Carol II.

Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din vinele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic, prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol II, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie, a mai adăugat N Iorga – cu d-na Lupescu.”

Suveranul, informat de propunerea ce urma a fi făcută de preşedintele Academiei, pentru înscrierea în bloc a academicienilor în „Frontul Renaşterii Naţionale”, asculta la microfon [!] dezbaterile din sala de şedinţe a Academiei. Auzind cele spuse de N. Iorga, a trimis la Academie pe colonelul Urdăreanu, ca să-l împiedice de a vorbi mai departe.

Intrând în sala de şedinţe, dl. Urdăreanu s-a dus direct la Iorga pe care l-a ameninţat, spunându-i că toate cele declarate acolo fuseseră auzite de Suveran.

Acesta a spus d-lui colonel Urdareanu următoarele: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.”

Toate aceste insinuări fac obiectul de discuţie prin toate lojile masonice, loji în care s-ar fi hotărât detronarea Suveranului României. Tot masonii mai pretind că, pentru ca opinia publică să nu dea crezare celor care s-ar comenta, [Regele] a îmbunat pe N. Iorga, iar la serbarea şi recepţia membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a fotografiat întreţinându-se cordial cu acesta.

Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. ÎI, f.181-184.

Comentariu saccsiv:

   N-am mai citit pana acum acest text. Unele cadre universitare, pe care evident ca nu le voi numi, il considera credibil. Asa ca l-am postat si eu.

Am cautat oleaca si pe internet. Pare ca prima data a fost publicat aici:

http://www.uzpbihor.ro/din-arhivele-sri-soc/

Daca informatiile sunt reale, s-ar explica ura lui Carol al II lea impotriva legionarilor:

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces din ordinul regelui Carol al II-lea (FOTO+VIDEO)

Precum si relatia sa stransa cu evreii Elena Lupescu si Aristide Blanck:

Invatam ceva din istorie? BANCA MARMOROSCH, evreul ARISTIDE BLANCK, evreica ELENA LUPESCU si marioneta rege CAROL AL II-LEA

Dar nici Carol I nu-i de laudat, fiind un campion al daramarii de biserici si manastiri:

Casa de HOHENZOLLERN NU ESTE O SOLUTIE benefica pentru ROMANIA. Dar NICI ACTUALUL SISTEM. Atunci?

Sa ne amintim si ca enigmaticul Carada s-a implicat decisiv in 1865 la detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si inlocuirea sa cu un principe strain:

EUGENIU CARADA – a aparut de nicaieri cu o suma colosala de bani si a infiintat BANCA NATIONALA A ROMANIEI. A cui e deci BNR?

Cititi va rog si:

NICOLAE IORGA despre EVREI

 

29 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Gabriel said, on iulie 15, 2016 at 12:50 pm

    Eu am mai gasit niste detalii interesante aici http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_interbelica/voda_da,_iorga_ba/779/

    Apreciază

  2. acelas said, on iulie 15, 2016 at 1:21 pm

    si vadim tudor afirma intr-un almanah de prin ’91 ca acest nume de „nobil” a fost la origine achizitionat de un „negustoras” ovreias care si-a cumparat cu bani titlul nobiliar si ca numele sau de origine era cohen-zollern. Pe care si l-a transformat prin bani in „celebrul” nume „nobiliar” … Practic nu exista, si nu exista pedigree cu acest nume in randul familiilor nobiliare germane. Este inventat.

    .

    Apreciază

    • el said, on iulie 15, 2016 at 3:05 pm

      in spatiul germanic este veche cunoscuta si TRADITIONALA cumpararea pe bani a Titlurilor nobiliare.
      orice derbedeu neam, prost imbogatit indiferent cu ce mijloace poate sa-si cumpere tituri de nobil acolo, …inclusiv CURVE sau proxeneti notorii imbogatiti peste noapte au asemenea „titluri”

      Apreciază

  3. Templier said, on iulie 15, 2016 at 3:10 pm

    Nu ne vindem ţara, o retrocedăm, pe bucăţi, fără să ţinem seama de tratate, legi, sentinţe sau victimele din cele două conflagraţii mondiale. Din măsuri reparatorii şi juste, retrocedările au devenit un flagel injust, periculos şi imoral, profund scăpat de sub control. Familiile criminalilor de război au ajuns să dobândească imobile şi bunuri de o valoare inestimabilă, fără ca cineva să ţină seama de contextul şi modul în care averea lor a ajuns în proprietatea Statului Român.
    https://templierblog.wordpress.com/2016/07/15/romania-retrocedata-pe-bucati/

    Apreciază

    • Elia said, on octombrie 15, 2017 at 7:10 pm

      Asta ca avem tradatori ce ne conduc ..justitia nu exista !

