SACCSIV – blog ortodox

Obamacare 2017: CIPUL medical IMPLANTAT controlat de la distanta de SISTEM – vor decide CAND RAMAI INSARCINATA si cand si ce medicamente va elibera implantul in corp

Posted in CIPURI, CONTRACEPTIE, IMPLANTURI by saccsiv on aprilie 29, 2014

Iata ce putem citi in articolul New medical microchips to be implanted by 2017, delivering drugs, routine birth control through wireless communications

Noi microcipuri medicale pentru a fi implantate in anul 2017,  ce livreaza medicamente, controleaza nasterile prin intermediul comunicatiilor wireless

Viitorul prescriptiilor medicale si al controlului nasterilor se afla intr-un microcip.

Chiar acum, cipuri cu rezervoare de medicamente, pot fi implantat direct sub piele, livrand doze de medicamente sau hormoni de control al nasterilor, in acelasi timp, in fiecare zi. Cipul implantat este proiectat pentru a fi controlat de la distanta si ‘’condus’’ de catre profesionisti din domeniul medical.

In esenta, persoanele care vor avea cip, nu vor putea fi capabile sa se lecuiasca de efectele secundare ale medicamentelor. Acest cip poate fi programat sa elibereze medicamente, zi dupa zi, an dupa an, la directiva unui ’’profesionist’’.

  Noi microcipuri controleaza fertilitatea prin intermediul comunicatiilor wireless (fara fir)

Tehnologia „micro-rezervor”, dezvoltata pentru prima data la Institutul de Tehnologie din Massachusetts in anii 1990, implica un cip ce poate fi implantat si a fost proiectat sa elibereze medicamente in interiorul corpului printr-un semnal fara fir. Aceasta tehnologie, descoperita intai de catre Robert Langer, Michael Clima si John Santini, constituie acum  „puterea” unei noi companii denumita microChip.

Pe site-ul lor, compania declara ca sunt gata sa includa in conditii de siguranta „ medicamentul implantabil  folosind tehnologia de livrare pe termen lung prin intermediul comunicatiei fara fir”.

Primul lor experiment cu microcipuri este proiectat sa apara in domeniul medical in anul 2017 si va oferi servicii de contraceptie. Noul cip se poate implanta chiar sub piele prin anestezie locala. Odata ajuns in interior, rezervorul poate incepe livrarea de hormoni precum progesteron si estrogen ca o metoda de control al nasterilor.

Potrivit Obamacare, afacerile de acest gen sunt obligate prin lege sa asigure servicii contraceptive, asemeni acestui  cip. Teoretic, poporului american i s-a ordonat sa se cipuiasca unul pe celalalt, prin intermediul unei taxe  ce este folosita pentru investitii in controlul fertilitatii si libertatii tuturor.

  Medicamente pentru osteoporoza livrate in mod constant pentru 4 luni, in studii clinice

Un studiu clinic a fost efectuat in anul 2012 pentru un tratament de osteoporoza initiat de noua tehnologie microcip. Cipul livra hormonul paratiroidian I-34 PTH, un agent anabolic, cunoscut si ca teriparatide, direct in sangele voluntarilor bolnavi de osteoporoza. Cipul a fost implantat chiar sub pielea pacientilor de pe linia taliei si livra o doza controlata de PTH timp de 4 luni.  Din punct de vedere medical, cipul a fost considerat sigur, in timp ce implementarea sa avanseza.

Noi microcipuri ar putea furniza medicamente in mod constant pentru o perioada de pana la 16 ani

Potrivit companiei microChip, primele transe de cipuri ar putea furniza, in mod real, medicamente pentru o perioada de pana la 5 ani, permitandu-le utilizatorilor sa-si ia retelele fara a-si folosi „ mainile” (hands –free), fara injectiile zilnice sau fara a lua pastile. Compania este de parere ca poate chiar crea un cip care sa furnizeze doza de medicamente pentru o perioada de pana la 16 ani.

