SACCSIV – blog ortodox

CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 27, 2015

126439_constantin-costache-oprisan

   Iata ce putem citi pe blogurile fratilor Daniel Vla si Vlad Herman:

Nu a fost tânăr mai schingiuit ca el la Pitești”

  • Născut: 16 Martie 1921
  • Locul nașterii: Oncești, Bacău
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 11 ani
  • Întemnițat la: Buchenwald, Rostok, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti, Jilava
  • Data adormirii: 26 Iulie 1959
  • Locul înmormântării: închisoarea Jilava

„Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri Când duhul tău te minte. Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai inainte! Căci drumurile-n spirit nu suferă intoarceri.”

„Constantin (Costache) Oprişan – bărbat trecut de 30 de ani. Şeful Frăţiilor de Cruce pe ţară. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Piteşti, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii. A reuşit Ţurcanu să-l „disciplineze” în sensul de a-i executa ordinele, dar n-a reuşit să-i întoarcă conştiinţa spre a-l face comunist convins, aşa cum i-a făcut pe alţii. Era prea puternic acest Costache Oprişan. În celulă [la Jilava n.n.] era singurul care avea dreptul să stea întins pe pat. Era bolnav de tubercloză în ultima fază.”

(Octavian Voinea – Masacrarea studenţimii române, de Gheorghe Andreica)

***

„Cel mai impresionant lucru, încă de la începutul încarcerării mele, a fost coeziunea noastră. Personal m-am atasat de fraţii mei de suferinţă… Mulţi din cei care erau acolo în închisoare parcă erau nişte îngeri. Cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Constantin Oprişan. Am stat un an de zile în aceeasi celulă. Era un om de o complexitate extraordinară, ce stăpânea varii domenii, de la muzică, artă, până la matematică si filosofie. Din fire era foarte afectuos, trăind totul la maximum. A fost supus celui mai mare supliciu, nefiind altul mai schingiuit ca el; a luat bătaie pentru fiecare tânăr legionar, cu un eroism de durată, neegalat.”

(Dumitru Bordeianu – „Mărturisiri din mlaştina disperării”)

***

„Altul, dintre cei mai schingiuiţi de Ţurcanu a fost Costache Oprişan, şeful Frăţiilor de Cruce pe întreaga ţară. (…) A trecut de mai multe ori prin toate fazele reeducării, de fiecare dată Ţurcanu declarându-l nesincer. În Camera 4 Spital se mai puteau vedea până în 1952 urmele sângelui său, iar Ţurcanu, chinuind odată pe un tânăr din Frăţiile de Cruce îi spusese chiar:

– Vreau să-ţi ţâşnească sângele până-n tavan, să facă acolo uniunea mistică cu sângele lui Oprişan.”

(Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti)

***

„Abia ne aşezasem pe preş, că presupusul de mine Ţurcanu (Sobolevschi) începe iar vorba:

– Noi suntem hotărâţi să distrugem pe toţi bandiţii, să distrugem Mişcarea Legionară. Hai bădie Costache (moldovenii obişnuiseră să spună la şefii legionari „bădie”), i se adresa iar lui Oprişan, cu acelaşi ton batjocoritor, dublat însă acum şi de ură, parcă, spune, din câte banditisme ai făcut tu, le-ai spus pe toate la anchetă?

– Da, tot, zise cel întrebat. Iarăşi: Ia auziţi, măi!, ca mai înainte şi sar o mulţime pe bietul om, îl imobilizează apucându-l de mâini şi de picioare, îl apleacă pe priciul din stânga uşii, îi trag pantalonii jos şi cu curelele ce le aveau, mai înguste şi mai late, încep să-i tragă nenumărat. Zbaterea e imposibilă şi ţipătul astupat de căluşul din gură, ca la Securitate. Numai gemetele ne măreau fiorul, căci noi, ceilalţi patru, priveam îngroziţi scena. Când s-au săturat, l-au lăsat.”

(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla si Aiud)

***

La un semnal, cu un urlet ce aducea cu urletul fiarelor din pădure, au năvălit cu toţii asupra lui.