      Apreciază

  4. Mihai said, on iulie 15, 2016 at 3:32 pm

    Videoclip rusesc: „Degeneratia generatiilor moderne”

    Apreciat de 1 persoană

  5. RomeoB said, on iulie 15, 2016 at 4:08 pm

    Pe vremea regelui Carol I au fost demolate 20 de biserici (la fel ca Ceasusescu), sup pretextul sistematizarii – in special cand primar al Bucurestiului era Pache Protopopescu. NIMENI NU COMENTEAZA !

    Regele Ferdinand I a fost catolic. A fost amenintat de reprezentantii papei cu chinurile iadului daca nu semneaza concordatul cu Vaticanul – care acorda privilegii catolicilor din Romania. De frica a semnat stiind ca legifereaza o nedreptate.

    Regele Mihai I s-a insurat cu o catolica, care in anii 90 isi facea crucea catolica (deandoaselea) in fata camerelor de luat vederi din Romania. Din 1948 MS Mihai a anticipat prevederile sinodului din Creta:
    Care ierarh i-a dat dezlegare ? Copiii se pare ca sunt ortodocsi in mare majoritate, desi o fata era maritata cu un informatician polonez din SUA.

    Posibil ca Hohentzolernii sa aiba si sange evreiesc, dar in ce priveste religia formal au fost crestini.

    Apreciază

    • cca70 said, on iulie 15, 2016 at 6:56 pm

      se pare ca doar s-au folosit de botez ( cei care au fost botezati ortodox, banuiesc ca Mihai e botezat ortodox)

      In realitate ei s-au simtit si identificat cu jidanii, si au lucrat in folosul acestei etnii..deci

      Apreciază

  6. mircea.v said, on iulie 15, 2016 at 4:57 pm

    De bine ce a zis asa ceva, Iorga a devenit apropiatul lui Carol 2, s-a asociat cu nebunul, si este autorul moral al asasinarii lui CZ Codreanu. Adica, i-a dat ideea lui Carol 2 cum sa procedeze. Deci, Iorga a fost creierul, nebunul a pus in aplicare. Cine este vinovat?

    O fi fost la un moment dat patriot si o fi zis bine, dar in ultimii ani ai vietii lui, Iorga a fost mare nemernic.

    Apreciază

  7. mihai said, on iulie 15, 2016 at 9:22 pm

    neamu asta evreiesc este impartit, cei din randul carora au aparut sf. apostoli, prea Sf Nascatoare de Dumnezeu, chiar Mantuitorul, insa deopotriva si cei din neamul lui ana si caiafa, in ce priveste cei din dinastia hohentolern acestia au fost si sunt un blestem pt poporul roman

    Apreciază

  8. Ionut said, on iulie 15, 2016 at 11:09 pm

    Oameni buni, avem o inclinatie in a ne demola simbolurile, si de multe acest lucru ne este inoculat cu perfidie de forte oculte, fara sa ne dam seama.
    Nu zic ca membrii Casei Regale sunt niste oameni extraordinari. Chiar si Carol I si Ferdinand au facut greseli.
    Genealogia e destul de stufoasa. Sotiile lui Ferdinand si Carol al II-lea proveneau din randul altor case regale europene, deci, trebuie luata in calcul si genealogia acestora.
    Carol al II-lea s-a casatorit mai intai cu Ioana Lambrino intr-o biserica ortodoxa. Mihai intai a fost botezat ortodox.
    Repet, au greselile lor, dar nu e cazul sa dam apa la moara fortelor oculte care doresc demolarea unui simbol (a se vedea interviul luat de Rares Bogdan Marilenei Rotaru). Vedem ca, de fapt Casa Regala, a Romaniei e incet-incet demolata. Primul pas a fost introducerea lui Radu Duda, dupa care puterea pesedista s-a „impacat” cu fostii „dusmani ai poporului” si au inceput retrocedarile.
    Pana la urma, si Par. Nicolae Steinhardt e din neamul evreiesc.
    Si, trec de la una la alta, dar am mai observat ceva. Nu stiu daca Pr. Arsenie Boca a fost sau nu sfant, dar renumele lui a crescut mereu in ultimii 25 de ani si n-a comentat nimeni nimic. Iar cand a ajuns la apogeu (daca pot sa spun asa), au inceput sa apara tot felul de marturii acuzatoare. Ma gandesc, daca cei ce si-au facut un titlu de glorie din a-i demola memoria, ar fi luptat la fel de mult impotriva avortului sau a plagii divortului care macina aceasta tara sau daca s-ar fi implicat la fel de mult in educarea copiilor abandonati de parintii plecati la munca in strainatate, n-am fi fost mai castigati? Nu stiu, intreb.