Compania declara ca aparatul ar putea chiar sa transmita date inapoi, la spitale, astfel incat „medicii sa aiba o evidenta permanenta a exact ceea ce ai luat si cand”.

Directorul Executiv Bradley Paddock  crede ca „MicroCipurile, dispozitivele inserabile de furnizare a medicamentelor este cel mai mare progres in domeniul furnizarii medicamentelor, de la momentul  dezvoltarii, in anul 1876 a pastilei comprimat.

Microcipurile medicale distrug libertatea, supunand oamenii la control

Cum ar putea conceptul de a avea cip sa distruga suveranitatea personala, in timp ce un sistem de ingrijire a sanatatii este inserat sub piele?

Cum ar putea libertatea individuala sa fie demolata in timp ce ’’profesionistii in ingrijirea sanatatii’’ determina doza fiecaruia prin comunicatii wireless?

Cum ar putea aceasta tehnologie sa fie perturbata, abuzata sau hacuita, cu potential de livrare a unor cantitati excesive de medicamente in sistemul utilizatorului?

Cum ar putea aceasta tehnologie, in cele din urma, sa fie o forma de control mai buna a populatiei, prin intermediul mecanismelor sale agresive de control al nasterilor?

Cum ar putea aceasta tehnologie sa le permita companiilor de medicamente sa castige chiar si o stransa influenta asupra vietii oamenilor care se lupta cu efectele secundare oribile si interactiunile dintre medicamente?

Cititi va rog si:

CU CIPUL IN CAP: Implanturile pe creier vor conecta oamenii la internet pana in anul 2020

DARPA – CIP IN CREIER pentru controlul mental al soldatului …

Video: Un cip implantat in creier permite unei maimute sa controleze o alta

S-a indoit lingurita la Sfanta Impartasanie pentru ca avea un CIP implantat in mana? Intamplarea s-ar fi petrecut la Biserica “Sfintii Voievozi” din Focsani. Stie cineva amanunte?

CIPUL IMPLANTAT – VOCILE DIN CAP si SUNETELE DIN URECHI. Video si audio: victime descriu efectul nefast al implantului cu cip …

PROPAGANDA BBC: De ce vreau un implant cu microcip?

CATEGORIA CIPUL CEL BUN: cipul din brat care te face sa slabesti …

ANGLIA: Pastila cu CIP iti spune cand sa iti iei medicamentul …

Cauti pe cineva apropiat? Da o cautare pe Google a microcipului lui

Concernul farmaceutic NOVARTIS va introduce MICROCIPURI in pilule

VIDEO: Reclama pentru folosirea IMPLANTULUI CU CIP, din motive medicale …

Va mai amintiti de „prietenii” de la VeriChip? Au castigat licenta exclusiva pentru SISTEME IMPLANTABILE LA OM care sa detecteze … GRIPA PORCINA (H1N1)

VERICHIP FACE PROGRESE: implant cu microcip pentru a corela datele medicale, istoricul creditelor si securitatea sociala. MAI DORMIM MULT?

34 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. G-man said, on aprilie 29, 2014 at 11:55 am

    Apreciază

  2. Gabriel said, on aprilie 29, 2014 at 12:02 pm

    Deci in 2017… asadar 2015-2016 sunt anii in care se va consuma marele razboi, dupa care incepe pecetluirea…

    Apreciază

  3. geo said, on aprilie 29, 2014 at 12:34 pm

    Particularly disturbing is that the new manual targets internet users and conspiracy theorists. If someone is judged, by some vague set of criteria, to spend too much time on the internet, they could be judged to be mentally ill and ineligible to own a gun. How are you receiving this information? The chances are that you are, at least according to Obama and Biden, giving in to your internet addiction and reading this article. Under the new Obama guidelines this would be grounds for gun confiscation. The alternative media is predicated on internet readership and listenership. These groups would be among the first groups to oppose a martial law crackdown, and now they are the first to be targeted.

    Subsequently, this is just another backdoor method to disarm citizens who would oppose the abject tyranny being imposed upon America. And these facts sum up what is truly behind the Obama administration’s latest attack upon gun ownership because they want to prey upon a defenseless nation by disarming as many of us as possible before the purges can begin in earnest.