Călcat în picioare, lovit din toate părţile, în scurt timp şi-a pierdut cunoştinta. Dar loviturile n-au încetat. Până la urmă a fost întins pe un prici şi cu nişte curele (de unde or fi apărut curelele ?) a fost luat sistematic din cap până la picioare şi de la picioare până la cap.

Când obosea o echipă de torţionari, se schimba cu alta. Cred că a durat acest supliciu ore întregi.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

***

„Prin Camera 4 Spital trecuseră deja mai multe serii de „reeducare”. Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul, obligandu-i pe toţi cei care au fost candva în subordinea sa şi care îl divinizau, căci el chiar merita aceasta, să-l bată, să-l scuipe, să-l chinuie şi să spuna minciuni despre el, să se dezică, să-şi denigreze ideile şi să declare că a fost un farsor. L-am vazut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!”

(Eugen Măgirescu – Moara dracilor)

***

„Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui în continuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Bogdanovici a murit strivit şi în bătăi. Sau alţii, sau vă spun… Petrică Cojocaru sau nu mai vorbesc de Oprişan, nu mai vorbesc de Oprişan… Eu cred ca Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: “Uită-te bă la Oprişan!” ” (Emil Sebeșan)

***

Nici nu bănuiam că voi fi iar martor la o altă scenă cutremurătoare. (…) Tocmai când începusem să mă întreb care vor fi fost motivele pentru care l-a ocolit până acum pe Oprişan, de cum a intrat ca o nălucă în cameră Ţurcanu s-a îndreptat direct spre el şi l-a smuls de pe prici, târându-l în mijlocul „careului magic” (cum singur îl botezase)!

Din pricina anchilozei provocate de pozitia îndelungată de Sfinx [poziţie de tortură n.n], Oprişan n-a fost în stare să se menţină pe picioare. Spre deosebire de dincolo, aici nu s-au găsit decât vreo doi să facă haz. În mod sigur, nu îşi recăpătase controlul picioarelor, asta era prima senzaţie. Ţurcanu îl burduşea ţinându-l ca pe o marionetă, agăţat într-o mână, şi-l răsucea ca pe un spânzurat, să-l vedem bine. Deodată i-a dat drumul, iar Costache (cum îl tot „mângâia” şeful) s-a prăbuşit pe mozaic, frecându-şi gambele de zor, abia stăpânindu-şi senzatiile dureroase, de care ne aminteam foarte bine. După ce l-a privit impasibil, cu braţele înfipte în şolduri, l-am auzit mormăind ca pentru sine: „Las’ că te dezmorţesc io Costache!” Şi a început să joace pe el ca ursul, frâmântându-l cu toată greutatea sa de om bine îmbuibat. Suit pe piept a coborât în călcâie spre abdomen, căutându-i sistematic stomacul, apoi ficatul, pancreasul şi intestinele, spre a i le zdrobi. Oprişan, sub greutatea şi călcările îndesate ale Şefului, nici nu se putea văita. De mai multe ori a vrut să spună ceva, însă cu respiratia întreruptă la fiecare apăsătură, n-a ieşit nici un sunet. (…)

Oprişan închisese ochii sufocat de tusea aceea suspectă, ceea ce l-a iritat pe călău, care i-a tras câteva şuturi în coaste. „Faci pe mortu’? Las’ că te înviez io! N-ai grijă! Tot de mâna mea ai să mori, dar nu acum, ci când oi vrea io!” Şi i-a mai ars câteva şpiţuri. După ce i-a făcut semn lui Zaharia, s-a adresat lui Mărtinuş: „Luati-l de-aici. Ştiti voi cum se dezmorţesc picioarele.”