    Apreciază

    • saccsiv said, on iulie 16, 2016 at 7:51 am

      Ionut

      Unii au o inclinatie de a promova false simboluri.

      Apreciază

    • el said, on iulie 16, 2016 at 10:08 am

      Ionut

      ” Ma gandesc, daca cei ce si-au facut un titlu de glorie din a-i demola memoria, ar fi luptat la fel de mult impotriva avortului sau a plagii divortului care macina aceasta tara sau daca s-ar fi implicat la fel de mult in educarea copiilor abandonati de parintii plecati la munca in strainatate, n-am fi fost mai castigati? Nu stiu, intreb.”_______ boca este un ISELAT si u INDRACIT , iar cei care se inchina la INSELATI si VRAJITORI CHEAMA dracii. Ti se pare poate putin lucr sa te inchini lui satan in locul Lui Hristos ? Ei bine cei care din INSELRE au facut-o S-AU INDRACIT ! Asta s-a intamplat si cu hoardele de prosti fudului care s-au inchinat si se inchina la VRAJITORUL boca cel INDRACIT , diavolii au intrat in ei si mintea lor e stapanita de diavol incat manturea acestor oamei daca nu e aproape imposbila e ORICUM INFINIT mai grea decat a curvelor avortatoare „malele neamului de derbedei de azi din Ro.
      Si pentru ca nici uni nici altii NU VOR sa asculte de SF Parinti si sa se pocainsac de INSELAREA si CURVIA +UCIDERILE lor iata s-a apropiat SFRASITUL acetui neam de oameni , MACELUL e GATA !

      se aud clopotele razboiului celui mare …numai voi va dati constiinta buna inchinandu-va la DEMONI !
      si daca ramaeti in ISNELAREA voasra si de crapati öa macel CU DEMONII veti petrece vesnic, si de supravietuiti la anticrist va veti inchina !!!

      si tu stai aici si dai lectii de buna purtare celor care indraznesc sa va DARAME IDOLII si DEMONII la care va inchnati

      Apreciază

  9. F. P. said, on iulie 16, 2016 at 12:42 pm

    Dezvaluirea lui Nicolae Iorga ca Hohenzollernii sunt evrei explica multe despre „Casa Regala” a Romaniei, din trecutul monarhic, dar si din istoria post-monarhica recenta: de ce Carol al II-lea a trait cu evreica Elena „Magda” Lupescu, pe care de facto a facut-o „regina” Romaniei (o etno-imitatie de leadership a cuplului Adolf Hitler-Eva Braun), uluitoarea asemanare dintre Frontul Salvarii Nationale (1989) si Frontul Renasterii Nationale (Carol al II-lea, 1938), ce a ascuns (si continua sa ascunda) prima intoarcere, intempestiva, a regelui Mihai I de Craciunul din 1990, cand a fost intors sub paza spre Aeroportul Otopeni de pe Autostrada Bucuresti-Pitesti…

    Apreciază

  10. Manuel Transmission said, on iulie 16, 2016 at 1:45 pm

    Despre originea evreiasca a Hohenzollernilor s-a mai discutat sub o forma sau alta. Aceste lucruri sr fi trebuit cunoscute pana acum. Romania de la „fanarioti” incoace, doar cu mici exceptii si pe perioade scurte a fost condusa de romani. In rest… numai evrei.