    Under Obama’s new proposed gun regulations, anyone who has a diagnosable, or is potentially diagnosable (i.e. pre-crime) for being mentally ill, can have their gun confiscated. Vice President Biden even feels that they can violate HIPPA privacy regulations in requiring the states to report who has been treated for a mental illness. Therefore, in the name of confiscating your gun, this administration thinks it is acceptable to violate federal privacy laws.

    http://intellihub.com/psychiatrists-new-federal-gun-control-agents-political-thought-police/

    From the moment a child is enrolled in public school system one must question just how much information is being tracked, documented and utilized to the advantage of certain interests.

    Interestingly enough, looking back on my school days, I remember that tests would often arise, special tests. These test became more frequent as I moved into high school. However, what was the true intention of these tests?

    On one occasion, as the bratty student I was, I begged to find out. I simply just filled in the little bubbles on the rather boring and lengthy test, which sprawled out over a 3 day period, with my #2 pencil in crazy and different patterns, never putting any thought into the test. I knew I would likely fail and or get lucky and pass. But more importantly, I knew it would send a message to the establishment? But who would receive my message?

    By the third day of the test I was actually writing words using the bubbles as a guide, so when you turned the test on its side it would read out direct messages to the establishment or the people who scored them. I was really getting into it, it was great.

    ***

    Computer-savvy teens are putting down their game controllers — at least temporarily — for code writing and virus-sweeping. Call it “Red Dawn: Part Deux: Teen Cyber-Commandos.”

    At events like the CyberLympics, CyberPatriot contest or just-announced “Toaster Wars,” sponsored by the National Security Agency, high school geek squads are competing to see who does the best job at preventing unauthorized computer intrusions.

    This growing interest in cyberdefense comes at a time when the Pentagon officials are warning against damaging computer attacks from China and other nations, while stoking concerns that the United States education system hasn’t trained enough cyber-warriors to protect either military or civilian computer systems.

    Utilities, power companies, tech firms, banks, Congress, universities and media organizations, all have faced suspected Chinese attacks in recent months.

    “The threat has evolved so quickly,” said Diane Miller, Northrop Grumman’s director of information security and cyber initiatives. “It really has created a sense of urgency.”

    The Pentagon and its defense contractors are behind these contests, which are designed to recruit kids to future careers in cyber-defense and IT security. The CyberPatriot contest, which is sponsored by the Air Force Association, has grown from eight high school squads in 2009 to more than 1,200 this year.

    http://intellihub.com/militarized-state-sponsored-program-targets-kids-become-future-cyber-warriors/

    Apreciază

  4. G-man said, on aprilie 29, 2014 at 12:47 pm

    cand te gandesti ca au fost unii atat de imbecili si de redusi sau handicapati sufleteste incat sa ii urmeze pe cei mai mari criminali ajunsi sefi de state ..respectiv hitler si stalin si sa le respecte ordinele .. plus un bonus din haul lor sufletesc… ne putem gandi ca acestia de azi care il slujesc pe satana (militind in numele iubirismului si al falsei ortodoxii )…ca nu vor avea hiene care sa ii urmeze orbeste ?
    cine nu e orb vede clar .. ca au inca idolii in picioare ..statuii cu lenin ..lesu lu lenin ..iar ceilalti legi „protectoare ” care iau copii de langa mame… etc etc ..semne semne .. cine sa le vada ..
    priviti in sus fratilor .. nu la stanga sau la dreapta.. si saccsiv pentru unii comm. poate gasesti totusi butonu ala..

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 29, 2014 at 1:41 pm

      G-man

      Folosesc butonul acela frate, cand e clar ca cineva e activist al vreunei rataciri, intrus sau din astea. Insa aman folosirea lui in cazul tuturor celor ce au alte pareri, asa, din prima, caci tot sper ca unii sa se dumireasca pana la urma ca gresesc.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Irina said, on aprilie 29, 2014 at 1:09 pm

    La stiri zi de zi se vorbeste despre inceperea unui razboi mondial. Deocamdata exista mai multe cipuri cu informatii diferite, probabil dupa razboi va fi propusa noul cip, ce intra in adn, si este aplicat printr-o tehnologoe asemenatoare cu un tatuaj, tehniologie ce deja a inceput sa prinda contur in zilele noastre. Exact cum spune pr Elpidie, pecetea va fi mult mai performanta decat cipuriule clasice, permitand chiar controlul gandurilor.

    Apreciază

    • mihai said, on aprilie 29, 2014 at 3:37 pm

      scuzama irina soro, dar unde ai vazut tu in presa aservita din romania si nunumai, sa se vorbeasca dece are sa se intample,?! eu nu te contrazic, poate ca ai vazut si auzit tu ceva, insa eu unul in presa nu am auzit decat de ”emisiuni” de genul : ce a mai facut victor slav cu dragusanca, pe unde a mai umblat cu tare vedeta, cand mai divorteaza cu tare si cutare s.a.m.d, cam la asta se rezuma presa din romania, asta in timp ce la orizont se zaresc tot soiul de nenorocirii

      Apreciază

  6. geo said, on aprilie 29, 2014 at 1:55 pm

    (NaturalNews) According to reports from CNN, people who use pharmaceutical drugs, but who don’t like having to remember, think, exercise their personal agency, or make their own proactive choices throughout their day, may soon be able to get their medications automatically administered via an implanted chip.

    MIT researchers and a company called MicroCHIPS are developing a chip smaller than a square inch in area, which can be preloaded with drugs. It can release drugs into your body in given doses and time intervals, programmed according to „doctor’s orders” – while your mind wanders on „more important” things.

    When the dosage or intervals need to be changed, the microchips would be able to be adjusted remotely by the doctor, says the report. The chips, already tested in patients withe osteoporosis since 2012, will have the ability to transmit real-time information to create a permanent record of exactly what dose was administered when, along with other medical information. Expected to be released in 2017, the chips may be able to function wirelessly in the body for 16 years.

    When „at risk for a heart attack,” this device can „rescue” you, says the report. MicroCHIPS CEO Bradley Paddock says, „The MicroCHIPS implantable drug delivery device is the greatest advancement in delivering medicine since the first tablet pill was developed in 1876.”

    http://www.naturalnews.com/044868_microchips_drug_injections_hybrid_humans.html

    Mii de persoane sunt fericite să şi le vâre sub piele, loviţi de fericire: acum îşi pot descuia casele şi maşinile, îşi pot porni computerele sau telefoanele mobile doar cu o singură mişcare de mână. Nu sunt supra-oameni, ci împătimiţi ai tehnologiei, care şi-au injectat singuri microcipuri în corp, conform unui articol din Sydney Herald.

    Supranumiţi biohackeri, aceştia folosesc aşa numitele cipuri RFID (radio-frequency identification) ca pe ultimul răcnet în materie de tehnologie, ce le permite să-şi depăşească „condiţia de om” ce apasă pe clanţă pentru a deschide o uşă şi pe buton ca să deschidă un computer. De dimensiunea unei boabe de orez, cipurile RFID pot fi implantate foarte uşor, sub piele, cu ajutorul unui ac hipodermic.

    Odată introduse sub piele şi activate, implanturile trimit un număr de identificare (ID) unic, care poate fi folosit pentru a activa dispozitive precum telefoane mobile şi încuietori. Acelaşi tip de cip le este implantat şi animalelor de casă, pentru a fi găsite uşor dacă se pierd.

    Totuşi biohackerii aleg de bunăvoie să-şi implanteze cipurile nu din teama de a se pierde, ci pentru că este cool şi totul pare să devină mai uşor. Atenţie însă, cipurile nu trimit date doar la dispozitivele pe care le controlăm ci şi la imense baze de date cu informaţii despre utilizatorii de RFID, precum date personale, adrese, istoric al datelor medicale etc. baze de date controlate de guverne, de corporaţii şi care, experienţa dovedeşte, pot fi sparte de hackeri oricând.

    http://epochtimes-romania.com/news/big-brother-la-purtator-microcipurile-rfid-n-ati-mai-auzit-de-ele-dar-nu-inseamna-ca-au-disparut–216182

    Apreciază

  7. Prahovean said, on aprilie 29, 2014 at 4:09 pm

    Fraților, legea anti-Legionari o să treacă foarte probabil. Să ne pregătim. Întâlnirile dintre noi vor fi, pesemne, supravegheate, și întâlnirile noastre în grup vor putea fi ușor puse sub acuzare ca „formarea de grupuri (poate chiar organizații) fasciste”. De aceea consider oportun, înainte să se voteze, să ne cunoaștem față către față, câți putem. A fost o tentativă în 2011, cred că ar trebui să o mai facem o dată, cu mai mulți decât atunci. Vom avea nevoie să ne cunoaștem, pentru a putea supraviețui în caz că va veni o urgie veritabilă în viitorul apropriat (ceea ce nu putem nega), să putem să ne ajutăm și să ne retragem din zonele calamitate în caz de nevoie.

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 7:55 pm

      Prahovean,
      Sa ne retragem UNDE? N-ai vazut ce dihanii se pregatesc sa ne caute? Glumeam.
      Putem sa ne cunoastem prin saccsiv ca ne stie pe toti.
      Frate saccsiv, vrei sa ne cunosti?

      Apreciază

      • safimvigilenti said, on aprilie 30, 2014 at 7:48 pm

        pt a ne cunoaste liber, fara interventia lui saccsiv, care nu cred ca are timp sa trimita adrese de email, e necesar un chat pe blog

        Apreciază

  8. Gabriel said, on aprilie 29, 2014 at 5:41 pm

    @Prahovean Unde sa te retragi frate? https://saccsiv.wordpress.com/2014/04/28/video-ce-vaneaza-in-paduri-politia-camuflata-astfel/

    Apreciază

    • acc70 said, on aprilie 29, 2014 at 8:03 pm

      @ Gabriel

      roaga-l pe saccsiv sa iti dea adresa mea de mail sa discutam

      Apreciază

      • acc70 said, on aprilie 29, 2014 at 8:04 pm

        scuze…

        mesajul era pentru Prahovean

        Apreciază

  9. lastunnegru said, on aprilie 29, 2014 at 6:05 pm

    Constructia nano robotilor din ADN avanseaza.

    DNA Nanobots Can Fool the Immune System by Disguising Themselves as Viruses.

    Nanoboti din ADN pot pacali sistemul imunitar deghizanduse singuri ca virusi.

    ( sa va uitati si la comentarile la articol pe site )

    http://motherboard.vice.com/read/dna-nanobots-can-fool-the-immune-system-by-disguising-themselves-as-viruses

    Apreciază

  10. lastunnegru said, on aprilie 29, 2014 at 6:06 pm

    Pai asta este visul implinit al elitelor din SISTEMUL ANTIHRISTIC.

    Apreciază

  11. Gabriel said, on aprilie 29, 2014 at 10:53 pm

    @Prahovean, @acc70 si eu sunt de acord sa ne cunoastem, cine stie cat va mai fi blogul lui Vasile… sau mai bine zis internetul

    Apreciază

    • acc70 said, on aprilie 30, 2014 at 7:23 am

      poti sa ceri lui saccsiv adresa mea de mail, daca vrei

      Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2014 at 9:14 am

        acc70

        HRISTOS A INVIAT!

        Nu stiu ce sa zic. Nu prea m-as mai implica in schimburi de e-mail-uri, caci unele au iesit prost in trecut.

        Cateva exemple:

        – In primul rand intrusii. Posteaza comentarii nesuspecte luni de zile sau chiar mai mult cu o anumita adresa, dar telul lor de fapt e sa se infiltreze
        – Tot intrusii mai au o schema, anume folosesc adrese de e-mail aflate te miri cum, dupa care se dau drept posesorii acelor adrese.
        – A existat un caz in care o cititoare s-a indragostit de un cititor dupa ce s-au cunoscut in urma unui astfel de schimb de adrese, dar nu putea iesi nimic deoarece acela era insurat. Ca atare ea m-a urat teribil, cu toate ca eu ce vina aveam? Si de ani de zile ma balacareste pe chestia asta pe toate forumurile si rubricile de comentarii ale altor bloguri
        – Un alt caz este cel al unui catolic sau insurat cu o catolica, nu m-am dumirit inca care e situatia reala, oricum deschis spre aceasta erezie. Si nu doar atat, dar se si straduie sa imprastie si altora din „invatatura” gresita. Dar nu stiam la momentul schimbului de adrese treaba asta. Cu timpul nici aceia nu s-au limitat doar la corespondenta, ci s-au si intalnit si din nefericire in urma acestor intalniri n-a venit catolicul acasa, ci a zapacit el de cap pe un frate, ce a ajuns astfel sa promoveze la randul sau profetii vaticane.

        Si apoi mai e si o chestiune de timp. Tu de exemplu ai vreo 160 de comentarii. Sa caut printre ele daca vreodata ti-ai facut publica adresa? Sa observ daca ai disparut la un moment dat, reaparand brusc? Sa le parcurg pe toate macar in diagonala, ca sa vad daca apare ceva aiurea? Sa fac acelasi lucru si in cazul lor? N-am timp frate, crede-ma.

        Ca atare imi cer iertare si va propun urmatoarea solutie: unul din voi sa-si faca o adresa aiurea, de sacrificiu, apoi o posteaza public aici la comentarii, strict pentru treaba asta.

        Apreciază

  12. ORTODOXIE said, on aprilie 29, 2014 at 11:04 pm

    Reblogged this on CREDINŢĂ DREAPTĂ ORTODOXĂ!!!.

    Apreciază

  13. Giovanni Onika said, on aprilie 29, 2014 at 11:11 pm

    Uitati o stire data pe un post de televiziune american tocmai din anul 2008, referitoare la faptul ca din anul 2017 urmeaza sa fie implementate cipurile :

    Parca se „pupa”, mai, mai, tot ce se inampla e planificat cu mult timp inainte, ani, zeci de ani, secole.
    Doamne iarta-ne si ne apara !

    Apreciază

  14. Gabriel said, on aprilie 30, 2014 at 8:35 am

    @acc70 gabriel_igs@yahoo.com asta e unul din mail-urile mele

    Apreciază

  15. Gabriel said, on aprilie 30, 2014 at 10:50 am

    „Ca atare imi cer iertare si va propun urmatoarea solutie: unul din voi sa-si faca o adresa aiurea, de sacrificiu, apoi o posteaza public aici la comentarii, strict pentru treaba asta. ”

    Asta am facut. Cat despre intrusi sau mai stiu eu ce, Vasile poate verifica date despre mine, cautand dupa adresa pe care o am cand las comentarii. O zi frumoasa!

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 30, 2014 at 11:08 am

      Gabriel

      Iertare, ai si tu ceva comentarii iar eu n-am timp. Si asa trebuie sa citesc zilnic minim 100 de comentarii.

      Apreciază

      • NIMENI said, on aprilie 30, 2014 at 2:51 pm

        saccsiv,
        sa-ti de DUMNEZEU putere si sa te intareasca.

        Apreciază

      • mihai said, on mai 1, 2014 at 9:05 am

        da frate sacciv mai intra si astfel de ”indivizi” mentionati de tine mai sus, dar vorba ceea fara dinastia este ca nunta fara lautari, si pe linga acestia mai intra si alti depe la diferite secte cu tot felul de apucaturi

        Apreciază

  16. acelas said, on aprilie 30, 2014 at 11:15 am

    ok, dar un pic cam prea „pe tava” acest articol de la „natural news”. sa nu fie si astia critici ai FNOM si promotori ai realei NOM, chiar daca vb de cipuri. ma gandesc si ca astfel de cipuri complicate sau cele dureroase vor fi strasnic alungate de „blandul” si „pacificatorul” care va fi, insinuand sa se accepte unul inofensiv si insesizabil aproape, doar cu functia de a te ajuta la comert, ca sa supravietuiesti, caci nu? securitatea si banii (non-lichizi pana atunci) vor fi puse in mare pericol de razboiul si foametea care va fi, in cip banal si lejer, ca sa insemne faptul ca luandu-l il recunosti pe guru ca fiind stapanul tau – de unde vin resursele pt supravietuire, si nu Bunul Dumnezeu. in cip soft, care va calma populatia, si multi vor zice, benevol multi, „bine, fie!”, „pe asta-l accept”.

    .

    Apreciază

  17. Gabriel said, on aprilie 30, 2014 at 11:19 am

    saccsiv, stiu ce inseamna sa ai un blog pe care sa-l administrezi zilnic, mai ales ca tu ai sute de comentarii plus ca mai lucrezi si la articole. Noi trebuie sa-ti multumim pentru ceea ce faci si sa speram ca blogul tau va mai fi pe net atat cat va mai vi si netul asa cum il stim acum. Stiu ca s-a mai discutat pe aici dar ar trebui sa copiem blogul tau fiecare la el in pc.

    Apreciază

  18. lastunnegru said, on aprilie 30, 2014 at 6:29 pm

    Cred ca femeilor care le place sa curveasca dar si cele ce nu vor sa aiba copii vor lua acest microcip pentru ca sa isi continuie pacatele. In lume noastra pacatul curviei este iubit si facut de multi si astfel vor fi dornici sa ia acest microcip dar dupa ce il vor lua sa terminat cu mantuirea pentru ei caci in veci vecilor cine va lua cip in mana sau in cap de buna voie nu se va mantui niciodata.

    Dracul satana incepe sa scoata cip-uri pentru diverse nevoi ca sa inceapa sa atraga cati mai multi oameni sa le accepte de buna voie asta pana cand va fi obilgatoriu pentru toti daca vor vrea sa traiasca in societatea antihristica de atuncia.

    NU LUATI NICI UN CIP. MAI BINE MOARTE CU DOMNUL IISUS HRISTOS DECAT CIP-URILE CU ASA ZISELE AVANTAJE SI AJUTOR DIN PARTEA satanei.

    Apreciază

  19. lastunnegru said, on aprilie 30, 2014 at 7:31 pm

    off topic

    Oare daca supra supraveghezi angajati de la munca vor fi mai productivi ?

    Could wearable technology make us more productive?

    Poate tehnologia wearable sa ne fac mai productivi ?

    http://www.bbc.com/news/technology-27210184

    Wearable devices designed to help improve posture and concentration could boost productivity by 8% in an office, according to a research project carried out by Goldsmiths, University of London.

    The study, which monitored 120 employees at a media company for several weeks, also revealed that the wearable technology led to alertness decreasing by 9% but job satisfaction increasing by 3%.

    Dispozitive ușor de purtat, concepute pentru a ajuta la imbunatatirea posturii si de concentrare ar putea crește productivitatea cu 8% într-un birou, în conformitate cu un proiect de cercetare realizat de Goldsmiths, Universitatea din Londra.

    Studiul, care a monitorizat 120 de angajati de la o companie de media pentru mai multe săptămâni, de asemenea, a relevat faptul că tehnologia ușor de purtat a dus la vigilență în scădere cu 9%, dar satisfacția la locul de muncă a crescut cu 3%.

    Apreciază

  20. lastunnegru said, on aprilie 30, 2014 at 7:45 pm

    The Internet of Bodies Is Coming, and You Could Get Hacked.

    Internetul trupurilor vine si tu poti fi hack-uit.

    http://motherboard.vice.com/blog/the-internet-of-bodies-is-coming-and-you-could-get-hacked?trk_source=recommended

    Ei zic ca asta se va intampla in 25 de ani, eu cred ca in 5-10 ani sau mai devreme asta va fi deja realitate.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.