L-au smuls ca pe-un nimic de jos. A apărut un ciomag ca din senin, şi cu o iuţeală neomenească au despărţit două mese în paralel zburând „feţele de masă” cât colo şi cu ciomagul între ele, din propriile obiele au răsucit o legătură cu care i-au blocat picioarele în dreptul gleznelor, iar cu un ştergar răsucit i-au legat mâinile în dreptul gambelor. Cineva l-a apăsat puternic pe umeri strigându-i să se aşeze în fund. Zaharia i-a trecut ciomagul între genunchi şi brate, l-au ridicat şi l-au aşezat pe ciomag între cele două mese. Sărmanul Oprişan s-a balansat de câteva ori cu capul în jos, ca într-un leagăn. I-au înfundat gura cu propria batistă după care s-au dat în lături, gâfâind, îndreptându-şi ochii spre Ţurcanu, care i-a spus lui Zaharia să-i aplice lovituri peste bocanci, până îi va zîce stop.

Întreaga cameră asista ca la ceva obişnuit. Cunoscuseră destui „ranga” la Securitate. Zaharia a început a lovi la tălpi, rar şi cu forţă. De neimaginat la un iubitor de muzică! Mai ales că îl vedeam cum se ambala pe măsură ce lovea, iradia de plăcere, de ceea ce făcea! Aflasem la Braşov că simţi fiecare lovitură trasă la tălpi, drept în moalele capului. Durere care persistă zile, săptămâni după aceea, simţindu-ţi capul strâns ca într-o menghină. (…) Zaharia nu se oprise nici când a văzut clar că Oprişan nu mai reacţiona la lovituri şi nici când Ţurcanu a ridicat mâna. Doar când vocea autoritară a şefului a strigat stop, a „înghetat” cu bâta suspendată în aer. Obosise lovind şi numărând. Se oprise la puţin sub douăzeci! În timp ce l-au lăsat jos, şi-l dezlegau, lui Oprişan i se bălăngănea capul, iar ochii mi s-au părut holbaţi. I-au scos batista din gură înroşită. Trăia panica specifică pierderii respiraţiei, din cauza hemoragiei ce-l făcea să-i gâlgâie sângele în gât.

(Ştefan Ioan I. Davidescu – Călăuză prin infern, vol. II)

***

„La urmă, când ne-au îngrozit cu bătaia, ne-au pus să ne batem şi noi, unul pe celălalt. L-au adus, rezemându-se de paturi, pe Gioga, să-l bată, mai bine zis să dea şi el în Costache Oprişan, în cel pe care îl stimase şi îl iubise ca pe un om superior din toate punctele de vedere. Bietul Costache devenise mijloc de verificare a desolidarizării tuturor celorlalţi de Mişcarea Legionară. Devenise numai o rană. Peste câteva luni, când aveam să ne reîntâlnim, încă se mai vedeau pe spate şi pe fese cicatricile liniare cauzate de loviturile de curea aplicate de ai săi. Dar el le-a spus celor care l-au întrebat şi nu fuseseră cu noi, ca să ştie cauza, că sunt urme de la Securitate [Ca să acopere greşelile fraţilor de suferinţă, căzuţi în reeducare n.n].”

(Ioan Muntean – La pas, prin „reeducările” de la Piteşti, Gherla şi Aiud)

***

„Era într-o stare fizică atât de proastă pentru că fusese torturat în Piteşti vreme de trei ani. L-au bătut peste piept, peste spate până i-au distrus plămânii. Dar el se ruga toată ziua. El niciodată nu a spus ceva rău împotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos.”

(Pr. Gheorge Calciu – Taina Dragostei, martirii neamului românesc)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Comentariu saccsiv:

Iata-l si pe Monahul  Teodor Stanescu povestind despre martiriul lui Constantin Oprisan si despre tortionarul Eugen Turcanu. Inregistrarea a fost facuta in 01 oct 2011 la Aiud in osuarul cu sfintele moaste.

 

 

 

Reclame
Tagged with:

11 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Radu Humor said, on iulie 27, 2015 at 2:14 pm

    În memoria lui Constantin Oprişan şi a tuturor celor tortutaţi, schingiuiţi şi omorâţi la comanda celor sosiţi pe tancurile sovietice să impună cu forţa cel mai criminal regim din România ( dacă nu cumva va fi întrecut de cel de acum, condus tot de alogeni, ca şi ăia!) :

    Nu-s vinovat faţă de ţara mea

    de Andrei CiurungaAndrei Ciurunga

    La ora când cobor, legat în fiare,
    să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
    cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
    – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

    Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
    pe-un raft, întâiul meu abecedar
    şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
    cuviincios ca preotu-n altar.

    Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
    curată cum în suflet mi-a pătruns,
    din via dată-n pârg sau din grădina
    în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

    Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
    rotundă ca o ţară hora-n prag,
    sau c-am primit colindători în tindă,
    cum din bunic în tată ne-a fost drag

    .

    Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
    cu tot belşugul, de la vin la grâu,
    şi c-am chemat la praznic pe oricine,
    cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

    Dac-am strigat că haitele ne fură
    adâncul, codrii, cerul stea cu stea
    şi sfânta noastră pâine de la gură –
    nu-s vinovat faţă de ţara mea.

    Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
    când am răcnit cu sufletul durut
    că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
    şi că urăsc hotarul de la Prut.

    Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
    l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
    şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
    îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

    De-aceea când cobor legat în fiare,
    împovărat de vina cea mai grea,
    cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
    – Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

    Apreciază

  2. el said, on iulie 28, 2015 at 2:50 pm

    Sfinte Constantine, suflet de diamant, nu ma uita si roaga-te lui Dumnezeu si pentru mine pacatosul !

    Apreciază

  3. geo said, on iulie 29, 2015 at 8:10 pm

    „România nu s-a curăţat de comunism, încă o să auziţi multă lume că spune că era bine în comunism că atunci aveam salarii. Uită că în ultimul timp şi acel salariu nu îl primeau întreg. Uită că astăzi nu avem servicii fiindcă fiii comuniştilor au distrus industria, nu se gândesc că fabricile făcute cu munca oamenilor au fost vândute şi transformate în fier vechi. (…) Cât despre clasa politică, Năstase nu e băiatul colonelului Năstase? Copos, Cataramă, Voiculescu, sunt cei de la comerţul exterior din timpul lui Ceauşescu, de Iliescu nu mai vorbesc, e preşedintele de onoare al PSD, care le face onoare pesediştilor, iar care nu sunt comunişti sunt oportunişti. Şi Ponta este oportunist, a spus-o, indirect, chiar maica lui: „bine, măi, tu care ai luptat împotriva minerilor, te duci acum cu PSD-ul?” „Ce să fac mamă, dacă doar ăştia mi-au dat ocazia să mă realizez?”

    http://www.buciumul.ro/2015/07/28/fenomenul-pitesti-comunistii-voiau-sa-distruga-tara-familia/

    Prezent la cea de-a şasea ediţie a Zilelor Rezistenţei Naţionale, dedicată împlinirii a 70 de ani de la instaurarea comunismului în România, fondatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, istoricul Marius Oprea, a criticat recent promulgata lege privind interzicerea “organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar”:

    „În arhivele fostei Securităţi, o mulţime de oameni care nu aveau legătură cu mişcarea legionară au fost catalogaţi ca atare. Nu putem scrie despre ei? Nu putem avea acces la dosarele lor? La dosarele care oglindesc suferinţa lor în lagăre şi închisori? (…) Ne-am întors în 1989. (…) Această lege, practic, instituie o cenzură inadmisibilă. Statul nu doreşte să-şi recunoască crimele.” a declarat Marius Oprea.

    „Noi o să continuăm, să vedem ce se întîmplă, ne bagă la puşcărie sau ne amendează fiindcă scriem cărţi de istorie sau fiindcă investigam crimele regimului comunist?”, a mai adăugat binecunoscutul „vânător de securişti.”

    http://epochtimes-romania.com/video/marius-oprea-ne-am-intors-in-1989-statul-nu-doreste-sa-si-recunoasca-crimele–842