    – DESPRE REGII ROMÂNEI, AŞA ZIS GERMANI sau ce au în comun Înţelepţii Dacilor, Imperiul Roman, Republica Veneţiană, Fisherland, Podul de la Cernavodă, URSS, Woodrow Wilson, Opinca romană pe Parlamentul de la Budapesta, Mănăstirea sf. Nicolae de la Predeal
    http://gandeste.org/general/despre-regii-romanei-asa-zis-germani-sau-ce-au-in-comun-inteleptii-dacilor-imperiul-roman-republica-venetiana-fisherland-podul-de-la-cernavoda-urss-woodrow-wilson-opinca-romana-pe-parlamentul/49391

    bonus:
    – Penisul regelui Carol al II lea. Pe surse istorice
    http://www.kishiniov.eu/ro/penisul-regelui-carol-al-ii-lea-pe-surse-istorice/

    – ISTORIA ASA CUM NU V-O POVESTESTE NIMENI. Influente Masonice in Unirea Principatelor de 1859… VA URMA „Ce s-a urmarit prin „Secularizarea Averilor Manastiresti” ”
    http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=557561&title=istoria-asa-cum-nu-v-o-povesteste-nimeni-influente-masonice-in-unirea-principatelor-de-1859-va-urma-ce-s-a-urmarit-prin-secularizarea-averilor-manastiresti-

    – Vă sună cunoscut? Cum a fost condusă România la faliment de către consilierul francez Charles Rist, apărătorul băncilor străine creditoare. Vreți exemple de azi? Luați Legea dării în plată și altele ca ea.
    http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=617761&title=va-suna-cunoscut-cum-a-fost-condusa-romania-la-faliment-de-catre-consilierul-francez-charles-rist-aparatorul-bancilor-straine-creditoare-vreti-exemple-de-azi-luati-legea-darii-in-plata-si-altele-ca-ea-

    Apreciază

    • el said, on iulie 16, 2016 at 6:09 pm

      Manuel


      Petre Tutea:
      „Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise:
      1. Interese Politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;
      2. Interese Comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;
      3. Interese Economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;
      4. Interese Financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea)”.

      Cititi intreaga analiza a lui Petre Tutea: DE CE VOR SA-L INTERZICA PE PETRE TUTEA? Petre Țuțea: „Statul acesta îi apără pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?”_____- Foarte interesanta si pertinenta analiza lui Petre Tutea. Multumesc.

      Apreciază

  11. Ioan Scurtu said, on iulie 18, 2016 at 2:58 am

    Dr. Haruna Kaita, un om de stiinte farmateutice si decanul facultatii de stiinte farmaceutice de la universitatea Ahmadu Bello din Zaria, Nigeria (www.abu.edu.ng), a dus mostre din vaccinuri la laboratoare in India pentru analize.
    Acolo a aflat cu stupoare ca vaccinul UNICEF de poliomielita pentru Nigeria este contaminat cu agenti sterilizatori!
    OMS, UNICEF, USAID si alte organizatii de genul asta sint din aceeasi gasca si lucreaza mina in mina cu acelasi scop!
    In acest articol de la British Medical Journal din 28 februarie 2004
    http://www.bmj.com/cgi/content/extract/328/7438/485
    vedeti indignarea britanicilor la faptul ca 4 state nigeriene din vestul Africii au refuzat campania de asa-zisa imunizare a 63 MILIOANE de copii in tarile din vestul Africii cu vaccinuri sterilizatoare si imbibate bine cu virusul HIV/SIDA!
    Cele 4 state, predominant musulmane precizeaza britanicii, din Nigeria, au refuzat vaccinurile spunind clar si raspicat ca acestea cauzeaza STERILITATE si RASPINDESC VIRUSUL HIV/SIDA!
    Aceasta campanie OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii – un nume EUFEMISTIC, caci este de fapt Organizatia Mondiala a Sterilizarii in realitate) = WHO (World Health Organization) a inceput in 1988. Dar exista MULTE campanii de imunizare in Africa pentru sterilizarea si infectarea africanilor ca vesticii sa le poata lua terenul si resursele.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Polio
    http://en.wikipedia.org/wiki/Smallpox
    http://en.wikipedia.org/wiki/Vaccinia
    http://en.wikipedia.org/wiki/HIV
    http://en.wikipedia.org/wiki/Ebola
    http://en.wikipedia.org/wiki/SARS
    http://en.wikipedia.org/wiki/Viral_replication
    http://www.whale.to/vaccine/vaccine_fertility_control.html
    In acest articol de la situl whale.to din Elvetia zice foarte clar ca virusul HIV/SIDA a fost injectat in milioane de africani prin vaccinuri, cu pretextul vaccinarii impotriva febrei galbene, sau bolii somnului.
    http://www.uow.edu.au/~bmartin/dissent/documents/AIDS/Elswood94.html
    http://www.uow.edu.au/~bmartin/dissent/documents/AIDS/Pascal91.html
    http://www.uow.edu.au/~bmartin/dissent/documents/AIDS/
    In acest articol de la universitatea din Wollongong, New South Wales, Australia (www.uow.edu.au) se spune foarte clar ca HIV/SIDA a aparut si a fost raspindita la oameni datorita vaccinarilor!
    http://www.aidsorigins.com/

    http://www.whale.to/vaccine/ayoub_v.html
    Acest articol explica legatura intre mercur si autism.
    http://www.whale.to/vaccine/polysorbate.html
    Acest articol explica legatura intre polysorbat 80 si infertilitate, socuri anafilactice, schimbarea interiorului uterului si vaginei, schimbari hormonale si deformarea ovarelor!
    http://www.whale.to/a/cousens1.html
    Acest articol listeaza mai multe fapte interesante, spre exemplu, faptul ca porumbul modificat genetic Monsanto MON 810 cauzeaza infertilitate si scade celulele T ale sistemului imun care au proteina CD4 pe suprafata lor asa mult incit testele arata ca persoana este infectata cu virusul HIV/SIDA!
    OMS a scris in 1985 ca planifica sa elimine 150 milioane africani din Africa la sud de Sahara, prin un vaccin sterilizator, promovat pe post de vaccin impotriva pojarului!
    Cititi mai jos toate detaliile despre Monsanto si ce inseamna de fapt un OMG – organism modificat genetic.
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/10/24/AR2007102402514.html
    De citiva ani vesticii lucreaza de zor la un vaccin global SIDA. L-au testat deja pe 3000 de persoane si au constat ca vaccinul cauzeaza SIDA.
    Warning Is Sent to AIDS Vaccine Volunteers
    S. Africans Among Recipients Who May Be at Higher Risk of Contracting Virus
    In acest articol, dupa ce i-a vaccinat ii avertizeaza ca acu pot face SIDA, fiindca evident, vaccinul contine virusi HIV/SIDA.
    Pe situl washingtonpost sint tone de articole despre promovarea vaccinurilor pentru a “SALVA VIETI”.
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/06/03/AR2006060300229.html
    AIDS Toll May Reach 100 Million in Africa
    Vesticii contorizeaza mortii si se bucura sperind ca numerele vor creste.
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/articles/A19406-2005Jan18.html
    Speeding an AIDS Vaccine
    Vesticii se grabesc sa faca vaccinul SIDA cu care sa infecteze tot globul.
    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/02/18/AR2007021800458_pf.html
    Dominican Prostitutes Test AIDS Vaccine
    Deja injecteaza SIDA in prostituatele din republica Dominicana si alte tari.
    In timp ce vesticii vorbesc despre salvat vieti, injecteaza oamenii cu SIDA.
    Astfel, trebuie sa ne amintim de bastinasii nord americani care ne-au spus foarte clar urmatorul lucru despre vestici, anume, ca acestia vorbesc cu limba despicata precum un sarpe. Iti spun ca vor sa te ajute cu ajutoare umanitare si la acelasi timp iti infig un cutit in spate. Bastinasii nord americani erau vreo 100 milioane in anul 1500. In anul 2000 mai erau vreo 400 mii in rezervatii ca la gradina zoologica.

    Apreciază

  12. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază

  13. octavpelin said, on noiembrie 13, 2017 at 11:13 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  14. […] In incheiere, sa ne amintim si ce spunea Nicolae Iorga: […]

    Apreciază

  15. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază

  16. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază

  17. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază

  18. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază

  19. […] NICOLAE IORGA: HOHENZOLLERN sunt EVREI. Asta ar explica multe despre “Casa Regala” a Romaniei […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.