SACCSIV – blog ortodox

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939. NORMA LUI CAROL al II -lea: Cate trei legionari ucisi in piata publica in fiecare judet – elevii adusi organizat sa priveasca cadavrele…

Posted in MISCAREA LEGIONARA by saccsiv on septembrie 22, 2020

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilorşi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Cititi va rog mai multe la:

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces din ordinul regelui Carol al II-lea (FOTO+VIDEO)

   Cititi va rog si:

22 septembrie 1939: Martiriul a trei legionari. Doi impuscati si unul ars de viu in crematoriu…

Cum „isi faceau legionarii de cap” in anii 30 …

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] MASACRUL din 21-22 septembrie 1939. NORMA LUI CAROL al II -lea: Cate trei legionari ucisi in piata p… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.