    La prima ciocnire pe care am avut-o, rolul principal mi-a aparţinut şi a fost favorabil pentru mine, dar, cu îngăduinţa dvs., voi trece peste amănuntele acestei întâmplări, considerând mult mai importantă implicarea mea sufletească în situaţia respectivă. După arestare, la trei luni după această întâmplare, la Securitate, anchetatori fiind colonelul Coloman Ambrus, Mois şi Kling Zoltan, am fost întrebat: „De ce în faţa unor arme încărcate şi numai la 2 sau 3 metri depărtare, ai ridicat pistolul automat şi ai tras în sus?” Menţionez că la această întâmplare nu au fost victime. Le-am răspuns celor 3 anchetatori: „Pentru că o voce dinlăuntru m-a determinat să nu procedez ca într-un război declarat.” Nu ştiu dacă ei au înţeles ce le-am spus, dar chiar dacă prin răspunsul meu nu mi-am micşorat duritatea anchetei, am fost ocolit, recunosc, de vulgarităţi şi insulte. În instanţă, această întâmplare din gara Herculane a fost apreciată ca fiind favorabilă mie pentru faptul că am acceptat marele risc personal prin gestul voluntar de a folosi arma numai pentru intimidare, renunţând la un mod de apărare egal cu al adversarilor; adversari care în situaţia respectivă erau şi agresori, şi reprezentanţi ai ocupaţiei comunisto-sovietice.

    Situaţii asemănătoare am întâlnit în cărţile pe care le-au scris profesorul Verca şi Ion Gavrilă. Profesorul Verca povesteşte că se afla în pădure şi avea asupra sa o grenadă şi un pistol. L-a văzut pe pădurar conducându-l pe jandarm la locul unde se afla. Nu a aruncat grenadă, căci pădurarul avea copii. S-a predat, dar după câteva zile a evadat din arestul Securităţii din Timişoara. Lui Ion Gavrilă, unul din coloneii care-l urmăreau îi spune locul în care l-a pândit, asigurându-l că l-ar fi ciuruit, dacă l-ar fi văzut. Ion Gavrilă îi arată şi el colonelului câteva din locurile în care l-a văzut, aflându-se la o mică distanţă de el, şi nu l-a împușcat. Se cuvine ca istoricii viitorului să treacă sub lupa aceste gesturi, care sunt atitudini aparent simple, dar în ele sunt adunate rezultatele unei educaţii creştine.

    http://www.fericiticeiprigoniti.net/zaharia-marineasa/1461-zaharia-marineasa-intotdeauna-cu-orice-risc-m-am-opus-sa-fac-rau-sa-sufere-cineva-din-cauza-mea

    Pe Nicolae Steinhardt l-a copleșit Rohia. El nu mai întâlnise în alte mănăstiri atmosfera pe care a găsit-o aici. De aceea nu vorbește prea multe despre mănăstirea Rohia.

    http://www.buciumul.ro/2015/07/29/nicolae-steinhardt-un-om-de-exceptie/

    Apreciază

  4. Mirela said, on august 1, 2015 at 12:04 am

    Ce pilde de sfinţenie, de demnitate, de împlinire a sensului omului ne sunt aceşti martiri! Cât de mici suntem faţă de aceşti GIGANTI!
    Şi cât de hidoasă e clica torţionarilor!
    Citirea relatărilor despre ororile temniţelor comuniste mă face să mă întreb serios de unde poate să provină atâta josnicie, brutalitate, ură, nemernicie…? E de inspiraţie demonică? E proprie oamenilor fără Dumnezeu? E din colaborarea sinergică a celor căzuţi, îngeri şi oameni?
    Cum poate să ajungă un om creat după chipul lui Dumnezeu ATÂT DE JOS????

    Nu am un răspuns, dar îmi vine în minte un dialog, pe care îl redau aproximativ:
    Omul la spovedanie: Diavolul m-a îndemnat!
    Diavolul: Nu, eu nu ştiam, am aflat de la el!
    Poate că e un adevăr, nu o idee artistică.

    Cumplit!

    Apreciază

  5. […] CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti […]

    Apreciază

  6. […] CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti […]

    Apreciază

  7. […] CITITI CUM II TORTURAU: Mucenicul Costantin Oprişan – cel mai schingiuit tanar de la Pitesti […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: